----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Cine e online?

Avem 44 vizitatori și nici un membru online

ROADELE ECUMENISMULUI

Comisia Mixtă de Dialog Teologic între

Biserica Ortodoxă şi Bisericile Ortodoxe Orientale (monofizite)

 

Prima declaraţie comună

Anba Bishoy, 1989

 

Noi am moştenit de la Părinţii noştri întru Hristos credinţa şi tradiţia apostolică cea una, deşi ca Biserici am fost despărţiţi unii de alţii vreme de secole. Ca două familii de Biserici Ortodoxe, de mult timp în afara comuniunii reciproce, ne rugăm acum şi nădăjduim că Dumnezeu va restabili această comuniune pe baza credinţei apostolice comune a Bisericii nedespărţite din primele veacuri, pe care o mărturisim în Crezul nostru comun. Ceea ce urmează este o simplă declaraţie smerită a ceea ce noi credem pe drumul nostru către restabilirea comuniunii dintre cele două familii ale noastre de Biserici Ortodoxe.

Pe parcursul discuţiilor, noi am găsit fundamentul comun în formula Părintelui nostru comun, Sfântul Chiril al Alexandriei: mia physis hypostasis (he mia hypostasis) tou Theou Logou sesarkomene (o fire a Cuvântului întrupat)1 şi în afirmaţia că ,,este de ajuns pentru mărturisirea credinţei noastre adevărate şi desăvârşite a spune şi a mărturisi că Sfânta Fecioară este Născătoare de Dumnezeu” (Omilia 15, potrivit Ep. 39).

Mare este cu adevărat taina minunată a Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh, un Dumnezeu adevărat, o Fiinţă (ousia) în trei Ipostasuri (hypostases) sau trei Persoane (prosopa). Fie numele Domnului Dumnezeului nostru binecuvântat în vecii vecilor.

Mare este cu adevărat şi taina negrăită a Întrupării Domnului nostru Iisus Hristos pentru noi şi pentru a noastră mântuire.

Logosul, de o fiinţă din veci cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt în dumnezeirea Sa, S-a întrupat în zilele mai de pe urmă de la Sfântul Duh şi din binecuvântata Fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu, şi S-a făcut om, de o fiinţă cu noi în umanitatea Sa, însă fără de păcat. El este Dumnezeu adevărat şi Om adevărat totodată, desăvârşit în dumnezeirea Sa şi desăvârşit în umanitatea Sa. Pentru că Cel pe care ea L-a purtat în pântecele ei era în acelaşi timp Dumnezeu deplin şi om deplin, noi o numim binecuvântată Fecioară Născătoare de Dumnezeu (Theotokos).

Atunci când vorbim despre ipostasul compus (synthetos) al Domnului nostru Iisus Hristos, noi nu spunem că în El se unesc un ipostas dumnezeiesc şi un ipostas omenesc. Ipostasul cel unul şi veşnic al celei de-a doua Persoane a Sfintei Treimi a luat asupra Sa firea noastră omenească creată, unind-o în acel act cu propria Sa fire dumnezeiască necreată, pentru a forma o fiinţă dumnezeiesco-umană adevărată unită în chip nedespărţit şi neamestecat, firile distingându-se una de alta numai în teorie (theoria).

Ipostasul Logosului înainte de întrupare, chiar cu firea Sa dumnezeiască, nu este desigur compus. Acelaşi ipostas, ca distinct de fire, al Logosului Întrupat nu este de asemenea compus. Unica persoană (prosopon) teandrică a lui Iisus Hristos este un ipostas veşnic care şi-a asumat firea omenească prin întrupare. Aşadar, noi numim acest ipostas compus din cauza firilor care sunt unite pentru a forma o unitate compusă. Nu înseamnă că Părinţii noştri au folosit întotdeauna termenii fire (physis) şi ipostas (hypostasis) cu posibilitatea de a se schimba între ei şi îi confundau pe unul cu celălalt. Termenul ipostas (hypostasis) poate fi folosit pentru a desemna atât persoana distinctă de fire, cât şi persoana împreună cu firea, căci de fapt un ipostas nu există niciodată fără o fire.

Acelaşi ipostas al celei de a doua Persoane a Sfintei Treimi, născut din veci din Tatăl, este Acela care în aceste zile mai de pe urmă a devenit om şi S-a născut din binecuvântata Fecioară. Aceasta este taina unirii ipostatice pe care noi o mărturisim cu smerită închinare – unirea reală a dumnezeiescului cu umanul, cu toate însuşirile şi acţiunile firii dumnezeieşti necreate, inclusiv voinţa şi lucrarea fireşti, unită în chip nedespărţit şi neamestecat cu firea umană creată, cu toate însuşirile şi acţiunile sale, inclusiv voinţa şi lucrarea fireşti. Logosul întrupat este subiectul a toată voinţa şi lucrarea lui Iisus Hristos.

Suntem de acord cu condamnarea ereziilor nestoriană şi evtihiană. Nu despărţim şi nici nu împărţim firea omenească de firea dumnezeiască în Hristos, nici nu socotim că cea dintâi a fost absorbită în cea de a doua şi astfel a încetat să existe.

Cele patru adverbe folosite pentru a descrie taina unirii ipostatice aparţin tradiţiei noastre comune: fără amestecare (sau confuzie) (asyngchytos), fără schimbare (atreptos), de nedespărţit (achoristos) şi de neseparat (adiairetos). Aceia dintre noi care vorbesc despre două firi în Hristos nu neagă prin aceasta unirea lor de nedespărţit şi de neseparat; aceia dintre noi care vorbesc despre o fire dumnezeiesco-umană unită în Hristos nu neagă prin aceasta prezenţa dinamică continuă în Hristos a dumnezeiescului şi umanului, fără schimbare şi fără amestecare.

Acordul nostru reciproc nu este limitat la hristologie, ci cuprinde întreaga credinţă a Bisericii  celei Una nedespărţite a primelor veacuri. Suntem de acord de asemenea în ceea ce priveşte modul în care înţelegem Persoana şi Lucrarea lui Dumnezeu Sfântul Duh, care purcede numai de la Tatăl şi este preaslăvit întotdeauna cu Tatăl şi cu Fiul.

 

Notă

1. În episodul VI al serialului mai sus menţionat, am expus contextul istoric în care Sfântul Chiril al Alexandriei a folosit expresia ,,o fire a Cuvântului întrupat”.

 

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 60/Almanah 2010