Despre site
 
Bine aţi venit pe acest site, unde puteţi găsi revista Catacombele Ortodoxiei a Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România, tipărită de Mânăstirea Adormirea Maicii Domnului din Bucureşti cu binecuvântarea P.S. Flavian Ilfoveanul.
 
Primul număr al revistei a apărut în aprilie 1999. Ea s-a născut, în principal, din dorinţa de a vorbi credincioşilor români despre ecumenism şi roadele apostaziei de la Ortodoxie, tratând, de asemenea, subiecte de actualitate precum clonarea, eutanasia, renaşterea păgânismului în societatea contemporană etc.
 

 

--------------------

 

Teme principale in site
 

Eutanasie. Donare de organe

Stiri 78 2

 

Creştinism şi islamism

Cugetari 71 2

 

Homosexualitatea în lume

Dogma 45-1

 

--------------------

Articole

CHESTIUNEA CALENDARULUI

de preot Vasilie Sakkas

 

Capitolul II

Calendarul praznical ca Tradiţie a Bisericii


Introducere

 

Dacă, înainte de 1924, Biserica nu ar fi luat poziţie faţă de problema calendarului, ar fi fost posibilă acceptarea unei discuţii pe marginea acestui subiect. Cu toate acestea, Biserica a analizat argumentele adversarilor ei cu mult timp în urmă şi cunoştea pe deplin neajunsurile astronomice ale calendarului său; însă, chiar aşa, a refuzat cu fermitate să-l schimbe. Biserica nu a exprimat doar un punct de vedere sau a lăsat chestiunea ca o teologumenă (o învăţătură teologică care poate fi dezbătută), ci mai exact ea a luat o poziţie clară, nu numai interzicând utilizarea calendarului papal, ci chiar anatematisindu-l prin sinoade pan-ortodoxe. Prin urmare, cum putem noi, fără nici un motiv valid şi fără a încălca Tradiţia, să revenim asupra acestei chestiuni care a fost deja analizată de Biserică şi în privinţa căreia ea a dat deja verdictul ?

 

 

A. Condamnarea noului calendar papal

 

Însuşi omul care a schimbat calendarul, arhiepiscopul Atenei, Hrisostom Papadopoulos a recunoscut că acest calendar gregorian a fost condamnat de 3 ori, afirmând că „Ieremia al II-lea, împreună cu Silvestru al Alexandriei în 1583, şi apoi cu Sofronie al Ierusalimului în 1587, au dat o declaraţie împotriva calendarului gregorian şi ulterior au convocat marele Sinod din 1593, la care a participat şi Meletie Pigas, patriarhul Alexandriei” (Un studiu critic al condamnării calendarului). Sfânta Scriptură ne învaţă că David i-a tăiat capul lui Goliat chiar cu sabia acestuia; şi din acest motiv am menţionat mărturisirea arhiepiscopului inovator.

 

 

1. Prima condamnare a noului calendar în 1583

 

În Istoria bisericească scrisă de Mitropolitul Meletie al Atenei (publicată în Austria în 1784, cap. XI, pag. 402) citim:

,,Sinodul de la Ierusalim a fost convocat din pricina noului calendar. În timpul domniei aceluiaşi patriarh Ieremia, un sinod de mitropoliţi a fost convocat la Constantinopol în 1583, fiind de faţă şi Silvestru, patriarhul Alexandriei. Acest Sinod a condamnat calendarul care a fost introdus de Grigorie al Romei şi nu l-a primit, după cum au cerut latinii”.

Potrivit Manuscrisului (#772) al Mânăstirii ruse Sfântul Pantelimon din Muntele Athos, aflăm de sigillionul (o hotărâre sinodală oficială, purtând sigiliile patriarhale) emis de acest Sinod:

,,Sigillionul enciclicei patriarhale către creştinii ortodocşi din întreaga lume le porunceşte sub pedeapsa cu canonisirea şi anatema să nu primească noua Pascalie (sistemul de calculare a datei Paştelui) sau noul calendar, ci să păstreze ceea ce a fost statornicit o dată pentru totdeauna de cei 318 Sfinţi Părinţi purtători de Dumnezeu de la Sinodul Ecumenic I”.

 

În anul Domnului, 1583

Al 12-lea Indiction, 20 noiembrie

Patriarhul Constantinopolului, Ieremia al II-lea

Patriarhul Alexandriei, Silvestru

Patriarhul Ierusalimului, Sofronie

şi ceilalţi ierarhi ai sinodului care au fost de faţă

 

 

2. Cea de-a doua condamnare a noului calendar în 1587

 

În Istoria bisericească (Constantinopol, 1912, vol. III, pag. 125), scrisă de Filaret Bafides, mitropolitul Didymotichonului, citim o confirmare a condamnării din 1583 şi mai mult: ,,În acelaşi fel în 1587, a fost convocat un sinod la Constantinopol unde, în prezenţa lui Ieremia al II-lea, Meletie Pigas şi Sofronie al Ierusalimului, îndreptarea calendarului a fost condamnată ca fiind primejdioasă şi inutilă şi ca fiind mai degrabă pricina multor pericole”.

