Septembrie 2008. Caleidoscop

- Scurt periplu pe frontul campaniei de impunere a religiei unice -

 
Şi s-au adunat domnii de prin ţări şi căpeteniile şi mai marii oştirilor şi povăţuitorii şi biruitorii cei mari
şi ocârmuitorii şi toţi boierii ţărilor la înnoirea chipului, care îl ridicase Navuhodonosor împărat şi au stătut
înaintea chipului. Şi strigătorul striga cu tărie: vouă se zice limbilor, popoarelor, neamurilor, seminţiilor: în ce
ceas veţi auzi glasul trâmbiţei şi al fluierului şi al alăutei şi al surlei şi al canonului şi al organului şi al versurilor
şi a tot felul de cântare, să cădeţi să vă închinaţi chipului celui de aur, care l-a ridicat Navuhodonosor împărat

Daniil 3, 3-5

 

 

- Un apologet de frunte al transformării Bisericii Ortodoxe Ruse într-o filială a religiei mondiale: Mitropolitul Nicodim al Leningradului (1929-1978)
- Vaticanul întinde noi nade lumii contemporane
- Un alt domeniu care trebuie remodelat după cerinţele veacului: arta religioasă
 
- Biserica Ortodoxă Română promovează religia unică
- Lăcaşuri de cult ecumeniste, cu simbolurile mai multor religii, sunt pregătite pentru cei ce doresc să se roage împreună
- O altă piatră de temelie a religiei unice: negarea moralei creştine
 
- Rolul important al Consiliului Mondial al Bisericilor în introducerea religiei unice
- Consiliul Mondial al Bisericilor susţine … comunismul
- ONU - organizaţia care centralizează şi coordonează eforturile de implementare a religiei unice
- Reţele de biserici, organizaţii şi slujbe religioase pentru susţinerea Ţelurilor de dezvoltare a mileniului
 

 

PARTEA I

Omenirea trece printr-o perioadă extrem de frământată şi tulbure; pretutindeni au loc războaie, conflicte interreligioase, neînţelegeri, prefaceri, pare a se instala haosul. În vreme ce acest vârtej cuprinde întreg globul, politicienii şi ocultiştii zămislesc o aşa-zisă soluţie globală la problemele omenirii: o nouă ordine mondială. Aceasta se doreşte a aduna toate naţiunile sub conducerea unui guvern mondial, cu instituţii mondiale, cu o etică, educaţie, ştiinţă şi cultură unice, cu o societate de indivizi uniformi atât ca mentalitate cât şi ca aspect exterior. Însă, fără o religie unică, această unificare a lumii este nedesăvârşită, astfel că la acest proces au fost invitaţi să se alăture conducătorii tuturor religiilor.

Ei sunt chemaţi să strige cu tărie noua religie, pentru ca toate limbile, popoarele, neamurile şi seminţiile să se închine aceluia pe care îl vor ridica strategii noii ordini mondiale. Secolul al XX-lea a marcat începutul propovăduirii deschise a acestei religii, fiind presărat cu conferinţe, întruniri, acţiuni practice, crearea de noi şi noi organizaţii, de noi şi noi reţele de confesiuni, religii, unele îmbinate cu organizaţii politice, pentru a prinde ca într-un năvod imens întreaga lume. A însemnat o prefacere fără precedent în istorie a moralei, filozofiei, psihologiei şi sociologiei, urmărindu-se de-a dreptul, premeditat sau nu, preschimbarea firii umane.

În prezent, prelaţi creştini şi vrăjitori, hinduşi şi budişti, musulmani şi evrei, păgâni şi atei deopotrivă au devenit apostolii şi ritorii acestei religii unice. De la un capăt la celălalt al pământului, ei lucrează necontenit pentru a o promova şi se străduiesc din răsputeri să nu scape din nada lor nici un credincios, nici cel mai neînsemnat om.

Am cugetat toate acestea urmărind evenimentele lunii septembrie, care ne-au condus într-un periplu în miniatură, cu ‘escale’ în timp şi spaţiu în câteva puncte importante de pe frontul campaniei de impunere a religiei unice.

 

Un apologet de frunte al transformării Bisericii Ortodoxe Ruse într-o filială a religiei mondiale: Mitropolitul Nicodim al Leningradului (1929-1978)

Regimul comunist a avut ca ţel declarat distrugerea credinţei şi instituţiei Bisericii din ţările ortodoxe aflate în estul Europei. În Rusia, dar şi în celelalte ţări unde a fost introdusă această ideologie atee, s-a dus o luptă grozavă împotriva Bisericii ca instituţie şi a bisericii din inimile credincioşilor: lăcaşurile de cult au fost închise şi prădate de comorile lor – sfintele icoane şi sfintele moaşte ale plăcuţilor lui Dumnezeu, iar episcopii, preoţii, dar şi monahii şi mirenii au fost prigoniţi crunt.

Comuniştii au vrut să distrugă din temelii cugetul creştin şi să îngenuncheze Biserica şi credincioşii ei în faţa noii orânduiri politice. În urma acestei lucrări satanice, Biserica Ortodoxă Rusă a fost înlocuită cu o instituţie apostată, condusă de pseudo-ierarhi, membri ai serviciilor de securitate, care au promovat ceea ce li s-a dictat de către conducătorii lor laici, adică o învăţătură străină de creştinism, vătămătoare, menită a distruge orice urmă de credinţă din sufletul rusului de rând.

O persoană care a avut o contribuţie însemnată la acest proces teribil, alături de mitropolitul Serghie Stragorodski (a se vedea articolul ,,Simbioza dintre Biserica Ortodoxă ca instituţie a Ecumenism 45-01statului şi ateism nu a luat sfârşit”), este mitropolitul Nicodim Rotov, al Leningradului şi Novgorodului (1929-1978; mitropolit între anii 1963-1978; foto).

Pe 5 septembrie 2008 s-au împlinit 30 de ani de la trecerea sa la cele veşnice, prilej cu care la Academia Teologică din Sankt Petersburg a avut loc un colocviu pe tema lucrării sale de păstorire şi s-a slujit o panihidă la mormântul său, aflat în Lavra Sfântul Alexandru Nevski din oraşul de pe Neva. Ucenicii săi, actualii conducători ai Patriarhiei Moscovei l-au elogiat în chip deosebit, vorbind de ,,lucrarea titanică” şi ,,viaţa jertfelnică” puse în slujba Bisericii, socotindu-l ,,unul dintre cei mai iluştri episcopi ruşi ai secolului al XX-lea”. Patriarhul Alexie al II-lea a evidenţiat ,,rolul imens jucat de mitropolitul Nicodim în viaţa Ortodoxiei ruse din epoca teribilă a persecuţiilor sovietice”, ajutând Biserica ,,să supravieţuiască în această epocă dureroasă”. Însă toate cuvintele frumoase rostite de ucenicii săi pălesc înaintea realităţii … Să vedem ce a consemnat istoria cu privire la mitropolitul Nicodim Rotov.

Mitropolitul Nicodim s-a născut în 1929 la Frolovo, în sud-vestul Rusiei, a fost călugărit în 1947, iar în 1955 a absolvit Academia Teologică din Leningrad, având o ascensiune fulgerătoare în ierarhia rusă. Din 1957 a condus Misiunea Spirituală Rusă de la Ierusalim, iar în 1960 a fost hirotonit episcop de Podolsk, vicar al Eparhiei Moscovei. În 1963, a fost promovat mitropolit al Leningradului, devenind la numai 33 de ani al doilea om din ierarhia Patriarhiei Moscovei. În perioada 1960-1972 a condus Departamentul pentru relaţii externe şi Departamentul editorial al patriarhiei.

