----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Cine e online?

Avem 78 vizitatori și nici un membru online

DOCUMENTE ALE BISERICII
Declaraţia de loialitate a Bisericii Ortodoxe Ruse faţă de guvernul sovietic
16/29 iulie 1927
 

Unul dintre scopurile principale ale regimului comunist a fost distrugerea Bisericii Ortodoxe. Pentru a lucra concertat din exteriorul şi din interiorul Bisericii, comuniştii s-au folosit de persoana Mitropolitului Serghie de Nizhny-Novgorod (1867-1944, mitropolit şi locţiitor al Locum Tenens patriarhal între anii 1926-1943, patriarh între anii 1943-1944), simpatizant al socialismului şi om cu vederi liberale în ceea ce priveşte organizarea ecleziastică. După moartea Patriarhului Tihon al Moscovei şi a toată Rusia (1865-1925, patriarh între anii 1917-1925) şi îndepărtarea locţiitorului ales de sinod (Mitropolitul Petru de Krutitsk), mitropolitul Serghie este numit locţiitor al Locum Tenens patriarhal.

La 16/29 iulie 1927, el semnează o Declaraţie de loialitate a Bisericii Ortodoxe Ruse faţă de puterea sovietică şi, odată cu aceasta, pune la baza relaţiilor dintre cele două principiul loialităţii, adică al supunerii Bisericii faţă de stat.

Acest principiu al loialităţii faţă de un regim urâtor de Dumnezeu a dus Biserica într-un vârtej teribil de îndepărtare de învăţătura şi trăirea autentic creştină. Chiar dacă astăzi Biserica Ortodoxă Rusă nu mai este prigonită de stat, serghianismul – curent care poartă numele iniţiatorului său, mitropolitul Serghie, născut din Declaraţia de loialitate din 1927 şi perpetuat decenii de-a rândul în sânul Bisericii – o călăuzeşte în toate acţiunile sale, iar conducătorii ei sunt urmaşii mitropolitului Serghie, cel care a răsturnat învăţătura ortodoxă, crezând că omul poate salva Biserica şi nu invers …

În declaraţia sa, mitropolitul Serghie se foloseşte de autoritatea patriarhului Tihon, care era iubit de poporul rus, pentru a da gir lucrării sale împotriva Bisericii. Astfel, el interpretează în mod eronat cuvintele patriarhului, deoarece acesta era un opozant al comunismului şi al instaurării regimului bolşevic în Rusia. Afirmând că ,,ar fi de trebuinţă să mai trăiesc încă trei ani”, patriarhul nădăjduia în căderea rapidă a puterii urâtoare de Dumnezeu şi refacerea vieţii bisericeşti pe o temelie adevărată.

 

* * *

 

Din mila lui Dumnezeu, smeritul Serghie, mitropolit de Nizhny-Novgorod, Locţiitor al Locum Tenens patriarhal şi temporar al Sfântului Sinod patriarhal

Una din grijile înalt prea sfinţitului patriarh Tihon, adormit întru Domnul, înainte de moartea sa, a fost de a pune Biserica noastră Ortodoxă Rusă într-o relaţie corectă faţă de guvernul sovietic, ca astfel să dea Bisericii posibilitatea de a fiinţa în deplină legalitate şi pace. La moartea sa, patriarhul a spus: ,,Ar fi de trebuinţă să mai trăiesc încă trei ani”. Şi, dacă sfârşitul său neaşteptat nu i-ar fi întrerupt munca sa consacrată, sfântă, şi-ar fi dus lucrarea până la sfârşit. Din nefericire, diferite circumstanţe, dar mai ales acţiunile duşmanilor statului sovietic din afara ţării, printre care se numărau nu doar credincioşii de rând ai Bisericii noastre, dar şi păstorii lor, au generat o neîncredere justificată şi firească a statului în reprezentanţii Bisericii, în general. Acţiunile lor erau împiedicate de strădaniile patriarhului, dar acestuia nu i-a fost dat, în timpul vieţii, să-şi vadă eforturile încununate de succes.