 

 

3. Cea de-a treia condamnare a noului calendar în 1593

 

Acest Sinod a avut loc în februarie 1593, în sfânta biserică a Maicii lui Dumnezeu Mângâietoarea. În cel de-al 8-lea canon, porunceşte următoarele cu privire la schimbarea calendarului:

,,În ce priveşte respingerea noului calendar, adică a inovaţiei latinilor cu privire la prăznuirea Paştelui. Noi dorim ca ceea ce a fost hotărât de Părinţi cu privire la sfintele şi binefăcătoarele Paşti să rămână neclintite. (...) Toţi cei care au îndrăznit să încalce hotarele privind sfânta sărbătoare a mântuitoarelor Paşti să fie excomunicaţi şi lepădaţi din Biserica lui Hristos”.

 

Patriarhul Constantinopolului, Ieremia al II-lea

Patriarhul Antiohiei, Ioachim

Patriarhul Ierusalimului, Sofronie

Patriarhul Alexandriei, Meletie

 

După Policarp, episcopul Diauliei (Schimbarea calendarului, Atena, 1947, pag. 13), ,,în 1593, a fost convocat la Constantinopol un sinod al Bisericilor Ortodoxe, la care au participat cei patru patriarhi, reprezentantul cu puteri depline al Bisericii Ruse şi mulţi alţi ierarhi reprezentanţi ai Bisericilor Ortodoxe. Acest sinod a reiterat afurisirea prea sfinţitului patriarh Ieremia al II-lea şi a emis o enciclică în care, printre altele, se afirmau următoarele:

,,Cel care nu urmează tradiţiile Bisericii care au fost hotărâte de cele şapte Sfinte Sinoade Ecumenice care bine au poruncit ca noi să respectăm Sfintele Paşti şi Mineiul (calendarul sărbătorilor cu dată fixă), dorind în schimb să urmeze noua Pascalie şi Mineiul astronomilor papali, şi împotrivindu-se tuturor acestora, doreşte să le răstoarne şi să le distrugă, să fie anatema şi excomunicat din Biserica lui Hristos şi din adunarea credincioşilor”.

 

 

B. Respingerea fermă a calendarului gregorian

de către Biserica Ortodoxă de-a lungul veacurilor

 

Refuzul de a adopta calendarul gregorian constituie o lungă tradiţie a Bisericii pe care nu o putem încălca fără primejdie – în afară de cazul când acceptăm prezumţia că Biserica a acţionat din ,,ignoranţă” sau pur şi simplu dintr-un ,,spirit reacţionar” vreme de atâtea secole în respingerea persistentă a acestei tumori canceroase.

 

1. Din vechime, Biserica avea cunoştinţă de imperfecţiunea calendarului. Din acest motiv, ea a stabilit prin convenţie un echinocţiu care nu ţine seama de echinocţiul astronomic.

2. În 1324, Nichifor Gregoras a constatat cu exactitate eroarea calendarului şi a prezentat un raport conţinând propuneri pentru schimbarea lui; însă nu a ieşit nimic din aceasta.

3. În 1371, monahul Isaachie şi Matei Vlastare au acceptat calendarul lui Grigorie şi l-au susţinut, dar Biserica nu a arătat nici un interes.

4. Cu puţin timp înainte de căderea Constantinopolului, George Gemistus a propus noi reforme ale calendarului, care au fost respinse în acelaşi fel de Biserică.

5. În 1582, patriarhul Ieremia al II-lea a scris o scrisoare către Biserica Ortodoxă a Poloniei, interzicând utilizarea noului calendar, sub pedeapsa excomunicării.

6. În 1582, patriarhul Ieremia al II-lea a scris o scrisoare către dogele Veneţiei în care el arată că problema calendarului este o chestiune neserioasă: ,,joacă de copil”.

7. În 1583, a fost convocat la Constantinopol primul sinod pan-ortodox pentru a condamna calendarul papal.

8. În 1583, Meletie Pigas i-a scris el însuşi o scrisoare cardinalului Julius Antonius, în care el îi arată neajunsurile calendarului gregorian. Totodată, el a scris Tomul Alexandrin privind prăznuirea Paştelui.

9. În 1584, patriarhul Ieremia al II-lea a scris o scrisoare către papa Romei împotriva loviturii de stat samavolnice a latinilor cu privire la calendar.

