PASTORALĂ LA SĂRBĂTOAREA ÎNVIERII DOMNULUI 2016

 

† VLASIE

 

CU HARUL LUI DUMNEZEU

ARHIEPISCOP ŞI MITROPOLIT AL BISERICII ORTODOXE DE STIL VECHI DIN ROMÂNIA

 

Sfinţitului nostru cler, obştilor monahale şi tuturor binecredincioşilor creştini din Biserica noastră har, pace, sănătate şi întru toate bunăvoire, cu prilejul luminatului praznic al Învierii Domnului, iar de la noi arhiereşti şi părinteşti binecuvântări

 

HRISTOS A ÎNVIAT !

Eu sunt pâinea cea vie care s-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar pâinea pe care eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul meu (Ioan 6, 51).

 

Iubiţi fii duhovniceşti,

Am trăit în aceste zile ale Săptămânii Patimilor momente foarte intense şi importante pentru viaţa noastră creştină de următori ai lui Hristos şi de ucenici ai Lui. Ne-am aplecat în rugăciunea şi liturghia din fiecare zi asupra tuturor suferinţelor, dar şi nedreptăţilor noastre omeneşti luate asupră-Şi de către Domnul Hristos, care le-a primit pentru noi pe cruce. Să fie răstignit (Matei 27, 23), strigau odinioară cei pe care El îi iubea şi pentru care Se răstignea, dar tot aşa strigăm şi noi astăzi prin aceea că facem păcatul. Toţi L-au părăsit atunci, precum şi noi Îl părăsim pentru păcat, chiar dacă ne numim ca fiind prietenii Săi. Când confortul şi viaţa noastră sunt în joc, când ne sunt atinse propriile interese, ne lepădăm, Îl părăsim, nu Îl mai cunoaştem, ne îndepărtăm, ne ascundem, ne spălăm pe mâini de El şi de cele pe care Îl facem să le sufere pentru noi, precum Pilat. Ne dezicem de cuvintele Lui, de dragostea Lui, de faptele Lui pentru noi, şi ştiind că doar în El se lucrează mântuirea oamenilor, căutăm la alte lucruri salvatoare, la iluziile şi amăgirile noastre de fiecare zi, la legile şi neputinţele omeneşti care ne-ar putea salva oarecum din singurătatea şi suferinţa interioară la care ne condamnă păcatul ca îndepărtare de Dumnezeu şi de adevăr.

Editorial 97

Nici în cele mai grele chinuri pe care omul I le-a procurat, Hristos nu S-a dezis de om, nu l-a lepădat, nu l-a batjocorit, nu l-a uitat, nu l-a înjosit, nu l-a luat în râs, Se face frate al celor mici şi năpăstuiţi, la toţi le întinde mâna Sa cea puternică prin mila mângâietoare, prin dragoste, împreună suferind cu noi şi împreună murind cu noi. Deşi căutăm cu disperare dragostea Lui, izvorul a toată dragostea, slăbiciunea noastră face să ne lepădăm de El ca odinioară Petru şi toţi apostolii, să ne îndoim de El, să Îl negăm, deşi El nu ne părăseşte, nu ne leapădă, deşi El nu se îndoieşte de noi. Au făcut-o până şi apostolii, atunci când viaţa lor a fost ameninţată, dar repede şi-au venit în fire şi au mărturisit apoi cu preţul vieţii dragostea lor pentru Hristos cel răstignit şi înviat. Sfântul Apostol Pavel, cel care i-a persecutat pe apostoli, urmărindu-i ca să-i omoare, a ajuns să predice lumii întregi Învierea Celui pe care Îl persecuta odinoară.

