----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Cine e online?

Avem 82 vizitatori și nici un membru online

Martie 2007
Simbioza dintre Biserica Ortodoxă
ca instituţie a statului şi ateism nu a luat sfârşit (II)
 

Asemenea lui Serghie, ,,patriarhii roşii” români au conlucrat cu statul ateu la ,,construirea socialismului”

Privind către fratele ortodox mai mare de la răsărit şi luând aminte la ce s-a întâmplat în Rusia între anii 1917-1947, dintru bun început, cea mai mare parte a ierarhilor ortodocşi români a încuviinţat să colaboreze cu regimul comunist. De altfel, acest lucru s-a petrecut în toate statele care făceau parte din blocul comunist; Bisericile din aceste ţări (Nota redacţiei: nu Almanah 2007-15numai cele ortodoxe, ci şi cele catolice, precum este cazul în Polonia, Ungaria şi chiar în România) au fost ,,chemate” să contribuie la construirea socialismului şi, în acest scop, să colaboreze cu statul ateu.

 

Patriarhul Justinian Marina (1901-1977, patriarh între 1948-1977)

 

Precum în Uniunea Sovietică, statul român a impus Bisericii să se transforme într-o instituţie de propagandă, care să promoveze în rândurile credincioşilor ţelurile regimului ateu, lucru izbândit de ierarhii săi, denumiţi într-o vreme ,,patriarhii roşii”. După moartea suspectă sau întemniţarea arhiereilor incomozi pentru regimul comunist, preotul de mir Ioan Marina, devenit mai târziu Patriarhul Justinian al României (1901-1977, patriarh între 1948-1977), a cunoscut o ascensiune rapidă până pe scaunul patriarhal, conducând Biserica Ortodoxă Română vreme de 30 de ani, în care a pus şi consolidat bazele colaborării Bisericii cu statul comunist ateu.

Deşi nu a semnat, precum Serghie, un pact - o declaraţie de loialitate faţă de regim, activitatea patriarhului Justinian nu a fost mult diferită de a celui dintâi. Prin discursurile, predicile şi acţiunile sale, el a susţinut regimul comunist, îndemnându-i pe episcopi, preoţi şi mireni să procedeze la fel.

 

Patriarhul Justinian a încercat să justifice teologic colaborarea Bisericii cu statul ateu

Într-o pastorală din 1962, el spunea: ,,În ţara noastră, ca şi în alte ţări, au pierit de sub ochii noştri lăcomia şi ura izvorâte din goana după avuţii, dispar tot mai mult vrăjmăşia şi dezbinarea care le poartă cu sine pofta de măriri deşarte şi de stăpâniri nedrepte, a încetat războiul pricinuit de împărţirea oamenilor în stăpâni şi robi. Pe toţi ne uneşte acum legea sfântă a muncii înfrăţite, spre binele şi fericirea tuturor; între oameni sunt stăpâne acum unirea, înţelegerea şi preţuirea reciprocă. Pentru noi, cei care ne închinăm sfintei învieri a lui Hristos, toate aceste minunate înfăptuiri sunt împlinirea voii lui Dumnezeu, pe care se străduiau primii creştini să o împlinească” (,,Apostolatul social”, vol. VIII).

Se remarcă în discursul său - mai înainte de o analiză amănunţită - lipsa de realism duhovnicesc a spuselor lui: el susţine că, în vremea regimului comunist, creştinii s-au lepădat de patimi, au alungat din mijlocul lor lăcomia, ura, invidia, vrăjmăşia, ceea ce nu s-a întâmplat nici în vremea Apostolilor lui Hristos şi a Sfinţilor Părinţi ai Bisericii ! (Nota redacţiei: aceeaşi remarcă o face Boris Talantov cu privire la Biserica Ortodoxă Rusă, când afirmă că aceasta era total ruptă de realitate)

Apoi, în cele de mai sus, patriarhul Justinian vehiculează ideea că ,,toate aceste minunate înfăptuiri sunt împlinirea voii lui Dumnezeu”, idee existentă şi în predicile ierarhilor ortodocşi ruşi din acea vreme, menită să arate faptul că regimul comunist a apărut prin pronie dumnezeiască. De altfel, teologii sovietici au elaborat teoria potrivit căreia ,,organizarea comunistă a societăţii este singura fericită şi dreaptă, indicată chiar de Evanghelie” !

