Mergând pe urmele Noilor Mucenici ai Bulgariei

Noii Mucenici ai Batak-ului

de părintele Eftimie Hinov

 

Durerea întoarcerii

 

Încheind citirea acestei istorii biografice, un sentiment profund copleşeşte inima bulgară credincioasă şi iubitoare de naţiune – dureredurerea întoarcerii de la lumea modernă confuză şi de nesuportat la cei mult iubiţi: la acel popor şi epocă bulgară, care a trecut şi nu mai există, căci în dimensiunile timpului şi lumii pământeşti ei purtau în sânul lor duhovnicesc semnul cerului şi veşniciei. Existenţa noastră modernă este un sinonim al durerii. Însă există atât durere zadarnică, cât şi durere care ne poate aduce mângâieri veşnice. Pe ultima o vom numi durerea întoarcerii.

Durerea noastră izvorăşte de asemenea din dragostea noastră pentru Noii Mucenici ai Batak-ului, şi pentru toţi strămoşii şi înaintaşii noştri care au urmat calea lor către Hristos prin pătimirile lor, Golgota lor; pentru că despărţirea zămisleşte durerea întoarcerii. Durerea noastră este de asemenea aprinsă de raritatea acelor bulgari din zilele noastre care sunt gata să susţină neclintit credinţa, dreptatea şi adevărul dumnezeieşti cu un preţ mult mai mic decât vărsarea sângelui; alienarea duhovnicească naşte durere. Suntem îndureraţi de asemenea pentru că în vremurile noastre, trădarea este adeseori prezentată drept demnitate, bogăţia drept scop al vieţii, iar idolii lumii drept zei; necredinţa naşte durere. Suntem îndureraţi de asemenea pentru că, înconjuraţi, precum suntem, de noii ‘başbuzuci’ şi ‘ieniceri’ de astăzi, în aburii păcatului, în mijlocul jefuirii comorilor noastre duhovniceşti şi a pierzării nevăzute a atât de multe suflete bulgare, suntem apăsaţi de povara grea a singurătăţii duhovniceşti, care pricinuieşte durere chinuitoare.

Dar citind memoriile pătimirilor poporului nostru ortodox, durerea noastră este alinată de naşterea altui sentiment, chiar mai puternic şi mai limpede ca scop: dragostea noastră pentru Bulgaria cerească ! Şi această dragoste pentru noii mucenici este un izvor profund de alinări minunate, dintre care cea dintâi este: deasupra acestei patrii mamă pământeşti, care se înăbuşă în întuneric duhovnicesc, păcat şi grozăvii, deasupra capetelor noastre străluceşte luminos Bulgaria noastră cerească, cu nenumăratele sale stele arzătoare ! Focul şi lumina sunt rugăciunile lor pentru noi toţi ! Şi dragostea noastră pentru noii mucenici este puterea – dincolo de timp şi spaţiu, grozavă şi de nebiruit – care, prin credinţa şi râvna noastră rugătoare, ne uneşte sufletele şi inimile cu sufletele şi inimile strămoşilor noştri ortodocşi, cărora li s-a dat binecuvântarea de a deveni părtaşi la slava mucenicilor creştini de demult.

Măreaţă şi sfântă este această legătură ! În felul acesta, singurătatea noastră duhovnicească printre cei nou-veniţi în acest pământ nu este atât de înspăimântătoare, dacă ne-am putea cufunda ochii duhovniceşti în Bulgaria cerească ! În felul acesta, chiar sărăcia şi nevoile noastre duhovniceşti actuale nu sunt boli deznădăjduitoare şi de netămăduit, dacă noi am năzui neîncetat la semn, la răsplătirea chemării celei de sus a lui Dumnezeu întru Hristos Iisus (Filipeni 3, 14), dacă sufletele noastre ar fi neclintite pentru a putea spune – ca Todorka, fecioara din cântec – înaintea acestei lumi dornice să placă, respingându-i hotărât ademenirile:

 

Oh, prinţe de altă credinţă,
Taie-mi capul de îndată,
Nu-mi voi trăda a mea credinţă,
Oh, prinţe, a mea bulgară credinţă !

