----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Cine e online?

Avem 62 vizitatori și nici un membru online

CHESTIUNEA CALENDARULUI

ENCICLICA SFÂNTULUI SINOD

Pentru punerea în aplicare a calendarului îndreptat pe ziua de 1/14 octombrie 1924

 

- Către clerul şi poporul creştin ortodox din România -

 

Iubiţi fraţi şi fii în Domnul !

 

CAPITOLUL I

De când avem calendarul iulian de astăzi; şi cine l-a făcut şi ni l-a dat

În anul viitor, se împlinesc 1600 de ani, de când soborul Sfinţilor Părinţi de la Niceea a rânduit să se primească de toată lumea creştină, pentru socotirea timpului, Calendarul Iulian. Acest calendar nu a fost făcut la Niceea şi nici nu a fost întocmit de vreunul din credincioşii Sfintei noastre Biserici creştine, ci Sfinţii Părinţi din Niceea l-au găsit deja întocmit de un mare învăţat păgân Sosighene, care îl lucrase cu 46 de ani mai înainte de naşterea Mântuitorului Hristos, adică pe timpul împăratului roman Iulius Cezar, al cărui nume îl poartă. Cum însă acest calendar iulian era, ca socoteală de timp, cel mai bun decât toate calendarele de pe vremea aceea, Sfinţii Părinţi ai Bisericii noastre creştine n-au mai ţinut seama că era făcut de un păgân şi că fusese folosit de păgâni mai mult de 300 de ani, ci l-au primit aşa cum l-au găsit întocmit, pentru toată Biserica şi lumea creştină de atunci, păstrându-i încă şi numele de calendar iulian, cum îl numiseră păgânii. Au ţinut însă să-l încreştineze, pentru că au aşezat în el printr-o socoteală aparte, stabilită la Niceea atât data Sfintelor Paşti, care nu exista la păgâni, cât şi toate sărbătorile şi sfintele slujbe creştineşti, cu pomenirea, în fiecare din cele 365 de zile ale anului, a câte un sfânt cel puţin, din sfinţii Bisericii creştine. Prin cuprinsul deci şi prin însemnătatea ce i s-a dat de Biserica noastră, calendarul iulian a fost, cum am zice, botezat în legea creştină şi n-a mai rămas în el de la Sosighene păgânul decât numărul şi numele de luni de zile ale anului, adică socotelile ştiinţei astronomice.

 

CAPITOLUL II

Calendarul nostru iulian este greşit în socoteala timpului, căci a lăsat anul mai mare decât trebuie

Încreştinat în felul acesta, calendarul iulian a slujit Biserica şi lumea creştină şi în Răsărit şi în Apus, unde s-a introdus în cele din urmă prin lege de stat de către regele apusean Carol cel Mare, în veacul al VIII-lea de la Mântuitorul Hristos. În veacul al XVI-lea însă, învăţaţii creştini au constatat că socotelile astronomice ale lui Sosighene sunt greşite, căci el croise anul în calendarul acesta mai mare, mai lung decât anul cerului. Anul cerului sau anul astronomic este acela pe care îl încheie soarele după ce s-au terminat în întregime cele patru anotimpuri adică: primăvara, vara, toamna şi iarna. Toate zilele acestor patru anotimpuri adunate la un loc formează anul adevărat, adică anul pe care ni-l dau însuşi soarele şi cerul, şi datoria celor ce întocmesc calendare este ca să se ţină în socotelile ce întocmesc pe hârtie, nu de ani închipuiţi de mintea lor, ci de anul ceresc, adică de totalul timpului în care se încheie complet cele patru anotimpuri. S-a dovedit de învăţaţii creştini că anul ceresc este numai de 365 zile, 5 ceasuri, 48 minute şi 48 secunde, pe când anul din calendarul lui Sosighene era de 365 zile şi 6 ceasuri întregi. Între anul lui Sosighene deci şi între anul ceresc s-a descoperit o nepotrivire de 11 minute şi 12 secunde, cu care anul din calendarul iulian este mai lung decât cel ceresc. Din cauza acestei greşeli, deosebirea dintre adevăratul an, care-i cel ceresc, şi între anul din calendarul iulian a crescut an de an cu 11 minute şi 12 secunde, ceea ce în sute de ani face multe zile. Anume au stabilit că anul cerului se încheie mai degrabă, iar cel al calendarului iulian se încheia cu mult mai târziu decât el. Calculând întârzierea aceasta, numiţii învăţaţi au descoperit că, în veacul al XVI-lea, ea ajunsese deja la 10 zile, şi că prin urmare anul cerului şi anul calendarului nu mai corespundeau între ele ca arătare de vremi, căci nu mai arătau împreună la aceeaşi dată anumite semne cereşti, cum arătaseră pe vremea lui Sosighene şi până către Sinodul din Niceea.

