DOCUMENTE ALE BISERICII

O scrisoare a mitropolitului Filaret către Mânăstirea Sfântul Tihon

 

Către adunarea episcopilor, clerului şi mirenilor de la Mânăstirea Sfântul Tihon

20-21 octombrie 1970

 

În urmă cu un an, ştirile despre negocierile dintre Patriarhia Moscovei şi Mitropolia Americană pentru recunoaştere şi autocefalie au provocat o reacţie emoţională puternică. Animaţi de un duh de dragoste frăţească, la acea vreme noi am avertizat ierarhia Mitropoliei cu privire la pericolele tragice ale unei astfel de înţelegeri (Scrisoarea arhiepiscopului Nicon către mitropolitul Irineu datată 9 decembrie/26 noiembrie 1969). Noi am explicat în plus implicaţiile inevitabile ale unei astfel de înţelegeri în rezoluţiile adoptate de Sinodul Episcopilor noştri pe 31/18 decembrie 1969 şi în Mesajul cu aceeaşi dată, şi de asemenea în felurite declaraţii în presa publică. Esenţa avertismentelor noastre poate fi exprimată concis prin următoarele cuvinte din Epistola Sfântului Apostol Iacov: Au doar poate, fraţii mei, smochinul să facă măsline ? Sau viţa viei, smochine ? Aşa nici un izvor poate a face apă sărată şi dulce (3, 12).

Este cu neputinţă ca Patriarhia Moscovei, [aflată] sub controlul total al regimului ateu sovietic care a stabilit pentru sine scopul distrugerii tuturor religiilor, să facă orice care ar putea fi spre folosul general al Bisericii şi trebuie să fie amintit faptul că Patriarhia Moscovei nu se poate implica în chestiuni din afara Rusiei fără un ordin direct din partea guvernului sovietic.

Mai mult, ideea schimbării autocefaliei Mitropoliei Americane pentru recunoaşterea Patriarhiei Moscovei a izvorât de la nimeni altul decât mitropolitul Nicodim însuşi, un om despre care întreaga lume ştie că este un apropiat al guvernului sovietic.

Mărturia numeroaselor persoane care au fugit din URSS stabileşte cu limpezime controlul strict exercitat de guvernul sovietic în toate chestiunile legate în orice fel de afaceri străine. Biserica nu este scutită de acest control. În ciuda acestei stări de lucruri, conducătorii Mitropoliei au acceptat cu naivitate propunerea mitropolitului Nicodim ca pe un mare dar, ca pe un pahar cu apă proaspătă şi dulce venind de la un izvor sărat şi amar al Patriarhiei Moscovei înrobite.

Nu este intenţia noastră de a vă pricinui vreo durere, ci mai degrabă de a vă da din nou un avertisment frăţesc privind primejdia care vă ameninţă acum şi privind faptul că, din propunerea făcută, folosul va reveni doar Patriarhiei Moscovei.

Sinodul Episcopilor nu a uitat că până foarte recent voi aţi admis că noi şi voi eram uniţi într-o singură Biserică Ortodoxă Rusă din Diaspora. Această unitate a fost exprimată clar în Statutul Temporar al Administraţiei Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora, pe care noi l-am acceptat cu toţii. Noi ne-am mâhnit când această unitate a fost distrusă când, sub influenţa aspiraţiilor politice vremelnice, Soborul a toată America din Cleveland în 1946 a decis să încerce să pună capăt oricărei subordonări faţă de Sinodul Episcopilor al ROCOR. Noi nu am acceptat niciodată validitatea canonică a acestei decizii unilaterale care nu a fost acceptată nici de întreaga ierarhie a ROCOR, nici măcar de o majoritate a episcopilor din Districtul mitropolitan nord-american. Răposatul mitropolit Leontie, care era atunci arhiepiscop de Chicago, a scris la acea vreme mitropolitului Anastasie că decizia luată de Soborul din Cleveland a fost provocată de simpatiile pro-Moscova care puseseră stăpânire brusc pe majoritatea membrilor săi şi voi vă veţi aminti că el însuşi nu a împărtăşit aceste simpatii. Prin acţiunea sa clandestină, Soborul din Cleveland a introdus încă o dată dezbinare în Biserica Ortodoxă din America şi a lăsat mitropolia din nou fără nici o temelie canonică legitimă.

În ce priveşte propunerea de înţelegere cu Patriarhia Moscovei, noi am vrea să subliniem că o astfel de înţelegere ar putea fi obţinută doar după ce Sinodul Patriarhiei Moscovei va ridica interdicţia sa pentru ierarhia Mitropoliei Americane afirmând că până atunci a fost privită ca o societate schismatică. Patriarhia a îndepărtat interdicţia sa întâi pe 3 aprilie 1970, pentru ierarhia Bisericii Ortodoxe Japoneze şi doar după aceea, pe 9 aprilie 1970, pentru restul ierarhiei americane.