10. În 1587, a fost convocat la Constantinopol un al doilea sinod care a condamnat calendarul utilizat în Apus.

11. În 1593, la Constantinopol a fost ţinut cel de-al treilea sinod care a condamnat noul calendar.

12. În anii ’1670, Dositei, patriarhul Ierusalimului (în lucrarea sa Cu privire la pâinea nedospită, pag. 539) a spus: ,,Prin harul lui Hristos, din vremea primului Sinod Ecumenic până în momentul de faţă, Sfintele Paşti sunt prăznuite întotdeauna în duminica de după Paştele evreiesc, şi nu s-a întâmplat nicicând nici o încurcătură care ne-ar putea conduce către necesitatea de a face unele corecţii. Acesta a fost aşezat foarte bine de către Sfinţii Părinţi şi va rămâne fără greşeală de-a pururi. Astronomii actuali ai vechii Rome au îndepărtat în mod greşit 10 zile din luna octombrie. Mai mult, noul lor calendar provoacă multă tulburare şi multe pricini de neorânduială”.

13. În 1827, Agatanghel, patriarhul ecumenic, nu a îngăduit nici o îndreptare a aşa-numitului calendar praznicar ,,iulian” al ortodocşilor.

14. În 1895, patriarhul Antim al VII-lea a interzis orice discuţie despre problema calendarului.

15. În 1902, slăvita Biserică a lui Hristos a respins memorandumul matematicianului Epaminondas Polypore cu privire la schimbarea calendarului.

16. În 1903 (28 februarie), Biserica Rusă a emis următoarea opinie: ,,Această schimbare, care tulbură rânduiala care a fost statornicită deja şi care a fost sfinţită de Biserică de-a lungul unei perioade aşa de mari de timp, va aduce negreşit tulburări în viaţa Bisericii”.

17. În 1903 (5 iunie), Biserica Ierusalimului a emis următoarea opinie: ,,Orice decizie de a schimba calendarul, datorită preferinţei pentru calendarul gregorian, va fi în detrimentul Ortodoxiei”.

18. În 1903 (14 iulie), Biserica Greciei a emis următoarea opinie: ,,Calendarul iulian (hemerologion) este strâns legat de calendarul praznicar (heortologion) al Bisericii”.

19. În 1903, Biserica României a luat următoarea hotărâre: ,,Sfântul Sinod al Sfintei Biserici Autocefale a României este de părere că şi propune ca noi să rămânem în această privinţă în cele în care ne aflăm astăzi. Fiindcă este cu neputinţă să nu încălcăm indicaţiile canoanelor dacă dorim să luăm în considerare o schimbare sau reformă a calendarului iulian, cu care Biserica ortodoxă a trăit atât de mult timp. Pe lângă aceasta, nu ne este îngăduit să atingem nici măcar cu degetul vechile hotărâri care constituie slava Bisericii noastre”.

20. În 1904 (12 mai), Patriarhia Ecumenică a formulat următoarea opinie: ,,Este vrednic de laudă şi bun a păstra Pascalia care a fost deja stabilită şi consfinţită de practica străveche a Bisericii … şi nu este îngăduit a introduce nici o inovaţie cu privire la acesta (calendarul) … Din punct de vedere ecleziastic, nu suntem siliţi în nici un fel să schimbăm calendarul”.

21. În 1919, Biserica Greciei a emis următoarea opinie (a se vedea Episcopul Policarp de Diaulia, ibid., pag. 16): ,,Schimbarea calendarului iulian, care schimbare nu încalcă argumentele dogmatice şi sociale, ar putea fi săvârşită cu acordul tuturor celorlalte Biserici Ortodoxe autocefale, şi mai ales cu acordul patriarhului ecumenic, căruia trebuie să-i fie încredinţată iniţiativa într-o asemenea întreprindere – cu condiţia să nu fie adoptat calendarul gregorian, ci să fie întocmit un nou calendar, care să fie chiar mai exact din punct de vedere ştiinţific şi fără deficienţele celor două calendare actuale, iulian şi gregorian”.

Ar trebui notat că unul dintre membrii comisiei care a votat în favoarea acestei poziţii a fost Hrisostom Papadopoulos, la acea vreme arhimandrit şi profesor de teologie la Universitatea din Atena.

22. În 1924, Biserica Alexandriei a emis următoarea opinie: ,,#28. Către Grigorie, patriarhul Constantinopolului. După primirea telegramei înalt prea sfinţiei voastre, astăzi a fost convocat Sfântul nostru Sinod şi a hotărât următoarele: Vom respecta deciziile sinodale de odinioară şi respingem orice adăugare sau schimbare a calendarului”.