Aşa, de pildă, pe vremea lui Sosighene, acel semn ceresc, care se numeşte equinopţiul de primăvară, şi care are loc primăvara, atunci când ziua este egală cu noaptea, era statornicit în calendarul iulian la o dată anumită, când el se întâmpla cu adevărat şi în natură, şi anume la 21 martie. Deci când era în calendarul iulian 21 martie, tot atunci arătau şi ceasornicele ziua egală cu noaptea, adică equinopţiul de primăvară. Din cauza însă a celor 11 minute şi 12 secunde, cu care anul iulian a fost mai mare decât cel ceresc, data de 21 martie din calendarul iulian a început să rămână în urmă de adevăratul timp al vremii când ziua devine în primăvară egală cu noaptea; aşa că în secolul al XVI-lea equinopţiul de primăvară începuse să fie arătat de ceasornice cu 10 zile mai înainte de 21 martie al calendarului iulian, cu care la început equinopţiul ceresc căzuse într-o vreme.

Pentru a se şti deci data equinopţiului de primăvară, de care creştinii se serveau după regulile stabilite de Soborul de la Niceea pentru calcularea datei Sf. Paşti, trebuia în secolul al XVI-lea să nu se mai caute în calendarul iulian când cade 21 martie, ci să se aibă drept călăuză pentru această socoteală ceasornicul cu care trebuia să se măsoare durata zilei şi a nopţii spre a se vedea când anume deveneau acestea primăvara egale între ele.

 

CAPITOLUL III

Revizuirea acestui calendar de către romano-catolici sub Papa Grigorie al XIII-lea spre a-i îndrepta greşelile de calcul făcute de Sosighene

Convingându-se de această greşeală a calendarului iulian, Papa Grigorie al XIII-lea, care a trăit în secolul al XVI-lea, a însărcinat pe un învăţat Luigi Lilio să revizuiască calendarul iulian, de care se conducea şi Biserica papală, pentru a-l apropia cât mai mult de calendarul ceresc, adică de a-l face să arate şi el de-a pururi la aceeaşi dată a vremii cu cel ceresc, atât equinopţiul de primăvară, cât şi equinopţiul de toamnă, cum şi cele două solstiţii, adică pe cel de vară, când avem cea mai lungă zi şi pe cel de iarnă, când avem cea mai lungă noapte. Cu toate străduinţele şi învăţătura lui însă, nici Lilio n-a putut să potrivească între ele calendarul iulian şi pe cel ceresc în aşa fel, încât să le facă de tot egale ca durată. Anul iulian revizuit de el este drept că n-a rămas mai mare decât anul ceresc cu 11 minute şi 12 secunde, ca anul lui Sosighene; dar tot a rămas şi el mai mare cu 22-26 secunde decât anul ceresc.

