----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Cine e online?

Avem 67 vizitatori și nici un membru online

Mai 2007
De Înălţarea Domnului, Biserica Ortodoxă Rusă din Diaspora
s-a reunit cu Biserica Ortodoxă Rusă, condusă de
Patriarhul Alexie al II-lea al Moscovei şi întregii Rusii (II)

 

Scurtă cronologie a strângerii relaţiilor dintre Biserica Ortodoxă Rusă din Diaspora şi Patriarhia Moscovei

După căderea comunismului, Patriarhia Moscovei a reluat cu insistenţă propunerile de reunire cu Biserica Ortodoxă Rusă din Diaspora. Vreme de câţiva ani, aceasta din urmă s-a opus ferm, cerând mai întâi împlinirea unor condiţii, pentru ca abia apoi să se gândească la o eventuală unire. Aceste condiţii erau: condamnarea serghianismului, retragerea Patriarhiei Moscovei din mişcarea ecumenistă şi exprimarea poziţiei sale faţă de omorârea ţarului şi a familiei sale, prigonirea şi executarea clericilor din timpul regimului comunist, ca şi canonizarea mucenicilor şi mărturisitorilor torturaţi şi ucişi de bolşevici.

În principiu atentă la doleanţele conducerii diasporei, Patriarhia Moscovei a început o campanie de purificare a imaginii sale. Sinodul Jubiliar al Episcopilor Ruşi din anul 2000 i-a canonizat pe ţar şi familia sa, împreună cu peste 1.000 de mucenici şi mărturisitori ruşi. De asemenea, Sinodul a emis un document intitulat ,,Concepte sociale fundamentale ale Bisericii Ortodoxe Ruse”, încercând să precizeze poziţia Bisericii faţă de stat, relaţiile cu confesiunile heterodoxe şi alte probleme de interes.

 

În 2001, mitropolitul Lavru răspunde scrisorii sfântului sinod moscovit

În această perioadă, la conducerea Bisericii din diaspora ajunge, în circumstanţe neclare, mitropolitul Lavru, iar diaspora începe să-şi nuanţeze poziţia faţă de Patriarhia Moscovei. Una dintre primele măsuri luate de mitropolitul Lavru, după numai 2 zile de la înscăunarea sa la 15/28 octombrie 2001, a fost să răspundă scrisorii oficiale a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse ce făcuse apel din nou la unificare. În mesajul său, patriarhia moscovită a vorbit despre cauze pur politice ale separării celor două Biserici, iar mitropolitul Lavru a răspuns, propunând iniţierea unei analize a ,,principiilor acceptabile pentru atingerea acestui ţel”. În acest fel, a început o corespondenţă oficială între ierarhii celor două Biserici Ruse.

Apropierea dintre acestea a fost, de asemenea, susţinută puternic de autorităţile civile ale statului rus, în mod aparte de preşedintele Vladimir Putin. În anul 2003, el a vizitat Statele Unite ale Americii, unde s-a întâlnit la New York cu întâistătătorul Bisericii din diaspora, căruia i-a transmis invitaţia patriarhului Alexie al II-lea de a întreprinde o călătorie în Rusia. În toamna aceluiaşi an, reprezentanţi ai Bisericii din diaspora au vizitat Rusia.

 

În 2004, patriarhul Alexie al II-lea şi mitropolitul Lavru stabilesc înfiinţarea unor comisii care să pregătească unificarea canonică a celor două Biserici

În mai 2004, mitropolitul Lavru, însoţit de o delegaţie oficială, a întreprins o călătorie în Rusia şi s-a întâlnit cu patriarhul Alexie al II-lea şi cu alţi arhierei ruşi proeminenţi, s-a închinat la diferite locuri sfinte şi sfinte moaşte din Rusia şi a slujit de mai multe ori împreună cu ierarhii moscoviţi. În cadrul întrunirii dintre cei doi întâistătători, aceştia au adoptat un document comun, afirmând că ,,a devenit limpede că a sosit timpul să depăşim diviziunea tragică a poporului nostru, care s-a născut ca rezultat al revoluţiei şi războiului civil şi să restabilim comuniunea euharistică şi unitatea canonică a Bisericii Ortodoxe Ruse, a cărei parte indisolubilă s-a considerat a fi dintotdeauna Biserica Ortodoxă Rusă din diaspora. Scopul nostru este de a face să se apropie ziua în care, cu o gură şi o inimă, să-L putem slăvi pe Dumnezeu”.

De asemenea, sinoadele lor au decis înfiinţarea a două comisii, Comisia Patriarhiei Moscovei pentru discuţiile cu Biserica Ortodoxă Rusă din Diaspora, condusă de Arhiepiscopul Inochentie al Korsun-ului şi Comisia Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora pentru discuţiile cu Patriarhia Moscovei, condusă de Arhiepiscopul Marcu al Berlinului şi întregii Germanii.

Aceste comisii au primit instrucţiuni să ,,dezvolte o viziune comună asupra următoarelor probleme, bazându-se pe experienţa istorică a Bisericii Ortodoxe Ruse şi a situaţiilor cu care se confruntă în prezent: principiile relaţiilor dintre Biserică şi stat potrivit cu învăţătura Bisericii; principiile relaţiilor dintre Biserica Ortodoxă şi comunităţile heterodoxe şi organizaţiile interconfesionale potrivit cu tradiţiile Bisericii; statutul Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora ca parte auto-guvernată a Bisericii Ortodoxe Ruse; condiţiile canonice pentru stabilirea comuniunii euharistice”.

