----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Cine e online?

Avem 23 vizitatori și nici un membru online

DOCUMENTE ALE BISERICII

,,Mărturisirea de la Thyateira”, sau

A treia epistolă îndurerată a Mitropolitului Filaret

(1975)

 

Un apel către întâistătătorii Sfintelor Biserici ale lui Dumnezeu şi către înalt prea sfinţiţii ierarhi ortodocşi

 

Învăţându-ne să păstrăm cu hotărâre în toate credinţa ortodoxă care ne-a fost poruncită nouă, Sfântul Apostol Pavel scria galatenilor: ,,Ci măcar şi noi, sau înger din cer de vă va binevesti vouă afară de ceea ce am binevestit vouă, anatema să fie” (Galateni 1, 8). El l-a învăţat pe ucenicul său Timotei să petreacă în cele pe care le-a primit de la el şi în cele ce i s-au încredinţat, cunoscând de la cine le-a învăţat (potrivit II Timotei 3, 14). Aceasta este o poruncă pe care fiecare ierarh al Bisericii Ortodoxe trebuie să o urmeze şi faţă de care este obligat prin jurământul depus la hirotonie. Apostolul scrie că ierarh trebuie să fie cel ce se ţine ,,de cuvântul cel credincios al învăţăturii, ca puternic să fie şi a îndemna cu învăţătura cea sănătoasă, şi pe cei ce grăiesc împotrivă a-i certa” (Tit 1, 9).

În vremurile actuale de clătinare generală, de tulburare a minţilor şi pervertire, se cere mai cu seamă de la noi să mărturisim adevărata învăţătură a Bisericii, indiferent cine ar fi cei care ne ascultă şi în ciuda necredinţei care ne înconjoară. Dacă, de dragul adaptării la erorile acestui veac, noi vom tăcea în ce priveşte adevărul sau vom da o învăţătură pervertită pentru a fi pe placul acestei lumi, atunci, cu adevărat, le-am da celor care caută adevărul piatră în loc de pâine. Cu cât este mai înaltă poziţia celui care face aşa ceva, cu atât mai mare este tulburarea pe care o provoacă şi cu atât mai grave pot fi consecinţele.

Din acest motiv, citirea aşa-numitei ,,Mărturisiri de la Thyateira”, care a fost recent publicată în Europa cu binecuvântarea şi aprobarea specială a Sfântului Sinod şi a patriarhului Bisericii Constantinopolului*, ne-a stârnit o mare mâhnire.

Ştim că autorul acestei cărţi, Î.P.S. Mitropolit Athenagora de Thyateira, s-a dovedit a fi mai întâi un apărător al adevărului ortodox, şi de aceea ne-am fi putut aştepta cu atât mai puţin din partea lui la o astfel de mărturisire, care este departe de Ortodoxie.Totuşi, dacă aceasta ar fi fost doar o opinie personală, nu am fi scris despre ea. Mai degrabă, noi suntem nevoiţi să facem aceasta, fiindcă pe această lucrare se află pecetea aprobării întregii Biserici a Constantinopolului, în persoana patriarhului Dimitrie şi a sinodului său. Într-un protocol patriarhal special adresat mitropolitului Athenagora se afirmă că lucrarea sa a fost examinată de o comisie sinodală specială. După aprobarea ei de această comisie, patriarhul, în conformitate cu hotărârea sinodului, a dat binecuvântarea sa pentru publicarea ,,acestei lucrări excelente”, după cum scrie el. Prin urmare, responsabilitatea pentru această carte este strămutată acum de la mitropolitul Athenagora către întreaga ierarhie a Constantinopolului.

,,Epistolele îndurerate” anterioare au expus deja mâhnirea ce ne copleşeşte când auzim, venind de pe scaunul Sfinţilor Proclu, Ioan Gură de Aur, Tarasie, Fotie şi al multor alţi Sfinţi Părinţi, o învăţătură pe care ei ar fi condamnat-o şi ar fi anatematisit-o fără îndoială.

