Cine e online?

Avem 68 vizitatori și nici un membru online

Părintele Ambrozie Fontrier (II)

de Lavrentie


Omilie la Duminica Sfântului Grigorie Palama

de părintele Ambrozie Fontrier


Astăzi este praznicul teologiei, al teologiei prin excelenţă, şi aş încerca să schiţez un tablou care să înfăţişeze opoziţia dintre adevărata teologie, adevăratul teolog şi falsa teologie şi gânditorii care o propagă. Ce este un gânditor ? Chiar când îşi spune creştin, el este în afara adevărului, iar toate ereziile, ca şi toţi ereticii, de la gânditori vin. Am avut un mare, un foarte, foarte mare sfânt, Cosma Etolul, de care v-am vorbit în repetate rânduri. El spunea: „Toate necazurile Bisericii vor veni de la intelectuali”; şi din aceştia avem destui care sunt în prima linie, care ocupă locurile din faţă şi care ne împart, nu cuvântul adevărului, ci pe cel al rătăcirii.

Sunt cei ce iau Evanghelia, iau Părinţii, dar pe care îi interpretează conform principiului „după părerea mea”. Încercaţi să-i ascultaţi: „Eu spun ! Eu gândesc ! Eu fac !” Foarte bine ... dar sunt sisteme pe care le inventează, sisteme la care cugetă în birourile şi în bibliotecile lor, însă ei nu au nici un PC. Carti si articole 05pic de părtăşie cu viaţa în Hristos şi în Duhul Sfânt. Aşa sunt gânditorii noştri şi, vai !, avem mulţi, ca să nu spunem că numai gânditori de felul ăsta avem astăzi ! Şi multe sisteme au intrat în Biserică şi nu mai vedem unde este adevărata teologie. Slavă Domnului că avem praznice bisericeşti care ne-o amintesc.


Sfântul Grigorie Palama, stareţ al Mânăstirii Esphigmenou, devenit apoi arhiepiscop al Thessalonicului, apărător al Ortodoxiei împotriva papismului


Prin urmare, Sfântul Grigorie Palama, arhiepiscop de Thessalonic în plin secol XIV, a trebuit să ţină piept, el singur, unei tentative a gândirii raţionaliste lumeşti de a se infiltra în Trupul Bisericii. Filozofia însăşi ataca atunci – acea filozofie despre care Sfântul Atanasie cel Mare spunea: „Ce-i filozofia, dacă nu chiar istoria rătăcirilor omeneşti !” Chiar şi cei mai mari filozofi – şi azi în universităţi aveţi mari gânditori – s-au înşelat. Cei ce încă şi astăzi predomină sunt Platon, neoplatonismul, aristotelismul etc. Ei deschid ochii mari şi vor să explice totul în funcţie de aceşti filozofi, de care Sfinţii Părinţi, care le cunoşteau bine teoriile, şi-au râs cu mult haz, fără nici o ezitare.

Iată-i pe toţi acolo, Evanghelia explicându-se prin prisma lor. Aveţi un Platon care are extazuri, caută … neo-platonismul în continuare … şi de-a lungul a zeci de ani, ei caută în ei înşişi Chipul. Spuneţi-mi ! Ce chip poate găsi în el însuşi un filozof, dacă nu propriul său chip, propria sa gândire ? Cum ar spune Sfântul Grigorie Palama, el contemplă chipuri false. Iar tu, Grigorie Palama, ce-ai văzut tu în inima ta ?

Ai studiat opera lui Aristotel, ai studiat opera lui Platon, ai cunoscut toată cultura timpului tău, o aveai la vârful degetului (o învârteai pe degete) şi totuşi, după ce ai cunoscut totul, ai studiat şi ai aprofundat totul, te-ai retras cu familia ta, fiecare-n parte, prin peşteri, prin mânăstiri, prin peşterile şi stâncile ascuţite şi abrupte ale Athosului. Şi cu ce te ocupai în peştera ta ? Aveai o ocupaţie simplă: „Doamne ! Luminează-mi întunericul ! Doamne ! Luminează-mi întunericul !” Asta-i tot ce spunea, el, care stăpânea ştiinţa şi toată cunoaşterea filozofică a timpului său, şi vă asigur că era de mare volum pentru acea vreme ! ... Iar el, care le cunoscuse bine pe toate acestea, le respinge şi nu-şi păstrează decât o singură rugăciune: „Doamne ! Luminează-mi întunericul !”

