----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Cine e online?

Avem 68 vizitatori și nici un membru online

Rezoluţii ale Uniunii Europene

Rezoluţia Consiliului Europei cu privire la creaţionism

 

Cu toate că acest document nu este realmente un document ecleziastic, este de o importanţă crucială pentru Biserica lui Hristos. Tratând problema creaţionismului - care afirmă că Dumnezeu a creat lumea, cele văzute şi cele nevăzute, lucru pe care noi, creştinii, îl mărturisim zi de zi în slujbele Bisericii - el susţine nici mai mult, nici mai puţin că Simbolul credinţei, sau Crezul, reprezintă o ameninţare la adresa drepturilor omului şi a democraţiei.

Această rezoluţie a Consiliului Europei discută practic pe marginea polemicii existente între evoluţionism şi creaţionism. Este de remarcat faptul că modul în care raportul prezintă această dezbatere evoluţionism-creaţionism este tendenţios şi obligă la rescrierea istoriei, sau altfel spus, la impunerea la nivel oficial a istoriei dorite de autorităţile europene, nu a celei adevărate.

De altfel, documentul conţine mai multe afirmaţii incorecte din punct de vedere istoric. În primul rând, a susţine că ideile creaţioniste s-au născut din negarea teoriei evoluţiei este o minciună grosolană. În fapt, toţi creştinii sunt creaţionişti, dintotdeauna şi în orice colţ de lume, însă ei au simţit nevoia de a-şi face publică opinia cu privire la crearea lumii pe măsură ce teoria evoluţionistă a fost impusă de duşmanii creştinismului. Acest lucru s-a petrecut mai întâi pe continentul american, pentru că America a constituit, la începutul secolului XX, locul de experimentare al unor curente anti-creştine, printre care s-a numărat şi evoluţionismul.

Teoria evoluţiei a fost enunţată de englezul Charles Darwin (1809-1882), în lucrarea sa ,,Originea speciilor”, publicată în 1859, care, în mod nu prea surprinzător, nu a studiat ştiinţele naturii, ci teologia la Universitatea Cambridge. Darwin a fost, de asemenea, mason cu grad mare, iar credinţa lui era opusă creaţiei, descrise în Scriptură.

La vremea apariţiei lucrării lui Darwin, aceasta a fost considerată o blasfemie de către majoritatea englezilor, deoarece, la sfârşitul secolului XIX, creaţionismul era încă predominant în gândirea umanităţii. Astăzi nu ne mai mirăm de apariţia acestei teorii, fiindcă multe alte teorii şi curente anti-creştine au fost zămislite în secolul XIX.

Cei care au reuşit implementarea teoriei evoluţioniste în sistemul de învăţământ american au fost John Dewey şi alţi câţiva semnatari ai Manifestului Umanist din 1933 (n.r.: predecesorii Asociaţiei Solidaritatea pentru Libertatea de Conştiinţă (ASLC) de pe meleagurile noastre, care luptă pentru eliminarea simbolurilor religioase şi a disciplinei religie din şcoli şi, în general, pentru eliminarea credinţei din spaţiul public).

Piatra de hotar a reprezentat-o celebrul proces al maimuţelor. În iulie 1925, profesorul de şcoală John Scopes a fost judecat pentru prezentarea evoluţionismului ca ştiinţă într-o şcoală din Dayton, statul Tennessee. Legile americane din acel timp interziceau cu desăvârşire predarea evoluţiei omului. Cu toate acestea, pentru prima oară, într-un tribunal de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii a fost pus la îndoială conceptul existenţei unui Creator.

Acest proces a reprezentat, într-adevăr, punctul de cotitură, momentul în care evoluţionismul va începe să ia locul creaţionismului în cugetele oamenilor. Până în 1925, în toate cursurile ştiinţifice se preda creaţionismul. Astăzi, la aproape un secol de la faimosul proces al lui John Scopes, în toate cursurile se predă concepţia evoluţionistă.

După doar 8 ani de la procesul maimuţelor, în 1933, a fost semnat Manifestul Umanist de către un grup mic de oameni, dar influenţi, prezentându-se drept o religie non-profit. Religia lor era umanismul, iar ei s-au străduit să introducă credinţele lor religioase în evoluţionism – pentru că teoria evoluţiei este departe de a fi nevinovată din punct de vedere religios – în sistemul de învăţământ american.