 

Prin urmare, noi vedem că întrucât Biserica – în libertate şi în mod deliberat de-a lungul veacurilor – a respins calendarul gregorian, o asemenea respingere constituie o tradiţie a Bisericii. Pentru a anula această respingere, trebuie să dovedim că:

 

1. Argumentele pe care generaţiile anterioare le-au folosit împotriva adoptării noului calendar, adică,

a) canonul referitor la stabilirea datei Paştelui ar trebui schimbat,

b) ar deveni un mijloc prin care latinii ar putea dezbina şi face prozeliţi printre creştinii ortodocşi,

c) ar încălca toate tradiţiile anterioare,

nu mai sunt valabile.

2. Motivele pentru respingerea calendarului gregorian s-au schimbat şi, în consecinţă, stăruinţa Bisericii în utilizarea calendarului ,,iulian” nu mai este justificată.

3. Părinţii noştri care au respins şi au anatematisit această născocire a Apusului de-a lungul veacurilor au greşit, sau au fost needucaţi în materie de astronomie, sau au suferit de un anti-latinism nesănătos şi de o animozitate intolerantă faţă de credinţele neortodoxe.

4. Conştiinţa ortodocşilor, care au acceptat până în momentul de faţă respingerea de către ierarhie a calendarului papal, a greşit.

 

Însă, iată cum arhimandritul şi profesorul de la Universitatea din Atena de odinioară, Hrisostom Papadopoulos, îşi exprimă opinia cu privire la relaţia dintre calendar şi Tradiţie, înainte de a deveni arhiepiscop al Atenei şi de a fi el însuşi posedat de demonul modernismului şi inovaţiei, ca şi de cel al mândriei, pentru că potrivit Sfinţilor Părinţi ,,mândria nu poate suporta ceea ce este străvechi; ei îi place doar să inoveze”. Papadopoulos spune: ,,Această epistolă a patriarhului Ieremia arată în chip minunat poziţia pe care a luat-o de îndată Biserica Ortodoxă împotriva modificării gregoriene a calendarului. Biserica a socotit că este încă una dintre multele inovaţii ale vechii Rome, o ocară universală şi un afront samavolnic adus tradiţiilor Bisericii. Schimbarea calendarului nu este doar o chestiune de astronomie, ci de asemenea una care aparţine Bisericii, deoarece este legată de prăznuirea Sfintelor Paşti. De aceea, papa nu avea dreptul să schimbe calendarul, demonstrând astfel că el se consideră superior Sinoadelor Ecumenice. În consecinţă, Biserica Ortodoxă nu a fost în favoarea schimbării calendarului” (Hrisostom Papadopoulos, Vestitorul bisericesc, nr. 143, 1918).

 

 

C. Despre posibilitatea schimbării calendarului

 

Pentru a ne întinde o cursă, inovatorii au recurs adesea la următorul sofism: ,,Biserica poate schimba calendarul sau nu ?” Cu siguranţă, cei de stil nou ştiu că există întrebări la care este imposibil de răspuns cu ,,da” sau ,,nu”. Să presupunem că am întreba pe cineva care nu a fost beat niciodată în viaţa lui: ,,Ai încetat să mai bei ?” Nu poate răspunde nici ,,da”, nici ,,nu”. Dacă spune ,,da”, admite că a fost beat în trecut; dacă spune ,,nu”, aceasta indică că el continuă să bea. Cu toate acestea, el nu a fost beat niciodată şi, prin urmare, trebuie să ne răspundă mai degrabă în alt mod decât printr-un simplu ,,da” sau ,,nu”.

Prin felul lor viclean de a pune această întrebare, ei ne pun în faţa unei întrebări primejdioase dacă este cu putinţă ca Biserica să schimbe calendarul. Dacă răspundem ,,da”, ne vor declara schismatici, de vreme ce ne-am separat noi înşine de comuniunea cu ei; dacă răspundem ,,nu”, ne vor numi ,,închinători la vremi şi anotimpuri” şi ,,închinători la forme goale”.

Prin aceasta, ei reuşesc să înfăptuiască şi altceva. Prin intermediul acestei întrebări formulate perfid, ei izbutesc să aprindă râvna celor mai simpli dintre noi, astfel încât aceştia din urmă ar putea trece la luarea de decizii forţate şi nechibzuite, declaraţii premature şi dogme imature; în acest fel, ei îndepărtează aceste suflete de pe solul credinţei incontestabile a ortodocşilor către pavajul alunecos al scolasticismului. Prin aceste mijloace, cei de stil nou au câştigat două lucruri:

1. Ei au smuls mărturisiri de credinţă pripite pe care le vor utiliza mai târziu pentru a ne zăpăci, dovedindu-ne că suntem ignoranţi în chestiuni teologice.