El a fost cel care a condus delegaţiile Bisericii Ortodoxe Ruse la întrunirile pan-ortodoxe din anii ‘1960, care au decis alinierea Bisericii Ortodoxe la mişcarea ecumenistă. În 1961, a reuşit să pună în practică dorinţa regimului comunist, de înscriere a Ortodoxiei ruse în Consiliul Mondial al Bisericilor. Din 1974, mitropolitul Nicodim a fost numit exarh al Patriarhiei Moscovei în Europa Occidentală, iar din 1975, preşedintele Consiliului Mondial al Bisericilor.

Pe 17 martie 1968, la Geneva, la deschiderea conferinţei Comisiei ,,Credinţa şi structura Bisericii”, el afirma: ,,Când mişcarea ecumenistă va ajunge la desăvârşire, oecumena creştină va putea fi considerată ca nimic altceva decât Trupul mistic al lui Hristos, adică Biserica Sa”.

Abaterea lui de la Ortodoxie s-a făcut simţită nu numai în cuvintele sale, ci şi în fapte, în întreaga sa atitudine. El a iniţiat ,,dialogul iubirii” cu Vaticanul, şi mai mult decât atât, a intrat în comuniune cu ierarhia catolică. Mitropolitul Filaret, întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora (1903-1985; întâistătător între anii 1964-1985), aducea mărturie despre acest lucru: ,,Întrecându-l până şi pe patriarhul Athenagora, mitropolitul Nicodim, reprezentantul Patriarhiei Moscovei, i-a împărtăşit pe clericii romano-catolici în Bazilica Sfântul Petru pe 14 decembrie 1970. El a slujit dumnezeiasca liturghie acolo, încălcând canoanele, a cântat un cor de studenţi de la Colegiul Pontifical, iar clericii latini au primit împărtăşania din mâinile sale”.

În 1974, urmând învăţătura ecumenistă ce nu permite convertirea de la o confesiune la alta şi exemplul dat de Patriarhia Constantinopolului în această privinţă, mitropolitul Nicodim, în calitate de exarh al Europei Occidentale, a refuzat să primească în jurisdicţia sa mai multe parohii catolice din Sardinia care doreau trecerea la Ortodoxie.

A iniţiat dialogul ecumenist cu protestanţii şi monofiziţii şi a jucat un rol cheie în ridicarea anatemelor împotriva credincioşilor de rit vechi; astfel, Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse, întrunit între 30 mai - 2 iunie 1971 la Moscova, sub preşedinţia locţiitorului de patriarh Pimen, a hotărât ridicarea anatemei date de Sinodul din 1666 împotriva credincioşilor de rit vechi, precizând că ,,ortodocşii ruşi pot utiliza de acum înainte practici şi rituri diferite la săvârşirea cultului” (n.r.: o astfel de măsură este încă o dovadă – care se alătură celor prezentate de Boris Talantov, în eseul său ,,Patriarhia Moscovei şi serghianismul” – a faptului că cei care conduceau Ortodoxia rusă în acei ani aveau drept scop subminarea Bisericii lui Hristos prin orice mijloace, inclusiv legitimizarea ereziilor în sânul ei).

Într-un mod asemănător cu mitropolitul Serghie, despre care s-a spus că a salvat Biserica Ortodoxă Rusă – prin Declaraţia de loialitate faţă de guvernul sovietic din 1927, mitropolitul Nicodim este considerat de urmaşii săi un soi de salvator al Bisericii Ortodoxe Ruse în perioada anilor ‘1960-1970, anii prigoanei teribile a preşedintelui sovietic Nichita Hruşciov (1894-1971) – prin pactizarea cu KGB-ul şi Vaticanul. În plus, lucrarea de ‘înnoire’ a ierarhiei ruse – necesară în urma curăţirii temeinice de către comunişti a Bisericii de preoţii şi ierarhii credincioşi Ortodoxiei – iniţiată de mitropolitul Serghie la începutul anilor ‘1940, a fost desăvârşită în anii ‘1960-1970 de acelaşi mitropolit Nicodim.

Ca urmare, mulţi dintre ierarhii ruşi de astăzi au fost hirotoniţi de el, printre aceştia numărându-se actualul patriarh Alexie al II-lea, Mitropolitul Chiril de Smolensk şi Kaliningrad, ucenicul şi urmaşul său la conducerea Departamentului pentru relaţii externe al Patriarhiei Moscovei, arhiepiscopul Hrisostom Martishkin, alt ucenic al său, care propovăduieşte cu tărie catolicismul şi comuniunea dintre ortodocşi şi catolici în Lituania. De asemenea, el a hirotonit o întreagă generaţie de preoţi, care constituie astăzi baza Patriarhiei Moscovei; aceştia cunoşteau influenţa considerabilă pe care o avea colonelul KGB Nicodim Rotov şi alegeau să fie hirotoniţi de el, mulţi dintre ei fiind la rândul lor membri ai securităţii sovietice.

Un alt obiectiv urmărit de el l-a constituit dezvoltarea şcolilor teologice, reînnoirea corpului de profesori, creşterea numărului de studenţi şi implicarea lor în contacte ecumeniste şi relaţii cu universităţile teologice heterodoxe din occident. Ulterior, absolvenţii şcolilor de teologie ruse remodelate după cugetul mitropolitului apostat deveneau preoţi şi profesori ai următoarelor generaţii, răspândind precum o epidemie învăţătura găunoasă primită pe băncile seminariilor şi academiilor. Un loc special în această lucrare de propovăduire a apostaziei l-a avut Academia Teologică din Leningrad, pe care mitropolitului Nicodim îi plăcea s-o numească ,,laboratorul ecumenismului”.

La sfârşitul anilor ‘1970, el l-a adus la academie pe preotul iezuit Michael Arranz, pentru a preda liturgică ortodoxă. Acesta a primit o licenţă în teologie ortodoxă de la mitropolit, şi, cu binecuvântarea lui, se îmbrăca în odăjdii, slujea liturghia ortodoxă şi se împărtăşea în biserica Academiei, avându-l ca diacon pe actualul mitropolit Chiril de Smolensk şi Kaliningrad.Ecumenism 45-02

Devotamentul său fanatic faţă de regimul comunist este imortalizat remarcabil în tâlcuirile sale la Sfânta Scriptură. De pildă, el interpreta parabola celor doi fii (Matei 21, 28-31), afirmând că fiul ascultător doar în cuvânt sunt creştinii (!), iar fiul care a refuzat iniţial, dar care a făcut apoi voia tatălui său ar fi comuniştii atei, care declarau că obiectivul lor este crearea împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ. Ideile sale despre împărăţia pământească a lui Dumnezeu şi fuziunea creştinismului cu comunismul au fost preluate de mulţi clerici în  predicile lor. În plus, el cerea deschis revizuirea Sfintei Scripturi şi a învăţăturii Sfinţilor Părinţi, considerând că acestea reprezintă ,,astăzi un fel de piedici în calea realizării de către Biserică a nobilei sale misiuni luminătoare în lume”.

Un alt aspect al supunerii sale faţă de regimul comunist a fost faptul că a condus negocierile cu Vaticanul, semnând un pact, cunoscut în istoria contemporană ca pactul de la Metz, în urma căruia episcopii catolici nu au condamnat comunismul la Conciliul Vatican II în schimbul participării unor observatori ortodocşi ruşi la sesiunile acestuia (a se vedea articolul ,,Din culisele colaborării Bisericii Catolice din Polonia cu securitatea”, partea a II-a).

