----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Cine e online?

Avem 105 vizitatori și nici un membru online

Pe urmele Sfântului Ioan de Kronstadt (III)

 

Episodul anterior

 

Amintindu-ne de Sfântul Ioan

Potrivit generaţiei mai vechi de maici, când părintele Ioan venea la mânăstire, maicile împodobeau clopotniţa şi arhondaricul[1] cu lămpi colorate. Trenul de la Sankt Petersburg sosea la staţia învecinată la ora 2 noaptea, şi întreaga obşte împreună cu pelerinii îl aşteptau pe părintele lor duhovnicesc la poartă, unde el era întâmpinat cu sunetul clopotelor bisericii. Când se apropia, maicile începeau stihira din post, ,,Iată Mirele vine în miezul nopţii”. Întotdeauna ,,vesel, luminos şi neţărmurit de binevoitor”, părintele Ioan cobora din trăsura sa şi binecuvânta fiecare persoană care îl aştepta, apoi însoţit de maici mergea întâi în biserică pentru a sluji o rugăciune înaintea icoanei Adormirii Maicii Domnului şi abia apoi se retrăgea în chilia sa pentru o mică perioadă de odihnă. Pe la 4 dimineaţa,maicile se adunau în biserică pentru slujba de la miezul nopţii şi două ore mai târziu părintele Ioan sosea pentru a începe utrenia, întotdeauna citind canonul cu voce tare el însuşi. După ce asculta mărturisirile, slujea liturghia şi dădea împărtăşanie maicilor.

Deşi părintele Ioan a murit înainte de terminarea Bisericii Adormirea Maicii Domnului, el a participat în 1895 la sfinţirea arhiereascăa bisericii din preajma trapezei, cu hramul Sfinţii Simeon şi Ana, şi a slujit multe liturghii pentru maici. O tradiţie a mânăstirii susţine că odată când părintele Ioan pregătea sfintele daruri pentru liturghie la proscomidie, s-a tăiat la deget. Când a sângerat, el a proorocit: ,,Această mânăstire va rezista până la sfârşitul veacurilor; pe acest munte va fi vărsat sânge pentru Hristos, vor fi mucenici”. Ulterior el a proorocit ambele războaie mondiale şi tot ce se va întâmpla cu mânăstirea. ,,Staţi cu capul plecat, închiderea va salva”, a spus el celor dintâi maici.

De asemenea, părintele Ioan mergea adeseori la bisericuţa închinată Sfântului Serghie de Radonej, construită în 1895deasupra mormântului primului ctitor al mânăstirii, prinţul Serghie Şakovskoi, unde slujea parastase în prezenţa soţiei ducelui, Elisabeta Dimitrievna.

 

Camera memorială a Sfântului Ioan

La o mică distanţă de Biserica Adormirea Maicii Domnului şi faţă în faţă cu trapeza este un cămin pentru maici bătrâne şi bolnave. La etajul al doilea sunt 3 încăperi mici, dedicateistoriei Mânăstirii Pühtiţa şi unde se află mai multe obiecte personale ale părintelui Ioan. Când pelerinul intră în prima din aceste încăperiliniştite şi pline de lumină, uşa scârţâind în balamale, într-un şifonier aflat în dreapta se află 2 dulame ale părintelui Ioan, una de catifea albastră şi cealaltă de in crem pentru vară. Însă dulapul080. Pe urmele Sfantului Ioan de Kronstadt III 1 este dominat de o rasă mare, neagră, de lână căptuşită cu blană, pentru iarnă, atât de grea încât este greu de ridicat. Părintele Ioan umbla mult pe jos sau în sănii sau în trăsuri deschise trase de cai, şi astfel de rase căptuşite erau absolut necesare pentru a evita degeratul în frigul amarnic al Rusiei nordice. Alături de dulap este un portret al părintelui Ioan purtând acea rasă.

 

Clopotniţa Mânăstirii Pühtiţa

 

Alte obiecte ale părintelui Ioan expuse includ mici lucruri personale precum portrete, scrisori, un toiag, icoane şi o Evanghelie păstrată cu grijă. Aici se află de asemenea mitra sa de arhipreot, crucea pectorală şi veşmintele de Naşterea Domnului în care slujea la Pühtiţa, ca şi crucea dăruită lui de ţarul Nicolae al II-lea.