2. Prin intermediul dezacordului de opinii pe care-l creează, izbucnesc tulburări şi păreri îndărătnice printre adevăraţii creştini ortodocşi şi ei devin dezbinaţi pe seama vechiului calendar.

Urmând exemplul Mântuitorului nostru, vom răspunde celor de stil nou cu o altă întrebare bazată pe acelaşi raţionament. ,,Biserica poate schimba semnul crucii, rânduiala slujbelor, rânduiala posturilor, portul sfinţitului cler, canonul cu privire la Pascalie, textele liturgice şi celelalte tradiţii ? Fiindcă, dacă Biserica face aceasta, ea nu va spori numărul persoanelor Sfintei Treimi, nici nu va tăgădui pururea-fecioria prea sfintei Doamne Născătoare de Dumnezeu”.

Să-i lăsăm să aplice răspunsul pe care ni-l dau la chestiunea calendarului. Noi nu am considerat niciodată calendarul praznical ca fiind superior restului Tradiţiei Bisericii Ortodoxe. Când spunem ,,Tradiţie”, noi înţelegem practica, expresia şi viaţa Bisericii noastre în întregul ei: slujbele, tipicele, posturile, iconografia, cântările, arhitectura etc, şi nu doar calendarul praznical. Le vom aminti celor de stil nou o anecdotă preluată din periodicul lor Lupta Bisericească (Ecclesiasticos Agon) cu privire la ,,jumulirea porumbelului”. Într-adevăr, dacă luăm un porumbel şi-l jumulim, în mod clar îl vom lăsa intact, adică inima, stomacul şi plămânii lui vor fi întregi. Cu toate acestea, când porumbelul nostru va fi jumulit, va muri. În acelaşi mod, noi putem schimba multe lucruri în viaţa Bisericii sub pretextul că ,,nu sunt dogme” şi în legalismul nostru vom ucide Ortodoxia fără ca măcar să ne fi atins de dogmele ei. Prin urmare, teologul Dionisie Batistatos a spus cât se poate de corect că, în aceste chestiuni, este cu neputinţă a face distincţia între primar şi secundar, deoarece toate poartă pecetea Sfântului Duh. Deci, din momentul în care stabilim că un lucru – oricât de neînsemnat ar fi – constituie o tradiţie a Bisericii, nu ne mai putem atinge de el în mod necuviincios şi raţionalist, ci mai degrabă spunem împreună cu Sfântul Ioan Gură de Aur: ,,Este o tradiţie ? Nu căuta mai departe !”

Amintim ierarhiei Bisericii oficiale a Greciei întâmplarea proorocului Valaam din Vechiul Testament (Numerii, cap. 22). Acest bărbat a primit poruncă de la Dumnezeu să nu blesteme poporul lui Israil pentru că era binecuvântat. Cu toate acestea, ispitit de tot argintul oferit lui de Valac, nesăbuitul profet a întrebat pe Dumnezeu zicând: ,,Să mă duc ?”, deşi Dumnezeu îi spusese mai înainte: ,,Nu te duce”. Valaam a dovedit astfel intenţia sa rea pe care dorea să o ascundă în spatele unei permisiuni legaliste din partea lui Dumnezeu. Însă Dumnezeul libertăţii i-a răspuns: ,,Du-te”, pentru a dezvălui răspunsurile cele din păcate (Psalmi 140, 4) ale proorocului.

Astfel, cei de stil nou se află faţă în faţă cu o Biserică care vreme de multe secole:

a) a respins deliberat şi cu bună ştiinţă schimbarea calendarului prin sinoade, sigillioane, anateme şi declaraţii scrise,

b) a declarat vreme de 20 de veacuri că ea nu este un observator astronomic, fiindcă ,,Biserica nu este preocupată de exactitatea perioadelor”,

c) a considerat chestiunea schimbării calendarului o ,,joacă de copil”, lipsită de orice consideraţie serioasă,

d) a afirmat că problemele despre detaliile exactităţii perioadelor nu o privesc, pentru că timpul trece fie că-l măsurăm corect, fie că nu, pe câtă vreme Biserica este prin har ,,mai presus de timp” şi veşnică prin natura ei,

e) s-a exprimat şi a luat atitudine faţă de această chestiune şi refuzul ei de a schimba calendarul a devenit parte integrantă din Tradiţie, neadmiţându-se discuţii suplimentare.

În ciuda acestor considerente, cei de stil nou continuă să ne pună întrebări, de genul: ,,Aceasta este o chestiune dogmatică ?”, ,,Este o problemă primară sau secundară ?”, ,,Biserica poate schimba calendarul praznical sau nu ?” etc.

