Cine e online?

Avem 39 vizitatori și nici un membru online

Vor sau nu copiii să mai vină pe lume ?

de Anca

 

Sora mea a născut de curând. Deşi acesta e un fapt absolut normal, de data aceasta m-a preocupat foarte mult acest subiect. Am fost alături de ea trup şi suflet pe toată perioada sarcinii şi am participat afectiv la toate schimbările din viaţa ei. Aşa se face că am început să citesc şi eu intens despre sarcină şi naştere.

Cutreierând pe forumurile şi site-urile cu ştiri şi sfaturi pentru gravide şi tinerele mǎmici, am observat câteva lucruri interesante. Îţi sare pur şi simplu în ochi faptul că lumea se schimbă şi omul o dată cu ea. Ceva se petrece. Dintr-o dată, lucruri care erau considerate fireşti de mii de ani, se transformă în pericole şi traume, în lucruri demne de evitat. Ca de altfel în toate domeniile vieţii omului. Mentalităţile, dar şi provocările vieţii de azi sunt noi, nemaiîntâlnite.

Revenind la subiectul meu de interes, am remarcat existenţa unor mutaţii nefireşti în conştiinţa şi simţirea femeilor: comportamente dubios de inconştiente pe perioada sarcinii (fumat, băut, sex, condus, vopsitul părului şi folosirea de cosmetice toxice, mers la servici până în ultima clipă), frica de naştere naturală, repulsia faţă de eventualitatea alăptării, lipsa dorinţei de a sta în primii ani cu copilul însoţită de graba de a se întoarce la serviciu şi de a face carieră (de unde vei fi aruncat ca o cârpă la gunoi, mai devreme sau mai târziu), evitarea ‘sarcinilor nedorite’ şi câte şi mai câte altele, despre care am luat deja cunoştinţă cu toţii.

Dincolo de schimbările de mentalităţi care se produc cu o viteză nemaiîntâlnită în toatǎ istoria de mii de ani a omenirii, apar însă şi probleme noi, obiective, de natură medicală şi nu numai. Forumurile sunt pline de mărturii despre întâmplări care s-ar putea clasifica uşor în câteva mari categorii. Vezi mai tot timpul vorbindu-se despre naşterea prin cezariană, despre depăşirea cu 2-3 săptămâni a termenului normal de sarcină, despre provocarea travaliului de către medici şi despre tot felul de proceduri de intervenţie medicală destul de invazive.

Începi să îţi pui întrebări. Toate aceste întâmplări conturează deja o realitate tristă şi îngrijorătoare. Trăim secolul marilor descoperiri ştiinţifice, al monitorizării intense pe întreg parcursul sarcinii şi totuşi problemele sunt din ce în ce mai multe şi mai grave. Copiii continuă să fie afectaţi sau să moarǎ la naştere sau în primul an de viaţă, mamele suferă consecinţele uneori mortale ale unor naşteri dificile, ale unor medicamente utilizate sau ale unor manevre medicale prost făcute. Multe astfel de cazuri au fost intens mediatizate în ultima vreme.

Tragi concluzia că e foarte greu şi periculos să mai faci copii în timpurile noastre. Pe deasupra, mass-media şi educaţia sexuală au transformat sarcina şi naşterea într-o traumă, un eveniment nedorit şi neplăcut. Apoi, cercurile politice şi ştiinţifice internaţionale ne tot bagă în cap ideologia încălzirii globale şi ne spun că punem în pericol existenţa planetei prin simpla noastră prezenţă. Astfel de aspecte sunt deja dezbǎtute pe diferite site-uri, nu mai sunt nici o noutate pentru noi.

Dar dincolo de aceasta, mi se pare îngrijorător că ne confruntăm din ce în ce mai mult şi cu probleme reale de sănătate care pun în pericol sarcina şi copilul, în ciuda monitorizării medicale atente. Din ce în ce mai multe cupluri sunt infertile, din ce în ce mai multe avorturi spontane şi la cerere, din ce în ce mai mulţi copii se nasc prin cezariană sau prin travaliu indus artificial, din ce în ce mai mulţi copii cu boli grave încă din primii ani de viaţă (tumori, cancere, autism, alergii şi alte boli autoimune). Suntem pe zi ce trece mai aproape de vremea în care naşterea şi creşterea de copii sănătoşi, fără probleme pentru mamă şi familie, va fi un eveniment rar, chiar excepţional.

