Despre site
 
Bine aţi venit pe acest site, unde puteţi găsi revista Catacombele Ortodoxiei a Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România, tipărită de Mânăstirea Adormirea Maicii Domnului din Bucureşti cu binecuvântarea P.S. Flavian Ilfoveanul.
 
Primul număr al revistei a apărut în aprilie 1999. Ea s-a născut, în principal, din dorinţa de a vorbi credincioşilor români despre ecumenism şi roadele apostaziei de la Ortodoxie, tratând, de asemenea, subiecte de actualitate precum clonarea, eutanasia, renaşterea păgânismului în societatea contemporană etc.
 

 

--------------------

 

Teme principale in site
 

Eutanasie. Donare de organe

Stiri 78 2

 

Creştinism şi islamism

Cugetari 71 2

 

Homosexualitatea în lume

Dogma 45-1

 

--------------------

Mai 2009

Vaticanul – azi, ca şi ieri – săvârşitor de păcate dintre cele mai mârşave

 

Secolul XX a adus pe pământ nenumărate flageluri, care au lăsat urme adânci pe obrazul omenirii: conflagraţii mondiale cu întreaga lor cohortă de fenomene inumane colaterale, conflicte armate regionale pe tot cuprinsul globului, ideologii – precum cea nazistă şi comunistă – care au provocat genociduri, experimente biologice şi psihologice pe oameni nevinovaţi, folosiţi drept cobai de monştri deghizaţi în oameni de ştiinţă, în numele eugeniei şi al ‘ecologiei umane’, ş.a.m.d..

Orice nou flagel care-şi face apariţia în această lume inundată de suferinţă se adaugă la o listă deja lungă, plină de fapte abominabile, inimaginabile şi insuportabile pentru omul de rând, covârşit de greutatea zilei. În categoria ororilor celor mai cumplite se înscriu abuzurile împotriva copiilor şi tinerilor, fapte pentru care nu mai există epitete sau termene de comparaţie, atunci când sunt săvârşite de clerici.

Deşi s-a străduit mereu să aibă o imagine imaculată, aşa cum şade bine unei Biserici, Vaticanului i-a ieşit iar – de sub poalele-i otrăvite – hidoşenia şi obscenitatea de neimaginat. În ultimele decenii, mass-media şi diferite autorităţi civile şi bisericeşti au dezvăluit lucruri şocante despre slujitorii papali, de la simpli preoţi de ţară la episcopi şi cardinali.

Înainte de 2000 au existat cazuri de procese sau demisii ale unor prelaţi catolici acuzaţi de pedofilie; de fiecare dată, lucrurile au fost muşamalizate la nivel ecleziastic, iar victimele au fost plătite să tacă. Vaticanul a avut un cod de conduită extrem de strict în ce priveşte ascunderea acestor abuzuri. După 2000, aceste orori au fost demascate în nenumărate rânduri şi Vaticanul nu a mai putut face faţă acuzaţiilor.

Se poate alcătui o listă lungă cu ierarhi catolici de frunte, care au fost nevoiţi să demisioneze după dezvăluirea abuzurilor lor sexuale. De pildă, Arhiepiscopul Robert Sanchez de Santa Fe, New Mexico, a demisionat în 1993 după ce a fost acuzat că a siluit 5 adolescente; Cardinalul Groer al Vienei a demisionat în 1995; Episcopul J. Keith Symons de Palm Beach, Florida, a demisionat în 1998, după ce a recunoscut că a molestat 5 băieţi de altar în urmă cu mai multe decenii; Episcopul Patrick Ziemann de Santa Rosa, California, a demisionat în 1999, după ce a fost acuzat că a abuzat sexual de un băiat de altar vreme de 20 de ani şi de un preot timp de 2 ani etc.

În aprilie 2002 izbucnea un scandal de proporţii în arhidioceza de Boston, legat de problema pedofiliei în rândul clerului catolic. Dezvăluirile au şocat opinia publică, iar cardinalul Bernard Law a fost nevoit să declare falimentul arhidiocezei din pricina despăgubirilor pe care a trebuit să le plătească victimelor abuzurilor. Pentru a plăti peste 100 de milioane de dolari, el a fost silit să vândă palatul arhiepiscopal şi să închidă mai multe parohii.