Pe parcursul a 8 întruniri comune ale celor două comisii, desfăşurate la Moscova, München, Paris, New York şi Köln, în perioada iunie 2004 - octombrie 2006, a fost pregătită o serie de documente care exprimă perspectiva comună asupra chestiunilor fierbinţi. Documentele au reuşit să cosmetizeze într-o măsură suficient de mare învăţătura Patriarhiei Moscovei pentru ca ea să fie acceptată de ierarhii diasporei.

 

Documentele elaborate de cele două comisii prezintă viziunea comună cu privire la chestiunile disputate

Astfel, în documentul ,,Despre relaţiile dintre Biserică şi stat” scrie: ,,Biserica este chemată să exercite influenţă spirituală asupra statului şi cetăţenilor săi, să-L mărturisească pe Hristos, să apere fundaţiile morale ale societăţii. Prin interacţia cu statul pentru binele poporului, Biserica nu poate să-şi asume funcţii civile pentru sine. Statul nu trebuie să intervină în structura internă, administraţia şi viaţa Bisericii. Biserica trebuie să susţină toate iniţiativele bune ale statului, dar trebuie să se opună răului, imoralităţii şi fenomenelor sociale vătămătoare şi să mărturisească totdeauna cu tărie Adevărul şi când încep persecuţiile, să continue să mărturisească deschis credinţa şi să fie pregătită să urmeze calea mărturisitorilor şi mucenicilor lui Hristos”.

Apoi, concret, cu privire la trecutul serghianist al Bisericii Ortodoxe Ruse, în documentul ,,Comentarii pe marginea documentului «Despre relaţiile dintre Biserică şi stat»” se vorbeşte despre faptul că patriarhul Alexie al II-lea a ,,luat asupra sa responsabilitatea pentru tot ce s-a întâmplat”.

În 1991, el declara: ,,Acea declaraţie (n.r.: declaraţia mitropolitului Serghie din anul 1927, de loialitate faţă de statul comunist) este parte a istoriei Bisericii noastre. Ca persoană a Bisericii, trebuie să iau asupra mea responsabilitatea pentru tot ce s-a întâmplat în viaţa Bisericii mele: nu numai binele, ci şi lucrurile dificile, lamentabile şi greşite. (…) Astăzi putem spune că în declaraţie este amestecat neadevăr. Declaraţia şi-a ales drept scop plasarea Bisericii în relaţii potrivite cu statul sovietic. Dar această relaţie - şi în declaraţie a fost definită limpede ca o subjugare a Bisericii intereselor politicii guvernamentale - este incorectă din punctul de vedere al Bisericii” (Declaraţia ,,Iau asupra mea responsabilitatea pentru tot ce s-a întâmplat”, Jurnalul Patriarhiei Moscovei, 1991, nr. 10, pag. 5-6).

În plus, documentul laudă deschis lucrarea mitropolitului Serghie: ,,Politicile mitropolitului Serghie au permis restabilirea vieţii bisericeşti în timpul şi după cel de-al doilea război mondial. (…) Atât în Biserica Ortodoxă Rusă din Diaspora, cât şi în Rusia, Declaraţia de loialitate a fost privită ca un compromis tragic, şi nu ca fiind vocea liberă a Bisericii. În acelaşi timp, o privire critică a acestui document nu este echivalentă cu o condamnare a patriarhului Serghie şi nu exprimă un efort de a defăima persoana sa şi a micşora slujba lui ca întâistătător în anii dificili ai vieţii Bisericii în Uniunea Sovietică. Aşa cum a spus patriarhul Alexie al II-lea în 1991, «Declaraţia mitropolitului Serghie a rămas în trecut şi noi nu ne călăuzim după ea»”.

Alexie Makarkin, adjunctul directorului general al Centrului pentru Tehnologii Politice comenta astfel această chestiune: ,,Mai există o problemă majoră cu rădăcini în trecut. Biserica din diaspora insistă ca Patriarhia Moscovei să denunţe Declaraţia din 1927 a mitropolitului Serghie care a iniţiat înţelegerea dintre regimul bolşevic şi o parte a clerului şi mirenilor ortodocşi care au aprobat iniţiativa mitropolitului. Categoric Patriarhia Moscovei nu poate să denunţe Declaraţia, altfel va submina prestigiul lui Serghie, care a ajuns pe scaunul patriarhal la sfârşitul vieţii sale, ca şi al tuturor patriarhilor care au urmat”, şi au adoptat o poziţie similară cu cea a lui în relaţiile cu statul ateu.

Într-adevăr, pentru a salva situaţia, documentele celor două comisii au condamnat întrucâtva Declaraţia de loialitate din 1927, însă au căutat să salveze prestigiul mitropolitului Serghie, făcând din el un erou care ,,a salvat” Biserica Rusă …

În fine, putem spune că - lăsând deoparte nuanţele existente în aceste documente şi nenumăratele răstălmăciri ale istoriei - aceste declaraţii şi chiar condamnările acţiunilor trecute nu au nici cea mai mică relevanţă, atâta vreme cât, în fapt, Patriarhia Moscovei Almanah 2007-06este, în continuare, serghianistă. Patriarhul Alexie al II-lea şi ierarhii săi sunt tributari mentalităţii serghianiste, care nu numai că este parte organică din modalitatea de abordare a problemelor cu care se confruntă Biserica Rusă, dar a metamorfozat profund spiritualitatea acesteia.

