Scurtă istorie a Bisericii Ortodoxe Bulgare de Răsărit

 

Într-un interviu acordat revistei ,,Orthodox Russia”, Prea Sfinţitul Fotie al Triadiţei,
singurul ierarh al Bisericii Ortodoxe Adevărate a Bulgariei (de Răsărit sau de stil vechi)
evocă istoria acesteia în perioada comunistă. Prea Sfinţitul relatează mai ales evenimentele
care au condus la reforma calendarului introdusă de către Patriarhia Bulgariei aservită
autorităţilor atee, prigoana şi lupta dusă de puţinii credincioşi care s-au opus acestei inovaţii

 

PARTEA I

Pentru a sublinia universalitatea Ortodoxiei trebuie spus că temeliile ecleziastice şi duhovniceşti ale Bisericii Ortodoxe Adevărate a Bulgariei (de Răsărit sau de stil vechi), a clerului şi credincioşilor săi, au fost puse de Arhiepiscopul Serafim Sobolev (1881-1950), un rus şi Mitropolitul Chiprian de Oropos şi Fili, un grec. Teolog, adânc cunoscător al scrierilor Sfinţilor Părinţi şi dârz apărător al Ortodoxiei, binecuvântatul arhiepiscop Serafim, al cărui mormânt din Biserica Patriarhiei Rusiei din Sofia atrage un şir nesfârşit de pelerini, a fost cel care i-a îndrumat duhovniceşte pe bulgarii de stil vechi.

Cei care au cunoscut strădaniile arhiepiscopului Serafim pentru păstrarea credinţei ortodoxe l-au numit ,,conştiinţa Ortodoxiei”. Monah adevărat, care a ars ca o torţă de focul dragostei pentru Hristos, Prea Sfinţitul Serafim spunea adesea fiilor săi duhovniceşti că ,,teologia este direct legată de virtute”. Ca urmare, atunci când Biserica Ortodoxă Rusă a cedat în faţa puterii comuniste, el s-a alăturat episcopilor Bisericii Ortodoxe Ruse din diaspora. Mai târziu, fiind forţat de circumstanţele politice şi de izolarea sa în Bulgaria comunistă să se supună Patriarhiei Moscovei, el şi-a dedicat viaţa comunităţii ruse din această ţară, dar şi credincioşilor bulgari.

După stabilirea regimului comunist în Bulgaria, el a luptat împotriva introducerii curentului modernist în Biserica Ortodoxă a Bulgariei. Astfel, când ,,uniunea preoţilor bulgari” a vrut să preia administraţia Bisericii, îndepărtând autoritatea episcopală, arhiepiscopul Serafim a scris un articol în ziarul ,,Mesagerul Bisericii” (al Bisericii Ortodoxe a Bulgariei), ce i-a ajutat pe episcopii bulgari să-şi păstreze autoritatea canonică.

Prea Sfinţitul Serafim a trăit în Bulgaria vreme de 30 de ani. Voinţa sa de neclintit în faţa nedreptăţilor, viaţa sa plină de necazuri şi prigoane din partea puterilor acestei lumi a atras către sine numeroşi credincioşi, dornici să aibă un astfel de păstor. Fiilor săi duhovniceşti li s-a alăturat un grup de clerici şi mireni bulgari, în frunte cu arhimandritul Pantelimon Staritsky († 1980), fost ofiţer în armata ţaristă, arhimandriţii Serafim Alexiev († 1992) şi Serghie Iazadjiev, profesori la Academia Teologică din Sofia, şi ieromonahul Serafim Dimitrievsky († 1984). Ei au fost slujitori ai Mânăstirii Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului din Sofia, întemeiată de arhiepiscop şi condusă de maica stareţă Serafima.