Scandaluri similare au răbufnit ulterior în alte dioceze catolice din America: New Hampshire, Maryland, Kentucky, Nevada, Florida, Long Island, Los Angeles etc. În februarie 2004, arhidioceza de Los Angeles declara că a plătit deja 10,4 milioane de dolari victimelor, începând din 1985, iar în acel moment se confrunta cu un torent de procese civile (peste 500 de acuzaţii în decurs de un an de zile).

Într-un articol de fond scria: ,,Pentru a menţiona doar lucrurile cele mai flagrante, fără a pretinde că dăm o listă completă, (…) Episcopul Tod Brown de Orange County a plătit 100 milioane dolari la 90 de victime, Cardinalul Roger Mahony de Los Angeles – 660 milioane pentru 500 de cazuri, Episcopul Robert Brom de San Diego – 198 milioane pentru 140 de cazuri, Episcopul William Skylstad de Spokane – 48 de milioane pentru un număr nedezvăluit de victime, Episcopul Martin Amos de Davenport a plătit 37 milioane în 157 de cazuri, iar Societatea lui Iisus (n.r.: iezuiţii) din Oregon – 50 de milioane pentru 110 de cazuri”.

Dezvăluirile făcute de victimele acestor abuzuri au relevat cele mai mârşave atitudini şi fapte, precum aceea că preotul Paul Shanley din arhidioceza de Boston procura copii altor pedofili contra unor sume de bani, sau cardinalul Mahony numea preoţii cu probleme de acest gen tocmai în posturile care le asigura accesul la copii. Investigaţiile au dezvăluit, de asemenea, că seminariile catolice şi birourile arhidiocezane erau pline de sodomiţi.

Datele şi informaţiile care se cunosc – şi care constituie o mică parte din proporţia reală a acestei monstruozităţi – sunt şocante pentru oricine. Numărul oficial al preoţilor catolici pedofili din America se ridică la 4.450, care au abuzat circa 11.000 de copii. În aprilie 2002, periodicul iezuit America estima că în perioada 1985-2002, o perioadă de 17 ani, costurile înţelegerilor făcute în afara tribunalului adăugate la plăţile făcute în urma acţiunilor în instanţă atingeau recordul de 1 miliard de dolari.

Pentru a completa această imagine de iad, se cuvine menţionat că Biroul Californiei pentru Siguranţa Copiilor a emis un comunicat în care afirma că, potrivit mai multor studii, doar 6% dintre copii relatează despre un abuz sexual săvârşit de un adult. Ceilalţi 94% nu spun nimănui, sau vorbesc doar cu un prieten care făgăduieşte să păstreze tăcerea. Ceea ce înseamnă că atrocităţile făcute publice din 2000 încoace reprezintă, poate, cel mult o zecime din totalul abuzurilor săvârşite de clerul catolic.

Un alt fenomen cutremurător este nepăsarea ierarhiei catolice faţă de pedofilia epidemică din rândul preoţimii. Confruntaţi pretutindeni cu probleme de acest gen, conducătorii diocezelor din America au căutat în permanenţă să muşamalizeze faptele şi să reducă la tăcere victimele prin oferirea unor despăgubiri băneşti. Chiar şi după ce reuşeau să acopere întreaga afacere, ei nu luau nici o măsură ca astfel de lucruri să nu se mai petreacă. În general, preoţii găsiţi vinovaţi de astfel de păcate strigătoare la cer erau mutaţi dintr-o parohie în alta, dintr-un post în altul în cadrul unei dioceze, sau chiar în altă dioceză pentru a li se pierde urma.

Pentru investigarea abuzurilor existente în diocezele americane a fost înfiinţată o comisie de verificare naţională, care să ofere o imagine obiectivă şi de ansamblu asupra acestei probleme extrem de grave şi să propună remedii potrivite. Şaizeci de episcopi, inclusiv toţi prelaţii californieni, au refuzat să colaboreze cu această comisie şi să ofere informaţii legate de diocezele lor, fapt care l-a făcut pe fostul guvernator Frank Keating, preşedintele comisiei, să-i compare pe episcopii catolici cu organizaţia mafiotă Cosa Nostra. Cu câteva luni înainte, în aprilie 2003, cardinalul Roger Mahony încercase să desfiinţeze comisia …

În timpul acestei crize, au ieşit la iveală două tipuri de clerici: cei direct implicaţi în scandalurile sexuale şi cei care i-au acoperit pe primii, pentru a împiedica aducerea lor în faţa justiţiei civile. Această politică de tăinuire şi protejare, nu a victimelor, ci a făptaşilor, a fost dictată chiar de Vatican. Pe 10 decembrie 2002, grupul Coaliţia Catolicilor şi Supravieţuitorilor a declarat public că într-un document oficial al arhidiocezei de Boston se specifica că, pe 25 mai 1999, însuşi Papa Ioan Paul al II-lea a îndemnat ierarhii catolici să-i acopere pe preoţii pedofili. El recomanda ca ,,un preot catolic care a molestat băieţi să părăsească zona unde se ştia de el, sau să rămână atâta vreme cât nu produce scandal”.

