----------------

 

Carti in site

 

--------------------

O EXAMINARE ŞTIINŢIFICĂ A CALENDARULUI

BISERICII ORTODOXE

de Ieromonah Casian

 

Capitolul XIII

Concluzie

 

Sfârşitul cuvântului tot, auzi-l; teme-te de Dumnezeu, şi poruncile lui le păzeşte,
că aceasta este tot omul. Că toată fapta o va aduce Dumnezeu la judecată,
cu tot lucrul trecut cu vederea, ori bun, ori rău fie (Ecleziastul 12, 13-14) 

 

Am văzut acum limpede că reforma calendarului bisericesc tradiţional a divizat cumplit Ortodoxia în două tabere: cei care se închină ,,viţelului de aur”[1] al modernismului şi cei care, ca ucenici duhovniceşti ai Sfinţilor Anania, Azaria şi Misail (secolul al VI-lea î.Hr.), îi includ pe ,,şapte mii de bărbaţi, care nu şi-au plecat genunchiul lui Vaal, şi a căror gură nu l-a cinstit”[2]. Din nefericire, înstrăinarea dintre cele două tabere creşte zilnic; modurile lor de viaţă, mentalităţile lor şi într-adevăr însăşi percepţia lor a ceea ce este Ortodoxia avansează treptat către un punct limită, un punct de opoziţie totală. Leii acestei lumi sunt mai feroce ca oricând, însă o Putere nevăzută ne apără pe noi tradiţionaliştii de ei: o putere pe care o simţim în mod clar, realizând totodată că suntem pe de-a întregul nevrednici de protecţia Sa. Dumnezeul nostru este diferit de zeul acestei lumi, zeul pe care moderniştii l-au făurit pentru ei înşişi, prin aceea că El este viu şi nu mort; El a făgăduit că va fi cu noi până la sfârşitul veacului[3].

El a împlinit şi continuă să împlinească această făgăduinţă prin prezenţa Bisericii Sale, Biserica Ortodoxă. Fidelitatea noastră faţă de ea nu este câtuşi de puţin idolatrie, pentru că este o fidelitate care se înalţă către Creatorul ei. Să ne gândim la cuvintele Sfintei Scripturi: Biserica lui Hristos este Trupul Său[4] şi cei care au fost încredinţaţi ei – noi, credincioşii – suntem datori să păstrăm sănătatea deplină, frumuseţea sublimă şi integritatea fără prihană a Sfintei Biserici, să împiedicăm cu orice preţ ca orice ,,întinăciune, prihană sau altceva de acest fel”[5] să păteze puritatea şi sfinţenia ei. Precum învaţă Sfântul Ioan Gură de Aur:

,,Nu este cineva dator, după puterile şi iscusinţele sale omeneşti, să înfăţişeze acest Trup în chip cuvenit Capului său binecuvântat şi veşnic – Domnul Iisus Hristos ?”[6] ,,Cu adevărat, ar fi mai bine pentru noi să primim nenumărate lovituri şi trăsnete decât să vedem faţa blândă a lui Dumnezeu întorcându-se de către noi, fiindcă suntem străini de El, şi privirea Sa luminoasă refuzând să privească către noi”[7].

Prin urmare, deoarece trebuie să nu adăugăm nimic, nici să nu îndepărtăm nimic din învăţătura Sfintei Biserici Ortodoxe, repetăm următoarele cuvinte fără echivoc:

,,Oricine nu urmează ceea ce Tradiţia Bisericii şi toate cele Şapte Sinoade Ecumenice au poruncit pentru Sfintele Paşti şi Minei, dorind în schimb să urmeze Pascalia nouă şi Mineiul astronomilor papali, se opun tuturor poruncilor Sfintelor Sinoade. Unul ca acesta să fie anatema, excomunicat din Biserica lui Hristos şi din adunarea credincioşilor. Şi voi, creştini ortodocşi evlavioşi, să trăiţi cu ceea ce aţi învăţat şi, dacă este nevoie, să vă vărsaţi chiar sângele pentru a apăra credinţa Părinţilor voştri şi a voastră[8].

