----------------

 

Carti in site

 

--------------------

ISTORIA BISERICEASCĂ UNIVERSALĂ
şi
STATISTICA BISERICEASCĂ
 
de
Euseviu Popovici
Profesor la Facultatea de Teologie din Cernăuţi
 
Partea a II-a
Biserica de Apus de la Revoluţia franceză până în prezent (1789-1910)
 
Capitolul III
Protestantismul de la 1789 până în prezent (1910)

 

§. 197. Secte protestante nouă [partea a doua]

S-au mai format apoi secte nouă, cu existenţă durabilă. Dintre acestea sunt mai ales următoarele:

 

1. Mormonii din America de Nord, numiţi şi ,,Sfinţii zilelor de apoi” (Latter Day Saints, pron. Leter Dei Seints). Această sectă are de fundator pe Iosif Smith, un arendaş scăpătat din New York; de la 1825 el pretinse că a primit chemare de sus şi descoperiri cereşti, care-i porunciră a funda o Biserică a zilelor de apoi şi spre acest scop i-ar fi ajutat a afla şi documentele descoperirii, ce s-ar fi păstrat din timpuri vechi. Apoi la 1830 el afirmă că din descoperire dumnezeiască a aflat nişte table de aur, pe care ar fi fost scrise descoperirile lui Mormon, un profet şi că prin asistenţa Sf. Duh ar fi tradus în englezeşte aceste descoperiri, iar acum le publică, ca colecţie a Bisericii Sfinţilor Zilelor de Apoi, ce i s-a încredinţat lui.

După mărturia acestei cărţi a profetului Mormon, 10 seminţii ale împărăţiei lui Israil, din cele 12 ale poporului ales de Dumnezeu, cu mult timp înainte de naşterea lui Hristos ar fi emigrat în America şi s-ar fi stabilit acolo[1]. Câţiva membri din aceste seminţii ar fi păstrat credinţa adevărată despre Dumnezeu, la care toţi s-ar fi convertit întâi, dar apoi s-ar fi abătut de la ea şi aceştia sunt indienii de azi. Celor ce au rămas credincioşi li s-ar fi arătat Hristos şi ei s-ar fi făcut creştini. Aceşti creştini s-ar fi menţinut 400 ani şi atunci indienii necredincioşi ar fi exterminat pe credincioşi. Numai Mormon şi fiul său Moroni ar fi rămas vii şi acela în anul 420 d.Hr. ar fi scris pe table de aur descoperirile, ce Dumnezeu i-ar fi făcut; apoi el le-ar fi îngropat şi acum Smith le-ar fi aflat.

Pe baza acestor date Smith propagă fondarea unei Biserici a Zilelor de Apoi, şi aşteptarea Venirii a doua a lui Hristos în curând, precum şi împărăţia de o mie de ani a lui Hristos pe pământ; la început el află numai 30 de partizani, apoi din ce în ce mai mulţi, deşi nimeni n-a văzut tablele cele de aur, ba încă văduva unui predicator (Spaulding) afirmă că cartea lui Mormon este un simplu roman compus de răposatul ei soţ la 1812. Nefiind tolerat în New York, Smith şi numeroşii partizani ce-şi făcu s-au retras mai spre vest şi la 1841 au întemeiat lângă Mississippi un oraş înfloritor, anume Nauvoo (pron. Novu), cu un templu măreţ. De acolo Iosif Smith a răspândit apoi doctrina lui în toate părţile, iar la 1843 şi ştirea despre descoperirea, ce pretindea că i s-a făcut, cu porunca de a introduce pretutindenea poligamia.

Dar acum populaţia de primprejur cu atât mai mult detestă pe aceşti sectari; de aici urmă că la 1844 se născu o răscoală, în care Smith şi fratele său Hirum au fost împuşcaţi, pe când adepţii lui – acum în număr de 15.000 – scăpară cu mari greutăţi, rătăcind spre vest prin munţi pietroşi ca ,,prin pustie” şi în sfârşit se stabiliră mai spre apusul Americii de Nord, dincolo de munţi, aproape de Lacul Sărat (Salt Lake, pron. Săolt Leik) pe teritoriul Utah (pron. Iuta). De aici se formă mai târziu ,,Statul” Utah. Acum ca succesor al lui Smith veni în fruntea lor tâmplarul Brigham Young (pron. Braim Iăng) cu titlu de ,,prezident” şi cu puteri ilimitate.

