Monoteismul şi ,,Teoria Ramurilor” Bisericii Creştine (III)

de Arhimandrit Serghie Iazadjiev

fost asistent universitar la Facultatea de Teologie a Universităţii din Sofia, Bulgaria

Articol apărut în revista ,,Orthodox Tradition”, Volumul XVII (Numărul 2&3/ 2000)

editată de Centrul pentru Studii Ortodoxe Tradiţionale

Demonstrând failibilitatea ,,Teoriei Ramurilor” atât din perspectiva creştinismului cât şi din cea a monoteismului, permiteţi-ne acum să comparăm aceste două sisteme. Avem două triade: creştinismul şi monoteismul. Primul cuprinde ortodoxia, romano-catolicismul (papismul) şi protestantismul, iar al doilea iudaismul, creştinismul şi islamismul.

Aşa cum am arătat într-un articol anterior (,,Papism şi iudaism”, p. 11), papismul este, din multe puncte de vedere, asemănător iudaismului, în primul rând în conducerea şi centralizarea sa pământească, care este străină de organizarea cerească a Bisericii lui Hristos, ca trup teantropic, condus de slăvitul Dumnezeu-Om, Domnul nostru Iisus Hristos (Matei 28, 18). Conducerea papală pământească este în contradicţie cu autoritatea lui Hristos atât în cer, cât şi pe pământ (Efeseni 1, 10).

La rândul său, protestantismul, fiind el însuşi reacţie împotriva papismului, este similar islamismului, în timp ce ultimul este un vlăstar, deşi unul neascultător, al iudaismului. Unul din punctele de bază ale similarităţii dintre islamism şi protestantism este ideea fatalismului care constă în predestinarea necondiţionată a oamenilor sau la mântuire sau la osândire. Din această noţiune fatalistă putem deduce logic atât standardele etice largi, bine cunoscute ale islamismului - aşa cum sunt ele ilustrate de acceptarea de către musulmani a poligamiei - cât şi liberalismul protestant, evidenţiat de negarea de către acesta a contribuţiei faptelor bune la mântuirea omului. Este de înţeles că, din moment ce omul a fost predestinat, conform acestui concept, la mântuire sau la osândire, el poate acţiona după dorinţa sa în ceea ce priveşte moralitatea. O astfel de percepere a lucrurilor este contrară creştinismului.

După ce am examinat critic membrii triadelor şi am anulat orice posibilitate de a avea aceeaşi origine sau o organizare similară, următorul pas, logic vorbind, constă în a identifica Creştinismul cu Ortodoxia, de a afirma că ele sunt identice. Aşa cum am dovedit în articolul ,,Creştinism şi Ortodoxie”, ,,Ortodoxia nu este doar una dintre multele forme ale creştinismului, alături de alte forme ne-ortodoxe, legitime ale creştinismului; credinţa noastră ortodoxă este însuşi creştinismul, în forma sa cea mai pură, în unica formă autentică” (Orthodox Tradition, Vol. XV, No. 4 (1998), p. 3).

Bibliografie

1. Arhimandriţii Serafim Alexiev şi Serghie Jazadjiev, ,,Ortodoxia şi ecumenismul”, Sofia 1992 (tradusă în limba română în 1997 la Mânăstirea Slătioara)

2. A. Vedernikov, ,,Ispitele ecumenismului”, Journal of the Moscow Patriarchate, nr. 4/1954

3. Arhimandrit Serghie Jazadjiev, ,,Papism şi iudaism”, Orthodox Tradition, nr. 3/1995

4. Arhiepiscop Serafim Soboloev, Predici, Sofia 1944

5. 1998 Nostra Aetate Awards Ceremony and Lecture (20 octombrie 1998). Fairfield, CT: The Center for Christian-Jewish Understanding, Sacred Heart University (Centrul pentru Dialogul Iudeo-Creştin, Universitatea Inimii Sfinte), 1998

6. Arhimandrit Serghie Jazadjiev, ,,Este oare cardinalul Lustiger creştin ?”, Orthodox Tradition, nr. 2/1996

7. ,,Cu privire la consultaţiile internaţionale de la Atena”, Russkiy Pastyr, nr. 24/1996

8. Henri Tincq, ,,Steaua şi Crucea: Ioan Paul al II-lea şi Israelul”, Paris, 1993

9. ,,Avem acelaşi Dumnezeu cu evreii şi cu musulmanii ?”, La Lumiere du Thabor, nr. 41-42/1994

10. Istoria Bisericii de Nicetas Choniates, ,,Note privind istoria Bisericii Răsăritene - Bizantine”, Moscova, 1878

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 16-17/iulie-august 2000