În mod asemănător gândea şi Justinian, pentru el comunismul era aplicarea practică a preceptelor creştine. În scrierile sale, el a încercat să justifice teologic colaborarea Bisericii cu regimul ateu – cuprinsă în sintagma ,,apostolat social”, care, explica el, era ,,un anumit mod de interpretare a învăţăturii lui Hristos” şi se referea la ,,înnoirea Bisericii”, adaptarea ei la ,,noile realităţi” ale societăţii.

În 1956, într-un discurs ţinut cu ocazia deschiderii seminariilor monahale, afirma: ,,Aşadar, Biserica şi statul – raporturile dintre o instituţie divină, întemeiată pe pământ în scopul mântuirii sufleteşti a oamenilor şi o instituţie umană, al cărei scop primordial este acela de a asigura oamenilor condiţii prielnice de existenţă prosperă. E posibilă o colaborare între aceste două instituţii ? Biserica Ortodoxă a răspuns afirmativ la această întrebare, chiar dacă statul este orientat exclusiv după criteriile unei ideologii materialiste”.

De asemenea, el scrie: ,,Colaborarea corespunde întru totul tradiţiilor străvechi ale creştinismului răsăritean, care cer ca Biserica locală să fie organizată pe bază naţională şi ca ea să conlucreze întru slujirea binelui obştesc cu statul pe teritoriul căruia îşi desfăşoară lucrarea de mântuire a credincioşilor proprii” (,,Apostolatul social”, vol. X).

Pe de altă parte, în numeroase pastorale şi discursuri, el a afirmat acordul Bisericii faţă de acţiunile statului ateu, abolirea monarhiei, noua constituţie, colectivizarea agriculturii, arătând preoţilor şi credincioşilor că trebuie nu numai să se supună acestor decizii, dar să şi sprijine realizarea lor.

În 1962, patriarhul felicita preoţimea pentru munca depusă pentru colectivizarea agriculturii: ,,Pentru noi ca slujitori ai Bisericii, colectivizarea agriculturii nu era o problemă străină de învăţăturile Sfintei Scripturi şi ale Sfintei Tradiţii” (,,Apostolatul social”, vol. VIII). Lăsând la o parte falsele conexiuni pe care le face între învăţătura Bisericii şi diversele acţiuni ale statului ateu, el trece sub tăcere metodele abominabile prin care se realizau cele din urmă, în cazul de mai sus deposedarea cu forţa a ţăranilor de pământuri, unelte agricole, animale etc.

 

Ce roade a avut apostolatul social al patriarhului Justinian ?

Apostolatul social din România a avut roade similare cu cele ale serghianismului în Rusia, cu nuanţe specifice poporului român: întemniţarea şi uciderea episcopilor, preoţilor, monahilor şi mirenilor care s-au opus, într-un fel sau altul, noii orânduiri comuniste, izgonirea monahilor din mânăstiri şi deposedarea bisericilor şi mânăstirilor de terenurile şi bunurile pe care le deţineau, închiderea şi chiar dărâmarea lăcaşurilor de cult, profanarea odoarelor bisericeşti şi a moaştelor (Nota redacţiei: aceasta s-a întâmplat pe alocuri, nu a fost un fenomen general răspândit).

