----------------

 

Carti in site

 

--------------------

ISTORIA BISERICEASCĂ UNIVERSALĂ

şi

STATISTICA BISERICEASCĂ

 
de
Euseviu Popovici
Profesor la Facultatea de Teologie din Cernăuţi
 
Capitolul VIII
Două Biserici autocefale, dar nerecunoscute ca atari de Biserica întreagă
 
§. 222. Biserica Muntelui Sinai

În favoarea Bisericii de tot mică a Muntelui Sinai, cu pretenţii de a fi şi ea autocefală, nu concurează nici una din împrejurările ce justifică autocefalia celorlalte Biserici din concertul Bisericii Ortodoxe şi chiar autocefalia Bisericii Bulgare, nerecunoscută încă de toate celelalte. Cu toate acestea nu-i lipsesc protectorii, care o susţin în pretenţiile ei.

Arhiepiscopul de Sinai din Arabia, sau propriu-zis egumenul mânăstirii de acolo (§. 144), deşi are sub autoritatea lui numai vecinătatea mânăstirii şi câteva metoace (μετοχια, singular μετοχιον, filială sau sucursală de mânăstire), unele în Cairo (Egipt), unele pe aiurea, totuşi în acest period el a tins de timpuriu la independenţa lui ierarhică, mai ales că mânăstirea se bucura de autonomie completă în afaceri administrative. De altă parte jurisdicţia asupra acestui arhiepiscop este obiect de dispută între patriarhul de Ierusalim, căruia a fost subordinat din vechime, şi patriarhul de Alexandria, în eparhia căruia se află metocul din Cairo. De aceea la 1575 un sinod din Constantinopol a decis că arhiepiscopul de Sinai va primi de la patriarhul de Ierusalim numai hirotonia, de altfel va fi cu totul independent. Această decizie fu confirmată şi de un sinod din Constantinopol de la 1782. Dar aceste decizii n-au satisfăcut pe nici una din părţi.

În deceniul al doilea al secolului XVII un arhiepiscop de Sinai, după prima decizie şi-a arogat chiar dreptul de patriarh şi de aceea la 1617 fu scos de un sinod din Constantinopol, compus din toţi patriarhii. Iară patriarhul de Ierusalim şi după decizia a doua afirmă continuu jurisdicţia lui asupra arhiepiscopului de Sinai. Totuşi în jumătatea întâi a secolului XIX şi spre sfârşitul ei (1805-1859) fu arhiepiscop de Sinai Constantie, care era celebru şi ca bărbat învăţat († 1859 în vârstă de 100 ani), iară câtva timp (1830-1834) fu şi patriarh de Constantinopol; de aceea el, personal, avea drepturi de fost patriarh şi în scaunul Sinai, pe care-l ocupă apoi din nou.

Bazat deci pe aceasta succesorul său Chiril Vizantiul cu sprijinul Rusiei şi al Patriarhiei de Constantinopol, după ce primi hirotonia de la Constantinopol, se crezu în drept a curma orice relaţie cu patriarhul de Ierusalim, cu toate protestele acestuia şi cu toate sfaturile patriarhilor de Alexandria şi Antiohia dar în sfârşit pe baza reclamaţiei monahilor săi, după un conflict de competenţă între Ierusalim şi Constantinopol, un sinod patriarhal de Ierusalim, pe care monahii l-au recunoscut competent, l-au scos în 1867 şi dându-i un succesor, sinodul a declarat într-o enciclică către toate Bisericile autocefale, că recunoaşte numai unui Sinod Ecumenic, singura instanţă competentă, dreptul de a anula dependinţa Arhiepiscopiei Sinai de patriarhul Ierusalimului.

Totuşi aceasta n-a putut opri pe cei ce susţineau autocefalia arhiepiscopiei, de a o recunoaşte din partele continuu ca autocefală. De altă parte în timpul cel mai recent (1907) patriarhul Alexandriei (Fotie) aduce acuzaţii arhiepiscopului de Sinai (Porfirie) că sta continuu la metocul ce Mânăstirea Sinai are în Cairo, metocul Ţuvania, ceea ce este o importunare şi concurenţă ierarhică contra canoanelor, şi-i interzise a face acolo servicii liturgice; dar şi în acest caz, arhiepiscopul de Sinai avu un apărător în patriarhul de Constantinopol (Ioachim III, 1878-1884 şi 1901-1912).

 

În episodul următor:
 
Partea a IV-a
Bisericile heterodoxe de la Răsărit şi cele ce s-au format din sânul lor şi s-au unit cu Roma, de la 1453-1910