 

Apoi durerea şi dragostea devin o unitate de nedespărţit: la fel de nedespărţit precum sunt Biserica Ortodoxă a lui Hristos pământească şi cerească. Şi dragostea înghite durerea

În ciuda zugrăvirilor sumbre ale sorţii lor pământeşti, soarta finală a Noilor Mucenici de la Batak şi a tuturor Noilor Mucenici ai Bulgariei este neţărmurit de luminoasă, pentru că – la o ultimă analiză – ei au fost biruitorii. Da, iubite cititorule, oasele mortificate au fost biruitoare asupra iataganelor de oţel !

 

Istoria 85

Batakienii prăznuindu-i pe sfinţii mucenici

Începutul secolului XX

 

,,În toate celelalte fapte vitejeşti”, răsună glasul purtătorului de Dumnezeu Noul Teolog, ,,biruitor este cel ce făptuieşte, numai în isprăvile credinţei şi evlaviei biruieşte cel care pătimeşte şi rabdă până la moartea lui. Cel care rabdă până în sfârşit va fi mântuit. Nu cel care, fiind zdrobit, slăbeşte fie în mijlocul sau la sfârşitul isprăvilor, ci cel care rabdă până în sfârşit. Şi Dumnezeul nostru nu este numit Dumnezeu al trândăviei şi plăcerilor, ci Dumnezeu al îndurării şi îndelungii răbdări. În aceia, care se dăruiesc pe de-a întregul Lui, El zămisleşte răbdare şi blândeţe, ca ei să poată câştiga o biruinţă minunată şi nouă, şi asemănătoare biruinţei câştigate de Hristos Domnul. El a fost răstignit şi a gustat moarte, învingându-i prin aceasta pe ucigaşii Săi şi această lume, şi de atunci El împărtăşeşte o parte a puterii Sale biruitoare celor care pătimesc pentru El, prin aceasta biruind încă o dată aceiaşi ucigaşi şi lumea”[1].

Uluitor de profunde cuvinte, slăvind durerea prin nădejde veşnică ! Noii Mucenici de la Batak au câştigat biruinţa: ei au biruit necredinţa călăilor lor prin credinţa lor ortodoxă, au înfrânt puterea focului şi a sabiei prin puterea îndelungii pătimiri, supunerea smerită şi dorinţa arzătoare de a se rezista ca miei credincioşi ai lui Hristos până la ultima suflare !

Canonizarea Noilor Mucenici aici, în ţara lor, este o expresie limpede a legăturii noastre duhovniceşti vii cu ei, a comuniunii sublime de rugăciune cu sufletele lor şi a aspiraţiei noastre fierbinţi către patria cerească comună. Şi, de asemenea, a durerii noastre pentru întoarcere. Dragostea este întotdeauna plină de o asemenea sete de comuniune cu cei pe care îi iubim, şi – dacă suntem despărţiţi de ei – de întoarcere la ei. Însă pentru ca noi să putem intra într-o asemenea comuniune, Biserica ne cheamă la pocăinţă şi luptă pentru curăţirea sufletelor noastre de tot păcatul şi răul, pentru întoarcerea inimilor noastre către Dumnezeu în acelaşi fel în care Noii Mucenici de la Batak şi-au întors inimile – ca nişte ruguri aprinse cu vâlvătăi – către înălţime, către Mântuitorul nostru în chiar ultimele clipe ale vieţilor lor.

Prin rugăciunile lor, fie ca Domnul să ne dăruiască biruinţă asupra tuturor lucrurilor care ne despart de El, care ne despart şi de ei: iubiţii noştri părinţi şi maici întru Hristos !

Sfinţilor Noi Mucenici ai Batak-ului, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi !

 

- SFÂRŞIT -

 


[1] Слова преподобнаго Симеона Новаго Богослова. Выпускъ первый. Изданіе второе, Аѳонскаго Русскаго Пантелеимонова монастыря. М., 1892. Слово сороковое, с. 331–332.