,,De vor tăcea aceştia, pietrele vor striga” (IV)

(Luca 19, 40)

Deşi la începutul cărţii sale, şi apoi în repetate rânduri, îi numeşte pe stilişti ,,fraţi iubiţi” şi le spune că îi priveşte ,,cu simpatie şi cu dragoste”, părintele Epifanie îi face ,,eretici”, ,,proşti”, ,,miopi duhovniceşte”, ,,mici la suflet” etc

În acelaşi articol, ,,Tratat epistolar (continuare)”, menit să lămurească pe un oarecare părinte Nicodim din Muntele Athos de greşelile stiliştilor (8), părintele scrie: ,,Aşadar, părinte Nicodim, toţi cei care, înfricoşaţi de ecumenism, au trecut la stilişti nu au făcut altceva decât să fugă de o erezie şi să cadă în alta. (...) Transformă nenorociţii în dogme de credinţă, în condiţii de mântuire, elemente ... calendaristice” (9).

Într-alt loc, face presupuneri lipsite de temei şi, în fapt, ne calomniază: ,,Să nu-ţi închipui vreodată că stiliştii se vor mai supune cu toţii Bisericii. Cei mai mulţi dintre clericii stilişti doresc libertate nelimitată şi niciodată nu vor consimţi să-şi pună grumazul în jug. Vor afla o mie şi una de ,,argumente” ca să-şi justifice stăruinţa lor în răzvrătire (vor spune, de pildă, că episcopii sunt masoni şi altele ca acestea). Cunosc bine mulţi clerici ai stiliştilor ...”.

Apoi, autorul găseşte de cuviinţă să spună despre noi şi altele: ,,Părerile contrare sunt prostii stiliste”, stiliştii suferă de ,,miopie duhovnicească”, ,,micime de suflet” şi au un ,,mod negustoresc” de a socoti rânduielile bisericeşti; ei stăruie în ,,odioasa numărătoare”, ,,socoteala negustorească”, în ,,acrivia bolnăvicioasă”; iar în ce priveşte disputa cu privire la postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, spune: ,,Mă mir, mai ales, cum stiliştii, cu felul de a gândi pe care îl au, nu ... dau anatemei şi pe toţi patriarhii, pe toţi episcopii, pe toţi clericii, pe toate sinoadele, pe toate Bisericile, pe toţi sfinţii, pe toţi credincioşii din veacul al VII-lea şi până acum. (...) Pentru că până atunci, adică până în veacul al VII-lea, postul Sfinţilor Apostoli nu ţinea cât ţine în ziua de astăzi, ci mult mai mult. (...) Nu-l vor excepta de la afurisanie, se înţelege, nici pe Sfântul Anastasie, (...) între cei afurisiţi va fi, neîndoielnic, şi Sfântul Teodor Studitul, (...), Sfântul Apostol Filip, nu este şi acesta vrednic de ... afurisanie ? Cu atât mai mult este vrednic de afurisanie Teodor Valsamon, patriarhul Antiohiei (veacul al XII-lea)”. Aşa vorbeşte un om al Bisericii ? Din rândurile lui se citeşte doar batjocura, răutatea şi chiar necuviinţa !!!

În fine, cea mai curioasă acuzaţie – care, de altfel, s-a întrezărit în citatele de până acum – pe care ne-o aduce este următoarea: ,,Dacă cineva care merge la stilişti se întoarce şi se roagă iarăşi cu cei ce se împărtăşesc cu patriarhul, de ce să nu rămână în Biserica Greciei, suportând, din iconomie, atât pe patriarh, cât şi pe cei ce cugetă asemenea cu el ? Astfel va suporta, din iconomie, o erezie: ecumenismul. Dacă însă va merge la stilişti va suporta două. Adică ecumenismul (de vreme ce stiliştii se roagă cu cei ce ţin calendarul nou, care au împărtăşire cu patriarhul ecumenic) şi stilismul grecesc, care propovăduieşte erezia potrivit căreia calendarul este condiţie de mântuire”.

