----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Cine e online?

Avem 88 vizitatori și nici un membru online

REZOLUŢII ALE UNIUNII EUROPENE (X) 

Rezoluţia Parlamentului European din 22 aprilie 2008

privind donarea şi transplantul de organe: acţiuni politice la nivelul Uniunii Europene

 

Pe 22 aprilie 2008, Parlamentul European a aprobat directiva privind standardele de calitate şi siguranţă pentru donarea şi transplantul de organe şi a votat o rezoluţie prin care cere Comisiei Europene să alcătuiască un Plan de acţiune privind donarea şi transplantul de organe.

Pe 22 iunie 2009, Comisia Europeană a adoptat Directiva şi planul de acţiune pe 6 ani (2009-2015) privind donarea şi transplantul de organe în cadrul statelor membre ale Uniunii Europene, cerute de Parlamentul European prin rezoluţia din aprilie 2008.

Pe 19 mai 2010, Parlamentul European a votat Directiva şi planul de acţiune ale Comisiei Europene privind donarea şi transplantul de organe.

 

În rezoluţie se remarcă doleanţele Uniunii Europene: creşterea numărului de organe disponibile pentru a satisface nevoile pacienţilor, creşterea gradului de sensibilizare a opiniei publice, existenţa unui cadru legal adecvat pentru donarea de organe, promovarea donării de organe prin propagandă în primul rând printre tineri, apelarea la personalităţi cunoscute pentru a face lobby şi utilizarea pachetelor educaţionale, implicarea Bisericilor pentru a încuraja atitudinile favorabile donării de organe, schimbarea prejudecăţilor, interdicţia de a primi o recompensă financiară pentru donarea unui organ.

Pentru moment, este dreptul exclusiv al omului de a alege dacă doreşte sau nu să-şi doneze organele ...

 

 

Extrase din rezoluţie

 

Parlamentul European,

 

Întrucât

J. În statele membre există cadre juridice diferite (unele care presupun existenţa acordului prealabil (opt-in) sau a refuzului explicit (opt-out)), iar experienţele din diferite state membre arată că impactul sistemului juridic asupra numărului donatorilor este destul de limitat;

O. Experienţele existente (cum ar fi modelul spaniol, proiectul belgian GIFT, DOPKI şi Alianţa pentru donarea şi transplantul de organe (Alliance-O)) indică rezultate pozitive şi ar trebui luate în considerare;

 

1. Salută Comunicarea Comisiei menţionată anterior, care propune o abordare integrată, organizată în jurul a trei piloni, care este binevenită;

 

Instrumentul juridic

2. Aşteaptă cu interes propunerea de directivă a Comisiei, care să stabilească cerinţele de calitate şi siguranţă pentru donarea, procurarea, testarea, conservarea, transportul şi distribuţia organelor pe cuprinsul Uniunii Europene, precum şi resursele necesare pentru a îndeplini aceste cerinţe; subliniază totuşi că viitorul cadru legislativ nu ar trebui să creeze proceduri administrative greoaie suplimentare pentru statele membre sau pentru furnizorii de servicii, nici să pună în pericol utilizarea celor mai bune practici existente sau a acelor practici adaptate la condiţiile şi împrejurările dominante din fiecare stat membru sau să conţină cerinţe care să conducă la o scădere a numărului donatorilor potenţiali şi existenţi;

 

Cooperarea între statele membre

5. Îşi exprimă preocuparea în legătură cu insuficienţa organelor umane disponibile pentru transplant pentru a satisface nevoile pacienţilor; consideră că atenuarea crizei organelor şi a donatorilor este principala provocare cu care se confruntă statele membre ale Uniunii Europene în domeniul transplanturilor de organe; reaminteşte că în prezent multe mii de pacienţi din Europa sunt înscrişi pe liste de aşteptare, iar rata mortalităţii în rândul acestora este deosebit de mare;

7. Subliniază că donarea de organe este un dar; prin urmare, subliniază că, deşi găsirea unei soluţii la lipsa acută de organe din Uniunea Europeană este extrem de importantă, trebuie totuşi deopotrivă respectată şi protejată libertatea de alegere de a dona sau nu un organ;