 

Preşedintele rus Vladimir Putin participând la o slujba solemna alaturi de Patriarhul Alexie al II-lea al Moscovei

 

Documentele ignoră cu desăvârşire implicarea profundă a Patriarhiei Moscovei în ecumenism, cosmetizându-i în mod grosolan imaginea

Un alt subiect de dispută în relaţiile dintre cele două Biserici Ruse a fost implicarea Patriarhiei Moscovei în ecumenism. Comisiile au studiat punctele de vedere pe marginea acestui subiect şi au elaborat documentul ,,Despre atitudinea Bisericii Ortodoxe faţă de heterodocşi şi organizaţiile interconfesionale”.

În acest document se afirmă: ,,Biserica Ortodoxă Rusă aderă strict la învăţătura expusă în Crez că Biserica lui Hristos este una. (…) O condiţie pentru participarea Bisericii Ortodoxe la organizaţiile interconfesionale, inclusiv Consiliul Mondial al Bisericilor, este respingerea sincretismului religios. Ortodocşii insistă asupra dreptului lor de a mărturisi liber credinţa că Biserica Ortodoxă este Biserica Apostolică, fără a accepta aşa-numita ,,teorie a ramurilor”, şi respinge ferm orice încercare de diluare a ecleziologiei ortodoxe. (…) Biserica Ortodoxă exclude orice posibilitate de comuniune liturgică cu heterodocşii. În particular, este considerat de nepermis ca ortodocşii să participe la acţiuni liturgice legate de slujbele ecumeniste sau interreligioase …”

În încercarea de a explicita poziţia moscovită, în document se scrie: ,,Posibilitatea colaborării cu heterodocşii nu este exclusă, spre exemplu în ajutarea celor în necaz şi apărarea nevinovaţilor, în rezistenţa comună în faţa imoralităţii şi în participarea la proiecte caritabile şi educaţionale. Poate fi corect să participe la ceremonii cu caracter social, la care sunt prezente alte confesiuni. În plus, dialogul cu heterodocşii rămâne necesar pentru a le mărturisi Ortodoxia, pentru a depăşi prejudecăţile şi nega opiniile false. Însă nu este corect să se micşoreze sau mascheze diferenţele reale dintre Ortodoxie şi alte confesiuni”.

În comentariile oficiale ale conducătorilor comisiilor, pe marginea documentului se notează: ,,În asemenea hotare în relaţiile cu heterodocşii, este limpede că participarea Bisericii Ortodoxe Ruse la Consiliul Mondial al Bisericilor nu are o semnificaţie ecleziologică. Patriarhia Moscovei priveşte această organizaţie ca pe un forum, căci Biserica ca Trup al lui Hristos, prin însăşi natura ei, nu poate fi parte a unui organism heterodox. Această poziţie este exprimată neechivoc de Sinodul Episcopilor Bisericii Ortodoxe Ruse din anul 2000, în documentul intitulat ,,Principii fundamentale ale atitudinii Bisericii Ortodoxe Ruse faţă de heterodocşi”.

În mod firesc, reprezentanţii Patriarhiei Moscovei suferă de o amnezie acută şi au uitat cu totul că, în 1993, au semnat Documentul de la Balamand, prin care au acceptat ,,teoria ramurilor” Bisericii, ca şi faptul că Biserica Ortodoxă şi cea Catolică sunt Biserici-Surori. Mai mult, doar cu o lună înainte de unirea cu Biserica din diaspora, în aprilie 2007, ei au semnat un document de recunoaştere a botezului heterodox (a se vedea articolul ,,Aprilie 2007. Recunoaşterea botezului heterodox presupune o redefinire a hotarelor Bisericii”). Am precizat doar două dintre documentele ecumeniste semnate de ierarhii moscoviţi, care contrazic în fapt declaraţiile de mai sus, pentru a nu mai pomeni că Biserica Ortodoxă Rusă are comisii de dialog teologic cu diferite confesiuni creştine, ca şi cu alte religii, precum islamul.

Din nou, în ciuda declaraţiilor sforăitoare, realitatea este cu totul alta: Patriarhia Moscovei este una din Bisericile Ortodoxe locale foarte active din cadrul Consiliului Mondial al Bisericilor, iar ierarhii săi nu mai propovăduiesc de multă vreme o învăţătură ortodoxă autentică …

 

Almanah 2007-07

Intrunire ortodoxo-catolica la Moscova, avându-i ca protagonişti pe Patriarhul Alexie al II-lea al Moscovei, secondat de Mitropolitul Chiril de Smolensk şi Kaliningrad, şeful Departamentului pentru Relaţii Externe al Patriarhiei Moscovei, şi cardinalul Walter Kasper, şeful Consiliului Pontifical pentru promovarea unitaţii creştine

 

Ce stabileşte Actul de comuniune canonică formulat de comisii

Însă, documentul cel mai important elaborat de cele două comisii a fost Actul de comuniune canonică, care a fost analizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, de Sinodul Episcopilor Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora şi de cel de-al IV-lea Sobor a toată diaspora. Ţinând cont de dorinţa acestora de a se reuni, acest document stabileşte modalitatea concretă de unificare canonică a Bisericilor Ruse şi statutul pe care îl va avea Biserica din diaspora în cadrul Patriarhiei Moscovei.

Astfel, documentul stabileşte că Biserica din diaspora ,,rămâne o parte indisolubilă, auto-guvernată a Bisericii Ortodoxe Ruse locale” şi că ea este ,,independentă în probleme pastorale, educaţionale, administrative, organizatorice, în ce priveşte proprietatea şi civile, existând în acelaşi timp în unitate canonică cu deplinătatea Bisericii Ortodoxe Ruse”.

