Filmul ,,Patimile lui Hristos” regizat de Mel Gibson stârneşte controverse

 

În ultimele decenii, mulţi regizori s-au angajat în proiectul foarte ambiţios şi delicat de a transpune pe peliculă viaţa Mântuitorului. Rezultatul a fost o serie de mai bine de 100 de filme, dintre care unele au reuşit să fie destul de fidele Evangheliilor, iar altele s-au îndepărtat de adevărul istoric, mergând până la blasfemie şi erezie. Ele au folosit, ca sursă de inspiraţie, atât Noul Testament, cât şi cărţi despre viaţa Mântuitorului.

Printre filmele care au stârnit nenumărate polemici şi proteste din cauza viziunii lor blasfemiatoare se numără ,,Jesus Christ Superstar” (1971), ,,Ultima ispită a lui Iisus” (1988), ecranizare a cărţii scriitorului grec Nikos Kazantzakis (n.r.: ,,deţinătorul” anatemei date de Biserica Ortodoxă Greacă pentru romanul său despre viaţa lui Cronica ext 29-7Hristos) şi ,,Iisus din Montreal” (1989).

Cel mai recent film despre viaţa Mântuitorului este ,,Patimile lui Hristos”, regizat şi produs de Mel Gibson. Filmul, care a avut premiera pe 25 februarie 2004, în Miercurea Cenuşii (n.r.: miercurea din prima săptămână a  Postului Mare catolic), are ca subiect ultimele 12 ore din viaţa Mântuitorului, începând cu momentul prinderii Sale în grădina Ghetsimani.

 

Afişul de prezentare al filmului ,,Patimile lui Hristos”

 

Viziunea lui Mel Gibson asupra vieţii lui Hristos este tributară educaţiei sale catolice. El se numără printre romano-catolicii tradiţionalişti care nu acceptă modificările introduse în Biserica Catolică de Conciliul Vatican II (1962-1965) şi respectă riturile stabilite la Conciliul de la Trent din secolul al XVI-lea.

În principal, scenariul filmului se bazează pe relatările celor patru Evanghelii, dar acestea fiind scurte şi concise, insuficiente pentru a realiza un film de lung metraj despre patimile Mântuitorului, Mel Gibson adaugă viziunile a două călugăriţe catolice: Anna Katharina Emmerich şi Maria de Agreda.

Anna Katharina Emmerich, călugăriţă din Westfalia, purtătoare a stigmatelor (n.r.: stigmate sunt numite cele cinci răni ale Mântuitorului, din mâini, picioare şi coastă, pe care catolicii le capătă în mod ,,miraculos”), a avut viziuni mistice cu privire la patimile lui Hristos, fenomen tipic catolic care ridică multe semne de întrebare.

Elementele preluate din cartea călugăriţei, ,,Patima dureroasă a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos” (publicată în 1824) nu sunt conforme cu Evangheliile, regăsindu-se doar în învăţătura catolică: Claudia Procula, soţia lui Pilat dă Maicii Domnului nişte bucăţi de pânză, cu care aceasta şterge sângele Mântuitorului din locul unde fusese biciuit; în timpul rugăciunii din grădina Ghetsimani, diavolul s-a apropiat de Hristos pentru a-I înfăţişa o viziune a tutu- ror păcatelor oamenilor şi a-L ispiti cu gândul că nu le poate purta pe toate etc.

După cum arată istoricul Chris Armstrong, filmul este puternic încărcat cu elemente de mistică medievală catolică, printre acestea numărându-se cele cinci mistere de durere ale rugăciunii rozariului (agonia lui Hristos în grădina Ghetsimani, biciuirea Lui de către soldaţii lui Pilat, încununarea cu o coroană de spini, purtarea crucii, răstignirea şi moartea Sa) şi drumul crucii cu cele 14 etape ale sale (originar din secolul al XIV-lea). În tradiţia catolică, credincioşii sunt invitaţi să mediteze la patimile Mântuitorului şi să se identifice cu ele, faza extremă a acestor meditaţii concretizându-se în stigmate şi viziuni.

În plus, imaginile sunt concepute de aşa natură încât să impresioneze puternic. Tot Chris Armstrong comentează: ,,Unii spectatori se vor simţi copleşiţi de imagini, dar mulţi catolici şi protestanţi tradiţionalişti vor avea sentimentul că Gibson i-a stropit cu sângele mântuitor, precum preoţii evrei stropeau altarul cu sângele ispăşirii păcatelor”.

Înaintea lansării oficiale, pe 21 ia- nuarie, Mel Gibson şi-a prezentat filmul unei adunări de 5.000 de pastori protestanţi şi evanghelici, pentru a afla părerea acestora. Spre surprinderea unora, în ciuda viziunii catolice medievale, pastorii au fost încântaţi de film, pe care l-au numit ,,una dintre cele mai puternice instrumente de evanghelizare”. De asemenea, Ted Haggard, preşedintele Asociaţiei Evanghelice Naţionale a declarat: ,,Filmul înfăţişează, mai fidel decât orice alt film, cine a fost Iisus”.

