Opiniile unui grec despre Grecia contemporană

O imagine succintă asupra evenimentelor din secolul XX care au afectat Ortodoxia greacă

 

PARTEA I

Nicholas Karellos deţine un birou de pelerinaje şi asistenţă, Orthodox Mission Service, şi o editură, publicând cărţi ortodoxe disponibile pretutindeni în lume în limbile engleză, franceză, germană, rusă, sârbă, estoniană şi albaneză. El petrece mult timp ajutându-i pe pelerini, vizitatori şi străini care se stabilesc în Grecia sau în general în Balcani să înţeleagă ce este Ortodoxia.

În cadrul unui interviu acordat publicaţiei ortodoxe ruse Road to Emmaus, Nicholas Karellos vorbeşte despre evenimentele care au modelat Ortodoxia greacă în acest secol, legăturile strânse ale ţării sale cu Balcanii ortodocşi, schimbările care au însoţit intrarea Greciei în Uniunea Europeană, schimbarea calendarului şi viaţa bisericească contemporană.

 

* * *

 

Road to Emmaus: Poţi să ne spui câte ceva despre evenimentele prin care a trecut Grecia atât spiritual, cât şi politic în secolul XX, şi cum a fost influenţată Biserica de acestea ?

Nicholas Karellos: Nu cred că europenii occidentali şi îndeosebi americanii îşi pot imagina care a fost situaţia în Grecia sau în Balcani. Din nefericire, până şi grecii abia îşi amintesc. Noi nu trăim o veşnicie şi ne concentrăm pe prezent. Cei mai mulţi dintre noi nu ne amintim nici măcar trecutul apropiat şi nu înţelegem cum a afectat prezentul şi cum va afecta viitorul.

Noi am fost timp de mai mult de 500 ani sub ocupaţie islamică, ceea ce este foarte important şi ceva ce nici europenii, nici americanii nu pot înţelege. Exact aşa cum doar cei care au trăit în vremea comunismului înţeleg pe deplin ce înseamnă să fii privat de libertate politică şi religioasă sub acel regim.

Cealaltă schimbare mare este că Balcanii şi Grecia, în opinia mea, au fost întotdeauna o regiune multinaţională. Credinţa ortodoxă comună era ceea ce conta. În vremurile bizantine sau chiar otomane nu era atât de important dacă cineva vorbea slavona, bulgara sau greaca. Atâta vreme cât era ortodox, era cetăţean bizantin. După primul război mondial, când ţările au început să dezvolte identităţi naţionale individuale, a fost prima oară în mii de ani că noi a trebuit să ne confruntăm cu problema ,,această bucată este acum Serbia, şi aceasta este Bulgaria”. Desigur, aceste tipuri de certuri aveau loc şi în Bizanţ, dar nu până în punctul de a dori regiuni ,,pure din punct de vedere etnic”. Ceea ce se întâmplă astăzi în Iugoslavia este o extindere a acestei probleme.

Au existat multe schimburi de populaţie în afara celei imense din Turcia către Grecia în 1922[1]. Erau schimburi mai mici când grecii din Iugoslavia şi Bulgaria trebuiau să se întoarcă în Grecia, şi slavii şi bulgarii erau ‘repatriaţi’ în Bulgaria şi Republica Macedonia. Aceasta s-a petrecut între anii 1917-1922. În ce-i priveşte pe greci, ei adeseori trebuiau pur şi simplu să-şi ia lucrurile şi să plece.

 

Istoria 96 1

Schimbul de populaţii dintre Grecia şi Turcia din 1922

 

 

Road to Emmaus: Care a fost motivaţia ?

Nicholas Karellos: Formarea de ţări etnice în Balcani, şi unde anume vor fi frontierele exacte a fost plănuit într-o anumită măsură de marile puteri ale acelor vremuri, germanii/austriecii, englezii, ruşii şi francezii, şi mai târziu SUA cu diversele lobby-uri şi interese economice din spatele lor.

De asemenea, în ultimul secol, aş spune că nu a existat aproape nicicând o guvernare normală în aceste ţări. Fie au fost comunişti, fie ultranaţionalişti – un guvern fascist. Deci, toate aceste decizii au fost luate de guverne neortodoxe sau nereprezentative, plasate în Balcani de ‘aliaţii’ lor, sau mai degrabă de supraveghetorii lor.

În orice caz, după cele două războaie mondiale, marile puteri au impus pur şi simplu propriile decizii privind guvernarea Balcanilor prin reprezentanţii lor sau ca parte a tratatelor internaţionale. De exemplu, Iugoslavia şi Bulgaria au luat mare parte din direcţia lor de la Rusia, în timp ce bulgarii şi românii au fost de partea lui Hitler. Turcia a fost copilul favorit al britanicilor şi americanilor din cauza apropierii sale geografice de Rusia, iar italienii au socotit întotdeauna Albania printre interesele lor.

Desigur, în fiecare ţară au existat întotdeauna unii care erau gata să urmeze ordinele şi să comită atrocităţi, spre deosebire de majoritatea populaţiei decente. De exemplu, Bulgaria a suferit mult din cauza naţionalismului şi a fost adeseori agresivă faţă de Grecia deoarece a nutrit speranţa de a dobândi un port la Marea Egee, în timp ce cu sârbii lucrurile au fost în mod surprinzător mai paşnice.

 

Road to Emmaus: Deci, în esenţă, crezi că Grecia şi Balcanii au o moştenire comună ?

Nicholas Karellos: În opinia mea, da. Ca să fiu sincer, chiar astăzi când călătoresc în Bulgaria sau Iugoslavia, dacă uit că am trecut graniţa, mi se pare bizar că aceşti oameni vorbesc altă limbă. Bineînţeles, există caracteristici naţionale ale arhitecturii şi aşa mai departe, dar când intru într-o mânăstire din Serbia sau Bulgaria, este ca şi cum aş urmări un film care a fost dublat.

În zilele noastre, mulţi oameni din Grecia încearcă să sublinieze această moştenire comună: noi suntem cu toţii ortodocşi şi am fost toţi sub ocupaţie islamică timp de 500 ani. Mă enervez uneori din cauza neînţelegerii acestui lucru. În America, vecinul tău poate fi evreu sau african, sau chiar aparţine unei religii străine; există toleranţă faţă de oricine şi orice. Fiindcă nu ai simţit povara acestei mentalităţi islamice timp de secole şi nu ai auzit poveşti de la mama şi bunicile tale, nu poţi începe să înţelegi prin ce-am trecut noi. Astăzi, Uniunea Europeană încearcă să adopte standardul american, potrivit căruia nu contează ce naţionalitate ai, ce limbă vorbeşti, ce religie ai, pur şi simplu se presupune că nu contează. Aceasta este o ignorare uluitoare a efectului real al istoriei asupra popoarelor.

 

Road to Emmaus: Aşa de multă suferinţă pentru toţi cei din Balcani ! Să ne întoarcem puţin în urmă cu un veac. Când au părăsit realmente turcii Serbia, Albania şi Grecia ? Când s-a încheiat cu totul ocupaţia otomană ?

Nicholas Karellos: Diferite părţi din Serbia au fost eliberate de sub turci în diferite momente. Muntenegru este o entitate separată, deşi ea aparţine aceluiaşi grup etnic. Thessaloniki şi Epir au fost eliberate în preajma primului război mondial. Ultima regiune din Grecia modernă care a fost eliberată a fost Dodecaneze, în 1948, când [Insulele] Rhodos, Patmos şi Kalymnos au fost eliberate de italieni.

Deci, în urmă cu un secol, Grecia de Nord era încă ocupată de turci. Apoi noi am fost atacaţi de bulgari care au colaborat cu germanii în ambele războaie mondiale. După primul război mondial, noi am câştigat în realitate ceva pământ – coasta turcă incluzând Smirna şi Tracia – dar în 1922 armata greacă s-a deplasat mai departe în Turcia pentru a elibera Constantinopolul, cu sprijinul tacit al Angliei, Franţei şi Germaniei. La început, puterile europene vroiau să fragmenteze Turcia, probabil deoarece socoteau că era prea mare pentru a rămâne aşa cum era, dar apoi şi-au schimbat planurile. Este posibil să nu fi fost pe placul lor ca Grecia să dobândească atât de mult teritoriu şi să controleze intrarea la Marea Neagră; în orice caz, ei au încetat brusc să sprijine armata greacă care avansa şi pe care o încurajaseră înainte, şi când turcii s-au întors asupra noastră cu ajutorul aceloraşi puteri, noi am fost siliţi să ne retragem.

Revanşa turcă era normală, la urma urmei, noi mărşăluiam către Constantinopol. Ceea ce nu a fost normal a fost distrugerea totală a Smirnei, un oraş grec creştin care exista pe coasta Turciei de 3.000 ani. Zeci de mii de oameni au fost masacraţi şi cele mai multe clădiri au fost distruse. Flota occidentală era în port în Smirna când oraşul a fost devastat şi mii de greci au înotat spre vasele ei pentru a-şi salva vieţile. Au existat martori care i-au văzut pe ofiţerii britanici şi italieni tăind mâinile refugiaţilor care încercau să urce la bord. Chiar la sfârşit flota occidentală s-a prefăcut că ajută, astfel încât ei să nu poată fi acuzaţi deschis, dar am auzit multe istorii că ei au refuzat să ia pasageri, uitându-se pur şi simplu în timp ce femeile şi copiii de pe doc erau vânaţi de turci cu cuţitele.

 

Istoria 96 2

Refugiaţi greci din Smirna

 

Road to Emmaus: Devastarea Smirnei a fost una din marile tragedii ale secolului XX şi nu mulţi din afara Greciei îşi amintesc măcar de ea. De câteva veacuri trăiau grecii pe aceste pământuri care sunt astăzi în Turcia şi odinioară erau în Bizanţ ?

Nicholas Karellos: De aproape 40 veacuri. De fapt, eu cred că un mare număr din turci nu sunt cu adevărat turci, ci popoare care au devenit turci de-a lungul ultimelor câteva sute de ani. Ei spun că aproximativ 3-400.000 greci din Turcia au devenit musulmani în vremea schimbului de populaţii din 1922 pentru a-şi salva vieţile. Desigur, ei nu ar fi putut vorbi greaca, ei au fost asimilaţi în cultura Imperiului Otoman, dar ei erau cu toate acestea greci ortodocşi. În acest moment al istoriei, conştientizarea faptului de a fi grec există undeva în minţile lor şi, ţinând cont de faptul că au trecut 3 generaţii, astăzi este cu atât mai puţin probabil ca ei să-şi afirme acea identitate greacă. Dacă ar fi liberi să se exprime şi ar fi dorit, ei ar fi putut fi un pod între Grecia şi Turcia.

 

Road to Emmaus: Dar viaţa nu s-a aşezat nici după devastarea Smirnei şi schimbul de populaţii. În timpul celui de-al doilea război mondial şi după, Grecia a traversat o perioadă traumatică de ocupaţie şi distrugere.

Nicholas Karellos: Da. Grecia a fost ocupată iniţial de italieni în 1940, care au atacat prin Albania. Italienii erau mult mai bine înarmaţi [ca noi], dar armata lor aproape s-a descurajat şi apoi au invadat germanii. Noi am fost capabili să păstrăm linia împotriva germanilor timp de aproape o lună de zile, şi unii istorici spun că aceasta i-a ajutat material pe aliaţi. A fost o perioadă foarte grea pentru Grecia. Era sărăcie mare şi în Atena mii de oameni mureau de foame şi sute de sate au fost arse. Pe urmă, noi nu ne-am putut reveni după cel de-al doilea război mondial ca restul lumii, ci imediat ne-am scufundat într-un război civil, care a fost o extensie a rezistenţei greceşti împotriva germanilor. Unele grupuri din această rezistenţă aveau sprijin comunist – să ne aducem aminte că Uniunea Sovietică a fost de partea aliată – şi când germanii s-au retras, aceste grupuri susţinute de comunişti au încercat să preia controlul în Grecia.