 

Veşmintele sale de mitropolit ortodox (stânga), alături de cele ale unui alt mitropolit ortodox, Ioan Snichev (dreapta), expuse într-un muzeu din Sankt Petersburg

 

Scurta sa biografie ar fi incompletă dacă nu am aminti de zvonurile care circulau în timpul vieţii sale şi care s-au confirmat după moartea sa. Potrivit acestora, Mitropolitul Nicodim al Leningradului era episcop catolic în secret. La jumătatea anilor ‘1970, credincioşii moscoviţi îl alungau din bisericile lor strigând: ,,Pleacă ereticule, catolicule !” Presa catolică a confirmat în mai multe rânduri acest fapt, susţinând că Papa Paul al VI-lea fusese cel care-l numise în această funcţie şi-i dăduse în grijă întreaga jurisdicţie catolică din Uniunea Sovietică.

De altfel, istoria consemnează că el s-a împărtăşit de 2 ori în public din potirul romano-catolic şi a aprobat comuniunea dintre ortodocşi şi catolici, provocând reacţiile virulente ale celorlalte Biserici Ortodoxe. Atitudinea lui pro-catolică a creat un curent în epocă, cei care au urmat linia lui filo-unionistă şi ecumenistă fiind numiţi ,,nicodimiţi”.

Activitatea sa extrem de controversată – ca ofiţer KGB, episcop catolic, mitropolit ortodox, militant de vază al mişcării ecumeniste – a fost curmată brusc, pe când se afla într-o audienţă specială la Papa Ioan Paul I (n.r.: cel care a domnit vreme de 33 de zile, între 26 august şi 28 septembrie 1978). Martori oculari au afirmat că, la 5 septembrie 1978, în timpul discuţiei cu papa, el s-a prăbuşit pe neaşteptate de pe scaunul pe care stătea. După câteva momente, era mort. Papa a fost cel care i-a rostit rugăciunea de dezlegare de păcate. Avea doar 49 de ani. Aşa s-a sfârşit una dintre cele mai funeste pagini din istoria Bisericii Ortodoxe Ruse contemporane …

 

Vaticanul întinde noi nade lumii contemporane

Vaticanul este unul dintre stâlpii lucrării de introducere a religiei unice pretutindeni pe glob. Animat veacuri de-a rândul doar de supremaţia lumească, el s-a străduit neîncetat să realizeze o fuziune nefirească între împărăţia cerească şi cea pământească, între cârja episcopală şi sceptrul imperial. Pentru a-şi atinge ţelul suprem, el a căutat să introducă noi şi noi inovaţii prin care să câştige teren şi să ofere o gamă cât mai largă de momeli pentru oameni de toate felurile, creştini şi necreştini deopotrivă.

Una dintre cele mai colosale momeli ale Vaticanului o constituie presupusele apariţii ale Maicii Domnului în diferite locuri din lumea catolică (a se vedea serialul ,,Apariţiile Maicii Domnului: intervenţie dumnezeiască sau înşelare ?”, ca şi articolul ,,Martie 2008. Ştiri din lumea catolică, Deschiderea unui nou front de luptă ecumenist: rolul ‘sfinţitor’ al femeii în Biserică”). Datorită lor, prestigiul Bisericii Catolice a crescut fenomenal pretutindeni în lume. Însă, dincolo de prestigiu şi strângerea de fonduri impresionante de pe urma pelerinilor din toate colţurile lumii, ele au jucat un rol crucial în promovarea unor învăţături sincretiste, menite să stea la baza unei religii unice.

La aniversarea a 150 de ani de la apariţiile de la Lourdes, Franţa, între 4-8 septembrie 2008, s-a desfăşurat cel de-al 23-lea congres al Academiei Mariane Pontificale Internaţionale. Acesta a avut o ,,semnificaţie specială”, cei 22 de experţi prezenţi dezbătând ,,fundamentele dogmatice ale apariţiilor mariane”. Vicenzo Battaglia, preşedintele Academiei Mariane, afirma: ,,Importanţa şi relevanţa temei discutate stau în marele interes al specialiştilor şi opiniei publice faţă de un fenomen ce ridică multe semne de întrebare, datorită numărului mare de apariţii adevărate sau presupuse ce au avut loc în trecut şi continuă să aibă loc şi astăzi”.

Acesta pare a fi un prim pas către introducerea unei noi dogme care să ateste apariţiile mariane şi să ridice la nivel de învăţătură a Bisericii idei străine creştinismului. Totodată, el reprezintă încă o piatră pusă la edificiul religiei mondiale ...

 

Un alt domeniu care trebuie remodelat după cerinţele veacului: arta religioasă 

După ce, vreme de secole, s-au distanţat de arta creştină a primului mileniu, în încercarea de a genera curente atrăgătoare, sau mai bine zis mode, catolicii zilelor noastre sunt în căutare de … noi designeri. Arhitectura Ecumenism 45-03bisericilor, statuile şi tablourile religioase caracteristice catolicismului au nevoie de un suflu nou, care să surprindă contemporaneitatea şi să aducă din nou în prim plan papalitatea.

Astfel, Vaticanul a anunţat recent că ,,a început o cercetare de piaţă cu scopul de a-i găsi pe cei mai potriviţi artişti pentru redefinirea şi reinventarea artei religioase moderne”. Monseniorul Gianfranco Ravasi declara: ,,Am făcut progrese foarte mari cu designul noilor biserici realizate de arhitecţi de vârf ai momentului. Acum avem nevoie de lucrări de artă de nivelul celor care ne-au inspirat cu secole în urmă. Trebuie să reînviem spiritul anilor 1500”.

Urmând această linie, ierarhii catolici apelează la arhitecţi modernişti şi cer ca lăcaşurile de cult să aibă o arhitectură pe măsura aşteptărilor acestei lumi. Aşa se face că noile catedrale catolice încep să-şi piardă aspectul creştin şi se transformă în adevărate temple păgâne, reci, goale, parcă pregătite pentru primirea unui nou duh.

Un exemplu îl constituie noua catedrală a diocezei catolice Oakland, sfinţită pe 25 septembrie 2008. Acest lăcaş de cult, care a costat 190 milioane dolari, a fost numit Catedrala lui Hristos Lumina şi are o arhitectură extravagantă (foto): în exterior arată ca un stadion de sport sau ca un loc de aterizare pentru farfurii zburătoare, iar înăuntru este extrem de rece şi neprimitoare. Altarul este un loc înălţat, cu un bloc de granit ca masă a altarului. Crucea nu mai este amplasată în spatele său, ci lateral, iar în lăcaş nu există decât o imagine uriaşă cu Mântuitorul şi nici una cu Maica Domnului.

 
Ecumenism 45-04
Catedrala Doamna noastră a Îngerilor, din Los Angeles, construită de
Cardinalul Roger Mahony şi sfinţită la 2 septembrie 2002
 
Ecumenism 45-05
Deasupra intrării în catedrală se află o statuie a Maicii Domnului. De fapt, se afirmă
că această statuie o reprezintă pe Maica Domnului, căci altfel ea nu dă nici un
indiciu cu privire la persoana pe care o întruchipează

 

În plus, biserica are 4 capele lipite de corpul central, care cuprind ‘opere de artă’. Zidurile capelelor sunt goale, nu există locuri unde ar putea fi aprinsă o lumânare, sau unde credincioşii ar putea îngenunchea pentru a se ruga. Una dintre capele dezvăluie cu limpezime caracterul şi destinaţia interreligioasă ale edificiului. În ea se află un simplu suport pe care sunt aşezate 3 cărţi: Tanachul – cartea sfântă evreiască ce cuprinde Torah, Proorocii şi Aghiografia, apoi Coranul şi Noul Testament. Într-un articol care anunţa terminarea construcţiei se spunea simplu: ,,Catedrala exprimă credinţa viitorului” …

 

 

 

PARTEA A II-A

Biserica Ortodoxă Română promovează religia unică

Şi conducerea Bisericii Ortodoxe Române, în frunte cu patriarhul Daniil, este implicată în campania mondială de susţinere a religiei unice (a se vedea articolul ,,Februarie 2008. Ştiri, 29 februarie 2008. ,,Ritorul” religiei unice, patriarhul Daniil doreşte îndoctrinarea copiilor din fragedă pruncie”).