Mai mult, în iunie 2002, la Dallas, episcopii americani au hotărât ca preoţii care se vor face vinovaţi de pedofilie să răspundă înaintea legii pentru faptele lor şi să primească pedepse aspre. Vaticanul a intervenit imediat, eliberându-i pe episcopi de orice responsabilitate juridică cu privire la decizii legate de preoţii pedofili şi a oferit tot felul de portiţe juridice pentru ca preoţii vinovaţi să evite pedepsele.

Scandalul pedofiliei în rândul clerului catolic american a demonstrat clar că episcopii au luat poziţie împotriva abuzurilor doar atunci când opinia publică a cerut-o. Acest fapt i-a determinat pe credincioşi să nu mai aibă încredere în păstorii lor şi să înfiinţeze mai multe asociaţii care să îi apere. Printre acestea se numără Coaliţia Catolicilor şi Supravieţuitorilor, sau Reţeaua supravieţuitorilor celor abuzaţi de preoţi.

De asemenea, autorităţile civile, exasperate de atitudinea ierarhilor catolici faţă de astfel de fapte infernale, au încercat să ia măsuri pentru a proteja victimele abuzurilor. Ca urmare, în camerele legislative din Maryland, Kentucky, Nevada, Florida şi New Hampshire au fost introduse proiecte de lege prin care Biserica să fie obligată să raporteze autorităţilor civile toate cazurile de abuzuri pedofile ale slujitorilor ei.

O altă caracteristică macabră a acestor scandaluri este promovarea prelaţilor care au tăinuit aceste fapte diabolice. De exemplu, cardinalul Bernard Law, care a fost nevoit să demisioneze la presiunea publică, a plecat la Vatican, unde a primit posturi înalte în diplomaţie şi a fost numit membru în Congregaţia pentru Episcopi, cea care numeşte episcopii din lume. De asemenea, Cardinalul Francis George de Chicago, care a acoperit şi continuă să acopere preoţii pedofili, a fost ales preşedinte al Conferinţei Episcopilor Catolici Americani.

Scandalul preoţilor pedofili din America este departe de a se fi încheiat, mass-media relatează mereu noi dezvăluiri, având loc alte şi alte procese. De pildă, în august 2008, arhidioceza de Chicago a fost de acord să plătească 12,7 milioane de dolari într-un aranjament care a implicat 16 victime şi 11 preoţi.

 

Nici Italia nu a fost ocolită de ‘ciuma’ pedofilică, deşi Vaticanul a încercat din răsputeri să impună opinia că pedofilia este o problemă a clerului catolic american. Pe 13 mai 2006, periodicul Adista publica articolul lui Emilio Carnevali, intitulat ,,Preoţii pedofili din Italia: ierarhia minimalizează problema, însă există – date din ultimii ani”, în care acesta comenta fenomenul.

,,În general se vorbeşte despre scandalul pedofiliei cu referire la exemplul american, care dă impresia că Biserica Catolică din Italia este absolut imună la acest gen de probleme, potrivit presei şi episcopilor înşişi. Într-adevăr, pe 21 martie 2002, secretarul Conferinţei Episcopilor Italieni, episcopul Giuseppe Betori, a afirmat că fenomenul pedofiliei în clerul italian ‘este atât de mic încât nu merită o atenţie specială’. De aceea, a continuat el, ‘consiliul permanent al Conferinţei Episcopilor nu a vorbit niciodată despre pedofilie. Nu are nici o listă de nume pe acest subiect. Nu examinăm nici măcar un caz şi nu avem un proces de control’. Cu toate acestea, există o listă lungă de preoţi condamnaţi de tribunalele civile italiene şi alţi membri ai clerului sub investigaţie din cauza pedofiliei lor dovedite sau presupuse”. Carnevali prezintă lista, care începe în anul 2000 şi îşi cere iertare pentru unele inexactităţi cauzate de ,,lipsa aproape deplină a cooperării episcopilor pentru a oferi orice fel de informaţie”.