 

Istoria 96 3

Colectarea morţilor de pe străzile Atenei, în timpul foametei din iarna 1941-1942

 

Este limpede din punct de vedere istoric că ţările sovietice au sponsorizat aceste grupuri şi că acestea îşi aveau cartierele generale în Bulgaria, Iugoslavia şi Albania (care devenise deja comunistă). Ele vroiau ca Grecia să facă parte din Cortina de Fier. Războiul civil care a rezultat a însemnat alţi 4-5 ani de devastare şi nu existau învingători. Fie că erai cu comuniştii, fie că erai cu grecii liberi, viaţa ta şi satul tău erau puse în pericol de grupurile de gherilă de cealaltă parte. Atât naţionaliştii, cât şi comuniştii au comis atrocităţi, dar cele mai multe atrocităţi au fost de partea comunistă, care credea că dacă nu erau cu ei, erai împotriva lor.

 

Road to Emmaus: Una din problemele din Rusia este că noi vedem adeseori grupurile naţionaliste fasciste, de aripă dreaptă, care au motive foarte amestecate. Ei se autointitulează monarhişti ortodocşi, dar în tot acest timp ei au propria agendă. Acest fapt conferă o faimă teribilă memoriei familiei regale, fără a mai aminti de Biserică. Desigur, unii dintre ei sunt oameni simpli care cred că ei susţin memoria Rusiei ţariste, dar mulţi dintre noi simţim că alţii se folosesc de ei. Deşi sensibili la aceste lucruri, oamenii raţionali cred de asemenea că utilizarea greşită a monarhiei şi Ortodoxiei ca sloganuri au provocat multă confuzie în Rusia şi Serbia[2].

Nicholas Karellos: Da, exact acelaşi lucru are loc în Grecia. Fasciştii au utilizat Ortodoxia şi monarhia ca un steag pe care poporul să-l urmeze. Ei au un motto în Grecia: ,,Ţară, religie şi familie”. Aceasta este platforma lor, şi când oamenii se gândesc la aceasta ei se gândesc la fascism. Mulţi resping orice fel de patriotism din această cauză.

 

Road to Emmaus: Este acesta şi un motiv pentru care a scăzut frecventarea bisericii ?

Nicholas Karellos: Există stângişti care utilizează aceasta ca motiv, dar eu cred că un motiv mai realist este că grecii au devenit consumatori. Ei încearcă din greu să adopte un stil de viaţă occidental. Am citit că noi suntem cei mai apropiaţi de America în rata de consum dintre toate ţările europene; suntem cei mai graşi, consumăm mai multă mâncare, şi cumpărăm multe lucruri de care pur şi simplu nu avem nevoie.

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 96/ianuarie-februarie 2016

 

 

 

PARTEA A II-A

Road to Emmaus: Şi după ce s-a sfârşit războiul civil în 1948 sau 1949 ... ?

Nicholas Karellos: A existat o mişcare de masă către oraşe deoarece oamenii şi-au părăsit satele pentru a căuta siguranţă în oraşe, departe de partizani. Alt motiv pentru creşterea bruscă a oraşelor noastre a fost revoluţia industrială, care a venit târziu la noi.

 

Road to Emmaus: Deci anii ‘1950 a fost o perioadă în care grecii îşi reveneau încet după 500 ani sub turci şi un deceniu de război ?

Nicholas Karellos: Da, şi mulţi dintre ei s-au mutat în SUA, Australia, Germania şi Belgia. Economia aici era ruinată şi nu găseai de lucru. De atunci încoace noi am avut un şir continuu de guverne instabile şi o situaţie agitată. În 1967 a avut loc o lovitură militară de dreapta, despre care grecii cred că a fost susţinută de SUA şi în particular de Henry Kissinger. Guvernul american a susţinut domnia juntei militare şi ea a supravieţuit 7 ani. În acelaşi timp, SUA a susţinut guvernul turc, inclusiv dictatura militară a generalului Evren din 1980. Ei continuă să susţină Turcia astăzi cu toate că este una dintre cele mai puţin democratice ţări din lume, cu încălcări constante ale drepturilor omului ale minorităţilor etnice şi religioase şi o intoleranţă aproape totală faţă de opoziţia politică.

 

Istoria 97 1

Armata turcă trecând prin regiunea turcă din Nicosia, Cipru, iulie 1974

 

Invadarea Ciprului de către turci în iunie 1974 a fost provocată de junta greacă din cauza loviturii lor militare eşuate în Cipru. Cu toate că SUA este extrem de sensibilă în ce priveşte Kosovo, Bosnia, Kuweit etc, ea rămâne tăcută şi indiferentă faţă de problemele de drepturile omului din Cipru unde trupele turce au ocupat mai mult de o treime din teritoriu cu peste 26 ani în urmă. Întreaga populaţie greacă a fost silită să fugă în sud şi aproape toate bisericile ortodoxe, multe din ele vechi de peste 1.000 ani, au fost profanate. Nici o ţară nu a recunoscut ocupaţia turcă ca legitimă, dar nici nu fac presiuni ca turcii să părăsească teritoriul.

Din acest motiv, opinia publică greacă este foarte suspicioasă faţă de politica americană şi NATO. Noi suntem conştienţi că ceea ce se întâmplă în lume este adeseori destul de diferit de modul în care prezintă evenimentele guvernele şi mass-media occidentale.

Pentru a înţelege Biserica Greacă, trebuie să realizezi că ea este încă o biserică de stat şi că politicile şi problemele contemporane nu pot fi separate de vieţile noastre spirituale şi personale. Noi nu punem lucrurile în compartimente diferite, ,,aici este viaţa mea spirituală, în timp ce acest lucru care se petrece în ţara mea şi această bucată de aici este viaţa mea de familie”. Pentru noi, toate sunt conectate. Grecia este ortodoxă şi invadarea Ciprului a fost o lovitură directă dată Ortodoxiei, nu doar o problemă politică.

 

Istoria 97 2

Articol din The Sunday Times of London, 23 ianuarie 1977, în care sunt relatate concluziile raportului Comisiei Europene pentru Drepturile Omului cu privire la invazia turcă a Ciprului din 1974, care acuză turcii de ucideri, violuri, torturi, jafuri şi expulzarea definitivă a ciprioţilor de pe teritoriul ocupat de ei

 

Road to Emmaus: Ştiu că invadarea Ciprului şi împărţirea lui este o rană dureroasă pentru greci şi ciprioţi. De asemenea, mulţi oameni poate nu ştiu că monarhia, care a fost silită să plece în exil în timpul juntei militare, a fost în cele din urmă eliminată de greci în 1974 în favoarea unui guvern democratic. Crezi că au existat efecte spirituale ca urmare a pierderii monarhiei greceşti ?

Nicholas Karellos: Monarhia greacă instituită după războiul de independenţă din 1822 nu a fost o restabilire a Bizanţului. Regii greci din secolele XIX şi XX au fost impuşi de puterile europene din afară şi, din acest motiv, monarhia nu a fost populară printre cei mai mulţi greci. Regii secolului XIX au fost simpli membri ai altor familii regale europene. Mai târziu, prin căsătoriile continue între membrii familiilor regale, conducătorii europeni erau rude apropiate şi adeseori influenţau politica greacă. Primul nostru rege, Otto, era bavarez şi el a fost ajutat de ‘consilieri’ bavarezi care au devastat Grecia, îndeosebi Biserica Ortodoxă. Pe de altă parte, pe măsură ce au trecut anii, regii noştri au fost naturalizaţi ca greci şi unii dintre aceşti regi ex-străini au ajuns să respecte această ţară. În unele cazuri ei au fost creştini ortodocşi evlavioşi.

Cu toate acestea, monarhia greacă a promovat prea adesea interesele ţărilor străine. Din nefericire, junta din 1967 şi numeroasele noastre guverne democratice au urmat de atunci încoace aceeaşi practică şi au luat decizii care au fost greşite pentru Grecia.

Dintre greci, cel puţin în trecut, cei care aparţineau partidelor de stânga erau de obicei anti-creştini şi anti-regalişti, pe câtă vreme cei care aparţineau partidelor de dreapta păreau a fi mai tradiţionalişti şi pro-regalişti. Precum am spus mai înainte, astăzi există multe excepţii de la această regulă. Astăzi sunt mulţi politicieni greci care sunt necredincioşi şi sunt chiar agresivi faţă de Biserică. Ei pedalează deschis interese străine, şi de multe ori legiferează împotriva voinţei poporului grec. Aceasta este ceva ce un rege nu ar fi îndrăznit să facă, deoarece el şi-ar fi riscat tronul, dar în ‘republica’ noastră politicienii şi guvernele fac orice vor şi utilizează ,,alegerea lor de către popor” ca o scuză.

 

Road to Emmaus: Acum, cu toată această nelinişte politică, ce s-a întâmplat în sânul Bisericii ? Grecia a schimbat desigur calendarul iulian în 1924. Deşi a fost o chestiune de mare importanţă pentru Bisericile Rusă şi Sârbă şi grecii de stil vechi, cât de mare a fost impactul asupra vieţii bisericeşti de zi cu zi ?

Nicholas Karellos: A fost o mare problemă în Grecia. Schimbarea a provocat multă tulburare deoarece a fost impusă de guvern. Deciziile politice au fost comandate adesea din străinătate şi cumva ei au forţat ierarhia Bisericii să facă schimbarea.

 

Road to Emmaus: De ce a fost forţată şi cine a forţat-o ?

Nicholas Karellos: Ei bine, economia. Era un inconvenient a avea două date şi să faci comerţ pe piaţa mondială. Mulţi oameni cred de asemenea că era un pas spre o unire prematură cu Roma şi ecumenismul religios. Nu ştiu despre aceasta, dar a existat un sinod care a respins iniţial noul calendar. Ei erau în discuţii cu regele Greciei pentru a avea două calendare, precum au Rusia şi Serbia, civil şi ecleziastic, când brusc, aproape peste noapte, ei au fost siliţi să treacă cu totul la noul calendar. Ştiu că majoritatea episcopilor nu au fost mulţumiţi de această stare de lucruri şi noi nu ştim ce fel de presiuni s-au făcut asupra lor – probabil au fost ameninţaţi că vor fi depuşi sau exilaţi – dar doar câţiva au intrat în schismă. Problema a fost pusă pe tablă de puteri care nu făceau parte din Biserică. Cine de aici s-ar fi gândit să schimbe calendarul ?

 

Road to Emmaus: Şi rezultatul acestui lucru a fost schismă în Biserica Greacă ?

Nicholas Karellos: Da. În momentul schimbării calendarului, un ierarh, episcopul de Florina, a refuzat să accepte noul calendar şi mai târziu alţii l-au urmat. El a fost chiar întemniţat. Au fost de asemenea mulţi laici şi preoţi care au refuzat să urmeze noul calendar şi au fost foarte prigoniţi. De îndată ce au fost câţiva episcopi disidenţi, ei şi-au alcătuit propriul sinod şi au început să hirotonească preoţi de stil vechi, dar ulterior s-au rupt în facţiuni mai mici. Oamenii spun că unii din aceşti episcopi au folosit problema calendarului ca motiv pentru a se separa şi a forma propriul sinod, dar rămâne faptul că mulţi laici şi preoţi au simţit că schimbarea calendarului nu a fost corectă.

 

Road to Emmaus: Sunt mulţi ortodocşi preocupaţi de chestiunea calendarului ? Evident, cei de stil vechi sunt, dar ce-mi poţi spune despre marea majoritate a grecilor care urmează noul calendar ?

Nicholas Karellos: Pentru cei care nu sunt foarte credincioşi, nu este nici o problemă, dar alţii care văd ‘semnele vremurilor’ cred că a ne întoarce la rădăcinile noastre – şi aceasta include vechiul calendar – ar putea fi o soluţie. De asemenea, credinciosul de stil vechi obişnuit este mai evlavios decât cel de stil nou, cu toate că cei care au rămas cu vechiul calendar erau uneori fanatici, resping pe oricine altcineva şi nici măcar recunoscând botezul nostru. Însă mulţi de stil vechi nu sunt aşa, şi spun pur şi simplu: ,,Noi suntem tradiţionalişti şi nu vrem să fie noul calendar”. Este o chestiune atât de încurcată, încât nu ştim nici măcar care dintre cei de stil vechi au succesiune apostolică legitimă. Acum există cel puţin 8 facţiuni. Opt sfinte sinoade şi cel puţin 5 arhiepiscopi ai Greciei.