Cine erau semnatarii Manifestului Umanist şi cei care au reuşit implementarea teoriei evoluţiei în învăţământ ? Primul dintre ei este John Dewey, socialist, primul preşedinte al Asociaţiei Americane Umaniste. El a fost unul dintre cei mai influenţi oameni din învăţământul nord-american şi, prin urmare, a avut acces la pârghiile sistemului educativ.

Un alt semnatar al acestui manifest este Charles Francis Potter, care a scris o carte intitulată ,,Umanismul - o nouă religie”, apărută în 1930. El scria: ,,Educaţia este un aliat puternic al umanismului. Ce poate realiza o şcoală duminicală teistă printr-o întâlnire de o oră, o dată pe săptămână, în care se adresează unui grup mic de copii, în comparaţie cu programul umanist, care este promovat 5 zile”. Aşadar, era clar că obiectivul lor principal era de a folosi şcoala pentru a-şi propaga credinţa.

Să vedem ce spun astăzi câţiva evoluţionişti de marcă despre caracterul religios al evoluţionismului, care acceptă că opiniile lor sunt, în esenţă, de natură religioasă. Biologul britanic L. Harrison Matthews scrie: ,,Credinţa în teoria evoluţiei este exact opusul credinţei într-o creaţie specială. Este o credinţă acceptabilă pe care bazăm interpretarea noastră cu privire la natură”.

Fizicianul H.S. Lipson a afirmat: ,,Evoluţionismul a devenit de fapt o religie ştiinţifică. Aproape toţi oamenii de ştiinţă au acceptat-o şi mulţi sunt pregătiţi să-şi ,,reorienteze” observaţiile lor pentru a se potrivi cu aceasta”.

Dr. Colin Paterson, paleontolog la Muzeul Britanic de Istorie Naturală, care a fost unul dintre evoluţioniştii de seamă ai lumii, a mers până acolo încât a declarat că evoluţionismul este cu totul împotriva cunoaşterii.

În ciuda acestei evidenţe, teoria evoluţiei continuă să fie promovată pretutindeni în lume. Mai mult, în ultimii 20 de ani, lupta dintre evoluţionism şi creaţionism s-a accentuat vizibil. În 1981, a avut loc la Washington o întrunire a Asociaţiei Naţionale a profesorilor de biologie, organizată de Academia Naţională de Ştiinţe, care şi-a manifestat îngrijorarea faţă de faptul că evoluţionismul nu se răspândeşte îndeajuns de rapid, în vreme ce creaţionismul este deja prezent în şcoli. La această reuniune, asociaţia a elaborat o strategie pentru a ataca creaţionismul.

Astfel, Frank Press, care conducea Academia Naţională de Ştiinţe, a fost îndemnat să se întâlnească cu persoane influente pentru a opri prezentarea creaţionismului în şcoli. Este notabil faptul că 10 ani mai târziu, în statul California s-a implementat un program menit sa îmbunătăţească calitatea educaţiei ştiinţifice prin prezentarea evoluţionismului la orele de curs, fără a se accepta şi predarea creaţionismului. Şi exemplele ar putea continua.

Această rezoluţie a Consiliului Europei este, fără îndoială, cel mai terifiant document oficial anti-creştin care ne-a fost dat să-l citim vreodată. El ridică teoria evoluţiei la nivel de doctrină europeană, susţinând, într-un mod uluitor de asemănător cu ASLC, că fac aceasta pentru a oferi copiilor o învăţătură riguroasă din punct de vedere ştiinţific şi neutră din punct de vedere religios. Însă noi nu vedem în acest raport decât ura nestăvilită faţă de creştinism.

Prin astfel de acte, conducătorii lumii de astăzi transformă creştinismul autentic într-un fel de sectă care ameninţă Europa. Mâine, el va fi scos în afara legii şi cine va îndrăzni să se mai numească creştin şi să se poarte ca atare va fi izolat de societate, pentru că reprezintă un pericol pentru drepturile omului şi democraţie, şi trimis eventual într-un lagăr de concentrare ...

 

* * *

 

Pericolele ridicate de creaţionism în educaţie

Rezoluţia Consiliului Europei nr. 1580

din 4 octombrie 2007

 

1. Scopul acestui raport nu este de a pune la îndoială sau a lupta cu o credinţă – dreptul libertăţii de credinţă nu permite aceasta. Scopul este de a avertiza cu privire la anumite tendinţe care socotesc o credinţă ca fiind ştiinţă. Este necesar să separăm credinţa de ştiinţă. Nu este o problemă de antagonism. Ştiinţa şi credinţa trebuie să fie capabile să coexiste. Nu este o problemă de a pune faţă în faţă credinţa şi ştiinţa, dar este necesar să preîntâmpinăm ca credinţa să se opună ştiinţei.

