----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Cine e online?

Avem 110 vizitatori și nici un membru online

Pastorală la Învierea Domnului nostru, Iisus Hristos

Anul mântuirii 2017

 

Iubiţilor fii duhovniceşti, întregului cin monahal

şi tuturor credincioşilor dreptslăvitori

 

Hristos a Înviat !

„De este cineva binecredincios şi iubitor de Dumnezeu,

să se bucure de acest praznic frumos şi luminat”

 

Astăzi este ziua bucuriei desăvârşite, în care serbăm biruinţa lui Hristos asupra morţii şi asupra păcatului. Spre deosebire de biruinţele împăraţilor pământeşti, biruinţa Împăratului ceresc este desăvârşită, veşnică şi aducătoare de bucurie tuturor. Biruinţele împăraţilor pământeşti sunt vremelnice şi de cele mai multe ori sunt aducătoare de tristeţe căci ele se înfăptuiesc cu multă vărsare de sânge şi moarte. Biruinţa lui Hristos s-a clădit doar cu vărsarea scumpului Său sânge şi cu „omorârea morţii”. De aceea această biruinţă este aducătoare de bucurie în cer şi pe pământ. Şi bucuria aceasta a biruinţei lui Hristos, nimeni nu poate să o ia de la noi după cum El Însuşi le-a spus ucenicilor Săi (Ioan 16, 22).

Auzim în cântările din aceste zile sfinte expresiile „omorând moartea”, „cu moartea pe moarte călcând” şi multe alte expresii care fac referire la biruinţa lui Hristos asupra morţii. Dar asupra cărei morţi este biruinţa lui Hristos ? Şi dacă Hristos a biruit moartea, de ce oamenii continuă să moară ? Cred că aceste întrebări ni le-am pus măcar o dată fiecare dintre noi. Şi, deşi credem cu tărie în biruinţa lui HristosEditorial 41 asupra morţii, totuşi această biruinţă ne rămâne neclară deoarece vedem că şi după această biruinţă a lui Hristos, oamenii continuă să moară.

Pentru a face lumină în acest caz şi a înţelege biruinţa lui Hristos asupra morţii, să ne gândim ce însemna moartea până la Învierea lui Hristos şi ce reprezintă ea după Învierea şi Înălţarea Lui la Cer. Ştim cu toţii că până la moartea şi mergerea lui Hristos la iad, toţi oamenii, începând de la Adam, mergeau în iad datorită zapisului făcut de acesta cu diavolul. Şi mergeau în iad nu doar cei morţi cu sufletul încă de pe pământ, ci şi cei care erau vii sufleteşte adică vieţuiau după legile lui Dumnezeu, iubindu-L pe El. Deci până la Învierea lui Hristos, moartea avea biruinţă asupra tuturor, mergerea în iad a sufletelor însemnând moarte.

Dar această moarte Hristos a biruit-o prin Învierea Sa. Şi în ce constă această biruinţă ? Această biruinţă este puterea de a rămâne vii cu sufletul, după despărţirea acestuia de trup, prin mergerea în Împărăţia Cerească.

Pe Hristos ni-L înfăţişează Scriptura ca fiind „Soarele Dreptăţii”, „Raza Tatălui” şi „Lumină din Lumină”. De ce această comparaţie ? La fel cum pe pământ nu poate exista viaţă fără lumina şi căldura soarelui, nici viaţa sufletească nu poate exista fără ocrotirea lui Hristos. Oricine stă departe de Hristos prin păcat şi prin lipsirea de Trupul şi Sângele Lui, care ni se oferă prin taina euharistiei, deşi este viu din punct de vedere biologic, este mort cu sufletul. Dar Hristos a biruit şi această moarte ! Şi nu numai că a biruit-o El, dar ne-a dat şi nouă putere să o biruim, prin întoarcerea de la păcat, prin mărturisirea păcatelor şi prin împărtăşirea cu Sfântul şi Preacuratul Său Trup şi Sânge care ni se dă prin taina euharistiei.

Aşadar iată ce moarte a biruit Hristos ! Nu moartea biologică care desparte sufletul de trup, ci moartea sufletului.

