Despre botez, popi şi bani …

de monah Partenie

 

Deunăzi, m-am găsit la drum cu un părinte pe care-l cunosc de aproape 11 ani, de loc din Basarabia. Şi dacă tot ne-am găsit la drum, m-am gândit să-l întreb câte ceva despre ce se întâmplă pe acel plai românesc. Discuţia noastră a plecat de la un interviu pe care l-a oferit Viorel Ciubotaru, care s-a ocupat printre altele, împreună cu un colectiv mai larg, de reintroducerea grafiei latine în Basarabia. Mai precis, l-am întrebat dacă este adevărat ce spune Viorel Ciubotaru, că ruşii au încercat să cultive în populaţia basarabeană ura faţă de România, cu alte cuvinte românofobia.

Dar ... discuţia noastră a alunecat aproape numaidecât către problemele existente în plan bisericesc în Basarabia şi Ucraina învecinată, şi cred că se merită menţionate cele relatate de acest părinte, care vorbeşte în cunoştinţă de cauză, avându-şi familia în Basarabia şi cunoscând aşadar la prima mână aceste probleme.

Am pornit chiar de la P.S. Dorimedont de Edineţ şi Briceni († 2006) şi de la ucenicii săi printre care s-a numărat şi arhicunoscutul ieromonah Savatie Baştovoi. Căzând de acord că P.S. Dorimedont a fost un exemplu de ierarh, un om care a dorit să păstreze într-adevăr credinţa şi rânduielile bisericeşti aşa cum le cunoaştem din cărţi, părintele mi-a spus că el era ocolit de preoţi şi că nici un preot nu-şi dorea să ajungă în eparhia lui. Prea sfinţitul era cunoscut că cere să se respecte rânduielile, le cerea preoţilor să poarte barbă şi mustaţă, să-şi poarte dulama preoţească – ştim prea bine că astăzi preoţimea este prea puţin dornică să respecte astfel de rânduieli –, ca şi altele care par încă mai aspre. Când se ţinea un sinod, nimeni nu dorea să-l cheme pe episcopul de Edineţ, nu-l doreau printre ei, ştiau că va veni cu rânduielile lui – de parcă erau ale lui, nu ale Bisericii de veacuri – şi toate acestea, şi probabil mult mai multe şi mai serioase decât aceste lucruri mărunte s-au petrecut până s-a ajuns la accidentul din 2006, care se ştie că a fost pus la cale. Accident prin care P.S. Dorimedont a ieşit de pe scena bisericească şi, după el, se pare că nimeni nu a mai îndrăznit să aibă coloană vertebrală.

Vorba noastră s-a mutat apoi la Savatie Baştovoi, cu care părintele se cunoaşte personal, şi despre care se ştie – nu numai din auzite, ci din fapte, care vorbesc de la sine – că s-a îndepărtat de ceea ce a învăţat în vremea în care era ucenicul P.S. Dorimedont. El a ajuns un călugăr modern, ‘ataşat’ BOR – chit că vorbeşte uneori ca şi cum nu s-ar afla în aceeaşi barcă, dar continuă să frecventeze mediul BOR şi să se bucure de avantajele unor relaţii prieteneşti cu episcopii de stil nou – care îndrăzneşte când şi când, sau este ‘îndrumat’ să facă aşa ceva în genul unei opoziţii controlate, să spună lucrurilor pe nume.

Personal, nu am încredere într-un astfel de personaj. Atunci când stai la masă cu oameni cu mare putere în Biserica oficială, înseamnă că ai intrat în jocul lor şi te supui regulamentului. Dacă nu te supui, vei fi expulzat în cel mai bun caz, dacă nu cumva vei fi ostracizat. Exemplul P.S. Dorimedont este extrem de elocvent. Părintele Savatie poate spune multe lucruri, mai ales pentru a-şi câştiga admiratori şi a polariza în jurul lui mase de tineri, dar învăţătura sa este un amestec de adevăr şi minciună vătămător, şi pentru el însuşi, şi pentru cei din jur care-l socotesc un monah îmbunătăţit şi îl urmează. Poate părea greu cuvântul, dar adevărul este că un om trebuie să se dovedească coerent în preocupările şi înclinaţiile sale; iar dacă nu este coerent şi vedem că o scaldă în funcţie de direcţia din care bate vântul, ar fi bine să nu mai luăm aminte la un astfel de om.

De la Savatie Baştovoi ne-am îndreptat puţin către situaţia din Basarabia. Am schimbat câteva cuvinte despre ce se întâmplă cu Mitropolitul Petru de Bălţi, dar mai ales despre ce cred oamenii, cum percep oamenii cele petrecute. Părintele se plângea că oamenii nu ştiu adevărul, nu-şi mai cunosc nici credinţa prea bine, nu înţeleg diferenţa dintre stilul nou şi stilul vechi, chit că ei trăiesc în umbra Rusiei care a păstrat stilul vechi. Cred că şi sărăcia şi lipsa de posibilităţi este un factor extrem de împovărător pentru om, şi cu greu reuşeşte omul să scoată capul de sub greutatea zilei ca să privească şi să mai aibă putere să şi caute adevărul. Şi toate acestea se dovedesc şi mai anevoioase când nici nu ai un povăţuitor, un om în care să ai încredere că te va duce pe drumul cel bun.