Iată ! Acela a văzut în adâncul inimii sale adevăratul Chip, ca şi Maica Domnului în Templu, când înţelesese că trebuia să se întoarcă în adâncul inimii sale pentru a vedea acolo adevăratul Chip. Iar filozoful ce face ? Dar el contemplă chipuri false, căci adevăratul Chip este cel al sufletului curăţit prin sfântul şi adevăratul botez. Însă filozofii antici, ca Platon, nu auziseră de Hristos. Neoplatonicienii auziseră vorbindu-se despre El, dar cum nu primiseră sfântul botez, ce priveau ei ? Ce vedeau ei „în ei înşişi” ? - credeau că văd însăşi lumea, lumea lucrurilor în sine - dacă nu chipuri false ale omului căzut, alterat, destrămat de păcatul lui Adam care, repet, a îmbolnăvit firea omenească. Asta este diferenţa între filozof şi teolog !

În timp ce adevăratul teolog este cel ce a trecut prin toate etapele curăţirii, prin botez, prin mărturisire, prin rugăciunea neîncetată; este cel ce s-a curăţit sau cel puţin e pe cale să se curăţească ... El a strigat către Domnul: „Doamne ! Luminează-mi întunericul ! Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă !” Şi acolo, în aceste fiinţe Duhul Sfânt găseşte inimi pregătite.

Vă amintiţi de Moise ? Timp de patruzeci de zile el a urcat pe Sinai, din ce în ce mai singur, afundându-se din ce în ce mai mult în înfricoşătoarea linişte adâncă a culmilor ascuţite ale Muntelui Sinai. A postit şi, cu cât urca mai mult, cum bine explică Sfântul Grigorie de Nyssa, cu atât sunetul trâmbiţei devenea mai puternic. Adică, trâmbiţa duhovnicească se face auzită din ce în ce mai tare. Şi când a ajuns în vârf, a aşteptat, a aşteptat şi Domnul, glasul lui Dumnezeu a răsunat: „Ascunde-te în scobitura stâncii şi voi pune mâna Mea peste tine. Voi trece, iar tu nu-Mi vei vedea decât spatele”. Şi Domnul trece, iar Moise, marele Moise n-a văzut decât spatele lui Dumnezeu. El care, patruzeci de zile postind, a trebuit să urce Muntele Sinai.

Spune-mi, Moise, că nu mi-ai spus, ce este „spatele” pe care l-ai văzut ? Au trecut veacuri de atunci, mii de ani, şi Sfântul Grigorie, strigând către Domnul, s-a învrednicit, în plin secol XIV, să vadă spatele lui Dumnezeu. Şi tu, Grigorie, ce e ? Explică-ne ce ai văzut. – Da, faţa lui Dumnezeu n-a văzut-o nimeni, nimeni nu o va vedea, nici chiar îngerii şi arhanghelii, heruvimii şi serafimii, care sunt cei mai apropiaţi de El, nici o făptură nu poate vedea faţa lui Dumnezeu. Atunci, care este acest spate ? Este un simbol: tot ceea ce Dumnezeu ne descoperă, prin lucrările Sale, prin energiile Sale, şi nu prin substanţă, esenţă sau natură; tot ceea ce ne este nouă necesar.

Aşa că Sfântul Grigorie Palama, în plin secol XIV, va înfrunta filozofia şi filozofii vremii sale, care vorbeau în deşert, în timp ce el vorbea despre ce cunoştea, adică despre „spatele lui Dumnezeu”, a cărui experienţă o trăise.

Încăierări, dispute teologice ce-au durat mai mulţi ani, împăraţi sleiţi de puteri, episcopi, şi iată că, prin trei sinoade reunite la interval de câţiva ani în marea catedrală a Sfintei Sofia, filozofia raţionalistă, principiul „după părerea mea”, lumea gânditorilor nedespătimiţi, lumea tuturor acestor profesori de teologie care nu au deschis gura să zică: „Doamne, luminează-mi întunericul !” a trebuit să fie redusă la tăcere de către el.

De aceea, noi, ortodocşii, îl prăznuim pe Sfântul Grigorie Palama nu numai în ziua adormirii sale întru Domnul, ci şi în a doua Duminică a Postului Mare, ca pe purtătorul de cuvânt, reprezentantul adevăratei teologii. Se lovesc de el şi astăzi - nu zic apusenii, papismul care-l socoteşte eretic - ci chiar toţi cei ce-şi zic ortodocşi, dar care nu pot pătrunde în gândirea sa, pentru că, pentru a pătrunde, trebuie să calce pe urmele lui, or ei refuză să urmeze calea nevoinţei sale: „Doamne, luminează-mi întunericul !”