În plus, aliniindu-se obiectivelor blocului comunist, Biserica Ortodoxă Română, care avea oricum simpatii moderniste încă din perioada interbelică, a intrat, în 1961, în Consiliul Mondial al Bisericilor, numărându-se printre Bisericile Ortodoxe avangardiste. În acest nou context, patriarhul Justinian a iniţiat relaţii cu Bisericile necalcedoniene, vizitând Patriarhia Armeană din Etcimiadzin (1958, 1966), Biserica Etiopiană (1969, 1971), Biserica Coptă din Egipt (1969, 1971), Biserica Siriană din Malabar-India (1969).

Mai apoi, el a iniţiat şi întreţinut relaţii strânse cu o serie de Biserici Romano-Catolice din diferite ţări, vizitând Austria (1969), Germania (1970), Belgia (1972), cu Biserica Vechi-Catolică şi cu Biserica Anglicană. În cadrul vizitei pe care a făcut-o arhiepiscopului Michael Ramsey de Canterbury, în iunie 1966, el a semnat, la Lambeth, un ,,comunicat comun” al Bisericilor Ortodoxă Română şi Anglicană.

 

Almanah 2007-16

Patriarhul Justinian al României şi Arhiepiscopul Michael Ramsey de Canterbury
semnează ,,Comunicatul comun” de la Lambeth, iunie 1966,
dintre Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Anglicană
 

Aşa cum ierarhii comunişti l-au adulat pe Stalin şi urmaşii săi, nici cei români nu s-au lăsat mai prejos, cultul personalităţii conducătorilor români fiind susţinut de ierarhi. Un aspect caracteristic situaţiei din România l-a reprezentat încuviinţarea conducătorilor Bisericii la dărâmarea sau cel puţin strămutarea unor lăcaşuri de cult – unele dintre ele monumente istorice – pentru sistematizarea oraşelor şi ridicarea de ,,centre civice”, adecvate cu noua civilizaţie socialistă.

 

Astăzi, patriarhul Justinian este socotit ,,un luceafăr ce a răsărit pe bolta Bisericii noastre”

După căderea regimului comunist, nici Biserica Ortodoxă Română nu a reuşit să se dezică de ierarhii compromişi şi să condamne atitudinea patriarhilor roşii. Mai mult, după o perioadă în care a tăcut, aşteptând liniştirea apelor, conducerea Bisericii a început să promoveze insistent activitatea acestora, spălaţi de orice fel de păcate şi socotiţi ,,providenţiali” pentru România.

Anul acesta, cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la moartea patriarhului Justinian Marina, ierarhii ortodocşi au decis comemorarea sa cu mult fast: în acest scop, a fost deschisă o expoziţie de fotografii şi documente, a avut loc ,,un concert omagial”, susţinut de corul seminarului teologic ortodox din Bucureşti, un simpozion intitulat ,,Un ierarh în vremuri de restrişte: patriarhul Justinian” etc.

Iată câteva fragmente din cuvântul ţinut de Patriarhul Teoctist al României după parastas: ,,Patriarhul Justinian a găsit soluţii tuturor problemelor Bisericii noastre, care trebuia să-şi îndeplinească misiunea sa, în vremuri de cumplită prigoană comunistă atee”, ,,ca un luceafăr a răsărit pe bolta Bisericii noastre chipul episcopului Justinian Vasluianul. (...) Cortina de fier de atunci a dărâmat-o tot el (...) minuni adevărate din viaţa unui patriarh”. El nu s-a oprit aici, ci a vorbit despre diferiţi credincioşi, inclusiv străini, care ,,se opreau la mormântul patriarhului ca la locul unde a fost aşezat un sfânt”, ca şi despre faptul că ,,acest bărbat (Justinian) a salvat Biserica” ! Să mai amintim doar că Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti a primit, în urmă cu câţiva ani, numele acestui patriarh roşu.