Cel mai terifiant aspect dezvăluit de lista întocmită de Emilio Carnevali este soarta preoţilor după ce s-a aflat că sunt pedofili: sau au fost pur şi simplu mutaţi în altă parohie fără a fi pedepsiţi; sau, după săvârşirea unor sentinţe penale, au fost întâmpinaţi cu ceremonii de bun-venit de către ierarhii lor; sau s-a descoperit că unii din aceşti preoţi pedofili au participat la ritualuri şi orgii satanice; sau victimele unor astfel de abuzuri au fost ameninţate cu excomunicarea pentru a tăcea etc. Investigaţia lui Carnevali a relevat şi faptul că Europa ascunde cu mai multă grijă ce se află sub poalele pline de miasme ale Vaticanului.

 

Publicaţia braziliană Istoe dezvăluia amănunte despre pedofilia în rândul clerului din această ţară sud-americană. Potrivit unei analize recente tipărite de Istoe, 10% din cei 17.000 de preoţi catolici brazilieni sunt implicaţi în abuzuri  sexuale. În doar 3 ani, 200 de Stiri 50-01preoţi au fost trimişi în instituţii psihologice pentru a fi ‘vindecaţi’ de pedofilie. Raportul nu a fost negat de reprezentantul Vaticanului în Brazilia, care a refuzat să comenteze subiectul.

 

Numărul din 16 noiembrie 2003 al publicaţiei braziliene Istoe, care a dezvăluit arestarea a 2 preoţi catolici brazilieni acuzaţi de pedofilie, dintre care unul ţinea un jurnal în care-şi istorisea experienţele şi conţinea indicaţii despre cum îşi alegea şi cucerea victimele

 

Abuzurile clericilor brazilieni sunt dosite de autorităţile ecleziastice din această ţară, care păstrează o ,,politică de tăcere” strictă. Spre deosebire de SUA, arhivele Bisericii Catolice din Brazilia sunt ţinute închise cu fermitate şi nu există reparaţii pentru victime. În loc, autorităţile bisericeşti ,,distrug denunţurile şi protejează agresorii”.

Această problemă iese la iveală doar când se dezvăluie că prelaţi de rang înalt, cu importanţă la nivel mondial, se fac vinovaţi de aceleaşi păcate abominabile. Pe 12 februarie 2009, celebrul preot iezuit Donald McGuire – cel care a fost călăuzitorul spiritual al Maicii Tereza şi a devenit faimos cu ajutorul ei – a primit sentinţa de 25 ani de închisoare pentru acuzaţia de abuz sexual asupra mai multor băieţi, care au venit şi au depus mărturie la proces.

 

Stiri 50-02

Donald McGuire, alături de maici din ordinul Misionarele Carităţii, fondat de Maica Tereza

 

Comportamentul său a fost atât de scandalos, atitudinea atât de neruşinată, încât judecătorul districtual Rebecca Pallmeyer i-a dat o pedeapsă care depăşeşte recomandările de pedepse federale şi care este permisă numai în cazuri extreme. Nici măcar în instanţă, înaintea victimelor, nu şi-a recunoscut vina, nu şi-a cerut iertare, ci a afirmat cu seninătate: ,,Sunt liber. Văd orizontul – este raiul, unde orice lacrimă va fi ştearsă”.

Este semnificativ faptul că, în cazul său, părinţii copiilor abuzaţi nu au putut găsi dreptatea decât într-un tribunal civil condus de un judecător protestant. Acesta a declarat că el a comis un păcat oribil, lucru pe care autorităţile catolice nu l-au spus niciodată.

Ani de zile, 3 instituţii catolice şi 10 prelaţi ai Bisericii au primit informaţii cu privire la comportamentul lui deşănţat şi nu au luat nici o măsură, ci l-au acoperit şi i-au permis să-şi continue ‘slujirea spirituală’ în jurul lumii, călătorind alături de tineri. Şi fiindcă iezuiţii au muşamalizat totul, el s-a aflat în preajma tinerilor încă aproape 40 de ani după ce şi-a vădit înclinaţiile perverse. În cele din urmă, el plăteşte pentru faptele sale, dar după cum spunea una dintre victimele sale, ,,McGuire este bolnav, însă autorităţile Bisericii sunt criminale”

Un alt personaj de aceeaşi ‘talie’ este preotul Marcial Maciel, fondatorul congregaţiei ,,Legionarii lui Hristos”, organizaţie ultraconservatoare care activează în Mexic şi are o universitate la Roma. În aprilie 2009, Papa Benedict al XVI-lea a numit o echipă de episcopi şi preoţi care să realizeze o investigaţie despre viaţa fondatorului, decedat în ianuarie 2008, şi acuzat de abuzuri sexuale.

