Vizita Papei Benedict al XVI-lea în Moscheea Albastră din Istanbul

 

PARTEA I

Rolul Conciliului Vatican II în modificarea dogmei catolice

La jumătatea secolului trecut, Conciliul Vatican II (1962-1965) a reuşit să modifice din temelii catolicismul tradiţional. Documentele adoptate la acest conciliu, care nu au neglijat nici un aspect al vieţii bisericeşti, au introdus concepte străine de catolicism, menite a deschide porţile unui sincretism religios vulgar. Prin strădaniile ultimilor doi papi, Ioan Paul al II-lea şi Benedict al XVI-lea, aceste concepte încep să aducă roade.

Două din problemele cărora li s-a acordat o importanţă deosebită la Conciliul Vatican II privesc relaţia Bisericii Catolice cu alte confesiuni şi religii, urmărind unificarea tuturor creştinilor (documentul ,,Unitatis redintegratio”) şi apropierea şi colaborarea creştinilor cu necreştinii, care să conducă, în final, la unificare (documentul ,,Nostra aetate”).

După conciliu, Papa Paul al VI-lea (1897-1978; pontif între anii 1963-1978) a propovăduit cu tărie cele două idei, pentru ca Ioan Paul al II-lea să treacă gradat la punerea lor în practică. Astfel, printre succesele răsunătoare repurtate de acesta se numără: întâlnirile şi rugăciunile interreligioase de la Assisi (prima a avut loc la 27 octombrie 1986, când pe altarul central din bazilică, Dalai Lama a aşezat o statuetă a lui Buddha; a doua în 1993; a treia în 2002, unde a fost prezent cardinalul Ratzinger, actualul papă), la care au participat catolici, protestanţi, ortodocşi, evrei, musulmani, hinduşi, budişti şi chiar animişti; vizita la Zidul Plângerii (în cadrul pelerinajului din timpul anului jubiliar 2000) şi într-o moschee din Damasc, Siria, întâlnirile repetate cu diferiţi conducători ai religiei mozaice, mesaje către budişti, cinstirea şi sărutarea Coranului etc.

În afara gesturilor personale ale papei, faţă de religiile necreştine, în anii pontificatului său, conducătorii Bisericii Catolice au promovat un sincretism sălbatic, iniţiind ceremonii hindu în biserici catolice[1], liturghii catolice în temple budiste[2], introducând tehnici de meditaţie orientale în mânăstirile catolice etc.

 

Cronica ext 34-2

23-26 mai 2003. Un preot propovăduieşte maicilor catolice, care s-au
adunat pentru o perioadă de reculegere la templul budist Hsi lai din California.
În spatele preotului se află un altar pentru a săvârşi liturghia catolică
aşezat chiar în faţa statuii lui Buddha

 

În mod repetat, papa a făcut declaraţii în favoarea strângerii relaţiilor dintre creştini şi necreştini, vorbind despre valorile comune ale creştinismului cu diferite religii necreştine şi săvârşind gesturi în sprijinul acestor idei: rugăciuni şi acte de evlavie faţă de valori necreştine.

În această campanie de reunire a religiilor necreştine în panteonul catolic, similară tacticii Imperiului Roman de a aduna zeii popoarelor cucerite în panteonul religiei romane, succesorul său, Papa Benedict al XVI-lea, îi calcă cu hotărâre pe urme. Astfel, deşi poate contextul mondial s-a schimbat în parte şi problemele sunt altele, deşi cei doi conducători ai Bisericii Catolice, unul de origine slavă (Papa Ioan Paul al II-lea), iar celălalt de origine germană (Papa Benedict al XVI-lea), au personalităţi diferite, există o identitate de acţiune: ambii sunt vajnici apărători şi propovăduitori ai aşa-ziselor valori catolice impuse de Conciliul Vatican II.

Evident, există diferenţe în modul de acţiune, acestea datorându-se, în primul rând, faptului că actualul papă construieşte pe temelia pusă de Ioan Paul al II-lea, vreme de 27 de ani (1978-2005); cei doi conducători ai Bisericii Catolice iniţiază şi conduc etape diferite de implementare a ideilor conciliului. Încă de la prima slujbă săvârşită ca pontif, Papa Benedict al XVI-lea a promis că îşi va dedica întreaga energie ,,reconstruirii unităţii depline şi vizibile a tuturor creştinilor şi promovării dialogului interreligios. Pentru aceasta, manifestarea bunelor sentimente nu este suficientă. Este nevoie de gesturi concrete care să pătrundă spiritele şi să mişte conştiinţele”[3].

Cuvintele sale dezvăluie intrarea într-o nouă etapă a planului de unificare a religiilor lumii şi, după ,,manifestarea bunelor sentimente” din vremea Papei Ioan Paul al II-lea (întâlniri, discuţii, mesaje papale cu ocazia diverselor sărbători ale religiilor necreştine), Benedict va face ,,gesturi concrete care să pătrundă spiritele şi să mişte conştiinţele”. Analiştii susţin că ,,astfel de declaraţii prefaţează o serie de iniţiative extrem de spectaculoase din partea lui Ratzinger”[4], care nu s-au lăsat prea mult aşteptate.

 

 Cronica ext 34-3

6 octombrie 1997. Arhiepiscopul catolic de Mumbal, Ivan Diaz, arde tămâie
în faţa zeităţii hinduse Ganesha la inaugurarea unui seminar internaţional
cu tema cosmologie şi antropologie hinduso-creştină, la Mumbal

 

În primul rând, este de remarcat faptul că el a continuat cu fidelitate campaniile predecesorului său: în august 2005 a vizitat sinagoga din Cologne (Köln), în martie şi iunie 2006 s-a întâlnit cu budişti la Vatican, în 2006 a avut loc o nouă întâlnire interreligioasă la Assisi. Organizată pentru a marca 20 de ani de la prima întrunire interreligioasă de la Assisi din 1986, ea a avut loc pe 4-5 septembrie, cu participarea musulmanilor, evreilor, budiştilor, şintoiştilor etc.