În prezent, sorţii au ales ca eu, nevrednicul mitropolit Serghie, să fiu, temporar, locţiitor al întâistătătorului Bisericii noastre şi, odată cu aceasta, am preluat şi datoria de a continua acţiunile adormitului, de a tinde, la nivel internaţional, spre desfăşurarea activităţilor ecleziastice într-o ambianţă paşnică. Strădaniile mele în această direcţie, împărţite între mine şi arhipăstorii ortodocşi, par să nu rămână fără roade; prin numirea mea ca temporar al acestui sfânt sinod patriarhal, se întăreşte nădejdea pentru aducerea întregii conduceri bisericeşti la structura şi ordinea cuvenită, creşte încrederea în posibilitatea vieţuirii în pace şi a desfăşurării activităţilor noastre în limitele legii.

Acum, când suntem foarte aproape de împlinirea năzuinţelor noastre, nu încetează acţiunile duşmanilor din afara ţării: ucideri, incendieri, atacuri, explozii şi alte evenimente asemănătoare acestora ale luptei clandestine au loc sub ochii noştri. Toate acestea tulbură cursul paşnic al vieţii, creând o atmosferă de neîncredere reciprocă şi suspiciuni de tot felul. Cu cât este mai de trebuinţă pentru Biserica noastră şi cu cât este mai necesar pentru noi toţi, cărora ne sunt dragi interesele ei, pentru cine doreşte să o aducă pe o cale de existenţă legală şi paşnică, cu atât este mai vital pentru noi să arătăm acum că noi, conducătorii Bisericii, nu suntem de partea duşmanilor statului sovietic. Şi, mai mult, că nu suntem de partea instrumentelor nesăbuite ale intrigilor lor, ci suntem de partea poporului şi a guvernului nostru.

Adeverirea acestui lucru este şi scopul primordial al mesajului nostru (al meu şi al sinodului).

Apoi, vă anunţăm că în luna mai anul acesta, la invitaţia mea şi cu încuviinţarea autorităţilor, a avut loc o întrunire a sfântului sinod patriarhal, la care au participat subsemnatul şi subscrişii (n.r.: a se vedea membrii sfântului sinod patriarhal temporar, care au semnat această declaraţie), dintre care lipsesc Mitropolitul Arsenie al Novgorodului, care nu a sosit încă, şi Arhiepiscopul Sebastian al Kostromei, pe motiv de boală. Solicitarea noastră de a permite sinodului să-şi înceapă activitatea de conducere a Bisericii Ortodoxe a toată Rusia a fost încununată de succes. Acum, Biserica noastră Ortodoxă din Uniunea Sovietică are o conducere pe deplin legală nu numai din punct de vedere canonic, ci şi din punct de vedere al legilor civile; iar noi nădăjduim că legitimarea se va răsfrânge treptat şi asupra conducerii noastre bisericeşti de la nivel inferior: eparhială, protopopială etc. Aproape că nu mai este necesar de explicat însemnătatea şi toate urmările schimbării ce a avut loc în poziţia Bisericii noastre Ortodoxe, a clerului său, a tuturor slujitorilor şi instituţiilor bisericeşti … Să înălţăm rugăciunile noastre de mulţumire către Dumnezeu, care a privit cu bunăvoinţă către sfânta noastră Biserică. Să ne exprimăm public recunoştinţa şi faţă de guvernul sovietic pentru această atenţie faţă de nevoile duhovniceşti ale populaţiei ortodoxe şi, în acelaşi timp, să asigurăm guvernul că nu vom folosi în scopuri rele încrederea acordată nouă.

