Ianuarie-februarie 2004
Noutăţi din lumea ortodoxă

 

Vizita Patriarhului Bartolomeu al Constantinopolului în Cuba

În perioada 21-25 ianuarie 2004, la invitaţia preşedintelui Fidel Castro, patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului a vizitat Cuba, pentru a sfinţi o biserică ortodoxă construită de autorităţile cubaneze în capitala Havana. Vizita sa în Cuba este prima vizită a unui patriarh ortodox în America Latină şi respectiv în Cuba comunistă, după cea a patriarhului român Teoctist în Venezuela, în 1999.

Cuba a devenit stat ateu după revoluţia din 1959, în urma căreia Fidel Castro (n. 1926) a ajuns preşedintele ţării şi a instaurat un regim comunist extrem de aspru. În cadrul acestui regim, religia nu a fost interzisă, ci doar defavorizată; credincioşii nu aveau acces la funcţii de conducere şi nu puteau fi membri ai Partidului Comunist, fiind priviţi cu suspiciune de către autorităţile civile. Prăbuşirea regimurilor comuniste din Uniunea Sovietică şi ţările din estul Europei a determinat guvernul cubanez să renunţe oficial la ateism, pe care l-a eliminat din constituţie, şi să accepte existenţa credinţelor religioase. În acest nou context, Cuba a îngăduit Papei Ioan Paul al II-lea să viziteze Cuba în 1998.

Jumătate din populaţia Cubei este romano-catolică, iar o parte semnificativă din populaţie, printre care şi oficialităţi ale partidului, practică Santeria – un amestec între credinţa catolică şi religiile africane, venerând deopotrivă pe sfinţii catolici şi zeităţile africane.

Credinţa ortodoxă este puţin cunoscută în Cuba, ca şi în restul Americii Latine, unde predomină romano-catolicismul. Se estimează că din cei 11 milioane de locuitori ai Cubei 2.000 sunt creştini ortodocşi, printre aceştia numărându-se diplomaţi, oameni de afaceri şi imigranţi din Europa de Est.

Înainte de instaurarea regimului comunist, la Havana exista o biserică ortodoxă, dar ea a fost ulterior naţionalizată şi folosită în scopuri seculare. Biserica actuală a fost construită în centrul istoric al Havanei, cu fonduri guvernamentale, ca un dar din partea Cubei pentru patriarhul ecumenic şi Biserica Ortodoxă. Aceasta este prima biserică construită în Cuba în timpul regimului comunist de 45 de ani al lui Castro.

Patriarhul Bartolomeu a fost primit de Fidel Castro, cu onoruri militare, buchete de trandafiri şi cântări greceşti bisericeşti, ca un şef de stat. De asemenea, vineri seară, preşedintele cubanez a oferit un dineu în cinstea oaspetelui său, la care au participat fostul rege al Greciei şi oameni de afaceri greci din America.

 

Cronica ext 29-4

Primirea oficială a Patriarhului Bartolomeu al Constantinopolului pe aeroportul din Havana, Cuba

 

La liturghia de duminică, 25 ianuarie, a avut loc slujba de sfinţire a bisericii cu hramul Sfântul Nicolae, condusă de patriarhul Bartolomeu şi la care a participat Fidel Castro şi alte personalităţi cubaneze. Evenimentul de duminică a început cu înmânarea de către preşedintele cubanez a cheilor noii biserici patriarhului ortodox. Bartolomeu i-a dăruit lui Castro o cruce în semn de mulţumire pentru construirea bisericii ortodoxe, în vreme ce Castro i-a dăruit acestuia o cruce cu pietre preţioase, ca recunoaştere a vizitei sale istorice în Cuba.

În afara sfinţirii bisericii, Bartolomeu a ţinut o prelegere despre mediu şi s-a întâlnit cu conducătorul Bisericii Romano-Catolice din Cuba, cardinalul Jaime Ortega. Deşi reprezentanţii guvernului american în Cuba au făcut presiuni asupra patriarhului pentru ca acesta să se implice în problema dizidenţilor cubanezi persecutaţi de Castro, acesta nu a făcut-o, afirmând că vizita sa nu este una politică.