Este dureros să scriem acestea. Cât de mult ne-am fi dorit să auzim de pe scaunul Bisericii Constantinopolului, care a dat naştere Bisericii noastre Ruse, un mesaj al dreptăţii bisericeşti şi al mărturisirii adevărului în spiritul marilor săi ierarhi ! Cu câtă bucurie am fi primit un astfel de mesaj şi l-am fi transmis spre zidire turmei noastre credincioase ! Ci dimpotrivă, o mare mâhnire ne este pricinuită de necesitatea de a ne avertiza turma că din acest izvor de odinioară al mărturisirii ortodoxe curge acum un mesaj de decădere ce provoacă tulburare.

Dacă cineva consultă chiar ,,Mărturisirea de la Thyateira”, vai, există atât de multe contradicţii interne şi opinii neortodoxe, încât ar trebui să scriem o carte întreagă pentru a le enumera. Credem că nu este nevoie să facem aceasta. Este suficient să indicăm ideea principală, pe care este construită şi de la care porneşte toată gândirea neortodoxă cuprinsă în această mărturisire.

Mitropolitul Athenagora scrie într-un loc (p. 60), cu totală justificare, că ortodocşii cred că Biserica lor este Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică şi transmite plinătatea adevărului universal. În plus, el recunoaşte că celelalte confesiuni nu au păstrat această plinătate. Însă ulterior, după câte se pare, el uită că dacă o învăţătură se abate în vreo privinţă de la adevăr este, chiar prin aceasta, falsă. Aparţinând unei comunităţi religioase care mărturiseşte o astfel de învăţătură, oamenii sunt despărţiţi deja prin aceasta de singura Biserică adevărată. Mitropolitul Athenagora este gata să recunoască aceasta în ce-i priveşte pe eretici din vechime precum arienii, dar când vorbeşte despre contemporanii săi nu vrea să ţină seama de erezia lor. Iar în privinţa lor, el ne cere să ne călăuzim nu după străvechea tradiţie şi canoane, ci după ,,noua înţelegere care predomină astăzi printre creştini” (p. 12) şi după ,,semnele vremurilor noastre” (p. 11).

Este aceasta în concordanţă cu învăţătura Sfinţilor Părinţi ? Să ne aducem aminte că primul canon al celui de-al VII-lea Sinod Ecumenic ne dă un criteriu cu totul diferit pentru îndrumarea cugetului Bisericii noastre şi vieţii bisericeşti. ,,Pentru cei ce s-au învrednicit de demnitatea preoţească – scrie acolo – canoanele şi hotărârile care au fost luate slujesc drept mărturie şi îndreptare”. Şi mai departe: ,,Cu îmbrăţişare primim dumnezeieştile canoane, şi întreg aşezământul lor şi neclătit îl întărim, care s-a aşezat de către trâmbiţele Duhului prealăudaţii Apostoli, şi de către Sfintele Ecumenice Sinoade, şi de către cele ce s-au adunat pe alocuri, spre predarea unor aşezământuri ca acestea, şi de către Sfinţii Părinţii noştri, că de unul şi acelaşi Sfânt Duh luminându-se, au hotărât cele folositoare”.

Sfidând acest principiu, în ,,Mărturisirea de la Thyateira” accentul este pus tot timpul pe ,,noua înţelegere”. ,,Creştinii – scrie acolo – vizitează astăzi biserici şi se roagă cu alţi creştini de diverse tradiţii, cu care în trecut nu le era îngăduit să se asocieze, fiindcă erau numiţi eretici” (p. 12).

Dar cine nu le-a îngăduit în trecut aceste rugăciuni ? Oare nu Sfânta Scriptură, Sfinţii Părinţi şi Sinoadele Ecumenice ? Şi este problema într-adevăr una a celor care erau doar numiţi eretici şi nu erau aşa de fapt ? Canonul 1 al Sfântului Vasilie cel Mare dă o definiţie clară a denumirii de eretici: ,,Deci eresuri – pe cei cu totul lepădaţi şi după însăşi credinţa sunt înstrăinaţi”. Aceasta nu se referă de fapt la acele confesiuni apusene care s-au despărţit de Biserica Ortodoxă ?