 

Prelegerea papei de la Universitatea din Regensburg

Însă prima iniţiativă spectaculoasă a pontificatului său (primul ,,gest concret”), bine regizată, cu numeroase implicaţii, a avut loc în toamna anului 2006: prelegerea din 12 septembrie de la Regensburg, Germania şi legat de aceasta, ca o consecinţă firească, vizita din 30 noiembrie la Moscheea Albastră din Istanbul, unde s-a închinat ca musulmanii, cinstindu-l pe Allah ca Dumnezeu.

În perioada 9-14 septembrie 2006, Papa Benedict al XVI-lea a efectuat o călătorie pe meleagurile natale, regiunea Bavaria din Germania, unde a slujit la München, a vizitat Altötting - principalul loc de pelerinaj al catolicilor din Germania, şi s-a exprimat împotriva secularizării din ce în ce mai accentuate a lumii occidentale[5]. Evenimentele cruciale ale vizitei sale în Germania au avut loc pe 12 septembrie: prelegerea sa la Universitatea din Regensburg (cu implicaţii pentru dialogul interreligios) şi săvârşirea unei vecernii ecumeniste în catedrala din Regensburg (cu implicaţii pentru dialogul intercreştin).

Astfel, pe 12 septembrie 2006, în aula prestigioasei Universităţi din Regensburg, în prezenţa profesorilor universitari, cercetătorilor universităţii şi a peste 1.000 de reprezentanţi ai diferitelor confesiuni creştine: ortodocşi, protestanţi, catolici, evanghelişti, luterani şi baptişti, reuniţi într-un adevărat summit ecumenist, Papa Benedict al XVI-lea a ţinut o prelegere intitulată ,,Credinţă, raţiune şi universitate - amintiri şi reflecţii”[6], dedicată etapelor de descreştinare care au avut loc în ultimele secole.

Profitând de subiectul său – relaţiile dintre credinţă şi raţiune, papa a făcut referire la islam, amintind cuvintele împăratului bizantin Manuel al II-lea Paleologul (1350-1425). În 1391, în timpul asediului Constantinopolului de către musulmani, acesta a purtat mai multe dialoguri cu un învăţat persan, vorbind despre diferenţele dintre cele două religii, creştină şi musulmană[7]. Papa citează din a 7-a Controversă, în care împăratul bizantin abordează problema jihadului (războiul sfânt islamic): ,,Arată-mi ce a adus nou Mahomed. Nu vei găsi decât lucruri urâte şi neomeneşti, precum porunca de a impune prin sabie credinţa propovăduită de el”.

Papa continuă, atingând alte subiecte sensibile pentru musulmani, precum concepţia diferită despre Dumnezeu în religia creştină şi cea islamică: ,,Pentru doctrina musulmană, Dumnezeu este transcendent în mod absolut, voinţa sa neavând nici o legătură cu conceptele omeneşti, nici chiar cu raţiunea”. În plus, papa se leagă în mod direct de cartea sfântă a musulmanilor, Coranul, comentând apariţia unor versete în momente diferite ale istoriei: ,,Împăratul trebuie să fi ştiut că în sura 2, 256 din Coran, scrie: ,,Credinţa nu poate fi impusă cu forţa”. Potrivit experţilor, aceasta este una dintre sura din perioada timpurie, când Mahomed nu avea putere şi se afla sub ameninţare. Dar, bineînţeles, împăratul ştia şi versetele dezvoltate mai târziu şi notate în Coran, referitoare la războiul sfânt”[8].

După ce papa punctează aceste aspecte legate de islam, revine cu nonşalanţă la tema discursului său şi vorbeşte despre descreştinarea prin care a trecut societatea în ultimele secole, descriind pe larg etapele acestui proces complex, fără a se mai referi în vreun fel la islam.

 

Reacţia lumii islamice la discursul papei

De îndată ce presa a preluat cuvintele papei, mediatizând, cu titluri incendiare, afirmaţiile sale referitoare la religia musulmană şi profetul ei, lumea islamică a reacţionat extrem de rapid şi dur. Din Turcia până în India, din Egipt până în Pakistan, şefi de state musulmane, parlamente şi conducători religioşi musulmani, sunniţi şi şiiţi deopotrivă, de pe toate meridianele, au reacţionat la unison condamnând cu indignare cuvintele papei şi cerând insistent ca acesta să-şi ceară iertare pentru aserţiunile sale.

Printr-un comunicat comun, monarhiile petroliere din Golf - Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Kuweit, Qatar, Bahrain şi Oman, au solicitat scuze personale papei, afirmând că remarcile sale au adus prejudicii islamului şi profetului Mahomed. Organizaţia egipteană Fraţii Musulmani, ca şi liderul unui partid islamic din Kuweit, a cerut ca toate ţările arabe islamice să-şi retragă ambasadorii de la Vatican şi să-i expulzeze pe cei ai Vaticanului până când papa îşi va cere iertare[9].

Pe 15 septembrie, Parlamentul Pakistanului a adoptat o rezoluţie prin care îi cerea papei să-şi retragă cuvintele: ,,Cuvintele depreciative ale papei despre filozofia jihadului şi despre profetul Mahomed au rănit sentimentele întregii lumi musulmane, existând pericolul răspândirii duşmăniei între religii”[10]. Frăţia musulmană din care fac parte 58 de state islamice l-a acuzat pe Benedict că duce ,,o adevărată campanie de denigrare a profetului Mahomed” şi i-a cerut să-şi retragă cuvintele[11].

În India, unde există o importantă comunitate musulmană, preşedintele Comisiei Naţionale pentru Minorităţi, Hamid Ansari, a declarat că ,,limbajul folosit de papă sună ca vorbele predecesorilor săi din secolul al XII-lea, care au lansat cruciadele. (...) Acest lucru mă surprinde, deoarece Vaticanul are o relaţie foarte bună cu lumea musulmană”[12].

Deputatul marocan islamist Abdelilah Benkirane a calificat aserţiunile papei drept ,,o ofensă la adresa a peste un miliard de musulmani”[13], regatul Marocului rechemându-şi ambasadorul de la Vatican ,,pentru consultări”, alţi critici ai discursului papal fiind premierul palestinian Ismail Hanyeh şi cunoscutul cleric musulman din Qatar, şeicul Youssef al-Qardawi[14].

