----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Cine e online?

Avem 131 vizitatori și nici un membru online

DOCUMENTE ALE BISERICII

Patriarhia Ecumenică

Enciclica patriarhală şi sinodală din 1902

 

Almanah 2008-17

 

Către prea fericiţii şi prea sfinţiţii patriarhi ai Alexandriei şi Ierusalimului, şi către prea sfintele

Biserici-surori întru Hristos autocefale din Cipru, Rusia, Grecia, România, Serbia şi Muntenegru

 

Întrucât prea sfinţiţii conducători ai cinstitelor Biserici Ortodoxe autocefale ne-au scris nouă epistole irenice ca răspuns la înştiinţarea despre alegerea noastră, după voia lui Dumnezeu, şi urcarea pe prea sfântul tron ecumenic apostolesc şi patriarhal, suntem bucuroşi să vedem străvechea şi trainica legătură, vădită degrabă şi cu mare căldură, şi cuvintele iubirii evangheliceşti atât de râvnitor grăite şi rugăciunile fierbinţi către Dumnezeu în numele acestei sfinte, vechi şi mari Biserici a lui Hristos, sora lor cea mai întărită în credinţă, nădejde şi dragoste.

Această imagine a fraţilor rugându-se împreună în Hristos şi uniţi într-o simfonie sfântă ne mişcă sufletele şi ne înflăcărează către o frăţietate reală neîncetată; şi a trezit în noi mai mari nădejdi pentru o dezvoltare mai rodnică a relaţiilor reciproce dintre Bisericile care împărtăşesc aceeaşi credinţă, cu o vedere către o şi mai minunată şi îmbelşugată recoltă duhovnicească. Noi ne declarăm plini de cele mai deosebite intenţii şi primim cu bucurie încredinţările sincere ale sfintelor Biserici, dintre care prea sfânta noastră soră care poartă cinstea printre Bisericile ţărilor ortodoxe (vorbim de Biserica Ortodoxă a întregii Rusii) ne-a adus nouă mare mângâiere, spunându-ne următoarele:

Aceste chemări către pace şi iubire frăţească şi tovărăşie comună vie, pe care ni le-aţi adresat nouă şi celorlalte Biserici autocefale, vor găsi ecou şi simpatie în inimile tuturor ortodocşilor, care sunt credincioşi cu sinceritate Bisericii mamă. Dezbinaţi din motive istorice şi din pricina diferenţelor de limbă şi naţionalitate, sfintele Biserici ale lui Dumnezeu locale îşi găsesc unitatea în dragostea reciprocă şi curajul lor într-o tovărăşie strânsă între ele; şi ele dobândesc puterea de a merge înainte în credinţă şi evlavie, respingând meşteşugurile duşmăniei şi propovăduind pretutindeni Evanghelia. Acelaşi duh al dragostei frăţeşti şi unităţii dobândite din izvorul dumnezeiesc al Evangheliei adie cu vitalitate, prin cuvinte şi exprimări asemănătoare, în cinstitele scrisori ale celorlalte Biserici-surori: ele ne dau curaj şi tărie, şi prilejuiesc ocazii fericite, urmând bunul obicei (care datează din vechime) de a schimba urări frăţeşti şi a ne exprima dragostea, de a căuta şi sfatul lor înţelept în probleme în care atât studiul comun, cât şi discernământul pot fi considerate potrivite de către Biserici, şi totodată dobândirea reuşită a lucrărilor bune spre binele Bisericilor locale, ca şi al întregii Biserici, al cărei cap este Hristos.

Aşadar, încurajaţi în chip fericit de un asemenea sprijin frăţesc şi cugetând la sfatul Apostolului Pavel către Corinteni şi către toţi din toate timpurile care cred în Hristos: Şi vă rog pre voi fraţilor, pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos, ca toţi să grăiţi aceeaşi, şi să nu fie între voi împerecheri; ci să fiţi întemeiaţi într-un gând şi într-o înţelegere (I Corinteni 1, 10), am hotărât să sugerăm Sfântului nostru Sinod să ia în discuţie un plan pe care l-am socotit a fi drept şi sfânt şi demn de o judecată serioasă. Cu scopul de a ajunge la o formulare mai clară şi o analiză mai uşoară a anumitor teme de natură religioasă şi de mare importanţă, am împărtăşit acest plan preacinstiţilor şi iubiţilor noştri fraţi sinodali întru Hristos; şi le-am cerut părerea dacă sfânta şi marea noastră Biserică a lui Hristos socoteşte de cuviinţă să caute un schimb de opinii asupra acestor teme cu sfinţiţii patriarhi şi preacuvioşii conducători ai Bisericilor autocefale.