Dragii mei ortodocşi de stil nou, luaţi aminte, dat fiind că toate acestea nu vă sunt suficiente, sunteţi precum nestorienii care nu consideră suficient Crezul când spune: ,,S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara” şi ispitesc pe ortodocşi spunând: ,,Unde spune în Crez că Maria este Născătoare de Dumnezeu ?” – pentru că această exprimare din Crez nu a fost suficientă pentru a-i mulţumi ! De asemenea, sunteţi precum latinii care, în ciuda faptului că cele două expresii din Crez: ,,Care din Tatăl purcede” şi ,,Cela ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit” există în aceeaşi frază, una după cealaltă, încă îi ispitesc pe ortodocşi făcând obiecţiunea: ,,Unde este scris în Crez că Duhul Sfânt purcede numai de la Tatăl ?” – de parcă Părinţii care ştiau că Sfântul Duh este închinat şi slăvit împreună cu Tatăl şi cu Fiul ar fi ezitat, din cauza ignoranţei sau nesiguranţei, să isprăvească prima dintre aceste două expresii ! Dar aşa cum există două feţe ale aceleiaşi monede, tot aşa va fi răspunsul nostru către voi.

Da, iubiţilor, Biserica poate schimba calendarul praznical, ba chiar vă vom prezenta argumente în această privinţă. Cu toate acestea, ele nu vă vor ajuta să vă dezbăraţi nici de blestemele Sfinţilor Părinţi pe care vi le-aţi pus pe umeri prin ducerea Bisericii în schismă, nici de moştenirea ,,leprei lui Ghiezi” (IV Împăraţi 5, 27) şi a ,,laţului lui Iuda” (Matei 27, 5) pe care Chiril, patriarhul Constantinopolului, v-a lăsat-o în 1756.

Biserica poate chiar să aducă cerul pe pământ, de vreme ce ea este ,,mai înaltă decât cerurile” potrivit Sfântului Ioan Gură de Aur, şi voi întrebaţi dacă ea ,,poate” schimba calendarele şi calculele lunare. Noi nu am negat niciodată că Biserica are dreptul şi autoritatea de a ajusta calendarul sărbătorilor ei. Noi spunem doar că în 1924 nu Biserica a fost cea care a făcut această modificare, ci mai degrabă inovatorii, lupi deghizaţi în păstori, care potrivit apostolului grăiesc îndărătnicii (Faptele Apostolilor 20, 30) şi care dintre noi au ieşit, ci nu erau dintre noi (I Ioan 2, 19).

Până în secolul X, nu era praznicul Schimbării la Faţă a Mântuitorului sărbătorit cu 40 zile înainte de Sfânta şi Marea Vineri, adică în cursul primei săptămâni a Postului Mare ? Însă Biserica a luat o hotărâre în această privinţă şi a schimbat data praznicului, poruncind ca sărbătoarea să aibă loc pe 6 august, adică cu 40 zile înainte de Înălţarea Sfintei Cruci – o sărbătoare considerată de ortodocşi o ,,a doua Sfântă şi Mare Vineri”. De atunci, Schimbarea la Faţă a Domnului a devenit o sărbătoare ,,cu dată fixă”, în loc de o sărbătoare ,,cu dată schimbătoare”. Nu a adormit Sfântul Ioan Gură de Aur pe 14 septembrie, adică exact de Înălţarea Sfintei Cruci ? Cu toate acestea, Biserica a hotărât să mute ziua prăznuirii sale pe 13 noiembrie, astfel ca ea să-i poată cinsti amintirea mai festiv. Dacă sărbătoarea Bunei Vestiri a Maicii Domnului cade în Sfânta şi Marea Vineri, nu este ea mutată în ziua Sfintelor Paşti (potrivit obiceiului parohiilor greceşti moderne) ? Sau nu este praznicul Sfântului Gheorghe mutat într-una din zilele Săptămânii Luminate, atunci când Paştele cade mai târziu în aprilie ? Şi cineva poate găsi multe asemenea exemple ![1] Nu a schimbat Biserica data oficială a echinocţiului de primăvară astronomic prin adoptarea unei date fixe asupra căreia s-a căzut de acord (21 martie), pentru a nu sărbători Paştele odată cu evreii ?

Prin urmare, Biserica poate schimba fără îndoială calendarul praznical. Dar de vreme ce Biserica este apostolească, ea acţionează într-o manieră apostolească. Şi ce spune apostolul ? Toate îmi sunt slobode, dar nu toate îmi sunt de folos (I Corinteni 6, 12). Şi deoarece Biserica a hotărât că adoptarea calendarului Gregorian nu este de folos, ea refuză să facă această schimbare. Biserica a exprimat hotărârea sa prin anatemele pe care le-a dat, prezentând astfel în mod oficial calendarul bisericesc ca parte integrantă a Tradiţiei ei. Aşadar, în măsura în care calendarul este parte a Tradiţiei Bisericii, el nu se schimbă. Pentru că Sfânta Biserică este Trupul neschimbătorului Fiu al lui Dumnezeu, care S-a întrupat, care este ieri şi astăzi acelaşi, şi în veci (Evrei 13, 8). Aşa cum Dumnezeu a Se tăgădui El pe Sine, nu poate (II Timotei 2, 13), tot aşa Sfânta Biserică a lui Hristos a se tăgădui pe sine, nu poate, nici Tradiţia ei !