Se remarcă o identitate stranie între imaginea creionată patriarhului rus şi cea a patriarhului român, căci asemenea conducătorilor de astăzi ai Bisericii Ruse, care îl consideră pe Serghie Stragorodski ,,părintele-fondator al patriarhiei”, cei ai Bisericii Române îl socotesc pe Justinian Marina ,,părintele Bisericii Ortodoxe Române”. La apogeu, această imagine tinde să capete o aură de sfinţenie, pentru că atât ruşii, cât şi românii vorbesc despre minuni din viaţa acestor conducători ai Bisericii Ortodoxe şi le dezvoltă un cult al personalităţii neobişnuit.

Această identitate stranie între imaginile celor doi patriarhi pro-comunişti vorbeşte despre o identitate de vederi existentă în sânul celor două Biserici - născută din adaptarea vieţii bisericeşti la ,,noile realităţi ale societăţii socialiste” -, de o mentalitate pe care conducătorii acestora şi-au însuşit-o în anii comunismului. Astăzi, serghianismul curge în venele Patriarhiei Moscovei, aşa cum apostolatul social îşi face simţită prezenţa în permanenţă în concepţiile şi acţiunile Patriarhiei Române. Practic, ierarhii acestor Biserici nu se mai pot dezice de ceva ce a devenit tradiţie pentru ei.

 

Biserica Ortodoxă Română a transformat în tradiţie compromisurile sale cu puterea politică

Dar ce a devenit tradiţie pentru Biserica Ortodoxă Română ? Oprimaţi de regimul comunist, ierarhii ortodocşi români au socotit că singura şansă de a salva Biserica ca instituţie era o pactizare cu politicul, potrivit unei zicale româneşti: ,,Fă-te frate cu dracul până treci puntea”. Ce au uitat ei să ia în considerare a fost imposibilitatea – din orice unghi am privi problema: lumesc, duhovnicesc – de a mai scăpa de dracul după ce te-ai făcut tovarăş cu el. Acest lucru s-a întâmplat, mai înainte de orice, din cauză că, deşi erau prinţii Bisericii lui Hristos, ei au pierdut cunoştinţa şi certitudinea faptului că Hristos nu ar fi lăsat Biserica Sa să piară.

Şi uitând să-şi pună nădejdea la Dumnezeu şi să fie ,,ca Muntele Sionului” ,,care nu se va clăti în veac” şi să creadă cu tărie ,,că nu va lăsa Domnul toiagul păcătoşilor preste soarta drepţilor” (potrivit Psalmi 124, 1-3), ei s-au nădăjduit la boieri şi ca nişte oameni au murit şi ca unii din boieri au căzut (potrivit Psalmi 145, 2 şi 81, 7) !

În prezent, deşi Biserica nu mai este prigonită de regimul politic actual, ierarhii români nu se mai pot nici dezbăra, nici descătuşa de obiceiurile şi metodele de abordare a problemelor, ca şi de diferitele relaţii mai mult sau mai puţin dubioase – cu persoane, asociaţii, instituţii – pe care le-au contractat în anii de comunism. Deceniile de compromisuri au covârşit cugetul ortodox al multor trăitori din sânul Bisericii, astfel că deşi mulţi nu au încuviinţat la acea vreme ideile apostolatului social, în timp, adevărata Biserică dinlăuntrul fiinţei lor a fost surpată sub greutatea poverii şi a lipsei de hrană duhovnicească curată.

Ca urmare, cu toate că a reuşit să supravieţuiască ca instituţie în stat, din pricina apostolatului social care a luat locul esenţei sale dumnezeieşti, Biserica Ortodoxă Română a devenit doar o Biserică de faţadă, care îşi face simţită prezenţa în viaţa comunităţii prin tot felul de campanii social-caritative, dar şi pseudo-politice, de genul susţinerii intrării României în structurile NATO, ale Uniunii Europene etc, uitând cu totul de misiunea sa mântuitoare.