Ca să ajungă la apropierea aceasta, Lilio a scăzut din calendarul revizuit de el cele 10 zile cu care anul calendarului iulian rămăsese în urmă de anul ceresc până în secolul al XVI-lea, alegând pentru această scădere şi scurtare ziua de 5 octombrie din anul 1582, căreia în loc de 5 octombrie i-a zis 15 octombrie. Pentru a împiedica însă şi pe viitor producerea unor astfel de zile de întârziere, pe care în mod fatal aveau să le nască cele 11 minute şi 12 secunde de diferenţă, din care rezultaseră şi cele 10 zile din trecut în intervalul numai de 1257 ani, câţi trecuseră de la Niceea până la revizuirea din 1582 a acestui calendar, Lilio a lăsat în fiecare grup de câte 400 ani, care îşi are bisecţi toţi anii de la urma fiecărei sute, numai un singur an bisect, adică de 366 zile şi anume numai anul cu care se termină suta a patra. Pe toţi ceilalţi trei ani bisecţi, cu care se încheie suta a treia şi suta a doua şi suta întâia, Lilio i-a redus la ani comuni, adică la ani numai de câte 365 zile. Pentru ce a redus el anii bisecţi ai sutelor a treia, a doua şi a întâia din fiecare grupă de câte 400 ani la ani comuni ? Pentru că s-a calculat că în timp de 400 ani, cele 11 minute şi 12 secunde cu care anul iulian este mai mare decât cel ceresc fac tocmai 3 zile şi ceva, cu care anul iulian devine mai mare. Din patru în patru sute de ani deci, anul iulian devine mai mare decât cel ceresc cu câte trei zile şi ceva, cu care el rămâne în urmă faţă de vremurile cerului şi ale naturii. Lui Lilio prin urmare îi trebuia să taie din calendarul iulian, nu numai cele 10 zile, care se formaseră până la 1582 din aceste trei zile şi ceva, ci îi trebuia să le taie şi pe acelea pe care aceste trei zile şi ceva aveau să le mai producă regulat şi în viitor. Şi le-a tăiat şi pe acestea prin suprimarea, după cum văzurăm, a anilor bisecţi de la sfârşitul sutelor întâia, a doua şi a treia din fiecare grupă viitoare de câte 400 ani. A mai rămas însă de tăiat, pentru ca să poată să devină la fel între ele anul calendaristic cu cel ceresc sau astronomic, încă acel ceva care am arătat că prisoseşte peste cele trei zile tăiate şi care provine din cele 22-26 secunde, cu care şi anul gregorian a rămas mai mare decât anul ceresc. Aceste 22-26 secunde ar face, după calculele lui Lilio, încă o zi la fiecare 4.000 ani, cu care anul gregorian ar rămâne mai mare şi mai în urmă decât anul ceresc. Ca să o înlăture şi pe această zi, Lilio a rânduit să se taie la împlinirea a fiecărei 4.000 ani şi din anul bisect al sutei a patra, care va cădea atunci. Grupul de 400 ani deci, cu care se vor încheia perioadele de câte 4.000 ani îşi va avea comuni şi nu bisecţi, adică de 365 zile şi nu 366 zile, nu numai cei trei ani finali ai sutelor întâia, a doua şi a treia, ci pe toţi patru, adică şi anul bisect din suta a patra.

 

CAPITOLUL IV

Calendarul iulian, revizuit sub Papa Grigorie al XIII-lea, ia numele de calendar gregorian şi devine oficial în Apus şi pentru romano-catolici şi pentru protestanţi

Astfel revizuit, calendarul iulian al romano-catolicilor a devenit de la Lilio încoace, adică de la 1582 până azi calendarul gregorian, după numele Papei Grigorie al XIII-lea care l-a introdus; şi a fost primit foarte cu greu de romano-catolici, şi a fost primit şi mai cu greu de protestanţi, care l-au admis abia cu vreo sută şi şaptezeci de ani în urma romano-catolicilor.

