Decembrie 2008

Patriarhul Alexie al II-lea al Moscovei şi întregii Rusii –

artizanul conservării Bisericii Sovietice în democraţie

 

PARTEA I

Pe 5 decembrie 2008, în vârstă de 79 de ani, Patriarhul Alexie al II-lea al Moscovei şi întregii Rusii a trecut la cele veşnice. Nume de prim rang al Ortodoxiei secolului al XX-lea, el se înscrie în alai alături de ‘tovarăşii’ săi întru apostazie, patriarhul Serghie Stragorodski (1867-1944, a se vedea articolul Martie 2007. Simbioza dintre Biserica Ortodoxă ca instituţie a statului şi ateism nu a luat sfârşit) şi mitropolitul Nicodim Rotov (1929-1978, a se vedea articolul Septembrie 2008. Caleidoscop), care au slujit cu devotament Sovietele.

Prin Declaraţia de loialitate a Bisericii Ortodoxe Ruse faţă de guvernul sovietic, din 16/29 iulie 1927, patriarhul Serghie – la acea vreme mitropolit – a pus bazele ideologice ale noii instituţii bisericeşti atee: Patriarhia Moscovei. După restaurarea Patriarhiei ruse de către Stalin în 1943, ‘ştafeta’ va fi preluată de alţi ‘pionieri’ ai epocii, precum mitropolitul Nicodim, care vor ridica din temelii această instituţie prin hirotonirea de numeroşi clerici şi ierarhi şi educarea lor în spiritul noii învăţături pseudo-ortodoxe.

Ulterior, după căderea Cortinei de Fier, rolul de strateg îi va reveni în mare parte patriarhului Alexie al II-lea, care va conduce Patriarhia Moscovei ca instituţie sovietică către o simbioză cu noua orânduire din Rusia, păstrând toate ‘calităţile’ cumulate de ea în vremea regimului bolşevic. ,,Marele om de stat”, cum l-a numit actualul prim-ministru rus, Vladimir Putin, a stabilit un echilibru între structura vastă, dar în acelaşi timp monolitică, a Patriarhiei Moscovei şi statul rus post-sovietic.

 

Scurtă biografie a întâistătătorului ortodox rus

Cel de-al 15-lea patriarh al Bisericii Ortodoxe Ruse de la înfiinţarea patriarhiei în 1589, pe numele de mirean Alexie Mihailovici Ridiger, s-a născut pe 23 februarie 1929 la Tallinn, Estonia. Tatăl său, preotul Mihail Alexandrovici Ridiger, se trăgea dintr-o familie de origine germanică rusificată, din nobilimea baltică. Bunicul său, colonel în armata ţaristă, a fost împuşcat de bolşevici în 1918. Familia lui se va refugia în Estonia, care, după revoluţia bolşevică, devine un centru spiritual ortodox rus şi casă pentru mulţi emigranţi ruşi. Aici îşi va petrece copilăria viitorul patriarh.

Alexie va sluji în biserică de mic, ca băiat de altar, paracliser şi citeţ. În 1949, absolveşte Seminarul Teologic din Leningrad (Sankt Petersburg), iar în 1950 intră la Academia Teologică din Leningrad. În primul an de studenţie, pe 11 aprilie 1950, în Săptămâna Luminată, el se căsătoreşte cu Vera Georgievna Alekseieva.

După 4 zile, pe 15 aprilie, tânărul Alexie este hirotonit diacon, iar pe 17 aprilie preot. Căsătoria sa nu va dura, fiind radiată în acelaşi an 1950, din motive necunoscute. Cu toate că patriarhul Alexie al II-lea nu era singurul episcop rus contemporan care, mai înainte de a intra în monahism şi a ajunge ierarh, a fost căsătorit, acest episod nu este consemnat în biografia sa oficială.

După hirotonie, părintele Alexie primeşte parohia Epifaniei din orăşelul Johvi, dioceza Tallinn, pe care o va păstori vreme de 7 ani, timp în care îşi termină studiile universitare. Fostul său socru, rămas văduv, intră în monahism şi devine episcop de Tallinn şi Estonia în 1955; el nu va uita de tânărul preot, pe care îl ridică în 1957 la rangul de arhipreot.

Pe 28 februarie 1958, arhipreotul Alexie este recrutat de serviciile secrete comuniste, iar apartenenţa la KGB îi va impulsiona cariera ecleziastică, într-o perioadă în care clerul ortodox este prigonit cumplit. Între anii 1917-1940, autorităţile sovietice au arestat 130.000 de preoţi, dintre care nu mai puţin de 95.000 au fost ucişi. Sinodul ortodox rus, care număra aproximativ 130 de episcopi, a fost redus la 19 ierarhi, iar numărul bisericilor în care se slujea – care erau fie rase de pe faţa pământului, fie închise sau transformate în depozite şi grajduri – a scăzut de la circa 30.000 la mai puţin de 500. Şcolile teologice au fost închise, iar publicaţiile religioase interzise.

În aceste condiţii, agenţii KGB au luat cu uşurinţă locul preoţilor şi ierarhilor ortodocşi, restaurând Patriarhia Moscovei pe o bază complet nouă, stalinistă; ei au transformat-o într-o simplă organizaţie sovietică, subordonată Consiliului pentru probleme religioase, faţa publică a departamentului 4 al Directoratului al V-lea al KGB. Konstantin Kharchev, fost preşedinte al consiliului, explica: ,,Nici măcar un singur candidat pentru postul de episcop sau orice altă funcţie importantă, cu atât mai puţin un membru al Sfântului Sinod, nu era aprobat fără confirmarea Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice şi al KGB”.