Speculând într-un mod josnic toleranţa de care a dat dovadă întotdeauna românul faţă de cei de alte naţii, ierarhii ortodocşi au promovat în ultimii ani construirea unor lăcaşuri de cult interreligioase. Primul de acest fel a fost complexul monstruos de la Vulcana-Băi, judeţul Dâmboviţa, care se numeşte ,,Centrul internaţional ecumenic” şi funcţionează sub egida UNESCO. El cuprinde 3 lăcaşuri de cult pentru cele 3 religii monoteiste ale ‘fiilor lui Avraam’: creştină, iudaică şi islamică.

La inaugurarea acestui centru a participat oficial un ierarh ortodox român. În plus, în materialul pus la dispoziţia participanţilor la manifestările de la Vulcana din august 1998, se vorbeşte despre ecumenism ca fiind ,,religia secolului XXI, religia speranţei, afirmându-se că nu se vrea un parlament al religiilor, ci un chip sustras dogmelor, un chip viu şi convingător”. Să mai menţionăm legăturile strânse dintre acest centru şi Banca Internaţională a Religiilor, cu cunoscute relaţii la nivel politic şi ocult.

Şeful Departamentului Culte din cadrul Băncii Internaţionale a Religiilor, părintele Ilie Costescu, continuă lucrarea apostată începută la Vulcana-Băi. În prezent, el este preot la parohia Înălţarea Sfintei Cruci din cartierul bucureştean Titan şi a ridicat o biserică impunătoare cu cupole aurite, cu hramul Sfântul Ilie. Parcă pentru a mai pune o cărămidă la templul religiei mondiale, preotul ortodox a plasat la intrarea în biserică, pe pardoseală, simbolul creştinismului – sfânta cruce, încadrat de simbolul religiei islamice – semiluna cu stea şi simbolul religiei iudaice – steaua lui David.

Crucea este plasată chiar pe culoarul de acces, astfel că orice persoană care intră în lăcaşul de cult este nevoită să calce pe ea, într-o încălcare flagrantă a canoanelor bisericeşti – canonul 73 de la Sinodul Trulan afirmă explicit că sfânta cruce nu poate fi închipuită pe ,,faţa pământului” sub pedeapsa cu afurisirea; în plus, la cel de-al VII-lea Sinod Ecumenic, Sfinţii Părinţi au declarat că Sfintei Cruci i se cuvine aceeaşi cinste ca icoanelor – şi batjocorire a jertfei Mântuitorului. Ca să nu mai vorbim despre faptul că simpla aşezare a crucii între semilună şi steaua lui David este o ofensă adusă Mântuitorului !

Duminică 20 iulie 2008, la praznicul Sfântului Ilie, patriarhul român a participat la liturghia săvârşită în noua biserică, apoi a binecuvântat începerea lucrărilor şi a pus piatra de temelie la Aşezământul socio-diaconal ,,Sfântul Apostol Andrei” al parohiei. El l-a lăudat pe preot şi i-a acordat distincţia onorifică de sachelar ,,pentru strădaniile duhovniceşti de a întemeia o parohie, precum şi pentru osârdia filantropică concretizată în multe acţiuni sociale îndreptate către cei neputincioşi din comunitate”. Este posibil - am adăuga noi - ca distincţia să-i fi fost oferită şi pentru ‘minunea’ pe care a făcut-o pe pardoseala bisericii ...

Ecumenism 45-06

Ecumenism 45-07

Credincioşii s-au necăjit din pricina ‘minunii’ sale: unii au afirmat că nu vor mai intra în biserică câtă vreme crucea se află acolo, alţii i-au cerut să înlăture însemnele de pe podeaua lăcaşului, fapt refuzat cu vehemenţă de preot. Iniţiative de acest gen nu sunt singulare printre preoţii ortodocşi români, alt exemplu fiind biserica din staţiunea Eforie Sud, unde crucea este plasată afară, la intrarea în lăcaş, şi toată lumea care intră în biserică calcă pe ea.

 

Lăcaşuri de cult ecumeniste, cu simbolurile mai multor religii, sunt pregătite pentru cei ce doresc să se roage împreună

Un alt pas către instituirea unei religii unice la nivel mondial este reprezentat de întrunirile interreligioase la care credincioşii diferitelor religii se roagă împreună. Pe lângă faptul că scornesc mereu noi ţeluri ‘nobile’ pentru astfel de întruniri, promotorii acestora caută să inculce participanţilor că ei cred în acelaşi Dumnezeu, că diferenţele dintre religiile lor sunt nesemnificative şi că trebuie să-şi dea mâna pentru a ajunge să trăiască într-o lume a păcii şi speranţei.

Şi pe acest front, Biserica Catolică îşi face simţit aportul. La 1 septembrie 2008, în ajunul începerii ramadanului, luna sfântă a islamismului, Arhiepiscopul Sako de Kirkuk, nordul Irakului (care aparţine de Biserica caldeană, unul dintre riturile orientale ale Bisericii Catolice), a organizat o ceremonie specială de rugăciune la catedrala din Kirkuk. La aceasta au participat creştini şi musulmani (sunniţi şi şiiţi; arabi, kurzi şi turkmeni) care s-au rugat împreună pentru pace şi coexistenţă cu imne, psalmi, ectenii şi fragmente din Scriptură. Au fost prezenţi conducători religioşi, politici şi militari.

Arhiepiscopul Sako declara: ,,Această întrunire în ajunul ramadanului este un apel pentru a posti, a ne ruga, a fi deschişi la convertire şi a lucra pentru pace şi reconciliere. În acest fel spiritual special putem învinge violenţa şi astfel să întărim armonia şi frăţia”. Despre ce fel de convertire vorbeşte arhiepiscopul catolic, căci în lume se propovăduieşte că toate religiile sunt egale şi toate pot conduce la mântuire, iar convertirea este interzisă ? Se referă el oare la convertirea tuturor oamenilor la religia unică ?

Cu un an în urmă, la începutul ramadanului, acelaşi arhiepiscop trimitea un mesaj către musulmani şi îi invita pe creştini ,,să se unească în rugăciune cu musulmanii pentru unitate, stabilitate, viaţa şi demnitatea tuturor irakienilor” pe parcursul acestei luni. În plus, el menţiona că dioceza catolică a publicat un calendar al riturilor musulmane caracteristice acestei perioade pe care l-a distribuit la peste 3.000 de familii creştine din oraş. El i-a îndemnat pe creştini ,,să respecte sentimentele cetăţenilor musulmani şi să nu mănânce şi să bea în public în această lună şi să nu poarte haine indecente”. Cu alte cuvinte, să respecte preceptele altei religii decât cea proprie.

În alt colţ al lumii, în districtul Orange, California, pe 26 septembrie 2008, zece mii de credincioşi catolici, protestanţi, budişti şi de alte religii au participat la o priveghere de protest la lumina lumânărilor. Patruzeci de conducători budişti din diferite tradiţii împreună cu preoţi catolici şi conducători ai altor credinţe au condus rugăciunile pentru catolicii din Hanoi, capitala Vietnamului, şi au cerut guvernului vietnamez să înceteze persecuţiile împotriva lor şi să respecte drepturile omului.