Declaraţiile papei au stârnit, de asemenea, vâlvă printre musulmanii din Europa. Astfel, secretarul general al Consiliului Central Musulman din Germania, Aiman Mazyek, a declarat că ,,îi vine greu să creadă” faptul că papa vede ,,graniţa dintre islam şi creştinism tocmai în modul de raportare la violenţă”. ,,La urma urmei şi istoria creştinismului a fost una sângeroasă - este de ajuns să ne gândim la cruciade sau la convertirile forţate ale evreilor şi musulmanilor spanioli”[15].

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 34/martie-aprilie 2007

 

 

 

PARTEA A II-A

Din nefericire, protestele verbale au fost însoţite de violenţe

Una dintre cele mai dure reacţii faţă de afirmaţiile papei a avut-o Turcia, ţară în care papa avea programată o vizită pentru luna noiembrie. Prim-ministrul Recep Tayyip Erdogan a declarat că papa ar trebui să-şi ceară iertare pentru ,,declaraţiile urâte, nefericite” din Germania[16]. O poziţie dură a adoptat conducătorul departamentului pentru afaceri religioase din cadrul guvernului Turciei, Ali Bardakoglu. Lăsând deoparte orice subtilitate diplomatică, pe 15 septembrie, el l-a acuzat pe papă de aroganţă şi ostilitate: ,,Faptul că un teolog critică aspecte care ţin de istoria unei religii sau au legătură cu membrii acesteia este de înţeles. Însă trimiterea la textele sacre, la Cartea Sfântă sau la persoana profetului reprezintă un semn clar de ostilitate, de aroganţă, menit să aţâţe războiul dintre religii”[17]. Tot Bardakoglu preciza de ce lumea islamică s-a supărat atât de tare: ,,Uneori şi noi criticăm lumea creştină pentru erorile sale, dar nu defăimăm niciodată pe Iisus Hristos, Biblia sau sanctitatea creştinătăţii”[18].

Din nefericire, protestele musulmanilor nu s-au limitat doar la cuvinte aspre la adresa Papei Benedict al XVI-lea, a Bisericii Catolice şi a creştinismului în general. Începând cu 15 septembrie, musulmanii au declanşat violenţe asemănătoare celor care au avut loc odată cu publicarea caricaturilor la adresa islamului. Pe 15 septembrie, în Fâşia Gaza, a fost lansată o grenadă contra celei mai vechi biserici din regiune.

Sâmbătă, 16 septembrie, cinci biserici creştine din Nablus, Cisiordania (una anglicană, una ortodoxă şi două catolice) şi din Gaza (ortodoxă) au fost atacate cu cocktail-uri Molotov şi incendiate, însă fără a se înregistra victime. Într-o biserică din oraşul irakian Basra a explodat o bombă, provocând pagube minore. În ziua următoare, au fost incendiate alte două biserici din Cisiordania. Cel mai grav incident a avut loc în Somalia: o călugăriţă catolică italiancă a fost ucisă de bărbaţi neidentificaţi într-un spital din Mogadiscio, capitala acestei ţări[19].

 

Vaticanul a declanşat o campanie de detensionare a relaţiilor cu lumea musulmană

Vaticanul a încercat să detensioneze situaţia, emiţând mai multe comunicate de presă, iar înalţi demnitari ai Vaticanului, ca şi experţi în problemele lumii islamice, au luat poziţie publică, străduindu-se să ,,explice” cuvintele papei de la Regensburg.

Astfel, pe 15 septembrie, directorul serviciului de presă al Sfântului Scaun, părintele Federico Lombardi, a declarat într-un comunicat că papa ,,nu a avut intenţia să se lanseze într-o analiză aprofundată a jihadului şi a credinţei musulmane referitoare la acesta, cu atât mai puţin să lezeze sentimentele religioase ale credincioşilor musulmani”. De asemenea, el a insistat că ,,intenţia papei este de a cultiva o poziţie de respect şi dialog faţă de alte religii şi culturi, inclusiv faţă de islam”.

Sâmbătă, 16 septembrie, Secretariatul Vaticanului a emis o declaraţie scrisă în care se menţionează că afirmaţiile referitoare la islam şi la jihad făcute de papă în Germania, ,,au fost interpretate într-o manieră care nu corespunde intenţiilor sale”. Secretarul Vaticanului, cardinalul Tarcisio Bertone, a ţinut să precizeze că papa ,,nu a renunţat la respectul şi stima pe care le poartă celor care urmează credinţa islamică”[20].

După ce comunicatele de presă ale Vaticanului au fost declarate ,,insuficiente” de liderii religioşi ai lumii islamice, papa a reluat personal subiectul în timpul predicii duminicale de a doua zi. Adresându-se mulţimii adunate la reşedinţa de vară, Castelgandolfo, pentru prima oară de la cuvintele care au stârnit nemulţumirea lumii musulmane, el a spus: ,,Sunt profund îndurerat de reacţiile stârnite în unele ţări de un scurt pasaj din discursul meu din Bavaria (...), considerat ofensator la adresa credinţei musulmane, deşi era vorba doar despre un citat dintr-un text medieval, care nu exprimă în nici un fel gândurile mele”. El şi-a exprimat speranţa că ,,acest lucru (n.r.: comunicatele de presă şi declaraţia sa personală) va contribui la aplanarea spiritelor şi la clarificarea adevăratului sens al discursului, care a fost şi este, în ansamblul lui, o invitaţie la un dialog deschis şi sincer, pe baza unui uriaş respect reciproc”[21].

Deşi s-a declarat ,,profund îndurerat” de reacţia musulmanilor la cuvintele sale, papa nu şi-a cerut iertare, cum au pretins liderii islamici, iar justificările Vaticanului au fost, s-ar putea spune, ilare. Această stare de lucruri a dus la scindarea lumii musulmane în ce priveşte reacţia sa faţă de cuvintele papei, o parte a ei devenind şi mai mânioasă şi violentă, în vreme ce alta a răspuns pozitiv la ,,durerea” papei.