Profesorul Nathaniel Davis afirmă de asemenea: ,,Dacă episcopii doreau să-şi apere oamenii şi să supravieţuiască în post, ei erau nevoiţi să colaboreze într-o anumită măsură cu KGB-ul, cu comisarii Consiliului pentru probleme religioase şi cu alte instituţii şi autorităţi guvernamentale”. În plus, fiind conducătorii Bisericii, ei erau obligaţi să introducă în viaţa bisericească măsurile anti-religioase ale regimului comunist. În acest context, arhipreotul Alexie a urcat cu o viteză uluitoare în ierarhie, în perioada în care Leonid Brejnev era conducătorul Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (1964-1982).

 

Cronica ext 47-1

Preşedintele rus Leonid Brejnev, arhiepiscopul Alexie Ridiger,
patriarhul Pimen al Moscovei şi întregii Rusii şi rabinul Moscovei, Iacov Fischman

 

În dosarul său din arhiva KGB, s-a consemnat faptul că a fost recrutat ,,pe baza sentimentelor patriotice” şi era apreciat pentru originea, studiile sale strălucite şi anumite calităţi. KGB-ul l-a descris ca fiind ,,conştiincios, energic şi chipeş” şi l-a lăudat pentru ,,atitudinea sa voluntară” de colaborare. Ca urmare, evoluţia sa în cadrul vieţii bisericeşti va fi spectaculoasă: este ales să devină episcop de Tallinn şi să activeze în arena internaţională. Pe 3 martie 1961, este tuns în monahism în Catedrala Sfânta Treime a Lavrei Serghiev Posad. Apoi, după alegerea sa ca episcop, pe 3 septembrie este hirotonit episcop de Tallinn şi Estonia. Hirotonia este condusă de mitropolitul Nicodim Rotov, considerat ‘întemeietorul’ carierei lui bisericeşti, şi la ea participă episcopul Ioan, fostul socru ce fusese mutat în altă dioceză.

Numirile şi posturile tot mai înalte vin în cascadă: după numai 2 luni, în noiembrie 1961, devine director adjunct al Departamentului pentru relaţii externe al Patriarhiei Moscovei, condus la acea vreme de mitropolitul Nicodim Rotov; după 3 ani, în 1964, devine arhiepiscop, secretar al Patriarhiei Moscovei (vreme de 22 de ani) şi membru permanent al Sfântului Sinod; după alţi 4 ani, este numit mitropolit şi conducător al mai multor comisii şi comitete ale patriarhiei. În această calitate, el a împlinit diferite misiuni patriotico-bisericeşti, printre care: organizarea aniversării a 50 şi respectiv 60 de ani de la reintroducerea demnităţii de patriarh în Biserica Rusă, în 1918; organizarea manifestaţiilor pentru sărbătorirea mileniului de la botezul slavilor; retrocedarea către Biserică şi restaurarea Mânăstirii Danilov din Moscova etc.

În 1986 este numit mitropolit de Leningrad şi Novgorod, adică al doilea om în ierarhia rusă.

 

Acţiunile pe scena internaţională

Numărându-se printre oamenii de încredere ai poliţiei politice, patriarhul Alexie a fost considerat potrivit să participe la întrunirile ecumeniste internaţionale. În 1961, el a făcut parte din delegaţia ortodoxă care a participat la cea de-a treia Adunare Generală Cronica ext 47-2a Consiliului Mondial al Bisericilor (CMB) de la New Delhi, India.

Ulterior, a ocupat funcţii importante în organismele de conducere ale organizaţiilor ecumeniste internaţionale. Între anii 1961-1968, a fost membru al Comitetului Central al CMB. Din 1964 a fost membru în prezidiul Conferinţei Bisericilor Europene (CEC), unde a fost reales de câteva ori; în 1971 a fost ales vice-preşedinte al prezidiului CEC şi comitetului consultativ al acesteia, iar între anii 1987-1992 chiar preşedinte al acestor două organisme ecumeniste europene. De asemenea, a participat ca reprezentant de frunte la prima Întrunire Ecumenică Europeană din 1989, de la Basel, Elveţia (co-preşedinte) şi la a doua astfel de manifestare din 1997, de la Graz, Austria (foto).

El a condus delegaţia Bisericii Ortodoxe Ruse la dialogurile teologice cu Biserica Evanghelică din Germania ,,Arnoldshain-II”, desfăşurate în Republica Federală Germană în anul 1962; cu Uniunea Bisericilor Evanghelice ,,Zagorsk-V” din Republica Democrată Germană, dialog care a avut loc în Rusia, în 1984; cu Biserica Luterană Evanghelică din Finlanda, desfăşurate în Rusia în 1989. În plus, a fost membru activ în lucrarea organizaţiilor pentru pace naţională şi internaţională, de factură comunistă.

După fiecare călătorie în străinătate, mitropolitul Alexie întocmea un raport complet către KGB şi Consiliul pentru probleme religioase, dându-le informaţii despre evenimente şi persoane. Ca urmare, în 1974, într-o apreciere secretă către Comitetul Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, vice-preşedintele Consiliului pentru probleme religioase, Furov, raporta că viitorul patriarh Alexie şi patriarhul Pimen erau plasaţi în categoria acelor episcopi care ,,afirmă în cuvânt şi faptă nu numai loialitate, ci şi patriotism faţă de societatea socialistă; respectă strict legile pentru culte şi educă clerul de parohie şi credincioşii în acelaşi duh; înţeleg în mod realist că statul nostru nu este interesat în a proclama rolul religiei şi bisericii în societate; şi înţelegând aceasta, nu manifestă nici un fel de zel particular în extinderea Ortodoxiei în rândul populaţiei”.

De altfel, fidelitatea sa faţă de regimul comunist, rapoartele şi introducerea ordinelor guvernamentale în viaţa bisericească rusă i-au adus, în februarie 1988, un premiu secret al KGB-ului. Acesta i-a fost acordat pentru ,,30 de ani de servicii deosebite”.