8. Ia act de diferenţele considerabile legate de sursa de recoltare a organelor (donatori decedaţi sau în viaţă) în cadrul Uniunii Europene, diferenţele considerabile dintre statele membre în privinţa succesului obţinut în încercarea de a mări baza de donatori, discrepanţele dintre statele membre în ceea ce priveşte cerinţele de calitate şi siguranţă, diferenţele de organizare a activităţii de donare şi transplantare şi diferenţele privind educarea şi instruirea personalului medical şi paramedical; consideră că discrepanţele pot fi puse parţial pe seama unei combinaţii de factori economici, structurali, administrativi, culturali, etici, religioşi, istorici, sociali şi juridici, cu toate că factorul esenţial pare să fie modul în care este organizat întreg procesul prin care se ajunge la donare şi transplant;

9. Prin urmare, consideră cu tărie că există un important potenţial de împărtăşire a cunoştinţelor statelor membre, pentru a spori numărul donatorilor şi a uniformiza accesul la transplant în cadrul Uniunii Europene; aşteaptă cu interes planul de acţiune al Comisiei privind consolidarea cooperării dintre statele membre în vederea:

- creşterii numărului de organe disponibile;

- sporirii eficienţei sistemelor de transplant şi accesibilităţii acestora;

- creşterii gradului de sensibilizare a opiniei publice;

- asigurării calităţii şi siguranţei;

10. În consecinţă, subliniază că instituirea unor sisteme operative bine structurate şi promovarea modelelor de succes în statele membre şi între acestea şi, dacă este cazul, la nivel internaţional, sunt de o importanţă primordială; sugerează că sistemele operative ar trebui să fie constituite din: un cadru legal adecvat, infrastructură tehnică şi logistică, sprijin psihologic şi organizatoric şi o structură organizatorică adecvată, la nivel spitalicesc şi supra-spitalicesc, susţinută de un personal de o înaltă calificare, dublat de dispoziţii clare în privinţa urmăririi donării de organe, precum şi un sistem de alocare şi distribuire a organelor corect, echitabil şi eficient;

 

Creşterea numărului de organe disponibile

11. Atrage atenţia că modelul juridic adoptat ţine de competenţa fiecărui stat membru; subliniază că în Uniunea Europeană există două modele, fiecare cu variante diferite; consideră că nici adaptarea, nici armonizarea sistemelor juridice nu sunt necesare; invită statele membre să adopte legislaţie care să permită numirea unui reprezentant legal care să poată decide în ceea ce priveşte donarea, după moartea unei persoane;

12. Solicită statelor membre să folosească la maximum potenţialul donărilor post-mortem; prin urmare, îndeamnă statele membre să investească masiv pentru îmbunătăţirea sistemului organizatoric prin:

- sensibilizarea, educarea şi instruirea personalului medical şi paramedical;

- finanţarea spitalelor pentru ca acestea să numească coordonatori interni de transplanturi (medici care lucrează în cadrul unităţilor de terapie intensivă, asistaţi de o echipă medicală), a căror sarcină să fie identificarea activă a donatorilor potenţiali şi contactarea familiilor acestora;

- introducerea de programe de îmbunătăţire a calităţii în fiecare spital sau grup de spitale din Uniunea Europeană, acolo unde există date demonstrate privind posibilitatea donării de organe;

13. Solicită statelor membre, în vederea creşterii numărului de organe disponibile, să evalueze recurgerea la donatorii ,,marginali” (adică, donatorii mai în vârstă sau care suferă de anumite boli), luând în considerare aspectele privind calitatea şi siguranţa;

15. Solicită statelor membre care autorizează donarea de la donatorii în viaţă să ia în considerare aspectele privind calitatea şi siguranţa; subliniază totuşi că donările de la donatorii în viaţă trebuie considerate complementare faţă de donarea post-mortem;

22. Susţine măsurile care îşi propun să protejeze donatorii în viaţă, atât din punct de vedere medical, cât şi psihologic şi social şi să se asigure că donarea de organe se face în mod altruist şi voluntar, interzicând plăţile între donatori şi beneficiari, limitând strict orice fel de plăţi la compensaţia aferentă acoperirii cheltuielilor şi inconvenientelor legate de donare; solicită statelor membre să asigure păstrarea anonimatului donatorilor decedaţi şi în viaţă, care nu sunt legaţi genetic sau emoţional de primitori, în cazul în care legislaţia permite astfel de donări; îndeamnă statele membre să definească condiţiile în care se poate acorda compensaţie;