Părintele Ioan iubea profund Pühtiţa. ,,Sărutaţi acest pământ – spunea el –, a fost binecuvântat de apariţia Născătoarei de Dumnezeu”. La sfârşit, părintele Ioan a trimis peste 50 din fiicele sale duhovniceşti la mânăstire pentru a trăi sub călăuzirea maicii stareţe Varvara şi a urmaşei ei stareţa Alexia. Potrivit cronicii mânăstirii, adesea el le trimitea cu îndemnul: ,,Mergeţi la Pühtiţa, este doar la 3 paşi depărtare de Împărăţia cerească”. Cea de-a treia stareţă a Mânăstirii Pühtiţa, cuvioasa maică Ioana (Korovnikova), era fina părintelui Ioan şi fiica epitropului Catedralei Sfântul Andrei, care a venit la Pühtiţa de tânără. Pe una din cărţile din muzeu cu dedicaţie de la Sfântul Ioan scrie: ,,Evlavioasei fecioare Ana Alexeevna Korovnikova cu binecuvântare. Arhipreot Ioan Serghiev. 1 octombrie 1890”.

În 2008, pentru cea de-a 100-a aniversare a adormirii Sfântului Ioan de Kronstadt, mânăstirea a tipărit prima publicaţie rusă proprie, Mânăstirea Pühtiţa şi protectorul ei, Sfântul Cuvios Ioan de Kronstadt. Extrasă în mare parte din Cronicile mânăstirii, cartea relatează despre vizitele părintelui Ioan la mânăstire, inclusiv fragmente din scrisorile sale către primele două stareţe ale mânăstirii, şi amintiri ale maicilor care l-au cunoscut.

Din primele zile ale existenţei mânăstirii, maicile s-au întreţinut pe ele şi pe pelerini cu propriile mâini din agricultură şi creşterea animalelor. Ele au participat la construirea mânăstirii şi, pe măsură ce obştea a crescut, Pühtiţa a susţinut în cele din urmă o comunitate de infirmiere medicale laice (Surorile Milei), o clinică cu servicii gratuite, 080. Pe urmele Sfantului Ioan de Kronstadt III 2farmacie, orfelinat şi o şcoală unde fetele puteau fi educate până la vârsta de 18 ani. Părintele preţuia mult truda maicilor şi le dădea de exemplu altora, spunând: ,,Maicile de la Pühtiţa merg către Împărăţia cerească cu paşi uriaşi”. În ultimii ani, plimbându-se prin cimitirul mânăstirii, unde erau deja îngropate primele maici, părintele Ioan îşi scoteapălăria şi se înclina întâi într-o parte, apoi în cealaltă, spunând maicilor: ,,Aveţi multe sfinte moaşte odihnind aici !”

 

Statuia Sfântului Ioan de Kronstadt în grădina casei muzeu

 

Părintele Ioan călăuzea, instruia şi tămăduia maicile prin rugăciunea lui. Se preocupa de necesităţile lor zilnice ca şi de povăţuirea duhovnicească, şi scrisorile sale către primele stareţe se încheiau adesea cu dispoziţii precum: ,,Vă trimit 500 de ruble pentru a cumpăra făină şi alimente … şi vă cer să vă îngrijiţi să asiguraţi o nutriţie bună”.

 

Tămăduirea maicii Liudmila

În camera memorială, lângă dulap este un scăunel pe care a stat părintele Ioan într-o zi când a tămăduit o soră aflată aproape de moarte, o istorisire pe care fiica ei duhovnicească, maica Ioasifa (Maliarova) a repetat-o pentru maici şi pelerini până la moartea ei în 1990:

Stareţa mea, maica Liudmila (Kulikova), care a intrat în mânăstire la 16 ani în 1892, obişnuia să amintească tămăduirea ei minunată de o boală mortală, săvârşită de părintele Ioan. Ca tânără soră, sora Liudmila a primit ascultarea de a aduce cărămizi cu barca din satul Skamia, aflat la 2 km distanţă de mânăstire pe Râul Narova. Odată, după ce a încărcat cărămizile, vrând să se urce în barcă, a alunecat şi a căzut în apa îngheţată a râului. Era octombrie şi în apropiere de mal apa începuse deja să îngheţe. Udă şi îngheţată, i-au trebuit câteva ore să ajungă înapoi la mânăstire şi din cauza incidentului a contractat oboală de plămâni istovitoare. Ea a fost primită la spital, dar curând a fost trimisă acasă cu cuvintele: ,,Pregătiţi-o pentru călătoria cea lungă”. Părintele Ioan a sosit la mânăstire la scurt timp după aceea şi maica stareţă Alexia l-a rugat să o binecuvânteze pe sora bolnavă. Ea a fost dusă la camerele stareţei, şi părintele Ioan şi-a clătinat capul cu mâhnire şi a zis: ,,Ce fată bolnavă, ce fată bolnavă”.