De exemplu, în ultimii 30 ani în România s-a înjumătăţit numărul de naşteri, dar s-a triplat numărul cezarienelor. Auzi tot mai des de provocarea travaliului prin medicamente sau alte metode. Toate aceste statistici spun ceva. Pe lângă motivele care derivă din frica nefirească şi egoistă din partea mamei faţă de naşterea normală, există şi motive obiective care impun astfel de practici medicale. Citeşti pe forumuri despre un fapt total nefiresc: depăşirea cu peste două săptămani a termenului normal de naştere, fapt generator de riscuri enorme pentru copil dar şi pentru mamă, urmat de cele mai multe ori de cezariană sau provocarea travaliului. De ce ? Pentru că nu se declanşează deloc travaliul. Să fie vârsta mamei, alimentaţia ei, sănătatea, regimul stresant şi trepidant de viaţă, neliniştea mamei faţă de viitor, lipsa de reacţie şi de instinct a copilului, adversitatea lumii în care urmează să se nască, lume care i-a ameninţat tot timpul existenţa încă din pântece ? Am convingerea că merită investigat acest subiect.

Consider că oricine poate scotoci cu repeziciune nişte forumuri şi se poate convinge de multitudinea mărturiilor de acest fel. Eu ţin să menţionez doar câteva cazuri recente petrecute printre cei cunoscuţi mie:

 

 

  • Aurelia M, Bucureşti, 28 ani, primul copil, o fetiţă. Sarcina a fost absolut normală, fără probleme, monitorizată atent de către un medic cu experienţă şi renume, nu se aştepta nimeni la nici un fel de probleme. Vine termenul, trece, se încearcă fără rezultat după o săptămână provocarea travaliului. Nu se întâmplă nimic, este trimisă acasă cu sfatul de a reveni când se declanşează travaliul. Revine după alte două săptămâni fără nici un semn de travaliu, se face o cezariană de urgenţă şi copilul este salvat în ultima clipă. Nu mai există deloc lichid amniotic iar copilul începuse să dea semne slabe de viaţă. Interesant mi s-a părut faptul că mama a avut tot timpul un sentiment de primejdie de-a lungul sarcinii. Se simţea atacată duhovniceşte, iar copilul pus în primejdie. A trecut peste coşmare şi astfel de stări doar cu rugăciune.
  • Gabriela T, Bucureşti, 30 ani, primul copil. Sarcina a fost absolut normală, fără probleme etc. Merge la serviciu până în ultima clipă, neavând nici o supărare de ordin fizic. Vine termenul, trece, nu se întâmplă nimic. Este sfătuită să urce scări, sǎ facă efort, plimbări, băi calde, însă nu se întâmplă nimic. După două săptămâni, fără să se fi declanşat travaliul, i se face bineînţeles cezariană.
  • Ana Maria S, Bucureşti, 35 ani, doi copii, de 6 respectiv 10 ani, născuţi amândoi prin cezariană. Aceeaşi poveste, copiii “nu se dădeau veniţi pe lumea asta, voiau sǎ mai stea în burtică”, după cum s-a exprimat mămica. O astfel de exprimare veţi găsi de nenumărate ori pe forumuri.
  • O prietenă din Timişoara, Violeta M mi-a relatat despre un caz asemănător despre un copil născut după 43 de săptămâni, care arăta groaznic, era mai mult mort decât viu, născut prin cezariană, în urma unei poveşti asemănătoare. Mama lui era la a doua sarcină, avea 35 ani, perfect sănătoasă.
  • Liliana T, 28 ani, sat Spătaru, judeţul Buzău, femeie de la ţară, sănătoasă, voinică. S-a căsătorit târziu. Nu avea avorturi, nu folosise metode anticoncepţionale, era o femeie credincioasă, se hrănea natural şi nu avea nici un fel de alte probleme. Sarcina a fost supravegheată de un medic din Buzău, ce e drept femeia a ajuns mai rar la el, având şi mai puţine mijloace materiale şi posibilităţi de cadorisit doctorii. Nu au existat probleme pe parcursul sarcinii, sarcina s-a prelungit, doctorul a sfătuit-o să revină când se va declanşa travaliul. A revenit prea târziu, alarmată de faptul că copilul nu mai dădea semne de viaţă. Nu ştiu cum s-a născut copilul, cert e că era deja mort.

 

 

Nici una dintre aceste femei nu făcuseră anterior avorturi, însă unele dintre ele au luat pentru o scurtă perioadǎ (câteva luni) pilule anticoncepţionale.