 

CAPITOLUL V

Biserica Ortodoxă însă de Răsărit nu l-a adoptat

Noi, Biserica şi creştinii ortodocşi, n-am primit până astăzi acest calendar gregorian în felul revizuit de Lilio, pentru următoarele motive:

1. Pentru că nu este nici el exact, după cum am arătat, întrucât nici el nu egalează perfect, ca coincidenţă de vremi, anul calendaristic cu cel ceresc, şi

2. Pentru că în calendarul gregorian al romano-catolicilor nici data Sf. Paşti nu se calculează ca la noi, nici sfinţii, care se pomenesc în fiecare zi, nu sunt aceiaşi cu cei de la noi ortodocşii şi nici slujbele care li se fac, adică ritualul din tipic nu este ca la noi.

 

CAPITOLUL VI

Trebuinţa Bisericii Ortodoxe de Răsărit de a-şi îndrepta şi ea calendarul iulian de greşelile lui Sosighene, şi motivele speciale pe care le are Biserica Ortodoxă Română pentru o astfel de îndreptare

Cum însă suntem de mult convinşi şi noi ortodocşii de greşeala lui Sosighene în calcularea anului său calendaristic, întrucât astăzi de pildă equinopţiul de primăvară nu-l mai avem la 21 martie, cum l-a calculat Sosighene şi cum l-a stabilit în calendarul iulian, ci ziua cu noaptea sunt egale azi, după arătările ceasornicului, cu 13 zile mai înainte de această dată, adică la 8 martie al calendarului iulian, declarăm de astă dată că ne-a devenit şi nouă cu neputinţă să ne mai opunem adevărului şi să păstrăm ca şi până aci tot calendarul iulian al lui Sosighene. Şi ne-a devenit cu neputinţă să-l mai păstrăm pe acest calendar, pentru următoarele motive:

1. Toate statele creştine ortodoxe, între care se numără şi statul nostru românesc, au primit pentru uzul lor şi al cetăţenilor lor ortodocşi, calendarul gregorian, ca fiind mai aproape de anul ceresc decât cel iulian;

2. De la întregirea scumpei noastre patrii încoace, suntem cu toţi datori a căuta şi a folosi tot ce poate duce la unirea între ei a tuturor cetăţenilor acestei scumpe patrii, în care, pe lângă noi creştinii ortodocşi, se numără acum foarte mulţi de altă lege. Pe toţi aceşti cetăţeni noi ai patriei noastre, noi ortodocşii, care, prin numărul şi prin calitatea noastră de băştinaşi suntem elementul de plămădire şi de reprezentare al românismului, avem datoria să-i atragem cât mai mult înspre masele româneşti şi să-i alipim cât mai intim de sânul patriei noastre. Aceasta o cer marile interese ale statului. Şi cum calendarul nu pune în joc nici fiinţa credinţei, nici vreo parte însemnată din viaţa noastră bisericească, am crezut de datoria noastră să ne servim şi de el pentru a înlesni în masa tuturor cetăţenilor noştri apropierile sufleteşti şi sociale trebuitoare;

3. Ne-am dat seama prin studii şi prin experienţe anume că, din cauza nepotrivirilor dintre calendare, se păstrează în lumea noastră muncitoare două rânduri de sărbători, cum este de pildă nu numai la Sf. Paşti şi la sărbătorile dependente de el, ci şi la Naşterea Mântuitorului, la Bobotează, la Adormirea Maicii Domnului etc, adică la toate sărbătorile fixe; şi că, prin atâtea zile de repaos, i se pricinuieşte muncii şi economiei româneşti, concurată cu atâta competenţă şi îndemânare de străini, pagube, care, după cum au calculat unii s-ar ridica pentru fiecare zi de repaos la suma de vreo 500 milioane lei;