 

Lumea musulmană se scindează în reacţia sa faţă de cuvintele papei

Astfel, Mohammad Habib, unul dintre responsabilii Frăţiei musulmane, a declarat: ,,Considerăm declaraţia papei drept o retractare a afirmaţiilor precedente. Este un pas bun în direcţia unor scuze”. Şi Consiliul musulmanilor din Germania a afirmat într-un comunicat: ,,Precizările făcute duminică de suveranul pontif sunt importante pentru calmarea protestelor”. La rândul său, preşedintele indonezian Susilo Bambang Yudhoyono a solicitat păstrarea armoniei dintre religii.

Pe de altă parte, a continuat incendierea bisericilor, zeci de mii de oameni au manifestat cerând ,,uciderea cruciaţilor” şi s-au făcut numeroase declaraţii dure prin care musulmanii cereau ca papa să-şi ceară iertare. Pe 18 septembrie, peste 100 de membri ai unei grupări radicale indoneziene, Frontul Apărătorilor Islamului, au manifestat la Jakarta, cerând ca ,,papa să prezinte scuze publice adresate musulmanilor”. În oraşul irakian Basra, 500 de manifestanţi au dat foc unei efigii a papei, precum şi drapelelor germane şi americane, declarând război celor ,,care venerează Sfânta Cruce”. La Teheran, Iran, numeroşi elevi au manifestat în faţa sediului Nunţiaturii apostolice, în Kaşmirul pakistanez, 150 de persoane au protestat, solicitând ca papa să-şi ceară iertare, scandând ,,moarte papei” şi arzând imagini ale acestuia[22].

În acest vacarm de proteste internaţionale, a intervenit liderul spiritual al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, care a văzut în declaraţiile papei, ,,ultima verigă a unei cruciade americano-sioniste contra islamului”. Grupările radicale islamice au ameninţat cu continuarea jihadului până la înfrângerea Occidentului. Ramura irakiană a reţelei al-Quaeda declara: ,,Îi spunem servitorului cruciaţilor (papa): aşteptaţi-vă la o înfrângere. Ne vom continua jihadul ... Vom distruge Crucea. Nu veţi avea o altă alegere decât islamul sau moartea”[23].

Altă grupare armată irakiană, Jaich al-Mujahidin ameninţa: ,,Jurăm să distrugem crucea lor din inima Romei (...), iar Vaticanul lor va fi lovit şi deplâns de papă”[24]. Sute de lideri religioşi radicali pakistanezi s-au întâlnit în localitatea Lahore şi au cerut papei, într-o declaraţie comună, renunţarea la funcţiile pe care le deţine, pe motiv că a ,,încurajat ura între religii”[25].

 

Sfântul Scaun lansează o a doua campanie de dezamorsare a situaţiei create de discursul de la Regensburg

Între timp, Sfântul Scaun a lansat o amplă ofensivă diplomatică în vederea dezamorsării crizei intervenite în relaţiile cu lumea musulmană. În primul rând, cardinalul Tarcisio Bertone a dat misiune nunţilor apostolici (n.r.: ambasadorii Vaticanului) din ţările musulmane ,,să prezinte şi să explice autorităţilor politice şi religioase din ţările unde sunt acreditaţi”[26] afirmaţiile papei referitoare la islam.

Apoi, pe 20 septembrie, în cadrul primei audienţe generale acordate la Vatican după protestele din lumea islamică, Papa Benedict al XVI-lea a revenit asupra discursului de la Regensburg şi a incidentului creat de acesta. El ,,şi-a exprimat sentimentele de profund respect faţă de marile religii, în special faţă de musulmani, cu care noi creştinii avem în comun credinţa într-un singur Dumnezeu şi colaborăm pentru apărarea drepturilor omului, a păcii şi a libertăţii”. În acelaşi timp, el a afirmat: ,,Cuvintele mele au fost greşit înţelese” şi a evitat din nou să-şi ceară oficial scuze. ,,Sunt aşadar convins că, după primele reacţii, afirmaţiile pe care le-am făcut la Universitatea din Regensburg vor putea constitui un elan şi o încurajare pentru un dialog pozitiv”, a adăugat papa[27].

Următorul pas al ofensivei diplomaţiei catolice l-a reprezentat întâlnirea Papei Benedict al XVI-lea cu 22 de ambasadori ai ţărilor musulmane acreditaţi la Vatican şi 19 reprezentanţi ai comunităţilor islamice din Italia, la Castelgandolfo, pe 25 septembrie 2006. Într-un discurs concis, papa a declarat că scopul audienţei constă în ,,consolidarea legăturilor de prietenie dintre Sfântul Scaun şi ţările musulmane” şi ,,reafirmarea stimei şi respectului pe care Sfântul Scaun le nutreşte pentru lumea musulmană”.

Fără a-şi cere scuze, papa a pledat din nou pentru dialogul interreligios care ,,reprezintă o necesitate vitală şi de care depinde însuşi viitorul nostru. Avem absolută nevoie de realizarea unui dialog autentic între religii şi culturi, dialog în măsură să ne ajute să depăşim, într-un spirit de înţelegere avantajoasă, tensiunile”. ,,Biserica priveşte cu mare stimă lumea musulmană care crede într-un singur Dumnezeu”, a mai spus el.

 

În ciuda relaţiei extrem de tensionate dintre lumea creştină şi cea musulmană, papa continuă să trateze situaţia cu multă insolenţă

Şi această a doua campanie de dezamorsare a situaţiei create a fost întemeiată pe o strategie bizară, ca şi cum Vaticanul ar face acum primii paşi în lumea diplomaţiei. În ciuda diverselor declaraţii şi a întâlnirii dintre papă şi ambasadorii ţărilor musulmane, stilul în care s-a abordat relaţia aproape explozivă dintre lumea creştină şi cea musulmană a fost, mai degrabă, sfidător şi batjocoritor.