Binecunoscutul pastor evanghelist american Billy Graham a susţinut, la rândul său, filmul lui Gibson, vădind, fără să vrea, una din problemele delicate pe care le ridică un film care are ca subiect viaţa Mântuitorului: ,,De fiecare dată când voi predica sau voi vorbi despre Cruce, imaginile pe care le-am văzut pe ecran îmi vor reveni în inimă şi în minte”.

Acelaşi lucru îl afirmă Jody Dean, reporter la CBS News: ,,Filmul impresionează. Aceasta face parte din puterea de convingere a unui film bine făcut. Îţi umple mintea şi imaginaţia cu imagini care, adesea, ne impresionează mai mult decât faptele şi adevărul”. Ca o consecinţă a vizionării filmului, ,,James Caviezel, actorul care L-a interpretat pe Iisus Hristos, va deveni chipul la care nenumăraţi oameni se vor gândi când se vor închina Mântuitorului”, scrie pastorul Andrew J. Webb, în articolul ,,Cinci motive pentru a nu merge să vedeţi Patimile lui Hristos”.

De asemenea, chipurile actorilor şi scenele din film vor ,,rula” multă vreme în imaginaţia spectatorilor, suprapunându-se sau chiar înlocuind chipul icoanelor. Acesta este, într-adevăr, un motiv foarte întemeiat pentru care nici un actor nu poate juca rolul Mântuitorului sau al Maicii Domnului. Un alt motiv este acela că orice cuvânt sau faptă din viaţa Mântuitorului are dimensiuni teologice, viaţa lui Hristos în sine este teologie. Iar teologia, prin natura sa, este statică faţă de mişcarea în timp şi spaţiu, fiind imuabilă, şi nu poate fi surprinsă pe peliculă.

Potrivit agenţiei catolice de ştiri Zenit, filmul a fost proiectat şi la Vatican, la începutul lunii decembrie a anului trecut, iar demnitarii catolici din Secretariatul de Stat al Vaticanului, Conciliul Pontifical pentru Comunicaţii Sociale şi Congregaţia pentru Doctrina Credinţei au fost impresionaţi, ,,exprimându-şi aprecierea şi aprobarea unanimă pentru film”. Părintele dominican Augustin di Noia, secretarul Congre- gaţiei pentru Doctrina Credinţei, declara într-un interviu acordat în exclusivitate agenţiei Zenit: ,,Vederea filmului va fi o experienţă religioasă intensă pentru mulţi oameni, aşa cum a fost şi pentru mine”.

Pe de altă parte, majoritatea ortodocşilor au criticat ,,Patimile lui Hristos”. ,,National Herald” publică, în 28 februarie 2004, părerea Arhiepiscopu- lui Hristodul al Greciei, care afirmă că această ecranizare este ,,o insultă obscenă şi blasfemiatoare la adresa Mântuitorului. Filmul este caracterizat de un realism excesiv şi distructiv … este o icoană a violenţei religioase”. Protoiereul Thomas Hopko, decan al Seminarului Teologic Ortodox Sfântul Vladimir din Statele Unite ale Americii, scrie, la rândul său, că filmul ,,cu greu schiţează plinătatea şi profunzimea teologică a fiinţei Mântui- torului, fiind, din contră, o exagerare monotonă şi eronată a unui aspect al suferinţei şi morţii lui Hristos care merge până la o anumită alterare a acestora”.

Evreii au criticat, de asemenea, filmul lui Mel Gibson. Cel mai înverşunat atac la adresa filmului a fost declanşat de Liga Anti-Defăimare (Anti-Defamation League), o mare organizaţie evreiască mondială, fondată în 1913 şi aparţinând B’Nai Brith, care se opune antisemitismului prin diverse programe şi acţiuni. Chiar înainte de a vedea filmul, preşedintele acestei organizaţii, Abraham H. Foxman, a afirmat că el ar putea fi ,,plin de elemente ofensatoare care ar putea promova antisemitismul”. Rabinul Eugene Korn, oficial al aceleiaşi organizaţii, declara: ,,Din nefericire, filmul conţine multe dintre învăţăturile periculoase pe care creştinii şi evreii s-au străduit atâţia ani să le contracareze”.

Mai mult, Foxman şi-a manifestat interesul faţă de posibilitatea de a cenzura filmul lui Mel Gibson: ,,Sperăm că dl. Gibson va lua în considerare modificarea filmului, pentru ca acesta să fie precis istoric, profund teologic şi lipsit de orice fel de mesaj antisemit”. În acelaşi ton, Liga Anti-Defăimare şi-a exprimat dorinţa ca Mel Gibson ,,să-şi completeze viziunea artistică cu un studiu istoric şi teologic profund, luând cunoştinţă de modul în care patima lui Hristos a fost folosită în istorie pentru a-i denigra şi ataca pe evrei şi iudaismul. În absenţa acestei înţelegeri istorice şi teologice, producţii precum ,,Patimile lui Hristos” ar putea mai degrabă să falsifice istoria şi să favorizeze ostilitatea celor care-i urăsc pe evrei”.