În schimb, întâistătătorul Bisericii din diaspora şi ierarhii săi sunt aleşi de sinodul episcopilor din diaspora, dar alegerea trebuie confirmată de patriarhul Moscovei şi Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse. De asemenea, deciziile de înfiinţare sau desfiinţare de parohii sau dioceze, ca şi eventualele amendamente la statutele Bisericii din diaspora, sunt supuse confirmării patriarhului şi sinodului său. Biserica din diaspora primeşte sfântul mir de la patriarhul Moscovei şi a toată Rusia. În toate lăcaşurile diasporei este pomenit numele patriarhului, şi apoi al întâistătătorului diasporei. O altă consecinţă a Actului este aceea că enoriaşii diasporei se pot împărtăşi în lăcaşurile de cult ale Bisericilor Ortodoxe locale oficiale, iar clerul diasporei poate sluji cu clerul acestora.

 

Actul anulează toate actele emise anterior, opuse lui

Un amănunt semnificativ este acela că ,,actele emise anterior care exclud deplinătatea comuniunii canonice sunt, prin acesta (n.r.: Actul de comuniune canonică), declarate invalide sau depăşite”. Printre acestea se numără Declaraţia de loialitate a patriarhului Serghie şi alte acte anti-canonice şi anti-ecleziastice ale Patriarhiei Moscovei, dar şi actele Bisericii din diaspora prin care nu era recunoscută canonicitatea patriarhiei şi a patriarhilor care s-au succedat la conducerea acesteia (n.r.: de exemplu, în 1991, Biserica din diaspora a emis un act oficial prin care refuza să recunoască alegerea actualului patriarh), Epistola pascală a întâistătătorului Bisericii din diaspora din 1942 şi alte acte prin care era condamnată atitudinea necreştină a Patriarhiei Moscovei.

Actul de comuniune canonică a fost aprobat de Sfântul Sinod al Patriarhiei Moscovei la sesiunea din 3-8 octombrie 2004 şi de Sinodul Episcopilor Bisericii din diaspora la întrunirea sa din 15-19 mai 2006. În plus, la 12 mai 2006, cel de-al IV-lea Sobor a toată diaspora a confirmat voinţa sa de reunire cu Patriarhia Moscovei. În urma acestor decizii, la 28 decembrie 2006, s-a anunţat oficial că Actul va fi semnat pe data de 4/17 mai 2007, de praznicul Înălţării Domnului, evenimentul fiind urmat de restaurarea deplină a comuniunii dintre Patriarhia Moscovei şi Biserica din diaspora printr-o liturghie slujită împreună de cei doi întâistătători, la Catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova.

 

Ierarhii Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora şi-au cerut iertare pentru păcatul schismei

În afara documentelor stabilite de comisii, Actului de comuniune canonică, deciziilor soborului diasporei, repetatelor vizite în Rusia şi a altor colaborări pe plan practic, ierarhii diasporei au mai făcut ceva semnificativ pentru relaţiile dintre cele două Biserici şi temelia pe care se realizează unirea dintre ele: şi-au cerut iertare în mai multe rânduri.

În cadrul primei vizite a reprezentanţilor Bisericii din diaspora în Rusia din perioada 17-22 noiembrie 2003, conducătorul delegaţiei, Arhiepiscopul Marcu al Berlinului şi Germaniei declara: ,,Am venit cu singurul scop al restabilirii comunicării, să înţelegem cât de apropiate sunt cele două părţi ale Bisericii Ortodoxe Ruse. Împărtăşim dorinţa comună de a depăşi acea nefericită divizare produsă de evenimentele tragice din secolul al XX-lea”. În plus, ierarhul ,,şi-a cerut iertare pentru toate cuvintele aspre faţă de Biserica Mamă, care s-au adunat în cei 75 de ani de divizare dintre cele două părţi”.

Într-un interviu acordat pe 2 februarie 2006, arhiepiscopul Marcu, principalul artizan al unirii din partea diasporei, afirma: ,,Fireşte că aceste documente de acord dintre cele două Biserici sunt documente de compromis, care într-o frază reflectă ce spune o parte, iar în următoarea, ce Almanah 2007-08spune cealaltă parte. Noi toţi avem nevoie de multă răbdare, îndelungă-pătimire şi bunăvoinţă unii faţă de alţii. Şi în primul rând de iertare reciprocă”.

Arhiepiscopul Antonie al Genevei a declarat, de asemenea: ,,Nu putem să cerem pocăinţă de la Patriarhia Moscovei, fără să ne pocăim şi noi. Trebuie să ne pocăim şi noi … Mitropolitul Serghie a fost sincer, a avut intenţii bune pentru Biserică. Chiar şi cei care au condamnat sever acţiunile sale nu s-au îndoit de sinceritatea sa”.

 

3/16 mai 2007. Primirea oficiala a întâistatatorului Bisericii din diaspora de catre patriarhul rus la Mânastirea Danilov, Moscova

 

Însă, dintre toate aceste cuvinte şi gesturi de pocăinţă, cel mai grav a fost faptul că ierarhii Bisericii din diaspora s-au pocăit oficial pentru păcatul schismei, în cadrul ceremoniei de unificare a Bisericilor. Şi acest lucru s-a petrecut în vreme ce s-ar fi cuvenit ca, mai degrabă, Patriarhia Moscovei să îngenuncheze înaintea Bisericii din diaspora, care a păstrat până acum neîntinată comoara credinţei ortodoxe, ca şi în faţa poporului rus, pe care l-a asuprit prin braţul lung al statului ateu şi l-a minţit cu neruşinare cu privire la hidra ecumenistă …

 

La 4/17 mai 2007, de praznicul Înălţării Domnului, a avut loc ceremonia solemnă de unificare a celor două Biserici Ruse

Ceremonia de semnare a Actului de comuniune canonică a avut loc la 4/17 mai 2007. La aceasta au participat preşedintele rus Vladimir Putin şi alte oficialităţi ale statului rus, descendenţi ai familiei ţarului, printre care marea ducesă Maria Vladimirovna Romanova, considerată de mulţi conducătoarea familiei imperiale ruse, credincioşi din diaspora veniţi special pentru ceremonie, ca şi mulţi ortodocşi ruşi.