Acest aspect ciudat al problemei nu a scăpat marilor cotidiene. De fapt, dintru bun început, mass-media a analizat dacă Papa Benedict al XVI-lea a făcut o gafă în discursul de la Regensburg, sau cuvintele sale au avut un scop. O parte destul de importantă a presei a relatat incidentul de la Regensburg, considerându-l o ,,gafă monumentală” a papei şi punând cuvintele lui Benedict pe seama vederilor sale conservatoare şi anti-islamice. Astfel, Sunday Times scria: ,,Cuvintele lui Benedict al XVI-lea trădează vechea sa antipatie faţă de islam”.

Însă, o mică parte a ziariştilor a afirmat destul de limpede că discursul papal nu a fost o gafă, un incident nefericit, ci totul a fost bine plănuit. Iată câteva exemple: ,,Principala problemă pentru mulţi analişti este cum de a fost posibil ca papa să facă o asemenea referire la adresa islamului, fiind exclus, pentru un om atât de riguros şi inteligent, să fie vorba de o simplă gafă[28]. Sau: ,,Numai naivii pot crede – consideră analiştii – că Papa Benedict al XVI-lea a citat întâmplător din Manuel al II-lea Paleologul, Împăratul Bizanţului, în controversatul său discurs de la Regensburg. (...) Mulţi analişti sunt de părere că nu poate fi vorba despre o ,,neînţelegere”, despre un viciu de comunicare. Şi nici despre un accident întâmplător”[29].

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 35/mai-iunie 2007

 

 

 

PARTEA A III-A

În ce priveşte prelegerea papei de la Universitatea din Regensburg, ,,mulţi analişti sunt de părere că nu poate fi vorba despre o ,,neînţelegere”, despre un viciu de comunicare, şi nici despre un accident întâmplător”

În sprijinul ideii că citatul din împăratul bizantin nu a fost o gafă se pot aduce mai multe argumente. În primul rând, Papa Benedict al XVI-lea este un teolog reputat, cu o solidă cultură teologică. El a studiat filozofia şi teologia la Universitatea din München şi la Şcoala Superioară din Freising (1946-1951) şi a obţinut doctoratul în teologie în 1953. Vorbeşte mai mult de opt limbi străine, printre care greaca veche şi ebraica.

Mai târziu, după ce a urcat treptele ierarhiei catolice, pentru calităţile sale intelectuale şi erudiţia sa, a fost numit, în 1981, de către Papa Ioan Paul al II-lea, prefect al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei (n.r.: instituţie extrem de importantă a Bisericii Catolice, care se ocupă de puritatea credinţei catolice) şi preşedinte al Comisiei Biblice şi al Comisiei Pontificale Teologice Internaţionale.

În al doilea rând, vizitele, ceremoniile şi discursurile unor personalităţi de talia papei sunt programate şi gândite de mii de ori până în cel mai mic detaliu de ordin protocolar, fără a mai vorbi de conţinutul ideatic al unui discurs. Ţinând cont de acestea, iată cum a fost văzut discursul său de către unii analişti:

,,Discursul de la Regensburg al Papei Benedict al XVI-lea a fost rostit la o zi după cea de-a cincea aniversare a evenimentelor tragice de la 11 septembrie 2001. A fost alegerea Suveranului Pontif, nu a organizatorilor. Turneul din Germania fusese pregătit, până în cele mai mici detalii, cu mult timp înainte. Fiecare acţiune a papei, fiecare cuvânt rostit este analizat dinainte de Vatican. Toate implicaţiile, toate consecinţele posibile sunt cântărite atent[30].

Acest lucru a fost sesizat şi de musulmani, gruparea Jaich al-Mujahidin afirmând: ,,Afirmaţiile papei nu au fost provocate de lipsa de cunoaştere. Ele au fost bine calculate. (...) Acestea coincid cu a cincea comemorare a cuceririi Manhattan-ului (n.r.: atentatele de la 11 septembrie)[31].

Nu în ultimul rând, exista precedentul dramatic al caricaturilor îndreptate împotriva credinţei musulmane. Nimeni nu poate să pretindă că nu a ştiut cum va reacţiona lumea islamică, iar disputa pe marginea discursului papei survine la doar şapte luni după revoltele populare din ţările musulmane, soldate cu zeci de morţi, revolte provocate de publicarea în ziarele occidentale a unor caricaturi în care apărea profetul Mahomed.

Asemenea celui care a făcut caricaturile, papa nu s-a legat de liderii islamici actuali, ci de însuşi Mahomed. ,,Papa şi toţi necredincioşii ar trebui să ştie că nici un musulman, sub nici un fel de circumstanţe, nu poate tolera o insultă la adresa Profetului”[32], afirmau clericii din Pakistan, referindu-se la cuvintele sale. Oare Benedict, un intelectual şi teolog erudit, nu a ştiut aceste lucruri sau le-a ignorat cu bună ştiinţă ?

În ce priveşte declaraţiile, observaţiile şi clarificările ulterioare pe marginea discursului său de la Regensburg, acestea sunt atât de ilare, încât mai degrabă vădesc sfidarea şi batjocura Vaticanului la adresa musulmanilor. În plus, papa a refuzat cu obstinaţie să-şi ceară scuze, în mai multe rânduri.

Însă, unii musulmani nu s-au lăsat deloc impresionaţi de prestaţia relativ proastă a Vaticanului. Iată ce spune Abdel Moneim Abul Futuh, un oficial al grupării Frăţia musulmană din Egipt: ,,Papa regretă că declaraţiile sale au fost greşit interpretate, dar aici nu este vorba de nici o interpretare eronată”[33].

 

Dacă ,,gafa” de la Regensburg a fost premeditată, care a fost mobilul ei ?

Argumentând că incidentul de la Regensburg nu a fost o gafă, mass-media a căutat să descopere mobilul acţiunii sale, încercând să o explice fie prin poziţia anti-islamică a papei, fie ca un act dintr-un plan politic al Vaticanului. Însă adevăratul ţel urmărit de diplomaţii vaticani, prin provocarea unei reacţii atât de puternice în lumea musulmană, este impulsionarea puternică a dialogului interreligios dintre creştini şi musulmani.