 

Road to Emmaus: Ce procent din populaţia ortodoxă este de stil vechi ?

Nicholas Karellos: Nu există un recensământ sigur. Cei mai mulţi dintre cei de stil vechi de astăzi au fost botezaţi de copii şi înregistraţi în Biserica oficială de stil nou. Cei de stil vechi pretind că sunt 500.000, în timp ce statistici mai realiste spun că numărul lor este de zeci de mii.

 

Road to Emmaus: Există încercări de a rezolva situaţia ?

Nicholas Karellos: Cei de stil nou sunt foarte pozitivi faţă de credincioşii de stil vechi (exceptând faţă de unii ultrafanatici), şi dacă Biserica Greacă va decide vreodată să se întoarcă la vechiul calendar, cred că aproape toţi ar fi de acord cu aceasta. Dar din partea celor de stil vechi, nu văd multe semne de reconciliere. Pe de o parte, ei au dreptate să se teamă de ecumenism, dar ei sunt prea sensibili. Nu este încă vremea pentru a fi atât de fermi deoarece nu ni s-a cerut încă să îmbrăţişăm erezii[3]. Mi-e teamă că episcopii de stil vechi uneori păstrează dinadins tensiunea, teama şi suspiciunea la un nivel mare. Dacă ei spun: ,,Este în regulă, nu este atât de important”, vor pierde cu siguranţă oameni.

Arhiepiscopul Atenei a abordat neoficial unele grupuri de stil vechi mai moderate cu posibilitatea de a avea două calendare în Biserica Greacă, dar în opinia mea, dacă aceasta ar fi o soluţie, ei vor trebui să decidă ce este de făcut cu episcopii de stil vechi. Dacă ei sunt acceptaţi ca egali, ca parte a sinodului Greciei, aceasta ar putea funcţiona.

În orice caz, semnele vremurilor dau tot mai multe avertizări celor de stil vechi, ca şi multor credincioşi de stil nou, pentru a fi prudenţi în ce priveşte ecumenismul. Din această cauză nu cred că cei de stil vechi vor accepta vreodată unirea cu Biserica oficială. Nu-i pot condamna pe de o parte, dar pe de altă parte sunt mânios pe ei pentru că provoacă schisme în Bisericile Ortodoxe care se confruntă deja cu probleme majore în Georgia, Serbia, Bulgaria, România şi Kenya. Sediile acestor schisme sunt din nefericire în Grecia.

Un alt lucru trist este că Bisericile de stil vechi nu colaborează una cu alta. De exemplu, ştiu că în Kenya sunt deja cel puţin două Biserici de stil vechi, fondate de misionari de stil vechi greci şi ambele pretinzând a fi adevărata Biserică !

 

Road to Emmaus: Pe lângă chestiunea calendarului, în ce alte feluri s-a schimbat Ortodoxia în Grecia în ultimul veac ? Noi am menţionat deja imensa panoramă a evenimentelor sociale: într-un secol, Grecia a trecut de la a se afla sub turci la schisma calendarului, două războaie mondiale, şi un război civil, deposedată de rege şi mişcându-se către secularizare.

Nicholas Karellos: Există unii oameni care cred că ocupaţia turcă a păstrat tradiţia noastră ortodoxă. Multe popoare ortodoxe au păstrat tradiţia pe cât de fidel au putut. Desigur, în timpul acelor 500 ani au fost unele persecuţii (mai adeseori presiuni sociale), dar grecii au simţit că Ortodoxia era ceva important, ceva valoros de care să te ţii strâns, şi ei au dobândit această credinţă de la mamele şi bunicile lor. De asemenea, noi ştim din istorie că Ortodoxia prosperă prin prigonire şi prin mucenicii şi sfinţii săi.

Bineînţeles, exista şi multă lipsă de carte în timpul ocupaţiei otomane. În Europa, aceasta era epoca în care s-a dezvoltat tiparul şi ei începeau o mulţime de tipăriri, dar nu aşa stăteau lucrurile în cazul nostru deoarece noi nu aveam o presă liberă sub turci. Cele mai multe cărţi bisericeşti, precum Filocalia, au trebuit tipărite la Veneţia.

Cu toate acestea, poporul nostru a simţit ce era cu adevărat ortodox – nu cu logica, ci cu inima. Mulţi oameni cred de asemenea că Imperiul Otoman i-a păzit pe greci de la a deveni uniaţi, deoarece catolicii făceau prozeliţi încontinuu. De îndată ce statul grec a fost eliberat de turci, noi am avut un aflux de germani şi misionari apuseni care au venit să ne ... ‘convertească” şi să ne înveţe ‘cum să studiem Scriptura’. Desigur, a studia Scriptura este foarte folositor, dar ei încercau să întemeieze religia pe logica raţională, şi aceasta nu este calea noastră.

A studia Scriptura în acest mod cu totul raţional este pricina tuturor ereziilor. Tu spui: Care este înţelesul ascuns al acestui sau acelui pasaj ? Nu înseamnă oare altceva ? Te faci pe tine un interpret absolut sau ‘original’ al cuvântului lui Dumnezeu, pe câtă vreme în timpul Imperiului Otoman ortodocşii primeau credinţa lor prin tradiţia Bisericii transmisă prin familiile lor.

 

Road to Emmaus: Da. Teologii creştini europeni care scriu din această direcţie excesiv de raţională par adeseori a vorbi ei înşişi din afara unei credinţe în dogmele fundamentale ale creştinismului. Unii nu mai acceptă naşterea din Fecioară sau învierea literală a Domnului. Ei păstrează foarte puţin din creştinism, cu excepţia învăţăturilor morale care pot fi ţinute la fel de uşor de necreştini.Istoria 97 3

Nicholas Karellos: Da, şi este interesant că în timpul acelor 500 ani de ocupaţie otomană, nu cred că a ieşit la suprafaţă vreo erezie în Grecia. În vremea Bizanţului, desigur, existau probleme, şi după turci, când misionarii protestanţi au invadat Grecia a ieşit la suprafaţă un soi de puritanism care nu este ortodox. Când a venit regele Otto în Grecia cu o seamă de consilieri bavarezi, ei au închis multe mânăstiri care nu numai că nu au fost atinse în vremurile turce, ci adeseori aveau privilegii economice.

 

Regele Otto al Greciei, în veşminte greceşti tradiţionale

 

Road to Emmaus: Din ce-mi amintesc, el şi consilierii săi bavarezi nu au înţeles monahismul răsăritean, le era străin, şi au confiscat un număr imens din proprietăţile Bisericii. Ei au făcut un regulament de închidere a oricărei mânăstiri cu 5 sau mai puţin de 5 monahi sau monahii şi au impus-o cu vărsare de sânge şi profanare. Până şi mânăstirile care au fost lăsate deschise au fost jefuite de proprietăţile lor agricole şi pentru multe din ele aceasta a dus la un dezastru financiar. Majoritatea mânăstirilor pe care le vedem acum în ruine nu sunt aşa din vremea turcilor sau germanilor din cel de-al doilea război mondial, ci din vremea statului grec liber după independenţă.

Nicholas Karellos: Da, şi de asemenea după câţiva ani de independenţă, unii greci erau puternic influenţaţi de creştinismul apusean. Ei au înfiinţat câteva frăţii precum Zoe şi Sotir, care au fost folositoare într-un fel, dar care sunt întrucâtva greşite dintr-o perspectivă ortodoxă.

Pe de o parte, ei aveau dreptate că venise vremea în care Grecia avea din nou o presă liberă şi ar fi putut tipări Scriptura şi cărţile patristice, dar pe de altă parte, mulţi din cei care erau cei mai deschişi în a încuraja aceasta erau influenţaţi de creştinismul apusean şi utilizau modelele sale de gândire şi educaţie.

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 97/martie-aprilie 2016

 

 

 

PARTEA A III-A

Road to Emmaus: Vezi o separare vizibilă, în prezent, între oamenii care încearcă să-şi păstreze tradiţiile şi practicile ortodoxe şi alţii care vor să meargă pe calea Europei occidentale ?

Nicholas Karellos: Trebuie să ne amintim că Scriptura spune că există o uşă largă şi una strâmtă (Matei 7, 13-14) şi cei care sunt cu adevărat ortodocşi ştiu aceasta. De vreme ce uşa este strâmtă, ea face apel doar la un număr mic de oameni, poate 10-15% din greci trec prin ea. Eu văd studenţi care vin aici să studieze din Rusia, Estonia, din Europa de Răsărit sau Apus, şi care se aşteaptă să găsească o sfântă ţară ortodoxă, dar sunt dezamăgiţi. De asemenea, din raţiuni pe care nu le înţeleg, grecii din Grecia de pe continent sunt adeseori mult mai puţin religioşi decât cei care au venit din Asia Mică în timpul schimbului de populaţii din 1922. Ştiu persoane din Asia Mică care spun: ,,Până şi turcii arătau mai mult respect pentru credinţa noastră decât unii greci”. Probabil lupta pentru supravieţuire şi această dorinţă de a fi european îşi spun cuvântul, dar unii greci au un complex de inferioritate real, şi ei văd Ortodoxia ca parte din cultura lor ,,inferioară”. Aceasta este o mare problemă pentru persoanele din Răsărit, îndeosebi din ţările ex-comuniste.

 

Road to Emmaus: Când îşi unesc forţele cu Europa occidentală, ei se simt ca un frate mai mic.

Nicholas Karellos: Exact. Este stupid să încerci să devii belgian sau britanic când tu nu eşti. Tu nu vei deveni nicicând belgian sau britanic. În schimb, ar trebui să vezi ceea ce eşti cu adevărat, ceea ce ai cu adevărat. Ceea ce ai este foarte important, şi acum în Grecia oamenii încep să realizeze acest lucru.

Cred că ceea ce s-a întâmplat cu adevărat este că oamenii sunt total dezamăgiţi de materialismul pe care au încercat să-l adopte din occident. De ce ? Materialismul este nesănătos, este o nebunie. Te sileşte să lucrezi zi şi noapte ca să consumi. Lucrezi multe ore ani de-a rândul ca să-ţi cumperi o casă şi apoi îţi dai seama că ai pierdut lucruri foarte importante în viaţă, pur şi simplu pentru o casă.

 

Road to Emmaus: Sunt mulţi oameni care realizează acest lucru ?

Nicholas Karellos: Mai mulţi ca înainte. Alţii nu văd, dar ei ştiu că ceva este greşit, ca cineva care are o boală dar nu ştie ce este. Cred că în occident este chiar mai greu. Văd oameni suferind în Europa, dar ei nu ştiu pe ce să dea vina. Adeseori ei nu au nimic sănătos în jur cu care să-şi compare vieţile.

Asemenea comunismului, capitalismul este o exploatare totală a fiinţelor umane pentru profit, pentru bani, pentru slavă, pentru faimă. Deci oamenii încearcă să găsească o soluţie în Grecia şi mulţi dintre ei o găsesc prin tradiţia ortodoxă. Ei redevin ortodocşi, dintr-un punct de vedere diferit. Ei citesc cărţi, rugăciuni, întâlnesc părinţi duhovniceşti buni, leagă prietenii cu alţi ortodocşi. Sunt mulţi care se întorc la biserică. Ei au nevoie cu disperare de cineva care să-i ia de mână şi să le arate ce este cu adevărat Biserica.

 

Road to Emmaus: Cu ce probleme se mai confruntă astăzi ortodocşii greci ?

Nicholas Karellos: Problema fundamentală aici nu este o lipsă de informaţie sau literatură, ci practica Ortodoxiei pentru că, precum am spus mai înainte, vieţile noastre au devenit centrate pe materialism. Noi suntem consumatori şi am uitat modul ortodox de a trăi, de a simţi Ortodoxia în inimile noastre. Dacă noi nu facem ceea ce se presupune că facem, cu siguranţă nu putem convinge pe altcineva să facă.