 

Activitatea sa ca patriarh al Bisericii Ortodoxe Ruse

Pe 7 iunie 1990, mitropolitul Alexie a fost ales patriarh al Moscovei şi întregii Rusii, ca succesor al patriarhului Pimen. El era socotit un om potrivit pentru a conduce Biserica pe baza experienţei sale administrative şi deoarece era ,,inteligent, energic, muncitor, sistematic, receptiv şi eficient”. De asemenea, ,,avea reputaţia unui conciliator, o persoană care poate găsi bază comună cu diferite grupuri din ierarhia bisericească”.

În perioada cât a fost patriarh (1990-2008), Biserica Ortodoxă Rusă a renăscut, s-a transformat profund. Au fost deschise sau redeschise peste 40 de dioceze, 10.000 de parohii, 40 de şcoli de formare teologică şi pastorală, 400 de mânăstiri, numărul lăcaşurilor de cult a crescut de la 7.000 în 1988 la 30.000 astăzi. Numeroase lăcaşuri de cult abandonate şi lăsate în paragină au fost restaurate, au fost reconstruite catedrale faimoase, precum Catedrala Hristos Mântuitorul din centrul Moscovei, distrusă în 1931 de comunişti etc.

Au avut loc mai multe adunări plenare ale episcopatului rus, la care s-a decis canonizarea creştinilor prigoniţi şi ucişi de comunişti, acordarea statutului de autonomie Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, a fost adoptat un nou statut pentru Biserică şi un document despre doctrina ei socială. Biserica Ortodoxă Rusă a fost transformată într-un simbol al Rusiei şi a devenit parte integrantă şi importantă a elitei conducătoare.

Însă pe ce baze s-a făcut această renaştere ? Este de natură să ne bucure, sau este doar o nouă faţadă pentru o instituţie veche ? O opinie pe cât posibil obiectivă asupra acestui fenomen poate avea ca punct de pornire o apreciere a celor care l-au iniţiat şi coordonat. În 1995, analizând problema, John Dunlop afirma că ,,majoritatea covârşitoare a celor 119 episcopi actuali ai Patriarhiei Moscovei au fost hirotoniţi înainte de august 1991. Aceasta sugerează că fiecare dintre aceşti episcopi a fost cercetat cu grijă de aparatul ideologic al Partidului Comunist şi de KGB”, ceea ce înseamnă că ei au ‘corespuns’ cerinţelor acestora şi s-au conformat instrucţiunilor primite ulterior.

Aşadar, a fost cumva firesc ca patriarhul şi ceilalţi ierarhi ruşi să caute să creeze o alianţă între Patriarhia Moscovei şi noua conducere a statutului rus. Referindu-se la acest lucru, directorul Institutului Keston, Lawrence Uzzell, afirmă: ,,Într-un sens foarte real, Patriarhia Moscovei este astăzi cea mai sovietică instituţie din Rusia. Este singura instituţie ai cărei conducători de frunte nu au fost schimbaţi de la prăbuşirea URSS încoace”. De asemenea, Alexander Nezhny, jurnalist-comentator pe probleme de religie, spune că patriarhul Alexie al II-lea îi reprezintă pe episcopii din era sovietică care vor ,,să subordoneze religia ideologiei statului” şi să transmită un mesaj de ,,superioritate naţională şi religioasă”.

,,El conduce pe linia majorităţii episcopilor şi astăzi majoritatea episcopilor sunt oamenii de ieri. Înăuntrul şi în afara Bisericii, există oameni care doresc ca Biserica să ia locul fostului Partid Comunist ca păzitor al unităţii ideologice, purităţii ideologice în Rusia”, spune Anatoly Krasikov, director al Centrului pentru Studii Sociale şi Religioase, finanţat de Academia Rusă de Ştiinţe.

 

Relaţiile dintre patriarhie şi statul rus pe plan intern şi extern

În iunie 1990, când a devenit întâistătător al Bisericii Ortodoxe, patriarhul şi-a exprimat sprijinul pentru regimul comunist. Ulterior, lovitura de stat eşuată din 1991 a oferit o imagine extrem de clară asupra atitudinii lui faţă de conducerea politică a ţării. ‘Învăţat’ cu existenţa unei simbioze între patriarhie şi statul rus, el a făcut un adevărat balans, şovăind câtă vreme situaţia nu era limpede şi fiind ferm când evenimentele intrau pe un făgaş de normalitate.

Astfel, în primele momente după declanşarea loviturii de stat din 1991, el a dat o declaraţie ambiguă şi a renunţat la rugăciunile tradiţionale pentru conducătorii dreptcredincioşi ai ţării. După ce lucrurile s-au limpezit, însă, a emis o condamnare puternică a violenţei şi făptaşilor.

De asemenea, în cursul crizei din 1993, când preşedintele Boris Elţîn a îndreptat tunurile împotriva propriului parlament, patriarhul a arătat o lipsă de decizie similară, pentru ca ulterior să anatematisească pe cei care au luat parte la lovitură. În decurs de 13 luni, întâistătătorul rus a trecut de la o poziţie pro-comunistă şi anti-democratică la una diametral opusă, anti-comunistă şi pro-democratică.

Poziţia patriarhului s-a statornicit când a venit la putere colonelul KGB Vladimir Putin, cu care a făcut o alianţă trainică. Din această mezalianţă au luat naştere – se pare – două fenomene: pe de o parte, autorităţile guvernamentale au susţinut financiar Biserica ajutând-o să dobândească gradul actual de reînnoire a lăcaşurilor sale de cult, iar, pe de altă parte, Patriarhia Moscovei a pus la dispoziţia statului rus imensul ‘arsenal’ de care dispune (a se vedea Aprilie 2008. Ştiri externe, Patriarhia Moscovei conlucrează îndeaproape cu conducerea politică a Rusiei pentru a spori influenţa şi puterea Imperiului rus la nivel mondial).