Arhiepiscopul Serafim i-a învăţat duhul adevăratei Ortodoxii şi, prin intermediul lor, a avut o influenţă importantă asupra credincioşilor bulgari. El a fost cel care a reintrodus, în Biserica Ortodoxă Bulgară, taina mărturisirii înainte de împărtăşanie, la acea vreme taina mărturisirii fiind aproape uitată în Bulgaria. De asemenea, credincioşii primeau sfintele taine o dată pe an sau chiar mai rar.

Fiii duhovniceşti ai Prea Sfinţitului Serafim au participat la conferinţe ale clerului, vorbind despre sfintele taine şi, în predicile lor, au încercat să arate credincioşilor cât de importante erau aceste taine pentru mântuirea omului. De asemenea, ei au luptat împotriva sectelor protestante din Bulgaria şi au scris articole în revistele bisericeşti împotriva rămăşiţelor vechiului păgânism care se manifesta, de exemplu, în dansurile peste foc, numite ,,nestinarski”. Chiar şi astăzi după 45 de ani de ateism în Bulgaria, roadele activităţii fiilor duhovniceşti ai arhiepiscopului Serafim sunt vizibile.

Dar cel mai important lucru înfăptuit de el a fost faptul că şi-a prevenit fiii duhovniceşti cu privire la noua şi teribila erezie a vremurilor noastre, ecumenismul, arătându-i esenţa anticreştină. El a înţeles şi a subliniat scopul diabolic al mişcării ecumeniste, acela de a distruge Biserica Ortodoxă şi a întemeia o nouă ,,biserică”, cea a lui antihrist.

Înaintea morţii sale, în Duminica Ortodoxiei, pe 13 februarie 1950, arhiepiscopul le-a lăsat fiilor săi duhovniceşti ca testament dorinţa şi sfatul său: ,,Niciodată să nu aveţi nimic în comun cu ecumenismul !” După moartea sa, arhiepiscopul Serafim a început să fie cinstit ca un sfânt de ruşi şi de bulgari, deşi nu a fost canonizat încă.

Datorită învăţăturilor sale, ortodocşii bulgari au putut lupta şi împotriva schimbării calendarului. Astfel, în mod neaşteptat, în toamna anului 1968, bineînţeles nu fără participarea şi presiunea autorităţilor comuniste, Biserica Ortodoxă Bulgară a schimbat calendarul, adoptând stilul nou. Cu câteva luni înainte de introducerea reformei, ,,Crainicul Bisericii” îi anunţa pe cititorii stupefiaţi că reforma se face ,,potrivit aspiraţiilor ecumeniste ale Bisericii Ortodoxe Bulgare”. Introducerea stilului nou în viaţa liturgică a Bisericii Ortodoxe făcea parte dintr-un program ecumenist general de inovaţii.

Clerul şi chiar episcopii bulgari s-au dovedit complet nepregătiţi să se opună inovaţiei calendarului, iar credincioşii, bănuind că această reformă nu respectă învăţătura patristică, au început să murmure. Patriarhul Chiril al Bulgariei, un modernist vehement şi un prieten ,,sincer” al Patriarhului Atenagoras al Constantinopolului, a realizat reforma cu repeziciune de fulger.

În plus, erau bine cunoscute relaţiile strânse ale patriarhului cu autorităţile comuniste. Astfel, pentru ,,serviciile” sale, el a primit titlul de ,,academician”, membru al Academiei Bulgare de Ştiinţe. Stilul său despotic era, de asemenea, bine cunoscut tuturor, el prigonindu-şi şi distrugându-şi adversarii ideologici, de fiecare dată când avea ocazia. Nimeni nu a fost capabil să se opună şi să ridice vocea în apărarea credinţei ortodoxe.

Numai câţiva fii duhovniceşti ai arhiepiscopului Serafim, păstrând în inimi testamentul său duhovnicesc, au refuzat să accepte stilul nou. Nădăjduind în mijlocirea părintelui lor şi încredinţându-şi viaţa în mâinile Domnului, ei au alcătuit un nucleu în jurul căruia s-au unit toţi cei care s-au opus introducerii reformei calendarului în Bulgaria.