Ca la orice întrunire de acest gen, au fost prezenţi politicieni – membri ai Senatului şi Adunării statului California şi alţii – care au promis sprijin pentru a face presiuni la nivel internaţional ca Vietnamul să înceteze persecuţiile.

 

O altă piatră de temelie a religiei unice: negarea moralei creştine

Deoarece religia este împletită cu morala ei într-un mod indisolubil, pentru implementarea unei noi religii, fireşte anti-creştine, este vitală izgonirea moralei creştine din societatea omenească.

În 1946, când Statele Unite ale Americii au intrat în UNESCO (organizaţia pentru cultură, ştiinţă şi educaţie a ONU), preşedintele american Harry S. Truman (1884-1972) afirma: ,,Educaţia trebuie să stabilească unitatea morală a omenirii”. În deceniile care s-au scurs de atunci, s-a putut vedea cu limpezime alungarea moralei creştine din cultură, ştiinţă şi educaţie, şi zămislirea unei noi etici, globale.

În timp, politicienii au predat ştafeta promovării acestei etici globale conducătorilor religioşi ai planetei. În septembrie 1993, la Parlamentul Religiilor Lumii, cei peste 150 de lideri care au condus sesiunile acestui for au semnat ,,Declaraţia către o etică globală”, schiţată de teologul catolic Hans Kung. Aceasta cuprindea ,,principiile etice de bază ale religiilor lumii, gândite să fie acceptate şi de persoanele nereligioase”.

Pe 30 noiembrie 1999, agenţia de ştiri Reuters relata că scopul întrunirii Parlamentului Religiilor Lumii din 1999 a de ,,a facilita înţelegerea şi dialogul interreligios şi a chema instituţiile guvernamentale să se îndrepte către o etică globală”.

Între 28-31 august 2000, a avut loc la ONU, summitul Pacea Mondială a Mileniului la care au participat peste 1.000 de conducători religioşi din întreaga lume. Ei au continuat discuţiile despre instituirea unei etici globale, definită ca ,,minimul de valori şi atitudini comune care pot fi confirmate de toate religiile şi susţinute de necredincioşi”. Teologul catolic Kung exprima poziţia conducătorilor politici şi a celor religioşi potrivit căreia etica globală ,,trebuie să se concentreze asupra omului şi universului pentru a cuprinde principii umaniste şi religioase”, adică o sumă de principii recunoscute şi de atei …

Această etică globală este numită de Vatican, spre amăgire, ,,legea morală naturală”, făcând referire la cuvintele Sfântului Apostol Pavel (Romani 2, 14-15). Astfel, la 18 aprilie 2008, în discursul rostit înaintea Adunării Generale a ONU, Papa Benedict al XVI-lea declara: ,,Drepturile omului sunt prezentate tot mai mult ca limbajul comun şi substratul etic al relaţiilor internaţionale. Este evident că drepturile recunoscute şi expuse în Declaraţia universală a drepturilor omului se aplică tuturor pe baza originii comune a persoanei. (…) Ele se întemeiază pe legea naturală înscrisă în inimile oamenilor şi prezentă în diferite culturi şi civilizaţii”.

Cuvintele sale sunt întregite de cele ale lui Connaught Marshner, preşedintele catolic al Coaliţiei Pro-Familie: ,,Legea naturală este independentă de revelaţia dumnezeiască, căci principiile sale fundamentale sunt comune omenirii ca întreg, accesibile prin raţiune”. Prin urmare, se doreşte instaurarea unei etici globale, independente de revelaţia dumnezeiască, adică de creştinism. Pe lângă faptul că acest lucru este în sine un regres, ne îndoim amarnic că această etică globală este, într-adevăr, legea firii de care vorbeşte Sfântul Apostol Pavel.

În pofida acestor evidenţe, atât conducătorii Bisericii Catolice, cât şi cei ai Bisericii Ortodoxe nu scapă nici o oportunitate – mesaje cu ocazia diferitelor sărbători necreştine, pretexte ‘nobile’ pentru a chema la rugăciune în comun – pentru a propovădui cu tărie existenţa unor ‘valori’ şi a unei ‘etici’ comune pentru creştinism şi celelalte religii ale lumii. Dar ce părtăşie are Hristos cu Veliar ?

 

 

 

PARTEA A III-A

Rolul important al Consiliului Mondial al Bisericilor în introducerea religiei unice

Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB) a fost înfiinţat în 1948, în perioada imediat următoare celui de-al doilea război mondial, când se puneau bazele organizaţiilor menite să realizeze unificarea mondială sub toate aspectele. Alături de o serie de instituţii religioase internaţionale de factură dubioasă, acest for urma să se ocupe de latura religioasă a unificării.

Încă de la apariţia sa, la conducerea acestui consiliu s-au perindat lideri religioşi care aparţineau sau masoneriei, sau serviciilor de securitate din diverse ţări (SUA, URSS), care au avut ca ţel distrugerea învăţăturii autentic creştine şi adunarea confesiunilor creştine sub stindardul apostaziei. Astfel, una dintre preocupările de bază ale CMB este introducerea în sânul creştinismului a tot felul de concepte şi rituri păgâne, în paralel cu subordonarea lui în faţa lumii politice.

De exemplu, între CMB şi ONU există o relaţie destul de strânsă, iar consiliul religios are un Birou de colaborare la ONU. Preşedintele Biroului de colaborare, pastorul Christopher Ferguson – împreună cu Comitetul Menonit Central, Comitetul de serviciu al prietenilor americani, Biroul Quakerilor de la ONU şi Religii pentru pace – organizează din 2006 încoace o serie de întruniri internaţionale de dialog între conducătorii religioşi şi cei politici pentru ,,construirea de punţi”. Pastorul Ferguson afirma: ,,Scopul acestui dialog este de a construi punţi de pace şi înţelegere, potrivit cu menirea comunităţilor religioase de a juca un rol central în tratarea provocărilor mondiale şi construirea unor societăţi paşnice”.

 

Ecumenism 45-08

Martie 2008. Ban Ki-Moon, secretarul general al ONU (dreapta), în vizită la cartierul general al CMB,
întâmpinat de secretarul general al acestui for religios, pastorul Samuel Kobia (stânga)

 

Cea mai recentă întrunire a avut loc pe 25 septembrie 2008 la New York, la care au participat 300 de reprezentanţi religioşi creştini, evrei, musulmani, zoroastrieni, budişti şi din alte tradiţii religioase. Printre politicienii prezenţi s-au numărat: preşedintele Iranului - Mahmoud Ahmadinejad, preşedintele Adunării Generale a ONU - preotul catolic Miguel d’Escoto, fostul prim-ministru norvegian - pastorul Kjell Bondevik şi conducătorul mişcării de reînnoire evreiască - rabinul Lynn Gottlieb.

Întrunirea a respectat principiile de bază ale CMB, de unificare religioasă la nivel mondial. Tema acestei reuniuni a fost ,,Nu un Dumnezeu ne-a creat ? Semnificaţia contribuţiilor religioase la pace”, iar în sală, în spatele prezidiului a fost plasat un panou cu simbolurile religiilor creştină, mozaică şi musulmană (foto). Pentru ca cei prezenţi să se obişnuiască cu obiceiurile diferitelor religii, pe care să le considere asemănătoare, evenimentul a cuprins un dineu special, gândit după tradiţia musulmană, de întrerupere a postului musulman Ramadan - Iftar.

Ecumenism 45-09

De asemenea, înainte de începerea dialogului, au fost rostite rugăciuni din diferite tradiţii, iar conducătorii politici şi religioşi au folosit textele sfinte ale mai multor religii pentru a arăta cu ce contribuie fiecare în parte la lupta pentru eliminarea sărăciei, nedreptăţii, încălzirii globale şi războiului.

