----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Prigonirea monahilor din Muntele Athos

de către Patriarhia Constantinopolului (VII)

de părintele Patric Ranson

 

Episodul anterior

 

Drepturile omului în Muntele Athos

Dreptul minorităţilor (continuare)

Să trecem peste toate măsurile de intimidare, jignirile, ameninţările şi agresivitatea autorităţilor faţă de aceşti pelerini, incapabili cel mai adesea să se exprime în limba greacă sau să protesteze, şi care sunt în mod frecvent membri ai clerului sau aparţinând mediului universitar, profesori, studenţi … Xenofobia domneşte atât de mult încât o mânăstire rusă magnifică din secolul al XIX-lea, distrusă de un incendiu în 1968, nu a fost reconstruită, deşi guvernul rus s-a oferit să o restaureze integral.

O propagandă intensă îi înfăţişa, în ochii călugărilor greci din Athos, pe străinii din est ca fiind spioni ai ţărilor Pactului de la Varşovia şi pe monahii sârbi ca lucrând pentru crearea unui stat macedonean. Dezinformarea şi ignoranţa domnesc atât de categoric în mânăstiri încât călugării greci nu ţin cont de rivalitatea dintre macedoneni şi sârbi şi cred că cei din urmă lucrează pentru primii ! Dacă s-ar şti cât de mult au fost urâţi şi prigoniţi în propriile ţări aceşti monahi din est, ne-am da seama de caracterul dezgustător al calomniilor guvernului grec la adresa lor. Ministerul Afacerilor Externe dă în fiecare an o sumă importantă Administraţiei Civile a Muntelui Athos destinată propagandei anti-slave ! Aceşti bani servesc pentru a plăti informatori, a cumpăra icoane preţioase etc. Nici un guvern grec, fie el socialist, nu a îndrăznit să suprime această sumă, declarată indispensabilă pentru securitatea naţională şi care nu slujeşte decât la a umple buzunarele linguşitorilor guvernatorului civil.

Ministerul Afacerilor Externe caută, prin toate mijloacele, să obţină plecarea tuturor călugărilor străini, fapt care ar elibera automat Grecia de obligaţiile sale faţă de ei. Dar din fericire, aceste planuri pe care monahii greci le socotesc inumane contrazic direct Convenţia Europeană pentru Protecţia Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale (art. 14), ca şi legea despre minorităţi adoptată de Parlamentul European în 1988.

Cu toate acestea, teroarea continuă şi se întinde asupra pelerinilor. Din xenofobie, se refuză unor vizitatori permisul de intrare. Un pelerin sârb a primit un permis valabil numai 18 ore, răstimp care nu-i permite să ajungă la destinaţia sa: Mânăstirea sârbă Hilandar. În ciuda protestelor monahilor greci, guvernul nu-şi modifică politica.

Aceeaşi vigilenţă în ce-i priveşte pe grecii din Cipru. Guvernul se teme ca nu cumva ei să dobândească o mânăstire a lor în Muntele Athos. Un grup de monahi ciprioţi, sosit în 1987 şi din care cea mai mare parte venea din partea insulei care este în prezent ocupată de turci, nu a putut să stea la Mânăstirea Vatopedi care îi invitase. Guvernatorul civil a declarat că ciprioţii nu ar putea să stea într-o mânăstire greacă !

Într-o scrisoare publicată în Times pe 23 martie 1989, preotul de la parohia sârbă din Londra, părintele Milun Kostici, s-a plâns de dezamăgirea resimţită de compatrioţii săi în aceste ocazii şi a subliniat că el însuşi a trebuit să aştepte 2 zile la Thessaloniki pentru a primi un permis care să-i îngăduie pelerinajul la Hilandar.

Pe 9 martie 1989, acelaşi cotidian a publicat o scrisoare a lui Derek Hill, care relata comportamentul autorităţilor greceşti faţă de fraţii şi monahii străini, dovedind încălcările Constituţiei greceşti. El conchidea: ,,Regiunea din Grecia unde au loc aceste lucruri a avut un rol de importanţă mondială timp de mai mult de 1.000 ani şi nu este proprietatea Greciei”.

O altă minoritate care a suferit nedreptăţi flagrante este cea a călugărilor români. Românii nu au nici măcar dreptul de a avea o mânăstire a lor în Muntele Athos şi, în consecinţă, sunt lipsiţi de orice reprezentare în Sfânta Chinotită. Din pan-ortodox cum era odinioară, Athos-ul este pe cale să devină exclusiv grec, schimbare care-i înspăimântă pe mulţi observatori ortodocşi. Ei văd în aceasta o sărăcire duhovnicească de netăgăduit.