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 18-19/septembrie-octombrie 2000

 

 

 

PARTEA A II-A

În toamna anului 1968, singurii care au îndrăznit să se opună reformei calendarului în Biserica Ortodoxă a Bulgariei au fost clericii care fuseseră fiii duhovniceşti ai arhiepiscopului Serafim Sobolev, ierarh rus exilat la Sofia după revoluţia comunistă din Rusia. Ei au alcătuit un grup care să lupte împotriva inovaţiei introduse în Biserica bulgară în urma presiunilor autorităţilor comuniste şi a conducătorilor mişcării ecumeniste.

Printre aceştia se numărau:

Arhimandritul Panteleimon Staritski din Poltava, fost colonel în armata imperială rusă, era cel mai în vârstă fiu duhovnicesc al arhiepiscopului. Timp de 30 de ani, el a fost mereu alături de acesta, pentru ca apoi, vreme de încă 30 de ani, să fie părintele duhovnicesc al Mânăstirii Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului din Sofia. El a murit pe 5 ianuarie 1980, în ajunul Botezului Domnului, la 87 de ani. Arhimandritul Panteleimon era cunoscut pentru smerenia şi conştiinţa sa ortodoxă puternică şi îndrăzneaţă. Cunoştea învăţătura patristică, citea şi copia scrierile Sfinţilor Părinţi pentru întărirea sa şi a maicilor mânăstirii.

Arhimandritul Serafim Alexiev, doctor în teologie, a fost profesor la catedra de teologie dogmatică a Academiei de Teologie din Sofia. Se poate spune că a fost un adevărat luminător duhovnicesc a toată Bulgaria. El a scris numeroase lucrări teologice şi duhovniceşti, articole şi poezii. Ultima sa lucrare, ,,Ortodoxie şi Ecumenism”, este încununarea luptei sale de jumătate de veac pentru apărarea Ortodoxiei.

Arhimandritul Serghie Iazadjiev, părinte al Mânăstirii Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului din Sofia a fost fiul duhovnicesc al arhimandritului Serafim şi prieten devotat al său. După moartea lui, el a completat cartea ,,Ortodoxie şi Ecumenism” şi a tradus-o în limba rusă. Înainte de reforma calendarului, el preda Noul Testament şi limba greacă la Academia Teologică din Sofia.

Ieromonahul Serafim Dmitrievski, absolvent al Şcolii Pastorale ruseşti din Bulgaria, a fost vieţuitor al Mânăstirii ruse Kokaliaski din apropierea Sofiei. Mai târziu, el a slujit la Mânăstirea Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului din Sofia. Ca toţi ceilalţi, el a refuzat să accepte reforma calendarului, fiind cunoscut pentru tăria şi bunătatea inimii sale. El a murit pe 9 decembrie 1984, la 83 de ani.

Aceşti călugări smeriţi, dar neclintiţi, au mărturisit Patriarhului Chiril al Bulgariei, prin intermediul vicarului patriarhal, episcopul Iosif, dezaprobarea lor categorică faţă de reforma calendarului. Ei au cerut să fie lăsaţi să slujească în continuare după stilul vechi, cu atât mai mult cu cât Mânăstirea Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului a urmat întotdeauna Tipicul de la Ierusalim, în timp ce Biserica Ortodoxă Bulgară ţinea Tipicul prescurtat de la Constantinopol. Acest pas al clericilor credincioşi Ortodoxiei a stârnit teribila mânie a patriarhului.

Ca urmare, celor patru clerici li s-a interzis să slujească, iar arhimandriţii Serafim şi Serghie au fost daţi afară din Academia Teologică. Mânăstirea Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului a fost scoasă din jurisdicţia Bisericii Ortodoxe Bulgare şi biserica sa, cu hramul Sfântul Luca, a fost închisă. Maicile sfântului locaş au fost izolate de comunitatea creştină, fiind lăsate fără ajutor în plină iarnă. Pentru întărirea reciprocă, cei patru monahi s-au stabilit în apropierea mânăstirii, alcătuind o adevărată familie duhovnicească, care trăia în aşteptarea continuă a noi judecăţi şi pedepse.