Dacă apărarea credinţei noastre ar ajunge vreodată în punctul vărsării de sânge, această vărsare de sânge trebuie în mod limpede să fie săvârşită de cineva. Dar de cine ? Şi de ce ?

,,Nu veţi afla oameni drepţi prigoniţi de sfinţi. Nimeni altcineva decât oamenii fără de lege i-au împilat pe drepţi: ticăloşii i-au închis în temniţe; cei răi i-au ucis cu pietre; oamenii pătimaşi, devoraţi de invidie criminală, i-au distrus”[9].

Din nefericire, asemenea fapte sunt încă o realitate, chiar în lumea noastră ,,civilizată”. Singurul nostru răspuns faţă de astfel de oameni fără de lege este cuprins în cuvintele memorabile ale Sfântului Iustin Filozoful († 167), din dialogul său cu Trifon iudeul:

,,Voi (adică, evreii, care au cerut moartea lui Hristos) nu numai că nu v-aţi pocăit pentru răutatea pe care aţi comis-o, ci la acea vreme, aţi ales şi aţi trimis din Ierusalim oameni aleşi în tot pământul ca să proclame că a apărut acea erezie nelegiuită a creştinilor, şi să publice acele lucruri pe care toţi cei care ne cunoşteau nu le-ar fi spus împotriva noastră. Aşa că voi sunteţi cauza nu numai a propriei voastre nedreptăţi, ci de fapt a tuturor celorlalţi oameni”[10].

În zilele noastre, oameni rău intenţionaţi controlează organizaţii mondiale, cu ajutorul cărora ei trag cu şiretenie sforile lumii, manipulând-o ca şi cum ar fi o marionetă; defăimând credinţa ortodoxă, ei pregătesc calea pentru prinţul acestei lumi – antihristul. Însă Domnul a făgăduit că ,,porţile iadului nu vor birui” Biserica Ortodoxă[11] şi, într-adevăr, în ce priveşte calendarul bisericesc, vedem că au eşuat în a o birui. Aşa cum remarca cu subtilitate Arhiepiscopul Inochentie de Peking:

,,Calendarul bisericesc iulian acţionează ca o ancoră fermă, ferindu-i pe ortodocşi de a fi cu totul absorbiţi de lumea necredincioşilor, şi pare a fi un semn unic, sub care fiii Ortodoxiei se adună ca unul”.

Deşi lupi în piele de oaie[12] intră adesea pe furiş pentru a necăji ,,turma mică”[13], căutând să compromită şi să strice Sfânta Biserică prin comportamentul lor necuviincios, nu trebuie să ne tulburăm din acest motiv. Au existat întotdeauna lupi în căutare de pradă şi vor exista întotdeauna, chiar până la sfârşitul veacului; doar că ei au devenit tot mai greu de identificat.

Poate că ceea ce am scris în această carte nu a fost limpede pentru toţi cititorii; probabil, unii au fost descurajaţi de complexitatea abordării noastre ştiinţifice. Prin urmare, haideţi să prezentăm teza noastră pe scurt. În secolul al XVI-lea, într-o exercitare a ideii sale eretice de ,,supremaţie papală”, Vaticanul a luat măsuri pentru a ,,corecta” calendarul Bisericii. Latinii au crezut în mod eronat că Părinţii niceeni au vrut ca echinocţiul de primăvară să cadă la o dată stabilită. În consecinţă, Papa Grigorie al XIII-lea a emis o bulă papală reformând calendarul, afirmând că acest ,,calendar nou” va ,,fixa” echinocţiul de primăvară şi ,,cea de-a paisprezecea lună” la locurile lor.