4. Ne-am dat seama de asemenea că n-avem dreptul să ne opunem ştiinţei care ne vesteşte adevărul, pentru că lupta Mântuitorului Hristos a fost în lumea aceasta, ca să le impună tuturor adevărul: «Eu pentru aceasta m-am născut, şi pentru aceasta am venit în lume, ca să mărturisesc adevărul. Tot cel ce este din adevăr ascultă glasul meu» (Ioan 18, 37) i-a zis El lui Pilat, când acesta îl judeca spre moarte, adică în momentul cel mai grav şi mai solemn al petrecerii sale pe pământ. Şi Mântuitorul a luptat pentru impunerea în lume a adevărului, ori de ce natură ar fi el, pentru că, după cum singur ne spune: «numai adevărul liberează» (Ioan 8, 32). A ne mai opune deci adevărului astăzi, când la noi, românii, i s-au mai adăugat în sprijin şi celelalte trei motive arătate mai sus şi multe altele, ar fi fost pentru Biserica noastră Ortodoxă Română şi pentru creştinii ei, a se opune dintr-o dată şi lui Hristos, care văzurăm că ne porunceşte prin învăţăturile sale supunerea la adevăr şi realităţilor în care ne-a fost dat să trăim.

Ar fi fost să ne arătăm mai fricoşi şi mai slabi decât Sf. Părinţi de la Soborul din Niceea, care, în nevoia de a avea un calendar pentru lumea şi Biserica lui Hristos, n-au stat la îndoială să-l adopte pe cel mai bun din vremea aceea, care am văzut că fusese făcut de un păgân, şi că fusese folosit de păgâni mai mult de 300 ani.

Noi, ortodocşii de azi, nu ne putem socoti nici mai cuminţi şi nici mai sfinţi decât Sfînţii Părinţi din Biserica veche, care ne-au lăsat calendarul iulian, cel de azi. Şi spre a nu ne opune adevărului, şi spre a nu păgubi poporul pe tărâmul economic, şi îndeosebi spre a nu ne arăta că dezaprobăm fapta Sf. Părinţi din Niceea de a fi primit pentru Sfânta Biserică a lui Hristos chiar un calendar păgânesc, am căutat şi noi, reprezentanţii de azi ai Bisericilor Ortodoxe naţionale de Răsărit să ne îndreptăm calendarul nostru iulian, lucrat cum văzurăm de păgânul Sosighene în partea lui astronomică.

 

CAPITOLUL VII

Bisericile Ortodoxe surori cu cea românească s-au înţeles la Patriarhia din Constantinopol în anul trecut, cum să se facă în calendarul nostru de azi îndreptările trebuitoare. Patriarhia din Constantinopol şi Biserica Grecească l-au şi îndreptat şi introdus de la 10 martie, Biserica noastră îl introduce de la 1 octombrie din acest an

În scopul acesta, Bisericile Ortodoxe de Răsărit şi-au scris una alteia, îndemnându-se una pe alta la îndreptarea calendarului lor comun. Iar în anul trecut s-a ţinut de o comisiune ortodoxă, la care am luat parte şi noi, românii, mai multe şedinţe chiar la Patriarhia din Constantinopol, în care s-a primit atât îndreptarea calendarului iulian al Sfintei noastre Biserici de Răsărit, cât şi felul după care să i se facă această îndreptare.

Mai grăbite chiar decât Biserica noastră românească, Patriarhia din Constantinopol şi Biserica din Grecia au şi introdus pentru uzul lor calendarul iulian, îndreptat de ele după regulile stabilite de Comisia ortodoxă de la Constantinopol, cu începere chiar de la 10 martie din acest an, precum i-au şi dat de ştire Sfântului nostru Sinod.

Pentru aceste motive, după ce a aprobat în şedinţa sa din 23 octombrie a anului trecut îndreptarea calendarului nostru şi după ce a stabilit să se păstreze în el fără nici o schimbare vechile aşezări rituale ale Sf. Noastre Biserici de Răsărit, Sf. Sinod al Bisericii noastre vă dă acum de ştire că de la 1 octombrie din acest an va intra în aplicare şi pentru Biserica Ortodoxă a neamului nostru calendarul îndreptat de el. Lui 1 octombrie i se va zice în acest an 14 octombrie, căci numai aşa se pot lepăda afară din calendarul de azi cele 13 zile, cu care acest calendar a rămas în urmă faţă de anul cerului sau astronomic, care singur este anul cel adevărat.