Astfel, ierarhii ortodocşi au sprijinit politica externă a Federaţiei Ruse şi lupta acesteia pentru a păstra neatinse graniţele fostei Uniuni Sovietice. Ei au preluat discursul politicienilor, care vorbesc despre ,,frăţia slavă” şi ,,unitatea ortodoxă” între ruşi, ucraineni şi bieloruşi, care, susţin ei, ar trebui să fie uniţi pe baza religiei, culturii şi istoriei apropiate.

Apoi, prin intermediul Bisericilor Ortodoxe din fostele republici sovietice, aflate în subordinea sa, Patriarhia Moscovei a militat pentru interesele statului rus. De exemplu, la alegerile din Ucraina din 2004, ea l-a susţinut deschis în alegeri pe canditatul cu orientare pro-moscovită, tipărind chiar foi volante în care candidatul cu orientare pro-occidentală era numit ,,partizan al schismaticilor şi duşman al Ortodoxiei”. Doar cu greu, fiind constrânsă de împrejurări, Patriarhia Moscovei a acceptat să acorde autocefalia Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, care anterior avea doar statut de exarhat.

În aceeaşi idee, patriarhul a făcut tot ce i-a stat în puteri să împiedice Bisericile Ortodoxe ale Estoniei, Moldovei sau Lituaniei să se desprindă din trupul patriarhiei ruse.

Şi cu alte ocazii, precum războiul din Cecenia, el a susţinut poziţia Moscovei. La 30 septembrie 2000, afirma: ,,Biserica Ortodoxă Rusă sprijină acţiunile armatei ruseşti în Cecenia. Lupta împotriva terorismului internaţional merge înainte. Nu am avea linişte în casele noastre dacă nu am întreprinde aceste acţiuni militare, care se desfăşoară acum”.

Tot atunci, cotidianul Izvestia cita opinia patriarhului cu privire la războiul cecen: ,,Tot ceea ce întreprinde preşedintele pentru întărirea liniei verticale a autorităţii este făcut în numele păstrării unităţii Rusiei şi aceasta este datoria şefului statului”. Şi, în vreme ce el dădea astfel de interviuri sforăitoare, aproape zilnic, televiziunea de stat din Rusia prezenta preoţi binecuvântând tancurile şi alte arme de ucidere în masă (a se vedea şi articolul Septembrie 2007. Ştiri - A ajuns Biserica să se îndeletnicească cu cele pământeşti sau statul s-a decis să se ocupe de cele cereşti ?).

 

Colaborarea Bisericii cu serviciile de securitate

Şi după 1990, Patriarhia Moscovei, ca instituţie, a continuat să colaboreze cu KGB şi urmaşul acesteia, FSB. Tributari regimului care i-a ‘crescut’ şi propulsat, ierarhii sovietici nu au fost foarte deranjaţi în momentul în care le-a fost dezvăluit trecutul de colaboratori cu statul comunist. În schimb, ei s-au străduit din răsputeri să ascundă faptul că actuala structură şi organizare a Patriarhiei Moscovei au la bază conceptele comuniste sovietice.

La începutul anilor ’1990, fostul general KGB Oleg Kalugin a fost invitat la un dineu particular la reşedinţa patriarhală. În cursul acestuia, întâistătătorul rus a mărturisit deschis că nu consideră colaborarea sa cu KGB-ul ca fiind ceva ruşinos şi nu are intenţia de a se pocăi de aceasta. Alături de asemenea declaraţii ale ierarhilor ruşi stau mărturiile unor foşti membri KGB care au cunoscut fenomenul dinăuntru şi, în vremurile recente, s-au străduit să-l demaşte. Ei afirmă că dosarele ierarhilor colaboratori ai serviciilor secrete nu se află nici astăzi la arhivă, ci în fişierele active, ceea ce înseamnă că aceştia continuă să activeze în cadrul instituţiei. De asemenea, ei declară deschis că serviciile secrete se folosesc în prezent, ca şi în trecut, de haina preoţească pentru a face spionaj.

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 47/ianuarie-februarie 2009

 

 

 

PARTEA A II-A

Patriarhul nu condamnă serghianismul, ci îl validează ca temelie a Bisericii Ortodoxe Ruse

De-a lungul domniei sale ca întâistătător al Bisericii, patriarhul Alexie al II-lea s-a străduit să valideze serghianismul – ideologie care stă la temelia Patriarhiei Moscovei şi a mentalităţii majorităţii ierarhilor ruşi. Conservarea acestei ideologii era necesară pentru menţinerea patriarhiei ca instituţie sovietică supusă statului.

Ca urmare, într-un interviu acordat cotidianului Izvestia la 6 iunie 1990, afirma: ,,În acest an ne-am eliberat de controlul statului. Avem dreptul moral să spunem că Declaraţia mitropolitului Serghie a dispărut în trecut şi nu ne mai călăuzeşte … Mitropolitul a cooperat cu uzurpatorii criminali. Aceasta a fost tragedia lui … Această relaţie – şi în declaraţia lui este clar definită ca supunere a Bisericii intereselor politicii guvernamentale – este exact ceea ce este incorect din punct de vedere al Bisericii …”.

