Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştinilor (I)

Pe plan ecumenist, anul 2007 a debutat cu de acum tradiţionala săptămână de rugăciune pentru unitatea creştinilor. În perioada 18-25 ianuarie, an de an, în întreaga lume se organizează această săptămână de rugăciune. Ce reprezintă octava de rugăciune şi care sunt adevăratele ei ţeluri ?

Pornind pe firul istoriei, la începutul secolului XX, în sânul creştinismului a luat naştere o mişcare care şi-a propus ca scop unirea tuturor confesiunilor creştine: mişcarea ecumenistă. Entuziaşti faţă de idealurile acestei mişcări, dar neluând seama într-amănunt la agenda sa, ierarhii ortodocşi au subscris la ideile sale şi au iniţiat introducerea lor în Biserica Ortodoxă.

Unirea tuturor confesiunilor creştine, aşa cum era concepută de mişcarea ecumenistă, presupunea, pe de o parte, introducerea de inovaţii în Biserica Ortodoxă, iar, pe de altă parte, concesii cu privire la diferenţele canonice şi dogmatice existente între acestea. Ambele direcţii, introducerea de inovaţii şi concesiile la nivel teologic, aveau ca scop apropierea dintre confesiuni, soldându-se pentru heterodocşi cu o victorie, iar pentru ortodocşi cu încălcarea Tradiţiei de veacuri a Bisericii Ortodoxe.

Traducerea în practică a acestor ,,idealuri” a necesitat, într-o primă etapă, promovarea lor de către înalţii ierarhi ortodocşi. Astfel, în primele decenii ale secolului al XX-lea, mişcarea ecumenistă a câştigat de partea sa Patriarhia Constantinopolului – cea mai feroce propovăduitoare a ecumenismului în sânul Ortodoxiei, Biserica Greciei, a României etc.

Ulterior, a devenit imperios necesară propulsarea ideologiei ecumeniste la nivelul conducătorilor locali. În acest scop, păstorii Bisericii au fost încurajaţi să studieze în instituţiile de învăţământ apusene, primind adeseori iniţierea în diferite organizaţii oculte cu caracter anti-creştin, fapt ce a contribuit la pierderea gândirii ortodoxe sănătoase. Ca urmare, cugetul ortodox al ierarhilor a fost pervertit, iar ei au abandonat învăţătura Sfinţilor Părinţi şi au devenit apostoli ai noii ideologii pe care au început să o propovăduiască păstoriţilor lor.

Apoi se impunea ca păstoriţii să fie pregătiţi pentru a primi o viziune modernistă asupra Bisericii şi creştinismului şi pentru a accepta unirea cu celelalte confesiuni creştine. În consecinţă, credincioşilor li s-a înfăţişat, vreme de decenii, cât de bine se înţeleg mai-marii confesiunilor creştine: cum îşi trimit scrisori de felicitare cu ocazia aniversărilor sau a marilor praznice creştine, cum se vizitează şi îşi fac daruri, şi pe nesimţite, cum binecuvântează împreună, cum se roagă împreună, cum ajung chiar să slujească împreună, fără a mai pomeni nenumăratele declaraţii potrivit cărora barierele trecutului au fost depăşite.

Însă, conducătorii au realizat că este nevoie de practicarea asiduă a ecumenismului la nivel local pentru îndoctrinarea credincioşilor cu ideologia unionistă, ideologie care susţine că nu există diferenţe între confesiuni, sau că diferenţele dintre acestea nu reprezintă un impediment pentru unire, ajungându-se chiar la a se afirma ideea de unitate în diversitate, adică un fel de uniatism (1). Ei au înţeles că nu sunt suficiente întrunirile conducătorilor Bisericii şi unitatea în gândire a ierarhilor, ci este necesar ca şi turma credincioşilor să fie într-un cuget cu ei.

Unul dintre instrumentele ecumeniste cele mai ingenioase puse la punct în acest scop este rugăciunea comună, practicată în cadrul săptămânii de rugăciune pentru unitatea creştinilor. În cadrul ei, credincioşi de confesiuni diferite se adună şi se roagă împreună, învaţă să simtă că sunt una, să perceapă ei înşişi că nu există diferenţe între ei.

Împământenirea gândirii ecumeniste la nivelul turmei de credincioşi este un proces de lungă durată, care are loc de câteva decenii şi este, în prezent, în derulare.

Ecumenismul este un proces lent, uneori de-a dreptul descurajator, se plânge papa

Aşadar, ierarhii de diferite confesiuni, fiind într-un cuget, ar realiza unirea Bisericilor lor, dar se ciocnesc încă de opoziţia credincioşilor. De altfel, ei mărturisesc lentoarea procesului de unificare şi dorinţa ca lucrurile să se desfăşoare mai repede.