Conducătorii Mitropoliei, recunoscând Patriarhia Moscovei drept autoritatea supremă a Bisericii Ruse din care Mitropolia face parte, şi negociind cu mai sus amintita autoritate pentru autocefalie după ce interdicţia a fost îndepărtată, a ridicat o problemă serioasă cu privire la validitatea tuturor acţiunilor Mitropoliei în perioada de interdicţie, adică din 12 decembrie 1947 până în 9 aprilie 1970.

Se spune că Mitropolia a afirmat că ea nu a recunoscut validitatea interdicţiei, considerând-o nedreaptă, dar validitatea unei interdicţii depinde de capacitatea canonică a ierarhiei prin care a fost impusă interdicţia, nu de acceptarea sa de către ierarhia care a fost interzisă. Astfel, Mitropolia recunoscând actuala Patriarhie a Moscovei drept autoritatea legală supremă a Bisericii Ortodoxe Ruse, a recunoscut ea însăşi invaliditatea acţiunilor sale ierarhice timp de 23 ani. Aceasta este consecinţa logică a acordului care se află acum înaintea voastră.

Se pare că liderii Mitropoliei au fost înşelaţi de promisiunile Patriarhiei Moscovei de recunoaştere canonică promptă a noii voastre biserici ,,autocefale” şi de făgăduinţa de a îndepărta cel puţin jurisdicţia sa paralelă, dar acum noi putem vedea limpede cât de naivi au fost să creadă că astfel de făgăduinţe vor fi împlinite.

Fiindcă aceasta este ceea ce vedem acum. În loc de recunoaşterea generală a noii biserici autocefale, noi avem Mesajele patriarhului ecumenic din 8 ianuarie şi 24 iunie 1970, care proclamă actul Patriarhiei Moscovei ca fiind unilateral, anticanonic şi invalid. Noi cunoaştem opinia nefavorabilă a unuia din patriarhii răsăriteni, iar declaraţia episcopilor sârbi din 10 februarie 1970 o numeşte ,,calea greşită”. Încă din februarie ei au avertizat Mitropolia că nu se poate aştepta la o recunoaştere generală, numind speranţa de a o obţine ,,naivă”.

Noi vedem de asemenea că noua Biserică autointitulată ,,autocefală” nu deţine nici măcar caracteristica principală a unei Biserici autocefale – un teritoriu al său considerat stabil şi de necontestat şi subordonat jurisdicţiei sale. Şi cum poate Mitropolia să deţină un astfel de teritoriu când jurisdicţia care i-a oferit autocefalia, în ciuda speranţelor voastre, nici măcar nu a anulat organizarea sa proprie în America, ci dimpotrivă a păstrat în acelaşi teritoriu un mare număr de parohii conduse de propriii episcopi şi posedând proprietate, fără a sili aceste parohii să se roage pentru ierarhia noii biserici aşa-zise ,,autocefale” ? ,,Tomos-ul” acordat de Moscova chiar permite ca numărul acestor parohii ,,patriarhale” din Canada să crească. În acelaşi timp, acolo continuă să existe de asemenea parohii ale mai numeroasei Arhiepiscopii Greceşti, ca şi parohii aparţinând multor altor Biserici Ortodoxe.

Dacă membrii Mitropoliei nădăjduiesc că acordarea autocefaliei le va proteja libertatea interioară, ei se înşală profund, deoarece mai adeseori libertatea este pierdută prin relaţiile efective decât salvată prin clauze într-un tratat. Se propune acum ca voi să vă legaţi cu Patriarhia prin cele mai puternice legături, pentru că ce veţi face dacă singura Biserică – care a recunoscut autocefalia voastră şi a promis să obţină pentru voi o asemenea recunoaştere de la alte Biserici – va renunţa la voi ? Voi veţi deveni în mod inevitabil din ce în ce mai implicaţi cu Patriarhia şi influenţa Moscovei va pătrunde din ce în ce mai mult în viaţa voastră, influenţă nu a adevăratei Biserici Ruse ci a puternicului guvern ateu a cărui faţadă este. Toată lumea ştie că Patriarhia Moscovei, în ciuda avertismentului apostolului, a fost înjugată cu necredincioşii (II Corinteni 6, 14). Conducătorii Patriarhiei, începând cu mitropolitul, mai târziu patriarhul Serghie, în 1927 au ignorat acest avertisment şi au încercat prin politica lor să unească lumina cu întunericul, să slujească lui Dumnezeu supunându-se în acelaşi timp lui Veliar. Astfel, ei au permis ca propria ierarhie să devină o unealtă a politicii naţionale şi străine a partidului comunist ateu în răspândirea influenţei sale în viaţa religioasă a întregii lumi.