Pornind, cu blagoslovenia lui Dumnezeu, la lucrarea noastră sinodală, noi înţelegem bine întreaga însemnătate a sarcinii ce ne revine atât nouă, cât şi tuturor reprezentanţilor Bisericii, în general. Trebuie să arătăm, nu numai prin cuvinte, ci şi prin fapte, că cetăţeni loiali Uniunii Sovietice, loiali puterii sovietice pot fi nu numai oamenii indiferenţi faţă de Ortodoxie, nu numai trădătorii ei, ci şi cei mai râvnitori următori ai învăţăturii acesteia, cărora le este scumpă (Ortodoxia) ca adevărul şi viaţa, cu toate dogmele şi predaniile ei, cu întreaga ei alcătuire canonică şi teologică. Vrem să fim ortodocşi şi, în acelaşi timp, să recunoaştem Uniunea Sovietică ca patrie a noastră natală civilă, iar bucuriile şi reuşitele ei să fie bucuriile şi reuşitele noastre, iar eşecurile ei eşecurile noastre. Orice lovitură îndreptată împotriva Uniunii Sovietice – de este război, boicot, calamitate publică sau pur şi simplu crima de după colţ, similară celei de la Varşovia – o simţim ca pe o lovitură îndreptată împotriva noastră. Rămânând ortodocşi, ne amintim datoria de a fi cetăţeni ai Uniunii Sovietice ,,nu numai de frică, dar şi din conştiinţă” (Romani 13, 5. Nota redacţiei: În Sfânta Scriptură în limba română, ediţia 1914, pe care o folosim ca punct de referinţă în scrierile noastre, citatul este: ,,Pentru aceea trebuie să vă supuneţi, nu numai pentru mânia, ci şi pentru ştiinţa”), precum ne-a învăţat apostolul. Şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, nădăjduim că prin susţinerea şi colaborarea noastră generală, vom rezolva această problemă.

Poate să ne încurce doar ceea ce încurca rânduirea vieţii Bisericii pe principiul loialităţii şi în primii ani ai puterii sovietice. Aceasta este o percepţie insuficientă a întregii gravităţi a lucrurilor care se înfăptuiesc în ţara noastră. Instaurarea puterii sovietice a părut multora ca o neînţelegere, o întâmplare şi, de aceea, de scurtă durată. Oamenii au uitat că nu există nimic întâmplător pentru un creştin şi că asupra a tot ceea ce se petrece la noi, ca pretutindeni şi întotdeauna, lucrează aceeaşi dreaptă a lui Dumnezeu, care conduce neabătut oamenii către scopul lor hărăzit. Astfel de oameni nu vor să înţeleagă ,,semnele vremurilor” şi poate să li se pară că nu se pot rupe de vechiul regim şi chiar de monarhie, fără a înceta să fie ortodocşi. Această atitudine a cunoscutelor cercuri bisericeşti, care s-a exprimat atât în cuvânt, cât şi în faptă, şi care a atras suspiciunea puterii sovietice, a împiedicat strădaniile patriarhului de a stabili relaţii paşnice între Biserică şi guvernul sovietic. Nu întâmplător, apostolul ne îndeamnă să ,,petrecem viaţă liniştită şi paşnică” (I Timotei 2, 2), însă noi putem face aceasta doar supunându-ne puterii legale, sau suntem nevoiţi să părăsim societatea. Doar visătorii din cabinete pot cugeta că o asemenea instituţie mare, precum este Biserica noastră Ortodoxă, împreună cu toată organizaţia sa, poate vieţui în stat liniştită, închizându-se pentru putere.

Acum, când patriarhia noastră, împlinind voinţa patriarhului adormit, porneşte hotărât şi indiscutabil pe calea loialităţii, oamenii care au o astfel de atitudine fie vor trebui să se stăpânească pe sine şi să lase simpatiile politice deoparte, să aducă în Biserică doar credinţa şi să conlucreze cu noi în numele credinţei, fie dacă nu vor reuşi să se stăpânească imediat, cel puţin să nu ne încurce, îndepărtându-se temporar din activitate. Suntem încredinţaţi de faptul că, din nou şi foarte repede, ei se vor întoarce să lucreze cu noi, convingându-se că s-a schimbat doar relaţia cu puterea, în vreme ce credinţa şi trăirea ortodoxă rămân nestrămutate.