În noua lor patrie mormonii trăiau izolaţi, ei s-au înmulţit curând şi prin propaganda pe care o făceau în Europa, atrăgând prin ea mulţime de emigraţi din Europa. Spre a se înmulţi mai degrab, poate chiar Smith a introdus poligamia. În virtutea acesteia fiecare mormon lua mai multe femei, şi la ei a ajuns dogmă următoarea zicere: ,,Nici o femeie nu se va mântui dacă nu este sigilată cu un sfânt (adică măritată cu un mormon)”. Însuşi Brigham Young († 1877) a lăsat după el 17 femei şi 56 copii. Dar de la 1862 secta veni în conflict cu legile Statelor Unite, ce prevăd penalităţi pentru poligamie; mai mult încă, chiar o parte din sectă, ce se stabili în oraşul Illinois, de unde se răspândi şi în Iowa (pron. Aiova), oraş vecin şi are azi 150.000 suflete respingând poligamia, s-a separat de tulpina ei, sub numele de ,,Biserica reorganizată a Sfinţilor Zilelor de Apoi”; ea are centrul la Bamoni în Iowa.

Secta principală s-a înmulţit până acum având 200.000-250.000 suflete şi colonii chiar în alte părţi ale Statelor Unite şi în Mexic; de la 1887 a renunţat şi ea la poligamie, cel puţin în public. Astăzi secta se crede că are în total 400.000 suflete, cu vreo 16.000 în Europa, din care 2.500 sunt în Germania. Conflictul lor cu legea şi consecinţele lui, precum şi împrejurarea că drumul de fier trece prin Utah, aşa că-i scoate din izolare, face pe mulţi a crede că mormonii încep a se stinge; dar această părere nu este justificată încă până acum; din contră nu numai în America de Nord ci şi în Germania sunt plângeri că propaganda mormonilor are mult succes; în Germania s-a crezut necesar a expulza pe misionarii lor.

2. O sectă mult mai neînsemnată ca număr, dar fără de asemănare mai respectabilă ca viaţă intelectuală, religioasă şi morală, este cea a Irvingienilor sau Biserica nouă ,,catolică-apostolică”. Această sectă are de întemeietor pe Irving, predicator puritan din Londra, cuvântător de forţă; la 1831 el veni la ideea că cu un zel curat şi o credinţă dreaptă se pot reînnoi timpurile apostolice, cu harismele lor, chiar cu darurile Sfântului Duh, neexceptând nici darul grăirii în limbi, mai ales că semnele Venirii a doua a lui Hristos se înmulţesc; între partizanii lui Irving s-au aflat unii, care curând începură a grăi în limbi neînţelese.

Din cauza acestor scene Irving fu destituit şi excomunicat de puritani (1832-1833) şi muri curând († 1834). Dar el avea amici şi partizani foarte influenţi în Englitera, şi doctrina lui se răspândi curând nu numai în Englitera, ci şi în Germania şi Elveţia. Secta lui Irving, în număr ca de 25.000 adepţi, este un montanism modern; ea câştigă aderenţi mai ales prin adânca ei pietate, prin simplitatea apostolică şi prin iubire de Dumnezeu şi de omenire.

La 1850 Tiersch de la Marburg († 1885), un teolog însemnat al protestanţilor din Germania se declară partizan al ei. Secta este organizată ierarhic după modelul ierarhiei din Biserica primitivă, adică cu profeţi, apostoli, evanghelişti şi păstori, aceşti din urmă sunt numiţi şi îngeri. Cultul irvingian este ca al Bisericii Episcopale; el se aseamănă parte cu cel anglican, parte cu cel al Bisericii Romano-Catolice. Irvingienii aşteaptă continuu sfârşitul apropiat al lumii, şi propagă hiliasmul. Totuşi de la 1863 cei mai mulţi irvingieni din Germania, Olanda şi Scandinavia au modificat vechile credinţe irvingiene în sens mai protestant şi democratic; ei, ca irvingieni noi, se deosebesc de vechii irvingieni, care există mai mult în Britania şi America de Nord.