Potrivit unui documentar realizat de televiziunea britanică BBC, actualul papă a jucat un rol esenţial în acoperirea sistematică a abuzurilor sexuale asupra copiilor, comise de preoţii romano-catolici. În calitate de prefect al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, el a pus în aplicare documentul ,,Crimen Sollicitationis”, strict secret şi adresat episcopilor din întreaga lume. Acesta cerea păstrarea secretului în ce priveşte abuzurile clericilor şi ameninţarea victimelor, martorilor şi autorilor acestora să tacă, sub pedeapsa cu excomunicarea.

În plus, lui îi erau adresate dosarele secrete cu cazurile de abuzuri, toate rapoartele diocezane, toate scrisorile victimelor şi familiilor lor. În 2001, el a actualizat secţiunea documentului intitulată ,,De Delictis Gravioribus”, potrivit căreia cazurile de abuzuri sexuale ale clericilor trebuie trimise direct la Congregaţia pentru Doctrina Credinţei şi supuse ,,secretului pontifical”; ,,acele probleme trebuie urmărite în modul cel mai secret … ele trebuie păstrate sub o tăcere perpetuă”.

Patrick Wall, însărcinat cu aplicarea prevederilor documentului ,,Crimen Sollicitationis” în America, afirma: ,,Mi-am dat seama că nu lucram pentru o instituţie sfântă, ci pentru o instituţie preocupată mai ales de imaginea sa şi să se protejeze”.

De asemenea, părintele Tom Doyle, avocat al Vaticanului, destituit fiindcă a criticat politica acestuia de a muşamaliza cazurile de pedofilie, spune despre ,,Crimen Sollicitationis” că este dovada explicită a faptului că mai-marii Bisericii Catolice ,,au tăinuit aceste cazuri şi au refuzat să-i pedepsească pe vinovaţi”: ,,Vaticanul nici nu a investigat vreun astfel de caz, nici nu a pedepsit pe nimeni, doar i-a mutat pe preoţi dintr-un loc în altul. Din punctul meu de vedere, asta dovedeşte o indiferenţă totală faţă de suferinţa victimelor. Şi asta se întâmplă peste tot în lume”.

Ca pentru a adeveri cuvintele lui Tom Doyle, în primăvara acestui an a izbucnit un alt scandal legat de abuzuri sexuale într-o altă ţară catolică, Irlanda. De mai bine de un deceniu, credincioşii irlandezi se luptă să scoată la lumină faptele înspăimântătoare ale clericilor catolici.

 

Primul mare scandal legat de actele de pedofilie ale preoţilor irlandezi a provocat demisia guvernului în 1994. În 1999, fostul prim-ministru Bertie Ahern a decis despăgubirea mai multor victime, declanşând noi nemulţumiri, întrucât banii proveneau de la bugetul public şi nu din fondurile Bisericii Catolice.

În 1999, în urma unui documentar prezentat de televiziunea irlandeză, care dezvăluia că abuzurile la care au fost supuşi numeroşi copii de către preoţi, călugări şi maici au avut loc pe scară largă, guvernul de la Dublin a fost silit să înfiinţeze o comisie de investigare a acestor abuzuri.

Pe 6 octombrie 2002, Cardinalul Desmond Connell de Dublin a dat publicităţii o scrisoare în care a recunoscut eşecul lui însuşi şi al Bisericii de a rezolva cum trebuie problema şi a cerut iertare victimelor şi familiilor lor. Cardinalul a fost acuzat că a ştiut de abuzuri, însă nu a spus nimic poliţiei sau părinţilor victimelor. Duplicitatea atitudinii lui faţă de situaţia existentă a fost probată de faptul că, pe 31 ianuarie 2008, el a mers la Curtea Supremă a Irlandei într-o încercare de a împiedica înmânarea a 5.586 de documente comisiei de investigare a abuzurilor.

