----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Cine e online?

Avem 143 vizitatori și nici un membru online

Homosexualitatea a ajuns la porţile Bisericii Ortodoxe (VIII)

 

Episodul anterior

 

După ce am trecut în revistă, în episoadele anterioare, în mod succint gradul în care homosexualitatea şi ideologia homosexuală au pătruns în lumea protestantă, să aruncăm o privire asupra acestui fenomen în lumea catolică. Aici situaţia este mai nuanţată, dar tendinţele sunt aceleaşi: diferiţi cardinali, arhiepiscopi şi episcopi din toate colţurile lumii, mai ales din America şi Europa, sunt favorabili – mai mult sau mai puţin public – homosexualităţii şi acceptării persoanelor homosexuale în Biserică, fără a le cere să se pocăiască şi să-şi schimbe stilul de viaţă.

În parohiile americane din diferite oraşe importante, pe credincioşii care mărturisesc că sunt homosexuali, unii preoţi îi îndeamnă să-şi păstreze stilul de viaţă, cerându-le doar să fie fideli partenerilor lor. De asemenea, multe din aceste parohii au programe pentru homosexuali, dar nu pentru a-i convinge să renunţe la păcat, ci pentru a-i sprijini, integra şi transforma în activişti ai schimbării învăţăturii Bisericii Catolice cu privire la homosexualitate.

Pe continentul european, unii preoţi irlandezi i-au îndemnat pe credincioşi să voteze ‘da’ la referendumul din 22 mai 2015 privind introducerea căsătoriei homosexuale în această ţară catolică. În iulie 2015, Parlamentul Irlandei a aprobat în unanimitate o lege prin care interzice şcolilor şi spitalelor cu afiliere religioasă să-i discrimineze pe angajaţii LGBT. Anterior acestei date, angajatorii irlandezi puteau să-i concedieze pe angajaţii homosexuali sau puteau să refuze angajarea acestora dacă orientarea sexuală submina ,,etosul religios al instituţiei”. Această nouă decizie are o importanţă deosebită, deoarece în Irlanda circa 90% din şcoli au afiliere religioasă, ca şi multe din spitalele mari.

Tot în 2015 (în luna mai), Conferinţa Episcopilor Catolici din Germania a hotărât că angajaţii civili ai unor instituţii catolice din Germania, precum spitale sau şcoli, nu vor mai fi daţi afară, ca până acum, în cazul în care divorţează sau se angajează într-un parteneriat homosexual.

De asemenea, Sinodul pentru Familie convocat de Papa Francisc împreună cu diferite măsuri şi gesturi pontificale[1] fac ca activiştii homosexuali împreună cu susţinătorii lor catolici – prelaţi, profesori, credincioşi din diferite organizaţii etc – să sporească presiunea ca Biserica Catolică să-şi schimbe poziţia la nivel de instituţie faţă de ideologia homosexuală şi să accepte păcatul împreună cu toate consecinţele lui.

Jurnaliştii conservatori sau simpli credincioşi catolici, care s-au transformat din necesitate în apărători ai moralităţii, notează: ,,Cu fiecare săptămână care trece, ritmul se accelerează. Revoluţionarii continuă să devină tot mai îndrăzneţi. Nu este timp de pierdut. Acum este vremea celor care doresc să refacă Biserica după chipul omului căzut, în loc să apere Adevărul neschimbător al Domnului nostru înviat”.

În toate ţările şi în fiecare episcopie se găsesc episcopi, clerici sau credincioşi care ies în faţă cu declaraţii şi iniţiative de acceptare a homosexualilor şi modificare a moralităţii. La nivel practic, acest lucru are deja loc de mai multe decenii, precum vom vedea mai jos. Prelaţi ai Bisericii Catolice scriu cu patimă cărţi cu aceeaşi retorică găunoasă, reluând ideile din deceniile anterioare şi stârnind tulburare şi confuzie în rândul credincioşilor tradiţionalişti, ca şi bucurie şi satisfacţie în sânul cetelor tot mai mari de modernişti.

Într-un cuvânt, se duce un război înverşunat pentru înscrierea în învăţătura Bisericii Catolice a acestei patimi şi a ideologiei ţesute în jurul ei şi pentru impunerea ei tuturor credincioşilor catolici.

 

Ce se întâmplă astăzi[2]

Într-o relatare din 2016, o credincioasă catolică care are o fiică lesbiană povestea: ,,Când fiica mea cea mai mare era adolescentă, a avut prima relaţie homosexuală. Ca mamă catolică, când am aflat acest lucru, m-am mâhnit foarte tare. După câţiva ani, văzând în publicaţia parohiei Înălţarea Binecuvântatei Fecioare o reclamă la o ‘slujire catolică’ pentru ‘părinţi de homosexuali şi lesbiene’, am sperat că am găsit un loc de sprijin pentru părinţii catolici care împărtăşesc aceleaşi opinii.

