----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Tâlcuiri la Noul Testament

Comentarii la Evanghelia după Luca

de Sfântul Ambrozie al Milanului (LXXV)

 

Episoadele anterioare

 

28. ,,De aţi avea credinţă ca un grăunte de muştar, aţi zice dudului acestuia: dezrădăcinează-te şi te sădeşte în mare, şi v-ar asculta pre voi” (Luca 17, 6). El a vorbit mai sus de grăuntele de muştar (potrivit Luca 13, 19); acum, El propovăduieşte despre dud. Citesc despre un copac, dar nu cred în copac. Din ce pricină, ce folos este pentru noi, aici, ca un copac ce va purta roade pentru ţăranii care se ostenesc să fie dezrădăcinat şi sădit în mare ? Deşi socotim că este cu putinţă pentru virtutea credinţei ca natura nesimţitoare să se supună poruncilor raţionale, ce diferenţă face însăşi specia copacului ?

Într-adevăr, eu citesc: ,,Păstor eram scuturând dude” (Amos 7, 14), şi cred că acest lucru însemna pentru noi un prooroc, fiindcă dintr-o turmă de păcătoşi, un păcătos s-a pocăit el însuşi, deşi este potrivit ca un viitor prooroc să fie văzut că a căutat rodul păgânilor printre spini, că a cules hrană din spini înainte de a pune turmele depravate şi detestabile ale păgânilor, popoarele neamurilor, în păşunile scrierilor sale, ca ele să se poată îngrăşa din gustarea duhovnicească, şi el să poată lua lapte duhovnicesc de la un păcătos pocăit.

29. Dar de vreme ce se spune în altă Carte a Evangheliei referitor la munte (potrivit Matei 17, 20), a cărui asemănare – gol de viţe roditoare şi lipsit de măslini, sterp de recoltă, potrivit pentru vizuine de animale şi agitat încontinuu de fiarele sălbatice care dau târcoale – este văzută a exprima înălţimea care creşte a răutăţii duhovniceşti (potrivit II Corinteni 10, 5; Efeseni 6, 12), precum este scris: ,,Iată eu (vin) către tine muntele cel stricat, care strică tot pământul” (Ieremia 51, 25), este potrivit să credem că s-a spus în acest loc, de asemenea, (acelaşi lucru) de vreme ce credinţa elimină duhul necurat, mai ales că firea copacului se potriveşte cu opinia.

Fiindcă rodul lui este alb în prima floare, apoi când este deja format este arămiu, şi se face negru la maturitate. De asemenea, diavolul, izgonit de ocolirea adevărului din floarea albă şi puterea arămie a firii sale îngereşti, se zbârleşte cu duhoarea hidoasă a păcatului. Iată-L pe El spunându-ţi ţie acelaşi lucru precum dudului: ,,Dezrădăcinează-te şi te sădeşte în mare” (Luca 17, 6), când El a izgonit legiunea din om, şi i-a îngăduit să intre în porci, care, istoviţi de duhul demonic, s-au aruncat în mare (potrivit Luca 8, 30-33).

30. Prin urmare, acest fragment este încurajator pentru credinţă (potrivit Luca 17, 5), învăţând de asemenea că ceea ce este consacrat din punct de vedere moral poate fi desfiinţat prin credinţă. Însă dragostea este revărsată din credinţă, şi nădejdea din dragoste, şi din nou în circuitul sfânt (potrivit I Corinteni 13, 13).

31. Urmează că nimeni nu se poate mândri cu lucrările, pentru că pe drept noi datorăm supunere Domnului. Căci dacă tu nu spui slugii tale care ară sau hrăneşte vitele, ,,treci de şezi” (Ieşirea 3, 3; Luca 17, 7) – când se înţelege că nimeni nu şade dacă nu merge mai înainte; apoi, de asemenea, Moisi a mers mai întâi pentru a vedea ,,vedenia mare” (Ieşirea 3, 3) –; aşadar, dacă tu nu numai că nu spui slugii tale ,,şezi” (Luca 17, 7), ci îi ceri (să facă) altă slujbă, şi nu îi mulţumeşti astfel, nici Domnul nu îngăduie să existe rânduiala unei singure lucrări sau trude pentru tine, deoarece atâta vreme cât trăim trebuie întotdeauna să lucrăm (potrivit Luca 17, 8-9).

32. Aşadar, cunoaşte că eşti o slugă copleşită de foarte multe ascultări. Tu poţi să nu te aşezi primul, fiindcă tu eşti numit fiu al lui Dumnezeu – harul trebuie recunoscut, dar firea nu trebuie trecută cu vederea –, nici să nu te lauzi dacă ai slujit bine, precum se cuvenea să faci (potrivit Luca 17, 10). Soarele ascultă, luna se supune (potrivit Isus Navi 10, 12-13; Cartea lui Ieremia Proorocul 1, 51), îngerii slujesc.