După ce a vizionat filmul, Riccardo Di Segni, şef-rabinul Romei a cerut Vaticanului să îl condamne pentru antisemitism, fapt refuzat de purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Joaquin Navarro-Valls, care a declarat: ,,Filmul este o transcriere cinematografică a Evangheliilor. Dacă ar fi antisemit, atunci şi Evangheliile ar fi antisemite”.

Rabinul Eugene Korn atinge punctul cel mai nevralgic al acestei dispute, când afirmă: ,,Filmul conţine o serie de teme şi imagini neliniştitoare, toate aducând în prim plan spectrul ,,deicidului”, sau al complicităţii evreilor la moartea lui Iisus Hristos”. Aşadar, această peliculă aduce din nou în prim plan întrebarea veche de două mii de ani: ,,Cine L-a ucis pe Mântuitorul ?” Iar evreii, care s-au străduit din răsputeri să scape de orice culpă în această privinţă, au reacţionat pe măsura unei astfel de culpe …

De-a lungul timpului, procesul Mântuitorului a fost reluat, încercându-se rejudecarea sa. Astfel, în 1948, după înfiinţarea statului Israel, s-a crezut că a venit momentul ca, prin revizuirea procesului Mântuitorului de către o instanţă judecătorească israeliană, să se pună capăt disputelor sau, cel puţin, să se atenueze criticile. La Curtea Supremă din Ierusalim, ca şi la diferite tribunale internaţionale, au fost trimise mai multe cereri de revizuire, dar toate au fost respinse din motivul lipsei de competenţă, fiindcă ,,blasfemia, pretinsa mesianitate şi pângărirea Templului” ar fi sub jurisdicţia unui nou Sanhedrin şi nu a unei instanţe civile, scrie Ioan Fruma în cartea sa Procesul lui Iisus. ,,Ce instanţă civilă sau religioasă din Israel s-ar încumeta să revizuiască un proces de acum 2.000 de ani, pe baza unor acte atât de contestate astăzi ?”, se întreabă el.

Într-adevăr, văzând că procesul nu poate fi revizuit pe cale judecătorească, evreii au aplicat o altă strategie. Ei au început să nege desfăşurarea procesului şi a evenimentelor aşa cum sunt ele descrise de Evanghelii, emiţând o întreagă pleiadă de teorii care mai de care mai sofisticate pentru deplasarea vinii asupra altcuiva, cu alte cuvinte, au căutat un ţap ispăşitor. Enumerăm câteva dintre aceste teorii, care ajung să se contrazică între ele, creând o plasă de minciuni: în dorinţa de a-i converti pe romani, primii creştini au aruncat vina - care era de fapt a lui Pilat - asupra evreilor; la primul Sinod de la Niceea, împăratul Constantin cel Mare a aruncat vina asupra evreilor; dacă Hristos a vrut să-i mântuiască pe oameni, luând asupra Sa păcatele lor, atunci omenirea întreagă este responsabilă de moartea Sa, nu iudeii sau romanii; Iisus a fost un evreu care a introdus o ramură aparte în iudaism - un iudaism mesianic, dar învăţătura Sa a fost denaturată de ucenicii Săi; este negată relatarea din Evanghelii referitoare la proces etc. Iar toate aceste teorii nu dovedesc decât că ei sunt adevăraţii urmaşi ai fariseilor de acum 2.000 de ani …

Trist şi îngrijorător este faptul că în eforturile evreilor de a scăpa de acuzaţia de deicid s-a prins, ca într-o capcană, Biserica Catolică. Astfel, pe 28 octombrie 1965, la Conciliul Vatican II, Biserica Catolică a adoptat ,,Declaraţia cu privire la relaţiile Bisericii cu religiile necreştine - Nostra aetate”, care afirma solemn: ,,Conducătorii evreilor şi cei care i-au urmat au solicitat moartea lui Hristos … Cu toate acestea, de ceea ce s-a întâmplat la patima Sa nu pot fi acuzaţi toţi evreii de atunci, fără deosebire, nici evreii de astăzi ... evreii rămân foarte apropiaţi de Dumnezeu, … căci Dumnezeu nu-şi ia înapoi darurile date sau alegerea făcută”.

La rândul lor, istoricii contemporani duc o campanie fără precedent împotriva Evangheliilor şi a faptelor relatate de acestea, aducând, în mod surprinzător, argumente asemănătoare celor ale evreilor: Evangheliile nu sunt precise istoric, sunt subiective etc. Reporterul ziarului ,,Boston Globe”, James Carroll, denunţă citirea literală a relatărilor evanghelice: ,,Chiar numai repetarea fidelă a istoriei din Evanghelii despre moartea lui Iisus poate vătăma tocmai pentru că acele texte sfinte poartă în ele virusul urii împotriva evreilor”.

Este relevant răspunsul lui Mel Gibson la învinuirile aduse filmului său şi lui ca regizor: ,,Cei care mă critică, nu au în realitate o problemă cu mine sau cu filmul meu, ci cu cele patru Evanghelii. Aceasta este problema lor”.

 

Ioan Palea

 

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 29 (1/2004)