----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Tâlcuiri la Vechiul Testament

Omiliile Sfântului Grigorie cel Mare la cartea Proorocului Iezechiil (LXVI)

 

Episodul anterior

 

Prin urmare, nădejdea pentru cele cereşti întăreşte mintea ca nu cumva ea să fie zguduită de turbulenţa tumulturilor pământeşti. Despre aceasta este spus de către Apostolul Pavel: ,,Pre care ca o anghiră (ancoră) o avem a sufletului, tare şi nemişcată, şi care intră întru cele dinlăuntrul catapetesmei” (Evrei 6, 19). Cu privire la acest lăuntru este de asemenea adăugat aici: ,,Şi descoperământul (adică, locul deschis) curţii dinafară, (care ajungea până) la descoperământul pridvorului porţii celei dinlăuntru de cincizeci de coţi” (Iezechiil 40, 16).

15. Deoarece este spus în acest fragment: ,,Şi descoperământul curţii dinafară”, spaţiul lăuntric – nu cel din afară – din faţa porţii este descris, în timp ce este spus despre el că ajunge chiar până la descoperământul pridvorului porţii celei dinlăuntru. Astfel, despre acest spaţiu se spune că are 50 coţi. În mod categoric, numărul 50 simbolizează odihna veşnică. Apoi numărul 7 are desăvârşirea sa, deoarece numărul zilelor s-a împlinit în cea de-a şaptea zi. Şi prin Lege sâmbăta este dată pentru odihnă.

Dar 7 ridicat la pătrat este condus la 49, la care dacă este adăugat 1, se obţine 50 deoarece desăvârşirea noastră a fiecăruia va fi în contemplarea acelui Unul pe care văzându-L nu va fi pentru noi lipsă de mântuire şi fericire. De aici Jubileul, adică cel de-al cincizecilea an, a fost dat de asemenea pentru odihnă fiindcă oricine a ajuns la bucuriile veşnice ale Atotputernicului Dumnezeu nu va mai avea nici o trudă sau plânset.

16. Dar trebuie notat că se relatează că spaţiul – despre care se spune că are 50 coţi – ajunge până la descoperământul pridvorului porţii celei dinlăuntru. Astfel în acest fragment proorocul nu vorbeşte despre pridvorul real al porţii dinlăuntru, ci despre spaţiul lăuntric care se întinde până la acesta. Cu siguranţă, precum am spus, acest spaţiu semnifică nădejdea noastră care atunci când caută odihna veşnică conduce mintea la pridvorul porţii dinlăuntru. Căci prin aceea că noi dorim cele cereşti, tânjim după bucuriile făgăduite, căutăm pacea vieţii veşnice, noi deja ne apropiem de descoperământul pridvorului lăuntric.

Deci fie ca poarta să indice credinţă, şi curtea dragoste, dar fie ca spaţiul care ajunge la descoperământul pridvorului porţii lăuntrice să simbolizeze nădejde, trei virtuţi fără de care cineva poate deja să-şi folosească raţiunea, dar nu poate să intre în lăcaşul ceresc. Atunci fie ca credinţa să fie cuprinsă în poarta care duce la înţelegere, milostenia în curtea care întinde mintea către dragoste, nădejdea în locul care este descris ca având 50 coţi, deoarece prin dorinţă şi suspinuri conduce duhul la bucuriile ascunse ale păcii. Chiar dacă noi nu percepem încă lumina adevărului aşa cum este, noi deja prindem o licărire a acestei odihne prin crăpăturile înţelegerii. De aceea este adăugat aici: ,,Şi ferestre ascunse la tinde” (Iezechiil 40, 17 – însă Sfântul Grigorie foloseşte alt citat: ,,Şi ferestre înclinate la încăperi”).

17. La ferestrele înclinate partea prin care intră lumina este o poartă îngustă, dar partea dinăuntru care primeşte lumina este largă deoarece minţile celor care contemplă, deşi surprind doar o mică licărire a adevăratei lumini, ele se întind lăuntric spre o mare lărgime. Într-adevăr, aceste minţi cu greu reuşesc să prindă puţinele lucruri pe care le percep. Licărirea veşniciei pe care o văd cei care contemplă este extraordinar de mică, dar chiar din acest lucru neînsemnat cuta minţilor lor este deschisă către sporirea râvnei şi dragostei astfel că ei sunt lărgiţi şi primesc lumina adevărului, ca să spunem aşa, prin strâmtori.

Această mărire a contemplaţiei, deoarece ea poate fi recunoscută doar la cei care iubesc, este descrisă ca ferestre înclinate la încăperi, sau în acestea despre care se spune că nu sunt acum în afară lângă încăperi, ci înăuntru. Deoarece este adăugat cu privire la aceleaşi ferestre: ,,Şi la pridvoare pre dinlăuntrul porţii curţii primprejur” (Iezechiil 40, 17).