Cred că suntem într-un punct al istoriei în care Ortodoxia poate şi trebuie să joace un rol foarte important. Nu a mai rămas nici o urmă de idealism în lume astăzi. Până şi în comunism, dacă oamenii erau devotaţi partidului, ei trăiau pentru ceva ce era dincolo de ei înşişi. Dar nu ştiu nici o ţară care să aibă un astfel de idealism astăzi. Oamenii au devenit animale care muncesc şi mănâncă până mor. Deci, Ortodoxia trebuie să renască, îndeosebi în Grecia, nu aş aştepta o renaştere ortodoxă în SUA, dar în Grecia, Dumnezeu Însuşi aşteaptă. Sunt îngrijorat în ce priveşte viitorul nostru ca naţiune când îmi amintesc că, în Vechiul Testament, ori de câte ori poporul evreu îşi uita rolul plătea pentru aceasta. Poate că acesta este unul din motivele pentru care toate naţiunile ortodoxe se confruntă cu probleme. Dar pe de altă parte, aceste necazuri le curăţesc.

 

Road to Emmaus: De ce crezi că există grupări heterodoxe astăzi în Grecia ?

Nicholas Karellos: Dacă nu există nimeni care să-ţi arate ce este Ortodoxia, îţi vei face propria idee despre creştinism. Oamenii îi văd pe ortodocşi arătând respect faţă de sfinţi sau icoane, dar mulţi duc vieţi care sunt departe de a fi creştine. Ei nu înţeleg aceasta şi condamnă Ortodoxia pentru ceva care nu este câtuşi de puţin Ortodoxie.

 

Road to Emmaus: Vorbind de tradiţie, aş vrea să mă întorc la ceva care m-a nedumerit întotdeauna pe mine, ca străin. Este foarte de înţeles că ortodocşii greci vor să apere dogma şi practica ortodoxe şi să le păstreze în siguranţă de influenţa altor denominaţiuni creştine, dar acuzaţia sună uneori foarte aspru. Creştinii din occident se întreabă adeseori de ce grecii păstrează în memorie evenimente precum jefuirea Constantinopolului şi încercările de unire forţată cu catolicii din urmă cu 800 ani. Deşi nimeni nu ar trebui să-şi uite istoria, de ce grecii refuză până şi să accepte scuzele catolicilor ? Nu vorbesc aici de unire prematură, ci de a recunoaşte faptul că fiecare generaţie este diferită şi că a accepta chiar o scuză parţială nu este o capitulare.

Nicholas Karellos: Când cineva îşi cere iertare, se recompensează pentru nedreptatea sa, dar noi nu credem că există multe semne de schimbare dincolo de scuzele verbale. Pentru noi, problemele cu catolicii, de exemplu, nu sunt izolate în trecut, ele continuă în prezent. De la jefuirea Constantinopolului la monahii din secolul al XIII-lea de la Mânăstirea Zographou din Muntele Athos, care au refuzat să devină catolici şi au fost arşi de vii în turnul mânăstirii, prin secolele de ocupaţie veneţiană şi italiană, noi am avut aceleaşi probleme cu uniaţii care ies acum la suprafaţă în Europa de Răsărit şi Ucraina.

Desigur, oamenii ar trebui să aibă libertate religioasă, şi dacă un individ sau chiar o parohie întreagă vrea să devină catolică, aceasta este perfect normal. Nu este corect însă că uniaţii catolici imită în exterior Ortodoxia în slujbele, veşmintele, icoanele şi chiar preoţii lor căsătoriţi. Acesta este un şiretlic pentru a provoca confuzie printre credincioşii ortodocşi simpli ca să devină catolici.

 

Istoria 98

Sfinţii Cuvioşi Mucenici din Muntele Athos şi Cipru care au fost ucişi de catolici de la Marea Schismă din 1054 încoace: Sfinţii Cuvioşi Mucenici din Mânăstirile Zographou, Vatopedu, Iviron, Koutloumousiou, Xenofont, din Kareia şi din Kadara Ciprului

 

De exemplu, o rusoaică din regiunea uniată a Ucrainei mi-a spus recent că biserica ortodoxă la care au mers toată viaţa ea şi mama ei a devenit uniată în urmă cu câţiva ani. Parohia fusese uniată înainte de 1917, dar după revoluţie ea a fost silită să devină parte din Patriarhia Moscovei [bolşevicii vroiau să controleze bisericile fără imixtiunea Vaticanului]. Parohia a fost trecută din nou la uniaţi în anii ‘1990. Acest transfer al proprietăţii bisericeşti este una dacă biserica a fost construită la origine de catolici, dar problema reală era că mamei acestei femei nu numai că i s-au arătat documentele care dovedeau că parohia fusese uniată înainte de 1917, dar a fost asigurată că nimic nu se va schimba. Această femeie simplă nu a studiat istoria bisericească şi nu înţelegea diferenţele dogmatice. Fiica ei i-a explicat diferenţele de credinţă şi ele au sfârşit prin a căuta altă parohie unde să meargă la slujbă. Însă, mulţi oameni nu ştiu, şi dacă nu văd lucrurile schimbându-se în exterior, ei continuă exact aşa, crezând că totul este în regulă.

Şi în Grecia avem această problemă. Bisericile uniate de aici nu adaugă filioque la crezul niceean. Astfel, ele sunt în supunere faţă de Roma, dar repetă învăţătura ortodoxă la fiecare liturghie. Nu ştiu dacă oamenii care frecventează aceste biserici sunt măcar conştienţi că există diferenţe. Mie aceasta-mi spune că Biserica Romano-Catolică nu acordă multă atenţie credinţelor dogmatice atâta vreme cât papa este pomenit. Aceste biserici arată cu totul ortodox, şi acest lucru nu este corect.

Dacă Biserica Romano-Catolică vrea unitate cu ortodocşii aşa cum spune, de ce nu îndeamnă Bisericile uniate din Grecia, Slovacia, Ucraina şi din alte părţi ca fie să se întoarcă în Biserica Ortodoxă, fie să se unească pe deplin cu catolicismul ? De asemenea, nu a existat nici o mişcare reală de a soluţiona diferenţele dogmatice privind învăţăturile imaculatei concepţii, infailibilităţii papale şi filioque, chiar dacă catolicii utilizează formula ortodoxă a Crezului în Grecia.

 

Road to Emmaus: Aveţi în prezent dificultăţi şi cu grupurile protestante ?

Nicholas Karellos: Aşa cum am spus, noi am avut influenţă protestantă şi prozelitism aici din vremea când Grecia a fost eliberată de turci, dar până de curând nu mulţi greci erau atraşi către abordarea raţionalistă nord-europeană. Acum noi avem mormoni, martorii lui Iehova şi alte grupuri care propovăduiesc erezie adevărată şi conduc oamenii în apostazie.

Mai important, Biserica Ortodoxă, spre deosebire de unele biserici din lumea protestantă, nu este un club sau o asociaţie care acceptă membri pur şi simplu fiindcă ei vor să intre în ea, indiferent de credinţele lor dogmatice. Biserica trebuie să rămână curată precum apa limpede; cu toate acestea, voinţa ortodocşilor de a-şi păstra Apa Vie pe cât de curată este cu putinţă poate fi interpretată greşit de creştinii apuseni ca fanatism.

Să vă dau cel mai bun exemplu. Să presupunem că Biserica Ortodoxă este ca spiritul în vin roşu: sângele lui Hristos. Apoi, chiar dacă noi acceptăm că Biserica Catolică are vin şi spirit de asemenea şi tainele ei sunt valide, totuşi este alt fel de vin – să zicem vin alb. Clar diferit de vinul roşu. Acum, oamenii cred că ecumenismul este a turna vinul roşu şi cel alb în acelaşi potir de dragul unificării. Ai vrea să bei tu sau oricine altcineva un amestec de vin roşu şi alb ? Nu cred. Să adăugăm apoi ceva protestant … bere în potir ? Acesta este ecumenismul în opinia mea: un potir de nebăut. Şi aceasta se întâmplă deoarece Apusul, ca în cele mai multe lucruri, acordă mai multă atenţie celor exterioare. Ei vorbesc despre ,,potirul nostru comun pentru toţi creştinii” deoarece ei se concentrează pe potir şi nu pe ce este în el. Potirul pare comun în exterior, dar ce se poate spune despre conţinut ? Este chiar mai bine a rămâne cu vinul alb – ca romano-catolic – sau cu berea, ca protestant, decât a avea un asemenea amestec insuportabil.

 

Road to Emmaus: Care este relaţia dintre Biserică şi stat acum în Grecia ? Crezi că este sănătoasă ?

Nicholas Karellos: Nu este sănătoasă. Nu a fost nicicând sănătoasă. A existat o relaţie foarte apropiată între Biserică şi guvern. Guvernul a condiţionat problema calendarului în anii ‘1920. Guvernul a folosit Biserica, precum am spus mai înainte, şi în unele cazuri invers, Biserica a ameninţat guvernul că dacă nu va face anumite lucruri Biserica îşi va retrage sprijinul şi guvernul va cădea aproape cu siguranţă. Pe de altă parte, politicienii pot purta o mască a Ortodoxiei tradiţionale, dar dedesubtul ei există adeseori un miros greu.

 

Road to Emmaus: Nu crezi că problemele sunt similare celor care au existat între Biserică şi stat în Bizanţ ?

Nicholas Karellos: În Bizanţ, ar fi putut exista aceeaşi apropiere, dar lucrurile erau mai limpezi. Împăratul era bun sau rău, religios sau nereligios; tu trebuia să tratezi doar cu o persoană. Dacă el era bun, totul era bine; dacă nu era, tu ştiai care era duşmanul. Desigur, existau întotdeauna influenţe din umbră, sfetnici şi aşa mai departe, dar în general lucrurile erau mai clare. Astăzi noi nu ştim cine domneşte. Cine guvernează lumea ? Preşedintele SUA ? Uniunea Europeană ? Un guvern secret sau vreo religie bizară, sau lobby-ul economic evreiesc ?

 

Road to Emmaus: Ai vrea să vezi o separare între Biserică şi stat precum există în America ? Mulţi greci cu care am vorbit se tem că aceasta va conduce la o diminuare a Ortodoxiei în Grecia.

Nicholas Karellos: Depinde de cum este făcută. Dacă guvernul acceptă Ortodoxia ca o parte importantă din viaţa noastră socială şi respectă sentimentele oamenilor de rând deoarece ei sunt ortodocşi, ar putea funcţiona. Dar dacă motivul guvernului este separarea [între Biserică şi stat] pentru a trece legi şi a lua decizii care s-ar dovedi a fi în detrimentul Bisericii, nu este corect. Cu acest guvern specific, îmi este teamă că motivele pentru care îndeamnă la separarea Bisericii de stat nu sunt atât de inocente. Sunt mulţi oameni care ar vrea să ne vadă scăpaţi de influenţa Ortodoxiei. Cu toată această discuţie despre globalizare, guvern global, religie globală, Grecia este un ghimpe în coasta Uniunii Europene. Oricine este amestecat într-un întreg, dar Grecia şi Ortodoxia sa este asemenea unei pietre în malaxor. Puterile internaţionale încearcă să folosească guvernul nostru actual pentru a înmuia această piatră.

Nu-mi este teamă de un război făţiş între Biserică şi guvern, ci de coruperea Bisericii dinlăuntru. Aceste forţe ar putea infiltra Biserica şi ar putea lăsa în urmă mare distrugere pe unde trec.

 

Road to Emmaus: Ne poţi da un exemplu ?

Nicholas Karellos: Da, există un miliardar în Grecia care controlează jumătate din presa greacă şi presa are mare influenţă asupra guvernului. De fapt, oamenii spun că acest editor este prim-ministrul Greciei din culise. Dar el s-a implicat şi în Biserică. De exemplu, administratorul civil al Muntelui Athos este parte din echipa sa. De asemenea, cineva din grupul său controlează acum întocmirea programului staţiei de radiodifuziune a Bisericii Greciei. Deci, tot mai multe părţi ale Bisericii sunt cedate influenţelor particulare, care sunt exact aceiaşi oameni care influenţează guvernul.