De exemplu, în cuvântul rostit la încheierea săptămânii de rugăciune din acest an, în Bazilica Sfântul Pavel fuori le mura din Roma, Papa Benedict al XVI-lea a afirmat: ,,Ecumenismul este, cu siguranţă, un proces lent, uneori de-a dreptul descurajator, când cineva cade în ispita de a auzi cuvântul lui Dumnezeu şi de a nu-l asculta” (2). El a insistat că toţi credincioşii trebuie să iasă din ,,surzenia confortabilă” (3).

Ierarhii se străduiesc să-i grăbească şi să-i mobilizeze pe credincioşi prin discursurile şi exemplele lor. Iată cum continuă papa discursul rostit la încheierea octavei: ,,Noi creştinii trebuie să ne întrebăm dacă nu am devenit prea tăcuţi. Dacă nu ne lipseşte curajul de a vorbi cu voce tare şi de a aduce mărturie. (...) Lumea noastră are nevoie de o astfel de mărturie, ea aşteaptă mai presus de toate mărturia comună a creştinilor” (4).

Acelaşi argument, al mărturiei comune şi al credibilităţii date de unitate, apare şi în discursul Mitropolitului Daniil al Moldovei: ,,Unitatea este o manifestare a lucrării harului lui Dumnezeu în creştini, încât are o dimensiune misionară de credibilitate a Bisericii în lume” (5).

În România, octava de rugăciune a fost introdusă în perioada interbelică, pe filieră catolică: ,,La recomandarea Scaunului Apostolic al Romei, zilele care formează octava de rugăciune au fost consacrate ca zile de ,,intensivă şi stăruitoare rugăciune pentru scopul indicat, într-o armonioasă colaborare a clerului şi credincioşilor aparţinători Bisericii întregi, fără deosebire de limbă şi de rituri” (6).

În ziarele vremii se nota: ,,Săptămâna de rugăciune pentru unirea tuturor creştinilor, care în fiecare an se ţine din 18-25 ianuarie la îndemnul şi porunca Î.P.S. Iuliu Hossu (7), se răspândeşte tot mai mult în Biserica noastră şi se celebrează tot mai solemn” (8). Însă abia după 1993, această ceremonie ecumenistă capătă o amploare deosebită în România.

În numai 14 ani, în România, săptămâna de rugăciune a devenit ,,tradiţie”

An de an, perioada 18-25 ianuarie este celebrată tot mai fastuos, în întreaga ţară sunt oficiate slujbe ecumeniste la care participă tot mai mulţi clerici, profesori de teologie, studenţi şi credincioşi care aparţin comunităţilor creştine din România.

În numai 14 ani, societatea contemporană post-modernă a transformat săptămâna de rugăciune într-o ,,tradiţie”. ,,Este deja o tradiţie în Târgu Frumos ca în săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştinilor, credincioşii catolici şi cei ortodocşi să se întâlnească în rugăciune”, sau şi mai direct: ,,Potrivit tradiţiei, slujbele din cadrul săptămânii de rugăciune ecumenistă au loc alternativ în lăcaşurile de cult ale celor două Biserici, Ortodoxă şi Romano-Catolică” (9).

Patriarhul Teoctist vorbeşte de ,,măsura credinţei” pe care trebuie să o dea credincioşii ca ... cetăţeni ai Uniunii Europene (10), iar Mitropolitul Daniil al Moldovei susţine revenirea la ,,mărturisirea dreptei credinţe”

La Bucureşti s-a încetăţenit ca în fiecare zi din perioada 18-25 ianuarie să aibă loc o slujbă ecumenistă în lăcaşul de cult al uneia dintre confesiunile participante: ortodoxă, romano-catolică, greco-catolică, anglicană, reformată, armeană şi confesiunile evanghelice luterane. La fiecare dintre slujbe, a fost prezent câte un episcop ortodox, ca reprezentant al Patriarhiei Române.

În schimb, în Moldova, unde există, în principal, credincioşi ortodocşi şi catolici, slujbele ecumeniste sunt săvârşite alternativ în lăcaşurile de cult ale celor două Biserici. Anul acesta, ca şi în anii trecuţi, Mitropolitul Daniil al Moldovei şi Bucovinei şi episcopul catolic Petru Gherghel de Iaşi au pledat pentru unitate, îndemnând credincioşii la rugăciune în vederea obţinerii acesteia.

În deschiderea manifestărilor din acest an, mitropolitul Daniil a spus: ,,Noi dorim ca prin această rugăciune de refacere a unităţii creştine să întărim comuniunea frăţească până când Hristos Domnul, prin lucrarea Duhului Sfânt, ne va învrednici să ajungem din nou la comuniunea deplină euharistică şi la mărturisirea dreptei credinţe, dar şi la o conlucrare în istorie pe baza iubirii creştine” (11).