În alt interviu acordat în septembrie 1991 revistei italiene 30Giorni, acelaşi patriarh încerca să justifice poziţia mitropolitului Serghie: ,,O Biserică care are milioane de credincioşi nu poate intra în catacombe. Ierarhii Bisericii au luat păcatul asupra sufletelor lor: păcatul tăcerii şi minciunii pentru binele oamenilor, pentru ca ei să nu fie complet îndepărtaţi din viaţa reală. În conducerea diocezei şi în calitate de conducător la negocierile pentru Patriarhia Moscovei, de asemenea a trebuit să cedez un lucru ca să apăr altul. Cer iertare lui Dumnezeu, cer iertare, înţelegere şi rugăciunile tuturor celor pe care i-am rănit prin concesii, tăcere, pasivitate forţată sau expresii de loialitate pe care ierarhia le-a manifestat în acea perioadă”.

El a adăugat: ,,Biserica nu putea, nu avea dreptul să meargă în catacombe. Ea a rămas împreună cu poporul şi a băut până la fund cupa suferinţei”. O astfel de afirmaţie ipocrită este crezută doar de cei care nu cunosc adevărul, crunt de altfel, că în vreme ce poporul a fost prigonit, clericii care şi-au plecat capul au avut parte de o viaţă destul de liniştită şi îndestulată, după măsura în care ştiau să facă ‘ascultare’ pe linie de partid.

Pasul următor spre validare a fost reprezentat de declaraţii sinodale oficiale, precum cea din cadrul întrunirii sinodului episcopilor ruşi din 2000: ,,Biserica trebuie să refuze să se supună statului, dacă autorităţile silesc credincioşii ortodocşi să se lepede de Hristos şi Biserica Sa. Însă chiar Biserica prigonită este chemată să îndure persecuţiile cu răbdare, fără a refuza loialitatea faţă de statul care o asupreşte”.

Pe 9 noiembrie 2001, întâistătătorul rus se exprima şi mai deschis, trădând filiaţia proprie ca ierarh, ca şi a Bisericii sale ca instituţie: ,,Declaraţia a fost un pas înţelept prin care mitropolitul Serghie a încercat să salveze Biserica şi clerul. Afirmând că membrii Bisericii vor să se simtă parte a ţării mamă şi să împărtăşească bucuriile şi durerile ei, el a încercat să arate celor care persecutau Biserica şi o distrugeau că noi, fiii Bisericii, vrem să fim cetăţeni loiali, iar apartenenţa oamenilor la Biserică nu îi va plasa în afara legii. Prin urmare, este o acuzaţie forţată” …

Pe 18 iulie 2002, sinodul moscovit a ratificat documentul ,,Relaţiile dintre Biserica Ortodoxă Rusă şi autorităţile din anii 1920-1930”, în care justifica încă o dată serghianismul: ,,Scopul normalizării relaţiilor cu autorităţile nu poate fi interpretat ca o trădare a intereselor Bisericii”.

 

Acţiunile Patriarhiei Moscovei vădesc fidelitate faţă de serghianism

Căderea Cortinei de Fier nu a adus după sine, precum era de aşteptat, o schimbare a direcţiei Bisericii Ortodoxe Ruse. În realitate, patriarhul Alexie al II-lea a continuat să angajeze Patriarhia Moscovei în activităţi caracteristice epocii comuniste.

De exemplu, implicarea Ortodoxiei ruse în mişcarea ecumenistă a cunoscut acelaşi avânt ca înainte de 1990. Astfel, prin reprezentanţii ei, Patriarhia Moscovei a semnat, în 1990, Acordul de la Chambesy dintre ortodocşi şi monofiziţi, iar în 1993 Declaraţia de la Balamand, cu reprezentanţii Bisericii Catolice.

De asemenea, după ce a devenit patriarh, el a adoptat o atitudine mai conciliantă faţă de uniaţii din Ucraina şi lucrarea lor de expansiune în teritoriul ortodox. Şi, cu toate că el şi alţi ierarhi au protestat adesea împotriva prozelitismului catolic în Rusia, este extrem de grăitor că s-a opus apelului Patriarhului Diodor al Ierusalimului de a întrerupe dialogul dintre Biserica Ortodoxă şi Vatican, ca şi aceluia de a ieşi din Consiliul Mondial al Bisericilor. De fapt, relaţiile dintre Patriarhia Moscovei şi Biserica Catolică, respectiv mişcarea ecumenistă sunt mult mai profunde, însă sunt ascunse sub nenumăratele văluri ale ipocriziei ce caracterizează Ortodoxia oficială.

Cel mai îndrăzneţ pas al întâistătătorului rus în ecumenism este faimosul discurs ţinut înaintea rabinilor din New York la 13 noiembrie 1991, care începea astfel: ,,Dragi fraţi, shalom/pace vouă în numele Dumnezeului iubirii şi păcii ! … Noi toţi suntem fraţi, căci suntem toţi fiii Vechiului Testament de pe Muntele Sinai, care, aşa cum credem noi creştinii, a fost reînnoit prin Hristos … Legea voastră este legea noastră, profeţii voştri sunt profeţii noştri”.

În continuare, patriarhul i-a chemat pe evrei să lucreze împreună pentru a construi ‘noua ordine mondială’: ,,Prin eforturile noastre comune, vom construi o nouă societate – democrată, liberă, deschisă, dreaptă … unde evreii vor trăi în securitate şi pace, într-o atmosferă de prietenie, în frăţietatea fiilor unui Dumnezeu, Tatăl tuturor, Dumnezeul părinţilor voştri şi al părinţilor noştri”.

Cuvintele lui nu au fost trecute cu vederea, căci în 1993, Arthur Schneier i-a acordat premiul fundaţiei sale Apel la conştiinţă (a se vedea articolul Octombrie 2008. Ştiri, Compromisurile de tot felul şi obiceiurile lumeşti - mai de preţ ca virtuţile creştine). De asemenea, în anii 1991 şi 1993, în cursul vizitelor sale în Statele Unite ale Americii, patriarhul a fost musafirul organizaţiei cu acelaşi nume, a vizitat sinagogi şi s-a întâlnit cu lideri religioşi evrei.