Călugării greci înşişi sunt revoltaţi de aceste abuzuri şi au fost înaintate proteste la Naţiunile Unite şi la Curtea Drepturilor Omului de la Strasbourg; dar, socialist sau nu, guvernul grec nu a ţinut deloc cont de ele până în prezent.

 

Dreptul de a ieşi din ţara sa şi de a circula liber în străinătate

(Articolul 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului)

Tot contrar constituţiei greceşti, călugării athoniţi primesc paşapoarte care nu sunt valabile decât două luni şi pentru călătoria de întoarcere. În ciuda tuturor apelurilor care i-au fost adresate, Ministerul Afacerilor Externe se face că nu aude. În unele cazuri, Administraţia Civilă refuză fără înconjur eliberarea paşaportului; în alte cazuri, ea pune condiţii inacceptabile pentru obţinerea paşaportului. Astfel, în 1978, Administraţia Civilă a interzis ieşirea unui monah care urma să ţină o conferinţă în străinătate, şi a vrut să cerceteze textul conferinţei înainte de [a acorda] orice autorizaţie, în timp ce controlul paşapoartelor, la Thessaloniki, a primit ordin să nu-l lase să treacă. Se pare că asemenea cazuri sunt frecvente, dar nu sunt toate cunoscute.

 

Dreptul la informarea exactă şi la accesul la informaţie

(Articolul 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului)

Dezinformarea domneşte în Athos. Este interzis călugărilor să asculte la radio sau să citească ziarele. În schimb, deţinătorii autorităţii o fac unul după altul, în ascuns de subordonaţii lor. Deoarece conversaţiile cu vizitatorii sunt adeseori interzise, călugărul nu are acces la informaţie decât prin intermediul igumenului care deformează după bunul plac ce a aflat dacă aceasta serveşte proiectelor sale. În domeniile religios şi teologic, informaţia falsă este destinată evitării oricărei opoziţii în chestiunile controversate[1], care îi interesează în primul rând pe călugări.

 

Necesitatea de acţiune a poliţiei în Muntele Athos din cauza lipsei de vigilenţă şi organizare

(Articolul 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului)030. Prigonirea monahilor din Muntele Athos VII 1

Dispariţia unui monah nu suscită nici o căutare, mai ales dacă el trăia ca pustnic. Abia după multe zile de la moartea sa este găsit trupul. Când cineva dispare şi nu se găseşte trupul, trebuie aşteptat luni de zile pentru ca o anchetă să aibă loc.

Este bizar că cei care dispar astfel sunt în general călugări bătrâni despre care se crede, prin vecini, că au monede de aur în chilia lor. Bizar este şi faptul că atunci când un asemenea pustnic dispare, tot ce avea în chilia sa – bani, obiecte preţioase, icoane, manuscrise, vase liturgice aurite – dispare de asemenea. Se descoperă periodic cadavre neidentificate.

 

Arhimandritul Panteleimon de la Mânăstirea Simonos Petra, victimă a unei ‘sinucideri’ misterioase în iulie 1988 prin cădere peste balustradă

 

Relativ frecvente sunt şi sinuciderile neexplicate, atât în rândul călugărilor bătrâni cât şi al fraţilor. De exemplu, sinuciderea (?) unui arhimandrit, părintele Panteleimon de la Simonos Petra, care era în conflict cu ceilalţi conducători din mânăstirea sa şi care ceruse Sfintei Chinotite să intervină pentru a-i face dreptate. Eschivându-se de la obligaţiile sale legale, Sfânta Chinotită nu s-a clintit de teamă să nu intre în conflict violent cu ceilalţi membri conducători ai mânăstirii. ,,Consecinţa tuturor acestor lucruri, scrie părintele Maxim, a fost că acest ieromonah, care era victima unei nedreptăţi, a căzut într-o râpă adâncă de circa 50 metri”; dar nu a fost realizată nici o anchetă privind circumstanţele morţii sale.

Se face tot posibilul ca acest gen de cazuri să treacă neobservate de public.