Acum este rândul nostru să punem o întrebare celor de stil nou: ,,De ce cereţi Bisericii să schimbe calendarul şi să anuleze anatemele pe care conştiinţa ei le-a îmbrăţişat şi le-a respectat vreme de 4 secole întregi ?” Acest ,,de ce” a rămas fără răspuns până în ziua de astăzi. Nu a fost prezentată nicicând o necesitate reală. Se aud doar rumegările şi argumentele puerile ale duhului neortodox, materialist, nelegiuit al Apusului decadent: o dispoziţie de genul ,,maimuţa vede, maimuţa face”; o dorinţă, născută din inerţie, de a se adapta cerinţelor unei lumi care se afundă din ce în ce mai mult în apostazie. Să-i lăsăm aşadar pe cei implicaţi să ne spună mai întâi ,,de ce”, şi apoi vom vedea ce le va răspunde Biserica şi ce fel de iconomie va aplica ea fără a-şi vătăma Tradiţia.

 

 

D. Cerinţele Sfintei Tradiţii

 

„Cel ce încalcă tradiţiile bisericeşti, să se caterisească” (Canonul 7 al celui de-al VII-lea Sinod Ecumenic).

,,Între dogmele cele ce se păzesc în Biserică, şi dintre propovăduiri, pe unele adică le avem din învăţătura cea în scris, iar pe altele din predanisirea apostolilor date nouă în taină le-am primit, care amândouă acestea pe aceeaşi tărie o au către buna cinstire de Dumnezeu. Şi nimeni va zice împotriva acestora, oricare, măcar cât de puţin de s-ar fi iscusit la legiuirile cele bisericeşti. Că de ne-am apuca a lăsa cele nescrise, din obiceiuri, ca pe unele ce nu ar avea mare putere, am greşi la însăşi cele mai de frunte păgubind Evanghelia, iar mai bine a zice întru un nume gol îngrădind propovăduirea” (Sfântul Vasilie cel Mare, Despre Sfântul Duh 27, 66; de asemenea, canonul 91 al Sfântului Vasilie cel Mare).

Ar trebui să li se ceară tuturor creştinilor ortodocşi să înveţe întreg acest canon pe de rost. Canonul 92 al aceluiaşi sfânt adevereşte cele de mai sus şi reaminteşte de asemenea cuvintele dumnezeiescului apostol: Ţineţi predaniile care v-aţi învăţat, ori prin cuvânt, ori prin epistolia noastră (II Tesaloniceni 2, 15).

În comentariul său la canonul 31 apostolic, Sfântul Nicodim din Sfântul Munte vorbeşte despre relaţia care există între credinţă şi Tradiţie: ,,Aşa cum tradiţiile bisericeşti au nevoie de credinţă, tot aşa credinţa are nevoie de tradiţiile bisericeşti; şi acestea două nu pot fi separate una de cealaltă”. În acest fel, sfântul arată că credinţa care este întemeiată pe tradiţii nu este nici ,,închinare la forme goale”, nici o convingere intelectuală abstractă.

Prin urmare, iată de ce noi aderăm la calendarul Părinţilor: nu pentru că este ,,iulian”, ci pentru că a devenit ,,bisericesc” şi a fost întotdeauna pulsul Trupului Sfintei noastre Biserici. Noi ţinem acest calendar pentru că este cel pe care l-am primit de la Părinţi. Calendarul apusean nu ne-a fost transmis de nimeni. Noi ţinem acest calendar pentru că în acesta şi-au vărsat sângele mucenicii, şi părinţii şi maicile noastre întru credinţă au ars asemenea unor lumânări vii în rânduiala lor ascetică. Noi ţinem acest calendar al Părinţilor noştri deoarece, potrivit principiului afirmat de Sfântul Vichentie de Lerins, este singurul care a fost folosit ,,întotdeauna, pretutindeni, de către toţi”. Noi ţinem acest calendar deoarece dacă Părinţii noştri nu s-au neliniştit din cauza inexactităţilor lui, de ce ar trebui să ne neliniştim noi ? Noi ţinem acest calendar deoarece, chiar dacă este ,,greşit, neregulat, demodat şi învechit”, este însă patristic, ortodox, sfinţit, bisericesc, trăit şi prăznuit în acelaşi timp de întreaga Biserică, atât în cer, cât şi pe pământ. Ar trebui să schimb fotografia mamei mele care este într-o ramă veche cu o fotografie a unei doamne necunoscute care este într-o ramă nouă împodobită ? Chiar de ar fi calendarul papal ,,ştiinţific, contemporan şi precis” (ceea ce nu este), tot nu mi-a dat nicicând un sfânt; nu m-a încredinţat niciodată că ,,astăzi cei de sus slujesc împreună cu cei de jos”.