 

Cronica ext 48-1

Preşedintele rus Vladimir Putin, preşedintele Departamentului pentru musulmanii din Caucaz,
Allahshukur Pasha-zade, patriarhul Alexie al II-lea şi rabinul şef al Israelului, Yona Metzger

 

Canonizarea mucenicilor … alt semn al gândirii sale apostate

O altă dovadă a fidelităţii sale faţă de regimul comunist o constituie modul în care a găsit de cuviinţă să abordeze problema canonizării mucenicilor şi mărturisitorilor ruşi. Ani de zile, patriarhul Alexie al II-lea a evitat să facă referiri la pătimirile şi moartea mucenicească a familiei Ţarului Nicolae al II-lea al Rusiei. După aproape un deceniu de amânare şi tărăgănare, sub presiunea turmei dreptcredincioşilor şi mai ales a dorinţei de unire cu Biserica Ortodoxă Rusă din Diaspora, la sinodul episcopilor din 2000, Patriarhia Moscovei a hotărât canonizarea membrilor familiei regale ucişi de bolşevici şi a multor alţi mucenici, pe care anterior îi socotea ,,criminali politici”.

Însă şi de această dată a ieşit la iveală, dintre hotărârile şi acţiunile ierarhilor ruşi, otrava serghianismului. În primul rând, patriarhul a afirmat deschis că cei care nu s-au supus mitropolitului Serghie – adică ierarhii şi credincioşii care s-au desprins de Biserica oficială, după ce acesta a dat infama Declaraţie de loialitate – ,,nu au fost rău-intenţionaţi, ci au avut motive exclusiv personale (n.r.: de separare de mitropolitul Sergie). Acţiunile lor au fost condiţionate de înţelegerea a ceea ce era bine pentru Biserică”.

Pe unii dintre aceştia i-a canonizat fiindcă sfinţenia lor nu putea fi ascunsă, precum este cazul Arhiepiscopului Victor de Vyatka. El a fost cel dintâi ierarh care s-a rupt de mitropolitul Serghie, numindu-l pe el şi instituţia sa bisericească ,,fără har”. Dar sfintele sale moaşte, întregi, au fost recent descoperite şi sunt expuse într-o catedrală din Vyatka. De asemenea, reputaţia Mitropolitului Chiril de Kazan era prea mare pentru a fi omis din lista canonizărilor, cu toate că şi el s-a opus mitropolitului Serghie.

Apoi, alături de adevăraţii mucenici au fost canonizaţi mai mulţi serghianişti. Preotul Oleg Oreshkin din Biserica Ortodoxă Rusă din Diaspora explica strategia Patriarhiei Moscovei, chiar înainte ca procesul de canonizare să aibă loc: ,,Cred că unii dintre cei canonizaţi vor fi dintre serghianişti, pentru a-i înşela pe credincioşi. Iată, vor spune ei, el este sfânt, este mucenic, este în Împărăţia cerească şi a recunoscut Declaraţia mitropolitului Serghie, prin urmare, trebuie şi voi să o recunoaşteţi dimpreună cu roadele sale. Aceasta se va face nu pentru canonizarea muceniciei pentru Hristos, ci pentru confirmarea politicilor serghianiste”. Mucenicii alături de trădătorii şi prigonitorii lor …

Apogeul acestei lucrări diavoleşti, căci nu poate fi numită altfel, îl reprezintă declaraţia patriarhului Alexie al II-lea din 1993, în care vorbea de … sfinţenia mitropolitului Serghie: ,,Prin ceata mucenicilor, Biserica Ortodoxă Rusă aduce mărturie de credinţa sa şi a semănat seminţele viitoarei ei renaşteri. Printre mărturisitorii lui Hristos putem pe deplin să-l numim … pe prea sfinţitul patriarh Serghie” !

Despre lipsa principiilor şi a consistenţei ecleziologice a patriarhului Alexie al II-lea, vorbea şi părintele Peter Perekrestov: ,,În introducerea unui articol, patriarhul Alexie scria: ‘Cred că mucenicii şi drepţii noştri, indiferent dacă l-au urmat sau nu pe mitropolitul Serghie, au fost de acord cu poziţia sa, se roagă împreună pentru noi’. În acelaşi timp, în săptămânalul Nedelya nr. 2, 1/1992, acelaşi patriarh afirma că Biserica Ortodoxă Rusă din Diaspora este schismatică şi adăuga: ‘În aceeaşi măsură, necanonică este şi aşa-numita Biserică din Catacombe’. Cu alte cuvinte, el recunoaşte mucenicii Bisericii din Catacombe, dintre care mulţi au fost trădaţi autorităţilor de organizaţia bisericească a lui Serghie şi totodată declară că aceşti mucenici sunt schismatici şi necanonici !”

Ca o ‘continuare’ a inconsecvenţei sale faţă de această situaţie, la sinodul episcopilor ruşi din iunie 2008, patriarhul Alexie al II-lea a încuviinţat trecerea în rândul sfinţilor a Arhiepiscopului Ioan Maximovici de Shanghai şi San Francisco, care a aparţinut Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora (a se vedea articolul Aprilie 2008. Ştiri externe, Logica ecumenistă permite recunoaşterea unui sfânt, dar fără a urma învăţătura propovăduită de el). Aşadar, încă un ierarh ‘schismatic’ şi ‘necanonic’ care, la presiunea turmei dreptcredincioase, a fost trecut în sinaxar.

