Ce mesaj aduce lumii Papa Benedict al XVI-lea ? (I)

 

Din culisele alegerii papale din 2005,
sau cum a ajuns cardinalul Joseph Ratzinger papă

 

În aprilie 2005, Biserica Catolică a trecut printr-un moment de răscruce: moartea Papei Ioan Paul al II-lea (1978-2005) şi alegerea unui nou papă. Tranziţia a fost cu atât mai tensionată cu cât pontificatul lung al Papei Ioan Paul al II-lea a marcat puternic lumea catolică şi opinia publică mondială, fiind caracterizat de presă drept ,,spectaculos şi controversat”.

Încă din ultimii ani, din cauza stării precare a sănătăţii fostului pontif, problema succesiunii a fost amplu dezbătută, s-au făcut nenumărate speculaţii privind naţionalitatea şi orientarea viitorului papă şi s-au întocmit zeci de liste cu nume de ,,papabili” – termen italienesc care îi desemnează pe cei care au şanse să acceadă la rangul suprem din Vatican.

 

Alegerea papei se face după rânduieli vechi de secole

După moartea papei la 2 aprilie 2005, atribuţiile sale au fost preluate de cardinalul spaniol Eduardo Martinez Somalo, prelatul care asigură funcţia de camerling – un fel de maestru de ceremonii pe perioada cât scaunul papal este vacant. El se ocupă de organizarea funeraliilor şi convoacă colegiul cardinalilor care guvernează provizoriu Biserica până la alegerea unui nou papă. Aceasta se face după rânduieli vechi de secole.

Primul text care face referire la modalitatea de alegere a unui papă datează din anul 1060, când Papa Nicolae al II-lea a emis bula ,,In nomine Domini”, pentru a reglementa alegerile, care erau influenţate de suverani sau familii puternice, ce interveneau inclusiv cu forţe armate. Textul a reglementat pe termen lung alegerea papilor, care nu mai poate fi influenţată direct de laici, decizia aparţinând în exclusivitate cardinalilor.

Aceştia se întrunesc într-o reuniune specială, numită conclav (termen provenit din latinescul ,,cum clavis” – cu cheie), care se desfăşoară în Capela Sixtină. Ei jură să păstreze secretul absolut în privinţa discuţiilor care au loc în scopul alegerii noului papă, sub pedeapsa excomunicării, şi sunt complet izolaţi de exterior. Izolarea a fost impusă în anul 1271, când conclavul de la Viterbe, Italia, nu a reuşit să-l desemneze pe succesorul Papei Clement al VI-lea. Credincioşii au decis să-i închidă pe cardinali şi să le ofere numai pâine şi apă, pentru a-i determina să aleagă mai rapid un nou papă.

 

Ultimele modificări ale modalităţii de alegere au fost făcute de Papa Ioan Paul al II-lea, în 1996

De-a lungul timpului, modalitatea de alegere a suferit modificări, cele mai recente fiind făcute de papii din ultimul secol, Pius al XII-lea (1876-1958; papă între 1939-1958), Ioan al XXIII-lea (1881-1963; papă între 1958-1963), Paul al VI-lea (1897-1978; papă între 1963-1978) şi Ioan Paul al II-lea (1920-2005; papă între 1978-2005). Astfel, în noiembrie 1970, Papa Paul al VI-lea a hotărât ca limita de vârstă a cardinalilor care participă la conclav să fie de 80 de ani, iar numărul maxim de 120.

În februarie 1996, Papa Ioan Paul al II-lea a confirmat aceste caracteristici prin constituţia apostolică ,,Universi Domini Gregis” (oastea universală a Domnului), stabilind în amănunt regulile alegerilor şi operând unele modificări menite să uşureze votul. De asemenea, prin acest document, se interzice în mod categoric alegătorilor ,,orice formă de pact, înţelegere, promisiune sau angajare” pentru persoana noului pontif.

Aşadar, Vaticanul anunţă decesul suveranului pontif şi convoacă colegiul cardinalilor. Acesta stabileşte momentul începerii conclavului, la 15-20 de zile de la moartea pontifului. Teoretic, orice catolic poate fi ales, însă din 1378 până în prezent, papii au fost aleşi doar din rândul cardinalilor.