Ea continuă să construiască lăcaşuri de cult, biserici şi mânăstiri, centre de întrajutorare a copiilor orfani şi bătrânilor, şi să săvârşească ceremonii fastuoase, de sărbătorire a unor mari praznice ortodoxe şi de canonizare a unor sfinţi. Însă dincolo de acestea, latura duhovnicească, trăirea autentică a slujitorilor ei s-a diluat şi a fost mutilată sub imperiul ideilor moderniste provenite sau din curentele de gândire necreştine ale omenirii, sau din mediile ecumeniste. Căci acolo unde creştinul lasă crucea jos şi face pacturi grozave cu duşmanii credinţei, nici Dumnezeu nu binecuvântează şi nu revarsă darurile minunate ale Sfântului Duh.

 

Almanah 2007-17
Patriarhul Justinian primeşte la Bucureşti vizita
Patriarhului Alexie I al Moscovei şi al întregii Rusii (iunie, 1962)
 

Un ierarh rus a reuşit să schiţeze concis ce a însemnat serghianismul pentru viaţa Bisericii Ortodoxe Ruse: ,,Serghianismul nu este numai un act politic (sau aşa cum se afirmă astăzi – un act temporar) al mitropolitului Serghie şi al ierarhiei sale, de subordonare a Bisericii regimului comunist, act determinat de o situaţie politică specifică. Iar odată cu prăbuşirea regimului comunist în Rusia, serghianismul a încetat să existe. Nu, acest fenomen reprezintă o apostazie mai profundă. Este respingerea crucii Domnului şi respingerea nădejdii în Domnul. Aceasta este starea de pregătire lăuntrică a ortodocşilor pentru compromisul cu ateismul, şi într-un sens mai larg, pentru un compromis cu orice diavol, cu duhurile acestei lumi. Această pregătire vine din inimă, din starea duhovnicească a persoanei înseşi. Prin introducerea serghianismului (compromisul cu puterile anti-creştine) în viaţa Bisericii, Patriarhia Moscovei şi-a pregătit deja turma pentru acceptarea autorităţii lui antihrist ca autoritate legală şi pentru adoptarea ,,semnului său pe mâna lor dreaptă” (potrivit Apocalipsa 13, 16). Tocmai din acest motiv fără recunoaşterea umilă a căderii în serghianism şi fără pocăinţă pentru această cădere, adevărata Ortodoxie nu va reînvia în Rusia şi nu este posibil a moşteni Împărăţia Cerurilor. Şi aici este necesar să notăm că serghianismul nu are hotare geografice, naţionale sau politice. El reprezintă pregătirea lăuntrică a creştinilor pentru a face compromis cu diavolul pentru confortul exterior al existenţei”.

 

Partenie Filipescu

 

Surse
1. www.patriarh.ro, Patriarhul Justinian Marina, Repere biografice, Activitatea pastoral misionară.
2. www.crestinortodox.ro, ,,Trei decenii de la trecerea în veşnicie a patriarhului Justinian Marina, manifestări comemorative”.
3. Ziua, 22 noiembrie 2005, ,,Apel la mântuire”.
4. Lumina, 26 martie 2007, ,,Trei decenii de la trecerea la cele veşnice a patriarhului Justinian Marina”.
5. Gândul, 27 martie 2007, ,,Biserica Ortodoxă Română comemorează trei decenii de la moartea patriarhului Justinian Marina”.
6. Ziua, 27 martie 2007, ,,Arhivele Securităţii despre patriarhul Justinian, ,,Duşmanul poporului”.”
7. Ziua, 30 martie 2007, ,,Testamentul patriarhului”.
8. George Enache, ,,Ortodoxie şi putere politică în România contemporană”, Editura Nemira, Bucureşti 2005.
9. ,,Partidul, Securitatea şi Cultele. 1945-1989”, Editura Nemira, Bucureşti 2005.
10. Cristian Vasile, ,,Biserica Ortodoxă Română în primul deceniu comunist”, Editura Curtea Veche, Bucureşti 2005.
11. Olivier Gillet, ,,Religie şi naţionalism. Ideologia BOR sub regimul comunist”, Editura Compania, Bucureşti 2001.

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 39/Almanah 2007