Însă, în vreme ce astfel de întruniri încearcă să dovedească asemănarea şi apropierea dintre religii, ca şi puterea acestora de a face ceva concret, realitatea demontează cu multă uşurinţă această imagine. Ele au doar menirea de a genera o aparenţă care să înlesnească propovăduirea neîncetată a aceleiaşi idei: noua ordine mondială …

 

Consiliul Mondial al Bisericilor susţine … comunismul

Unul dintre participanţii marcanţi la întrunirea din 25 septembrie 2008 de la New York a fost preotul catolic Miguel d’Escoto Brockmann, care în iunie 2008 a fost ales preşedinte al Adunării Generale a ONU pe o perioadă de un an. Cine este Miguel d’Escoto Brockmann ?

În 1979, în urma războiului civil care a avut loc în Nicaragua, puterea a ajuns în mâinile comuniştilor. Între anii 1979-1990, preotul catolic Miguel d’Escoto Brockmann – unul dintre conducătorii revoluţiei sandiniste din Nicaragua – a fost ministru de externe în guvernul comunist al lui Daniel Ortega. La acea vreme, părintele d’Escoto şi ministrul Educaţiei, iezuitul Ernesto Cardenal, reprezentau ineditul victoriei sandiniste: pentru prima oară în istorie, doi preoţi catolici erau miniştri într-un guvern marxist.

Anul acesta, numele său a fost propus de tovarăşul său Ortega pentru postul de preşedinte al Adunării Generale a ONU, fiind primit cu aclamaţii de cei 192 de membri ai adunării. Biruinţa sa a fost recunoscută cu mult entuziasm de revista iezuită America, care, la 8 septembrie 2008, numea alegerea sa ,,un transplant de inimă” pentru ONU. Această nouă ,,inimă” a ONU bate cu tărie pentru idealurile socialiste şi marxiste ale teologiei eliberării ...

Teologia eliberării este o ideologie iniţiată de personalităţi marxiste şi activişti ai noii ordini mondiale, care au realizat – în cadrul acestei teologii – o simbioză nefirească între învăţătura creştină şi comunism. Ea a apărut în sânul protestantismului şi s-a răspândit apoi în Biserica Catolică, iezuiţii propovăduind cu efervescenţă principiile sale. Teologia eliberării nu vorbeşte decât de umanitatea lui Hristos şi susţine crearea unei împărăţii a lui Dumnezeu pe pământ, făcute de om, o nouă ordine de factură socialistă, numită şi Millenium.

Treptat, această teologie a eliberării şi-a croit drum în Consiliul Mondial al Bisericilor. Începând din anii ‘1960-1970, sub pretexte umanitare, CMB şi-a folosit fondurile pentru a finanţa cu milioane de dolari organizaţii marxiste revoluţionare din Africa, America de Nord şi Sud şi Orientul Îndepărtat, în timp ce nu a protestat în nici un fel împotriva prigonirii ortodocşilor din ţările comuniste. ,,Acest mariaj între religie şi politică revoluţionară este fundamental marxist”, afirma Earnest W. Lefever, preşedintele fondator al Centrului pentru interes public şi etică de la Washington.

În iulie 1968, la cea de-a IV-a Adunare Generală a CMB, desfăşurată la Uppsala, Suedia, participanţii şi-au luat angajamentul de a ajuta la crearea unui guvern mondial – angajament repetat ulterior – şi au decis să finanţeze ,,mişcările de eliberare” din lumea a treia. Rachel Tingle, director al Centrului pentru studii creştine din Londra, declara: ,,CMB a aruncat activitatea misionară creştină şi a înlocuit-o cu acţiune politică desemnată să stabilească un nou fel de ordine mondială”.

Teologia eliberării continuă să fie extrem de apreciată de conducătorii religioşi implicaţi în procesul de unificare a lumii. În octombrie 2007, sinodul diocezan al episcopului Dulleep de Chickera, de Colombo, Sri Lanka, el însuşi un susţinător al acestei ideologii, a pledat pentru a urma calea socialismului creştin şi a promova ,,o sinteză între învăţăturile lui Iisus şi Karl Marx”, pentru a deveni ,,o comunitate a lui Iisus cu resurse comune, cu deciziile luate în comun şi activităţi comune”. Este de remarcat că acest episcop a fost ales de conducătorul Comunităţii Anglicane, Arhiepiscopul Rowan Williams de Canterbury, să rostească un cuvânt la ceremonia de deschidere a Conferinţei Lambeth, care a avut loc la sfârşitul lunii iulie 2008. În acest cuvânt, episcopul de Colombo a vorbit despre ,,nevoia de activism social şi politic din partea Bisericii” şi l-a încheiat cu un cântec budist ...

 

ONU - organizaţia care centralizează şi coordonează eforturile de implementare a religiei unice

Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a fost creată cu scopul de a coordona unificarea lumii pe toate planurile: politic, economic, social, cultural, educativ şi nu în ultimul rând religios. John Huxley, primul director general al UNESCO (Organizaţia pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură a ONU), afirma răspicat: ,,Sarcina care stă înaintea UNESCO … este de a ajuta la apariţia unei culturi mondiale unice, cu propria sa filozofie şi temelie de idei şi cu propriul scop larg. Acest lucru este oportun, pentru că este prima oară în istorie când scheletul şi mecanismele pentru unificarea lumii au devenit disponibile şi, de asemenea, prima oară când omul are mijloacele … de a pune temelia universală pentru bunăstarea fizică minimă a întregii specii umane”. Potrivit spuselor sale, filozofia pe care trebuie să se întemeieze cultura mondială unică este ,,un umanism mondial ştiinţific, global ca întindere şi evoluţionist în fond”.

Clădită pe umanism şi având ţeluri evident anti-creştine, ONU coordonează numeroase reţele de organizaţii care împânzesc lumea şi lucrează febril pentru împlinirea ţelurilor sale. Printre acestea, un loc important îl ocupă reţelele interreligioase, ce se întrepătrund, şi promovează cu tărie introducerea religiei unice şi colaborarea credincioşilor cu politicienii pentru binele lumii.

Una dintre campaniile cele mai reuşite pentru această colaborare este Millenium Development Goals - Ţelurile de dezvoltare a mileniului, lansată prin rezoluţia din 8 septembrie 2000 a Adunării Generale a ONU. Această rezoluţie a fost adoptată de toate statele membre ONU şi în prezent este susţinută de creştinătate şi alte religii, care s-au implicat puternic în realizarea ei.

Într-o declaraţie de sprijinire a acestei campanii se spune: ,,Reafirmăm solemn, cu această ocazie istorică, că ONU este casa comună indispensabilă a întregii familii umane, prin care vom căuta să realizăm aspiraţiile noastre universale pentru pace, cooperare şi dezvoltare”. Însuşi fostul secretar general Kofi Annan a admis că ,,adoptarea Ţelurilor de dezvoltare, din Declaraţia Mileniului a ONU, a fost un eveniment crucial în istoria acestei organizaţii. Ea constituie o promisiune fără precedent a conducătorilor lumii de a trata, în mod unitar, pacea, securitatea, dezvoltarea, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului”.

În aceeaşi perioadă în care avea loc întrunirea la nivel înalt a liderilor politici, în august 2000, la ONU se desfăşura întrunirea conducătorilor spirituali ai majorităţii tradiţiilor religioase, care au semnat ,,Angajamentul pentru pacea globală”. Prin acesta, ei s-au obligat ,,să colaboreze cu ONU”, ,,să trezească în toţi oamenii şi comunităţile un simţ al responsabilităţii împărtăşite pentru binele familiei umane”, subscriind practic la campania pentru împlinirea ţelurilor.