Regula pe care a lăsat-o Dumnezeu în această lume este ca fiecare făptură, însufleţită sau neînsufleţită, să se întoarcă acolo de unde şi-a luat fiinţă. Apa din mări şi oceane se ridică sub formă de vapori şi se constituie în nori, dar nu rămâne acolo, ci cade pe pământ sub formă de ploi şi ninsori, iar prin râuri se întoarce înapoi în oceane, de unde a plecat. Vegetaţia creşte din pământ, apoi moare, putrezeşte şi se întoarce înapoi în pământ. Şi dacă toată natura s-a supus acestei legi a firii lăsată de Dumnezeu, şi omul trebuie să se supună şi să se comporte în conformitate cu această lege a firii. Moartea biologică nu trebuia biruită, căci prin ea trupul se întoarce în pământul din care a fost luat, respectând această lege a firii. Dar prin biruinţa lui Hristos asupra morţii, prin învierea Lui cu trupul, şi trupul nostru a primit darul de a rămâne nemuritor, căci la învierea cea de obşte trupul nostru va reînvia preschimbat în trup nestricăcios care va trăi veşnic împreună cu sufletul. Dar moartea sufletului trebuia biruită, căci prin moartea sufletească, sufletul este împiedicat să se întoarcă acolo de unde şi-a luat fiinţă, adică la Dumnezeu. De aceea, Hristos nu a omorât moartea biologică, adică moartea la care ne gândim noi imediat ce auzim cuvântul „moarte”, ci a omorât moartea sufletului care ne despărţea de Dumnezeu, şi împreună cu sufletul, i-a dat şi trupului nemurirea pe care o va primi la învierea cea de obşte.

Dumnezeu nu vrea ca oamenii să I se alăture în mod involuntar, ci vrea ca noi să fim împreună lucrători cu el la mântuirea noastră. Dar dacă Hristos a omorât moartea, ce ne mai rămâne nouă de făcut ? Noi trebuie să avem grijă să nu ne cuprindă, prin păcat, moartea sufletească în această viaţă. Dar pentru că suntem fire slabă şi neputincioasă, de multe ori cădem în păcate şi moartea sufletească se apropie de noi, încă fiind vii cu trupul. Acesta este momentul în care trebuie să ne folosim de biruinţa lui Hristos asupra morţii, şi să ne apropiem prin euharistie de El, care este Biruitorul morţii şi Izvorul Vieţii. Aşadar, dacă ne vom păstra vii cu sufletul în această viaţă, când va veni momentul morţii biologice, acel moment nu va fi şi momentul morţii sufleteşti, aşa cum era înainte ca Hristos să biruiască moartea. Acel moment va fi prilej de bucurie, când sufletul va merge la viaţa veşnică. Va fi, aşa cum ne spune Mântuitorul în pilda celor zece fecioare, momentul în care sufletele noastre se vor întâlni cu Mirele Hristos şi vor intra cu el la nuntă. Nunta este prilej de bucurie şi de aceea Hristos se foloseşte de această pildă a nunţii ca să ne arate că prin biruinţa Lui asupra morţii, moartea biologică a trupului nu mai este prilej de întristare, ci de veselie.

 

Iubiţi fii duhovniceşti,

Suntem datori să mulţumim lui Dumnezeu că am ajuns în pace şi bucurie sufletească acest mare praznic al Învierii Domnului. Şi pentru că acest praznic îl săvârşim în zile de primăvară, în această vreme de reînnoire a naturii, să ne reînnoim şi noi sufleteşte prin fapte bune şi plăcute lui Dumnezeu. Să ne bucurăm sufleteşte de pacea Bisericii cu care ne-a binecuvântat Dumnezeu, şi cei care sunt departe şi cei care sunt aproape, căci Dumnezeu pretutindeni este. Să Îl rugăm pe Dumnezeu să prelungească această pace, atât cât ştie El că este spre trebuinţa Bisericii şi spre mântuirea sufletelor noastre. Să ne rugăm şi pentru pacea interioară a Bisericii noastre şi împreună să ducem mai departe moştenirea lăsată nouă de Sfinţii Apostoli şi de Sfinţii Părinţi. Să nu încetăm niciodată a lăuda şi a proslăvi pe Cel Înviat, ca să putem să ajungem la bunătăţile cele veşnice şi negrăite, prin darul şi prin iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, căruia împreună cu Tatăl şi cu de-viaţă-făcătorul Duh Se cuvine cinstea şi puterea, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

 

                                                                  Cu arhiereşti binecuvântări

                                                 Î. P. S. ARHIEPISCOP ŞI MITROPOLIT VLASIE