Fără a-şi întoarce privirea, el i-a atins pieptul şi şi-a strâns degetele ca şi cum ar fi strâns marginile unei bucăţi de material. Tânguindu-se şi rugându-se, el a atins alt loc de pe pieptul ei ca şi cum închidea răni invizibile şi apoi a binecuvântat-o pe soră, spunând simplu: ,,Mulţumesc lui Dumnezeu, vei trăi şi vei trăi mult !” Cu binecuvântarea părintelui Ioan, Liudmila a fost dusă la biserică, unde a zăcutîn spatele armoniului ascultând slujba. La sfârşitul privegherii, ea putea să stea în picioare, şi în timpul liturghiei, maicile au ajutat-o să se împărtăşească. După ce părintele Ioan a împărtăşit-o, ea a putut să meargă la chilia ei fără ajutor.

Anul următor, stareţa a mers la Revel (Tallinn) luând-o pe maica Liudmila cu ea, pentru a fi examinată de medicul care îi prezisese moartea. El a fost foarte surprins să-şi vadă pacienta însănătoşită şi, după ce a examinat radiografiile ei, a clătinat din cap, zicând: ,,Nu înţeleg deloc acest lucru. Era sigur că vei muri. Plămânii tăi erau plini de găuri, dar o mână puternică i-a vindecat … O mare minune s-a săvârşit pentru tine”. Maica Liudmila a trăit până în 1966, murind în pace la vârsta de 90 ani.

 

Schimonahia Serghia: vindecare în copilărie

Schimonahia Serghia (Andreeva), care s-a născut în 1900, a relatat de asemenea istoria minunatei ei însănătoşiri dintr-o boală gravă prin rugăciunile părintelui Ioan: ,,Pe când eram copil, familia mea trăia în Finlanda, şi când aveam 5 ani, mi-am rupt piciorul. Era o fractură complicată şi deşi părinţii mei m-au dus la diferiţi medici care au făcut tot ce-au putut, piciorul a rămas lipsit de vlagă. După un an, de-abia puteam să mă mişc chiar şi cu cârje. Din Finlanda, noi am mers la părintele Ioan de Kronstadt, care m-a pus să stau080. Pe urmele Sfantului Ioan de Kronstadt III 3 pe un scăunel. Mama mea plângea: ,,Părinte, vindecă-i piciorul !” Părintele şi-a mişcat mâna de 3 ori de-a lungul piciorului meu suferind şi a spus: ,,Ea va merge, dar nu va fi pe deplin sănătoasă”. Apoi a adus o prescură şi mi-a dat-o. Am fost foarte bucuroasă că părintele mi-a dat prescura şi noi ne-am întors acasă mângâiaţi.

Pe drumul spre casă, de-abia am avut nevoie de cârje şi când am ajuns acasă am început să merg încet ţinându-mă de pereţi. Spre marea surpriză a părinţilor mei, am început să merg fără cârje şi chiar să alerg.Când am împlinit 18 ani, părintele Ioan m-a binecuvântat să intru în mânăstire”.

Maica Serghia a petrecut aproape 70 ani în mânăstire în diferite ascultări printre care şi îngrijirea animalelor de la fermă şi conducătoare de cor pentru mânăstire. Înainte de adormirea ei în 1985, ea a fost tunsă în marea schimă.

Părintele Ioan întărea duhovniceşte comunitatea la fiecare vizită, şi precum scria maicii Alexia, cea de-a doua stareţă: ,,Mă rog lui Dumnezeu ca în Pühtiţa, cu protecţia Împărătesei cereşti, să fie o sporire în adevăr, sfinţenie şi evlavie în rândul maicilor”.

 

Fosta stareţă Varvara cu un tânăr pelerin

 

Faptul că Dumnezeu a apărat mânăstireas-a demonstrat în cursul unei vizite a comisarului local în cursul anilor de ocupaţie sovietică. Spunând sătenilor că el o va aresta pe stareţă şi ,,o voi târî legată de calul meu”, el a sosit la mânăstire duşmănos şi pe picior de război. Stareţa a ieşit şi l-a primit cu calm, după care el a cerut mâncare şi băutură. Comisarul a băut atât de mult, încât a plecat fără să facă nimic şi, pe calea către casă, nefericitul om a căzut de pe calul său în amorţeala cauzată de beţie şi a fost el însuşi târât pe pământ până a murit.

 


[1] Casa de oaspeţi.

Episodul urmator