Proslăvirea bisericească a creştinilor din Batak

care au suferit moarte mucenicească pentru

credinţa ortodoxă în anul 1876

 

de părintele Eftimie Hinov

 

Martiriul creştin nu are istorie, este însăşi istoria credinţei creştine. Biserica îi consideră drept noi mucenici pe acei creştini ortodocşi care au suferit pentru credinţa lor din secolul al XIV-lea până în zilele noastre. În esenţă, fapta lor mucenicească nu este diferită de fapta sfinţilor mucenici din vechime. Cu toate acestea, noi am putea remarca câteva deosebiri, care nu afectează miezul mărturiei de sânge a credinţei creştine. În timp ce în cele mai multe cazuri, mucenicii creştini din vechime au suferit înaintea ochilor mulţimii, urbi et orbi, fapta muceniciei în timpurile mai recente a fost în mod intenţionat tăinuită, minimalizată şi prezentată într-o lumină falsă în diferite feluri.

Au existat printre prigonitorii din vechime ai credinţei unii care au încercat să ascundă fapta creştină şi slava mucenicilor, ştiind cât de puternică era propovăduirea credinţei prin pătimirea de dragul ei. Musulmanii, de asemenea, au distrus sfintele moaşte ale câtorva noi mucenici, pentru a împiedica slăvirea lor de către popor, care începea de obicei chiar în momentul morţii lor muceniceşti; aşa s-a întâmplat cu moaştele Sfântului Damaschin de Gabrovo. În perioada cea mai recentă, asupritorii Bisericii au născocit metode şi mai complicate de strivire a mărturisitorilor şi mucenicilor ei: prigonirea ultimilor ,,nu de dragul credinţei lor”, denaturarea circumstanţelor şi a motivelor pătimirii lor, Istoria 33-3răstălmăcirea vieţilor lor şi încercările de a-i prezenta ca duşmani ai statului şi societăţii – acestea sunt câteva din trăsăturile persecuţiilor ateiste recente ale Bisericii şi ale fiilor ei credincioşi. În toate aceste situaţii, cineva ar putea să găsească unele raţiuni pentru care problema proslăvirii bisericeşti a mucenicilor din Batak – care au suferit în 1876 şi anume ca ortodocşi – nu a fost ridicată până astăzi în societatea bulgară.

 

Canonizarea Noilor Sfinţi Mucenici de la Batak a avut loc în catedrala Adormirea Maicii Domnului din Sofia, Bulgaria, la 4/17 mai 2006, la împlinirea a 130 de ani de la fapta lor mucenicească. La proslăvirea bisericească au fost prezenţi Prea Sfinţitul Fotie de Triadiţa, Prea Sfinţitul Flavian Ilfoveanul şi reprezentanţi ai Mitropolitului Chiprian de Oropos şi Fili

 

Adesea, cineva nu reuşeşte să pătrundă adânc în esenţa evenimentelor, pe care s-a obişnuit să le perceapă doar prin deprinderile sale precugetate, determinate de ideologiile predominante ale propriei sale epoci. Dar dacă bulgarul ortodox s-ar strădui să meargă mai adânc spre ,,alte dimensiuni” ale istoriei noastre, dacă el şi-ar lărgi perspectiva dincolo de estimările şi judecăţile istorice cunoscute cu privire la o personalitate sau la un eveniment, atunci inima sa ar putea dobândi o cunoştinţă a comorilor, care, într-adevăr, au fost aşternute înaintea ochilor săi şi rămân încă inaccesibile privirii sale.

Cercetările şi analizele noastre, studierea întregii informaţii disponibile cu privire la măcelărirea populaţiei creştine din Batak la începutul lunii mai a anului 1876, au durat mai mult de doi ani. Dovezile au venit de la sine, unele dintre ele cu totul neaşteptat chiar şi pentru noi. Pur şi simplu, în ultimul moment, înainte de a da spre tipărire cartea noastră despre Noii Mucenici de la Batak, noi am descoperit o relatare a muceniciei celui de-al doilea preot din Batak, părintele Petru, despre care nu reuşisem să găsim nici o expunere de fapte scrisă, iar această mărturie este concisă şi limpede:

 

«Trei cuvinte vom spune ţie, părinte. Dacă tu, părinte, le împlineşti, noi nu te vom omorî. Vrei să te faci turc ?»

Preotul Petru a răspuns cu bărbăţie:

«Îmi dau capul, dar nu-mi voi da credinţa !»

Turcii i-au tăiat capul.

 

Acest ,,act” martiric extrem de concis rezumă, în opinia noastră, întreaga istorie vastă a vieţii Noilor Mucenici de la Batak. Ea este la fel de plină de putere şi categorică, pe cât este de puternică şi hotărâtă considerarea acestor evenimente ca fiind mucenicie creştină, de către femeile batakiene care au supravieţuit măcelului, care spuneau în 1877:

,,Noi vom lăsa deoparte acele lucruri pe care cineva nu le poate regăsi pe cealaltă lume; astfel, nu vom cere răsplată pentru bărbaţii noştri, care – ca nu cumva să se facă turci şi, în acest chip, să-şi piardă sufletele, precum doreau măcelarii – au preferat să se ofere pe ei înşişi spre moarte şi să li se taie capetele cu securea pe un trunchi de copac ca sfinţi mucenici”.