După o studiere şi pregătire atente, ei au fost de acord printr-o rezoluţie sinodală unanimă a dragilor noştri fraţi episcopi adunaţi în jurul nostru în Sfântul Sinod; dar rămânând neclintiţi în obiceiul ce a domnit în Biserica Primară (potrivit căruia episcopii şi păzitorii evlavioşi ai Bisericilor îşi aduceau la cunoştinţă unul altuia, prin epistole, problemele şi soluţiile lor, fiind cu băgare de seamă, în chip sârguincios şi frăţesc, să caute un cuget comun în cuvânt şi faptă), noi trecem la a contura chestiunile pe care le-am aprobat sinodal: ele nu ridică nici o problemă nouă, ci înfăţişează chestiuni care sunt, de ceva vreme, subiectul unui studiu comun, cu scopul instruirii reciproce a sfintelor Biserici Ortodoxe ale lui Dumnezeu locale. Motivate (bineînţeles) de intenţii similare pentru binele general, ele vor primi cu bucurie (credem noi) şi vor socoti oportună o asemenea cercetare în ciclul intercomuniunii spirituale în curs de desfăşurare: acest lucru trebuie nu numai a fi înţeles în mod pragmatic, ci şi ca poruncit, prin datoria pe care o avem noi toţi care am fost chemaţi în Hristos, prin milostivirea şi darul lui Dumnezeu, pentru a păzi sfintele Sale Biserici luând aminte la ele şi fiind preocupaţi de mântuirea tuturor oamenilor.

Într-adevăr, este necesar ca cei care sunt rânduiţi peste credincioşi pentru cârmuirea lor duhovnicească să ia aminte la binele mai mare al tuturor creştinilor, pentru ca nepreţuita cunună a dragostei să poată purta mai multe roade potrivit voinţei dumnezeieşti. De aceea, socotim că ceea ce trebuie examinat mai întâi de toate este ceea ce consideră preacinstiţii conducători ai sfintelor Biserici Ortodoxe autocefale că ar fi de folos să se facă dar care nu se face; şi ceea ce trebuie şi poate să se facă de astăzi înainte spre a aduce laolaltă poporul dreptcredincios în unitatea credinţei, dragostea reciprocă şi ţelul comun; şi ceea ce trebuie făcut apoi pentru a întări mai mult sfânta noastră credinţă ortodoxă şi pentru a apăra cu mai multă putere sfintele Biserici ale lui Dumnezeu împotriva atacului duhului potrivnic al acestor zile.

În plus, este plăcut lui Dumnezeu şi potrivit cu Evanghelia să căutăm cugetul preacinstitelor Biserici autocefale cu privire la relaţiile noastre prezente şi viitoare cu cele două ramuri mari ale creştinătăţii, şi anume Biserica Apuseană şi Biserica protestanţilor. Bineînţeles, unirea lor şi a tuturor celor ce cred în Hristos cu noi în credinţa ortodoxă este dorinţa evlavioasă şi sinceră a Bisericii noastre şi a tuturor creştinilor adevăraţi care rămân neclintiţi în dogma evanghelică a unităţii, şi este pricina rugăciunii şi cererii neîncetate; dar, în acelaşi timp, noi ştim că această dorinţă evlavioasă se loveşte de stăruinţa neştirbită a acestor Biserici în dogmele pe care, luându-le ca temelie şi poziţie întărită odată cu trecerea timpului, ele par a nu fi dispuse să se alăture unui drum către unitate, aşa cum este arătat de adevărul evanghelic şi istoric; nici nu manifestă nici un fel de entuziasm pentru a face aceasta, decât în nişte termeni şi pe nişte temelii pe care dorita unitate dogmatică şi tovărăşie sunt inacceptabile pentru noi.