 

Concluzie

În concluzie, părintele Maxim se întreabă de ce călugării ale căror drepturi sunt batjocorite se plâng atât de puţin, şi oferă trei răspunsuri: primul este că majoritatea monahilor nu-şi cunosc drepturile sau nu ştiu cui să se adreseze – consecinţa ascultării prost înţelese, exploatată fraudulos de conducătorii lipsiţi de scrupule. Cel de-al doilea este că li se spune că trebuie să se supună pentru a menţine ordinea şi legea, tradiţia şi dragostea frăţească. În realitate, dragostea 030. Prigonirea monahilor din Muntele Athos VII 2este înlocuită cu reprimare şi asocierile sunt interzise. Minorităţile etnice nu îndrăznesc să protesteze pentru a nu-şi compromite cetăţenia athonită. Cel de-al treilea este că guvernatorul grec a promis o ameliorare [a situaţiei] cu multă vreme în urmă, prin politică, care nu a venit niciodată. Nu rămâne decât a înfiinţa o comisie internaţională pentru a propune soluţii[2].

 

Părintele Nifon de Karoulia, unul din cei mai mari sculptori în lemn din Muntele Athos, alături de capodopera sa, Buna Vestire, pentru a cărei realizare i-au trebuit 20 ani. El a murit în 1984 şi capodopera sa a dispărut în cursul slujbei de înmormântare, a doua zi după adormirea sa. Nu a fost regăsită niciodată. Este un exemplu izbitor al fărădelegilor care se înmulţesc în Sfântul Munte şi pe care autorităţile greceşti se fac că nu le văd

 

Părintele Maxim adaugă la textul său un anumit număr de documente: scrisori din partea mânăstirilor sau a Sfintei Chinotite şi care deplâng politica ultra-naţionalistă a guvernului grec şi măsurile sale ilegale faţă de străini, precum excluderea – egumenul Mânăstirii ruse Sfântul Panteleimon se plânge astfel că nu sunt lăsaţi să intre nici măcar 6 călugări ruşi pentru a permite supravieţuirea comunităţii sale, şi românii de la Schitul Sfântul Ioan Botezătorul descriu comportamentul incalificabil al autorităţilor şi al poliţiei faţă de fraţii lor; articole din ziare; fotocopii după permise de şedere care dovedesc că anumitor athoniţi străini li s-a refuzat cetăţenia greacă. Listele schiturilor şi mânăstirilor, ca şi o hartă a Muntelui Athos, sporesc valoarea lucrării, în timp ce documentele o fac de necombătut.

Aceasta este, dacă noi îl credem pe părintele Maxim, situaţia tragică în Muntele Athos. Noi avem toate motivele să-l credem, deoarece de ce şi-ar asuma el riscul de a lăsa să se creadă că el critică locul pocăinţei şi ascezei sale, de ce ar încerca el să-i disculpe pe zeloţi dacă el însuşi nu este ,,zelot” şi îl pomeneşte pe patriarhul Constantinopolului ? Ce interes personal ar avea el să facă publice dezbinările din Sfântul Munte ? Nu, mica sa carte este un studiu istoric, ca şi un apel pentru ajutor al ,,bătrânilor athoniţi” care văd ,,grădina Maicii Domnului” căzând în mâinile ,,neo-ortodocşilor”. În proorociile sale, Sfântul Nil izvorâtorul de mir prevestea că într-o bună zi chiar Muntele Athos, în vremurile de apostazie de temut, va cădea. Să nădăjduim că aceste vremuri nu au venit încă şi că rugăciunea Maicii Domnului şi a sfinţilor care s-au sfinţit acolo îi va păzi şi îi va apăra pe monahii care îndrăznesc să spună şi să mărturisească adevărul.

 

Traducere: Catacombele Ortodoxiei

 


[1] De exemplu, cele referitoare la calendar sau la ecumenism. Binele, spun Sfinţii Părinţi, nu este bine decât dacă este bine făcut. În mâinile egumenilor neo-athoniţi, ascultarea şi fuga din lume devin înrobitoare şi frauduloase.

[2] N.tr.: Există şi un al patrulea răspuns pe care părintele Maxim nu l-a aşezat pe hârtie: totul este în mâna lui Dumnezeu, mai cu seamă monahul care-şi închină întreaga viaţă lui Dumnezeu. Ceea ce se petrece în Muntele Athos este îngăduit de Dumnezeu, că de n-ar fi îngăduit nu s-ar întâmpla, iar monahii se pot ruga pentru orice schimbare în bine a situaţiei.

 

Episodul urmator