După ce ierarhii s-au îmbrăcat în veşmintele arhiereşti, Patriarhul Alexie al II-lea al Moscovei şi întregii Rusii a citit o rugăciune specială, care a inclus cuvintele:

,,Precum Tu Ţi-ai îndreptat rugăciunile către Tatăl Tău ceresc pentru ucenicii Tăi, ca ei toţi să fie una, priveşte acum cu ochii Tăi milostivi la poporul Tău, care a păcătuit şi nu a ascultat voia Ta, binecuvântează acum intenţiile noastre bune şi unificarea Bisericii spre slava Ta, creeaz-o Tu Însuţi, slăbeşte ispitele şi divizările bisericeşti. Fiindu-ne dată nouă legea Ta, de a Te iubi pe Tine, Dumnezeul nostru şi pe aproapele nostru, izbăveşte-ne de toate jignirile şi tulburările, fie ca dragostea frăţească să domnească printre fiii Bisericii noastre, în patria mamă şi diaspora. Învredniceşte-ne să intrăm acum în biserica Ta şi să aducem jertfa Ta cea nesângeroasă, dăruieşte-ne să fim uniţi într-un trup prin împărtăşirea cu Trupul Tău de viaţă dătător şi Preacinstitul Tău Sânge şi să aducem laudă din toată inima iubirii Tale negrăite de oameni”.

Mitropolitul Lavru a fost însoţit la ceremonie de arhierei şi alţi înalţi slujitori bisericeşti de diferite ranguri, stareţi şi egumeni ai celor mai importante mânăstiri din toată lumea ale Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora. Potrivit declaraţiilor martorilor oculari, toată delegaţia diasporei, în frunte cu întâistătătorul ei, a îngenuncheat înaintea patriarhului rus, cerând iertare pentru păcatul schismei.

Secretarii celor două comisii, protopopii Alexander Lebedev (diaspora) şi Nikolai Balaşov (patriarhia), au citit textele deciziilor Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse şi al Sinodului Episcopilor Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora şi apoi Actul de comuniune canonică. Cei doi întâistătători au semnat documentul şi, rostind ,,Hristos în mijlocul nostru ! Este şi va fi”, s-au sărutat de trei ori.

 

Ierarhii şi-au exprimat bucuria pentru evenimentul major de reunificare a Bisericii Ortodoxe Ruse

Au urmat scurte cuvântări. Mulţumind preşedintelui Vladimir Putin pentru contribuţia sa la procesul de unificare, patriarhul Alexie al II-lea a declarat: ,,Bucuria umple inimile noastre. A avut loc un eveniment istoric, pe care l-am aşteptat mulţi ani. A fost restabilită unitatea Bisericii. Această ceremonie este preţioasă pentru Biserică, de vreme ce ea îşi adună fiii, este preţioasă pentru întregul nostru popor. Divizarea Bisericii a fost depăşită, depăşit a fost şi conflictul din societate moştenit din zilele revoluţiei. Biserica s-a întărit, patria noastră mamă a renăscut”.

Preşedintele Vladimir Putin s-a adresat, la rându-i, credincioşilor prezenţi: ,,Scindarea din Biserică a fost provocată de o scindare politică extrem de profundă în societatea rusă. Am realizat că renaşterea naţională şi progresul Rusiei nu pot avea loc fără să ne bazăm pe experienţa istorică şi spirituală a poporului nostru. Noi înţelegem bine şi apreciem puterea cuvintelor pastorale care unesc poporul rus. Iată de ce restaurarea unităţii Bisericii slujeşte ţelurilor noastre comune” …

 

Liturghia solemnă

A urmat liturghia solemnă în cinstea praznicului Înălţării Domnului, care a sărbătorit unificarea Bisericii Ortodoxe Ruse. Ierarhii şi preoţii celor două Biserici au slujit împreună, împărtăşindu-se din acelaşi potir. Uşile împărăteşti au rămas deschise pe parcursul întregii slujbe, precum în Săptămâna Luminată. Secretarii comisiilor de unificare au explicat că uşile împărăteşti vor fi deschise în ziua semnării Actului pentru ca ,,poporul lui Dumnezeu să se împărtăşească deplin de bucuria primei euharistii comune a episcopilor şi preoţilor uneia Biserici Ortodoxe Ruse”.

 

Almanah 2007-09

Imagine de la liturghia savârşita de praznicul Înalţarii Domnului
în Catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova

 

Odată cu reluarea oficială a comuniunii canonice, mitropolitul Lavru a fost prins în vârtejul ceremoniilor şi solemnităţilor opulente caracteristice Patriarhiei Moscovei. Alături de patriarh, a slujit în Catedrala Înălţării Domnului din Kremlin şi s-a rugat la rămăşiţele pământeşti ale patriarhilor moscoviţi; a sfinţit o biserică închinată Noilor Mucenici şi Mărturisitori ai Rusiei la Butovo, în suburbiile Moscovei, locul în care NKVD-ul a ucis zeci de mii de oameni între anii 1930-1950; a participat la recepţia organizată de preşedintele Vladimir Putin la Kremlin pentru a sărbători unificarea; a primit medalia de aur Sfinţii Boris şi Gleb pentru ,,slujirea jertfelnică” etc. A făcut schimb de daruri cu patriarhul, dăruindu-i veşminte sfinţite la moaştele Sfântului Ierarh Ioan Maximovici şi o icoană ce cuprinde o părticică din moaştele acestui sfânt pentru biserica din Butovo.