În timpul conclavului, în Capela Sixtină, au loc câte două voturi dimineaţa şi două după-amiaza. Votul este secret şi fiecare cardinal notează pe buletinul de vot numele persoanei pe care doreşte să o aleagă. Procesul electoral este lung şi complicat pentru că nu există o listă de candidaţi, fiecare cardinal scriind numele celui care i se pare cel mai potrivit. Deoarece în istoria alegerii pontifilor au fost cazuri în care un grup minoritar a căutat să blocheze alegerea unui anumit candidat, care a adunat un număr destul de mare de voturi, în 1996, Papa Ioan Paul al II-lea a adăugat o nouă regulă: dacă în decurs de 12 zile, nici un candidat nu reuşeşte să obţină cele două treimi din voturi necesare desemnării sale drept papă, cardinalii au dreptul să modifice procedura, recurgând la alegerea pontifului cu majoritate simplă de voturi. Însă, din 1831 încoace, nici un conclav nu a durat mai mult de patru zile.

 

După alegere, noul papă, îmbrăcat în veşmintele pontificale, apare în balcon şi dă prima binecuvântare

După fiecare tur de scrutin, buletinele sunt arse într-o sobă, al cărei coş se vede din Piaţa Sfântul Petru. Iar pentru ca lumea adunată în piaţă să afle dacă a fost ales noul papă, cardinalii procedează astfel: dacă votul nu este concludent, la foc se adaugă o substanţă care generează fum negru; dacă a fost ales un nou papă, şi acesta a acceptat responsabilitatea încredinţată de conclav, la foc se adaugă o substanţă care produce fum alb.

Urmează ca noul pontif să-şi aleagă numele sub care va domni ca papă, apoi, din balconul central al Bisericii Sfântul Petru, numit balconul binecuvântărilor, decanul Colegiului Cardinalilor anunţă oficial alegerea sa: ,,Habemus papam !” (avem papă). Noul papă, îmbrăcat în veşmintele pontificale, apare în balcon, salută şi dă ,,binecuvântarea apostolică” urbi et orbi (cetăţii Romei şi lumii întregi).

 

În 2005, cardinalii au luat în discuţie mai multe criterii pentru a găsi ,,candidatul ideal” la rangul de pontif suprem al Bisericii Catolice

Revenind în anul 2005, se poate spune că cei care l-au ales pe succesorul Papei Ioan Paul al II-lea, au decis, prin votul lor şi prin persoana aleasă, priorităţile Bisericii Romano-Catolice la începutul mileniului III şi direcţia pe care aceasta va merge din punct de vedere doctrinar.

Înainte de începerea conclavului, la 18 aprilie 2005, au avut loc mai multe discuţii în congregaţii - reuniuni care pregătesc conclavul -, la care au participat şi cardinalii peste 80 de ani, care nu au drept de vot în conclav. În cadrul acestor reuniuni, s-au luat în calcul mai multe criterii pentru găsirea ,,candidatului ideal”: vârsta şi starea sănătăţii, apartenenţa geografică, biografia personală şi ecleziastică, poziţia faţă de învăţătura catolică şi modul de abordare a problemelor Bisericii Catolice, considerând că aceste aspecte reprezintă, prin ele însele şi prin persoana care le va întruchipa, un mesaj al conducerii Bisericii Catolice către credincioşii săi.

Prin urmare, noul papă nu trebuia să fie prea înaintat în vârstă, pentru a nu avea loc alegeri prea curând. Însă nu se dorea nici ca papa să fie prea tânăr, pentru a se evita perspectiva unui pontificat de lungă durată, cum a fost cel al lui Ioan Paul al II-lea (de două ori mai lung decât media), desemnat papă la doar 58 de ani.

Apartenenţa geografică a fost un motiv de dispute între cardinali, multe ţări râvnind la onoarea de a avea un reprezentant în fruntea ierarhiei la Vatican. Până în prezent, majoritatea covârşitoare a papilor au fost europeni, mai exact italieni. S-a discutat posibilitatea alegerii unui papă sud-american (continent eminamente catolic) sau african (numărul credincioşilor de culoare a sporit în Biserica Catolică), dar europenii au susţinut cu tărie alegerea unui european pe scaunul papal, motivând că ţările lor oferă cel mai mare sprijin financiar Vaticanului.

În plus, alegerea unui papă de pe continentul american a fost puţin probabilă, ţinând cont de numeroasele scandaluri de abuzuri asupra copiilor, în care a fost implicată ierarhia catolică americană. Un alt motiv a fost opoziţia europenilor faţă de politica actualei guvernări de la Washington şi posibilitatea ca respectivul papă să susţină ţelurile războinice ale Americii.

