Când va renunţa Biserica Ortodoxă la pascalia iuliană* ?

 

Pascalia iuliană a fost alcătuită de Sfinţii Părinţi la Primul Sinod Ecumenic
de la Niceea (325) şi cu ajutorul ei este stabilită data Paştelui din 325 până
astăzi. Sub presiunile forurilor ecumeniste, Biserica Ortodoxă se gândeşte
să renunţe la pascalia iuliană şi să adopte o nouă pascalie, care îi
va permite să serbeze Paştele împreună cu heterodocşii

 

Participanţii la aşa-zisul ,,congres pan-ortodox” din Constantinopol din 1923 nu au acceptat decât parţial idealurile masonice de pe agenda de lucru a congresului, propuse de patriarhul Constantinopolului, masonul Meletie Metaxakis. Radicalitatea acestora şi discrepanţa absolută dintre ele şi învăţătura Bisericii i-au făcut pe cei prezenţi să se teamă de reacţia credincioşilor la o includere a lor, pe neaşteptate, în Tradiţia bisericească.

Unele dintre aceste idei masonice s-au strecurat în Biserică pe nesimţite, odată cu valul secularizării care a cuprins lumea şi, din nefericire, a marcat Biserica. Astfel, pe lângă modificarea calendarului bisericesc, care a reprezentat avangarda noului curent modernist, în Biserică au pătruns şi alte inovaţii, precum recăsătorirea clericilor văduvi, renunţarea la veşmintele clericale, scurtarea părului şi tăierea bărbii clericilor etc.

Însă una din dorinţele fundamentale ale lui Meletie - de a modifica, alături de calendar, data Învierii Domnului - nu s-a împlinit până în prezent. Iată cum îşi formula el propunerea, încă din 1923: ,,O duminică fixă pentru Sfintele Paşti care să corespundă zilei reale a Învierii Domnului, şi care urmează să fie determinată prin metode ştiinţifice”.

De-a lungul celor optzeci de ani care s-au scurs, modificarea datei Învierii Domnului a constituit un obiectiv de bază pentru ierarhii crescuţi în duhul ecumenismului. În ultimele două decenii, însă, eforturile conjugate ale heterodocşilor şi ortodocşilor ecumenişti au luat o amploare deosebită; în acest răstimp, ei şi-au consolidat poziţia prin aşa-zisele progrese ale ecumenismului. În plus, ei au profitat de faptul că, în ultimii ani, data la care ortodocşii, respectiv catolicii şi protestanţii au sărbătorit Învierea Domnului a coincis de mai multe ori (n.r.: în 1990, 2001, 2004).

În paralel cu încercarea mişcării ecumeniste de a găsi o soluţie de compromis care să fie acceptată de toţi creştinii, se duce, prin mass-media mondială, o campanie de pregătire a credincioşilor pentru momentul în care va avea loc unificarea datei pascale. La o analiză sumară a presei româneşti, laice sau bisericeşti, frapează faptul că această problemă nu este prezentată şi dezbătută aproape deloc. Cotidienele importante şi revistele bisericeşti publică foarte rar articole pe această temă, românii necunoscând anvergura campaniei în cauză.

În acest context, este notabil faptul că revistele catolice din România publică articole referitoare la modificarea datei Învierii Domnului, deşi ele susţin cu tărie acceptarea unei date comune pentru toţi creştinii. În genere, catolicii îşi argumentează poziţia pornind de la ideea că diferenţa de dată arată dezbinarea existentă între creştini; în plus, plecând de la păreri eronate cu privire la calendarul folosit de Biserica Ortodoxă şi nu numai, ei doresc ca ortodocşii să se alinieze la tradiţia catolică, să accepte pascalia gregoriană şi, ca urmare, să serbeze Paştele la data catolică.

Astfel, ,,Actualitatea creştină” (1) din aprilie 2002 publică articolul ,,Data Paştelui”, în care părintele Wilhelm Dancă pledează pentru unificarea datei Paştelui. El scrie: ,,Deoarece Biserica Ortodoxă nu acceptă în totalitate reforma gregoriană a calendarului, ne aflăm astăzi în faţa a două probleme: 1. diferenţa de dată în celebrarea Paştelui pune în relief separarea creştinilor; 2. data Paştelui, variind foarte mult de la un an la altul, pune în dificultate organizarea zilelor de muncă, de şcoală etc”.