Reuniunea s-a ţinut în sala de întruniri a parohiei Sfânta Familie din Pasadena de Sud şi a fost condusă de dr. Elizabeth Taylor, psiholog; nu a fost de faţă nici un preot. M-am numărat printre părinţii care veneau pentru prima oară în acea seară. Am înţeles destul de repede că toţi ceilalţi părinţi erau de acord că Biserica Catolică ‘greşea’. În mod deschis, ei au condamnat Biserica, considerând-o responsabilă pentru că-i făcea pe cei dragi ai lor ‘să se simtă prost’, ‘nedoriţi’, şi cereau ca relaţiile copiilor lor cu partenerii lor să fie recunoscute drept căsătorie – asemenea căsătoriilor heterosexuale sacramentale –, şi ca cei care au astfel de relaţii să fie consideraţi catolici deplini care pot primi toate sfintele taine. Mesajul era puternic şi limpede: dacă eu îmi iubeam cu adevărat fiica, atunci trebuia să mă alătur lor, acceptând şi promovând homosexualitatea ca fiind ‘felul’ în care fusese creată fiica mea. De asemenea, trebuia să susţin chestiunile LGBT şi să lupt împotriva ideilor discriminatorii pe care le propovăduia Biserica Catolică.

A lipsit de la întrunire orice fel de sugestie că fiii sau fiicele noastre nu ar trebui să aibă relaţii sexuale în afara căsătoriei, sau că actele homosexuale sunt bolnăvicioase şi nu pot fi niciodată încurajate.

Organizatoarea ne-a înmânat articole să le luăm acasă; erau contrare învăţăturii catolice despre homosexualitate.

Am fost atât de supărată, încât nici nu puteam să mă gândesc ce să spun. După întrunire, am stat în maşină şi, plină de nelinişte, am început să plâng”.

Din nefericire, acesta nu este un caz singular, influenţa cuplurilor homosexuale asupra comunităţilor catolice americane şi canadiene devenind tot mai deschisă şi explicită. Astfel, într-un număr de parohii ‘prietenoase faţă de homosexuali’ (gay-friendly) – număr care sporeşte cu fiecare zi –, homosexualii şi cuplurile homosexuale care dispreţuiesc învăţătura Bisericii Catolice au roluri de conducere, ţin discursuri, fac propagandă homosexuală şi sunt încurajaţi de păstorii lor să primească împărtăşanie.

Fenomenul este întâlnit atât în diocezele conduse de episcopi cu reputaţie de ,,conservatori”, cât şi în cele ale unor episcopi faimoşi pentru modernismul lor. Însă există un numitor comun: lipsa de dorinţă a autorităţilor diocezane de a intra în conflict cu o mişcare homosexuală puternică şi agresivă.

Dacă în anii ’1970, câteva parohii americane şi canadiene au devenit cunoscute ca ‘prietenoase faţă de homosexuali’, iar clerul şi mirenii răzvrătiţi au iniţiat programe de slujire ‘care nu judecă’, precum grupările ,,Căi noi” (New Way Ministries) şi ,,Demnitate SUA” (Dignity USA), astăzi numărul parohiilor care tolerează sau acceptă comportamentul homosexual a sporit uluitor de mult, incluzând parohii din majoritatea episcopiilor americane.

Deşi New Way Ministries a fost condamnată în mod repetat de ierarhia catolică americană, ea numără în prezent circa 240 parohii în 165 oraşe mari şi mici, care se conformează standardelor sale ‘prietenoase faţă de homosexuali’.

Aceste parohii au programe de ,,extindere LGBT” care susţin homosexualitatea membrilor şi chiar îi încurajează să fie ,,mândri” de cine sunt. Ele sărbătoresc public aniversarea uniunilor homosexuale, anunţându-le în buletinele parohiale; numesc homosexuali activi în poziţii de conducere a parohiei; au reprezentanţi la paradele homosexuale şi săvârşesc liturghii pentru sărbătorirea paradelor sau a altor evenimente importante pentru subcultura homosexuală. De asemenea, ele pun la dispoziţie şi răspândesc materiale promoţionale: filme, broşuri etc; au evenimente la care invită diferiţi activişti şi susţinători ai integrării homosexualităţii în Biserica Catolică.

Ceea ce pare să lipsească în aceste parohii este cea mai mică menţionare a învăţăturii catolice privind scopul natural al sexualităţii umane şi răul intrinsec al actelor homosexuale. În parohiile ‘prietenoase faţă de homosexuali’, conceptele de căsătorie, familie şi sexualitate sunt tratate în mod deschis în opoziţie cu învăţătura Bisericii. În loc să-i îndrume pe cei cu atracţie homosexuală către o viaţă de curăţie şi tratarea problemelor psihologice şi duhovniceşti, homosexualilor li se spune că impulsurile lor izvorăsc chiar din natura lor, că ei au fost creaţi homosexuali de Dumnezeu şi etosul homosexual face parte din identitatea lor.