 

CAPITOLUL VIII

Regulile stabilite în anul trecut la Comisiunea ortodoxă de la Patriarhia din Constantinopol pentru îndreptarea calendarului iulian, Sfântul nostru Sinod le-a urmat întocmai

Iată acum cum s-a făcut îndreptarea calendarului iulian de către Sfântul nostru Sinod.

Comisiunea ortodoxă de la Patriarhia din Constantinopol, de care am vorbit, a stabilit:

1. Ca Bisericile Ortodoxe naţionale să nu îndrepteze în calendarul Sfintei noastre Biserici de Răsărit decât socotelile de timp pe care Sosighene le-a calculat greşit, şi

2. Ca să nu se schimbe în calendarul astfel îndreptat nici aşezările Sf. Părinţi, pentru serbarea Paştilor, nici numirea sfinţilor din fiecare zi, aşa cum o avem astăzi, nici posturile şi nici sfintele slujbe zilnice prevăzute şi rânduite de tipicul ortodox.

În privinţa credinţei şi a cultului, prin urmare, îndreptarea aceasta lasă calendarul nostru întocmai cum l-am primit la Niceea şi cum ni s-a păstrat până astăzi, întrucât ea nu schimbă şi nu ştirbeşte în el nimic din rânduielile de credinţă şi de cult, statornicite de Sf. Părinţi ai Bisericii de Răsărit.

Singura schimbare pe care o face în el este numai cea privitoare la calcularea timpului, adică numai acea prin care anul calendarului trebuie să se apropie cât mai mult de anul cerului.

Din cele arătate mai sus, am văzut că anul calendarului iulian este mai mare decât anul cerului cu 11 minute şi 12 secunde; şi că porţiunea aceasta de timp, aşa mică cum este, dă totuşi naştere din patru sute în patru sute de ani la 3 zile şi ceva, cu care anul calendarului iulian rămâne în urmă faţă de cel ceresc. Am arătat, de asemenea, că de la Niceea, adică de la anul 325 după Hristos şi până astăzi, anul calendarului nostru a rămas în urmă faţă cu anul ceresc cu 13 zile; şi că din cauza acestei întârzieri, equinopţiul de primăvară, după care Sfânta noastră Biserică de Răsărit calculează data Sfintelor Paşti, a trecut de la 21 martie din calendar unde îl stabilise Sosighene şi unde se împlinea cu adevărat şi în natură la 8 martie.

Datoria noastră este prin urmare să ne apropiem anul calendarului nostru de anul cerului, ca să le facem să se potrivească unul cu altul, căci din cauza acestor întârzieri de câte 3 zile şi ceva, la fiecare 400 ani, calendarul nostru iulian, aşa cum îl avem azi, va ajunge să ne arate cu vremea primăvara în vară, vara în toamnă, toamna în iarnă, şi iarna în primăvară. Timpul cu alte cuvinte va trece înainte la vremea care i-a rânduit-o Dumnezeu, iar calendarul nostru ni-l va arăta, prin datele sale lunare, din cauza acestor întârzieri, numai după ce în realitate a trecut.

Pentru a ne potrivi deci anul calendarului cu anul cerului, ne-am văzut siliţi şi noi ortodocşii să facem cu cele 13 zile, cu care ne-am depărtat până azi de anul cerului, ceea ce au făcut şi alţii, întrucât nu se poate altfel, adecă să le tăiem şi noi şi să le scoatem din calendarul nostru de azi. Data pentru această scoatere s-a stabilit de Sfântul Sinod, după cum am spus, la 1 octombrie din acest an, care va deveni 14 octombrie.