Părintele Dancă face câteva afirmaţii eronate cu privire la calendar, precum ,,ideea că ortodocşii ar calcula data Paştelui în raport cu Paştele ebraic este rodul unei neînţelegeri”. Catolic fiind, el uită că regula ortodoxă cere ca Paştele să nu fie prăznuit niciodată înainte de Paştele evreiesc (2). Pierzând cu totul din vedere sensul duhovnicesc al acestor rânduieli pascale, el acuză Biserica Ortodoxă de ,,incoerenţă în doctrină” şi pe ortodocşii care respectă Tradiţia de înapoiere şi obtuzitate: ,,Sperăm că cei chemaţi să păstorească Biserica lui Hristos vor auzi glasul fiilor ei mai luminaţi (sublinierea lui) şi nu vor ţine departe de noi ziua în care vom celebra împreună principalele sărbători liturgice, în special Sărbătoarea Sărbătorilor - Paştele”.

,,Mesagerul Sfântului Anton” (3) din iulie-august 2002, în articolul ,,Problema stabilizării datei Paştelui”, aduce noi argumente în sprijinul acceptării de către ortodocşi a pascaliei gregoriene. În primul rând, autorul acestui articol critică dur calendarul iulian, numindu-l ,,sistem complicat, defectuos şi discutabil”, cu ,,imperfecţiuni fatale”: ,,Este nepotrivit şi de nedorit într-un secol în care afirmăm progresele ştiinţei astronomice, să se continue în sistemul complicat, defectuos şi discutabil al calculului pascal tradiţional”. Prin aceasta, el ia în discuţie pascalia iuliană, afirmând în continuare că ea a fost adoptată, la primul Sinod Ecumenic de la Niceea, pentru că era metoda de calcul cea mai răspândită în creştinătate la acea vreme (325), şi nicidecum pentru că ar fi avut vreo valoare duhovnicească.

El aseamănă situaţia actuală, în care creştinii sărbătoresc Învierea Domnului la date diferite, cu situaţia de dinainte de primul Sinod Ecumenic, când au existat, de asemenea, variaţii în sărbătorirea Paştelui. Această comparaţie este lipsită de temei, căci circumstanţele celor două situaţii sunt cu totul altele. În primele secole creştine, cultul şi respectiv tipicul (din care face parte calendarul bisericesc) erau în formare, iar comunicarea dintre regiunile îndepărtate ale Imperiului Roman era dificilă. La primul Sinod Ecumenic, Sfinţii Părinţi au hotărât cum să se calculeze data Paştelui, ţinând cont de toate aspectele acestei probleme, în primul rând de cele duhovniceşti. Situaţia actuală, în care ortodocşii, pe de o parte, şi catolicii şi protestanţii, pe de altă parte, sărbătoresc la date diferite Învierea Domnului este cauzată tocmai de renunţarea de către catolici şi protestanţi la hotărârile Sinodului de la Niceea.

În fine, tot în acest articol se vehiculează ideea că ,,din cauza celor 13 zile de diferenţă între aceste două calendare” apare ,,marea diferenţă care se verifică în unii ani, între data Paştelui ortodox şi a celui romano-catolic”. În realitate, diferenţa dintre cele două date, ortodoxă şi catolică, este cauzată de pascalia gregoriană, adoptată de catolici, nicidecum de sistemul de calcul uzitat de Biserica Ortodoxă.

În presa laică, articolele referitoare la acest subiect sunt foarte rare şi, de regulă, prost informate. De pildă, în cotidianul ,,România liberă” din martie 2003 a apărut articolul ,,Sărbătorirea Paştelui de către toţi creştinii la aceeaşi dată”, în care problema este abordată într-un mod agresiv, care nu Istoria 31-5admite alt punct de vedere. Autorul articolului foloseşte un limbaj dur, cu expresii de genul ,,depăşitul calendar iulian”, ,,motive de orgoliu, fără rost” şi cere cu vehemenţă modificarea datei pascale. Ignorând cu desăvârşire atât problemele duhovniceşti, cât şi cele administrative, el afirmă: ,,Nimic nu împiedică cele două Biserici Române, Ortodoxă şi Greco-Catolică (4), să treacă la folosirea calendarului nou şi pentru datarea Paştelui, potrivit reformei din 1924, aşa cum s-a procedat în cazul Crăciunului (5). S-ar înlătura astfel o inutilă şi cel puţin jenantă discordanţă”.

 

Sfinţii Părinţi ai Bisericii de la primul Sinod Ecumenic de la Niceea (325)

 

Un alt articol apărut în ,,România liberă”, pe 19 aprilie 2003, este cel al reputatului astronom Harald Alexandrescu, ,,Patimile şi Învierea lui Hristos sunt legate de începutul primăverii”. Autorul punctează anumite aspecte astronomice legate de data Învierii Mântuitorului, fără însă a le da sensul duhovnicesc pe care l-au avut în vedere Sfinţii Părinţi. Tributar formaţiei sale intelectuale, el consideră criteriul astronomic superior celui duhovnicesc, fiind favorabil modificării pascaliei iuliene, mai puţin exactă, în opinia sa, decât cea gregoriană.