Aşadar, să înceteze cei de stil nou să ne amintească cuvintele Sfântului Apostol Pavel din epistola sa către Galateni: Zilele păziţi, şi lunile, şi vremile şi anii (Galateni 4, 10), pentru că aceste cuvinte nu ni se aplică defel nouă, fiindcă nu am fost niciodată preocupaţi sau tulburaţi de inexactităţile calendarului nostru. Aceste întrebări privind precizia în măsurarea timpului nu sunt nimic altceva decât ,,o joacă de copil”, ca să utilizăm expresia patriarhului Ieremia al II-lea cel ilustru. Să înţeleagă ei că mai degrabă aceste cuvinte li se aplică lor, de vreme ce preferă precizia cronologică vieţii şi Tradiţiei Bisericii şi, în consecinţă, trebuie să plătească preţul despicării firului în patru cu moneda schismei.

Oricum, noi am fost învăţaţi că timpul acestui ,,veac amăgitor” va fi abolit fie că este măsurat corect sau nu. Ce importanţă are dacă data abolirii lui este 1 sau 14 iunie ? Cu ce ne va fi de folos să măsurăm corect timpul care va fi abolit, dacă aceasta înseamnă că şi noi vom pieri odată cu el ? Dacă, pe de altă parte, mergem pe urmele Părinţilor şi a Tradiţiei Părinţilor, ne va lipsi pe noi Dumnezeu de veşnica fericire pentru că am calculat prost cursul stelelor ?

Noi preţuim unitatea Bisericii – pe care ea o are în Tradiţia sa curată – mai presus de precizia astronomică, după cum subliniază IPS Hrisostom, fostul mitropolit al Florinei, folosind cuvintele lui Tertullian: ,,Cei care conduc Biserica păzesc cu vigilenţă Tradiţia Apostolilor; noi suntem martori că toţi respectă una şi aceeaşi credinţă şi că folosesc aceleaşi legi pentru cârmuirea Bisericii şi îndeplinirea celorlalte slujiri bisericeşti”.

Sfântul Grigorie de Nyssa spune: ,,Toţi oamenii sunt încredinţaţi că obiceiurile, dogmele şi tradiţiile care au predominat sunt cinstite şi demne de respect datorită vechimii lor”. Cea de-a opta hotărâre a celui de-al VII-lea Sinod Ecumenic proclamă următoarea anatemă: ,,Cei care încalcă o tradiţie scrisă sau nescrisă să fie anatema”. Sinodiconul Ortodoxiei (hotărâre sinodală ce se citeşte în Duminica Ortodoxiei) dă anatema: ,,Tuturor lucrurilor din afara Tradiţiei Bisericii care au fost introduse ca inovaţii ... care vor fi adoptate ulterior anatema, anatema, anatema”.

Apostolul Pavel spune: Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; la a căror săvârşire a vieţii privind, să le urmaţi credinţa (Evrei 13, 7). Prin urmare, a cui credinţă ar trebui să o urmăm ? Pe cea a patriarhului Athenagora, arhiepiscopului Ieronim, arhiepiscopului Iacov, sau a Mitropolitului Nicodim al Leningradului şi a lui Pimen, ,,patriarhul Moscovei” ? Preferăm să urmăm credinţa lui Ieremia al II-lea, Meletie Pigas, Patriarhul Dositei al Ierusalimului, Patriarhul Tihon al Moscovei, mitropolitul Antonie Hrapoviţki, Inochentie al Pekingului etc (fără să mai vorbim de cei care au fost proclamaţi sfinţi în mod oficial). Să-i lăsăm pe cei de stil nou, care ne calomniază numindu-ne ,,schismatici”, să se adreseze ei înşişi celor pe care i-am citat mai sus, deoarece aceştia vor da socoteală pentru noi.

 



[1] Nota redacţiei: Exemplele nu sunt atât de multe; în genere, ele sunt legate de perioada Postului Mare. În plus, aceste transferări ale unor praznice sunt înscrise în Tipicul Bisericii Ortodoxe – nu se fac după bunul plac al cuiva – şi ele au loc între nişte limite extrem de bine definite.