 

Road to Emmaus: Interesant. Cum crezi că a afectat Uniunea Europeană Grecia şi Ortodoxia greacă ?

Nicholas Karellos: Cred că Uniunea Europeană în sine este ceva foarte rău, poate chiar unul din semnele vremurilor de pe urmă.

 

Road to Emmaus: De ce crezi că este ceva rău ?

Nicholas Karellos: Aproape toată lumea din Europa este neliniştită cu excepţia birocraţilor şi a celor cu interese economice. Oamenii nu au dus nicicând o viaţă mai nesigură. Sunt extrem de mulţi şomeri şi sărăcie cum nu a mai fost de decenii. Cei bogaţi fac parte din câteva familii mari. Companiile se închid una după alta. Companiile mici sunt preluate de corporaţii mari. Curând, ne vom da seama că sunt 15-20 de companii mari care controlează totul. Acum ei ridică vârsta la care oamenii ies la pensie la 65 ani. Va trebui să munceşti până ajungi la 65 ani, şi oamenii sunt speriaţi şi nesiguri. Până şi un dictator ar avea un soi de ideal în spatele lui, dar în Uniunea Europeană nu ştii cine te controlează. Nu ştii cui să te adresezi. Nu este ca şi cum ai fi sub un dictator clasic, precum Stalin sau Mussolini. Este lipsit de chip şi noi nu mai ştim cine face legile. Deputaţii Uniunii Europene pot doar consilia, nu pot lua decizii, şi există alt centru decât Parlamentul European unde se ia decizia finală. Politicile sunt făcute la Bruxelles, desigur, dar nimeni nu ştie cu adevărat cum funcţionează, şi omului de rând îi este foarte greu să afle.

Cred că problemele cu care se confruntă grecii sunt aceleaşi cu cele cu care se confruntă germanii şi francezii. Ne întrebăm cu toţii ce se petrece.

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 98/mai-iunie 2016

 

 

 

PARTEA A IV-A

Road to Emmaus: Ai menţionat anterior frăţiile ortodoxe laice Zoe şi Sotir. Cum au început şi cum au contribuit ele la Ortodoxia greacă ?

Nicholas Karellos: Ele au apărut într-o vreme în care Grecia fusese eliberată deja de un secol şi acea tradiţie mai veche începea să dispară. În timpul anilor ’1930-’1940, majoritatea populaţiei a devenit ştiutoare de carte, dar oamenii nu obişnuiau încă să citească Scriptura. Frăţiile erau în realitate inspirate de modele protestante. Ele vroiau să organizeze programe educaţionale, să-i înveţe pe oameni ce este Ortodoxia, să organizeze tabere de tineret şi să-i viziteze pe cei din închisori. Ele au încercat să aducă un suflu nou în parohii vorbindu-le oamenilor despre faptul că ar trebui să citească Scriptura în greaca modernă, că ei aveau nevoie să citească cărţi duhovniceşti precum Filocalia şi Părinţii Bisericii şi trebuiau să ducă o viaţă creştinească în afara bisericii. Deşi intenţia lor era bună şi a adus ceva roade, probabil modul în care au procedat nu a fost cel mai bun. Ortodoxia, prin însăşi natura ei, este foarte liberă, dar aceste frăţii erau puţin cam ca Armata Salvării, întrucâtva militante.

Ele au adoptat o mentalitate care este mai degrabă protestantă, un soi de puritanism evanghelic. Trebuie să-ţi piepteni părul aşa, trebuie să porţi aceste haine, nu ar trebui să te comporţi aşa şi aşa. Membrii frăţiilor legau prietenii de obicei doar cu alte persoane din frăţii. Ai putea arăta un membru al uneia din aceste societăţi de la mile distanţă. Este ca în China unde oamenii au înfăţişări şi conduită atât de asemănătoare. Aceste coduri de comportament şi moduri de a acţiona nu fac parte din spiritul ortodox. Până şi în mânăstirile ortodoxe există o libertate fundamentală a personalităţii, pe care aceste frăţii nu o încurajează.

Noi, oamenii, avem personalităţi diferite, avem moduri diferite de a ne exprima. Membrii acestor frăţii ar fi trebuit să se concentreze pe unitatea care există între noi în Biserică prin sfintele taine şi pe învăţăturile Bisericii; în schimb, ei au instituit ceva ce semăna cu bisericile reformate germane, ceva ce era complet străin de modul nostru ortodox de viaţă.

Dar eu cred că ele sunt pe moarte, fiindcă nu atrag mulţi oameni. Tineretul din frăţiile de astăzi este format aproape în exclusivitate din copiii celor care aparţin deja acestor frăţii. Nu-i condamn pe părinţi, deoarece moravurile societăţii noastre au devenit foarte laxe şi probabil ei nădăjduiesc că apartenenţa la frăţie le va proteja copiii. Din ceea ce am văzut însă, a-şi duce copiii în astfel de frăţii nu mai are o influenţă atât de pozitivă asupra lor.

 

Road to Emmaus: De ce nu au fost laicii implicaţi în viaţa bisericească în Grecia ? Aceasta este foarte surprinzător pentru noi, deoarece în occident există multă încurajare pentru oameni să se implice în activităţi bisericeşti şi acţiuni caritabile.

Nicholas Karellos: Deoarece secole de-a rândul viaţa bisericească a fost centrată exclusiv pe slujbe. Arareori exista orice altă activitate organizată. Biserica era unde mergeai la slujbe, la praznice, dar aceasta era totul.

 

Istoria 99 1

Mâncare raţionalizată în Grecia anilor 1941-1942

 

Road to Emmaus: Era aşa din cauză că aceasta era tot ceea ce era permis în timpul celor 500 ani de ocupaţie otomană, şi apoi, după aceea, Grecia a fost prea distrusă de război şi săracă pentru a susţine alte activităţi ?

 

Istoria 99 2

Portul Pireu bombardat de germani în 1941

 

Nicholas Karellos: Da, toate acestea. Pentru noi, în timpul ocupaţiei otomane, cel mai important lucru era să mergi în taină şi să iei sfânta împărtăşanie undeva, să ai copilul botezat în podul unei case. A-ţi păstra credinţa şi probabil chiar a te preface că eşti musulman, a-ţi păstra icoanele ascunse etc. De asemenea, credinţa ortodoxă se concentrează mai degrabă pe viaţa duhovnicească şi pe taine decât pe a te mântui săvârşind fapte bune. O credinţă desăvârşită este combinaţia celor două, dar din raţiunile pe care le-ai spus noi am sfârşit prin a fi inactivi. Frăţiile ortodoxe au fost înfiinţate deoarece unii oameni credeau că trebuia să existe ceva mai orientat către societate, dar precum am spus, ele nu au fost cu totul reuşite. Drept urmare, noi avem o întărire a arterelor în Grecia, există colesterol spiritual în sângele nostru care ne ucide.

 

Road to Emmaus: Ce este acest colesterol spiritual ?

Nicholas Karellos: În primul rând, o dragoste de bani, noi vom vinde orice pentru aur, şi în al doilea rând, suntem consumatori în masă. Apoi, o lipsă de interes faţă de ce se petrece la uşa de alături fiindcă suntem foarte absorbiţi de propriile vieţi şi de munca noastră. O altă problemă este această idee a unor oameni că tot ce vine din occident este minunat. Dacă este de la Londra sau Paris este şic, important, sofisticat – trebuie să fie bun. Este fals, bineînţeles. Nu clădirile şi magazinele fac un guvern. Ni se spune încontinuu: ,,Grecia devine ca Europa, noi devenim europeni”. Ni se vâră în cap ideea, dar când te uiţi la lucrurile care se petrec în Europa, eu unul îmi spun: ,,Îmi pare rău, nu vreau să fiu ca Europa”.

 

Road to Emmaus: Deci care este speranţa ta pentru Grecia ?

Nicholas Karellos: Nu ştiu. Trebuie să las lucrurile la Dumnezeu. Nu ştiu ce se va întâmpla.

 

Road to Emmaus: Văd grecii înşişi aceste lucruri ?

Nicholas Karellos: Da, ei sunt frământaţi şi încep să realizeze că au fost luate decizii care nu au nimic de-a face cu ei. Viaţa va merge înainte la fel chiar fără alegeri. Poate că tu nu poţi înţelege, dar pentru noi Bush şi Gore erau întru totul unul şi acelaşi lucru. Dacă nu ar fi fost nici un preşedinte al SUA ar fi fost acelaşi lucru. Dacă voi aveaţi 5 preşedinţi în SUA, ar fi acelaşi lucru. Nimic nu se schimbă. Totul continuă precum a început. Iată de ce există un sentiment aici că nu există nimic pentru care să lupţi. Râul curge [la vale] şi ia – dacă vrei – o bucată de lemn uscat, plutind către mare.

 

Road to Emmaus: Dar grecii sunt atât de individualişti ! Nu-mi pot închipui că ei vor lăsa ca lucrurile să stea astfel.

Nicholas Karellos: ,,Din fericire”, în acest caz, grecii sunt foarte sălbatici şi agresivi, oaia neagră a Uniunii Europene. Precum am spus, noi suntem piatra din malaxor. Nu ştiu dacă noi vom fi capabili să spargem malaxorul, dar în timp ei s-ar putea decide să scoată piatra afară.

În Finlanda, de unde este soţia mea, oamenii sunt pe deplin absorbiţi de acest sistem. Pretutindeni – permisele de conducere, cumpăratul de benzină, plătirea salariului – totul este făcut prin carduri electronice. Deci aceasta înseamnă că dacă guvernul vrea să controleze oamenii, ei o pot face mai bine decât a făcut-o vreodată cel mai corupt guvern sovietic. Ei ştiu în ce supermarket mergi, ce mănânci, de unde cumperi benzină, unde mergi în concediu, ce lucrezi, cât câştigi. Cel puţin în Grecia noi încă protestăm. Altor europeni occidentali le-am putea părea naivi, prea sensibili sau chiar proşti, dar aceasta ne poate salva într-o bună zi.

 

Road to Emmaus: Ce crezi că are de oferit Grecia ortodoxă convertiţilor din occident ? Ce putem învăţa de la voi ?

Nicholas Karellos: Ce puteţi învăţa, sau ce ar trebui să învăţaţi ? De multe ori am văzut studenţi sau pelerini care vin în Grecia şi sunt dezamăgiţi să găsească că este o ţară exact ca oricare alta [de oriunde]. Ei nu văd Ortodoxia atât de evidentă pe cât se aşteaptă să fie pe străzi, în autobuze, în bănci, deoarece aceasta este o ţară occidentală. Însă, de îndată ce se întorc în ţara lor ei încep să ducă dorul Greciei pentru lucrurile care erau mai ascunse. Toţi prietenii mei care au studiat aici şi s-au întors apoi [în ţările lor] să-şi practice profesiile, îmi scriu spunând: ,,Îmi lipsesc mânăstirile”. Cred că viaţa monahală este pe primul loc. Îndeosebi în ţări precum Estonia, Slovacia sau Republica Cehă unde nu există aproape deloc mânăstiri. Oamenii au nevoie să vină şi să petreacă câteva zile sau săptămâni în mânăstiri, mai cu seamă în Muntele Athos.

 

Road to Emmaus: Care este starea monahismului astăzi ? În anii ‘1950-‘1960, existau previziuni că monahismul din Muntele Athos va muri, dar se pare că a avut loc o mare dezvoltare de atunci încoace[4].