2. Pentru unii oameni, creaţia, ca o problemă de credinţă religioasă, dă un sens vieţii. Cu toate acestea, Adunarea Parlamentară este îngrijorată cu privire la posibilele efecte dăunătoare ale răspândirii ideilor creaţioniste în cadrul sistemelor noastre educaţionale şi cu privire la consecinţele pentru democraţiile noastre. Dacă nu suntem atenţi, creaţionismul ar putea deveni o ameninţare la adresa drepturilor omului, care sunt o preocupare cheie a Consiliului Europei.

3. Creaţionismul, născut din negarea evoluţiei speciilor prin selecţie naturală, a fost timp îndelungat un fenomen aproape în exclusivitate american. Astăzi, ideile creaţioniste tind să-şi găsească drumul către Europa şi răspândirea lor afectează foarte multe state membre ale Consiliului Europei.

4. Ţinta principală a creaţioniştilor contemporani, dintre care cei mai mulţi sunt creştini sau musulmani, este educaţia. Creaţioniştii tind să se asigure că ideile lor sunt incluse în programa şcolară ca ştiinţă. Creaţionismul nu poate, oricum, să emită pretenţia de a fi o disciplină ştiinţifică.

5. Creaţioniştii pun la îndoială caracterul ştiinţific al anumitor puncte ale cunoaşterii şi susţin că teoria evoluţiei este doar o interpretare între altele. Ei îi acuză pe oamenii de ştiinţă că nu oferă suficiente dovezi care să demonstreze că teoria evoluţiei este validă din punct de vedere ştiinţific. Dimpotrivă, ei îşi apără propriile declaraţii ca ştiinţifice. Nici una din aceste afirmaţii nu stă în picioare în faţa unei analize obiective.

6. Suntem martorii unei dezvoltări a modalităţilor de gândire care contestă cunoaşterea stabilită cu privire la natură, evoluţie, originile noastre şi locul nostru în univers.

7. Există un risc real de a introduce o gravă confuzie în minţile copiilor noştri între ceea ce are legătură cu convingerile, credinţele, idealurile de tot felul şi ceea ce are legătură cu ştiinţa. O atitudine de genul ,,toate lucrurile sunt egale” poate părea atrăgătoare şi tolerantă, dar este în realitate periculoasă.

8. Creaţionismul are multe aspecte contradictorii. Ideea ,,design-ului inteligent”, care este cea mai recentă şi mai rafinată versiune a creaţionismului, nu neagă un anumit grad de evoluţie. Însă, design-ul inteligent, prezentat într-un mod mai subtil, caută să descrie abordarea sa ca ştiinţifică, şi în această privinţă stă pericolul.

9. Adunarea a insistat în mod constant asupra faptului că ştiinţa este de o importanţă fundamentală. Ştiinţa a făcut posibilă îmbunătăţirea considerabilă a condiţiilor de viaţă şi de muncă şi nu este un factor nesemnificativ în dezvoltarea economică, tehnologică şi socială. Teoria evoluţiei nu are nici o legătură cu revelaţia dumnezeiască, ci este construită pe fapte.

10. Creaţionismul pretinde a fi întemeiat pe rigoare ştiinţifică. În realitate, metodele întrebuinţate de creaţionişti sunt de 3 tipuri: afirmaţii pur dogmatice; utilizarea distorsionată a citatelor ştiinţifice, uneori ilustrate cu imagini nemaipomenite; şi sprijinindu-se pe oameni de ştiinţă mai mult sau mai puţin renumiţi, dintre care cei mai mulţi nu sunt specialişti în aceste probleme. Prin aceste mijloace, creaţioniştii caută să-i atragă pe nespecialişti şi să semene îndoială şi confuzie în minţile lor.

11. Evoluţia nu este pur şi simplu o problemă de evoluţie a oamenilor şi populaţiilor. Negarea ei ar putea avea consecinţe serioase pentru dezvoltarea societăţilor noastre. Progresele în cercetarea medicală care are scopul de a combate în mod eficace bolile infecţioase, precum SIDA, sunt de neconceput dacă orice principiu al evoluţiei este negat. Cineva nu poate fi pe deplin conştient de riscurile pe care le implică declinul semnificativ al biodiversităţii şi schimbării climatice dacă nu sunt înţelese mecanismele evoluţiei.