Chiar acum conducătorii voştri încearcă să ascundă extinderea şi apropierea relaţiilor lor cu Patriarhia Moscovei, dar nu este ceva tăinuit, care să nu se vădească; nici a fost ascuns, ci ca să vină întru arătare (Marcu 4, 22). Dacă ei nu au dorit să facă cunoscut că mitropolitul Nicodim a mers în Alaska ca ’un oaspete de cinste al Mitropoliei’, că secretarul mitropolitului Irineu care l-a însoţit pe Nicodim în Alaska a publicat în ziarul rus Novoe Russkoe Slovo un articol descriind călătoria sa fără nici măcar a menţiona numele persoanei pe care a însoţit-o, totuşi aceste evenimente au devenit cunoscute nouă. Dacă ziarele nu au fost înştiinţate că rezidentul în America al Patriarhiei Moscovei, episcopul Macarie, a fost invitat la întrunirea cluburilor ortodoxe ruse, aceasta a devenit cunoscută dintr-o scrisoare publicată în Novoe Russkoe Slovo de un martor revoltat de predica rostită acolo de mai sus numitul episcop privind politica ,,paşnică” a guvernului sovietic.

Moscova ştie bine cum să atragă oamenii în sfera sa de influenţă prin intermediul vizitelor bine plănuite, ameninţărilor şi darurilor. Voi veţi simţi acum influenţa sa mai puternic şi încă mai puternic pe timp ce trece. Dominaţia care se dezvoltă lent poate fi în mare măsură nevăzută şi mulţi dintre voi nu o veţi recunoaşte. Voi puteţi doar să vă minunaţi cum aţi devenit colaboratori ai Moscovei în politica sa bisericească internaţională, şi doar câţiva dintre voi puteţi înţelege vreodată de ce mitropolitul Nicodim a întreprins atât de neaşteptat organizarea poziţiei voastre canonice şi v-a acordat autocefalia. Dar la vremea când aceste lucruri vor deveni evidente, va fi prea târziu pentru a le preîntâmpina.

În inimile voastre, trebuie să ştiţi cu toţii că Patriarhia Moscovei în forma sa actuală nu este adevărata reprezentantă a Bisericii Ortodoxe Ruse. Vocea patriarhiei nu poate fi vocea Bisericii Ruse din moment ce patriarhia este închingată de subordonarea sa faţă de autoritatea sovietică atee. Acţiunile patriarhiei nu pot fi obligatorii pentru Biserica Rusă în viitor, când Dumnezeu îi va acorda cu siguranţă din nou libertatea. După cum ştiţi, adevărata ierarhie ortodoxă rusă de astăzi nu se află la patriarhie, ci fie în închisori, fie în Biserica din Catacombe, şi prin urmare nu-şi poate face auzită acum vocea, decât dacă vorbim noi pentru ea. Astfel, ca singura parte a Bisericii Ruse existentă în libertate, este de datoria noastră să apărăm drepturile adevăratei Biserici Ruse din Rusia şi din întreaga lume. În această calitate de reprezentanţi ai intereselor adevăratei Biserici Ruse din întreaga lume, noi recunoaştem şi declarăm că autocefalia acordată vouă de Moscova este necanonică şi invalidă; şi noi facem apel la voi să refuzaţi această propunere de înţelegere care de asemenea nu este recunoscută ca validă de nici un alt reprezentant responsabil al creştinilor ortodocşi.

În consecinţă, noi ne adresăm vouă tuturor, episcopi, preoţi şi mireni, pentru ultima oară. Lăsaţi deoparte toate celelalte consideraţii. Gândiţi-vă cât de important este acum să auziţi o voce liberă a reprezentanţilor adevăratei Biserici Ruse. Întoarceţi-vă la unitatea cu cei liberi înainte de a fi prea târziu !

Până acum responsabilitatea pentru tot ceea ce s-a făcut cu privire la autocefalie a stat pe ierarhia Mitropoliei Americane. Acum a sosit ziua în care întregul cler şi mirenii adunând voturile lor vor trebui să preia responsabilitatea înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor pentru înfiinţarea pretinsei autocefalii şi respingerea reprezentanţilor liberi ai adevăratei Biserici Ruse.

Când îl vedem pe aproapele nostru pe marginea prăpastiei, datoria noastră de dragoste ne sileşte să-l chemăm şi să facem un efort să-l oprim. Noi facem acum ultima încercare, rugându-L pe Dumnezeu să vă lumineze minţile şi să vă întărească voinţa, ca voi să respingeţi calea greşită a Moscovei şi să hotărâţi să vă întoarceţi pe calea Adevărului şi a Binelui.


6/19 octombrie 1970
 
† Mitropolitul Filaret
Preşedintele Sinodului Episcopilor Bisericii Ortodoxe Ruse din afara Rusiei

 

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 95/Almanah 2015