Deosebit de acută în situaţia de faţă este problema clerului plecat împreună cu emigranţi, peste hotare. În mod evident, acţiunile unora dintre arhipăstorii şi păstorii noştri din străinătate, înrăutăţind puternic relaţiile dintre guvern şi Biserică, l-au silit, după cum este ştiut, pe patriarhul adormit să desfiinţeze sinodul din diaspora (22 aprilie/2 mai 1922). Dar până astăzi, sinodul continuă să existe, neschimbat politic, dar, în ultimul timp, datorită pretenţiilor pentru putere, chiar a împărţit comunitatea bisericească din diaspora în două tabere. Pentru a pune capăt acestei probleme, am cerut clerului din diaspora să dea o declaraţie scrisă de loialitate deplină faţă de guvernul sovietic în toată activitatea sa publică. Cei care nu vor semna un asemenea angajament şi cei care îl vor încălca vor fi excluşi din cler, care se află sub jurisdicţia Patriarhiei Moscovei. Credem că, după această delimitare, vom fi asiguraţi faţă de orice surprize neaşteptate din afara graniţelor. Pe de altă parte, decizia noastră, poate, îi va sili pe mulţi să se gândească dacă nu cumva ar fi timpul să-şi revizuiască relaţiile cu puterea sovietică, pentru a nu se rupe de propria Biserică şi patrie.

Socotim o datorie nu mai puţin importantă pregătirea pentru convocare şi însăşi convocarea celui de-al doilea sobor local, care să aleagă o conducere bisericească centrală, nu cu caracter temporar, ci permanent, şi care să dea o hotărâre cu privire la toţi ,,răpitorii de putere” bisericeşti, care au sfâşiat cămaşa lui Hristos. Organizarea şi momentul convocării, subiectele discuţiilor soborului şi detaliile vor fi elaborate mai târziu. Acum vom exprima doar convingerea noastră puternică că viitorul nostru sobor, autorizând rezolvarea multor probleme urgente ale vieţii noastre bisericeşti interne, în acelaşi timp, va da, prin vocea şi conştiinţa sa sobornicească, aprobarea finală şi asupra lucrului întreprins în vederea stabilirii relaţiilor corecte ale Bisericii cu guvernul sovietic.

În concluzie, vă rugăm pe toţi cu stăruinţă, prea sfinţiţi arhipăstori, păstori, fraţi şi surori, ajutaţi-ne fiecare în dreptul său, prin simpatia şi ajutorul vostru faţă de lucrarea noastră, prin râvna voastră faţă de lucrurile lui Dumnezeu, prin devotamentul şi ascultarea faţă de sfânta Biserică, în special prin rugăciunile voastre către Dumnezeu pentru noi, ca El să ne dea nouă să săvârşim cu succes şi într-un mod bineplăcut Lui lucrul încredinţat pentru slava numelui Său sfânt, spre folosul sfintei noastre Biserici Ortodoxe şi pentru mântuirea tuturor.

Binecuvântarea Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu şi Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi. Amin.

 
16/29 iulie 1927
 
Locţiitor al Locum Tenens patriarhal, Serghie, mitropolit de Nizhny-Novgorod
 
Membrii sfântului sinod patriarhal temporar
Mitropolitul Serafim al Tverului
Arhiepiscopul Silvestru al Vologdei
Arhiepiscopul Alexie al Hutinului, care conduce Eparhia Novgorodului
Arhiepiscopul Anatolie al Samarei
Arhiepiscopul Pavel al Viatkăi
Arhiepiscopul Filip al Zvenigorodului, care conduce Eparhia Moscovei
Episcopul Constantin al Sumei, care conduce Eparhia Harkovului
Şedinţa este condusă de Episcopul Serghie al Serpuhovului

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 39/Almanah 2007