Este un adevăr cunoscut faptul că Sfânta Sobornicească şi Apostolească Biserică este întemeiată pe Apostoli şi apărată de dumnezeieştii şi insuflaţii Părinţi la Sinoadele Ecumenice, iar capul ei este Hristos Marele Păstor, care a răscumpărat-o cu Sângele Său; şi că, potrivit apostolului înălţat de cer, ea este stâlp şi întărire a adevărului şi Trupul lui Hristos: această sfântă Biserică este, într-adevăr, una în identitatea credinţei şi asemănarea riturilor şi tradiţiilor, într-un cuget cu hotărârile celor şapte Sinoade Ecumenice, şi ea trebuie să fie una, şi nu mai multe deosebindu-se între ele în dogme şi instituţii fundamentale de ocârmuire ecleziastică.

Dacă, ca în orice lucru care este cu neputinţă la oameni, dar cu putinţă la Dumnezeu, nu putem încă să nădăjduim la o uniune a tuturor nici măcar ca posibilitate, dar fiindcă harul dumnezeiesc lucrează neîncetat şi oamenii sunt călăuziţi pe căile dragostei şi păcii evanghelice, trebuie să socotim cu multă atenţie dacă ar fi posibil să pregătim (în prezent) calea neobişnuită care duce către un asemenea ţel şi să găsim puncte de întâlnire şi contact, sau chiar să închidem ochii faţă de anumite nereguli până la încheierea la timpul cuvenit a întregii sarcini, care ar putea fi împlinită spre mulţumirea noastră comună şi pentru a ne bucura de cuvintele Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos despre o turmă şi un păstor. Prin urmare, dacă sfinţiţii fraţi ar accepta să urmeze această propunere, îndrăznim să adăugăm următoarea întrebare frăţească: dacă momentul de faţă este socotit a fi timpul potrivit pentru o conferinţă preliminară cu privire la acest subiect, pentru a pregăti un teren potrivit pentru o abordare frăţească şi pentru a stabili, prin acordul comun al membrilor întregii Biserici Ortodoxe, care ar putea fi bazele, căile şi mijloacele cele mai potrivite.

Relevante pentru unitatea creştină sunt întrebările cu privire la acei creştini apuseni care s-au separat în ultimul timp de Biserica Romană şi îşi spun vechi catolici, şi care spun că primesc învăţăturile Bisericii nedespărţite de până în secolul al IX-lea şi hotărârile celor şapte Sinoade Ecumenice: ei susţin că se află deja în Biserica Ortodoxă ca un întreg, şi caută unirea şi comuniunea cu ea ca ultima îndatorire de împlinit pentru legitimare. Râvna înflăcărată pentru adevărul creştin şi dragostea evanghelică a acestor creştini evlavioşi este întru totul vrednică de laudă, şi în lupta lor nobilă ei s-au dovedit a fi plini de ea. Conferinţele, rezoluţiile şi documentele lor sunt binecunoscute lumii creştine, aşa cum învăţătura lor dogmatică şi liturgică este binecunoscută prin cărţile de cateheză şi credinţă.

Nu s-a stabilit încă printre noi o opinie clară şi comună cu privire la mărturisirea de credinţă făcută de ei, deoarece clericii noştri, atât cei care i-au cunoscut îndeaproape pe vechii catolici, cât şi cei care i-au studiat de la depărtare, exprimă opinii variate: unii au conchis că, în puncte dogmatice importante, această mărturisire este încă departe de a fi pe deplin ortodoxă, alţii, dimpotrivă, consideră că aceasta nu conţine diferenţe esenţiale care ar face imposibilă unitatea de credinţă şi comuniunea ecleziastică, ci este o acceptare aproape totală de către ei a întregii învăţături şi tradiţii ortodoxe sănătoase. Prin urmare, credem de cuviinţă să invităm sfintele Biserici Ortodoxe surori să-şi exprime părerile evlavioase şi frăţeşti asupra acestei chestiuni importante, ca şi asupra faptului dacă ele consideră potrivit (şi ce cale ar fi bună şi rezonabilă) să uşureze împlinirea dorinţei acestor creştini de unire deplină cu noi, ca un prim rod promiţător al unităţii mult sperate şi îndelung aşteptate a tuturor creştinilor.