Astfel, reforma calendarului în Biserica bulgară a fost introdusă imediat după praznicul Sfântului Ierarh Nicolae. În sinod, patriarhul Chiril a cerut exilarea celor care nu voiau să accepte calendarul îndreptat într-o mică mânăstire, pe jumătate ruinată, situată în munţi, departe de Sofia. În acest timp, credincioşii nu îndrăzneau să vină la mânăstire sau să vorbească cu maicile, gândind că miliţia le supraveghea continuu.

Ortodocşii bulgari au fost întăriţi şi încurajaţi de Dumnezeu, care a săvârşit pentru mica sa turmă numeroase minuni. Într-un chip cu totul neaşteptat, în această teroare generală, un bătrân din provincie a venit la mânăstire. El nu ştia nimic despre mânăstire sau despre necazurile prin care trecea, când i-a apărut Sfântul Serafim de Sarov în vis, cerându-i să găsească Mânăstirea Sfântul Luca (după hramul bisericii sale), şi să spună stareţei şi maicilor: ,,Pacea fie cu voi !” Acest semn de milostivire a Domnului a fost o mare consolare pentru vieţuitoarele mânăstirii atât de greu încercate.

Cu alt prilej, imediat după ce Sinodul Bisericii oficiale a Bulgariei le-a interzis celor patru clerici să slujească, deasupra Sofiei s-a iscat o furtună cumplită. Unii credincioşi au remarcat cu uimire că în jurul mânăstirii soarele strălucea şi nu căzuse nici un strop de ploaie.

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 20-21/noiembrie-decembrie 2000

 

 

 

PARTEA A III-A

O altă minune s-a petrecut după ce susţinătorii reformei calendarului au ocupat biserica Mânăstirii Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului, potrivit hotărârii patriarhului Chiril. Pe 18 octombrie stil nou, ei se pregăteau să săvârşească sfânta liturghie şi să îl prăznuiască pe Sfântul Evanghelist Luca. Dar Dumnezeu şi sfântul Său şi-au arătat dezaprobarea. Înainte de această zi, vremea fusese deosebit de frumoasă, o toamnă liniştită, caldă şi luminoasă cucerise Sofia.

Pe neaşteptate, pe 18 octombrie, maicile, îndurerate că nu pot intra în biserica mânăstirii lor, au văzut cu uimire că întregul sfânt locaş fusese îngropat în zăpadă. La porţile mânăstirii, trei mesteceni bătrâni îşi plecaseră crengile până la pământ sub greutatea zăpezii, blocând complet calea spre biserică. Toate celelalte intrări erau, de asemenea, blocate de ramurile copacilor sau de nămeţi. La intrarea dinspre apus a mânăstirii, de-a latul drumului, zăcea o salcie scoasă din rădăcini, barând parcă drumul noilor calendarişti. Maicile I- au mulţumit lui Dumnezeu pentru minunea ce o făcuse.

Treisprezece zile mai târziu, de praznicul Sfântului Apostol şi Evanghelist Luca, vremea a devenit din nou caldă şi plăcută. Mestecenii de la poartă stăteau drepţi, ca şi cum niciodată nu s-ar fi înclinat. Cu mare bucurie, maicile au sărbătorit această zi în micul paraclis al mânăstirii, cu hramul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului.

În acea perioadă, multe persoane i-au susţinut pe cei ce nu voiseră să accepte reforma calendarului, ajutându-i după puterile lor. Acest lucru nu era uşor, deoarece se ducea o campanie deschisă împotriva stilului vechi şi a credincioşilor. Astfel, în predicile şi articolele Bisericii oficiale se ducea un adevărat război. În mânăstire, slujbele se ţineau noaptea, la lumina lumânărilor, deoarece toţi erau supravegheaţi. Mult mai târziu li s-a permis să slujească în spatele porţilor închise, nefiind acceptat în schimb accesul credincioşilor.