18. Astfel, ferestrele erau la încăperi şi la pridvoarele lor care erau construite înlăuntrul porţii de jur-împrejur, pentru că cel care are inima sa înlăuntrul său primeşte de asemenea lumina contemplaţiei. Fiindcă cei care cugetă încă prea mult la cele exterioare nu ştiu care sunt fisurile contemplaţiei privind lumina veşnică. Dar când acea infuzie de lumină netrupească este prinsă în imaginile celor trupeşti, deoarece ceea ce poate fi văzut este considerat ca atare, lumina nevăzută nu este acceptată de minte.

Dar oricine se concentrează deja pe lumina contemplaţiei trebuie să aibă mare grijă întotdeauna să-şi păzească mintea în smerenie şi niciodată să nu se înalţe pe sine în ce priveşte harul de care este plin, şi să aibă în vedere natura ferestrelor înclinate care indică minţile celor contemplativi. Căci lumina intră prin ferestrele înclinate, şi un hoţ nu intră, pentru că cei care sunt cu adevărat căutători îşi înfrânează întotdeauna percepţia prin smerenie, şi înţelegerea contemplaţiei pătrunde în minţile lor, dar lăudăroşenia mândriei nu. Aşadar ferestrele sunt atât expuse, cât şi ferite deoarece harul de care sunt pline este deschis în minţile lor şi totuşi ele nu îngăduie vrăjmaşului să intre prin mândrie.

19. Cu adevărat trebuie notat că se spune despre ferestrele înclinate că sunt înlăuntrul porţii de jur-împrejur. Deoarece harul contemplaţiei nu este dat celui mai mare, nici celui mai mic, ci adeseori cel mai mare, adeseori cel mai mic îl primesc, dar mai adeseori pustnicii şi uneori cei căsătoriţi. Prin urmare, dacă nu există nici o chemare a credincioşilor de la care poate fi exclus harul contemplaţiei, oricine are inima sa înlăuntrul său poate de asemenea să fie luminat de lumina contemplaţiei, deoarece ferestrele înclinate sunt construite înlăuntrul porţii de jur-împrejur, astfel ca nimeni să nu se poată mândri cu acest har, ca să spunem aşa, că le aparţine numai lor.

Fie ca nimeni să nu creadă că darul adevăratei lumini este al lui propriu, deoarece în timp ce el crede că este superior adeseori altul căruia el nu-i atribuie nici un dar bun este mai bogat. De aceea aici este adăugat de asemenea în mod potrivit: ,,Aşijderea la foişoare ferestre împrejur pre dinlăuntru” (Iezechiil 40, 17).

20. După ce menţionează ferestrele de la pridvoare el adaugă ferestrele de la foişoare de jur-împrejur pe dinăuntru fiindcă nu numai credincioşii preamăriţi ai Sfintei Biserici care excelează au harul contemplaţiei. Ci acest dar este foarte adesea dat şi acelor credincioşi care, deşi strălucesc deja cu dorinţa pentru binele cel mai înalt, prin îndatorirea lor stau încă în adâncimi. Căci dacă Atotputernicul Dumnezeu nu ar împărţi lumina contemplaţiei acestora care par dispreţuiţi nu ar exista ferestre în foişoare.

Astfel noi vedem că unii, întemeiaţi pe înălţimile Sfintei Biserici, grăiesc cuvinte profunde despre lucrurile cereşti, şi cu o râvnă nespusă înţeleg, în măsura în care minţii luminate îi este de ajuns, tainele Împărăţiei Cereşti; ei sunt ferestrele de la pridvoare. Dar alţii sunt cuprinşi în sânul Sfintei Biserici, şi par de dispreţuit pentru ochii omeneşti, dar lăuntric se consacră lucrărilor înţelepciunii, se străduiesc către cele cereşti şi, în măsura în care este de folos, cugetă care sunt bucuriile veşnice; drept urmare, ei sunt ferestrele înclinate dar din foişoare.

21. Deci este bine spus ,,primprejur” deoarece orice cercetare în lucrurile tainice are un itinerar când în cugetarea sa duhul spune: ,,Gândeşti aceasta ? Gândeşti aceea ?” Se învârte de jur-împrejur, ca să spunem aşa, ca să poată găsi ceea ce caută. Când lumina necreată a început să-şi croiască drum în înţelegerea sa, vine raza adevărului, ca să spunem aşa, printr-o fereastră înclinată. Cu siguranţă, învârtindu-ne astfel în cugetele noastre, noi facem un mare progres în contemplaţia noastră pe măsură ce căutăm adesea pilde ale oamenilor buni pentru a ne îndrepta căile. Deoarece atunci când duhul deja intenţionează a se îndrepta, el cere să audă ceva mai bun de la alţii, şi cercetează acum viaţa acestui sfânt, acum viaţa altui sfânt.