Şi de-a lungul veacurilor, Hristos Domnul a făcut din duşmani aliaţii Săi, din persecutori persecutaţi, din cei slabi puternici, din cei uitaţi şi neluaţi în seamă de nimeni vestitori ai Evangheliei în toată lumea. Îi face pe cei îndoielnici prieteni, pe cei de neiertat moştenitori ai raiului, sufletele arse de păcat şi neputinţe pline de dorul după adevăr şi astfel dragostea lui Dumnezeu le-a înălţat şi le-a dăruit frumuseţea cerească netrecătoare. Orbii şi surzii au văzut şi au auzit Cuvântul Lui şi muţii l-au spus lumii întregi. În botezul pe care l-am primit, moartea a devenit viaţă, păcatul l-a şters şi întunericul l-a transformat în lumină, dându-ne vederea celor cereşti, netrecătoare. A schimbat omul cu dragostea Lui, însă doar pe cel care se lasă cucerit şi schimbat de ea. A schimbat lumea întreagă şi curgerea istoriei morţii a preschimbat-o cu dragostea Lui în istoria învierii.

 

Iubiţi credincioşi,

Hristos a făcut din noi mădulare ale Trupului Său care este Biserica, cea care de 2000 de ani stă mărturie a dragostei Lui pentru omenire. Dragostea pentru omul chemat la demnitatea cerească şi la frumuseţea dumnezeiască L-a urcat pe Hristos pe cruce, de unde neîncetat striga Părintelui ceresc, spre iertarea noastră: Părinte, iartă lor, că nu ştiu ce fac (Luca 23, 34). Ne împacă neîncetat cu Părintele ceresc, redă sufletului nostru, omului lăuntric, lumina frumuseţii dumnezeieşti prin iertare, dar şi trupului nostru strălucirea Trupului Său înviat, precum ne spune şi Sfântul Ioan Gură de Aur: ,,Dacă trupul nostru este mădular al lui Hristos, şi dacă Hristos a înviat, apoi negreşit că şi trupul va urma Capului” (Comentariile sau Tâlcuirea Epistolei I către Corinteni).

Cu tot cel ce stă înaintea lui Dumnezeu Tatăl, în taina spovedaniei, mărturisindu-şi păcatele şi neputinţele, Hristos Însuşi stă cu el înaintea Tatălui cu care îl împacă şi îl ridică, îl înviază. Pentru fiecare dintre noi coasta Lui izvorăşte iertare şi hrană cerească, dându-i-Se în sfânta împărtăşanie, care ne spală şi ne înviază, prin care primim iertarea şi ne sălăşluim în cer, devenim cereşti şi pământeşti în acelaşi timp, devenim cereşti, dar şi mai umani, pentru că învăţăm de la Hristos să iubim pe fratele nostru precum El ne iubeşte. Roada Învierii lui Hristos se vede nu numai în veşnicie, ci şi aici şi acum, imediat, noi fiind purtători în faptele noastre ai realităţii Învierii, mărturisitori prin faptă, prin iubire, ai Învierii care deja lucrează în noi şi care ne face liberi faţă de păcat. Hristos Domnul ne cheamă deci la împăcarea cu Tatăl ceresc şi cu semenii prin taina iertării pe care a pus-o în Biserica Sa, făgăduind şi dând putere ucenicilor să lege şi să dezlege toate. A suflat asupra lor şi le-a zis: luaţi Duh Sfânt, cărora le veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute (Ioan 20, 22-23), ca apoi să hrănească pe cel împăcat cu pâinea cea cerească, Taina Trupului şi Sângelui de viaţă şi de iertare dătătoare, hrana dumnezeiască lăsată nouă spre iertare şi înviere. Nimeni nu ajunge să guste din Taina Învierii şi din roadele ei dacă nu s-a împăcat, dacă nu şi-a spălat şi primenit sufletul în taina spovedaniei sau a împăcării cu Părintele ceresc şi cu fraţii săi, dar şi cu sine – pentru că fiecare dintre noi trebuie să se împace şi cu sine însuşi – şi nu a primit pe Hristos în inima lui, Singurul care poate aduce iertarea desăvârşită.

