Cine e online?

Avem 44 vizitatori și nici un membru online

Capcana iubirii

de Hristina


De-a lungul timpului mi-am pus fel şi fel de întrebări despre ... orice. Răspunsurile, spre surprinderea mea, n-au întârziat să apară … le aflam fie din minunatele predici ale P.S. Flavian sau ale celorlalţi părinţi, fie din cărţi sau alte surse ...

Bunul Dumnezeu mi-a elucidat o nelămurire, pe care nici nu ştiam că o am, printr-o carte a I.P.S. Hrisostom de Etna, “Elemente de psihologie pastorală ortodoxă”. Este vorba despre “formele şi limitele dragostei”. Încerc să nu te plictisesc lungind-o prea mult cu teoria şi am să abordez doar o anumită latură care, după părerea mea, apare frecvent şi este destul de periculoasă.

Dar întâi, tu, cititorule, ştii CUM să iubeşti ?

Mântuitorul ne-a spus: “Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta este marea şi întâia poruncă. Iar a doua, la fel ca aceasta: să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. În aceste două porunci se cuprind toată Legea şi proorocii”. Cine nu a auzit aceste cuvinte ? ... Dar cine le înţelege profunzimea ?

Dragostea pe care i-o datorăm lui Dumnezeu este destul de clară, ea este nelimitată şi desăvârşită, iar dragostea faţă de seamăn are limite şi se manifestă într-un mod aparte.

Am observat adesea cum se săvârşeşte păcatul sub masca iubirii.

Aceastǎ dilemă, de a ocoli păcatul sau de a “demonstra” dragostea faţă de cineva, îi macină pe foarte mulţi şi, din nefericire, majoritatea alege ce îi este mai uşor şi mai comod, alege să dea dovadă, chipurile, de “dragoste”.

I.P.S. Hrisostom spune: “Creştinii moderni au început chiar să considere această poruncă de a-ţi iubi aproapele ca pe tine însuţi ca pe un îndemn de a-i ierta acestuia orice păcat (confundând porunca de a nu-i judeca pe ceilalţi cu pedepsirea indulgentă şi îndreptarea fraţilor noştri), scuzându-se astfel pentru propriile păcate”.

Părinţii care îşi răsfaţă până la exagerare odraslele şi le îndeplinesc toate mofturile sunt nişte bune exemple … aceştia, din “dragoste”, nu acceptă sub nici un chip ca fiii lor să aibă parte de suferinţe sau grele încercări. Unde duce această formă de “dragoste” nu mai are rost să vorbesc.

Ce spune Iisus Hristos ? “Poruncă nouă dau vouă: să vă iubiţi unii pe alţii precum şi Eu v-am iubit pe voi”. Precum El i-a iubit pe ei … cum i-a iubit ? I-a lăsat să facă ce vor după cum vor ? I-a fost frică să nu îi supere atunci când îi mustra pentru fărădelegile lor ? Evident că nu. A dat dovadă de lipsă de dragoste pentru că a încercat să-i îndrepte ? Nu, atunci a dat dovadă de adevărata dragoste !

Tot I.P.S. Hrisostom explică diferenţa dintre dragostea faţă de Dumnezeu şi dragostea faţă de aproapele: “Dragostea pentru aproapele nu numai că este un tip de dragoste diferită de cea pe care o avem pentru Dumnezeu, dar este o dragoste care are limite clare. În forma sa adevărată, această dragoste este evanghelică, ceea ce înseamnă că ea reproduce şi imită preocuparea morală a lui Hristos pentru ucenicii Săi şi a Apostolilor pentru primii creştini. Este o dragoste care pedepseşte şi care îndrumă şi care totuşi nu judecă şi nu condamnă”.

Cum poţi spune că îţi iubeşti copilul de vreme ce nu îl ajuţi să-şi dezvolte caracterul într-un mod pozitiv ? Omul este predispus păcatului, omul are nevoie de cineva care sǎ-l ajute sǎ se îndrepte, sǎ-l sfǎtuiascǎ, mai ales în prima parte a vieţii. Dumnezeu ne-a creat în aşa fel încât să nu putem supravieţui unul fără altul; nimeni nu poate învinge fiind singur. Aşadar: fac o paranteză, nu te mândri, cititorule, dacă ajuţi pe cineva… e datoria ta!

Tu când ai posibilitatea să îndrumi corect pe cineva şi nu o faci de teamă că il vei supăra, crezi că îndeplineşti porunca Domnului ?

Aş putea spune că omul pică în capcana, ţesută de mreje subţiri, de a inversa rolurile: îşi iubeşte aproapele din toată inima lui, din tot sufletul lui şi cu tot cugetul lui, iar pe Dumnezeu ca pe el însuşi.

Nu pot să nu menţionez că şi ecumenismul modern se dezvoltă pe acelaşi principiu: “dragostea” (oarbă) faţă de aproapele.

Aceasta-i latura despre care am vrut să-ţi vorbesc şi despre care se pot scrie mult mai multe.

Dacă mă iubeşti, ceartă-mă … dar nu cu patimă … şi dacă nu acum, mai târziu tot îţi voi mulţumi.

Iar pentru cei ce se simt stânjeniţi atunci când sunt mustraţi pe drept, am să închei cu o pildă a înţeleptului Solomon … nu cu intenţia de a-i judeca, ci de a-i îndemna spre o mai profundă cugetare: “Mustra-vei pre cel înţelept şi te va iubi, certa-vei pre cel nebun şi te va urî”.