În opinia noastră, demnă de nu mai puţină atenţie este chestiunea unui calendar comun, despre care se vorbeşte şi se scrie deja de ceva timp. Mai cu seamă, este vorba fie despre metodele propuse pentru reformarea calendarului iulian, care a fost folosit în Biserica Ortodoxă vreme de secole, fie de primirea calendarului gregorian: primul este mai defectuos din punct de vedere ştiinţific, cel de-al doilea mai exact, luându-se în considerare şi schimbarea Paştelui nostru ecleziastic după acordul necesar. În studiile pe această temă, vedem că părerile ortodocşilor care au analizat în mod special problema sunt împărţite. Unii dintre ei cred că vechea noastră moştenire este singura potrivită pentru Biserică, fiind transmisă nouă de Părinţi şi având dintotdeauna autoritatea Bisericii; nu numai că ei cred că există o nevoie foarte mică de schimbare, ci mai degrabă ar evita-o, din motive pe care le expun în amănunt.

Alţii, susţinători ai calendarului apusenilor şi ai introducerii lui de către noi, sfătuiesc către cea mai mare precizie cronometrică posibilă, sau chiar către noua întrebuinţare a uniformităţii; şi ei susţin că practica Bisericii Apusene este rezonabilă, probabil, în opinia lor, în aşteptarea unor foloase religioase. Astfel, în vremurile noastre, discuţiile s-au intensificat, fiind aduse argumente variate şi stimulatoare de către ambele tabere, atât de natură ştiinţifică, cât şi religioasă, pe baza cărora, în unele ţări ortodoxe, existând o anumită tendinţă evidentă de aderare la ideea de schimbare a calendarului ortodox sau de reformare a lui; şi, deoarece această chestiune (în ciuda formei sale ştiinţifice evidente) are o importanţă ecleziastică, ni se pare corect să împărtăşim celorlalte Biserici Ortodoxe informaţiile importante pentru a putea ajunge la un cuget comun şi pentru a exprima o singură opinie şi hotărâre a întregii Biserici Ortodoxe. Căci doar ei îi aparţine judecata acestei probleme şi căutarea (dacă este necesar) unei modalităţi de îmbinare (pe cât este posibil) a mult speratei precizii ştiinţifice cu dorita păstrare a sfintelor hotărâri ecleziastice.

Prin urmare, Marea noastră Biserică a lui Hristos socoteşte acest schimb de vederi asupra punctelor mai sus menţionate a fi o simplă menţionare a intercomuniunii spirituale şi practice, şi ca întărind unitatea care trebuie păstrată asupra tuturor chestiunilor comune şi care este cât se poate de reală în Ortodoxie; şi ea nutreşte mari nădejdi că preocuparea sa frăţească faţă de această problemă şi rugăciunea ei profundă pentru hotărâri sfinte şi evanghelice vor găsi un ecou plin de înţelegere în inimile preacinstitelor Biserici-surori întru Hristos şi vor avea încuviinţarea dragostei lor frăţeşti, astfel încât asupra fiecărei chestiuni opiniile celor care conduc cu smerenie Bisericile să poată fi făcute cunoscute.

Credem, de asemenea, că, pe lângă foloasele comune aşteptate de la schimburile reciproce, marea tărie morală a sfintei Biserici Ortodoxe a lui Hristos poate fi arătată încă o dată lumii; căci izvorul ei este deţinerea adevărului neschimbător, iar reazemul ei puternic este unitatea de neclintit a Bisericilor locale. Cu asemenea nădejdi şi încredinţări, pe care ni le punem întru înaripata râvnă a acelor preacinstiţi conducători care ocârmuiesc sfintele Biserici ale lui Dumnezeu şi a Sfintelor Sinoade, ca Bisericile lor să poată fi slăvite şi statornice, ne rugăm Domnului din toată inima ca toţi credincioşii ortodocşi să fie apăraţi şi acoperiţi de omoforul Său de neînvins, şi ca El să dăruiască multă fericire şi sănătate şi viaţă îndelungată preafericirilor şi preasfinţiilor voastre, care sunteţi mult iubiţi şi preţuiţi de noi.

 

† Ioachim de Constantinopol

† Ioachim de Efes

† Natanail de Prussa

† Alexandru de Neocezareea

† Vasilie de Smirna

† Constantin de Chios

† Policarp de Varna

† Ioachim de Xanthi

† Nicodim de Vodena

† Nichifor de Lititsa

† Tarasie de Helioupolis

† Ieronim de Kallioupolis

 

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 46/Almanah 2008

 

Almanah 2008-17