Părintele deplângea lipsa preoţilor care doresc să înveţe poporul şi să-i spună adevărul. Printre altele, mi-a spus că în Basarabia nu mai găseşti preoţi care să facă botezul prin cele 3 cufundări. Dându-mi un caz concret, mi-a vorbit despre un ieromonah care a venit de mai multe ori în România şi se împrietenise cu câţiva dintre preoţii noştri. Părintele l-a întrebat la un moment dat pe unul din preoţii pe care-i vizita acest ieromonah – al cărui nume nu-l voi da, nici nu importă: Părinte, i-aţi spus cum să facă botezul prin cele 3 cufundări ? Poate omul nu ştie, că la noi nu se prea cunosc astfel de lucruri. Preotul i-a răspuns: I-am spus nu o dată, şi nu numai eu, ci şi alţii i-au spus. Doar prost să fie să nu fi priceput ce-i spunem, dar nu-i vorba de a pricepe sau nu, e vorba despre faptul că el nu poate face un astfel de botez acolo la el, că-şi pierde parohia. Că – a spus el – când va avea bani să-şi ridice el o biserică, şi va putea fi de sine, va face şi botezul prin cufundare …

Trecând din Basarabia în Ucraina, l-am întrebat pe părintele ce crede despre episcopul Longhin (Mihail) Jar. Acum ceva vreme am văzut o conferinţă a sa pe când se afla în România, dacă nu mă înşel era la Constanţa, în vizită la I.P.S. Teodosie al Tomisului, în care vorbea foarte frumos despre orfelinatul pe care-l are în Ucraina şi despre credinţa în Hristos. Cu toate acestea, astăzi – cel puţin, pentru mine – este destul de evident că cine apare pe sticlă sau este promovat cu atâta ardoare cu câtă este promovat episcopul Jar este un om care face parte din sistem. Dacă nu din sistemul politic, din cel bisericesc conectat la cel politic. Părintele mi-a răspuns: Cum, dar nu ştii ? Păi, eu l-am întrebat pe părintele Y, care e de loc chiar din Ucraina şi care merge regulat acasă cu diverse treburi şi cunoaşte situaţia de acolo. Şi părintele Y mi-a spus că deşi episcopul Jar vorbeşte împotriva ecumenismului, când e să-l cauţi la fapte, îl găseşti slujind cu ecumeniştii. Apoi, în ce priveşte banii cu care a reuşit să ridice acel orfelinat şi cu care-l întreţine nu sunt tocmai bani curaţi …

În altă ordine de idei, părintele Y vorbea despre ce se întâmplă în general prin Ucraina. Poţi întâlni un preot slujind pe stil nou într-un sat, şi pe acelaşi preot ducându-se două sate mai încolo şi slujind pe stil vechi. Când l-a întrebat: Cum stă treaba, părinte, matale cui slujeşti ?, preotul cu pricina i-a făcut un semn frecându-şi degetele, cu alte cuvinte, el slujeşte banului. Nu-l interesează pe el de stil vechi şi stil nou ! Unde ies banii, acolo e şi el !

Din nefericire, astfel de întâmplări se petrec şi pe plaiurile noastre. Cineva mi-a relatat recent o istorioară, adevărată fireşte, care i s-a întâmplat fratelui său. Dorind să-şi boteze copilul prin cufundare, respectivul a apelat la un cunoscut profesor de la o facultate de teologie din România care preda la cursul său botezul prin cufundare. Ştiind aceasta, s-a dus la el fiind încredinţat că profesorul va face botezul precum propovăduieşte. Când colo, cunoscutul preot-profesor a botezat pruncul prin stropire: l-a pus în cristelniţa în care era apa de 5 degete şi i-a turnat apă în cap de 3 ori. Când omul a îndrăznit să-l întrebe: Cum, părinte ? Că matale înveţi că botezul se face prin cufundare ! De aceea am şi venit la matale !, profesorul i-a răspuns: Las’ că ştiu eu ce fac ! Ce ? Mă înveţi tu pe mine cum să-mi fac treaba ?

Am redat cele de mai sus cu mâhnire, le-am ascultat din gura interlocutorilor mei tot cu mâhnire, dar le-am pus pe hârtie pentru a aduce un pic de lumină asupra stării de lucruri. Să nu ne minţim, să nu ne amăgim, urâte vremuri trăim ! Şi nu ne ajută cu nimic să ne amăgim că sunt cazuri izolate, că lucrurile nu stau atât de rău. Mai curând, excepţia o constituie extrem de puţinii clerici care-şi fac datoria, care există fără îndoială, doar ca să confirme regula.