În 2005 au fost date publicităţii o anchetă a guvernului şi un prim raport intern al arhidiocezei de Dublin, care dezvăluiau amploarea fenomenului. Însă pe 20 mai 2009 – după 10 ani de investigaţii şi tergiversări provocate de procese deschise de Biserică pentru a-şi tăinui în continuare faptele, piedici puse de autorităţi şi documente-lipsă – a fost făcut public Raportul Ryan, numit astfel după numele judecătorului Sean Ryan, care a condus ancheta. Raportul, pentru realizarea căruia au fost cheltuite 124 milioane de dolari, conţine o analiză de 2.600 de pagini, peste 2.500 de mărturii din rândul elevilor care au suferit abuzuri fizice, sexuale şi emoţionale, şi peste 1.000 de depoziţii ale martorilor, ce acoperă perioada 1930-1990.

 

Stiri 50-03

În 2009, în Dublin a avut loc un marş al tăcerii, în solidaritate faţă de victimele
abuzurilor săvârşite în instituţiile catolice din Irlanda. Scandalul abuzurilor a fost
descris de câţiva comentatori drept mini-holocaustul Irlandei. Se crede că
aproximativ 150.000 de copii au suferit abuzuri fizice, emoţionale
şi sexuale în 216 instituţii ale ordinelor religioase

Stiri 50-04

 

Raportul a documentat tratamentul aplicat copiilor în şcolile industriale, de corecţie, orfelinatele şi alte instituţii care aparţineau ordinelor religioase catolice irlandeze şi erau finanţate şi controlate de Departamentul Educaţiei din Irlanda. În cadrul acestora, erau plasaţi copii orfani, nelegitimi, minori condamnaţi pentru infracţiuni mărunte, copii din familii sărace, din familii divorţate (divorţul era considerat infracţiune de autorităţile irlandeze şi copiii erau preluaţi de stat, care îi plasa în aceste instituţii), copii ai căror părinţi erau alcoolici etc.

Documentul dezvăluie că mii de copii au fost abuzaţi sexual sau fizic de preoţi, călugări şi maici; ei au suferit bătăi, înfometare, abuzuri sexuale, degradare şi umilinţă tocmai din partea celor care trebuia să aibă grijă de ei. Peste 800 de persoane au fost identificate ca abuzatori fizici şi sexuali – un număr mult mai mare faţă de numărul celor acuzaţi şi condamnaţi: ,,Abuzul sexual era endemic în instituţiile de băieţi. (…) Copiii din aceste instituţii erau trataţi ca nişte deţinuţi sau sclavi. Violul era o practică des întâlnită în şcolile pentru băieţi, conduse de Fraţii Creştini. Cei de aici au trăit, în fiecare zi, întrebându-se de unde va veni următoarea bătaie. (…) În unele şcoli era un adevărat ritual de bătaie. Fetele erau lovite pe tot corpul cu instrumente menite să sporească durerea. Denigrarea personală era la ordinea zilei”.

Patrick Walsh, provenit dintr-o familie despărţită, îşi aminteşte: ,,Ei (Fraţii Creştini) erau nişte adevăraţi oameni ai violenţei. Când am ajuns la Şcoala pentru băieţi Artane de lângă Dublin, în 1963, erau 450 de băieţi şi violenţa se simţea în aer. Căminul era folosit ca centru de detenţie pentru infractorii juvenili, deci eram chinuiţi nu numai de Fraţi, ci şi de găştile brutale ale acestora”.

 

Stiri 50-05

 Supravieţuitori ai ororilor petrecute în instituţiile catolice, ţinând în

mâini carnete de raţie şi alte dovezi ale prezenţei lor în aceste instituţii

 

Tom Hayes, în vârstă de 63 de ani, a fost instituţionalizat la 2 ani, pentru că era un copil nelegitim. El povesteşte: ,,Abuzurile sexuale aveau loc pe scară largă, operate de găştile care erau protejate de Fraţii Creştini. După ce m-am plâns unui preot din afara şcolii despre aceasta, am fost ameninţat că voi fi trimis la o şcoală de corecţie din Letterfrack, care avea o reputaţie şi mai proastă”.

Printre concluziile şocante ale raportului se numără: imposibilitatea de a estima dimensiunea reală a abuzurilor din şcolile pentru băieţi; faptul că nu victimele abuzurilor, ci preoţii pedofili au fost protejaţi decenii de-a rândul, aşa cum s-a întâmplat şi în celelalte ţări; dovezile existente în Raportul Ryan nu vor fi utilizate pentru acuzaţii oficiale, în mare parte pentru că în 2004, Fraţii Creştini au câştigat un proces pentru ca numele membrilor, morţi sau în viaţă, să rămână confidenţiale (culmea cinismului !). Unele victime au catalogat raportul drept ,,o ruşine” pentru că nu au avut şansa să spună numele celor care i-au torturat. Încă şi mai degradant pentru victime, făptaşii nu vor putea fi pedepsiţi fără acordul Bisericii Catolice !