Printre cei care i-au ajutat în mod deosebit s-a numărat arhimandritul sârb Iustin Popovici, ale cărui cuvinte de mângâiere i-au întărit mult pe credincioşii bulgari. Aflând despre prigonirea acestora, el i-a sfătuit să rămână neclintiţi în credinţa lor şi să continue să slujească după calendarul iulian.

După moartea patriarhului Chiril a urmat o perioadă de linişte. Reprezentanţii grecilor ortodocşi de răsărit au început să viziteze Mânăstirea Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului. Odată, în 1981, revenind din România, întreg sinodul grec, condus de Mitropolitul Calist de Corint, a vizitat mânăstirea, printre ierarhi numărându-se şi actualul Mitropolit Chiprian de Oropos şi Fili, care ulterior a venit de multe ori.

În ciuda greutăţilor, clerul şi credincioşii bulgari au continuat să lupte pentru credinţă şi să propovăduiască adevărul cu privire la reforma calendarului. Astfel, arhimandritul Serafim a scris cărţi în care explica problemele duhovniceşti ale vremurilor contemporane. Pe lângă lucrarea sa dedicată calendarului Bisericii, care urmează să fie publicată, el a început să adune informaţii şi materiale despre erezia ecumenistă, lucrând până la sfârşitul vieţii sale pentru a aduce la lumină tenebrele acesteia.

Părintele Serafim, împreună cu arhimandriţii Panteleimon şi Serghie şi alţi doi teologi au început să se întâlnească în fiecare duminică după liturghie, pentru a discuta probleme duhovniceşti. Pe atunci încă student la Academia Teologică, Prea Sfinţitul Fotie participa la aceste întruniri, la care părinţii discutau problemele dogmatice cu care se confrunta Biserica, ereziile ecumenismului, concesiile făcute în conferinţele panortodoxe, ei remarcând cu amărăciune deriva continuă de la adevărul Ortodoxiei. De asemenea, ei luau aminte la lupta credincioşilor ortodocşi greci şi români care nu acceptaseră reforma calendarului.

Minunat de personalitatea părintelui Serafim, în care a văzut ,,întruparea vieţii creştine pure, aşa cum este ea descrisă în Evanghelie”, ca şi de lupta şi învăţăturile celor care se străduiau să ducă mai departe duhul Ortodoxiei, Prea Sfinţitul Fotie s-a hotărât să-şi închine viaţa slujirii Bisericii.

La absolvirea facultăţii, în 1981, i s-a propus să urmeze studiile post-universitare. El refuză, dorind să părăsească atmosfera ecumenistă a Academiei şi se înscrie la cursurile Facultăţii de Limbi Clasice a Universităţii din Sofia pentru a citi textele patristice în original. În acest timp, el a fost de mai multe ori în Grecia şi a vizitat Mânăstirea Sfinţii Chiprian şi Iustina, unde se slujea după calendarul iulian. Prea Sfinţitul Fotie mărturiseşte: ,,Rânduiala strictă a vieţii monahale şi lupta necontenită pentru puritatea Ortodoxiei mi-au lăsat o impresie adâncă. Dorind din tinereţe să-mi închin viaţa slujirii Ortodoxiei şi stând aproape de mânăstire şi de Prea Sfinţitul Chiprian, am cerut binecuvântarea părintelui meu pentru a urma această cale. Iar în 1988, am fost hirotonit în taină, preot de Prea Sfinţitul Chiprian”.

,,Revenind în ţară, am început să slujesc în micul grup, în timp ce oficial eram asistent la Universitatea din Sofia. Sub regimul comunist nu am putut sluji decât într-ascuns, pentru ca, după căderea comunismului să continui lucrarea părintelui meu duhovnicesc, deja grav bolnav, aceea de a păstra puritatea Ortodoxiei în Bulgaria”.