Un prim argument este scrisoarea unui grup de 38 de lideri religioşi care au răspuns invitaţiei papei la un dialog serios între creştinism şi islam. Scrisoarea deschisă adresată papei este semnată de reprezentanţii fiecărei ramuri majore a islamului, incluzându-i pe marii muftii din Egipt, Rusia, Bosnia, Croaţia, Kosovo, Oman şi Uzbekistan, ayatolahul irakian Mohamed al Tashiri, prinţul Ghzi bin Muhammad bin Talal al Iordaniei, autorităţi religioase din Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Indonezia, Iran, Kuweit, Pakistan şi Maroc.

Aceştia dau o replică amplă la discursul papal, indicând respectuos ceea ce ei consideră a fi ,,erori sau suprasimplificări în modul în care papa tratează islamul”. Explicând că gândirea islamistă nu vede un conflict între credinţă şi raţiune, că termenul ,,jihad” este corect folosit doar când se face referire la lupta credincioşilor de a fi fideli credinţei, cei 38 de lideri musulmani îşi exprimă speranţa într-un ,,dialog sincer”. Scrisoarea a fost socotită de către catolici un ,,gest de mare importanţă pentru dialogul interreligios”[34].

În plus, după incidentul creat la Regensburg, Papa Benedict al XVI-lea a început să propovăduiască cu mai multă putere respectul faţă de islam, dialogul interreligios şi apropierea de credinţa islamică; punctul forte al apologiei sale este aserţiunea potrivit Cronica ext 36-3căreia creştinii şi musulmanii cred în acelaşi Dumnezeu. Iar pentru a da mai multă legitimitate celor afirmate, papa a început să-şi pună în practică declaraţiile. Într-un interviu acordat reţelei italiane de televiziune RAI2, cardinalul Tarcisio Bertone, secretarul de stat al Vaticanului, ,,a subliniat intenţia Sfântului Scaun de a continua eforturile pentru dialogul interreligios, în special cu islamul”[35].

 

Papa Benedict al XVI-lea vizitând Moscheea Albastră din Istanbul, 30 noiembrie 2006. Aceasta este a doua vizită a unui papă într-o moschee, după vizita Papei Ioan Paul al II-lea la Moscheea Omeyyazilor din Damasc, Siria, în 2001

 

Astfel, cu ocazia încheierii Ramadanului, pe 23 octombrie 2006, Papa Benedict al XVI-lea a adresat un ,,salut cordial” musulmanilor: ,,Sunt fericit să transmit un salut cordial musulmanilor din întreaga lume care sărbătoresc în aceste zile sfârşitul Ramadanului. Lor le adresez toate gândurile mele de pace şi linişte. (...) Vă chem pe toţi să ne rugăm împreună Celui Atotputernic pentru a le da liderilor politici şi conducătorilor religioşi din Irak şi din întreaga lume curajul necesar pentru a-i ajuta pe aceşti oameni să-şi Cronica ext 36-4reconstruiască patria”[36].

Însă, el nu s-a limitat la declaraţii, saluturi cordiale şi gesturi de apreciere faţă de lumea musulmană - pe care, de altfel, le-a înfăptuit şi predecesorul său - şi a făcut un mare pas înainte, punând în practică toate aceste mărturisiri ale ,,bunei sale credinţe” ...

 

Papa rugându-se alături de un cleric musulman, în timpul vizitei sale în Moscheea Albastră din Istanbul

 

,,Papa predică dialogul creştino-musulman”, titrează Evenimentul zilei

Ca urmare, în perioada 28 noiembrie - 1 decembrie 2006, Papa Benedict al XVI-lea a efectuat o vizită apostolică în Turcia (prima într-o ţară majoritar musulmană), la invitaţia Patriarhului Bartolomeu I al Constantinopolului şi a preşedintelui ţării, Ahmet Necdet Sezer. În cadrul întâlnirilor cu oficialităţile turce, papa şi-a exprimat din nou respectul şi ataşamentul pentru religia islamică, pe care a numit-o ,,religie a păcii”[37]. Având o întrevedere cu marele muftiu Ali Bardakoglu, Ministrul Cultelor, papa a reluat subiectul colaborării dintre creştini şi musulmani şi al credinţei comune în acelaşi Dumnezeu. Şi, demn de remarcat, de această dată, a ,,găsit” un citat mai fericit decât cel folosit la Regensburg:

,,Ca exemplu al respectului fratern cu care creştinii şi musulmanii pot să acţioneze împreună, doresc să citez câteva cuvinte adresate de Papa Grigorie al VII-lea, în anul 1076, unui principe din Africa de Nord, care a acţionat cu multă bunăvoinţă faţă de creştinii aflaţi sub jurisdicţia sa. Papa Grigorie al VII-lea a vorbit despre caritatea specială pe care creştinii şi musulmanii şi-o datorează reciproc, pentru că ,,noi credem şi mărturisim un singur Dumnezeu, chiar dacă în moduri diverse, în fiecare zi lăudându-L şi venerându-L ca Ziditor al veacurilor şi stăpân al acestei lumi”.”[38]

Momentul culminant al călătoriei sale în Turcia l-a constituit vizita la Moscheea Albastră din Istanbul pe 30 noiembrie 2006. Acolo, papa a pus în practică tot ceea ce propovăduiseră până atunci, el şi ceilalţi conducători de vază ai Bisericii Catolice de după Conciliul Vatican II: creştinii şi musulmanii au acelaşi Dumnezeu, aşa că ei pot să se închine şi să se roage împreună.

Întâmpinat de marele muftiu al Istanbulului, Mustafa Cagrici, care i-a vorbit despre elementele fundamentale ale rugăciunii musulmane, papa a urmat supus sfatul muftiului de a se întoarce către ,,Kiblah” - direcţia Mecca şi i-a invitat pe însoţitorii săi să procedeze la fel. Apoi, încrucişându-şi mâinile peste abdomen într-o atitudine caracteristică pentru rugăciunea musulmană, cunoscută sub numele de ,,poziţia liniştii”, cu ochii închişi, s-a rugat împreună cu musulmanii vreme de câteva minute.