 

Roadele unirii. Cea mai amară ironie a soartei: Biserica din diaspora, apărătoare vajnică a dreptei credinţe, s-a transformat într-un ,,exemplu pentru catolici şi protestanţi”

Consecinţele reale ale unirii Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora cu Patriarhia Moscovei nu au întârziat să-şi facă apariţia. Cerându-şi iertare pentru schisma creată, ierarhii diasporei s-au pocăit practic pentru adevărul mărturisit cu tărie decenii de-a rândul, lepădându-se de Hristos-Adevărul şi primind toate abaterile mai mult sau mai puţin vizibile şi subtile ale Patriarhiei Moscovei de la învăţătura ortodoxă.

Ţinând cont că turma diasporei este răspândită în multe ţări din lume, relaţia sa cu statul se va modifica într-un mod mai nevăzut şi ascuns. Însǎ, ceea ce se remarcă cu o limpezime înfricoşătoare este înghiţirea sa rapidă în mişcarea ecumenistă. Încă înainte de unire, în martie 2007, o delegaţie a diasporei a participat la Consiliul naţional rusesc. La această întrunire au fost prezenţi reprezentanţii instituţiilor guvernamentale ale Federaţiei Ruse, liderii partidelor politice, oameni de afaceri şi lideri religioşi, ortodocşi, de rit vechi, musulmani şi evrei care s-au rugat împreună.

La 16 mai 2007, Consiliul Federaţiei Ruse a declarat că unificarea Bisericii Ortodoxe Ruse este importantă pentru întreaga creştinătate şi pentru alte religii. Iuri Şaradin, preşedintele Comitetului pentru legea constituţională a afirmat: ,,Reunificarea va avea un impact extrem de favorabil şi va servi ca un exemplu pentru catolici şi protestanţi, deoarece demonstrează unificarea părţii ortodoxe a creştinătăţii. (…) Ea va sluji ca exemplu pentru alte religii, precum islamul şi iudaismul, fiind un exemplu al reunificării spirituale şi un pas ferm către valori spirituale comune”.

Patriarhia Moscovei a început deja să facă presiuni pentru implicarea diasporei în diferite proiecte ecumeniste şi de implementare a unei ideologii umaniste. Mitropolitul Chiril de Smolensk şi Kaliningrad, şeful Departamentului pentru Relaţii Externe al Patriarhiei Moscovei, declara: ,,După ce am semnat Actul de comuniune canonică şi am slujit prima noastră liturghie împreună, trebuie să realizăm limpede că noi suntem o singură Biserică, fapt care presupune că luăm deciziile în comun. Biserica Rusă se confruntă cu o mulţime de probleme în prezent”, printre care relaţiile cu alte credinţe, problema drepturilor şi libertăţilor omului. Mitropolitul moscovit i-a invitat, prin urmare, pe ierarhii diasporei să participe la proiectele patriarhiei referitoare la aceste probleme.

 

Almanah 2007-10

4/17 mai 2007, praznicul Înalţarii Domnului nostru Iisus Hristos, Moscova. Patriarhul Alexie al II-lea al Moscovei şi întregii Rusii şi mitropolitul Lavru, întâistatatorul Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora semnând Actul de comuniune canonica

 

După refacerea unităţii Bisericii Ortodoxe Ruse, cardinalul Walter Kasper, preşedintele Conciliului Pontifical pentru promovarea unităţii creştine, i-a transmis felicitări Patriarhului Alexie al II-lea al Moscovei din partea Papei Benedict al XVI-lea. ,,Noi nu suntem deloc indiferenţi la suferinţele Bisericii voastre, divizată în mod tragic de ideologia comunistă şi consecinţele sale neplăcute şi înţelegem şi împărtăşim marea bucurie pe care o simt astăzi comunităţile ortodoxe ruse şi alţii”, a scris într-o scrisoare cardinalul Kasper către patriarhul rus.

,,Ideea însăşi a înţelegerii dintre Biserici, divizate din diferite motive pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp, este foarte importantă pentru Biserica Romano-Catolică. Noi suntem convinşi că asemenea iniţiative sunt foarte potrivite pentru progresul către relaţii creştine complete”, susţinea el mai departe. În fine, cardinalul Kasper şi-a exprimat speranţa că semnarea Actului de comuniune canonică şi sărbătorirea evenimentului ,,vor da un impuls aprofundării relaţiilor cu alte Biserici în dorinţa comună pentru o unitate creştină deplină”.

În sfârşit, pe lângǎ serghianism, ecumenism, încălcarea canoanelor ecleziastice şi încălcările morale fără precedent în istoria Bisericii Ortodoxe, apare la orizont o hidrǎ mai puţin vizibilǎ astǎzi, dar care va îşi va face simţitǎ treptat prezenţa în sânul diasporei. ,,Graţie” celor 80 de ani de viaţa duhovniceasca întemeiata pe minciuna, înşelatorie şi prefacatorie, pe neadevar şi compromisuri în faţa lumii fara-de-Dumnezeu, Patriarhia Moscovei are un fals misticism, o pseudo-spiritualitate, care se reflecta la toate nivelurile, şi va patrunde, precum un fur într-o casa nepazita, în Biserica Ortodoxa Rusa din Diaspora ...