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 22-23/ianuarie-februarie 2001

 

 

 

PARTEA A IV-A

După căderea regimului ateu, poporul a început să spere din nou. Sesizând erorile reformei calendarului şi văzând consecinţele primejdioase ale ecumenismului, care a îngăduit accesul liber al tuturor sectelor în Bulgaria, credincioşii din diferite oraşe au cerut Sinodului bulgar revenirea la vechiul calendar şi retragerea Bisericii Ortodoxe Bulgare din Consiliul Mondial al Bisericilor. Biserica Ortodoxă Adevărată a nădăjduit ca vreunul dintre ierarhii bulgari să conducă această mişcare populară, luptând pentru a reda credinţei puritatea ei, dar, din nefericire, nici unul dintre membrii sinodului nu a dat atenţie ,,Scrisorii” care exprima voinţa credincioşilor.

Mai mult, când episcopii ar fi putut să se ocupe fără teamă de problemele cu care se confrunta Biserica, Patriarhia Bulgară a început să fie sfâşiată de lupte interne pentru putere ce au condus la naşterea unei schisme. Astfel, sinodul s-a divizat în două grupări Istoria 24-1care s-au anatematisit reciproc, acuzându-se de a fi slujit comunismului. Din nefericire, nici una dintre aceste grupări nu a fost preocupată de puritatea Ortodoxiei sau de renaşterea acesteia în sânul poporului care, după 45 de ani de ateism, avea o învăţătură confuză şi superficială cu privire la credinţa înaintaşilor lui.

 

Arhiepiscopul Serafim Sobolev (1881-1950)

 

Ca urmare a scandalului din Sinodul Bisericii Ortodoxe Bulgare, credincioşii bulgari au suferit profund, fiind şocaţi sau chiar smintindu-se. Martori ai acestor evenimente, ucenicii arhiepiscopului Serafim au format un grup de iniţiativă şi au decis să lupte pentru Ortodoxie. Pierzându-şi nădejdea că vreunul dintre ierarhii bulgari va adopta o poziţie ortodoxă de neclintit, ei au cerut Sfântului Sinod din Rezistenţă al Bisericii Ortodoxe Adevărate a Greciei să hirotonească un episcop, care să fie păstorul Bisericii Ortodoxe Bulgare de Răsărit.

Astfel, la 4/17 ianuarie 1993, la Mânăstirea Sfinţii Chiprian şi Iustina din Fili, Grecia, Î.P.S. Mitropolit Chiprian al Sinodului grec din Rezistenţă, Arhiepiscopul Hrisostom de Etna, Exarh al aceluiaşi sinod în America şi Episcopul Pahomie al Bisericii Ortodoxe Române de Răsărit l-au hirotonit întru arhiereu pe ieromonahul bulgar Fotie Siromahov.

Referindu-se la acest fapt, Prea Sfinţitul Fotie mărturiseşte: ,,Am îndrăznit să nu refuz să iau pe umerii mei această cruce grea, deoarece şi eu am suferit profund din cauza trădării adevăratei credinţe în Dumnezeu, care a avut loc în sânul Bisericii mele. Revenind în Bulgaria ca ierarh, l-am găsit pe părintele meu duhovnicesc, arhimandritul Serafim Alexiev în apropierea morţii. Am primit de la el o ultimă binecuvântare, iar prima mea slujbă ca ierarh în ţara natală a fost înmormântarea sa. Toţi au mărturisit că lucrurile s-au petrecut ca şi cum arhimandritul Serafim ar fi aşteptat întoarcerea mea pentru a-mi încredinţa testamentul său de a continua lupta pentru adevăr”.

La întoarcerea în Bulgaria, Prea Sfinţitului Fotie i s-au alăturat mai mulţi preoţi din diferite oraşe, ce ţineau de Patriarhia Bulgară, dar erau cunoscuţi pentru evlavia şi râvna lor în slujba Domnului.