Nicholas Karellos: Da, este foarte pozitiv comparativ cu acum câteva decenii. Calitatea monahilor din zilele noastre este de asemenea diferită. Există multe mânăstiri mici noi în jur şi poţi spune că există o mare diferenţă între cei care au început [viaţa monahală] acum 50 ani şi cei care au început-o în ultimii 20 ani. Una din diferenţe este că oamenii care devin monahi sunt diferiţi; ei sunt adeseori foarte învăţaţi, uneori chiar medici şi specialişti foarte bine pregătiţi în diverse domenii. Cu toate că educaţia unei persoane sau succesul din trecut nu este ceea ce este important în monahism, există specialişti care intră astăzi [în lumea monahală] şi care au mai multe de oferit. În anii ‘1940, ‘1950 sau ‘1960 cineva putea să intre în monahism fiindcă era o alternativă la faptul că nu avea o oportunitate de a se căsători, sau probabil era voia familiei să trimită un copil acolo – ei făcuseră o făgăduinţă de a afierosi un copil unei mânăstiri dacă el trăia după o boală critică, sau poate ei pur şi simplu nu-l puteau întreţine. Uneori un preot ar încuraja o persoană să devină monah, fie că a avut sau nu calităţile personale necesare pentru a fi un monah izbutit.

 

Road to Emmaus: Calitatea vieţii monahale a crescut odată cu numărul monahilor ?

Nicholas Karellos: Da, a existat o aprofundare, dar există de asemenea un modernism supărător care se strecoară în monahism, chiar în Muntele Athos. De exemplu, acum câteva decenii, ei ar fi mers oriunde ca un mod de viaţă. Asceza fizică era importantă. Dar acum ei au şosele, maşini, tractoare, calculatoare … Nu pot spune că acesta este întru totul un lucru rău, dar au lăsat ceva în urmă adoptând aceste lucruri. De asemenea, pelerinii către Muntele Athos au devenit leneşi. Ei iau autobuzul sau o ambarcaţiune şi apoi închiriază un taxi sau un autoturism de teren. Timp de mai mult de 1.000 ani au fost folosite acele cărări tradiţionale, dar acum ele devin năpădite de buruieni – ele se închid, şi cea mai mare parte din acest fenomen a avut loc în ultimul deceniu.

Însă, există atât de multe locuri sfinte aici, atât de multe mânăstiri, atât de multe icoane făcătoare de minuni şi părinţi duhovniceşti buni. Când vii în Grecia ca pelerin nu faci o călătorie scurtă la o biserică sau la o mânăstire, ci intri într-o altă lume. Dacă stai în Grecia modernă ca turist nu o vei vedea nicicând. Eu spun aceasta ca oamenii să nu fie dezamăgiţi de aparenţele exterioare. Ceea ce oferă realmente Grecia este o şansă de a merge către rai, de a intra în legătură cu Dumnezeu şi Împărăţia Sa.

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 99/iulie-august 2016

 

 

 

PARTEA A V-A

Road to Emmaus: Ce ne poţi spune despre Serviciul Misionar Ortodox şi Magazinul Misionar ? Cum ai înfiinţat acest serviciu şi ce ai realizat ?

Nicholas Karellos: M-am implicat treptat şi am început să lucrez în acest domeniu fiindcă exista o necesitate. Prima dată când m-am gândit că ar trebui să fac ceva a fost în 1991 în Estonia, care făcea parte încă din Uniunea Sovietică. Mi-am dat seama că acolo ai putea construi o biserică cu foarte puţini bani. Când Uniunea Sovietică s-a dezintegrat, am început să trimit scrisori către publicaţii, fundaţii şi grupuri caritabile şi le-am spus: ,,Acum este momentul să ajutaţi România, Estonia, Bulgaria, Rusia”. Ai fi putut cumpăra o casă la acea vreme cu 1.000 $. Am putut cumpăra proprietăţi şi clădiri pentru bisericile din ţările blocului răsăritean.

De asemenea, în 1992, am fost unul din membrii fondatori ai Asociaţiei Ortodoxe a Tinerilor din Balcani şi am fost casierul asociaţiei în primii 3 ani. Am sprijinit publicarea primului manual şcolar de religie în limba română, am organizat ore de pictat icoane în seminariile din Bulgaria şi România, şi am adunat mult ajutor umanitar pentru Serbia în timpul războiului cu Bosnia. De-a lungul anilor, am ajuns să leg prietenii trainice cu mulţi seminarişti sârbi care au devenit ulterior preoţi, unii din ei fiind oaspeţi în casa mea săptămâni la rând în timpul războiului; mai târziu, ei ne-au arătat aceeaşi prietenie şi ospitalitate în vizitele noastre în Serbia, întotdeauna în condiţii dificile.

Apoi, datorită faptului că soţia mea Marita este convertită la Ortodoxie de la luteranism, am înţeles cât de important este contactul cu lumea ortodoxă pentru cineva din Apus care se converteşte la Ortodoxie, şi am înţeles că existau mulţi oameni, asemenea soţiei mele, care vizitau Grecia căutând rădăcinile creştinismului.

 

Road to Emmaus: Ce alte tipuri de activităţi ai desfăşurat ?

Nicholas Karellos: Multe lucruri neimportante, activităţi practice mărunte care-l ajută pe credinciosul de rând să se descurce într-o ţară străină şi îl scutesc de multe necazuri şi încurcături. De exemplu, o credincioasă rusă în vârstă din Australia a venit să se închine la moaştele Sfântului Ioan Rusul, dar nu avea nici o idee unde se află ele. Ne-am întâlnit cu ea la hotel şi am aranjat ca un student vorbitor de limbă rusă să o însoţească la Sfântul Ioan Rusul în Evia şi apoi la Eghina să se închine moaştelor Sfântului Ierarh Nectarie.

Mai târziu, am început să ajutăm magazinele misionare, oameni care au pornit mici refugii ortodoxe, precum magazinul misionar din Amsterdam, şi care doreau cărţi şi produse bisericeşti din Grecia. În timp, am întâlnit mulţi străini care trăiesc în Grecia şi care, ca şi acum, erau interesaţi de Ortodoxie. O doamnă daneză căsătorită cu un grec, sau o finlandeză precum soţia mea, un imigrant rus în Grecia care vroia să se boteze, sau chiar un musulman albanez sau vorbitor de limbă arabă care cunoscuse Biserica Ortodoxă şi avea multe întrebări. El poate vrea să fie catehizat, dar cei mai mulţi preoţi fie nu cunosc limba lui maternă, fie nu cunosc engleza. În urmă cu câţiva ani, cu greu se găseau aici cărţi ortodoxe de orice fel în altă limbă decât greaca, şi erau foarte dificil de găsit. Şi, desigur, sunt întotdeauna turişti străini sau pelerini care vin în Grecia şi vor să întâlnească spiritualitatea într-o mânăstire.

Pe lângă susţinerea magazinelor de cărţi şi ajutorarea străinilor, sunt de asemenea foarte interesat în a sprijini misiunile ortodoxe în străinătate, şi nu mă refer doar la India şi Africa. Nevoia este la fel de mare în Bruxelles şi New York. Pentru mine, ele sunt la fel.

În ce priveşte susţinerea magazinelor de cărţi, am început în primul rând prin a aduna toate cărţile care au publicate anterior în engleză, franceză sau germană. Deşi câteva dintre ele erau foarte importante, ele au fost adeseori tipărite într-un tiraj mic, fără [a avea] publicitate, şi au fost pur şi simplu uitate. Noi le punem astăzi la dispoziţia cititorilor. De asemenea, acum noi sponsorizăm şi încurajăm publicarea literaturii ortodoxe greceşti în albaneză, estoniană, bulgară şi rusă, ca şi în engleză, germană şi franceză.

 

Road to Emmaus: Deci mare parte din munca ta este a furniza cărţi şi produse bisericeşti pe baza unei comenzi, prin poştă, către alte ţări ?

Nicholas Karellos: Da. La început, acest magazin era utilizat doar pentru a trimite comenzi prin poştă, dar apoi noi am hotărât ca el să aibă ca punct de plecare un mic magazin de vânzare cu amănuntul unde un albanez, de exemplu, sau un rus, sau chiar un grec din împrejurimi ar putea veni să vorbească cu noi sau să ceară ajutor. Până acum au venit mulţi oameni, iar preoţii din diverse parohii sună la noi când au familii de refugiaţi albanezi cu probleme şi nu ştiu cum să-i ajute. De asemenea, ni s-a cerut asistenţă pentru botezurile străinilor care trăiau în Grecia, sau care veneau în Grecia special pentru a fi botezaţi, sau care veneau aici în vizită şi cunoşteau Biserica. După ce au părăsit Grecia, unii din ei chiar au deschis propriile magazine misionare în străinătate.

 

Road to Emmaus: Ce planuri ai de a conduce pelerinaje ?

Nicholas Karellos: Desigur, oamenii pot găsi singuri calea, fără mine. Ideea a apărut de fapt în 1991 când am vizitat pentru prima oară Estonia împreună cu un grup de turişti finlandezi. Deşi grupul nu era religios, am cutreierat în jur singur pentru a afla despre Ortodoxia estoniană, şi am experimentat ce înseamnă a căuta biserici ortodoxe sau a afla despre sfinţi într-o ţară în care nu vorbeşti limba şi nu ştii cum să te descurci.

După aceea, am vizitat Estonia de 2 ori, în 1994 şi 1998, şi am ajuns să cunosc mulţi preoţi şi parohii. Mai târziu, doi preoţi estonieni mi-au cerut să-i ajut să organizeze un pelerinaj în Grecia cu enoriaşii lor. Acelaşi lucru s-a întâmplat cu două coruri ortodoxe din Finlanda care au avut concerte aici, ca şi cu grupuri de tineri ortodocşi finlandezi în pelerinaj.

Astfel, acum, organizez ocazional pelerinaje şi tururi şi uneori le şi conduc, deoarece ştiu unde sunt toate mânăstirile şi sfintele locuri din Grecia şi ştiu cum să ajung acolo.

 

Road to Emmaus: Ce ai dobândit asumându-ţi înfiinţarea acestui serviciu de misiune ortodoxă ?

Nicholas Karellos: Desigur, au existat momente grele, de dezamăgire, de exemplu, când cineva care se presupunea că a pornit un magazin de cărţi ortodoxe în Bruxelles a dispărut după ce a comandat la noi marfă în valoare de 2.000 $, ca şi altcineva din Anglia care avea o datorie de 1.000 $. Noi ne confruntăm neîncetat cu probleme financiare, lipsă de capital şi lipsă de susţinere pentru noi afaceri din partea statului grec, dar eu am hotărât să iau această cale şi chiar am demisionat din postul de director creator al unei agenţii de publicitate pentru a face aceasta, pentru că am realizat că aş înnebuni dacă aş lucra la ceva ziua care ar fi în realitate contrar celor pe care le-aş face noaptea.

Cred că am învăţat ceva de la fiecare om pe care l-am întâlnit. Poate părea că eu sunt cel care ajut, dar mai târziu descopăr că şi eu am fost ajutat. Învăţ prin experienţa fiecărei persoane, şi iau parte cu mare bucurie la botezul şi cununiile celor care au venit la Ortodoxie prin misiune.

Noi avem nevoie de sprijin material pentru mai multe traduceri în limbi precum albaneza, estoniana, bulgara şi îndeosebi engleza. Primim multe cereri de cărţi din alte ţări. De exemplu, un preot ortodox din Taiwan mi-a spus că el a văzut oameni stând la cozi imense pentru a cumpăra cărţi în engleză de la alte denominaţiuni creştine, dar fiindcă el are doar cărţi în greacă, nu avea nimic să le ofere. El îmi cere stăruitor cărţi deoarece engleza este vorbită din India până în Africa şi în toată Asia. Deci noi avem nevoie de sponsori şi traducători care să facă aceste cărţi disponibile. Nu avem pe nimeni care să ne susţină, doar trăim şi muncim de la lună la lună.

Altă problemă cu care ne confruntăm este lipsa de traducători din greacă în engleză care să cunoască terminologia ortodoxă, sau cel puţin creştină, şi care să nu aştepte o avere ca să-şi facă treaba. Există cel puţin o duzină de cărţi care trebuie traduse în engleză şi alţi editori cu care colaborăm umblă de asemenea după traducători greacă/engleză care să fie vorbitori din naştere de limbă engleză sau greco-americani.

 

Road to Emmaus: Fiindcă a venit vorba de misiune, este interesant că Grecia este astăzi cea mai activă ţară ortodoxă în lucrarea misionară, mai cu seamă în Africa, Asia şi India. Poţi explica acest lucru ?