Vasul neamurilor, ales de Domnul (potrivit Faptele Apostolilor 9, 15), spune: ,,Nu sunt vrednic a mă chema apostol, pentru că am gonit biserica lui Dumnezeu” (I Corinteni 15, 9). Apoi, în altă parte, arătându-se pe sine că nu este conştient de nici o vină, a adăugat: ,,Pentru că nimic pre mine nu mă ştiu vinovat” (I Corinteni 4, 4). Prin urmare, haideţi să nu cerem laudă de la noi înşine, nici să o luăm înaintea Judecăţii lui Dumnezeu şi să anticipăm hotărârea Judecătorului, ci păstreaz-o pentru vremea ei proprie, pentru propriul Judecător. De acum încolo, nerecunoscătorii sunt mustraţi şi astfel, în cele din urmă, ajungem la reflectarea la Judecata viitoare.

,,Într-acea zi cela ce va fi deasupra casei şi vasele lui în casă, să nu se pogoare să le ia pre ele, şi cel ce va fi în câmp, asemenea să nu se întoarcă înapoi. Aduceţi-vă aminte de muierea lui Lot” (Luca 17, 31-32 – în citatul folosit de Sfântul Ambrozie, în loc de ‘vase’, sunt ‘bunuri’).

33. Întrebat de ucenici când va veni Împărăţia lui Dumnezeu (potrivit Faptele Apostolilor 1, 6), Domnul a spus: ,,Împărăţia lui Dumnezeu înlăuntrul vostru este” (Luca 17, 21), într-adevăr, prin adevărul harului, nu prin robia vinovăţiei. Aşadar, fie ca cel care va fi liber să fie o slugă a Domnului (potrivit I Corinteni 7, 22), căci în măsura în care ne împărtăşim de robie, ne împărtăşim şi de Împărăţie. De aceea, El a spus: ,,Împărăţia lui Dumnezeu înlăuntrul vostru este” (Luca 17, 21), şi nu a spus când va veni, ci a spus că va fi o Zi a Judecăţii, astfel că El a strecurat în toţi groaza de Judecata care va să vină (potrivit Matei 24, 30-31), nici nu a adăugat chezăşia amânării ei.

34. Şi ca nu cumva să fie văzut că Şi-a întristat ucenicii dacă le-ar fi refuzat ceva, El spune în altă carte: ,,Iar de ziua aceea şi ceasul, nimeni nu ştie, nici Îngerii din ceruri, fără numai Tatăl meu singur” (Matei 24, 36 – în citatul folosit de Sfântul Ambrozie scrie: ,, ... nimeni nu ştie, nici Îngerii din ceruri, nici Fiul”). În chip potrivit, El L-a pus pe Fiul în mijloc, deoarece acelaşi Fiu al Omului este Fiul lui Dumnezeu, astfel că noi credem că (cuvântul) a fost spus mai degrabă potrivit cu Fiul Omului, fiindcă El ştie sfârşitul vremii, nu prin firea omului, ci prin Firea lui Dumnezeu. Nici nu este scoasă din credinţă dacă tu o iei ca referindu-se la Fiul lui Dumnezeu. Căci de ce ar ascunde Dumnezeu Tatăl ceva de Fiul, căruia El I-a dat toate lucrurile (potrivit Ioan 3, 35) ? Sau cum Cel care a dat puterea Judecăţii înseşi (potrivit Ioan 5, 22) nu dă cunoaşterea vremurilor ?

Apoi, cum se poate ca Fiul să nu ştie ce ştie Tatăl, când Fiul este întru Tatăl (potrivit Ioan 14, 11), şi de asemenea Duhul cearcă adâncurile lui Dumnezeu (potrivit I Corinteni 2, 10), când Fiul Însuşi este adâncul bogăţiei şi al înţelepciunii şi al ştiinţei lui Dumnezeu (potrivit Romani 11, 33) ? Însă El arată în alt loc de ce nu este dornic să spună: ,,Nu este al vostru a şti anii sau vremile, care Tatăl le-au pus întru a sa stăpânire” (Faptele Apostolilor 1, 7).

 

Sfânta Treime. Frescă din biserica Mânăstirii Gracanica, Serbia

 

35. Vezi tu unde ajunge oricine tăgăduieşte că Treimea este de o putere, că există ceva pe care Fiul nu-l cunoaşte ? Căci de ce ar tăinui Tatăl de propriul Lui Fiu ? Fiindcă noi ezităm să împărtăşim altora ceea ce ştim fie din invidie, fie ca nu cumva, poate, să fim trădaţi, dar nici o bănuială de invidie nu cade asupra Tatălui şi nici o bănuială de trădare asupra Fiului. Deci, Ei sunt de o ştiinţă, deoarece Ei sunt de o putere. Atunci, Cel care cunoaşte semnele Judecăţii ce va să vină, într-adevăr, cunoaşte şi sfârşitul.

36. Căci de ce nu ar şti Cel care este precum fulgerul care fulgeră (potrivit Luca 17, 24), de vreme ce Lumina, Fiul lui Dumnezeu (potrivit Ioan 1, 9), luminează partea lăuntrică a tainei cereşti ? ,,Într-această noapte” (Luca 17, 34 – însă citatul folosit de Sfântul Ambrozie este: ,,Într-acest ceas”), se spune. Aşadar El ştie şi ceasul, dar El îl ştie pentru Sine; El nu îl ştie pentru mine. Apoi, în mod potrivit El afirmă că pricina potopului şi a focului şi a Judecăţii a purces de la păcatele noastre (potrivit Luca 17, 26-30), deoarece Dumnezeu nu a creat răul, ci răsplăţile noastre l-au născocit pentru ele însele.