Criteriul care a creat cele mai multe controverse în cadrul dezbaterilor preliminare l-a reprezentat poziţia doctrinară a viitorului papă: conservator sau reformator. Cardinalii reformatori au susţinut necesitatea ,,resincronizării mesajului Bisericii cu societatea”, prin abandonarea ,,dogmelor învechite” şi disponibilitatea de a introduce teme controversate în doctrina şi morala catolică. Printre acestea se numără celibatul preoţilor catolici, hirotonia femeilor, avorturile şi utilizarea unor metode de evitare a sarcinii, păcatul sodomiei etc.

 

Cum s-au desfăşurat alegerile

În dimineaţa zilei de 18 aprilie 2005, data stabilită pentru începerea conclavului, a avut loc o liturghie intitulată ,,Pro Eligendo Romano Pontifice” (pentru alegerea pontifului roman). În aceeaşi după-amiază, cardinalii au intrat în procesiune în Capela Sixtină, unde au rostit invocaţia ,,Veni Creator Spiritus” (vino, Duhule creator) şi au jurat cu mâna pe Biblie să respecte normele constituţiei apostolice de alegere a papei, să păstreze secretul privind votul şi să accepte rezultatul acestuia.Cronica ext 40-3

După jurământ, maestrul celebrărilor liturgice pontificale, Piero Marini, a rostit fraza ,,extra omnes”, prin care i-a  invitat să iasă din Capela Sixtină pe toţi cei care nu participă la conclav, în capelă rămânând doar cardinalii electori, iar intrările au fost sigilate. În vremea Papei Ioan Paul al II-lea, s-au făcut amenajări speciale anexelor Capelei Sixtine, pentru ca electorii să beneficieze de un minimum de confort pe durata conclavului, ţinând cont că mulţi dintre ei sunt în vârstă. Ei vor locui în camerele din preajma capelei.

Al 265-lea suveran pontif a fost ales prin vot secret de cei 114 cardinali electori prezenţi (din cei 183 de cardinali existenţi, 117 au mai puţin de 80 de ani şi, prin urmare, au avut drept de vot. Dintre cei 117 cardinali electori, 58 sunt europeni, 14 nord-americani, 21 latino-americani, 11 africani, 11 asiatici şi 2 sunt originari din Oceania). Printre posibilii succesori la tronul papal s-au numărat:

 
- italianul Angelo Scola, 63 de ani: arhiepiscop de Veneţia, doctor în teologie şi filozofie, apropiat de organizaţia catolică Opus Dei 
- italianul Angelo Sodano, 77 de ani: secretarul de stat al Vaticanului  
- italianul Dionigi Tettamanzi, 71 de ani: arhiepiscop de Milano, apropiat al fostului papăCronica ext 40-5  
- italianul Tarcisio Bertone, 70 de ani: arhiepiscop de Genova,  secretar al Congregaţiei pentru Doctrina Legii 
- italianul Giovanni Battista Re, 71 de ani: prefect al Congregaţiei pentru Episcopi 
- italianul Carlo Maria Martini, 78 de ani: fost arhiepiscop de Milano, favorabil hirotoniei femeilor (foto)
- francezul Jean-Louis Tauran, 62 de ani: doctor în filozofie şi legi canonice
- belgianul Godfried Danneels, 71 de ani: arhiepiscop de Bruxelles, susţinător al unei mai mici subordonări a Bisericilor Catolice locale faţă de Vatican
- germanul Joseph Ratzinger, 78 de ani: prefect al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, decanul Colegiului Cardinalilor , apropiat al fostului papă
- austriacul Christoph Schönborn, 60 de ani: arhiepiscop de Viena, deschis către Biserica Ortodoxă (foto)Cronica ext 40-4
- sud-americanul Oscar Andres Rodriguez Maradiaga din Honduras, 62 de  ani: arhiepiscop de Tegucigalpa şi conducător al Bisericii Catolice din America Latină
- brazilianul Claudio Hummes, 70 de ani: arhiepiscop de Sao Paulo, franciscan 
- columbianul Dario Castrillon Hoyos, 75 de ani: prefectul Congregaţiei pentru Cler
- argentinianul Jorge Mario Bergoglio, 68 de ani: arhiepiscop de  Buenos Aires, primul iezuit primat al Argentinei
- indianul Ivan Dias, 69 de ani: arhiepiscop de Bombay, diplomat (foto) 
- indianul Telesphore Placidus Toppo, 65 de ani: arhiepiscop de  Ranchi, preşedintele Conferinţei Episcopilor Catolici din India  
- nigerianul Francis Arinze, 72 de ani: prefect al Congregaţiei Cultului Divin, specialist în islam.

 

Ioachim Arnăutu

 

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 40/ianuarie-februarie 2008