Ambele părţi ale acuzaţiei – prima, că, practic, primindu-i pe cei care ţin calendarul nou în bisericile noastre, ne facem părtaşi la ecumenism, şi a doua, că propovăduim erezia potrivit căreia calendarul este condiţie de mântuire – le-am discutat mai sus. Însă combinaţia dintre cele două şi ansamblul în care sunt prezentate, trebuie să recunoaştem, este probabil cea mai mare prostie spusă de părintele Epifanie din toate cele existente în cartea sa. Cu alte cuvinte, el zice: dacă rămâi cu cei care ţin calendarul nou, suporţi doar o erezie: ecumenismul; dacă rămâi cu cei care ţin calendarul vechi, suporţi două erezii: ecumenismul şi stilismul; aşadar, ortodoxule, alege ce este mai uşor de suportat dintre cele două variante. Nu avem cunoştinţă ca în istoria Bisericii Ortodoxe să fi existat un singur Părinte al Bisericii care să fi susţinut ideea de a suporta părtăşia cu vreo erezie, fie şi de dragul unităţii Bisericii !

În fine, pentru a suplini lipsa de argumente, autorul nu ezită să folosească tehnici de intimidare (10)

Iată ce tehnici de intimidare foloseşte acest om al Bisericii, într-un alt răspuns către părintele Nicodim din Muntele Athos: ,,Înainte de a vă gândi pe ce episcop să pomeniţi, trebuie ca în conştiinţa sfinţiilor voastre fiecare să răspundeţi la întrebarea: ,,Cred că întreaga Biserică Ortodoxă Universală a fost înghiţită de înşelare şi numai eu şi câţiva puţini am rămas păstrând adevărul ?” Am răspunde noi acestui mod diabolic de a pune problema, aiurea, dinadins, spre intimidare şi înspăimântare: noi n-am judecat nimic şi pe nimeni, doar ne-am delimitat de orice inovaţie în Biserică, atunci când nu am acceptat hotărârile aşa-zisului congres pan-ortodox de la Constantinopol, din 1923, care a decis, printre altele, schimbarea calendarului. Şi am făcut aceasta, indiferent cât din Biserică a fost cuprins de curentul inovator ecumenist; nu se poate pune problema cantităţii când vine vorba de curăţia credinţei ortodoxe, nicicând în istorie nu s-a procedat astfel.

Însă, el continuă în aceeaşi notă: ,,Sunt mai mulţi ai voştri ? Nu ! Sunt mai înţelepţi ? Nu ! Sunt mai duhovniceşti ? Nu ! Sunt mai sfinţi ? Nu ! Atunci de ce ?” Vom răspunde tot noi: poate că, într-adevăr, nu suntem mai mulţi, nici mai înţelepţi, nici mai duhovniceşti, nici mai sfinţi, atunci de ce ? Pentru că ne-am străduit din răsputeri să nu ne depărtăm, în cugetul nostru, de cugetul Sfinţilor Părinţi ai Bisericii şi nădăjduim că i-am luat pe ei drept pavăză a mărturisirii noastre de credinţă. Atât şi nimic mai mult ajunge.

Ce-am fi spus dacă am fi trăit în vremea ereziei monotelismului ? Sau a nestorianismului ? Ce-am fi gândit ? Era sau nu o erezie ? Cât de tulburată a fost Biserica de-a lungul veacurilor de tot felul de furtuni care, probabil, n-au fost prea pe înţelesul contemporanilor lor ! Dar Dumnezeu a lăsat luminători în fiecare veac, oameni cu adevărat înţelepţiţi de Duhul Sfânt, care să scoată la lumină biata turmă a lui Hristos. Şi aşa cum odinioară s-a ridicat un Sfânt Atanasie cel Mare, un Sfânt Maxim Mărturisitorul sau un Sfânt Grigorie Palama, pentru a apăra dreapta credinţă de furtuna ereziilor, credem că şi în acest veac a lăsat Dumnezeu ca luminători sfinţi precum Sfântul Ierarh Glicherie Mărturisitorul sau Sfântul Ierarh Serafim Sobolev, făcătorul de minuni, care au înţeles primejdia care ameninţa Ortodoxia şi s-au opus introducerii inovaţiilor în sânul Bisericii.