 

Teodor Ionescu
 
* * *
 

Despre cauzele catastrofei ruseşti

de Arhiepiscop Averchie de Siracuza şi Jordanville († 1976)

 
Cuvintele Înalt Prea Sfinţitului Averchie de Jordanville se dovedesc a fi la fel de actuale şi astăzi,
dupǎ mai bine de trei decenii de la aşternerea lor pe hârtie, surprinzând dureros de precis
cauzele profunde ale evenimentelor care au loc sub ochii noştri
 

Au fost şi continuă să fie exprimate multe idei felurite, mai mult sau mai puţin importante sau plauzibile referitoare la cauzele teribilei catastrofe sângeroase pe care a suferit-o patria noastră, Rusia, în 1917. În mod normal, şi cel mai adesea, sunt luate în considerare cauze de natură economică şi politică şi oamenii cred că lucrurile se explică în mod satisfăcător şi complet prin acestea. Dar pentru noi, credincioşii ruşi, nu poate exista nici cea mai mică îndoială că aceste cauze, dacă ele au existat cu adevărat, au fost numai nişte cauze secundare, derivate, asociate, dar cu siguranţă nu cauzele principale, fundamentale sau de bază.

Cauza principală a tuturor necazurilor pe care le suferă un om şi care îl lipsesc de pace şi bunǎstare este îndepărtarea sa de Singurul Izvor al vieţii şi fericirii, Ziditorul, Dătătorul de bine, Mântuitorul şi Dumnezeul nostru şi încălcarea legilor şi rânduielilor dumnezeieşti care sunt singura mântuire a omului.

Acest lucru l-a scris marele învăţător al întregii Rusii creştine, Episcopul Teofan Zǎvorâtul, în anii ’60 ai secolului trecut (n.r.: adică 1860):

,,Ştiţi cât de triste sunt gândurile mele ? Şi nu fără un motiv întemeiat. Am întâlnit oameni care se numeau pe ei înşişi ortodocşi, dar care sunt, în duh, adepţii lui Voltaire, ai naturaliştilor, luteranilor şi ai tuturor felurilor de liber-cugetători. Ei nu sunt nici proşti, nici răi, dar în ceea ce priveşte credinţa şi Biserica sunt goi. Părinţii lor au fost evlavioşi; vătămarea a avut loc în timpul educaţiei lor în afara casei părinţilor lor. Amintirea copilăriei lor şi a duhului părinţilor lor încă îi ţine în anumite hotare. Cum vor fi copiii lor ? Şi ce îi va ţine pe ei în hotarele potrivite ? Din acestea, trag concluzia că în una, cel mult două generaţii, Ortodoxia noastră va merge în declin” (Scrisori despre viaţa creştină (Letters on the Christian Life), p. 78).

,,Noi trebuie să fim pedepsiţi”, scria el în altă scrisoare, ,,că Dumnezeu şi lucrările Sale vǎzute au fost blasfemiate. Cineva mi-a scris că într-un oarecare ziar Lumina, nr. 88, au fost tipărite blasfemii împotriva Maicii lui Dumnezeu. Maica Domnului şi-a întors faţa de la noi; din cauza ei, aşa a făcut şi Fiul lui Dumnezeu; şi din cauza Lui, aşa a făcut şi Dumnezeu Tatăl şi Sfântul Duh. Cine este cu noi, când Dumnezeu este împotriva noastră ?! Vai de noi !” (Scrisori adunate (Collected Letters), vol. VII, p. 206).

Noi putem doar îndrăzni să ne gândim foarte serios la salvarea Rusiei când am devenit alţi oameni. Trebuie să ne silim noi înşine să ne schimbăm în cel mai fundamental mod, să încetăm să fim ceea ce eram când, voit sau nevoit, ştiind sau în ignoranţă fiind, prin propriile noastre mâini sau doar prin indiferenţă, am aruncat Rusia, în acel abis înfricoşător, sângeros în care ea a rămas chiar până în prezent.

Alcătuind în mod constant noi partide şi organizaţii politice cu platforme pline de promisiuni pompoase şi care se ceartă şi se atacă mereu între ele într-un mod nedemn de numele de rus; organizând ,,zile” şi ,,seri ale culturii ruse”, baluri de ,,caritate”, reprezentări teatrale şi concerte, mai ales în ajunul duminicilor şi sărbătorilor; sărbătoriri aniversare, în special în duhul celei care se pregăteşte acum pentru a-l cinsti pe Lev Tolstoi, care a fost excomunicat de Biserică pentru blasfemiile sale incredibile şi izbucnirile păcătoase; banchete cu discursuri foarte patriotice şi adunări pentru ,,zilele discordanţei” cu declaraţii profund anti-comuniste; chiar participarea convenţională la rugăciuni oficiale şi slujbe de pomenire în zile de comemorare specială - nimic din toate acestea nu va putea salva Rusia.

,,Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Sa” şi apoi toate celelalte lucruri ,,se vor adăuga vouă” (Matei 6, 33).

Tocmai această cale de a căuta mai presus de orice Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Sa a urmat-o naţiunea noastră ortodoxă rusă de-a lungul întregii sale istorii; tocmai în acest fel a fost construită Marea Rusie, în care credinţa şi Biserica erau mereu pe primul loc.

Dar când naţiunea rusă, sub influenţa agitatorilor atei care au venit din Occidentul apostat, a început să se îndepărteze de adevărata sa cale istorică, atunci a venit peste noi acea catastrofă teribilă, sângeroasă; şi consecinţa acesteia a fost că noi am sfârşit în exil, iar restul poporului rus este sub jugul unei sclavii oribile, fără egal.