,,Mâncau, beau, se însurau, se măritau” (Luca 17, 27),

37. nu astfel că nunţile sunt condamnate – nici mâncarea nu este condamnată, de vreme ce una este întreţinere pentru posteritate şi cealaltă pentru fire; însă în acelaşi timp, noi trebuie să ne despărţim de această lume –, dar este căutată o măsură în toate lucrurile, căci ,,ce este mai mult decât acestea, de la cel rău este” (Matei 5, 37). Să existe un oarecare acord în ce priveşte timpul, ca să putem fi liberi pentru rugăciune. Să existe o oarecare cumpătare a religiei şi un răgaz al curăţiei între grijile acestei lumi şi beţia neînfrânării (potrivit I Corinteni 7, 5).

38. Aşadar, fiindcă este necesar din pricina celui rău ca cei virtuoşi să pătimească căinţa inimii şi a duhului în lumea aceasta, pentru a primi o răsplată mai îmbelşugată în cea viitoare, ei sunt învăţaţi ca un ajutor: ,,Cei din Iudeea să fugă la munţi” (Matei 24, 16). Care este acea Iudee ? Căci eu ştiu de asemenea o altă Iudee potrivit duhului, nu literei: întrucât ,,cunoscut este în Iudeea Dumnezeu” (Psalmi 75, 1). Atunci, ce fel de munţi sunt aceia care pot domoli înaintarea viitoarei Judecăţi, când este scris: ,,Se vor cutremura de tine munţii” (Isaia 64, 3) ?

,,Cerul şi pământul vor trece” (Luca 21, 33): cum va rămâne neatinsă o bucată de pământ, sau cum mă voi ascunde de urgia Celui care tulbură adâncul mării ? ,,De mă voiu sui în cer, tu acolo eşti; de mă voiu pogorî în Iad, de faţă eşti” (Psalmi 138, 7; potrivit Amos 9, 2). Deci, Cel care este pretutindeni nu poate fi amăgit, ci domolit.

39. Această Zi a Judecăţii este aproape. Dacă nu vrei să fii prins, teme-te în fiecare zi, fugi în fiecare zi. Tu întrebi, cum poţi fugi ? ,,În munte înalt te suie, cel ce binevesteşti Sionului” (Isaia 40, 9; potrivit Naum 1, 15), ca să poţi sta pe vârful vredniciilor minunate; căci ,,dumnezeul munţilor este Domnul Dumnezeul lui Israil, iar nu dumnezeul văilor” (III Împăraţi 20, 28). Înalţă-te acolo unde şade Hristos de-a dreapta lui Dumnezeu (potrivit Romani 8, 34; Coloseni 3, 1), ale cărui ,,temelii în munţii cei sfinţi” (Psalmi 86, 1), şi ,,munţi împrejurul lui” (Psalmi 124, 2). Muntele tău este Pavel, muntele tău este Petru. Pune piciorul cugetului tău pe credinţa lor. Ziua Judecăţii îi găseşte pe cei întemeiaţi în Legea lui Dumnezeu şi moştenirea credinţei, nu pentru pedeapsă, ci pentru slavă.

40. Dacă oricine aflat pe acoperiş (potrivit Luca 17, 31), adică deja pe înălţimi, se urcă pe vârful casei sale şi pe virtuţile sale remarcabile, fie ca el să nu se întoarcă la lucrările pământeşti ale acestei lumi. Căci eu ştiu acoperişul pe care Raav, curva în persoană, Biserica în taină, s-a unit prin tovărăşia sfintelor taine cu neamurile păgânilor, a ascuns iscoadele pe care Isus le-a trimis; dacă ei ar fi coborât la etajele de mai jos ale casei, ar fi murit în mâinile iscoadelor care fuseseră trimise să-i prindă (potrivit Isus Navi 2, 1-21; Evrei 11, 31; Iacov 2, 25).

Aşadar, acoperişul este slujba unei minţi înalte şi vârful sufletului, astfel că slăbiciunea goală a trupului este ascunsă. De aceea, slăbănogul de asemenea îmi pare a fi un sfânt, el care a fost coborât prin acoperiş de patru tineri (potrivit Marcu 2, 3-4), deoarece cu ajutorul celor patru virtuţi, chibzuinţa, tăria sufletească, cumpătarea şi dreptatea, el s-a aruncat pe sine la picioarele lui Hristos cu înălţimea cugetului. Căci nimic nu este mai înalt decât smerenia, care nu ştie cum să fie slăvită ca şi cum ar fi superioară, fiindcă nimeni nu se străduieşte pentru ceea ce socoteşte a fi mai jos decât el.

 

Traducere: Catacombele Ortodoxiei

 

Episodul urmator