Poate, dacă am fi trăit în acele vremuri tulburi de la începutul secolului al XX-lea, n-am fi priceput mai nimic din derularea evenimentelor. Dar noi trăim astăzi, după 80 de ani de la schimbarea calendarului, şi astăzi, lucrurile sunt clare, pentru că se văd roadele …

Epilog

Recent, am descoperit, într-o carte apărută de curând, ,,Biserica Ortodoxă Română, stat şi societate în anii ’30”, la Editura Polirom, Iaşi, 2007, că şi în Rusia s-a încercat schimbarea calendarului Bisericii. Deşi aveam cunoştinţă de această încercare a autorităţilor comuniste, până în prezent nu am avut dovezi. Iată dovada în textul de mai jos:

,,Confruntării directe dintre puterea bolşevică şi Biserică i se adaugă o nouă ameninţare, cea a unei sciziuni interne. Mai exact, este vorba de o adevărată revoluţie ecleziastică sprijinită de puterea sovietică, având ca principali promotori un grup de preoţi de orientare promarxistă, grup ce propunea reformarea din temelii a întregii Biserici Ruse. Ei sunt cei care vor da naştere unei ramuri disidente în ortodoxia rusă, numită Biserica vie sau Biserica Reînnoită. (…)

Puterea de la Moscova sesizează cu rapiditate oportunitatea destabilizării interne a Bisericii Ortodoxe Ruse, susţinând prompt, de o manieră oportunistă, revendicările ,,Bisericii Reînnoite”. Rezultatul imediat se materializează într-o dezvoltare rapidă a structurilor administrative ale Bisericii Reînnoite. Preotul Alexandru Vedenski, iniţiatorul mişcării, originar din Petrograd, accede chiar la rangul de mitropolit.

Numai că reformele prea radicale ale acestei Biserici se vor lovi în curând de opoziţia credincioşilor, cei care mai îndrăzneau să-şi asume public apartenenţa religioasă. Căsătoria episcopilor, introducerea calendarului gregorian în anul liturgic sau înlocuirea limbii slavone ca limbă de cult constituiau tot atâtea încercări greu de acceptat de tradiţia ortodoxă rusă, reticentă de-a lungul istoriei în faţa tentativelor de schimbare brutală.

Sau, după cum scrie preotul român Corneliu Grumăzescu, ce s-a dovedit de-a lungul perioadei interbelice un atent observator al situaţiei religioase din URSS, ,,această Biserică roşie este născută moartă, pentru că fraternizează cu duşmanii încarnaţi ai oricărei idei religioase. Canonizând pe Lenin, ea a isprăvit prin a se judeca şi condamna singură”.”

Aşadar, istoria Bisericii Ortodoxe în secolul al XX-lea este departe de a fi limpede, chiar şi pentru cunoscătorii istoriei Bisericii şi pentru cei care au făcut eforturi deosebite pentru a scoate la iveală anumite aspecte inedite. Iar istoria schimbării calendarului este învăluită în ceaţă, din multe motive. În România, informaţia cu privire la evenimentele ulterioare introducerii noului calendar în Biserica oficială în 1925 este, de multă vreme, cenzurată; revistele contemporane fenomenului lipsesc, în mare parte, din bibliotecile publice, iar cărţile scrise pro şi contra ,,stilismului”, de asemenea.

Prin urmare, se poate vorbi cu uşurinţă pe tema ,,stilismului” şi se pot lansa nenumărate ipoteze, idei şi chiar acuze la adresa celor care s-au opus schimbării calendarului. Iar dacă cei care vorbesc sunt persoane cu o anumită poziţie socială, oameni ai Bisericii sau mireni aparţinând elitelor societăţii, stigmatizarea noastră este garantată.