În plus, el foloseşte, în articolul său, unele informaţii cu privire la problema calendarului în Biserică, care au fost distorsionate de-a lungul vremii de către diverşi interesaţi. Se prea poate ca acestea să fi fost singurele informaţii care i-au stat la dispoziţie, de vreme ce Biserica Ortodoxă a păstrat, mai ales în ultimele decenii, o tăcere aproape deplină asupra acestui subiect.

De pildă, buletinul Bisericii ortodoxe Sfântul Nicolae Domnesc din Iaşi, ,,Îndreptătorul credinţei” publică, în numărul său din martie 2004, articolul ,,Postul Mare în Rusia”, în care problema datei Paştelui este abordată în treacăt. Astfel, susţinând superioritatea calendarului gregorian, autorul scrie: ,,Calendarul iulian ar putea fi abandonat, dar există motive care împiedică această schimbare; cel mai important este faptul că, în Sâmbăta mare din calendarul iulian, în templul din Ierusalim (n.r.: adică Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim) lumânările se aprind de la sine”. În ce priveşte restul motivelor, autorul articolului a păstrat tăcerea.

Oficiosul Patriarhiei Române, ,,Vestitorul Ortodoxiei” a publicat de asemenea, la 1 mai 2004, articolul ,,Sărbătorind Paştele împreună”, preluat din periodicul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Timişoarei, ,,Învierea”. Autorul acestui articol îşi începe argumentaţia cu întrebarea: ,,Oare Hristos n-a murit la aceeaşi dată şi n-a înviat în aceeaşi zi ? De ce nu se pot prăznui Sfintele Paşti deodată cu toţi creştinii ?”

Ca răspuns la această întrebare, el schiţează sumar istoria îndreptării calendarului iulian în anul 1923 şi motivele pentru care pascalia iuliană a rămas nemodificată: ,,Pentru a se evita o scindare majoră în calendarul Bisericilor Ortodoxe, s-a stabilit să se lase sărbătorirea Paştilor şi toate sărbătorile aparţinătoare ciclului pascal după vechile calcule. Biserica Ortodoxă Română a revizuit calendarul, ea ţinând sărbătorile cu dată fixă după calendarul îndreptat, iar cele cu dată mobilă (legate de Paşti) după calendarul de stil vechi”.

Revenind în prezent, autorul arată că problema modificării pascaliei iuliene se află în atenţia Bisericii, în ultimii ani, ortodocşii ecumenişti şi heterodocşii depunând eforturi serioase pentru găsirea unei soluţii de compromis: ,,Cel mai recent eveniment în sensul găsirii unor modalităţi concrete de sărbătorire a Paştilor împreună de către toţi creştinii, a fost consultaţia ortodoxo-catolică desfăşurată în luna martie (n.r.: martie 1997) la Aleppo, Siria. În cadrul acestui colocviu, ţinut sub patronajul Consiliului Mondial al Bisericilor, s-au făcut trei propuneri menite să găsească soluţii la diferendul de care pomeneam, soluţii nemaiîntâlnite până acum, care ar merita să fie luate în considerare. Până la urmă nici de aceste propuneri nu a mai ţinut nimeni cont !”

El scrie în continuare: ,,Toţi considerăm că celebrarea Învierii Domnului în aceeaşi duminică de către toţi cei ce cred în Hristos este una dintre cele mai importante probleme, constituind unul dintre punctele ce se doresc a fi rezolvate şi în mult-aşteptatul Sinod Panortodox aflat în pregătire de mai multe decenii, fără a se reuşi până în prezent organizarea lui. Mulţi credincioşi se vor întreba: dacă în sânul Bisericii Ortodoxe nu se poate găsi acel consens al unităţii, cum vom putea realiza unitatea cu celelalte biserici şi confesiuni ? Întrebarea îşi mai aşteaptă din nefericire rezolvarea”.

În primul rând, este de remarcat faptul că articolul original a apărut în publicaţia Arhiepiscopiei Ortodoxe de Timişoara, loc predispus către ecumenism din cauza coexistenţei mai multor confesiuni în regiune, dar şi din cauza deschiderii către ecumenism a mitropolitului ortodox al Banatului, Nicolae Corneanu. La Timişoara, sărbătorirea Paştelui este marcată de evenimente ecumeniste, de genul Marşului Învierii, care are loc an de an.