Deşi vreme de decenii au fost depuse plângeri la autorităţile diocezane privind aceste parohii, ierarhia catolică arareori a luat măsuri. În realitate, unii episcopi au încurajat făţiş activitatea homosexuală. Până şi episcopi cunoscuţi pentru fidelitatea lor faţă de învăţătura catolică au făcut doar încercări timide de a le controla şi rar au acţionat hotărât pentru a pune capăt abuzurilor. Consecinţa este o atmosferă în care lipseşte aproape orice reglementare din partea forurilor superioare, ceea ce a făcut ca păstorii şi enoriaşii să fie încă mai îndrăzneţi în declaraţiile lor publice în favoarea stilului de viaţă homosexual.

 

Voci care încearcă să atragă atenţia asupra pericolului

În anii ’1990, Joseph Sciambra a fost actor de filme porno şi a fost implicat în multe relaţii homosexuale. În 1999, după o experienţă care l-a adus aproape de moarte, a abandonat acest stil de viaţă şi a revenit la credinţa catolică. Ulterior, el s-a străduit ani de zile să schimbe ceva în aceste parohii şi programe, şi să alerteze publicul cu privire la vătămarea care li se pricinuieşte catolicilor care suferă de atracţie homosexuală printr-o astfel de atitudine. Cu toate acestea, episcopii şi administraţiile diocezane îi ignoră pe deplin pe el şi alţii care se plâng.

,,În majoritatea cazurilor, încercările mele de a iniţia un dialog sau o discuţie cu unii episcopi, în care să le împărtăşesc experienţele mele cu parohiile şi programele care îi susţin pe homosexuali, au eşuat”, a declarat Sciambra pentru LifeSiteNews. ,,În unele cazuri, a fost nevoie de ani de zile pentru a obţine un singur răspuns. Iar răspunsul a fost: ‘Răbdare’”. Însă răbdarea este un lucru dificil pentru Sciambra, care şi-a văzut duzini de prieteni murind ca urmare a stilului lor de viaţă homosexual.

,,Ca persoană care şi-a pierdut prieteni din cauza SIDA, în parte pentru că ei erau înşelaţi intenţionat de preoţi care-i sfătuiau să-şi păstreze stilul de viaţă homosexual, urmărind cum aceste parohii şi programe continuă să-i zăpăcească şi să-i îndrume greşit pe alţii, uneori chiar vreme de 30 ani, este greu a tăcea cu răbdare. Tind să privesc lucrurile astfel: când un medic tratează pe cineva care suferă din cauza unui picior infectat cu cangrenă, oare el îndeamnă la răbdare sau acţionează rapid şi hotărâtor pentru a salva persoana ? Fiindcă timpul este esenţial”, afirmă Sciambra.

El însuşi a căutat ajutor la parohia Preasfântul Mântuitor din San Francisco, dar a descoperit că în loc să-l descurajeze de la comportamentul său auto-distructiv, clericii l-au încurajat să-şi accepte identitatea homosexuală: ,,Într-o zi, după ce am luat parte la un act sexual cumplit, am simţit o nevoie inexplicabilă de a-l mărturisi. Un preot de la [parohia] Preasfântul Mântuitor mi-a spus să trăiesc cu o singură persoană. Dar m-a asigurat că mă aflam în locul potrivit (cartierul Castro) pentru că, la urma urmei, eram născut homosexual”.

Sciambra spune că ,,s-a simţit neobişnuit de amăgit” de întâlnire şi nu s-a mai întors la mărturisire vreme de ani de zile. Consecinţa a fost că el s-a întărit în adoptarea homosexualităţii şi şi-a continuat calea auto-distructivă. ,,Ceea ce cred că vroiam în mod inconştient era să aud de la preot că viaţa mea scăpase de sub control, că nu eram ‘homosexual’, şi că nu mă aflam acolo unde trebuia să fiu. Deşi înlăuntru luptam împotriva homosexualităţii, împotriva identităţii mele homosexuale, acest incident a blocat lucrurile. Pentru că acum simţeam că nu aveam nicăieri în altă parte unde să merg. Asta a fost soarta mea şi, precum m-a sfătuit preotul, mai bine aş face ce-i mai bine cu ea”. Când a fost în primejdie să moară din cauza comportamentului său, Sciambra a mers la un al doilea preot şi a primit un sfat similar.

Dar Joseph Sciambra a reuşit să iasă din mlaştina în care trăia şi astăzi expune ce se petrece în parohiile catolice americane.

 

Adrian Popovici

 

Surse
- 12 iulie 2016, The tears of a mother: The tragedy of pro-gay Catholic ministries in the Archdiocese of Los Angeles
- 17 ianuarie 2017, These Catholic parishes openly celebrate LGBT. Why aren’t bishops stopping it ?
- 31 martie 2017, Numerous ‘gay’-affirming parishes unopposed by bishops in major U.S. dioceses

 


[1] Din 2013, de când ocupă scaunul pontifical, Papa Francisc a acordat audienţă mai multor persoane homosexuale, a dat declaraţii de genul: ‘Cine sunt eu să judec ?’ de care s-a abuzat până la refuz, sau declaraţii laudative la adresa unor persoane homosexuale. În cursul vizitei sale în SUA, în septembrie 2015, el a avut la liturghie un citeţ homosexual.

[2] Informaţiile de mai jos sunt culese doar din ultimii 2 ani, 2016-2017.

 

Episodul urmator