Pentru zilele de spor însă, cu care anul nostru s-ar mări şi ar mai rămânea şi pe viitor în urmă din cauza celor 11 minute şi 12 secunde, care nu vor putea să dispară niciodată, noi ortodocşii nu am făcut ceea ce au făcut de exemplu romano-catolicii, care prin Lilio al lor au făcut şi ei greşeli.

Noi am ţinut dimpotrivă să ne apropiem anul calendarului de anul cerului mult mai mult de cum şi l-au putut apropia ei; şi cu ajutorul lui Dumnezeu am reuşit, pentru că pe când anul gregorian rămâne în urma anului cu 22-26 secunde, care la 4.000 ani fac o zi, anul iulian, aşa cum a fost îndreptat acum de noi, nu mai rămâne în urmă de anul calendarului decât cu vreo două secunde, care numai după 40.000 ani fac o zi.

Prin urmare, noi ortodocşii, nu numai că am înlăturat, prin îndreptarea făcută, greşelile de calcul ale lui Sosighene şi pe trecut şi pe viitor, dar le-am înlăturat şi pe ale lui Lilio, făcând ca calendarul Sfintei noastre Biserici de Răsărit să rămână desigur tot cel de până aci, dar să nu mai fie în privinţa calculelor de timp nici cel păgânesc al lui Sosighene, nici cel gregorian al romano-catolicilor.

La apropierea aceasta de anul cerului mult mai mult decât romano-catolicii, noi ortodocşii am ajuns luând pentru viitor în locul grupului de 400 ani, cum au luat romano-catolicii, un grup mai mare, şi anume un grup de 900 ani, şi lăsând în acest grup numai 2 ani bisecţi în loc de 9 câţi ni se indică de numărul celor 900 ani ai grupului luat de noi. La un grup de ani deci aproape egal cu al romano-catolicilor, noi ortodocşii reducem după metoda aceasta 7 zile din cele pe care ni le dau anual şi necontenit cele 11 minute şi 12 secunde, cu care anul calendarului este mai mare decât anul cerului, pe când romano-catolicii reduc numai 6 zile.

Cum vedeţi, iubiţi clerici şi creştini, deşi pentru prisosul de 13 zile pe care îl avem din trecut a trebuit să procedăm şi noi ortodocşii ca şi romano-catolicii, tăindu-le şi noi pe ale noastre în 1924 cum şi le-au tăiat şi ei pe cele 10 zile ale lor în 1582, pentru prisosul de zile însă, care va avea să se ivească în viitor din cauza a 11 minute şi 12 secunde cu care anul calendarului va fi necontenit mai mare decât anul cerului, noi ortodocşii am lucrat mai cu îndemânare şi cu totul altfel decât romano-catolicii.

Aşa fiind calendarul pe care Sfântul Sinod îl introduce de la 1 octombrie din acest an, nu este după cum vedeţi cel romano-catolic, ci tot vechiul calendar iulian al Sfintei noastre Biserici Ortodoxe de Răsărit, dar îndreptat în privinţa socotirii timpului mult mai bine decât calendarul gregorian al romano-catolicilor.

 

CAPITOLUL IX

Clerul şi poporul ţării şi al Bisericii noastre Ortodoxe Române să primească cu încredere calendarul îndreptat de Sfântul Sinod, care este mai bun ca socotire a timpului şi decât al lui Sosighene şi decât cel gregorian al romano-catolicilor şi în care rânduielile de credinţă şi de ritual nu s-au schimbat întru nimic, ci au rămas tot cele stabilite de Sfinţii Părinţi şi de Soboarele Bisericii Ortodoxe de Răsărit

Să nu se clătească deci sufletele voastre că prin îndreptarea calendarului, cu care v-aţi pomenit din tată în fiu, s-ar fi făcut de Sfântul Sinod vreo schimbare în rânduielile sfintelor noastre aşezăminte ortodoxe, căci după cum vedeţi, noi n-am luat din calendarul gregorian al romano-catolicilor nici măcar socotelile de timp în felul cum şi l-au făcut şi pentru viitor.