Însă, cunoştinţele ştiinţifice şi experienţa practică arată că soarele şi luna refuză să se supună papei, deoarece calendarul gregorian nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul. În loc să ,,fixeze” echinocţiul de primăvară şi ,,cea de-a paisprezecea lună”, catolicii le-au dislocat într-un asemenea mod încât acum, potrivit acestui calendar nou inventat, praznicul Învierii Domnului depăşeşte hotarele stabilite pentru el de Primul Sinod Ecumenic. Astfel, papalitatea şi progenitura sa protestantă comit adesea nebunia de a sărbători Paştele înainte ca evreii să prăznuiască Paştele Legii Vechi, în contradicţie absolută cu rânduielile canonice inviolabile. În mod arbitrar, papa a eliminat 10 zile din calendarul Bisericii, deplasând astfel, cu o stupiditate paradoxală, ,,ciclul neschimbător” al praznicelor. Pe scurt, Vaticanul a răvăşit cu totul credinţa creştină, modificând-o şi învălmăşind-o în stil mare. Calendarul gregorian nu a fost o reformare a calendarului Bisericii, ci a fost o deformare.

Toate acestea erau binecunoscute printre creştinii ortodocşi până foarte de curând, când francmasoneria a început să infiltreze şi să corupă ierarhia, transformând mulţi patriarhi ortodocşi în ,,clone” papale. Patriarhul Meletie Metaxakis a rezumat acest fenomen; el a adoptat în gura mare ideile apusene ale modernismului şi inovaţiei până atunci necunoscute în Biserica Ortodoxă. Acceptând presupunerea latina potrivit căreia calendarul Bisericii era doar o convenţie umană lipsită de inspiraţie dumnezeiască, şi că avea nevoie prin urmare de ,,îmbunătăţire”, Metaxakis şi tovarăşii săi modernişti au dorit de asemenea să adopte calendarul papal. Cu toate acestea, înţelegând că papalitatea a încălcat în mod flagrant numeroase canoane, rânduieli şi tradiţii ale Bisericii Primare, încălcări care erau atât de evidente pentru credincioşi încât ei nu ar fi avut niciodată sprijinul pentru adoptarea deschisă a calendarului gregorian, ei au săvârşit de ochii lumii o reformă a calendarului independentă, proprie, la ,,Congresul pan-ortodox” din 1923; de fapt, calendarul ,,nou iulian” pe care l-a introdus acest ,,congres” nu era nimic altceva decât o copie transparentă a calendarului gregorian. În mâinile moderniştilor, această reformă a calendarului s-a dovedit a fi arma devastatoare a cuceririi ecumeniste pe care ei au imaginat-o, o cucerire care ne-a lăsat pe noi tradiţionaliştii ca nişte refugiaţi din Bisericile ,,oficiale”. Aşadar, cei care dorim să rămânem cu adevărat ortodocşi nu avem nimic de-a face cu noul calendar; în ce-i priveşte pe cei care îşi închipuie că sunt ortodocşi şi încă insistă pentru introducerea de elemente catolice în viaţa Bisericii, îi lăsăm cu propriile dorinţe.

Astfel, deşi unii cititori poate că nu au înţeles toate explicaţiile tehnice prezentate în această carte, rezumatul de mai sus al esenţei problemei calendarului, exprimat în mod simplu, ar trebui să fie pe înţelesul tuturor.



[1] Potrivit Ieşirea 32, 1-4.

[2] III Împăraţi 19, 18.

[3] Potrivit Matei 28, 20.

[4] Potrivit Coloseni 1, 18.

[5] Efeseni 5, 27.

[6] Sfântul Ioan Gură de Aur, Opere, vol. I, St. Petersburg, 1895, p. 444.

[7] Ibid., vol. VII, p. 272.

[8] Sigillionul din 1583.

[9] Scrierile bărbaţilor apostolici, St. Petersburg, 1895, p. 102.

[10] Sfântul Iustin Mucenicul, Dialog cu Trifon iudeul, cap. XVII.

[11] Matei 16, 18.

[12] Potrivit Matei 7, 15.

[13] Luca 12, 32.