Liderii religioşi musulmani şi ziariştii turci au fost extrem de încântaţi de gestul papei, care a rezolvat litigiul dintre lumea islamică şi cea creştină într-o manieră în care numai moderniştii ştiu să procedeze. Cotidianul Aksam scria: ,,Vizita papei începută cu teamă s-a terminat cu o surpriză minunată: rugăciunea din Moscheea Albastră”. Cotidianul popular Hurriyet nota: ,,În Moscheea Sultan Ahmet (n.r.: numele oficial al clădirii), Benedict al XVI-lea s-a întors către Mecca şi s-a rugat ca musulmanii”[39].

Ziarele internaţionale au privit evenimentul într-un mod similar. London Guardian titra: ,,Papa şi clericul musulman s-au rugat în moscheea istorică”; El Mundo din Madrid scria: ,,Rugăciunea din moschee este simbolul vizitei papei”, iar The New York Times: ,,Papa s-a întors spre Mecca şi s-a rugat ca musulmanii”[40].

În schimb, presa catolică a încercat să muşamalizeze gestul papei, cel puţin să-i micşoreze importanţa, pentru liniştirea conştiinţelor credincioşilor catolici, pentru care rugăciunea cu musulmanii este încă ceva de neconceput. Astfel, chiar înainte de încheierea vizitei papei în Turcia, purtătorul de cuvânt al Vaticanului, părintele Federico Lombardi le-a explicat ziariştilor că, în realitate, papa nu s-a rugat, ci ,,s-a oprit într-un moment de meditaţie şi aducere aminte”[41].

Presa catolică românească a prezentat lucrurile în acelaşi fel: ,,În seara zilei de joi, 30 noiembrie 2006, în Istanbul, Papa Benedict al XVI-lea a mers la Moscheea Albastră, unde el şi marele muftiu s-au oprit pentru un moment de meditaţie[42].

La mai puţin de o săptămână, pe 6 decembrie 2006, papa însuşi a respins afirmaţiile lui Lombardi, declarând în timpul unei audienţe că ,,el s-a rugat în moschee”[43] ...

 

Apostazia Bisericii Catolice, ,,prescrisă” de Conciliul Vatican II, se transformă în realitate, punct cu punct

Prin această ultimă transpunere în faptă a ,,prescripţiilor” Conciliului Vatican II, Biserica Catolică a călcat încă o dată în picioare creştinismul, de dragul islamului. Documentul ,,Nostra Aetate” adoptat de Conciliul Vatican II stipulează: ,,Biserica îi priveşte de asemenea cu stimă pe musulmani, care Îl adoră pe Dumnezeul cel unic, viu, existent în Sine, atotputernic şi îndurător, Creatorul cerului şi al pământului, care a vorbit oamenilor. (...) Deşi ei nu-l recunosc pe Iisus ca Dumnezeu, Îl venerează totuşi ca profet; o cinstesc pe mama Lui, Fecioara Maria, şi chiar o invocă uneori cu pietate”.Cronica ext 36-5

 

14 mai 1999. Papa Ioan Paul al II-lea sărută Coranul. Celor care obiectează că această carte este Coranul, le aducem ca argument un fragment din declaraţia patriarhului catolic caldeean Rafail I (consemnată într-un interviu pentru FIDES News Service, 1 iunie 1999): ,,Pe 14 mai, am fost primit de papă, împreună cu o delegaţie alcătuită din imamul şiit al Moscheii Khadum şi preşedintele sunnit al consiliului de administraţie al Băncii Islamice a Irakului. De asemenea, era prezent un reprezentant al Ministerului irakian al religiei. (...) La sfârşitul audienţei, papa s-a închinat în faţa cărţii sfinte a islamului, Coranul, oferită lui de delegaţie, şi a sărutat-o în semn de respect”.

 

Papa Ioan Paul al II-lea a fost primul care a pus în practică această decizie a conciliului. La 14 mai 1999, el s-a închinat în faţa cărţii sfinte a musulmanilor, Coranul, pe care a sărutat-o în semn de respect, iar în 2001 a vizitat Moscheea Omeyyazilor din Damasc, Siria. Papa Benedict al XVI-lea i-a călcat pe urme, ca un adevărat succesor, şi s-a rugat ca musulmanii, cu musulmanii, dumnezeului musulman.

Ei au făcut acestea făcând abstracţie de ce scrie în Coran: ,,Sunt 11 lucruri spurcate: urina, excrementele, sămânţa bărbătească, oasele, sângele, câinele, porcul, bărbatul şi femeia nemusulmani şi Treimea” (articolul 1) şi ,,Cine crede în Treime este spurcat precum urina şi excrementele” (articolul 2).

Şi acesta este mesajul pe care îl transmit papii credincioşilor, creştini şi musulmani deopotrivă: creştinii pot să renunţe la creştinism pentru a face pace cu musulmanii, se pot lepăda de Dumnezeul lor, de Preasfânta Treime, de Iisus Hristos şi de jertfa Sa mântuitoare, de Preasfântul Duh, pentru a se închina împreună cu musulmanii lui Allah, precum a făcut-o Papa Benedict al XVI-lea !

Oare în ce mod înfricoşător se vor mai lepăda conducătorii Bisericilor creştine de Hristos în acest veac apostat ? În ce mod vor mai pângări Biserica şi credinţa creştină aceşti fără-de-Dumnezeu ? Însă ,,tot cel ce va mărturisi pe mine înaintea oamenilor, voiu mărturisi şi eu pre dânsul înaintea Tatălui meu, care este în ceruri. Iar cel ce se va lepăda de mine înaintea oamenilor, mă voiu lepăda şi eu de dânsul înaintea Tatălui meu care este în ceruri” (Matei 10, 32-33).

Iar noi, cei care am fost şi suntem martori ai acestor lepădări cumplite, să luăm aminte la ce se întâmplă şi să rămânem neclintiţi în mărturisirea cea adevărată a lui Hristos !