Iar cât pentru cuprinsul ortodox al calendarului îndreptat de Sfântul Sinod, să vă fie în ştire că nu s-a atins nimic, cum am spus şi mai sus, din ce au aşezat pentru Sfintele Paşti, pentru praznice şi sărbători, pentru posturi şi ritual, Sfinţii Părinţi ai Bisericii Ortodoxe de Răsărit.

Aşa de pildă, data Sfintelor Paşti se va calcula în acest calendar ca şi în trecut, adică după vechea noastră Pascalie, cu păstrarea neştirbită a aceloraşi legături dintre Sfintele Paşti şi dintre sărbătorile dependente de ele. Sfinţii şi sărbătorile fixe rămân tot în zilele care au fost aşezate, ca şi până acum, numai că poziţia lor lunară se suie mai sus de cea de azi cu cele 13 zile lepădate din calendarul îndreptat, dar păstrând aceleaşi date de până acum.

Aşa, de pildă, Sfântul Nicolae se va serba şi în calendarul îndreptat de Sfântul Sinod tot la 6 decembrie, care însă va fi mai sus ca poziţie, de ziua în care s-a serbat până acum, cu cele 13 zile şterse din calendarul de azi.

Să se ştie însă că sfinţii din cele 13 zile şterse din calendarul îndreptat, adică sfinţii care se serbează în calendarul de azi de la 1-14 octombrie, se vor serba într-o singură zi adică la 14 octombrie întrucât în tipicul nostru ortodox avem zile în care serbează dintr-o dată mai mulţi sfinţi.

De la anul viitor înainte însă, de când anul calendarului nostru îndreptat nu se va mai micşora ca acum cu 13 zile, ci îşi va avea în întregime cele 365 zile când va fi comun, şi cele 366 zile când va fi bisect ca şi până acum, sfinţii de la 1-14 octombrie se vor serba ca şi până acum, fiecare în parte şi la ziua lor.

Vă sfătuim deci, iubiţii noştri clerici şi creştini, să primiţi calendarul care se publică aci, lucrat pentru partea de an pe care o mai avem până la 1 ianuarie 1925 cu toată încrederea şi liniştea sufletească. Acest calendar este lucrat după regulile stabilite în Comisia de Constantinopol, care împreună cu Biserica Grecească l-au şi introdus de la 10 martie din acest an, şi care, curăţit de greşelile lui vechi, nu are în acelaşi timp ca cuprins nimic comun cu calendarul gregorian al romano-catolicilor, în care data Sfintelor Paşti se calculează altfel, în care sfinţii zilnici sunt în cea mai mare parte alţii decât ai noştri, şi care îşi au alt ritual pentru cultul zilnic decât ritualul din tipicul nostru ortodox.

Darul Domnului nostru Iisus Hristos, şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi. Amin.

 

Miron, mitropolit primat al României

Pimen, mitropolitul Moldovei şi al Sucevei

Nicolae, mitropolitul Ardealului

Gurie, arhiepiscopul Chişinăului

Vartolomeu, episcop al Râmnicului Noul Severin

Lucian, al Romanului

Ghenadie, al Buzăului

Iacov, al Huşilor

Ioan, al Aradului

Iosif, al Caransebeşului

Roman, al Oradei Mari

Nicolae, al Clujului

Visarion, al Hotinului

Nectarie, al Cetăţii Albe

Ilarie, al Constanţei

Evghenie Piteşteanul

Teofil Râmniceanul

Valerian Craioveanul

Platon Ploieşteanul

Dionisie, al Ismailului

Ipolit Rădăuţeanul

Ilarion Băcăoanul

Gherontie Silistreanul