Aşadar de asemenea unul dintre cei aleşi care în sânul larg al Sfintei Biserici a scrutat lumea întreagă cu ochii minţii sale, căutând viaţa bărbaţilor îmbunătăţiţi pentru a o urma, a spus: ,,Înconjurat-am şi am jertfit în cortul lui, jertfă de laudă” (Psalmi 26, 11). Iată că el a înconjurat pentru a oferi jertfa de laudă, deoarece dacă el nu şi-ar fi trimis duhul încoace şi încolo pentru a căuta viaţa bărbaţilor îmbunătăţiţi el însuşi nu ar fi ajuns la jertfa de laudă. Dar când sfinţii din Biserică sunt conduşi la locurile cele mai înalte viaţa lor este pusă, ca să spunem aşa, într-o oglindă astfel încât toţi să poată vedea faptele bune pe care trebuie să le imite.

De aceea este adăugat în mod potrivit: ,,Şi preste pridvor finici de o parte şi de alta” (Iezechiil 40, 17 – însă Sfântul Grigorie foloseşte alt citat: ,,Şi înaintea pridvoarelor închipuire de finici”).

22. Ce se înţelege prin finici dacă nu răsplăţile biruinţei ? Deoarece se obişnuieşte să se dea celor învingători. De aceea de asemenea aceia dintre ei care l-au biruit pe vechiul vrăjmaş în lupta muceniciei s-au bucurat deja ca biruitori în Împărăţie. Este scris: ,,Şi finici în mâinile lor. Şi strigau cu glas mare, zicând: mântuirea Dumnezeului nostru celui ce şade pe Scaun şi Mielului” (Apocalipsis 7, 9-10). Căci a avea finici în mâini înseamnă să fi câştigat biruinţe în luptă. Finicul acestei lupte nu este acordat acolo unde este bucurie fără luptă. De aceea nu spune: finici înaintea pridvoarelor, ci ,,înaintea pridvoarelor închipuire de finici”.

Astfel finicul biruinţei va fi văzut acolo unde va fi deja bucurie fără sfârşit. Deoarece aici noi vedem foarte adesea pe sfinţi săvârşind minuni, făcând multe lucrări minunate, curăţind leproşi, izgonind diavoli, alungând bolile trupeşti prin atingere, prevestind evenimentele ce vor veni prin duhul proorociei. Deci toate aceste daruri nu sunt încă finici, ci o închipuire a finicilor căci acestea sunt uneori date până şi celor răi. De aceea Adevărul spune prin Evanghelie: ,,Mulţi vor zice mie, în ziua aceea: Doamne ! Doamne ! au nu cu numele tău am proorocit ? Şi cu numele tău draci am scos ? Şi cu numele tău multe minuni am făcut ? Şi atunci voiu mărturisi lor, că niciodată nu v-am ştiut pre voi; depărtaţi-vă de la mine, cei ce lucraţi fărădelegea !” (Matei 7, 22-23)

Cu adevărat, unicul semn al alegerii este neclintirea dragostei, precum este scris: ,,Întru aceasta vor cunoaşte toţi că ai mei ucenici sunteţi, de veţi avea dragoste întru voi” (Ioan 13, 35). Aşadar, când cei aleşi lucrează aceste minuni ei o fac foarte diferit de cei răi, pentru că ceea ce fac cei aleşi din dragoste, cei răi caută să o facă prin mândrie. Dar pentru aceşti aleşi însăşi minunile pe care ei le săvârşesc prin dragoste nu sunt încă finici, ci închipuire de finici, fiindcă este arătat pretutindeni cu privire la ei cum sunt priviţi lăuntric în ochii Atotputernicului Dumnezeu.

Deci finicul lor va fi acolo unde nu există lupta morţii. Căci minunatul propovăduitor a înţeles că adevăratul finic este dat biruitorilor când a întrezărit că va exista o înviere a morţilor, deoarece el spune: ,,Că se cade stricăciosul acesta să se îmbrace întru nestricăciune, şi muritorul acesta să se îmbrace întru nemurire. Iar când se va îmbrăca stricăciosul acesta întru nestricăciune, şi muritorul acesta se va îmbrăca întru nemurire, atunci va fi cuvântul cel ce este scris: înghiţitu-s-a moartea întru biruinţă. Unde îţi este moarte, boldul tău ? Unde îţi este Iadule, biruinţa ta ?” (I Corinteni 15, 53-55; Osie 13, 14).

Aşadar, biruinţa desăvârşită va avea loc când moartea va fi pe deplin înghiţită. Astfel, în tot ceea ce percepem acum în chip nespus din minuni, noi nu vedem încă biruinţa în sine, ci doar chipuri ale biruinţei. Prin urmare, fiindcă sfinţii sunt de asemenea plasaţi în locuri mai înalte astfel încât alţii să poată fi stârniţi la fapte bune, sunt date foarte adeseori lucrări nemaivăzute şi minuni; chipul finicilor este înfăţişat înaintea pridvoarelor zidirii dinlăuntru.

Fie ca cele discutate astăzi să fie îndeajuns astfel încât să putem merge când (vom fi) mai puternici la ceea ce urmează, cu ajutorul Domnului nostru Iisus Hristos care viază şi împărăţeşte cu Dumnezeu Tatăl în unitatea Sfântului Duh Dumnezeu în vecii vecilor. Amin.

 

Traducere: Catacombele Ortodoxiei

 

Episodul urmator