DICŢIONAR ORTODOX

Canon provine din grecescul κανων, ce are sensul de măsură, regulă. Canoanele Bisericii sunt măsurile şi regulile ce rânduiesc organizarea şi jurisdicţia bisericească, relaţiile dintre Biserici, treptele ierarhice ale clerului, morala creştină, viaţa monahală, precum şi modul în care sunt pedepsite abaterile de la aceste reguli. Ele au fost formulate de Sfinţii Apostoli, de Sfinţii Părinţi la Sinoadele Ecumenice şi locale, ca şi de alţi Părinţi ai Bisericii. În timp ce dogma conţine învăţătura de credinţă, canoanele sunt ,,legile” ce se aplică în situaţiile ecleziastice cotidiene.

De asemenea, canonul este remediul duhovnicesc primit de credincios de la duhovnic, în urma mărturisirii păcatelor prin taina spovedaniei. El are rolul de a îndrepta şi vindeca rănile celui ce se pocăieşte şi constă, în principal, din închinăciuni, metanii, rugăciuni, post sau milostenie.

Canoanele utreniei sunt imnuri în cinstea sfinţilor alcătuite, de obicei, din nouă cântări.

A canonisi aparţine aceleiaşi familii de cuvinte şi este lucrarea duhovnicului de a da un canon credinciosului ce şi-a mărturisit păcatele, pentru îndreptarea sa.

Canonic face parte din aceeaşi familie, având sensul de referitor la canoanele bisericeşti, în conformitate cu acestea. Dreptul canonic reprezintă totalitatea canoanelor bisericeşti sau jurisprudenţa ecleziastică. Într-un al doilea sens, canonic înseamnă recunoscut de Biserică. Cărţile canonice ale Sfintei Scripturi sunt cărţile recunoscute de Biserică ca fiind scrise prin inspiraţia Sfântului Duh şi cuprinzând revelaţia dumnezeiască. Astfel, Vechiul Testament cuprinde 49 de scrieri, în timp ce Noul Testament este alcătuit din 27 de cărţi canonice.

Canonicitatea este însuşirea de a fi canonic, de a respecta canoanele Bisericii.

Canonarhul este monahul însărcinat cu rânduiala cântărilor slujbelor bisericeşti la strană.

A canoniza înseamnă a trece un credincios în rândul sfinţilor. Printre condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru ca un creştin să fie canonizat se numără ca acesta să fi fost în dreapta credinţă şi să fi trăit după poruncile Evangheliei, să fi făcut minuni în timpul vieţii şi după moarte şi să aibă sfinte moaşte.

Canonizarea reprezintă slujba bisericească prin care un credincios este trecut din Biserica pământească în cea cerească, în rândul sfinţilor. Actul de canonizare exprimă hotărârea Bisericii de canonizare şi motivele care au determinat luarea acestei decizii.

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 16-17/iulie-august 2000