Cu toate acestea, patriarhul a făcut o declaraţie în favoarea guvernului comunist cubanez: ,,Biserica Ortodoxă a venit să propovăduiască faptul că blocada popoarelor şi ţărilor este o greşeală istorică şi că problemele dintre naţiuni trebuie rezolvate pe calea dialogului şi comunicării”, referindu-se la sancţiunile economice impuse Cubei de către Statele Unite ca pedeapsă pentru nerespectarea drepturilor omului.

Vizita patriarhului ecumenic în Cuba a fost aspru criticată de ortodocşi, mai ales de cei din Statele Unite, care au susţinut că cei doi lideri s-au folosit unul de celălalt din motive politice. Astfel, invitaţia adresată patriarhului Bartolomeu de a vizita Cuba, după ce în 1998 Castro a permis vizita papei, reprezintă un gest politic. Lui Castro, Cronica ext 29-5care se declară public ateu, îi e prielnică vizita papei, a patriarhului ecumenic sau a oricărui alt lider religios pentru a-şi ajusta imaginea de dictator comunist – care nu respectă drepturile omului, omorându-şi şi întemniţându-şi oponenţii, şi nu respectă drepturile religioase ale cubanezilor, ce sunt supravegheaţi şi hărţuiţi pentru credinţa lor, precum susţine un raport al Departamentului de Stat al Statelor Unite dat publicităţii luna trecută.

 

Preşedintele Fidel Castro înmânând cheile bisericii patriarhului ecumenic. Mozaic aflat pe zidul exterior al noii biserici ortodoxe din Havana

 

Interesul lui Castro este dovedit limpede de declaraţia ministrului cubanez de externe, Felipe Perez Roque, care a afirmat că vizita va arăta lumii că ,,în Cuba există libertatea de a-ţi manifesta credinţa şi că guvernul cubanez susţine acest drept”. Castro, la rândul său, a declarat că vizita delegaţiei ortodoxe dovedeşte că există libertate religioasă în Cuba. În acelaşi sens, ,,National Herald” titra, în 31 ianuarie, că ,,Bartolomeu este ambasadorul lui Castro în faţa lumii”.

Acţiunile patriarhului par a avea, de asemenea, motivaţii politice. Bartolomeu doreşte să fie privit drept conducător unic al Bisericii Ortodoxe şi, pentru a-şi atinge scopul, urmează strategiile papale: vizitarea unor ţări care eventual nu sunt ortodoxe (n.r.: precum recentele sale vizite în ţări predominant musulmane precum Libia, Iran, Bahrein şi Qatar – o premieră pentru patriarhul ecumenic), implicarea în probleme politice sau sociale etc. Astfel, el impune o nouă imagine pentru un arhiereu ortodox, potrivită cu spiritul secular al acestui veac, dar îndepărtată de adevăratul duh al Ortodoxiei.

Dacă Fidel Castro este sau nu ortodox, dacă el crede sau nu în Hristos, poate că puţin îl interesează pe Bartolomeu. Singurul său interes pare a fi îndreptat spre cucerirea împărăţiei acestei lumi, în vreme ce Mântuitorul şi Evanghelia Sa nu se numără printre priorităţile sale. Agenda sa este prea încărcată pentru a mai avea loc cele duhovniceşti.

 

Patriarhul Irineu al Ierusalimului a fost, în sfârşit, recunoscut de autorităţile israeliene

Tensiunile dintre Patriarhia Ortodoxă a Ierusalimului şi autorităţile evreieşti s-au mai atenuat, după ce guvernul israelian l-a recunoscut pe Irineu ca patriarh al Ierusalimului, la 25 ianuarie 2004. Această recunoaştere are loc cu o întârziere de mai bine de doi ani şi jumătate de la alegerea sa ca patriarh al Ierusalimului de către Sinodul Bisericii Ortodoxe, în august 2001.Cronica ext 29-6

Potrivit tradiţiei, patriarhul Irineu trebuia să fie confirmat de autorităţile civile ale regiunii asupra căreia îşi întinde jurisdicţia: Israel, Autoritatea Palestiniană şi Iordania. În timp ce iordanienii şi palestinienii l-au confirmat pe Irineu la scurt timp după alegerea sa, Israelul a refuzat să-l recunoască, citând ,,motive de securitate” şi ,,interese israeliene în regiune”.