3. Darbyştii sau Fraţii Plymouth (pron. Plimăth Bredhre) sunt o sectă ce crede, ca şi irvingienii, că A Doua Venire a lui Hristos este aproape şi că singura Biserică adevărată este cea din epoca apostolilor, dar diferă de irvingieni în organizaţie şi cult. Această sectă de asemenea aşteaptă sfârşitul apropiat al lumii şi împărăţia de 1000 ani pe pământ a lui Hristos, priveşte ca deşertăciuni toate bunurile pământeşti chiar stat, ştiinţă şi artă, dar absolut nu mai recunoaşte nici biserică, nici ierarhie şi nici o conducere spirituală, ci afirmă că tot creştinul este preot, deci că fiecare poate predica şi săvârşi el însuşi tainele; apoi, că acestea nici n-ar fi necesare spre mântuire; că este suficient pentru mântuire a merge la adunările frăţeşti ale creştinilor, adică la cultul divin.

Secta fu întemeiată pe la 1830 de Darby († 1882), ecleziastic anglican. Acesta strâmtorat de ierarhia lui, la 1838 trecu pentru câtva timp în Elveţia; de aceea secta nici nu s-a prea răspândit în Englitera, ci în Elveţia, precum şi în Germania, Francia, America şi India orientală. Ea se socoteşte a fi acum în număr de 15.000. Secta se numeşte şi ,,Fraţii Plymouth” de la Plymouth (pron. Plimăth), oraş maritim la sudul Engliterei, unde Darby a întemeiat-o cu numele de ,,Uniunea fraţilor în Domnul”.

4. Adventiştii sau advenţioniştii, sunt o sectă hiliastă, ce fu întemeiată de la 1833 în America de Nord de William Miller. Ei aşteaptă, ca eveniment iminent, A Doua Venire a lui Hristos (Adventus, Adventio) şi sunt ca 120.000 suflete. O ramificare laterală a lor este secta christadelfianilor sau a Fraţilor lui Hristos, acum ca la 4.500 suflete; aceştia atribuie lui Hristos întru toate natura noastră, a fraţilor săi. Adventiştii şi cu deosebire ,,Sevent Day Adventists” (pron. Sevent Dei) adică Adventiştii Zilei a Şaptea sau Sabbatarii (Sabbatiştii), aşa numiţi fiindcă serbează încă de rigoare sâmbăta ca iudeii, au misionari foarte activi nu numai în occident ci şi în orientul Europei, în România şi în ţările învecinate, aici chiar mult mai numeroşi şi nu fără succes.

5. Comunităţi millenare, zise secte hiliaste ale Exodului sau ale Ieşirii, ce sunt originare din Wurtenberg şi din Bavaria. Aceste secte, adunate ca popor al lui Dumnezeu, cred că trebuie să aştepte în Palestina sau cel puţin în orient A Doua Venire a lui Hristos, ce s-a apropiat şi împărăţia de o mie de ani (χιλιασμος, millenium), ce va urma după ea; de aceea se cred obligate la Exod, adică la ieşire din patria lor, spre a pleca acolo. Cea mai însemnată dintre ele, deşi acum în decadenţă, este ,,Templul German” spre adunarea poporului lui Dumnezeu în Palestina. Această sectă fu întemeiată la 1854 în Wurtenberg de Christof Hoffmann († 1885) şi Christof Paulus; ea are mai multe comunităţi în Germania (la 1861 comunitatea germană a Templului în Kirschenbardthof lângă Marbach în Wurtenberg), iară de la 1868 şi în Palestina.