Acest marş este o manifestare ecumenistă la care participă reprezentanţii confesiunilor din regiune; de Paşti, conducătorii confesiunilor, alături de credincioşii lor, pornesc într-o procesiune comună, la care se rostesc rugăciuni şi texte biblice, se intonează cântece, iar păstorii ortodocşi şi heterodocşi rostesc predici. De asemenea, în 2001, când Paştele ortodox şi cel catolic s-au sărbătorit la aceeaşi dată, ,,după Timişoara, Lugoj a fost al doilea oraş din Banat care a cultivat ecumenismul, printr-o manifestare ecumenistă de proporţii” (6).

În al doilea rând, articolul fiind preluat de oficiosul Patriarhiei, se pare că acesta este punctul de vedere oficial faţă de problema serbării Sfintelor Paşti, care poate fi regăsit în declaraţiile şi predicile ierarhilor ortodocşi români. Din nefericire, ierarhii români par a fi mai degrabă preocupaţi de serbarea Paştelui odată cu heterodocşii, decât de respectarea Tradiţiei şi a înaintaşilor lor, Tradiţie din care până acum s-au hrănit, iar acum a ajuns să-i împiedice în ţelurile lor mai noi.

În fine, articolul ,,Despre data Paştelui”, apărut în publicaţia ortodoxă ,,Taina dragostei”, din Statele Unite ale Americii, coordonată de părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa, este singurul, din câte am cercetat, care îşi ridică probleme în ce priveşte modificarea datei Învierii Domnului. Autorul comentează evenimentele desfăşurate la întrunirea ecumenistă de la Aleppo, Siria, din martie 1997, arătând dorinţa ecumeniştilor de ,,actualizare” a datei pascale, precum şi reluarea acestor idei de organizaţiile ortodoxo-catolice nord-americane.

,,Am aflat cu îngrijorare despre rezultatele unor discuţii purtate între reprezentanţi ortodocşi şi catolici cu privire la o serbare comună a Sfintelor Paşti. Deşi intenţia este lăudabilă, credem că doar un Sinod Ecumenic Ortodox de aceeaşi statură duhovnicească cu cel de la Niceea ar putea avea dreptul să discute hotărârile de atunci. Amintim doar că trecerea la calendarul nou a generat deja diferenţe în Ortodoxie între ,,cei de stil nou” şi ,,cei de stil vechi” şi că atunci s-a hotărât ca data Paştelui să nu fie schimbată”.

Pe cât ne-a stat în putinţă, am urmărit şi analizat pe scurt articolele apărute în presa românească din ultimii ani, cu privire la acest subiect. Am găsit rânduri scrise de laici, de regulă, oameni de ştiinţă şi intelectuali, care blamează Biserica Ortodoxă pentru că nu renunţă la pascalia iuliană, pe care o consideră învechită, sau pentru că nu luptă îndeajuns pentru unitatea creştinilor. Am găsit rânduri scrise de catolici şi protestanţi, care acuză Biserica Ortodoxă că este retrogradă, neluminată şi obtuză în vederile sale cu privire la metodele de calcul a datei Paştelui şi pretind ca ea să se conformeze standardului catolic. Am găsit şi rânduri scrise de ortodocşi, unii dintre ei ecumenişti, care cer cu vehemenţă renunţarea la modul învechit de calcul folosit în prezent de Biserica Ortodoxă şi alinierea ei la numitorul comun al ecumenismului şi secularismului mondial; alţii, foarte puţini la număr, care luptă încă pentru respectarea Tradiţiei ortodoxe şi, deci, a pascaliei iuliene.

Dacă poziţia laicilor - puţin cunoscători ai problemei în cauză, ca şi cea a catolicilor şi protestanţilor - direct interesaţi ca Paştele să fie serbat potrivit modului lor de calcul, este clară, cea a ortodocşilor pare a fi ambiguă şi divizată în două tabere. Care este poziţia ecumeniştilor şi ce argumente folosesc ei pentru a-şi susţine cauza ? Dar ortodocşii care apără încă Tradiţia Bisericii ? În episoadele ce vor urma, vom încerca să prezentăm şi să analizăm punctele lor de vedere şi să vedem ce repercusiuni au acestea asupra vieţii Bisericii.