 

Patriarhul Irineu al Ierusalimului

 

După această perioadă de tergiversări, sub presiune internaţională, o comisie a guvernului condusă de ministrul afacerilor externe Silvan Shalom a recomandat recunoaşterea lui Irineu ca patriarh al Ierusalimului. În acest context, purtătorul de cuvânt al guvernului a declarat: ,,Patriarhul ortodox este, într-adevăr, un ambasador, şi aşa cum Israelul nu poate, decât în circumstanţe extreme să se opună reprezentantului unei ţări, guvernul israelian a decis că este momentul să îl recunoască pe Mitropolitul Irineu”.

Un ambasador este trimisul unei ţări într-o altă ţară şi el îi reprezintă pe cetăţenii ţării sale, le apără interesele şi drepturile. Să credem oare, ţinând cont de cuvintele de mai sus, că guvernul israelian consideră că patriarhul nu aparţine Israelului, nici el, nici turma sa ? Că ei nu prea au ce căuta în Israel … ?

 

Cardinalul Walter Kasper la Moscova

În contextul dialogului ecumenist şi la invitaţia Conferinţei Episcopilor Catolici din Federaţia Rusă, în perioada 16-20 februarie 2004, cardinalul Walter Kasper, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, a vizitat capitala Rusiei, unde s-a întâlnit cu patriarhul Alexie al II-lea.

Aceasta a fost cea mai importantă vizită în Rusia a unui prelat catolic din ultimii patru ani, ţinând cont de faptul că în această perioadă relaţiile dintre Patriarhia Moscovei şi Vatican au devenit din ce în ce mai încordate. Tensiunile dintre cele două Biserici sunt cauzate, pe de o parte, de prozelitismul agresiv al catolicilor în Rusia şi, pe de altă parte, de refuzul categoric al Patriarhului Alexie al II-lea al Moscovei şi întregii Rusii de a-l invita pe Papa Ioan Paul al II-lea să viziteze Rusia.

Într-un interviu acordat agenţiei de ştiri France Presse pe 12 ianuarie, Alexie al II-lea declara: ,,Oficialii Vaticanului au dat de multe ori asigurări cu privire la sentimentele lor frăţeşti faţă de Biserica Ortodoxă Rusă şi au denunţat prozelitismul … Ceea ce se întâmplă în realitate este că zeci de misionari catolici lucrează acum în Rusia şi alte ţări ale Federaţiei Ruse, iar scopul lor este oarecum diferit de povăţuirea duhovnicească a credincioşilor lor … Ei lucrează pentru convertirea la catolicism a credincioşilor care au fost născuţi şi botezaţi în credinţa ortodoxă răsăriteană şi sunt moştenitorii acesteia”. De asemenea, el a afirmat că până nu are loc o îmbunătăţire a relaţiilor cu Biserica Romano-Catolică, nu va fi de acord cu o vizită papală la Moscova.

Cel mai recent eveniment care a iritat conducerea Bisericii Ortodoxe Ruse este propunerea de anul acesta a episcopilor catolici din vestul Ucrainei de mutare a scaunului episcopal greco-catolic din oraşul Lvov la Kiev şi transformarea sa în patriarhie (n.r.: În Ucraina, care are o populaţie de 48 de milioane de locuitori, există 6 milioane de romano- şi greco-catolici).

Chiar de la sosirea sa la Moscova, cardinalul Kasper a declarat ziariştilor: ,,Noi nu dorim polemici. Am venit la Moscova pentru a întoarce o pagină veche şi a deschide una nouă de prietenie şi dragoste în istoria celor două Biserici”. De asemenea, el a spus că speră că Bisericile îşi vor putea rezolva diferendele ,,în spiritul ecumenismului şi nu al rivalităţii”.