23. Îndeamnă statele membre să adopte sau să menţină dispoziţii legale stricte privind transplantul de la donatorii în viaţă fără legături de rudenie cu primitorii, pentru a asigura transparenţa sistemului de transplant şi pentru a elimina orice posibilitate de vânzare ilicită de organe sau de constrângere a donatorilor; astfel, donările provenind de la donatorii în viaţă fără legături de rudenie cu primitorii să fie permise numai în condiţiile stipulate în legislaţia naţională şi în urma autorizării primite de la un organism adecvat independent;

24. Îndeamnă statele membre să garanteze că donatorii în viaţă nu vor fi supuşi discriminării, în special de către sistemele de asigurări de sănătate;

25. Îndeamnă statele membre să garanteze rambursarea costurilor de protecţie socială ale donatorilor în viaţă;

 

Eficienţa şi accesibilitatea sistemelor de transplant

34. Solicită crearea unui card european de donator de organe, care să completeze sistemele naţionale existente;

 

Creşterea gradului de conştientizare a opiniei publice

36. Subliniază importanţa creşterii gradului de conştientizare a publicului în privinţa donării de organe şi a transplanturilor, pentru a facilita identificarea donatorilor de organe, sporind astfel numărul de organe disponibile; prin urmare, solicită Comisiei, statelor membre şi societăţii civile să sporească în mod fundamental promovarea donării de organe, de exemplu, în rândul tinerilor, în şcoli; recomandă, în această privinţă, apelarea la personalităţi cunoscute (cum ar fi sportivi şi sportive) şi utilizarea pachetelor educaţionale;

37. Subliniază că informaţiile privind donarea şi transplantul de organe ar trebui furnizate într-un mod transparent, imparţial şi neautoritar, tratând aspectele privind donările de organe, şi anume faptul că donarea ar putea implica donarea mai multor organe, precum şi donări de ţesuturi;

38. Subliniază că alegerea de a dona sau nu un organ este dreptul exclusiv al donatorului şi trebuie respectată şi că donarea de organe trebuie considerată un dar oferit de o fiinţă umană altei fiinţe umane; subliniază că acest lucru trebuie să se reflecte în limbajul folosit, evitându-se termenii economici, care sugerează tratarea organelor ca mărfuri disponibile pe piaţa internă;

41. Este încredinţat că informarea publicului atât la nivel local, cât şi la nivel regional, este un mod foarte eficient de a mări numărul de organe disponibile; solicită Comisiei, statelor membre şi organizaţiilor societăţii civile, bisericilor şi comunităţilor religioase şi umaniste să ia parte la acest efort de sensibilizare a publicului privind posibilitatea donării de organe, ţinând cont totodată de particularităţile culturale ale fiecărui stat membru; subliniază rolul important jucat de donatorii înscrişi în registre în promovarea donării de organe în rândul rudelor şi prietenilor, pe care îi încurajează să devină ei înşişi donatori;

44. Solicită Comisiei să sprijine cercetarea în domeniul donării şi transplantului de organe dincolo de graniţele naţionale pentru a aborda impactul etniei, ţării de origine, religiei, nivelului de educaţie şi mediului socio-economic asupra deciziei de a dona organe; solicită Comisiei şi statelor membre să difuzeze rapid rezultatele acestei cercetări, în vederea informării publicului şi a schimbării prejudecăţilor;

 

Traficul de organe

49. Atrage atenţia că există o legătură între lipsa de organe şi traficul de organe, prin faptul că traficul de organe afectează credibilitatea sistemului în opinia potenţialilor donatori voluntari şi neremuneraţi; subliniază că orice exploatare comercială a organelor este lipsită de etică şi contravine celor mai elementare valori umane; subliniază că orice donare de organe motivată de interese financiare degradează gestul de a dărui un organ, transformându-l într-o simplă marfă, ceea ce constituie o încălcare a demnităţii umane, contravine articolului 21 din Convenţia privind drepturile omului şi biomedicina şi este interzis în conformitate cu articolul 3 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

 

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 67/Almanah 2011