Cele 8 ţeluri de dezvoltare a mileniului sunt: 1. eradicarea sărăciei şi foametei extreme; 2. educaţie primară universală; 3. promovarea egalităţii genurilor şi împuternicirea femeilor; 4. reducerea mortalităţii infantile; 5. îmbunătăţirea sănătăţii materne; 6. combaterea HIV/SIDA, malariei şi altor boli; 7. asigurarea durabilităţii mediului şi 8. dezvoltarea unui parteneriat global pentru dezvoltare.

Ele au fost expuse într-un mod îndeajuns de general şi nu au abordat făţiş probleme delicate, încât să nu stârnească nemulţumirea şi opoziţia unor state membre ONU. În plus, au fost gândite să facă apel la instincte nobile şi compasiunea oamenilor. Însă, sub aparenţa plină de milă şi iubire faţă de aproapele se află o reţea masivă de scopuri şi principii care sunt plasate la temelia edificării controlului mondial a tuturor aspectelor societăţii umane.

Citind printre rânduri, se remarcă faptul că ,,promovarea egalităţii genurilor şi împuternicirea femeilor” implică acceptarea sodomiei, atât la nivelul societăţii per ansamblu, cât şi de către comunităţile religioase, şi învestirea femeilor în funcţii laice şi ecleziastice. În continuare, ţinând cont de curentele existente în societatea contemporană, ,,educaţia primară universală” presupune îndoctrinarea copiilor cu conceptele ideologiei unice care va sta la temelia noii ordini mondiale, fenomen care-şi face simţită deja prezenţa în şcolile de pe mapamond; apoi, ,,reducerea mortalităţii infantile” şi ,,îmbunătăţirea sănătăţii materne” sunt folosite pentru promovarea avortului şi infanticidului; ,,asigurarea durabilităţii mediului” aduce cu sine ideologia încălzirii globale şi a închinării la natură, ş.a.m.d..

De exemplu, în septembrie 2008, Thoraya Obaid, directorul executiv al Fondului pentru populaţie al ONU (UNFPA), a cerut suplimentarea fondurilor pentru programele destinate populaţiei, între care a inclus ,,un angajament reînnoit pentru susţinerea politicilor de control a populaţiei, precum promovarea familiilor cu un număr mai mic de membri” (n.r.: familii cu 1-2 copii). Ea a menţionat avortul ca ,,metodă de bază” pentru realizarea celui de-al 5-lea ţel şi a afirmat că ,,naţiunile trebuie să lupte mai tare împotriva stigmatizării şi discriminării” în prevenirea SIDA, făcând referire directă la sodomie.

În orbirea lor duhovnicească, nevăzând sau nedorind să vadă aceste dedesubturi murdare, bisericile şi reţelele interreligioase s-au alăturat campaniei globale de susţinere a lor. Nici un alt program nu a legat mai tare confesiunile creştine de ONU, nici un alt program nu i-a atras mai eficient pe creştini în procesul gândit să manipuleze masele, să submineze valorile tradiţionale, să-i reducă la tăcere pe opozanţi, să transforme gândirea individuală în gândire colectivă şi să antreneze cetăţenii noii ordini mondiale să slujească ,,măreţului întreg”.

 

Reţele de biserici, organizaţii şi slujbe religioase pentru susţinerea Ţelurilor de dezvoltare a mileniului

Campania de popularizare a Ţelurilor de dezvoltare a mileniului atrage tot mai mulţi creştini de pretutindeni, ca şi organizaţii creştine de întrajutorare şi dezvoltare. În plus, ea a însemnat elaborarea unui nou tip de slujbe religioase, în care nu se mai vorbeşte de mântuire şi viaţa veşnică, ci de rezolvarea problemelor sociale şi împărăţia omului pe pământ.

Pe 11 septembrie 2005, peste 30 de conducători ai denominaţiilor creştine s-au adunat în catedrala naţională din Washington, pentru a sprijini împlinirea Ţelurilor mileniului. Evenimentul, numit Consultaţia conducătorilor religioşi despre sărăcia globală, s-a deschis cu o serie de slujbe de închinare şi conferinţe în catedrală.

În noiembrie 2005, în Asia, a avut loc o întrunire interreligioasă pe aceeaşi temă. La aceasta au participat peste 20 de organizaţii reprezentând diferite credinţe, printre care Arta de a trăi, Brahmakumaris, Misiunea Ramakrishna, World Vision India, Bharat Sokagakkai, Adunarea Naţională Spirituală Baha’i, UNESCO Parza şi Forumul interreligios mondial.

Reţeaua Miheea, sau Micah Challenge, este o coaliţie creştină globală care adună sute de biserici şi organizaţii creştine ce militează pentru a ,,mobiliza bisericile şi creştinii împotriva sărăciei prin gesturi unice”. Printre alte măsuri, această organizaţie a instituit ca în luna octombrie să se prăznuiască Duminica Miheea (n.r.: în Biserica Ortodoxă, Sfântul Prooroc Miheea este prăznuit pe 14 august), la care iau parte mii de creştini din 20 de ţări. Sunt organizate serbări, slujbe de rugăciune, expoziţii pentru a răspândi informaţii despre ţeluri şi sărăcie.

În octombrie 2007, Alianţa Evanghelică Naţională din SUA l-a invitat la întrunirea anuală, ca oaspete de onoare, pe secretarul general al ONU, Ban Ki-Moon. Preşedintele alianţei, Richard Cizik, declara: ,,Unii oameni vor spune că creştinii evanghelici l-au invitat pe antihrist la Cina de taină”, însă a continuat spunând că l-a invitat tocmai pentru a vorbi despre Ţelurile mileniului, fiindcă ,,majoritatea evanghelicilor vor susţine acele valori”, chiar dacă aparent va fi nevoie de o guvernare mondială pentru a le împlini.

În iunie 2008, conducătorul Bisericii Anglicane, Arhiepiscopul Rowan Williams de Canterbury a invitat mai mulţi conducători spirituali membri ai altei coaliţii, Religii pentru pace, al cărei co-preşedinte este, să discute despre ,,puterea colaborării multireligioase pentru a combate sărăcia şi a împlini Ţelurile de dezvoltare a mileniului”. Printre participanţi s-au numărat creştini, evrei, musulmani, budişti, jainişti, sikh, zoroastrieni şi administratori internaţionali ai reţelei Religii pentru pace din Europa, Africa, Asia, America de Nord şi Orientul Mijlociu. Religii pentru pace promovează parteneriate multireligioase pentru pace printr-un consiliu mondial de conducători religioşi, consilii şi grupuri interreligioase regionale şi naţionale şi reţele de femei şi tineri credincioşi.

,,Când conducătorii importanţi ai tuturor credinţelor, precum arhiepiscopul de Canterbury, îşi exercită autoritatea morală vorbind şi acţionând împreună, ei pot avea un impact hotărâtor asupra unor probleme precum conflictele violente, sărăcia extremă globală şi deteriorarea securităţii hranei”, a spus clericul ortodox Leonid Kishkovsky, moderator al reţelei Religii pentru pace şi director pentru probleme externe al Bisericii Ortodoxe din America.

Pe 24 iulie 2008, în cadrul Conferinţei Lambeth 2008 care îi reuneşte pe episcopii anglicani din întreaga lume, a avut loc un eveniment deosebit: 650 de episcopi anglicani, cu soţiile lor, conducătorii mai multor religii din Marea Britanie, peste 1.500 de credincioşi şi diplomaţi au participat la un Marş al mărturiei la Londra, pentru a-şi dovedi angajamentulEcumenism 45-10 faţă de împlinirea Ţelurilor de dezvoltare a mileniului. Prim-ministrul britanic Gordon Brown a descris manifestaţia ca fiind ,,cea mai mare demonstraţie de credinţă publică”.

