Cine e online?

Avem 90 vizitatori și nici un membru online

Ultimele apariţii legate de istoria Bisericii Ortodoxe (II)

de monah Partenie


Preot Nicolae Cătălin Luchian, Monahismul moldav în primele decenii ale comunismului românesc (1947-1977), Editura Doxologia 2010

Cartea are la bază lucrarea de disertaţie a părintelui Nicolae Cătălin Luchian, la terminarea studiilor de masterat în teologie, în iulie 2006. Bine documentată şi cu informaţii concrete – care ne aruncă într-o realitate de zi cu zi – cartea merită atenţia oricui dornic să cunoască istoria contemporană a Bisericii Ortodoxe Române.

Lucrarea surprinde problemele din sânul monahismului moldav, trecând în revistă:PC. Carti si articole 17

 

 - epurările şi abuzurile în viaţa monahală comise de puterea comunistă, care urmăreau eliminarea tuturor persoanelor potrivnice regimului. Aceste epurări ţinteau în general monahi sau clerici care simpatizau cu mişcarea legionară sau partidele democrate. Lucrarea abordează şi problema ierarhilor care au fost trimişi în detenţie, au murit în condiţii neelucidate, au fost îndepărtaţi din scaun sau pensionaţi forţat. Mânăstirile erau vizitate de miliţie şi securitate care operau percheziţii şi cereau o sumedenie de informaţii despre vieţuitori

- amestecul nepermis al puterii în problemele interne ale mânăstirilor, de la însuşirea proprietăţilor mânăstirilor până la eliminarea stareţilor şi chiar a lăcaşurilor de cult în sine. Tensiunile dintre monahi şi autorităţile civile atingeau adeseori cote alarmante, miliţia şi jandarmeria neezitând să ia măsuri dintre cele mai aspre

- organizarea vieţii de obşte în mânăstiri – un subiect extrem de interesant care ne introduce în chestiunile de ordin duhovnicesc existente la acea vreme în sânul monahismului românesc. Neîndoios, viaţa monahală necesita o revizuire, ea intrase într-un declin; patriarhul Iustinian Marina va fi cel care va iniţia reorganizarea vieţii de obşte

- colectivizarea şi cooperativizarea în mânăstiri. Lucrarea prezintă fapte concrete, care vorbesc despre presiunile neîncetate ale autorităţilor de a distruge viaţa monahală, privând-o de sursele sale de venit prin preluarea pământurilor mânăstirilor şi totodată impunerea unor cote agricole către stat, şi silind călugării să se alinieze unui stil de trai potrivnic monahismului în sine

- desfiinţarea multor instituţii de învăţământ teologic şi monahal

- refacerea vieţii monahale prin reintroducerea de rânduieli duhovniceşti menite să-i dea un impuls clar, bine definit către misiunea monahală autentică

- în final, aplicarea decretului 410/1959, prin care mulţi monahi şi monahii au fost nevoiţi să părăsească mânăstirile şi să se întoarcă în viaţa mirenească

 

Lucrarea se deosebeşte clar de celelalte scrieri pe această temă tocmai prin multitudinea de exemple concrete de situaţii în care au fost puşi monahii, stareţii şi ierarhii din conducerea Bisericii. Pe parcursul cărţii sunt amintiţi în 2-3 împrejurări şi monahii ortodocşi de stil vechi.

Ca o observaţie personală, aş spune că această carte oferă o perspectivă destul de vastă asupra problemelor cu care s-a confruntat monahismul între anii 1947-1977 şi merită citită cu atenţie, din scoarţă în scoarţă. Cu toate acestea, asemenea celorlalţi autori care au abordat acest subiect, nici părintele Luchian nu realizează că ierarhii din conducerea Bisericii au greşit pactizând cu regimul comunist, ca şi cu actualul curent modernist. Neîndoios, mulţi clerici au luptat împotriva situaţiei în care a fost pusă Biserica per ansamblu – un exemplu concludent fiind însuşi patriarhul Iustinian Marina, care s-a opus din răsputeri decretului 410/1959 – însă acest lucru devine irelevant când privim către pagubele fenomenale ale Ortodoxiei româneşti cauzate de modernism şi ‘apostolatul social’.

Voi aminti aici o istorisire pe care o cunosc de la unul din duhovnicii mei, căruia i-a fost relatată de o monahie care s-a confruntat cu urmările decretului din 1959. Maicii Migdonia, pe numele ei de călugărie, i s-a spus, ca tuturor celorlalte vieţuitoare, să părăsească mânăstirea. La mânăstire venise o comisie formată din primar, consilierii locali, directorul şcolii din comună şi alţii, care a dorit să ştie ce studii au maicile, ce pregătire şi unde le-ar putea oferi un loc de muncă, ca să se reintegreze în societate. Le-au oferit locuri de muncă la şcoală, la dispensar etc, doar-doar vor părăsi cât mai repede mânăstirea.

Maica Migdonia spunea că multe, foarte multe maici au primit pe loc să se angajeze unde li s-a oferit. Ea şi alte câteva au ezitat, cerând timp de gândire. Ea cunoştea un preot de la Patriarhie, căruia i-a cerut sfatul, aşteptând ca el să o încurajeze în dorinţa ei de a rămâne în mânăstire. Însă părintele cu pricina i-a spus ca mai degrabă să se alinieze cerinţelor, să se ducă în mirenie, să-şi vadă de viaţa ei, să trăiască pe cât de curat poate, dar să plece. Maica a fost extrem de dezamăgită, a simţit cum o cuprinde deznădejdea. S-a întors acasă şi s-a rugat lui Dumnezeu să o ajute, să o lumineze; a deschis psaltirea şi a citit acolo cuvintele Proorocului David care îndemnau la răbdare, stăruinţă, şi s-a întărit în credinţă. În cele din urmă, mânăstirea nu s-a desfiinţat şi ea a continuat să vieţuiască acolo. Mai târziu, maica Migdonia a căutat de nenumărate ori acea pagină din psaltire din care se întărise, dar nu a mai găsit-o.

Sunt încă multe de descoperit pentru a dobândi o imagine cât de cât obiectivă asupra adevăratei situaţii. Însă este o certitudine faptul că lipsa de credinţă, lipsa evlaviei creştine se cuibărise deja printre monahii şi clericii Bisericii Ortodoxe Române, iar cuvintele şi faptele lor stau mărturie pentru aceasta. Fiindcă, orice s-ar spune, orice fapte s-ar aduce înaintea ochilor noştri, trebuie să recunoaştem că nimeni, nici măcar comuniştii cu metodele lor cumplite, nu ar fi putut surpa o asemenea instituţie fără a avea un ajutor pe măsură dinlăuntrul ei …