Nicholas Karellos: Cred că este o coincidenţă că grecii sunt cei mai activi în misiuni, şi aceasta deoarece Grecia este singura ţară ortodoxă care nu s-a aflat sub dominaţie comunistă. Sunt sigur, de exemplu, că există mulţi români care ar fi dornici să fie misionari, dar nu au mijloacele necesare. Rusia avea misiuni în vremea ţarilor, dar după ce comuniştii au venit la putere au fost închise. Noi nu ştim ce ar face sârbii, bulgarii sau românii dacă ei ar fi avut fondurile şi mecanismul necesare.

Bineînţeles, dacă noi socotim lucrurile aşa cum sunt şi nu aşa cum ar putea fi, recunoscând faptul că grecii sunt singurii ortodocşi care pot face misiune, trebuie să spunem că au existat câteva mişcări pozitive ale grecilor. Nu spun Biserica Greacă, ci doar greci în general, deoarece trebuie să ne amintim că Patriarhia Alexandriei este de asemenea în unele feluri încă greacă, şi că grecii din diaspora au ajutat de asemenea.

Cu toate acestea, eu aştept mai multe. Există doar câţiva preoţi care au această chemare de a fi misionari şi nu mulţi oameni îi sprijină în mod activ. Biserica de stat a Greciei are un mecanism de susţinere organizat de Arhiepiscopul Anastasie al Albaniei, care a fost arhiepiscop de Kenya timp de mulţi ani. Dar acesta a fost pus în mişcare de un om, nu printr-o decizie sinodală. Întotdeauna indivizii sunt cei care schimbă lucrurile.

În plus, există alte probleme care apar ca urmare a activităţii misionare. De exemplu, mulţi africani care au fost convertiţi de misionarii greci privesc acum către Grecia ca spre patria lor mamă bisericească, dar nu sunt sigur că Grecia a recunoscut acest rol. Exact aşa cum imigranţii văd America ca pe ţara în care curge lapte şi miere, tot aşa aici, când oamenii se mută în Grecia ei sunt adeseori foarte dezamăgiţi. Ei descoperă că trebuie să lupte din răsputeri, fără a avea nici măcar sprijinul propriei culturi. Trebuie să existe mai multă conştientizare a importanţei activităţii misionare şi a necesităţii de a veni în ajutorul celor care vin aici pentru educaţie sau ca refugiaţi.

 

Road to Emmaus: Există o mişcare de amploare printre misionarii greci de a dezvolta un cler indigen ? Există câţiva preoţi indonezieni indigeni şi mai mulţi în seminar. Pare că era colonialismului ecleziastic a trecut.

Nicholas Karellos: Există o astfel de problemă – a colonialismului ecleziastic, dar nu cred că localnicii sunt afectaţi atât de mult de ea. Există mulţi clerici africani indigeni şi doi episcopi africani. Acest fapt afectează însă relaţiile cu celelalte Biserici Ortodoxe europene. De exemplu, nu ştiu dacă un misionar sârb sau român ar merge sub un episcop grec în Africa, sau dacă un episcop grec ar accepta cu uşurinţă un non-grec să lucreze sub păstorirea sa.

O altă problemă privind misionarismul grec este cea legată de străinii din Grecia. Aproape întotdeauna, te gândeşti la un misionar ca la cineva care părăseşte ţara sa şi merge în străinătate. Noi avem astăzi în Grecia peste un milion de străini. Poţi sta în mijlocul Atenei şi să faci lucrare misionară. Există mai mulţi albanezi ortodocşi în Grecia decât în Albania în acest moment. Există de asemenea sute de mii de persoane vorbitoare de limbă rusă. Cred că Biserica Greciei trebuie să valorifice acest lucru, să ajungă la aceşti oameni. Dacă nu o va face ea, o vor face alţii. Există guru hinduşi care vin în Grecia şi care au traducători de limbă bulgară şi rusă pentru a ajunge la aceşti noi imigranţi.

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 100/septembrie-octombrie 2016

 

 

 

PARTEA A VI-A

Nicholas Karellos: Una din problemele noastre în a ne depăşi pe noi înşine este că Grecia, asemenea altor ţări ortodoxe, este un câmp de bătaie. Noi nu avem prosperitatea ordonată a minorităţii ortodoxe din Finlanda pentru a susţine cu uşurinţă astfel de strădanii [misionare]. Noi trăim într-o contradicţie. Pe de o parte, vedem atât de multă corupţie, atâtea probleme şi sărăcie, şi pe de altă parte atât de multă sfinţenie. Eu cred că diavolul atacă zi de zi ţările ortodoxe pentru a corupe Ortodoxia. În acelaşi timp, Dumnezeu îi ajută pe oameni şi îi fereşte de primejdii. Nu simţi aceasta într-o ţară seculară mai civilizată precum Olanda sau Belgia, unde totul arată foarte ordonat, sigur şi uman, dar aici poţi vedea cele două extreme: sfinţenia (nestricăciunea) şi corupţia (stricăciunea). Când trăieşti în Grecia trebuie să lupţi total, să te străduieşti duhovniceşte. Nu ai altă opţiune.

Desigur, oriunde oamenii trebuie să ducă o luptă duhovnicească, dar aici este ca şi cum ai fi aruncat în marea adâncă şi trebuie să înoţi. Dacă noi spunem că lumea a naufragiat, atunci noi vedem că mânăstirile noastre şi părinţii duhovniceşti sunt asemenea unor bărci de salvare, salvând oamenii şi ducându-i la ţărm.

 

Road to Emmaus: În ţările mai prospere în cele exterioare, adeseori nu trebuie să lupţi atât de mult din punct de vedere material, dar ortodocşii care trăiesc acolo spun că este mult mai greu să rămâi treaz din punct de vedere duhovnicesc. Fără lupta exterioară, poţi doar să aluneci într-un stil de viaţă aglomerat, dar suficient, care-i lasă pe mulţi oameni deprimaţi şi dezorientaţi.

Nicholas Karellos: Da, nu stă în picioare. Finlanda, care are unul din cele mai mari standarde de viaţă din lume şi o bunăstare socială foarte mare, are de asemenea una din cele mai mari rate de alcoolism şi sinucidere din lume, precum are Canada. Ei sunt adormiţi, cu siguranţă, dar sufletele lor sunt treze şi ei nu înţeleg ce se întâmplă. Aici noi suntem conştienţi de boala noastră duhovnicească, dar există oameni care adeseori nu-şi dau seama, şi chiar ar putea socoti că sunt pe deplin sănătoşi.

 

Road to Emmaus: Deşi te lupţi cu problemele cotidiene de a conduce serviciul misionar şi cu greutăţile oamenilor care vin la voi, vorbeşti cu multă căldură despre ajutorul sfinţilor şi al părinţilor duhovniceşti virtuoşi din acest ultim veac. Cui te rogi când ai nevoie de ajutor ?

Nicholas Karellos: Este foarte bizar, dar nu sunt sigur dacă pe sfântul pe care-l simţi cel mai aproape de inima ta tu îl alegi pe el, sau el te alege pe tine; el te poate alege pentru vreo raţiune pe care nu o cunoşti.

După ce am deschis magazinul misionar şi a trebuit să iau hotărârea de a-mi părăsi cariera din publicitate, am început să mă simt apropiat de Sfinţii Prooroci Ilie şi Moisi, fiindcă amândoi au ales să părăsească societăţile lor corupte şi să rătăcească în pustiu în greutăţi, deoarece aşa era drept înaintea lui Dumnezeu. Ei ,,nu erau din lumea aceasta”, aşa că ei ales nevoinţa şi sărăcia în locul bogăţiei păgâne din ţara lui Faraon. În zilele noastre, orice creştin trebuie să facă acelaşi lucru, fiindcă vremurile noastre sunt destul de asemănătoare cu ale lor. Într-o zi, chiar am realizat că aceştia au fost cei doi prooroci care s-au arătat cu Hristos la Schimbarea Sa la faţă.

Dacă doar vezi numele unui sfânt şi o dată în calendar, de obicei nu te simţi foarte apropiat de el, dar dacă citeşti despre el, mergi acolo unde a trăit, te închini moaştelor lui, poate chiar vorbeşti cu oameni care l-au cunoscut, bineînţeles că te simţi apropiat de el. Dar uneori, precum am spus, el te alege pe tine.

 

Road to Emmaus: Ce caracteristici vezi la noii convertiţi ortodocşi occidentali care sunt plini de nădejde şi ce lucruri crezi că pot sta în calea lor de a-şi dezvolta un cuget şi o inimă ortodoxe ?

Nicholas Karellos: În primul rând, râvna lor de a descoperi lucruri este minunată, şi adeseori mă gândesc că ei au fost aleşi de Dumnezeu. Următorul lucru de mare folos este dorinţa lor de a urma cu stricteţe practicile ortodoxe. Uneori, mă simt foarte ruşinat când ei vin în vizită la mine acasă şi încep să observe lucruri pe care noi nu le facem. Sunt stânjenit că sunt un exemplu atât de rău. Deci, trebuie să am grijă ca ei să nu fie dezamăgiţi de Grecia, ci doar de mine.

Pe de altă parte, este bine dacă ei îşi dau seama că există o diferenţă între Ortodoxie şi armată. Regulile există pentru a ne fi de folos. Dar necesitatea absolută de a urma regulile, modul de a te comporta, de a te îmbrăca, de a te ruga într-un fel anume este mai degrabă un mod protestant, puritan de a gândi. Ortodoxia este libertate; lucrurile pe care le faci sunt o ofrandă adusă lui Dumnezeu, şi dacă tu asculţi de un părinte duhovnicesc sau [respecţi] rânduielile bisericeşti, o faci ca să omori iubirea de sine. Există o raţiune pentru care o faci.

Dar râvna pe care o au mulţi convertiţi occidentali este foarte importantă. Singurul lucru la care trebuie să lucreze ei este a înţelege într-un mod profund diferenţa de mentalitate, nu numai de credinţă, dintre un protestant evlavios şi un creştin ortodox evlavios.

 

Road to Emmaus: Care este diferenţa, în opinia ta ?

Nicholas Karellos: În primul rând, nu are de-a face cu logica, cu lucrurile pe care trebuie să le faci sau nu. Aceasta este cea mai mare diferenţă în opinia mea. Este o atitudine faţă de jertfirea de sine şi pătimire, faţă de viaţa duhovnicească lăuntrică, şi faţă de a judeca lucrurile într-un mod diferit. De exemplu, bisericile luterane, pe care le cunosc prin soţia mea, sunt cumva întemeiate pe logică. Bineînţeles, Dumnezeu a creat inima tuturor oamenilor în acelaşi chip, dar luteranii au o spiritualitate fondată pe practică: dacă citeşti Biblia, crezi în Hristos, şi face ceva lucrare socială, eşti mântuit, totul este în regulă cu tine. În Ortodoxie, cel mai important lucru este sfânta spovedanie şi împărtăşanie şi să te curăţeşti pe tine prin lupta duhovnicească. Apoi ceea ce faci în cele din afară vine ca un rod, ca un rezultat al stării tale lăuntrice. Tainele şi lupta duhovnicească dau acţiunilor tale putere şi viaţă.

 

Road to Emmaus: Mai degrabă decât doar un program exterior planificat.

Nicholas Karellos: Da. Iată de ce deşi bisericile protestante pot fi active şi bine organizate, numărul lor este într-o descreştere continuă în Europa. Nu poţi compara Europa cu America, fiindcă America este o ţară multi-naţională, multi-religioasă. În Olanda, Suedia şi Norvegia, oamenii au devenit aproape complet nereligioşi, cu toate că ei au foarte mulţi bani şi pot chiar susţine misiuni. E ca şi cum ai spăla pe afară vasul. În Serbia şi Rusia bisericile erau pline chiar şi când erau persecutaţi, când erau bombardaţi.

 

Road to Emmaus: Mai devreme ai vorbit despre această libertate lăuntrică pe care ţi-o dă Ortodoxia. În occident noi suntem foarte atenţi la libertăţile noastre politice, dar un preot rus a făcut remarca surprinzătoare că noi nu părem foarte avansaţi în a realiza libertatea noastră lăuntrică.