12. Lumea noastră modernă este fondată pe o istorie lungă, din care dezvoltarea ştiinţei şi tehnologiei constituie o parte importantă. Cu toate acestea, abordarea ştiinţifică nu este încă bine înţeleasă şi acest fapt este răspunzător pentru încurajarea dezvoltării tuturor tipurilor de fundamentalism şi extremism. Respingerea totală a ştiinţei este cu siguranţă una dintre cele mai mari ameninţări la adresa drepturilor omului şi drepturilor civile.

13. Războiul contra teoriei evoluţiei şi a susţinătorilor ei îşi află obârşia cel mai adesea în formele de extremism religios, care sunt strâns legate de mişcările politice de extremă dreapta. Mişcările creaţioniste deţin o putere politică reală. Miezul problemei, şi acesta a fost expus cu diferite ocazii, este că unii susţinători ai creaţionismului riguros acţionează în vederea înlocuirii democraţiei cu teocraţia.

14. Toţi conducătorii principalelor religii monoteiste au adoptat o atitudine mult mai moderată. Papa Benedict al XVI-lea, de exemplu, ca şi predecesorul său Papa Ioan Paul al II-lea, laudă astăzi rolul ştiinţelor în evoluţia umanităţii şi recunoaşte că teoria evoluţiei este ,,mai mult decât o ipoteză”.

15. Predarea tuturor fenomenelor cu privire la evoluţie ca o teorie fundamental ştiinţifică este, prin urmare, crucială pentru viitorul societăţilor şi democraţiilor noastre. Din acest motiv, ea trebuie să ocupe o poziţie centrală în planul de învăţământ şi îndeosebi în programa de ştiinţă, atâta timp cât, la fel ca orice altă teorie, este capabilă să stea în picioare la o cercetare ştiinţifică amănunţită. Evoluţia este prezentă pretutindeni, de la supra-prescripţia medicală a antibioticelor care încurajează apariţia bacteriilor rezistente la supra-utilizarea în agricultură a pesticidelor care cauzează mutaţii în rândul insectelor asupra cărora pesticidele nu mai au nici un efect.

16. Consiliul Europei a subliniat importanţa predării cunoştinţelor despre cultură şi religie. În numele libertăţii de expresie şi credinţei individuale, ideile creaţioniste, ca orice altă poziţie teologică, ar putea fi prezentate ca o adăugire la educaţia culturală şi religioasă, dar nu pot pretinde respectabilitate ştiinţifică.

17. Ştiinţa oferă o pregătire nepreţuită de rigoare intelectuală. Ea nu caută să explice ,,de ce sunt lucrurile”, ci să înţeleagă cum funcţionează ele.

18. Cercetarea influenţei crescânde a creaţioniştilor arată că argumentele dintre creaţionism şi evoluţionism trec mult dincolo de dezbaterea intelectuală. Dacă nu suntem atenţi, valorile care sunt însăşi esenţa Consiliului Europei vor fi direct ameninţate de fundamentaliştii creaţionişti. Este parte din rolul parlamentarilor consiliului să reacţioneze până nu este prea târziu.

19. Prin urmare, Adunarea Parlamentară solicită statelor membre, şi mai ales autorităţilor lor din domeniul educaţiei:

19.1. să apere şi să promoveze cunoaşterea ştiinţifică;

19.2. să întărească predarea fundamentelor ştiinţei, istoria sa, epistemologia sa şi metodele sale alături de predarea cunoaşterii obiective ştiinţifice;

19.3. să facă ştiinţa mai inteligibilă, mai atractivă şi mai aproape de realităţile lumii contemporane;

19.4. să se opună ferm predării creaţionismului ca disciplină ştiinţifică pe picior de egalitate cu teoria evoluţiei şi, în general, să se împotrivească prezentării ideilor creaţioniste în cadrul oricărei alte discipline în afară de religie;

19.5. să promoveze predarea evoluţionismului ca teorie fundamental ştiinţifică în planul de învăţământ.

20. Adunarea salută faptul că 27 academii de ştiinţă ale statelor membre ale Consiliului Europei au semnat, în iunie 2006, o declaraţie cu privire la predarea evoluţionismului şi cheamă academiile de ştiinţă care nu au făcut încă aceasta, să semneze declaraţia.

 

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 53/Almanah 2009