----------------

 

Carti in site

 

--------------------

PASTORALĂ LA ÎNVIEREA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS

ANUL MÂNTUIRII 2020

 

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi tuturor credincioşilor de pretutindeni

Hristos a Înviat !

 

În ziua care a trecut, a Pătimirii Domnului, am văzut pe Hristos Mântuitorul nostru fără de slavă şi fără de cinste, cum spune şi Proorocul Isaia: Şi l-am văzut pe El şi nu avea nici chip, nici frumuseţe şi chipul Lui necinstit şi mai defăimat decât al tuturor fiilor oamenilor (Isaia 53, 2-3). Iar acum întru prealuminatul praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, vedem împreună cu Sfântul Ioan Teologul, slava Lui, ca a Unuia Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr (Ioan 1, 14).

Iubiţilor credincioşi, în vremea aceea a fost atacat şi încununat Domnul nostru Iisus Hristos cu batjocură şi cu cununa de spini, iar acum spre slava Sa, primeşte pe creştetul Său cel dumnezeiesc, florile şi trandafirii slavei celei negrăite. Primeşte coroana biruinţei morţii şi a păcatului. Primeşte cum a spus-o El Însuşi toată puterea în cer şi pe pământ (Matei 28, 18). Deşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos a pătimit de bunăvoie ca un om, El rămâne Izvorul Vieţii. Întru acea vreme, mulţi trecând Îl batjocoreau pe El, iar acum întru numele cel sfânt al Lui, să se închine tot genunchiul al celor cereşti şi al celor pământeşti şi a celor de dedesubt. Prin moartea Sa, Mântuitorul a omorât şi moartea şi diavolul aşa după cum cântăm: Unde îţi este moarte boldul tău ? Unde îţi este Iadule biruinţa ta ? (I Corinteni 15, 55). Prin Învierea Mântuitorului s-au bucurat şi îngerii împreună cu oamenii, până la Înviere şi îngerii erau în primejdie să cadă, iar după Înviere au primit această putere şi nu mai pot greşi, după cum vor fi şi oamenii care vor avea parte să stea de-a dreapta Mântuitorului la Judecata Supremă.

 

 

Prăznuim anul acesta Sfintele Paşti aşa cum n-am prăznuit niciodată ! Boala care a apărut în întreaga lume şi care face atâtea victime nu este altceva decât mânia lui Dumnezeu asupra pământului pentru păcatele noastre. Toate împărăţiile pământului au căzut datorită nedreptăţilor şi fărădelegilor oamenilor. Vedem necredinţa care a cuprins Occidentul şi care se răspândeşte ca o ciumă peste tot pământul. La fel şi Dumnezeu slobozeşte aceste nenorociri, doar poate se mai trezeşte cineva să se întoarcă pe calea cea dreaptă şi să părăsească păcatul care este mai rău decât acest virus şi decât ciuma. Cei care au postit Postul au o mângâiere în suflet, care şi-au făcut o parte din datoria creştinească, iar Dumnezeu le mângâie sufletele. Prin post şi prin rugăciune putem să îmblânzim mânia lui Dumnezeu, cu lacrimi spre iertarea păcatelor. Se dă în presă zilnic câte avorturi se fac (circa 170 pe zi), socotiţi câte se fac pe an. Aceste suflete pierdute cer răzbunare la Dumnezeu şi sângele lor ca şi sângele lui Abel, strigă din pământ către Dumnezeu. Răzbunarea vine negreşit, cum ştie Dumnezeu şi cum hotărăşte El.  

Iubiţi credincioşi de pretutindeni, cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii în toţi anii am aşteptat-o cu mare bucurie, atât cei tineri cât şi cei bătrâni, iar anul acesta o parte din credincioşii noştri nu au putut să o prăznuiască alături de cei dragi. Aşadar, după obiceiul creştinesc, trebuie să-I mulţumim lui Dumnezeu oriunde suntem, cum spune Proroocul David: În tot locul stăpânirii lui, binecuvântează suflete al meu pe Domnul (Psalmi 102, 23). Creştinii din Italia, din Spania şi din toate ţările Europei să se bucure de Ziua Învierii Domnului pentru că este Ziua Biruinţei asupra morţii şi asupra păcatului. Mântuitorul este Izvorul Vieţii, să ne adăpăm din acest Izvor plin de viaţă prin sfintele taine şi nu vom muri în veci !

Vă doresc tuturor celor de acasă şi celor de departe să aveţi numai bucurie şi Lumina Învierii să strălucească în inimile tuturor !

 

 Cu arhiereşti binecuvântări,

† Arhiepiscop şi Mitropolit VLASIE