Nicholas Karellos: Acest tip secular de libertate este concentrat pe sine. ,,Eu sunt liber să fac aceasta, sunt liber să fac cealaltă”. În Ortodoxie libertatea nu este despre a face anumite lucruri, sau despre a face lucruri pentru altcineva. De exemplu, nu aş face ceva în public care ar scandaliza pe cineva. De asemenea, ca oameni, noi grecii suntem foarte serviabili, dar încercările noastre de a ajuta sunt prost înţelese de cele mai multe ori de occidentali, care socotesc că noi ne amestecăm în vieţile lor. Eu cred că ei ridică ziduri în jurul lor. ,,Acesta este teritoriul meu” şi nu ştiu dacă acest lucru este sănătos.

 

Road to Emmaus: Această întreagă idee de libertate în Ortodoxie este contrariantă, deoarece din afară arată ca şi cum tu intri într-o practică spirituală care este mai strictă decât ce-am urmat înainte cei mai mulţi dintre noi. Tu eşti chemat pe o treaptă morală înaltă, şi apoi postirea, pregătirea pentru sfintele taine, rugăciunile zilnice – toate cer timp şi strădanie. Regulile par să guverneze multe aspecte ale vieţilor noastre exterioare, dar în acelaşi timp aceste reguli coexistă cu această libertate lăuntrică minunată pe care nu o trăieşti până când nu intri în Biserică.

Nicholas Karellos: Speranţa mea în ce-i priveşte pe cei convertiţi de curând este ca ei să înţeleagă ce este viaţa duhovnicească lăuntrică, de ce regulile sunt precum sunt şi pentru ce sunt. Mai devreme sau mai târziu, am învăţat că în Ortodoxie orice, absolut orice are o raţiune. Am aflat aceasta eu însumi când a trebuit să-i explic diferite lucruri soţiei mele în propria casă. De ce o iubim pe Maica lui Dumnezeu ? De ce avem icoane ? Curând am realizat că există o semnificaţie pentru orice. Unii protestanţii socotesc că ei sunt tradiţionali deoarece se comportă în felul în care cred ei că era Biserica în anul 33, dar nu e acelaşi lucru. Noi ne-am confruntat cu atât de multe probleme, erezii, dogme de atunci încoace ... şi de fiecare dată Biserica a trebuit să facă o nouă regulă, un nou standard pentru a apăra credinţa, pentru a preîntâmpina ca aceeaşi problemă să apară în viitor.

Motivul pentru care s-au născut toate aceste noi erezii este că oamenii gândesc: ,,Biblia după mine”. Martorii lui Iehova, de exemplu, este o culegere de 2.000 ani de erezii rulate în una. Aceasta se întâmplă când tu ,,doar citeşti Biblia şi te rogi”. Iată de ce noi ne ţinem de tradiţia noastră. Dar aceasta nu înseamnă că trebuie să înţelegi o rânduială sau o lege înainte de a o urma. Începe să o urmezi şi vei înţelege.

 

Road to Emmaus: De-a lungul ultimilor câţiva ani, ai început să conduci pelerinaje, cu greci, finlandezi şi americani către locuri precum Muntele Athos. Ne poţi vorbi despre aceasta ?

Nicholas Karellos: Da, am fost recent la o emisiune radio pentru Biserica Greciei unde am vorbit despre un grup de americani convertiţi la Ortodoxie pe care i-am dus în Muntele Athos. Grecii care au sunat [în timpul emisiunii] au fost foarte interesaţi ce religie avuseseră anterior şi de ce s-au convertit. Un monah vârstnic din Muntele Athos, totuşi, cu greu ar fi putut crede că americanii ar putea fi ortodocşi, deoarece cei mai mulţi vizitatori occidentali în Muntele Athos sunt doar turişti. Ei vin să vadă natura sau din curiozitate. Le place istoria şi arta, dar aproape niciodată nu arată vreun interes de natură duhovnicească.

 

Road to Emmaus: Ce diferenţe ai văzut între ortodocşii greci, finlandezi şi americani ?

Nicholas Karellos: Desigur, oamenii care vizitează Muntele Athos pot fi foarte diferiţi chiar dacă ei aparţin aceluiaşi grup etnic. În ce-i priveşte pe greci, unii sunt evlavioşi şi merg acolo pentru revigorare duhovnicească. Alţii sunt foarte stupizi. Ei nu înţeleg ce se întâmplă, se comportă urât, pun întrebări prosteşti. Alţii sunt gălăgioşi şi par să se comporte aiurea, dar când ajungi să-i cunoşti mai bine, poţi fi surprins de cât de mult respectă cele sfinte, cu toate că aparenţele te-ar putea păcăli.

Timp de mulţi ani am fost furios pe greci şi stânjenit că ei se simt atât de confortabil şi nu par întotdeauna să arate respect faţă de sfintele locuri, că ei nu ştiu cum să se comporte. Dar urmărindu-i pe străini, îndeosebi pe americani, care erau în exterior mai evlavioşi decât grecul obişnuit, am început să văd lucrurile diferit. Am devenit mai tolerant.

Odată, am văzut un grup mic neortodox din Scandinavia care se comporta foarte frumos, ei erau foarte discreţi şi liniştiţi, spre deosebire de greci. Dar aceasta înseamnă că erau mai evlavioşi, mai credincioşi ? Tăcerea poate fi şi un semn de indiferenţă, sau o incapacitate de a înţelege. Speram cu adevărat că ei vor simţi ceva mai profund decât doar să vadă fresce, arhitectura şi natura.

Americanii pe care i-am dus în Muntele Athos, care erau oameni foarte evlavioşi şi mai credincioşi decât mulţi greci (cel puţin mai credincioşi decât mine), uneori păreau că încearcă să descopere modul corect de a se comporta în Muntele Athos, sau în biserică, sau în pelerinaj etc, şi uneori ei se blocau în mici detalii care nu erau realmente importante. Aceste detalii te pot ajuta să-ţi clădeşti o viaţă duhovnicească, dar ele sunt doar mijloace, nu ţelul. Am remarcat că ei încercau să se decidă cum ar trebui să acţioneze, cum ar trebui să vorbească, ce ar trebui să facă ... aceasta pare evlavios, aceasta nu pare evlavios, ca atunci când cumperi un aparat nou şi citeşti instrucţiunile de utilizare: pasul 1, pasul 2, pasul 3. Ei păreau că încearcă să găsească un manual de conduită duhovnicească, de spiritualitate ortodoxă. Nu există aşa ceva.

Grecii, pe de altă parte, au folosit acest aparat de mici copii. Era al tatălui lor şi ei l-au văzut pe tatăl lor utilizându-l. Când am văzut aceasta am realizat că aceasta nu înseamnă că grecii nu sunt evlavioşi, ci că ei se simt acasă. Ortodoxia este casa lor.

Îmi amintesc că odată ne-am oprit în faţa unei poteci în pădure. Un grup de greci gălăgioşi stăteau la câţiva metri de noi. Ei şi-au dat jos tricourile, fiindcă era o zi caniculară, şi-au făcut semnul crucii şi apoi au început să mănânce şi să vorbească tare unii cu alţii. Noi ne-am oprit în apropiere, şi americanii au crezut numaidecât că ei trebuie să citească o carte duhovnicească cu voce tare, chiar şi când se odihneau. Am părăsit grupul meu şi m-am dus şi m-am aşezat între cele două grupuri, întorcând capul spre dreapta şi spre stânga, urmărind ambele grupuri. Grecii erau foarte zgomotoşi, bucurându-se, ei erau foarte conştienţi de frăţietatea lor ca creştini şi era ca şi cum Grădina Maicii Domnului era curtea din spatele casei bunicii. Dacă eşti străin şi eşti invitat pentru prima oară în casa cuiva, cauţi să ai cea mai bună conduită, eşti atent cum foloseşti furculiţa şi cuţitul, dar dacă o vizitezi pe bunica ta ţi se îngăduie chiar să spargi un pahar sau o farfurie.

Cu americanii era ca şi cum eram într-o călătorie educaţională foarte cuviincioasă, şi în unele momente m-am temut că le lipsea acest sentiment, de a fi ca şi cum ai vizita nişte prieteni buni. În casa unui prieten ţi se permite să tragi un pui de somn, să dormi pe canapea, să-ţi dai jos pantofii. Aceasta-i diferenţa dintre convertiţii americani şi greci. Românii şi sârbii sunt exact ca noi. Ruşii, poate, sunt ceva mai liniştiţi şi mai rezervaţi.

Deci, dacă ar fi să rezum aceste două exemple, grecii nu se comportau nepotrivit, ci ei erau doar pe un teritoriu familiar, pe când americanii erau încă în căutarea locului lor în Biserica Ortodoxă şi ei se străduiau din răsputeri. Americanii par evlavioşi şi manieraţi fiindcă sunt precauţi. Desigur, familiaritatea greacă poate fi de asemenea primejdioasă. Pentru greci este ca o căsătorie: ai fost căsătorit cu o persoană atât de mulţi ani încât simţi că-i poţi face orice doreşti soţiei tale, dar dacă nu eşti atent, aceasta poate sfârşi într-un divorţ. Din nefericire, mulţi vizitatori greci din Muntele Athos au divorţat de viaţa duhovnicească, fără a mai aminti de societatea noastră ca întreg.

În ce-i priveşte pe americanii, uneori i-am văzut încercând să se poarte ,,adecvat” ca şi cum ei se simt vinovaţi că sunt americani. ,,Acum suntem ortodocşi, deci trebuie să ne comportăm ca ruşii sau grecii”. Nu este bine. Sunteţi americani, dar americani ortodocşi. Acest fapt nu schimbă caracterul tău, schimbă credinţa şi lupta ta duhovnicească.

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 101/noiembrie-decembrie 2016

 


[1] După înfrângerea Imperiului Otoman, care s-a aliat cu Germania în primul război mondial, noua Republică Turcă sub conducerea lui Kemal Ataturk, deşi redusă considerabil ca teritoriu, a dobândit recunoaştere oficială. Parcele mari de pământ din Asia Mică care erau locuite de greci de peste 4.000 ani au fost puse sub control grec. Însă, grecii nu aveau resursele necesare pentru a-şi apăra noile frontiere împotriva turcilor care-i înconjurau, şi situaţia s-a deteriorat în vărsare de sânge şi excese de ambele părţi.

În cele din urmă, prin termenii Tratatului de la Lausanne din 1923, întreaga populaţie musulmană de 400.000 de oameni a fost expatriată din Grecia în Turcia şi peste 1.000.000 greci ortodocşi, dintre care mulţi vorbeau doar turca şi ai căror strămoşi trăiseră în Asia Mică încă dinainte de vremea lui Hristos, au fost mutaţi în masă în Grecia, sporind populaţia greacă cu 20% peste noapte. Deşi patriarhului şi comunităţii ortodoxe locale de 100.000 de greci li s-a îngăduit să rămână în Constantinopol şi pe două insule mici din preajma strâmtorii Dardanele, acest schimb de populaţie a desfiinţat cultura creştină veche de 2.000 ani din Asia Mică.

A se vedea Nenorocirea Asiei. O relatare a exterminării sistematice a populaţiilor creştine de către musulmani şi a vinovăţiei anumitor mari puteri; Adevărata istorie a arderii din temelii a oraşului Smirna.

[2] Se poate spune că şi în România a avut şi are loc un fenomen asemănător, dar specific nouă, prin mişcarea legionară: interpretarea greşită a naţionalismului şi utilizarea Ortodoxiei în scopuri politice, care a provocat şi provoacă multă confuzie.

[3] Aceasta este opinia lui, pe care noi nu o împărtăşim. Din contră, considerăm că ei au îmbrăţişat deja erezii.

[4] Pentru o istorie extrem de succintă a celor petrecute în Muntele Athos în secolul XX, a se vedea serialul nostru, Muntele Athos, grădina Maicii Domnului, va fi transformat în ’muzeu al monahismului răsăritean’ sau staţiune turistică ?