Sfântul Apostol Pavel ne învaţă: ,,De omul eretic după una şi a doua sfătuire, te fereşte” (Tit 3, 10), pe când ,,Mărturisirea de la Thyateira” ne cheamă la o apropiere religioasă şi comuniune în rugăciune cu ei.

Canonul 45 al Sfinţilor Apostoli ne porunceşte: ,,Episcopul sau presbiterul sau diaconul, împreună cu ereticii rugându-se numai, să se afurisească”. Canonul 64 al Sfinţilor Apostoli şi canonul 33 al Sinodului de la Laodiceea vorbesc despre acelaşi lucru. Canonul 32 al celui din urmă interzice primirea vreunei binecuvântări din partea ereticilor. Dimpotrivă, ,,Mărturisirea de la Thyateira” cheamă la rugăciune cu ei şi merge atât de departe încât chiar permite ortodocşilor să primească sfânta împărtăşanie de la ei, ca şi să le-o ofere.

Mitropolitul Athenagora însuşi informează că, în cadrul confesiunii anglicane, o mare parte a episcopilor şi credincioşilor nu recunosc nici harul ierarhiei, nici sfinţenia Sinoadelor Ecumenice, nici preschimbarea sfintelor daruri la liturghie, nici alte sfinte taine, nici cinstirea sfintelor moaşte. Chiar autorul ,,Mărturisirii” indică acele prevederi ale confesiunii anglicane în care sunt exprimate aceste lucruri. Şi totuşi, desconsiderând toate acestea, el îngăduie ortodocşilor să primească sfânta împărtăşanie de la anglicani şi catolici şi crede că este posibil ca aceştia să se împărtăşească în Biserica Ortodoxă.

Pe ce este întemeiată o astfel de practică ? Pe învăţătura Sfinţilor Părinţi ? Pe canoane ? Nu. Singura bază pentru aceasta este faptul că s-a săvârşit deja o astfel de fărădelege şi că există o ,,prietenie” care a fost manifestată de anglicani faţă de ortodocşi.

Oricum, indiferent de poziţia pe care ar ocupa-o cel care îngăduie o faptă oprită de canoane, şi indiferent ce fel de prietenie ar fi inspirat o asemenea faptă – acestea nu pot îndreptăţi o practică condamnată de canoane. Ce răspuns vor da Judecătorului ceresc ierarhii care îşi sfătuiesc fiii duhovniceşti să primească, în locul adevăratei împărtăşanii, pe cea pe care adesea înşişi cei care o dau nu o recunosc ca fiind Trupul şi Sângele lui Hristos ?

O asemenea fărădelege îşi are obârşia în învăţătura protestantă cu totul eretică, sau – în limbaj contemporan – învăţătura ecumenică a ,,Mărturisirii de la Thyateira” cu privire la Sfânta Biserică. Aceasta nu vede nici un fel de hotare pentru Biserică. Noi citim acolo: ,,Sfântul Duh lucrează atât înlăuntrul Bisericii, cât şi în afara ei. Din acest motiv, hotarele ei sunt tot mai extinse, iar pietrele sale de hotar nu sunt nicăieri. Biserica are uşă, dar nu are pereţi” (p. 77). Dar dacă Duhul lui Dumnezeu lucrează la fel înlăuntrul Bisericii, ca şi în afara ei, atunci de ce a fost nevoie ca Mântuitorul să vină pe pământ şi să o întemeieze ?

Potrivit acestui concept, grija pentru păstrarea şi mărturisirea adevărului autentic, o grijă care ne-a fost lăsată nouă moştenire de Domnul nostru Iisus Hristos, Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi, se dovedeşte a fi de prisos.Cu toate că, la pagina 60, ,,Mărturisirea” afirmă că Biserica Ortodoxă poate ,,pretinde pe drept, în acest moment al istoriei, că este singura Biserică pe care Hristos, Fiul lui Dumnezeu a întemeiat-o pe pământ”, nu vede nici o necesitate în păstrarea neatinsă a credinţei sale, permiţând prin aceasta coexistenţa adevărului cu eroarea.