Una din aceste comunităţi millenice ale Ieşirii era pe la 1859 comunitatea germană iudeo-creştină ,,Amin” sau ,,Comunitatea Aminică”. Fundatorul ei fu Pick, iudeu convertit din Boemia. Ea s-a numit aşa, fiindcă a ajuns a cunoaşte că în adevăr toate profeţiile profeţilor sunt în Hristos da şi amin, adică toate au fost adevărate şi s-au împlinit.

6. Secte de comunişti creştini sunt în America de Nord mai ales următoarele:

a. De la 1804 armoniţii sau armoniştii germani, originari din Wurtenberg. Aceştia au de întemeietor şi căpetenie pe un ţăran anume Rapp († 1847), de la care se mai numesc şi rappişti. Ei voiesc a stabili armonia, adică egalitatea şi unitatea completă, dar sunt totodată hiliaşti şi de la 1847 în fantazia lor hiliastă au introdus chiar celibatul. Această comunitate şi-a schimbat sediul în Statele Unite de repetite ori şi în sfârşit la 1824 s-a stabilit la Economy în Pennsylvania, de la 1831-1832 ea a suferit şi pierderi mari din cauza unui aventurier şi impostor. Apoi

b. Comuniştii Bibliei sau perfecţioniştii, stabiliţi pe râul Oneida din statul New York (pron. Niu-York), de unde se numesc şi comunitatea Oneida. Această sectă fu înfiinţată la 1831 de John Noyes (1886); membrii ei pentru comunismul lor se privesc ca creştini ,,perfecţi” ai Bibliei; până la 1879 a fost la ei şi comunismul femeilor, adică ,,principiul iubirii libere”, dar atunci intervenind autorităţile, au renunţat la acest principiu.

7. a. Secta medicinei creştine (Christian Science, pron. Saienss) aşa numită pentru că Science englezeşte însemnează şi medicină. Această sectă fu fundată la 1879 în America de Nord de o doamnă Mary Baker Eddy (pron. Meri Beikor Eddi) pe baza credinţei că toate boalele se vindecă fără doftor şi doftorii, ci numai prin invocarea numelui lui Hristos, prin credinţă în Dumnezeu şi pietate şi prin rugăciune fierbinte. Secta vindecătorilor creştini sau a ,,scientiştilor” (pron. Saientişti) are peste ½ milion partizani, după alţii chiar 3 ½ milioane; ea se răspândeşte repede şi în Englitera şi în Germania.

7. b. De la 1893, adică de la expoziţia universală din Chicago (pron. Şicaogo), scientiştii au avut concurent în America de Nord pe Dowie (pron. Daui), un scoţian; acesta făcea ,,vindecări divine” prin rugăciune şi punerea mâinilor, sub numele de profetul Ilie al III-lea (căci după el Ioan Botezătorul ar fi fost Ilie al II-lea). Dowie înfiinţă în 1894 ,,Biserica creştină catolică din Sion”, ce avu curând un număr de 140.000 partizani, precum şi o cetate proprie a ei, Sion, Zion City (pron. Saion ssity) spre nord de Chicago; el a trimis misionari şi în Europa; aici dowieismul are centrul în Zurich; dar la 1906 Dowie pentru gestiune rea fu destituit din direcţia cetăţii Sion şi muri în 1907.

8. Spiritismul este o sectă, ce se ivi în America pe la jumătatea secolului XIX (1845-1848); el a câştigat mulţi partizani în America de Nord, iar mai târziu (de la 1853) şi în Europa[2]. Astăzi chiar se numără milioane de spiritişti, până la 11, ba chiar până la 20 milioane. Unii din spiritişti au şi în alte privinţe idei anticreştine, iar parte din ei nu sunt direct anticreştini în alte privinţe; câteodată ei se deosebesc în ,,spiritişti” anticreştini şi în ,,spiritualişti” cu direcţie creştină; dar aceşti din urmă ca atari fiind o asociaţie religioasă, pot forma numai o sectă protestantă, chiar de n-ar fi fost mai înainte protestanţi; ei pretind că stau în ,,raport” cu spiritele de pe ceea lume, cărora le atribuie mai mare autoritate decât Bibliei, dacă ei mai cred în Biblie.