Patrick Walsh a vorbit, de asemenea, despre cruzimea şi cinismul instituţiilor catolice, descriind sistemul care l-a abuzat ca pe un ,,mariaj convenabil între Biserică şi stat”: ,,Irlanda era un stat teocratic. Biserica primea ajutoare, care erau forma de supravieţuire a congregaţiilor, iar copiii erau folosiţi ca mijloace de a-şi umple buzunarele cu bani … Am aflat peste ani că Şcoala pentru băieţi Artane primea un cec de 10.000 de lire pe lună de la guvern. Din aceşti bani, 8.000 erau trimişi la Roma. Din această cauză, eram prost hrăinţi şi munceam 12 ore pe zi pe câmp şi în ateliere. Eu am fost pus să muncesc în atelierul de fabricat pantofi. Foamea mă însoţea mereu. Eram copii sclavi. (…) Episcopii, guvernul şi cardinalii de la Vatican ştiau ce se petrecea” ...

Cotidianul Irish Times a publicat un editorial pe marginea Raportului Ryan, pe care l-a numit ,,harta iadului irlandez”: ,,Este o ţară paralelă, de a cărei existenţă ştiam de mult, dar pe care niciodată nu am conştientizat-o pe deplin. Este un tărâm al durerii şi ruşinii, al cruzimii sălbatice şi al indiferenţei. Abuzul nu a fost un eşec al sistemului. A fost sistemul în sine. Teroarea era atât scopul acestor instituţii, cât şi metoda în sine. Rolul lor în societatea irlandeză a fost să impună controlul social, în special asupra celor săraci, acţionând ca o ameninţare”.

În luna iulie, comisia va publica un al doilea raport, despre modul în care Biserica a tratat plângerile de abuz sexual. După o perioadă de sfidare şi refuz, pe 25 mai, Biserica Catolică din Irlanda a dat un semnal clar că se va supune mâniei publice în creştere, fiind de acord să plătească o mare parte din compensaţii. În prezent, cele 14.000 de victime care se mai află în viaţă primesc bani de la statul irlandez.

Dar ce bani vor şterge lacrima de pe obrazul nevinovat al celor care au fost cândva copii, şi ce scuze vor alina sufletele lor întinate de necurăţiile aşa-zişilor preoţi şi călugări ? Cuvintele sunt goale în faţa acestor atrocităţi ...

 

Surse selective
- 26 iulie 2003, ,,More than 1.000 cases”
- 2 mai 2008, ,,On the sex scandal: Ratzinger yesterday, today and tomorrow”
- 6 iunie 2008, ,,Priestly pedophilia concealed in Italy”
- 27 februarie 2009, ,,Mother Teresa’s spiritual director gets 25 years for sex abuse”
- ,,Only six per cent of the abuses”
2. Evenimentul zilei
- 10 martie 2006, ,,Biserica irlandeză, invadată de pedofili”
- 21 mai 2009, ,,Biserica Catolică îşi protejează pedofilii”
- 21 mai 2009, ,,Mii de copii, abuzaţi de preoţii catolici irlandezi”
- 25 mai 2009, ,,Irish Catholic church ready to pay more child abuse”
- 26 mai 2009, ,,Religious orders defy call to pay more into child abuse compensation scheme”
4. Gardianul
- 3 aprilie 2009, ,,Abuzurile sexuale ale liderului ‘Legionarilor lui Hristos’”
- 29 mai 2009, ,,Abuzuri sexuale «endemice». Papei Benedict al XVI-lea îi este ruşine de ceea ce s-a întâmplat în unele institute catolice din Irlanda”
5. Ziua, 2 octombrie 2006, ,,Pedofilii de la Vatican”
6. Adevărul, 3 octombrie 2006, ,,Papa, acuzat de tăinuirea actelor de pedofilie”
7. Chicago Tribune, 14 august 2008, ,,Activists press Cardinal Francis George for tougher stance on abuse”
8. România liberă, 23 mai 2009, ,,Abuzul credinţei: bătăi şi torturi sexuale în orfelinatele Bisericii”
9. www.catholica.ro, 23 mai 2009, ,,Raportul irlandez: durere şi ruşine pentru Biserică”

 

* * *

 