În ciuda cuvintelor apostolului, că Hristos a înfăţişat-o pe ea Luişi ,,slăvită Biserică, neavând întinăciune, nici prihană, sau altceva de acest fel” (Efeseni 5, 27), ,,Mărturisirea de la Thyateira” prezintă Biserica ca reunind în ea atât adevărul, cât şi ceea ce ea însăşi mărturiseşte că este apostazie de la el, adică erezie, cu toate că ultima expresie nu este folosită aici. Respingerea unei astfel de învăţături a fost formulată în mod limpede în renumita ,,Epistolă a Patriarhilor Răsăriteni” despre credinţa ortodoxă:,,Noi mărturisim fără echivoc, ca adevăr neclintit, că Biserica Sobornicească nu poate greşi şi nu poate propovădui minciuna în locul adevărului: fiindcă Sfântul Duh, întotdeauna lucrător prin Părinţii şi Dascălii Bisericii care o slujesc cu credincioşie, o apără de orice eroare” (§ 12).

Plecându-se noii dogme de a plăcea vremurilor, autorul ,,Mărturisirii de la Thyateira” uită în mod evident porunca Mântuitorului că dacă fratele tău ,,nu va asculta nici de sobor, să-ţi fie ţie ca un păgân şi vameş” (Matei 18, 17) şi aceeaşi învăţătură a apostolului: ,,De omul eretic după una şi a doua sfătuire, te fereşte” (Tit 3, 10).

De aceea, cu mâhnire, trebuie să recunoaştem că în aşa-numita ,,Mărturisire de la Thyateira” a răsunat din Constantinopol nu glasul adevărului ortodox, ci mai degrabă vocea tot mai răspânditei erori a ecumenismului.

Dar ce vor face acum cei pe care ,,Duhul Sfânt v-au pus pre voi episcopi, ca să păstoriţi Biserica lui Dumnezeu, care o au câştigat cu sângele Său” (Faptele Apostolilor 20, 28) ? Oare această învăţătură mincinoasă, proclamată în mod oficial în numele întregii Biserici a Constantinopolului, va rămâne fără proteste din partea ierarhilor lui Dumnezeu ? Va continua să existe, potrivit cuvintelor Sfântului Grigorie Teologul, trădarea adevărului prin tăcere ?

Fiind cel mai tânăr dintre cei care se află în fruntea Bisericii, am fi dorit să auzim vocile bătrânilor noştri înainte de a ridica glasul noi înşine. Dar până acum nu s-a făcut auzită nici o voce. Dacă ei nu au luat cunoştinţă încă de conţinutul ,,Mărturisirii de la Thyateira”, îi rugăm stăruitor să o citească cu atenţie şi să nu o lase necondamnată.

Este înspăimântător că ne-ar putea fi adresate cuvintele Domnului către Biserica din Laodiceea: ,,Ştiu faptele tale, că nici rece eşti nici fierbinte; o de ai fi rece sau fierbinte ! Iar fiindcă eşti cald şi nici fierbinte nici rece, te voi arunca din gura mea” (Apocalipsa 3, 15-16).

Noi avertizăm astăzi turma noastră şi facem apel la fraţii noştri episcopi, la credinţa lor în Biserică, la conştientizarea responsabilităţii noastre comune pentru turma noastră înaintea Păstorului ceresc. Îi rugăm fierbinte să nu desconsidere avertismentul nostru, ca nu cumva o mutilare vădită a învăţăturii ortodoxe să rămână fără incriminare şi condamnare. Larga sa difuzare ne-a determinat să înştiinţăm întreaga Biserică despre mâhnirea noastră. Nădăjduim că strigătul nostru va fi auzit.

 

Preşedintele Sinodului Episcopilor Bisericii Ortodoxe Ruse din afara Rusiei

† Mitropolitul Filaret

 

6/19 decembrie 1975

Sfântul Ierarh Nicolae, făcătorul de minuni din Mira Lichiei

 

* ,,Mărturisirea de la Thyateira, sau Credinţa şi rugăciunea creştinilor ortodocşi”, de Î.P.S. Athenagoras Kokkinakis, Arhiepiscop de Thyateira şi Marea Britanie. Publicată cu binecuvântarea şi aprobarea Patriarhiei Ecumenice a Constantinopolului, Editura Credinţa, 1975

 

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 53/Almanah 2009