 

Serghianismul veşnic viu şi otrăvitor pentru Biserică

Prin serghianism – adaptarea la condiţiile impuse de regimul ateu – Biserica Ortodoxă Rusă a transformat imposibilul şi neîngăduitul în posibil şi îngăduit de învăţătura creştină. Aşa a devenit posibil ca Ortodoxia rusă să se implice în mişcarea ecumenistă, în timp ce ierarhii ei dau declaraţii zgomotoase împotriva ecumenismului; aşa a fost posibil ca Patriarhia Moscovei să slujească intereselor politice ale imperiului rus şi totodată să afirme că este independentă şi acţionează necondiţionat; şi, la un nivel mai profund, aşa a devenit posibil ca o Biserică Ortodoxă să propovăduiască o ideologie a cărei esenţă este anti-creştină, în vreme ce susţine, cu tăria caracteristică poporului rus, superioritatea învăţăturii creştine.

‘Graţie’ serghianismului, acest curent care a încovoiat până când a frânt coloana vertebrală a Ortodoxiei ruse, ceea ce era opus creştinismului a fost introdus în sânul lui şi este socotit astăzi ca făcând parte din el … Iată cum, într-adevăr, roadele lui vorbesc de la sine despre obârşia sa satanică.

În acest context, să amintim că, în octombrie 2002, patriarhul Alexie al II-lea a avut o vedenie. I s-a arătat Sfântul Teodosie al Lavrei Pecerska şi i-a spus: ,,Ai căzut de la Dumnezeu – tu şi mulţi dintre fraţii tăi – şi v-aţi închinat înaintea răului. Şi conducătorii Rusiei nu sunt conducători adevăraţi, ci escroci. Şi Biserica îi încurajează. Nu vei sta de-a dreapta lui Hristos. Şi vă aşteaptă chinurile iadului, scrâşnirea dinţilor, suferinţe necurmate, dacă voi, blestemaţilor, nu vă veniţi în simţiri. Milostivirea Domnului nostru este nemărginită, însă calea ta de mântuire prin izbăvirea de nenumăratele păcate este prea lungă pentru tine, ora socotelii este aproape”.

Patriarhul a suferit un şoc, căci nu trăise nimic asemănător până atunci şi întotdeauna privise cu neîncredere asemenea întâmplări. La scurt timp după aceasta, el a căzut bolnav. Cei care i-au acordat primul ajutor au spus că el şoptea de abia auzit: ,,Nu se poate, nu se poate !” În urma atacului de cord, el a avut nevoie de îngrijiri timp de un an de zile pentru a-şi reveni. Suferea de ani de zile de inimă, însă din acel moment a necesitat perioade de spitalizare şi îngrijiri deosebite şi perioade lungi de odihnă.

De asemenea, se merită menţionat faptul că, la începutul lunii mai 2007, înainte de unirea dintre Patriarhia Moscovei şi Biserica Ortodoxă Rusă din Diaspora – sau mai bine spus, înainte de îngenuncherea acelei părţi din Ortodoxia rusă care rămăsese până atunci, după putinţe, în dreapta credinţă şi slăvire de Dumnezeu –, el a trecut prin două morţi clinice.

 

Funeraliile şi declaraţiile prietenilor săi

La 5 decembrie 2008, în circumstanţe încă neelucidate, în reşedinţa sa de la Peredelkino, Moscova, sau într-un accident rutier, patriarhul Alexie al II-lea a trecut la Domnul. Funeraliile au avut loc în Catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova, în prezenţa ierarhilor ruşi, delegaţiilor numeroaselor Biserici Ortodoxe locale, demnitarilor politici ruşi şi de pretutindeni. La ceremonie au fost prezenţi, de asemenea, reprezentanţi ai Bisericilor Armene, Catolice, Anglicane, episcopi evanghelici, reprezentanţi luterani reformaţi, reprezentanţi ai evreilor şi musulmanilor ruşi.

 

Cronica ext 48-2

Ceremonia de înmormântare în Catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova

Cronica ext 48-3

 

După săvârşirea slujbei, el a fost înhumat în Catedrala Epifaniei din Moscova, unde a fost înscăunat în 1990 şi unde se află moaştele Sfântului Alexie, al cărui nume l-a primit la călugărie. El îşi va dormi somnul de veci alături de mitropolitul Serghie Stragorodski.

Prietenii şi tovarăşii săi întru apostazie l-au omagiat în chip deosebit, numindu-l ,,mare cetăţean al Rusiei, al cărui destin reflectă marile încercări ale ţării în secolul al XX-lea” (preşedintele Federaţiei Ruse, Dimitri Medvedev), ,,om de scară planetară” (Mitropolitul Chiril al Smolenskului şi Kaliningradului, care a devenit locţiitor de patriarh până la alegerea unui nou întâistătător), ,,om cu principii morale care niciodată nu a făcut compromisuri în problemele majore de credinţă” (rabinul şef al Rusiei, Berel Lazar) etc.

În ziua morţii sale, BBC a comentat: ,,Patriarhul Alexie al II-lea a avut o carieră extraordinară, în care el s-a schimbat din reprimator al Bisericii Ortodoxe Ruse în apărător al ei. Favorit al KGB-ului, el a fost promovat rapid în ierarhia bisericească, împlinind ordinele Kremlinului într-o vreme când preoţii dizidenţi erau aruncaţi în închisoare. Ca ministru de externe al Bisericii, el a ajutat la muşamalizarea reprimării creştinilor ruşi, apărând sistemul sovietic de lumea exterioară. El a urcat rapid în ierarhie, fiind ales conducător al Bisericii Ortodoxe Ruse într-un moment de răscruce, în 1990, când Uniunea Sovietică era pe cale de a se prăbuşi. Poate surprinzător, el a prins momentul şi a continuat să supravegheze renaşterea şi înflorirea Bisericii”.