Pentru a se evita o eventuală confuzie, se cuvine să remarcăm următoarele: într-adevăr, mitropolitul Daniil are dreptate când afirmă cele de mai sus. Ortodocşii ecumenişti nu mai mărturisesc dreapta credinţă, primită moştenire de la Sfinţii Părinţi, ci o credinţă malformată de ereziile ecumenismului !

Episcopul catolic nu s-a lăsat mai prejos, lansându-se în tot felul de afirmaţii aberante, de genul: ,,Vom trăi o nouă speranţă prin care strigătul tuturor celor ce cred din România va fi auzit în cer şi în Uniunea Europeană şi va fi în stare să contribuie la schimbarea feţei pământului, la ştergerea nedreptăţilor şi la stabilirea de noi relaţii între oameni şi popoare”. În plus, ignorând cu desăvârşire realitatea europeană, el a declarat: ,,Emblema Uniunii Europene exprimă coroana de stele a Maicii Domnului, care sugerează unitatea în jurul credinţei, unitate de care este responsabil fiecare om”. Creştinul care ştie ce hotărâri se iau astăzi în marile foruri europene, împotriva credinţei şi moralei creştine, rămâne fără grai în faţa unor asemenea cuvinte ...

Ecumenismul este ,,urgenţa care stopează mersul înainte al creştinismului”, susţin clericii ieşeni

Urmându-şi ierarhii în promovarea ecumenismului, preoţii celor două confesiuni au vorbit într-un glas, dar şi într-un cuget, despre ,,comuniunea existentă”, ,,eliminarea a tot ceea ce ne desparte şi căutarea a ceea ce ne apropie mai mult”, despre faptul că ecumenismul este o urgenţă, ,,această urgenţă care stopează mersul înainte al creştinismului”.

Săptămâna de rugăciune a abundat de distorsionări ale realităţii, afirmaţii aberante şi probleme false cu care s-ar putea umple volume. De asemenea, s-au susţinut lucruri contradictorii, însă nu lipsite de sens. Astfel, s-a afirmat: ,,Noi suntem în comuniune, formăm o comunitate, fiind adunaţi sub acelaşi cuvânt şi sub acelaşi Duh”, dar şi: ,,Această săptămână de rugăciune semnifică o redescoperire a fratelui din cealaltă confesiune, separat nu din voinţa noastră, ci de credinţa care îi este proprie, căreia trebuie să-i fie fidel”.

Acesta este tâlcul şi esenţa ecumenismului, acela de a-i convinge pe credincioşi că formează o comunitate de credinţă unită într-un duh, deşi fiecare are credinţa sa proprie.

Ioachim Arnăutu

Note

1. Uniatismul este mişcarea de unire a Bisericii Ortodoxe cu cea Catolică, care a luat naştere în secolele XV-XVI şi s-a soldat cu întemeierea Bisericii Greco-Catolice, numită şi Biserica Uniată sau Unită cu Roma. Uniatismul a însemnat acceptarea de către ortodocşi a dogmei catolice, fără schimbarea ritului ortodox. Este demn de remarcat faptul că aceasta nu este nici singura, nici prima mişcare de acest fel din sânul Bisericii Catolice, dat fiind că Biserica Catolică cuprinde mai multe rituri: romano-catolic, greco-catolic, melkit, maronit, armeano-catolic etc.

Aşadar, ideea de unitate în diversitate nu este nouă, ci ea a fost folosită adeseori de Biserica Catolică pentru a atrage în sânul ei diferite comunităţi creştine.

2. The Tablet, 3 februarie 2007.

3. www.traditioninaction.org, 27 februarie 2007, ,,A discouraging ecumenism”.

4. www.catholica.ro, 31 ianuarie 2007, ,,Lumea aşteaptă mărturia comună a creştinilor”.

5. www.trinitas.ro, 19 ianuarie 2007, ,,Î.P.S. Mitropolit Daniel a deschis oficial Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor”.

6. www.catholica.ro, 19 ianuarie 2007, ,,Octava de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor la Cluj”.

7. Iuliu Hossu a fost episcop greco-catolic de Cluj-Gherla.

8. Curierul creştin, nr. 3-5 (1945).

9. Lumina, 19 ianuarie 2007, ,,Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştinilor – Avanpremieră a marelui eveniment ecumenic de la Sibiu”.

10. Înainte de începerea săptămânii de rugăciune din acest an, în comunicatul de presă al Patriarhiei Române nr. 20, din 15 ianuarie 2007, patriarhul Teoctist a îndemnat credincioşii să dea „măsura credinţei noastre ca cetăţeni ai Uniunii Europene”.

11. Idem 5.

N.r.: Citatele din text care nu au notă de subsol sunt preluate din documente care prezintă evenimentele din timpul săptămânii de rugăciune, existente pe site-ul www.ercis.ro, al Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi.

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 34/martie-aprilie 2007