De ce este sarcina prelungită neurmată de declanşarea travaliului ceva demn de puţină reflecţie ? Pentru că este un fenomen nefiresc. Sarcina este un eveniment firesc, normal, dirijat de legile nevăzute puse de Dumnezeu firii. Face parte din ciclurile vieţii de pe această planetă, care se petrec cu regularitate şi nestingherite. E ca şi cum, dintr-o dată, multor oameni li s-ar întâmpla să îşi piardă reflexul respiraţiei sau să nu mai aibă nevoie de somn, sau să adoarmă şi să nu se mai poată trezi. Nu ştiu dacă am dat exemplele cel mai nimerite, însă, pentru mine, într-o astfel de categorie de nefiresc se încadrează această nedeclanşare a travaliului.

Am încercat să comunic şi altora îngrijorările mele. Unii au fost în măsură să îmi confirme că şi ei cunosc astfel de cazuri. Alţii au susţinut că astfel de lucruri se întâmplă de când lumea şi că mortalitatea la naştere era mult mai ridicată în trecut. Da, aşa o fi! Mureau la naştere femeile şi copiii pentru că travaliul se declanşa, dar nu putea fi scos copilul din cauza poziţiei în care se afla sau din cauza cordonului ombilical care-l ştrangula. Se murea des şi din cauza hemoragiei şi a infecţiilor pentru care azi există atâtea soluţii. Dar cum se face că, atunci când vorbeşti cu bătrânii şi îi întrebi, ei îţi spun că nu au mai pomenit aşa ceva ? Cum se face că o moaşă din trecut era mai eficientă şi mai pregătită să facă faţă naşterilor pe cale naturală, iar doctorii din prezent preferă cezariana şi nu mai fac faţă situaţiilor de criză în cazul naşterilor naturale ? De ce totuşi ştiinţa de azi nu poate decât să aproximeze cu o marjă de -/+ 2 săptămâni vârsta sarcinii, cu toate măsurătorile şi aparatele de care dispune ?

Am căutat pe internet articole şi ceva indicii care să explice cauzele acestei situaţii. În limba română, am găsit doar articole copiate şi traduse de pe site-uri străine, care nu prezentau preocupare pentru cauzele acestui fenomen, ci sfaturi pentru rezolvarea situaţiei de criză. Statistici cu privire la numărul de astfel de cazuri nu se găsesc cu uşurinţă. Bănuiesc că ar putea fi găsite multe explicaţii pentru această situaţie: alimentaţia, stresul, medicamentele, sedentarismul, vârsta avansată a mamei la primele sarcini, dereglările hormonale şi câte şi mai câte, toate aceste argumente fiind valabile. Totuşi, nu cumva acestea sunt doar nişte cauze intermediare, în spatele cărora se ascunde ceva cu mult mai important ? Ceva de natură duhovnicească ?

Oare a devenit lumea asta atâta de căzută duhovniceşte, încât nici copiii nu mai vor să se nască ? Sau stresul şi anxietatea părinţilor cu privire la noul venit îşi pun amprenta într-un mod atât de decisiv ? În toate cazurile prezentate de mine şi studiate pe forumuri este vorba de copii doriţi, aşteptaţi cu dragoste. Cu toate acestea, cred cǎ nu se poate exclude faptul că mamele se confruntă cu o anxietate dată de incertitudinea pe care o aduce viitorul din punct de vedere material. Fie că mamele conştientizează sau nu toate aceste aspecte, ele există acolo undeva în fundal şi îşi pun o amprentă tragică pe sufletul mamei şi al copilului. Copilul vine într-o lume care îi este de la început foarte ostilă. Ostilă duhovniceşte, dar şi trupeşte. Oare suntem condiţionaţi profund la nivel mental să fim noi înşine ostili, sufleteşte şi trupeşte, faţă de minunea venirii pe lume a unui om ?

Încă de la începutul sarcinii pândesc pericolele avortului spontan sau al celui provocat, neliniştile şi anxietăţile părinţilor, monitorizarea sarcinii, dar mai ales lipsa rugăciunii şi a vieţii din Biserică şi a Sfintelor Taine. Copiii se nasc din oameni necredincioşi sau care, deşi sunt credincioşi, s-au răcit faţă de Biserică. Copiii vin pe lume ca nişte fiinţe curate, fără păcate personale, dar purtând în firea lor urmările păcatului strămoşesc, într-o lume care nu-i mai vrea şi îi prigoneşte în modurile cele mai perfide şi subtile cu putinţă. Deşi nu îmi dau seama în ce fel, sunt convinsă că toate acestea nu rămân fără urmări. Nu o fi şi acesta unul dintre semnele vremurilor ?