Aşadar, care e contribuţia sa ? El spune: „Ascultaţi ! E imposibil să-L cunoaştem pe Dumnezeu. Nimeni nu L-a văzut, nimeni nu-L va vedea, doar Fiul Îl cunoaşte pe Tatăl, cum Tatăl Îl cunoaşte pe Fiul”. Iar apusenii zic: „Da, asta e, Dumnezeu e imposibil de cunoscut şi de observat”. „Atunci, spune el, e bine ! Dar atunci noi suntem nişte orfani; aveţi un soare, dar sunt nori care-l ascund, niciodată razele lui nu coboară până la noi”. „Dar atunci, spun ceilalţi, dar dacă Dumnezeu e Cel care intră în comuniune cu noi, atunci suntem în panteism, din plin. Or, Dumnezeu e inaccesibil. Da, este inaccesibil. Păi atunci ? Dacă El nu este accesibil, atunci noi suntem nişte biete fiinţe, vedem soarele prin nori, chiar nici nu-l vedem, suntem în întuneric”.

Da, aşa că trebuie aici să fim foarte atenţi, pentru că se merge pe două linii pe care trebuie să le vedem în acelaşi timp. Moise n-a văzut faţa lui Dumnezeu. Da ! Dumnezeu este împărtăşibil ! Da ! Dumnezeu este neîmpărtăşibil ! „Atunci cum ? Ori un lucru, ori celălalt !”- ni se spune. Ortodoxia nu este nici rece, nici caldă şi în nici un caz călduţă ! Într-adevăr, Dumnezeu este neîmpărtăşibil, Dumnezeu este incognoscibil în natura Sa, în tainele Sale pe care îngerii nu le pot cunoaşte; şi, în acelaşi timp, Dumnezeu este împărtăşibil şi aici suntem noi diferiţi; soarele luminează pe cer, nu există nori între Dumnezeu şi noi, dar noi ne împărtăşim de El în lucrările Sale, în energiile Sale, în puterile Sale. Dar ele nu sunt Natura – repet – neîmpărtăşibilă, incognoscibilă, invizibilă, ci sunt ceea ce Natura Sa emană spre lume.

Raza soarelui nu este soarele, lumina soarelui nu este soarele şi totuşi nu putem spune că ar fi altceva, ci noi ne împărtăşim de căldura soarelui, - iată o formă de energie - de razele soarelui, - iată energia - de lumina soarelui, - iată energia. Iată lucrarea; dar nu participăm la Natura Sa, căci dacă ne-am apropia de ea, am fi mistuiţi de focul său incandescent de care nimic nu se poate apropia. Aceasta este o imagine pe care o folosesc, să zicem, ca să ne ajute să percepem mai bine taina lui Dumnezeu, iar aici Sfântul Grigorie Palama să amintească întregii Biserici, învăţătura mereu propovăduită, dar care era un pic uitată, că Dumnezeu ni se împărtăşeşte în energiile Sale necreate.

Dacă soarele nu-şi arată lumina, nu degajă căldură, nu trimite raze, natura noastră, pământul moare. Închipuiţi-vă un pământ fără soare. E de negândit. La fel, un Dumnezeu care să nu aibă nici o legătură cu făpturile Sale este, pentru noi, creştinii ortodocşi, de neînchipuit. De aceea potrivnicii noştri, în Apus, spun: „Da, Dumnezeu are lucrări, are energii, dar ele sunt create”. „Mami, dă-mi bani ca să-i fac un cadou lui tati, este ziua taţilor”. Ce ? Uite, un cadou, asta-i o zidire. Dar Dumnezeu Se dă pe El însuşi în energiile Sale, şi nu în fiinţa Sa. Nimic nu stă la mijloc, nici o zidire, nici un cadou, nici un dar, este chiar Dumnezeu în ceea ce are El de împărtăşit.

Tot ceea ce este necesar mântuirii noastre, Dumnezeu ne-a dăruit, ceea ce nu este indispensabil mântuirii, Dumnezeu a păstrat pentru Sine.

Aşadar, când auziţi acest binecuvântat nume al Sfântului Grigorie Palama, să vă amintiţi că el a suferit chiar a fi întemniţat pentru că refuza să-l pomenească pe patriarhul său, care nu era prea ortodox, şi a rămas mult timp în închisoare, însă apoi Dumnezeu l-a scos, a făcut din el un luminător, l-a pus în policandrul Bisericii şi până astăzi îi face să urle pe vrăjmaşii Săi, pe vrăjmaşii lui Dumnezeu, iar nouă ne deschide gura pentru a binecuvânta pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeul nostru imposibil de cunoscut şi cu putinţă de cunoscut prin lucrările Sale întoarse spre lume. Putem să-L vedem pe Dumnezeu, dar numai spatele Său ...

Pentru rugăciunile lui, Dumnezeu să ne învrednicească să-l vedem şi pe el şi faţa Domnului nostru Iisus Hristos în împărăţia Sa. Amin.