Cei ce primesc atari descoperiri se numesc ,,medii” (adică persoane interpuse) şi medii pot fi atât bărbaţi cât şi femei. Vedere limpede şi pătrunzătoare (clairvoyance), adică vedere de fapte ascunse, trecute şi viitoare, chemarea spiritelor, scriere misterioasă de spirite pe mese, clătinarea meselor, baterea în mese de către spirite etc, toate acestea sunt rezultate ale comunicaţiei cu spiritele de pe ceea lume, cum se laduă spiritiştii făcând cu ele mare paradă în America şi în Europa; aceste rezultate, cel puţin parte din ele s-au recunoscut în timpul cel mai recent ca scamatorii americane, ca ,,humbug” (pron. hămbăg). Spiritiştii au literatura şi presa lor; ei se întrunesc în conferinţe şi cei ce voiesc a fi totodată şi creştini, nu au toţi o organizaţie stabilă, totuşi în unele oraşe au cult duminical, temple, şcoale, etc[3].

9. ,,Israil cel nou” este o sectă cu totul diferită de secta ,,neoisrailiţi” de mai sus. Ea profesează un ebionitism modern, atenuat sub influenţa protestanţilor. Această sectă fu înfiinţată în anii 1882-1885 între iudeii din Basarabia la Chişinău de Iosif Rabinovici, advocat; iudeul se pretinde că are câteva mii de adepţi.

O sectă similă de iudei convertiţi numită ,,Înfrăţirea după legea biblică” s-a format tot sub influenţa protestanţilor şi în Rusia meridională (Elisavetgrad). Vreo 150 adepţi ai săi iudeo-creştini locuiesc în Londra.

10. Secta numită ,,Brahma Samadsch” (Brahma-samaj) sau comunitatea închinătorilor lui Dumnezeu din India. Această sectă, înfiinţată la 1830 şi existentă şi azi combină brahmanismul indic cu raţionalismul creştin. Despre ea vom trata mai în detaliu în §. 199, ce este consacrat propagandei recente a protestanţilor în India, secta fiind un product al activităţii sale.

11. În Japonia la 1873, când s-a acordat în ea creştinilor libertatea cultului, de asemenea s-a format o sectă, ce combină shintoismul cu creştinismul; aceasta este secta religiei Tenrikyo; ea are astăzi vreo 6 milioane de adepţi.

 

În episodul următor
Capitolul III
Protestantismul de la 1789 până în prezent (1910)

 

[1] N.tr.: G. Frederic Daumer, scriitor raţionalist din extrema stângă hegeliană, se încearcă a demonstra că chiar cele 12 seminţii ale lui Israil după ieşirea din Egipt, în timpul celor 40 ani de călătorie cu Moisi, ar fi fost şi prin America, pe la strâmtoarea de Behring. Comp. H. Ewerbeck, Quest-ce-que la Bible, Paris, 1850, p. 42 scv. Colecţie de scrieri destructive, antibiblice şi anticreştine.

[2] N.tr.: La 1853 se vorbea despre spiritism chiar în Moldova. Aşa Gh. Asachi scria în foiletonul Gazetei de Moldova nr. 32 din 23 aprilie 1853 un foileton despre spiritism cu titlul: ,,Preumblatul sau danţul meselor”. Cf. E. Lovinescu, Gh. Asachi, Viaţa şi opera sa, Editura Casei Şcoalelor, 1927, p. 182.

[3] N.tr.: Despre spiritismul ce se pretinde a fi de acord cu creştinismul comp. L’Evangile selon le spiritisme, de Allan Kardec, a 42-a ediţie în Revue Encyclopedique, Paris, 1897, p. 141 scv. şi 160. Spiritismul este propagat de asemenea şi în cartea Apres la mort, de Leon Denis, Paris, Librairie des Sciences Psychiques. A se citi în alăturare cu broşura lui Alexandre A. Sturdza, Psychologie de la malediction et du blaspheme etc, Paris, Chamuel, Editeur, 1899, mai ales de la p. 25 scv. În această categorie de spiritişti s-au semnalat în ţara noastră după vremi B.P. Haşdeu şi până la un timp dr. C.I. Istrati.