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 36/iulie-august 2007 

 

Damian Ilie



[1] www.traditioninaction.org. În mai 2004, 60 de hinduşi au mers la sanctuarul de la Fatima, pentru a se ruga acolo zeiţei Devi, divinitate hindusă a naturii. La sfârşitul slujbei religioase hinduse, ei i-au înveşmântat pe episcopul de Leiria, Serafim Ferreira e Silva, şi pe conducătorul sanctuarului, preotul Luciano Guerra, în odăjdii hinduse, cu inscripţii din Bhagavad Gita.

[2] www.traditioninaction.org. În perioada 23-26 mai 2003, în templul budist Hsi lai din California, au avut loc mai multe liturghii catolice, altarul cu sfânta masă fiind aşezate în faţa statuii lui Buddha.

[3] Ziarul de Mureş, 25 aprilie 2005, ,,Papa Benedict confirmă profeţia lui Malachia”.

[4] Ibid. 1.

[5] Curentul, 11 septembrie 2006, ,,Papa Benedict s-a întors acasă”; Realitatea românească, 11 septembrie 2006, ,,Papa Benedict a slujit pe meleagurile natale”; România liberă, 13 septembrie 2006, ,,Sute de mii de credincioşi la mesa de la Regensburg”.

[6] Ziua, 14 septembrie 2006, ,,Papa: Războiul sfânt este împotriva lui Dumnezeu”.

[7] Adevărul, 16 septembrie 2006, ,,Musulmanii, revoltaţi de ,,discursul anti-islam” al papei”.

[8] www.interfax.ru, ,,Lecture of the Pope Benedict XVI in the University of Regensburg”.

[9] Realitatea românească, 16 septembrie 2006, ,,Ţările musulmane protestează faţă de declaraţiile papei”; Zi de zi, 19 septembrie 2006, ,,Vaticanul, ţinta islamiştilor”.

[10] Cotidianul, 16 septembrie 2006, ,,Musulmanii, înfuriaţi de un discurs al papei”; Evenimentul zilei, 16 septembrie 2006, ,,Papa şi-a pus în cap toţi musulmanii”.

[11] Adevărul, 16 septembrie 2006, ,,În urma vizitei Papei Benedict al XVI-lea în Germania, musulmanii revoltaţi de ,,discursul anti-islam” al papei”.

[12] Idem 10.

[13] Idem 11.

[14] Idem 10 (Cotidianul).

[15] Idem 10 (Evenimentul zilei).

[16] Cotidianul, 18 septembrie 2006, ,,Papei Benedict îi pare rău”.

[17] Ziua, 16 septembrie 2006, ,,Papa în conflict cu culturile islamice. Voiajul apostolic în Turcia riscă să fie compromis”.

[18] Gândul, 16 septembrie 2006, ,,Papa Benedict al XVI-lea şi-a pus în cap lumea musulmană. După o prelegere în care condamna războaiele purtate în numele lui Dumnezeu”.

[19] România liberă, 18 septembrie 2006, ,,Papa este profund dezolat. Islamiştii se dezlănţuie”; Evenimentul zilei, 18 septembrie 2006, ,,Papa a aprins islamul”.

[20] Gardianul, 18 septembrie 2006, ,,Regretele papei nu au stins mânia lumii musulmane”; Jurnalul naţional, 18 septembrie 2006, ,,Declaraţii belicoase. Papa ameninat cu moartea”.

[21] Curentul, 18 septembrie 2006, ,,Papa, şocat de reacţia musulmanilor”.

[22] Evenimentul zilei, 19 septembrie 2006, ,,Musulmanii cer crucificarea papei”; Evenimentul zilei, 1 octombrie 2006, ,,Al-Quaeda îl atacă pe papa Benedict”.

[23] Ziua, 19 septembrie 2006, ,,Papa a aruncat lumea islamică în aer”.

[24] Jurnalul naţional, 18 septembrie 2006, ,,Declaraţii belicoase. Papa ameninat cu moartea”.

[25] www.reintregirea.ro, 26 septembrie 2006, ,,Clericii pakistanezi cer demisia papei”.

[26] Ziua, 19 septembrie 2006, ,,Papa a aruncat lumea islamică în aer”.

[27] Gândul, 21 septembrie 2006, ,,Papa Benedict al XVI-lea îşi reafirmă respectul deosebit pentru lumea musulmană”.

[28] Evenimentul zilei, 18 septembrie 2006, ,,Papa a aprins islamul”.

[29] Ziua, 7 octombrie 2006, ,,Jihadul creştin al lui Benedict al XVI-lea. Papa porneşte cruciada contra islamului”.

[30] Ibid.

[31] Ziua, 19 septembrie 2006, ,,Papa a aruncat lumea islamică în aer”.

[32] www.reintregirea.ro, 26 septembrie 2006, ,,Clericii pakistanezi cer demisia papei”.

[33] Zi de zi, 19 septembrie 2006, ,,Vaticanul ţinta islamiştilor”.

[34] www.catholica.ro, 18 octombrie 2006, ,,Liderii musulmani acceptă invitaţia papei la dialog”.

[35] www.catholica.ro, 18 octombrie 2006, ,,Vaticanul intenţionează o nouă deschidere către islam”.

[36] www.trinitas.ro, 23 octombrie 2006, ,,Papa salută lumea musulmană la închiderea Ramadanului”.

[37] Gardianul, 29 noiembrie 2006, ,,Obiectivul vizitei papei în Turcia: reconcilierea între religii”; Evenimentul zilei, 29 noiembrie 2006, ,,Papa predică dialogul creştino-musulman”.

[38] www.catholica.ro, 30 noiembrie 2006, ,,Colaborarea dintre creştini şi musulmani este posibilă”.

[39] Evenimentul zilei, 2 decembrie 2006, ,,Rugăciunile papei, îndreptate spre Mecca”.

[40] www.traditioninaction.org, ,,Papa la moschee - un scandal”.

[41] www.novusordowatch.org, ,,Un moment evident de apostazie”.

[42] www.catholica.ro, 4 decembrie 2006, ,,Papa în vizită la Patriarhia Apostolică Armeană”.

[43] Idem 41.