Arhiepiscopul Rowan Williams a vorbit despre realizarea unei dreptăţi – ce-i  drept, o dreptate înţeleasă după cugetarea lor pământească: ,,Să căutăm sisteme în lumea noastră care să dea fiecăruia dintre noi ceea ce merită în ochii lui Dumnezeu” – şi a cerut guvernului britanic să ,,facă presiuni asupra guvernelor din toată lumea pentru a primi provocarea care le stă înainte”, adică intrarea în hora mondialistă. Inventivi când vine vorba de orice altceva decât de creştinism, episcopii anglicani au născocit o ,,perioadă de 10 zile de reflecţie şi post”, care a fost lansată pe 14 septembrie 2008 printr-o slujbă specială la Catedrala Sfântul Pavel din Londra.

O altă scorneală este U2charist, o liturghie anglicană modernă – care ar putea fi numită, fără a exagera, o batjocorire a euharistiei creştine –, folosită pentru a-i convinge pe oamenii din ziua de astăzi şi diferitele organizaţii de pe mapamond să împlinească Ţelurile mileniului. Ea a apărut prima oară în 2005 în Biserica Anglicană din SUA (n.r.: numită Biserica Episcopală) şi a fost ulterior adoptată de alte confesiuni creştine, fiind săvârşită în prezent în Australia, Noua Zeelandă, Hong Kong, Olanda şi mai multe biserici din Marea Britanie.

 

Afiş de prezentare a liturghiei anglicane: U2charist – focul de neuitat. O euharistie penticostală (cincizecimică) pentru dreptate, pe muzica formaţiei U2. Duminică, 27 mai, ora 5 p.m., Catedrala Sfântul Marcu. Sponsorizată de www.apostleschurch.org, 100 % din prinoasele aduse spre beneficiul Ţelurilor mileniului ale ONU. Înainte de slujbă, între orele 1-4,30 p.m., informaţii despre Ţelurile de dezvoltare a mileniului

 

În cadrul slujbei, credincioşii ascultă melodiile formaţiei U2, pe care le pot urmări pe ecrane uriaşe plasate în biserică. Tot pe aceste ecrane se derulează imagini ale sărăciei şi suferinţei umane. Bono, conducătorul formaţiei U2, este Ecumenism 45-11ambasador mondial pentru Ţelurile de dezvoltare a mileniului şi este implicat într-o serie de acţiuni din campaniile de unificare a lumii.

 

Un alt afiş de prezentare a U2charist, care alătură – în cadrul cuvântului ,,coexist” – simbolurile celor 3 mari religii monoteiste ale lumii: religia mozaică, creştină şi islamică

 

Pe 24 septembrie 2008, în ajunul întrunirii ONU pentru a discuta despre campania de realizare a ţelurilor, arhiepiscopul de Canterbury a dat publicităţii un mesaj, în care afirma: ,,Este necesară crearea unui orar pentru realizarea Ţelurilor de dezvoltare până în 2015. Conducătorii noştri trebuie să investească şi să-şi întărească parteneriatul cu Biserica de pretutindeni, pentru ca reţeaua sa vastă de transmitere a educaţiei şi îngrijirii sănătăţii, împreună cu cele ale altor credinţe, să fie pe deplin utilizată pentru eradicarea sărăciei extreme” …

Precum în vremea lui Navuhodonosor, oamenii erau îndemnaţi de glasul trâmbiţei şi al fluierului şi al alăutei şi al surlei şi al canonului şi al organului şi al versurilor şi a tot felul de cântare a se închina chipului de aur înălţat de împărat în câmpul Deira, tot astfel astăzi, conducătorii spirituali au preluat rolul de strigători, chemându-i pe credincioşi cu predici, slujbe U2, muzică şi tot felul de cântări ademenitoare, asemenea celor ale sirenelor, să se închine celui pe care l-a prevestit împăratul Babilonului prin chipul de aur.

Toţi aceştia au transformat creştinismul într-o nadă cu care să prindă în năvoadele reţelelor mondiale cât mai mulţi oameni, toţi aceştia zidesc cu înfrigurare templul celui care se pregăteşte să se arate lumii în chip înşelător, ca prinţ al păcii, şi cu strălucirea amăgitoare a chipului său de aur să-i facă pe toţi să i se închine ca unui dumnezeu …

 

Ioachim Arnăutu

 

Surse
1. www.mospat.ru, 7 decembrie 1998, ,,Commemoration day of Metropolitan Nikodim”
2. www.worldnetdaily.com, 8 august 2003, ,,UN group in ‘showdown with religion’”
3. www.christiantoday.com, octombrie 2006, ,,Thousands worldwide take part in Micah Sunday to fight poverty”
4. www.asianews.it, 11 septembrie 2007, ,,Kirkuk’s Christians send greetings to their ‘Muslim brothers’ ahead of Ramadan”
5. www.episcopalchurch.org, 9 iunie 2008, ,,England: Religious leaders call for cooperation to combat poverty”
6. www.religiousintelligence.co.uk, 24 iulie 2008, ,,Anglican bishops join Walk of Witness through London”
7. www.asianews.it, 1 septembrie 2008, ,,In Kirkuk, Catholics and Muslims pray together for peace”
8. www.ec-patr.org, 1 septembrie 2008, ,,Message of His All Holiness Ecumenical Patriarch Bartholomew I for the Beginning of Ramadan”
9. www.egliserusse.eu, 4 septembrie 2008, ,,Colloque pour le 30e anniversaire de la mort du metropolite Nicodeme de Leningrad”
10. www.rostonline.org/blog/claudiu, 8 septembrie 2008, ,,Crucea pe jos, între semilună şi steaua lui David, într-o biserică ortodoxă”
11. www.religiousintelligence.co.uk, 11 septembrie 2008, ,,London bishop launches MDG promotion”
12. Gardianul, 13 septembrie 2008, ,,Congresul Pontifical fundamentează doctrina apariţiilor mariane”
13. Cotidianul, 19 septembrie 2008, ,,Vaticanul vrea să se împace cu arta”
14. www.ekklesia.co.uk, 22 septembrie 2008, ,,Vatican says Christians and Muslims have common family values”
15. www.oikoumene.org, 24 septembrie 2008, ,,WCC co-sponsors international dialogue between religious leaders and political figures”
16. www.ekklesia.co.uk, 25 septembrie 2008, ,,Anglicans calls for decisive action on Millenium Development Goals”
17. www.lifesitenews.com, 25 septembrie 2008, ,,Countries emphasize basic health care, not reproductive health at UN MDG Meeting. UN officials still pushing abortion as solution to reducing maternal deaths”
18. www.oikoumene.org, 26 septembrie 2008, ,,Religious and political leaders dialogue on the role of religions in peace”
19. www.vietcatholic.net, 28 septembrie 2008, ,,Buddhists and Catholics pray together for Hanoi Catholics”
20. www.encspb.ru, ,,Nicodim (Rotov) Metropolitan of Leningrad and Novgorod”
21. http://ecumenizm.tripod.com, ,,Ecumenism – A path to perdition !”
22. www.orthodoxinfo.com, ,,The Second Sorrowful Epistle of Metropolitan Philaret”
23. David Yallop, ,,În numele Domnului”, Editura ALL, Bucureşti 1997
24. Arhimandriţii Serafim Alexiev şi Serghie Jazadjiev, ,,Ortodoxia şi ecumenismul”, Editura Schimbarea la Faţă, Mânăstirea Slătioara, 1997
 
Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 45/noiembrie-decembrie 2008