Michael Bordeaux, fondatorul Centrului de studii religioase Keston College afirma de asemenea: ,,Remarcabila renaştere a Bisericii Ortodoxe Ruse şi înflorirea sa până în prezent sunt într-un contrast real cu prima jumătate a perioadei sale de conducere, sau chiar primele două treimi, când a lucrat cu autorităţile ruseşti pentru a opri dezvoltarea Bisericii … Un conducător puternic, chiar nemilos, întâistătătorul rus a împlinit ambele roluri extrem de bine. Numind episcopi foarte apropiaţi de el ca mentalitate, Biserica Ortodoxă Rusă nu va trece prin nici un fel de schimbări neaşteptate după moartea sa”.

Cu adevărat, patriarhul Alexie al II-lea a fost un om cu calităţi extraordinare, care ar fi putut fi un mare ierarh al Ortodoxiei contemporane în vremuri mai puţin politizate. Inteligent, educat, diplomat, harnic, cu o tenacitate deosebită, el ştia să discearnă problemele vremii, iar lunga sa experienţă i-a dăruit priceperea de a promova ceea ce era posibil într-un climat dificil. Însă, el – ca de altfel cea mai mare parte a Rusiei – a fost încovoiat de jugul comunist şi a pierdut perspectiva autentic ortodoxă asupra comunităţii creştine pe care a păstorit-o mai mult de jumătate de secol, mai întâi ca preot şi apoi ca ierarh.

Din nefericire, nenumăratele compromisuri pe care le-a făcut de-a lungul anilor i-au abătut paşii vieţii, de la ceea ce ar fi putut să fie la cel care a fost: un om al vremurilor, care a crezut, precum altădată mitropolitul Serghie, că ,,bucuriile şi reuşitele Uniunii Sovietice trebuie să fie bucuriile şi reuşitele noastre, iar eşecurile ei eşecurile noastre” …

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 48/martie-aprilie 2009

 

Teodor Ionescu

 

Surse selective
- 4 iulie 2006, ,,Alexy II is awarded the highest Muslim Order”
- 1 mai 2007, ,,Patriarchal appearance refutes rumors”
- 5 decembrie 2008, ,,Rabbi Shayevich offers condolences over Alexy II’s death”
- 5 decembrie 2008, ,,Benedict XVI sends condolences over Patriarch Alexy II’s death”
- 5 decembrie 2008, ,,Gorbachev pays tribute to Alexy II”
- 6 decembrie 2008, ,,Numerous foreign religious leaders to attend Patriarch Alexy II’s funeral in Moscow”
- 7 decembrie 2008, ,,The Federation of Jewish Communities of Russia says Alexy II was a historical personality”
- 8 decembrie 2008, ,,Late Patriarch can be canonized only after 50 years – official”
- 9 decembrie 2008, ,,Alexy II was ‘man of planetary scale’ – Metropolitan Kirill”
- 10 decembrie 2008, ,,Two icons start giving myrrh on the eve of Alexy II’s death in a Sverdlovsk church”
- 17 iulie 2008, ,,Patriarche Alexis au president italien: ‘Les Russes et les Italiens partagent le meme heritage chretien qui remonte aux apotres’”
- 5 decembrie 2008, ,,Les cardinaux Roger Etchegaray et Walter Kasper attendus en Russie pour les obseques du patriarche Alexis”
- 9 decembrie 2008, ,,La liturgie funebre et les obseques du patriarche Alexis celebrees a la cathedrale Christ-Sauveur de Moscou”
- 5 decembrie 2008, ,,Moscou: deces du patriarche Alexis II”
- 6 decembrie 2008, ,,Paris: reactions a l’annonce du deces du patriarche de Moscou”
- 9 decembrie 2008, ,,Moscou: obseques du patriarche Alexis II”
- 6 decembrie 2008, ,,Russian Orthodox Church announces plans for Patriarch’s funeral”
- 6 decembrie 2008, ,,President Bush offers condolences as Russian church mourns”
- 9 decembrie 2008, ,,Funeral held for Russian Patriarch Alexy II”
- 11 decembrie 2008, ,,Patriarch’s death poses questions for Russia”
5. www.guardian.co.uk, 12 februarie 1999, ,,Russian Patriarch ‘was KGB spy’”
6. Keston News Service, 21 septembrie 2000, ,,The Patriarch and the KGB”
7. www.catholicculture.org, 22 septembrie 2000, ,,Confirmed: Russian Patriarch worked with KGB”
8. www.mn.ru, Moscow news, 22 mai 2001, ,,It is married after the patriarch”
9. Washington Post Foreign Service, 23 mai 2002, ,,Orthodoxy as semi-official religion of Russia”
10. www.oikoumene.org, 5 decembrie 2008, ,,Patriarch Alexy II: a powerful voice, constructive and critical”
11. http://bbc.co.uk, 5 decembrie 2008, ,,Double life of Russia’s patriarch”
12. www.independent.co.uk, 6 decembrie 2008, ,,Patriarch Alexy II: Priest who stayed close to the Kremlin while guiding the Russian Orthodox Church into the post-Soviet era”
13. www.archons.org, 10 decembrie 2008, ,,Ecumenical Patriarch Bartholomew presides at funeral of Patriarch Aleksy of Moscow”
14. Gardianul, 6 decembrie 2008, ,,Patriarhul Alexei al II-lea a plecat în lumea celor drepţi”
15. România liberă, 6 decembrie 2008, ,,Rusia: moartea Patriarhului Alexei”
16. Ziua, 8 decembrie 2008, ,,Misterele morţii patriarhului KGB”
17. Gardianul, 9 decembrie 2008, ,,Memoriile Patriarhului Aleksei al II-lea vor fi cenzurate”
18. Gardianul, 10 decembrie 2008, ,,O întrebare cutremură Rusia: cine l-a asasinat pe Aleksei al II-lea ?”