Cartea arhiepiscopului catolic Rembert Weakland – apologie sodomiei

În luna iunie a.c., va fi lansată cartea de memorii a arhiepiscopului sodomit Rembert Weakland de Milwaukee, Wisconsin, intitulată ,,Un pelerin într-o Biserică pelerină: memoriile unui arhiepiscop catolic”.Stiri 50-06

El este cunoscut pentru scandalul financiar şi sexual iscat în 2002 în jurul persoanei sale. În mai 2002, Paul Marcoux, fost student la teologie la Universitatea Marquette, a dezvăluit că a fost plătit cu 450.000 dolari pentru a încheia o acuzaţie de atac sexual depusă de el împotriva arhiepiscopului în urmă cu peste 2 decenii. După ce a afirmat că banii au fost plătiţi din cadouri, retribuţii pentru conferinţe etc, s-a aflat că suma a fost plătită de fapt de arhidioceză.

Dezvăluirile lui Marcoux au zguduit arhidioceza aflată în mijlocul crizei generate de abuzurile sexuale ale clerului catolic şi au condus la demisia arhiepiscopului. La acea vreme, el era considerat una dintre cele mai respectate voci pentru schimbare, standardul intelectual pentru reformatorii Bisericii, un adevărat erou al catolicilor progresişti din ţară pentru lucrarea sa pentru dreptate socială.

În momentul demisiei, nu a spus prea multe, însă o face acum în cartea sa, care este o veritabilă apologie a sodomiei ! Arhiepiscopul oferă informaţii despre cariera sa deosebită şi spune că ştia de înclinaţia sa sodomită încă de când era adolescent şi şi-a suprimat-o până când a devenit arhiepiscop. În acea perioadă, a avut relaţii cu mai mulţi bărbaţi, din cauza ,,singurătăţii care devenise foarte puternică”.

El declară astăzi că ar trebui să se vorbească mai deschis despre sodomiţi ca preoţi şi că învăţătura catolică despre sodomie este eronată. El vorbeşte de asemenea despre preoţii pedofili din dioceza sa, recunoscând că, deşi ştia ce fac, le permitea să slujească ca preoţi şi nu avertiza nici poliţia, nici pe credincioşi cu privire la pericolul de a se petrece din nou astfel de fapte.

Este notabil faptul că arhiepiscopul Weakland se bucură de toate drepturile şi privilegiile unui arhiepiscop retras. Într-o situaţie similară se află fostul arhiepiscop catolic de Poznan, Juliusz Paetz. Pe 28 iunie 2009, Papa Benedict al XVI-lea i-a trimis un mesaj cald cu ocazia celei de-a 50-a aniversări a hirotoniei întru preot, în care îl felicita pentru ,,lucrarea mântuitoare şi rodnică pentru binele Bisericii” săvârşită în Polonia şi străinătate.

Începând din 2000, arhiepiscopul Paetz a fost acuzat în mod repetat că a abuzat sexual de elevii din seminarul din Poznan. Comportamentul lui era atât de cunoscut şi neruşinat, încât rectorul seminarului i-a interzis să viziteze seminarul. În 2002, acuzaţiile au fost făcute publice în cotidianul polonez Rzeczpospolita, 4 seminarişti au depus acuzaţii oficiale, iar 43 de intelectuali polonezi au semnat o scrisoare, cerându-i să se retragă până la clarificarea lucrurilor.

Deoarece lucrurile se precipitau, el şi-a prezentat demisia în acelaşi an, rămânând membru în curia din Poznan şi participând la multe evenimente publice solemne ale Bisericii Poloneze. În noiembrie 2008, a fost înfiinţată o comisie parlamentară care să investigheze trecutul lui, după ce presa a dezvăluit că a fost informator al regimului comunist în anii ’1970-1980.

Să fie oare aceste fapte ale sale acea ,,lucrare mântuitoare şi rodnică pentru binele Bisericii” de care vorbea papa ?

 

Surse
1. www.directionstoorthodoxy.org, 12 mai 2009, ,,Former Catholic bishop of Milwaukee says he’s gay”
2. www.lifesitenews.com, 12 mai 2009, ,,Former archbishop of Milwaukee’s homosexuality not a surprise: author”
3. www.directionstoorthodoxy.org, 15 mai 2009, ,,Ex-archbishop speaks about Catholic Church and homosexuality”
4. www.traditioninaction.org, 31 iulie 2009, ,,Pope praises homosexual archbishop”

 

Andreea Popa

 

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 50/iulie-august 2009