Iosif Mocanu

Note

8. Este de remarcat faptul că istoria ortodocşilor de stil vechi din Grecia este extrem de controversată. Pentru concizie, vom puncta doar câteva idei principale. Primii care s-au opus schimbării calendarului Bisericii au fost monahii din Muntele Athos. Pentru râvna lor de a păstra neîntinată Tradiţia Bisericii, au fost numiţi zeloţi. Ulterior, în 1935, trei episcopi aparţinând Bisericii Ortodoxe a Greciei au hotărât să se întoarcă la vechiul calendar al Bisericii şi au fondat Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din Grecia.

Însă, între ei au apărut neînţelegeri cu privire la felul în care trebuie priviţi cei care au acceptat noul calendar şi s-au despărţit în două fracţiuni principale: cei care l-au urmat pe episcopul Matei de Vresthene (1861-1950) - mateiţii, care au constituit aripa radicală a ortodocşilor de stil vechi din Grecia, negând chiar existenţa harului în Biserica oficială, şi cei care l-au urmat pe Mitropolitul Hrisostom de Florina (1871-1955) - floriniţii, care au constituit aripa moderată a ortodocşilor de stil vechi din Grecia.

Mai departe au apărut alte şi alte neînţelegeri între ei, care nu mai importă pentru noi, ortodocşii de stil vechi din România, care am aderat la o poziţie moderată faţă de Biserica Ortodoxă oficială.

Monahii din Muntele Athos care s-au opus schimbării calendarului, zeloţii, au adoptat, în mare parte, ecleziologia mateită sau, cel puţin, o atitudine asemănătoare mateiţilor. Motiv pentru care, deşi originalul în limba greacă al cărţii ,,Cele două extreme: ecumenismul şi stilismul” face referire la zelotism, nu la mateiţi, noi am afirmat că s-a tradus termenul ,,mateit” prin ,,stilist”, indicând, de fapt, ecleziologia la care au aderat zeloţii, şi cu care noi nu avem nici o părtăşie.

Prin urmare, apariţia acestei cărţi în România, unde Biserica Ortodoxă de Stil Vechi nu împărtăşeşte vederile ecleziologice ale zeloţilor/mateiţilor a fost forţată. În plus, aceasta a fost o nouă dovadă de lipsă de fair-play faţă de ortodocşii români de stil vechi, de vreme ce traducătorii au considerat de cuviinţă să pună semnul egal între zeloţi/mateiţi şi stilişti în general.

9. Se merită precizat, pentru cei care nu cunosc opiniile noastre, ale ortodocşilor de stil vechi din România, că noi nu susţinem că este dogmă de credinţă şi, deci, condiţie de mântuire, urmarea unui calendar bisericesc sau a altuia. Dar se merită amintit faptul că schimbarea calendarului Bisericii constituie o încălcare a Tradiţiei ortodoxe.

10. Având în vedere multitudinea şi gama destul de variată a ,,argumentelor” aduse împotriva ortodocşilor de stil vechi, l-am alătura pe părintele Epifanie Theodoropoulos al grecilor părintelui nostru autohton, Ilie Cleopa, care, asemenea lui, ne-a adus o groază de acuzaţii nefondate şi a spus o mulţime de MINCIUNI la adresa noastră !

Şi subliniem încă o dată că cele spuse de părintele Ilie Cleopa sunt minciuni, de vreme ce nu a probat cele susţinute de el, ci a fost crezut pe cuvânt. Şi el, ca şi autorul de faţă, nu a ezitat să folosească diverse tehnici de intimidare a adversarului, care sunt departe de a fi ceva compatibil cu postura de ortodox, ca să nu mai vorbim de aceea de preot şi monah.

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 38/noiembrie-decembrie 2007