 

 

Iosif Mocanu

 

Note

* La primul Sinod Ecumenic de la Niceea, din 325, Sfinţii Părinţi ai Bisericii au preluat calendarul iulian folosit la acea vreme în Imperiul Roman şi l-au adaptat pentru uzul Bisericii. Calendarul iulian este folosit pentru determinarea sărbătorilor cu dată fixă (ciclul mineiului) în cursul unui an liturgic. Tot atunci, Părinţii au alcătuit o metodă pentru a calcula data Învierii Domnului, care să respecte desfăşurarea evenimentelor din viaţa Domnului şi cerinţele canonului 7 al Sfinţilor Apostoli. Această metodă de calcul a datei Paştelui constituie pascalia iuliană, cu ajutorul ei determinându-se ciclul pascal (Învierea şi toate sărbătorile cu dată mobilă legate de ea). Călăuziţi de Sfântul Duh, Părinţii Bisericii au izbutit să îmbine în mod armonios calendarul iulian cu pascalia iuliană în calendarul bisericesc. Această combinaţie complexă, care este unică, şi-a dovedit eficienţa de-a lungul celor aproape 1.700 de ani, de când este folosită neîntrerupt de către Biserica Ortodoxă.

În 1582, Papa Grigorie al XIII-lea a realizat o reformă completă a calendarului bisericesc: a modificat calendarul care stabileşte ciclul sărbătorilor cu dată fixă - introducând calendarul gregorian, şi metoda de calcul a datei Paştelui - înlocuind pascalia iuliană cu o pascalie numită, la rândul ei, gregoriană.

În 1923, Congresul ,,pan-ortodox” de la Constantinopol a realizat doar o reformă parţială a calendarului, înlocuind calendarul iulian cu o variantă a calendarului gregorian şi păstrând pascalia iuliană. Reforma din 1923 a împărţit Biserica Ortodoxă în două tabere: Biserici de stil vechi (care urmează vechiul calendar bisericesc: calendar iulian cu pascalie iuliană) şi Biserici de stil nou (calendar gregorian cu pascalie iuliană). Aşadar, în întreaga Biserică Ortodoxă, până astăzi, data Paştelui este stabilită cu ajutorul pascaliei iuliene, Bisericile ,,de stil nou” adăugând 13 zile la data de stil vechi, pentru a o converti la calendarul de stil nou.

 

1. Periodicul Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti

2. Dacă Paştele creştin ar avea loc înaintea celui iudaic ar fi ca şi cum Hristos ar învia înainte de a fi fost răstignit. Potrivit pascaliei iuliene, dacă se obţine pentru Paşte o dată anterioară Paştelui evreiesc, el se amână o săptămână. Catolicii nu mai respectă din 1582 această condiţie rânduită la Niceea.

3. Revista călugărilor franciscani din România

4. Biserica Greco-Catolică Română respectă pascalia iuliană şi prăznuieşte Învierea Domnului odată cu Biserica Ortodoxă.

5. Crăciunul – Naşterea Domnului, fiind o sărbătoare cu dată fixă, este prăznuită de ortodocşii de stil vechi după calendarul iulian, iar de ortodocşii de stil nou (ca şi de catolici şi protestanţi) după calendarul gregorian, ceea ce înseamnă că, în lumea ortodoxă, există două date de prăznuire pentru această sărbătoare.

În spiritul ecumenist de astăzi, întâistătătorii ortodocşi, care au aderat la acest curent modernist, nu se sfiesc să prăznuiască Naşterea Domnului şi pe stil nou şi pe stil vechi. De exemplu, aşa cum am relatat în nr. 10-11/2000, în articolul ,,La Betleem, ortodocşii de stil nou prăznuiesc Naşterea Domnului pe stil vechi”, pe data de 7 ianuarie 2000 stil nou (adică 25 decembrie 1999 stil vechi), întâistătătorii ecumenişti ai Bisericilor Ortodoxe de stil nou şi de stil vechi s-au reunit la Betleem pentru a sărbători împreună Naşterea Domnului. Acest lucru s-a petrecut după ce, cu 13 zile mai devreme, ierarhii de stil nou săvârşiseră liturghia praznicului pe stil nou.

Un an mai târziu, pe 25 decembrie 2000 stil nou (a se vedea nr. 22-23/2001, ,,Mesajul întâistătătorilor ortodocşi de la Niceea cu prilejul Naşterii Domnului”), conducătorii Bisericilor Ortodoxe s-au adunat la Constantinopol. Cu această ocazie, ei au dat publicităţii un mesaj în care au declarat: ,,Orice tentativă de rupere a unităţii Bisericii, pe motivul păstrării obiceiurilor, datinilor şi tradiţiilor sau al pretinsei apărări a purităţii Ortodoxiei, trebuie considerată inacceptabilă şi condamnabilă” ...

6. România liberă, 17 aprilie 2001, ,,La Lugoj, prima manifestare ecumenistă”.

 

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 31 (3/2004)