Prin marea milostivire a lui Dumnezeu, o bătrână evlavioasă, Nina Khlebarova, a dăruit Bisericii etajul superior al casei sale. În numai o lună, prin munca neîntreruptă a numeroşi credincioşi, acesta a fost transformat într-un mic paraclis cu hramul Înălţarea Domnului. Pe 13/26 februarie 1993, de comemorarea morţii Prea Sfinţitului Serafim Sobolev, a început să se slujească regulat în acest paraclis, fiind formată imediat o şcoală de duminică pentru copii.

Numărul enoriaşilor, susţinători ai calendarului patristic, creştea în fiecare zi. Dar deoarece clădirea în care se afla paraclisul era veche au început să apară crăpături în tavan, devenind în scurt timp imposibilă ţinerea slujbelor. Nedorind să intre în conflict cu Biserica oficială, credincioşii de stil vechi nu au ridicat nici o pretenţie, nici măcar pentru lăcaşurile de cult în care nu se slujea. Astfel, ei au fost nevoiţi să construiască cât mai repede o biserică, de asemenea temporară, ce a primit hramul Sfântul Ioan de Rila şi care era, dintru bun început, neîncăpătoare. În aceeaşi situaţie se află astăzi mai multe oraşe din Bulgaria, unde există ortodocşi care doresc să păstreze calendarul iulian.

După cuvintele episcopului Fotie, ,,în Bulgaria există 120 de mânăstiri, dar foarte puţini monahi”. ,,Noi, cei de stil vechi, ne străduim să reînviem monahismul patristic tradiţional”. Alături de cele 10 parohii şi comunitatea Mânăstirii Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului, ce numără 24 de maici, Biserica Ortodoxă de Răsărit a Bulgariei are câteva comunităţi monahale în formare, printre care şi o mânăstire cu 20 de fraţi.

Ea este în comuniune cu ortodocşii greci de stil vechi, păstoriţi de Mitropolitul Chiprian de Oropos şi Fili, cu Biserica Ortodoxă de Răsărit din România şi cu Biserica Ortodoxă Rusă din diaspora. ,,Toţi împărtăşim aceeaşi ecleziologie, încercăm să urmăm calea regală, calea Părinţilor evitând modernismul extremist, fanatismul şi mulţumirea de sine”, spune episcopul Fotie.

O asemenea mărturie unitară a ortodocşilor tradiţionalişti este necesară mai ales astăzi. ,,Când vedem apostazia generalizată, trebuie să fim uniţi pentru ca împreună să putem lupta împotriva pan-ereziei ecumenismului şi să ne mărturisim credinţa ortodoxă”.

 

Istoria 24-2

Mânăstirea Adormirea Maicii Domnului din Sofia, Bulgaria

 

Episcopul Fotie defineşte clar scopul mişcării bulgarilor de stil vechi, în cuvinte asemănătoare celor folosite de mitropolitul Chiprian pentru a descrie rolul rezistenţei moderate de stil vechi din Grecia: ,,Noi păstrăm învăţătura patristică a Bisericii … Dorim să susţinem Ortodoxia, după cuvintele episcopului Serafim Sobolev, ,,adevărul trebuie apărat cu grijă, dar categoric”.

,,Biserica lui Hristos nu a avut niciodată o perioadă de pace. Sfântul Apostol Pavel ne spune că cei care doresc să ducă o viaţă evlavioasă întru Hristos, vor fi prigoniţi. Toţi cei care, în trecut, au apărat adevărul şi Ortodoxia au fost prigoniţi. Cu atât mai mult astăzi, când este o continuă apostazie, când Bisericile oficiale se îndepărtează de adevăr, alăturându-se ecumenismului, noi vom fi prigoniţi; şi cu atât mai mult, trebuie să fim uniţi”.

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 24-25 (2/2001)