 

* * *

 

Prima icoană a Noilor Mucenici de la Batak a fost pictată de maicile din America. Cu toate acestea, ideea pictării unei icoane a lor s-a născut în Bulgaria în 2004, după un pelerinaj al creştinilor ortodocşi din America - episcopi, monahi şi monahii - la Biserica istorică din Batak ,,Sfânta Kiriaki” (în bulgară, Sfânta Nedelia). În acelaşi timp cu această idee a apărut rugăciunea către mucenicii din Batak, care, de atunci încoace, a fost neîncetat tovarăşul nostru, alături de ajutorul şi protecţia reală a lor pentru această sfântă lucrare.

Iniţiativa pentru o reprezentare iconografică a martiriului din Batak din 1876 aparţine arhimandritului Acachie, compatriot al entuziastului narator al Golgotei batakiene, J.A. MacGahan. Proslăvirea bisericească a noilor mucenici, care au pătimit în ultimii ani ai dominaţiei otomane în această ţară, a apărut din Apusul ortodox, iar aceasta dovedeşte cât de profund a fost gândul lui Ioan Gură de Aur al sârbilor, episcopul Nicolae Velimirovici, că ,,Balcanii ortodocşi stau şi trebuie să stea dincolo de Răsărit şi Apus”.

Inima fierbinte a irlandezului, copil al unui popor care a suferit nu mai puţin ca poporul nostru bulgar, a fost capabilă să simtă, în toată profunzimea sa, frumuseţea duhovnicească a faptei vitejeşti, care a împodobit cu cununa muceniciei Batak-ul în 1876 – frumuseţe care dă întotdeauna primul impuls unui iconograf pentru a începe sfânta sa lucrare. Dar dacă acum 130 de ani, MacGahan a zugrăvit mucenicia batakiană în licăriri tragice şi sângeroase, astăzi, după experienţa noastră din neomartiricul secol XX, noi avem toate temeiurile să zugrăvim iconic şi aducând slavă lui Dumnezeu biruinţa duhovnicească a noilor mucenici ai Bulgariei din 1876, între care, plină de splendoare, străluceşte constelaţia mucenicilor din Batak.

Rodul copt al drumului parcurs este, mai ales, proslăvirea bisericească şi liturgică a noilor sfinţi mucenici din Batak. De asemenea, icoana lor este o dovadă uimitoare a profunzimii pe care a vădit-o un ortodox din Apus – neînlănţuit de naţionalism, îmbrăcat în ,,Ortodoxie” – când a surprins frumuseţea duhovnicească a mucenicilor bulgari. Frumuseţe pe care propriile noastre aprecieri superficiale, naţionaliste şi politice, ale anului 1876 au ţinut-o ,,sub obroc” pentru mai mult de un secol (potrivit Matei 5, 15). Icoana este şi o mărturie că Ortodoxia este o comoară universală, în sensul eclezio-teologic al acestui cuvânt, şi nu doar o moştenire a câtorva naţiuni; de asemenea, icoana arată în mod grăitor că slava acestei comori nu poate fi micşorată nici în cele mai întunecate timpuri.

Cercetând pătimirile poporului nostru, în inimile noastre, împreună cu felurite dureri, ia naştere şi capătă putere un alt sentiment mai puternic şi mai plin de ţel: dragostea pentru Bulgaria noastră cea cerească ! Iar această dragoste pentru noii mucenici este cel mai adânc şi nesecat izvor de mângâiere duhovnicească: iată, deasupra ţării mamă pământeşti, sufocată de întunericul duhovnicesc, păcat şi ticăloşii, deasupra noastră înşine străluceşte Bulgaria cea cerească cu nenumărate stele învăpăiate ! Dragostea noastră pentru noii mucenici este puterea – ce nu ţine de timp şi spaţiu, o putere măreaţă şi de neîmblânzit – care, prin credinţă şi fierbinţeala rugăciunii, uneşte sufletele şi inimile noastre cu sufletele şi inimile bulgarilor ortodocşi de odinioară, care s-au învrednicit, prin milostivirea lui Dumnezeu, să devină împreună-pătimitori cu mucenicii creştini din vechime.

 

* * *

 

Nădăjduim ca, prin proslăvirea bisericească a acestor mucenici ,,uitaţi” ai poporului nostru mult-pătimitor, Dumnezeu să reverse mila Sa cea nemăsurată şi cunoaşterea asupra tuturor sufletelor bulgarilor, care-şi caută rădăcinile duhovniceşti şi se străduiesc, mai presus de orice, către mântuirea întru Hristos, către întoarcerea în sânul Mamei duhovniceşti a poporului nostru, Sfânta Biserică Ortodoxă, către Patria noastră duhovnicească, Împărăţia Cerurilor.

Cerem, de asemenea, cu smerenie rugăciunile voastre din inimă, pentru ca – în ciuda nevredniciei noastre – Dumnezeu să ne dăruiască harul şi ajutorul Său neprecupeţit pentru a continua această sfântă lucrare de cercetare şi publicare a cunoştinţelor biografice ale noilor mucenici bulgari cufundaţi în uitare, urmărind cu credincioşie şi până la capăt drumul lor către Golgota.

 

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 33/ianuarie-februarie 2007