 

Iubiţi fraţi şi surori,

Aşa cum vă povăţuiam şi cu alte prilejuri binecuvântate, Biserica noastră ne cheamă să aprofundăm atât împreună, cât şi fiecare în parte taina spovedaniei şi taina sfintei împărtăşanii, a euharistiei. Dar cea mai bună aprofundare pentru noi este practicarea lor, nu doar din când în când, rar, ci să lăsăm să crească în noi dorul după Hristos, cât mai mult, bine ştiind că fără El şi fără să fim împăcaţi cu Dumnezeu, viaţa noastră nu are sens şi inima se răceşte şi se îndepărtează de dragostea Lui. Prin mâinile slujitorilor altarului primim iertarea şi împăcarea cu Părintele ceresc, Îl primim pe Hristos în noi, care ni Se dăruieşte ca noi înşine să putem dărui Lui şi aproapelui, să-L putem vedea pe El în aproapele şi pe aproapele în El. El este Viaţa noastră.

Să zicem şi astăzi, la această Sărbătoare a sărbătorilor, lui Hristos cel Înviat din morţi, Paştile nostru, Pâinea noastră de viaţă veşnică dătătoare, împreună cu Sfântul Simeon Noul Teolog: ,,Tu, Hristoase – Împărăţie Cerească, Tu – Pământ al celor blânzi, Tu – Rai plin de verdeaţă, Tu – Cămara dumnezeiască, Tu – Taina negrăită, Tu – Masa pentru toţi, Tu – Pâinea vieţii, Tu – Băutura nouă, Tu – Potir cu apă şi Apa vieţii, Tu pentru fiecare sfânt – Făclie nestinsă, Tu – şi Haina, şi Cununa, şi Împărţitor al cununilor, Tu – Încântare şi Împăcare, Tu – Desfătare şi Slavă, Tu – Veselie şi Bucurie”, nădejdea vieţii noastre, slavă Ţie !

 

Iubiţi fii şi fiice ai Bisericii noastre strămoşeşti,

Prin Învierea Sa, Hristos Domnul ne cheamă, aşadar, la renaştere duhovnicească, la redobândirea sfinţeniei şi a nevinovăţiei primite la botez, la lumina pascală ce urmează după vremea de întristare, de pocăinţă şi de post, de luptă cu păcatul. Chemarea liturgică ,,Veniţi de luaţi lumină” este un îndemn pentru toţi creştinii de a deveni fii ai luminii, de a trăi în bucuria învăţăturii Domnului nostru Iisus Hristos şi de a lupta împotriva tuturor tendinţelor de respingere a adevărurilor evanghelice mântuitoare. Astăzi se vorbeşte şi se scrie tot mai mult că societatea contemporană trece printr-o stare profundă de criză spirituală care accentuează şi favorizează îndepărtarea oamenilor de valorile religioase şi morale, ce au devenit, cel puţin în unele părţi ale lumii, elemente pur opţionale.

Din cauza acestei stări de fapt, putem avertiza că există riscul de a ajunge într-o societate dominată de neopăgânism, o societate ce cultivă relativismul doctrinal de genul ,,toate religiile sunt bune”. De aici şi până la întoarcerea în lumea întunecată a superstiţiilor, a practicilor oculte şi a curentelor pseudo-ştiinţifice, drumul nu este foarte lung. De aceea, în calitate de creştini, avem misiunea de a nu uita că prin Învierea Fiului lui Dumnezeu am fost eliberaţi pentru totdeauna din legăturile păcatului, ale întunericului şi ale morţii, Paştile sfinte fiind piatra de temelie a credinţei noastre, sărbătoarea adevărului şi a luminii necreate care străluceşte în veci peste tot universul şi peste toate fiinţele, mai mult decât soarele, luna şi stelele.

Cu aceste gânduri şi simţăminte vă îndemn pe toţi ,,să ne curăţim simţirile”, să alungăm din mintea şi din sufletul nostru întunericul răutăţii, al egoismului şi al plăcerilor deşarte, pentru a deveni fii ai Luminii, să credem din tot sufletul şi din tot cugetul nostru în Hristos Domnul cel înviat din morţi, ca început al învierii noastre. Dorindu-vă tuturor sărbători binecuvântate cu pace, sănătate şi întru toate bună sporire, vă adresez cu mare bucurie salutul creştinesc din perioada pascală,

 

HRISTOS A ÎNVIAT !

 

† VLASIE

ARHIEPISCOP ŞI MITROPOLIT AL BISERICII ORTODOXE

DE STIL VECHI DIN ROMÂNIA

 

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 97/martie-aprilie 2016