Din acest motiv, este atât de trist să vezi cum poporul ortodox rus, care a suferit atât de mult şi chiar şi-a pierdut patria mamă, iar acum este aici în exil, nu se gândeşte absolut deloc la reînnoirea sa duhovnicească, ci mai degrabă continuă să trăiască cu aceleaşi idei, interese şi atitudini fără-de-Dumnezeu şi anti-ecleziastice, care au adus asemenea dezastre teribile asupra Rusiei. Şi ei cred, într-un mod naiv, că Rusia poate fi salvată fără întoarcerea lor completă şi totală la Dumnezeu, fără aducerea vieţilor lor la duhul autentic al Bisericii, ci dimpotrivă că se poate obţine prin mijloace politice. Şi ei chiar vor să subjuge Biserica însăşi politicii lor şi să o transforme într-o unealtă a intrigilor lor politice, o jucărie a patimilor lor politice.

Ei vor să supună veşnicia temporalităţii, cele cereşti celor pământeşti şi sfinţenia păcatului …

Ce poate fi mai cumplit, mai lipsit de nădejde, mai criminal decât o asemenea orbire duhovnicească, o asemenea lipsă de înţelegere, de la care mai este doar un pas pânǎ în adâncurile cumplite ale iadului ?

Precum Bizanţul, Noua Romă, patria noastră mamă Moscova, a Treia Romă; au trăit şi simţit de nenumărate ori protecţia minunată a Mijlocitorului fierbinte pentru neamul omenesc. Dar, aşijderea ei, nefericita noastră naţie rusă nu a rămas fermă pe înălţimile chemării sale şi acelaşi duh al materialismului şi apostaziei a condus-o la acest sfârşit teribil, sângeros.

Şi acum întreaga lume este invadată nu numai de duhul materialismului şi apostaziei, ci de o crudă vrăjmăşie faţă de Dumnezeu, o contestare teribilă şi nebunească a lui Dumnezeu; şi este pe marginea distrugerii în orbirea sa iraţională, o distrugere pregătită de mâinile sale. Acest duh distrugător al Apostaziei a pătruns deja chiar în Biserica noastră Ortodoxă, ai cărei ierarhi cei mai de frunte propovăduiesc deschis apropierea unui fel de ,,nouă eră” şi propun cinic terminarea cu tot trecutul, în timp ce se adună să creeze un fel de ,,Biserică complet nouă” în contact ,,ecumenist” strâns cu toţi apostaţii de la adevărata credinţă şi Biserică.

 

Surse
1. www.russianorthodoxchurch.ws, ,,The Reply of the Council of Bishops to the Brotherly Epistle of the Bishops of the Moscow Patriarchate”, 17/30 octombrie 2001
3. www.russianorthodoxchurch.ws, Documentele elaborate de cele două comisii: On the Joint Work of the Commissions of the Moscow Patriarchate and the Russian Orthodox Church Outside of Russia; On the Attitude of the Orthodox Church Towards the Heterodox and Towards Inter-Confessional Organizations; On the Relationship Between the Church and State; Commentary on the Joint Document of the Commissions of the Moscow Patriarchate and the Russian Orthodox Church Outside of Russia Entitled ,,On the Relationship Between Church and State”
4. www.russianorthodoxchurch.ws, Act of Canonical Communion
5. en.rian.ru, 20 mai 2006, ,,Russian Church abroad ruling body approves reunion with Moscow”
6. en.rian.ru, 23 mai 2006, ,,RCOR Bishops’ Council: reunification to become reality”
7. en.rian.ru, 16 mai 2007, ,,Russian church leader opens Synod’s reunification session”
8. www.interfax.ru, 17 mai 2007, ,,Russian Church abroad unites with Moscow Patriarchate”
9. www.omolenko.org, About the disgraceful end of the Russian Orthodox Church Abroad
10. www.russianorthodoxchurch.ws, Diocese of Berlin and Germany: February 2, 2006, Interview with Archbishop Mark of Berlin and Germany: ,,Attaining Church Unity is a Spiritual Podvig”
11. www.wadiocese.com, 21 noiembrie 2006, ,,The Church’s Helmsman, both then and now, is the Almighty Spirit of God”
12. www.interfax.ru, 28 decembrie 2006, ,,First common divine service of Patriarch Alexy and Metropolitan Laurus to be celebrated untraditionally”
13. www.interfax.ru, 16 mai 2007, ,,Tsars’ descendant to attend Russian Church’s unity act”
14. www.interfax.ru, 16 mai 2007, ,,Russian Church reunification will act as a model for all religions - Federation Council”
15. www.interfax.ru, 17 mai 2007, ,,Clergy and faithful of the united Russian Church take communion for the first time together at Church of Christ the Savior”
16. www.russianorthodoxchurch.ws, Moscow, May 17, 2007, The Act of Canonical Communion is signed and the first joint celebration of divine liturgy by the primates of the two parts of the Russian Orthodox Church takes place in Christ the Savior Cathedral
17. www.interfax.ru, 18 mai 2007, ,,Moscow Patriarchate hopes ROCOR gets involved in human rights advocacy and dialogue with the non-orthodox and old believers”
18. www.russianorthodoxchurch.ws, Butovo, 20 mai 2007, ,,The official delegation headed by Metropolitan Laurus, the unified choir and pilgrims of the Russian Orthodox Church Abroad participate in the great consecration of a new church”
19. www.interfax.ru, 21 mai 2007, ,,Alexy II, Metropolitan Laurus pay respect to relics of Moscow patriarchs”
20. www.interfax.ru, 21 mai 2007, ,,Vatican hopes for broader dialogue after reunification of Orthodox Church”

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 39/Almanah 2007