În ciuda discursului său aparent prietenos şi deschiderii spre dialog, în cuvintele cardinalului Kasper se pot citi inflexibilitatea, aroganţa şi dorinţa de a impune tipic catolice. Astfel, el a afirmat că Biserica Catolică ,,are dreptul să existe în ţările Europei de Răsărit, majoritar ortodoxe, şi să îşi îndeplinească misiunea … Ambele părţi trebuie să respecte libertatea religioasă şi libertatea conştiinţei. Cu toate acestea, acest aspect diferă de lucrarea misionară activă printre credincioşii ortodocşi”. De asemenea, el a plusat, acuzându-i pe ortodocşi că nu sunt deschişi pentru dialog, sau mai bine zis că nu trec cu vederea acţiunile catolicilor în Rusia: ,,Este imposibilă rezolvarea problemelor dacă după fiecare greşeală, cealaltă parte întrerupe dialogul”.

Cardinalul a avut o întrevedere cu patriarhul rus la reşedinţa acestuia din Moscova. Înainte de începerea discuţiilor cu uşile închise, reprezentantul Vaticanului în Rusia, arhiepiscopul Antonio Mennini, şi alţi membri ai delegaţiei catolice au sărutat mâna patriarhului, cerându-i binecuvântarea după tradiţia ortodoxă.

Potrivit agenţiei de ştiri ITAR-Tass, Alexie s-a plâns de ,,prozelitismul direct” al Bisericii Catolice: ,,Să nu credeţi că eu sunt anti-catolic. Am fost membru al Conferinţei Bisericilor Europene vreme de 26 de ani şi am relaţii frăţeşti cu mulţi ierarhi catolici, dar nu pot fi indiferent la ceea ce se întâmplă pe teritoriul canonic al Bisericii pe care o conduc”.

La rândul său, iritat de intransigenţa ortodocşilor, Kasper a declarat că patriarhul se plânge de aceleaşi lucruri de ani de zile. ,,Am răspuns la plângerile sale şi am spus patriarhului că noi nu avem o strategie de a face prozelitism”. De asemenea, el a afirmat că Biserica Ortodoxă Rusă îşi păstrează cu fermitate obiecţiile faţă de o vizită a papei în Rusia. Mitropolitul Chiril al Smolenskului şi Kaliningradului, care se ocupă de relaţiile externe ale Bisericii Ortodoxe Ruse, a explicat atitudinea patriarhului în această chestiune: ,,Patriarhul nu se poate întâlni cu papa. Dacă cei doi ierarhi se întâlnesc trebuie să se sărute. Trebuie să se îmbrăţişeze şi aceasta ar reprezenta o imagine falsă. Aceasta ar sluji interesele celor care dirijează activităţi misionare împotriva poporului nostru. Ei ar spune: ,,Priviţi, papa şi patriarhul se sărută. Nu sunt diferenţe între noi”.

Încercând să profite de sentimentele deosebite ale oamenilor pentru papă, Kasper a aruncat vina asupra ortodocşilor: ,,Aş fi dorit ca Sfântul Părinte să poată veni, şi aceasta este dorinţa sa fierbinte de a veni, dar nu pot să o fac împotriva voinţei patriarhului”. Aceasta este doar una din strategiile pe care Vaticanul le foloseşte pentru a le schiţa ortodocşilor o imagine de oameni inflexibili şi care nu sunt dispuşi să răspundă dragostei ,,frăţeşti” pe care le-o arată catolicii …

Însă este de înţeles de ce Alexie se plânge de aceleaşi lucruri de ani de zile şi rămâne atât de intransigent în hotărârile sale, de vreme ce în tot acest timp catolicii nu au încetat să asalteze Rusia. De asemenea, este de înţeles atitudinea ruşilor în general faţă de catolici, având în vedere nenumăratele încercări ale acestora de a-i vicleni şi a-i prăda de credinţa şi tradiţia lor milenară.

În fine, se pare că patriarhul rus nu vrea să înţeleagă dorinţa bătrânului papă de a vizita Moscova, într-o încununare apoteotică a vieţii sale dedicată îngenuncherii de ,,bunăvoie” a Ortodoxiei în faţa stindardului papal …

 

Sodoma la porţile Bisericii ?

Pe lista mereu crescândă a păcatelor strigătoare la cer săvârşite de creştinii apostaţi ai acestui veac s-a mai adăugat unul: duminică, 7 martie 2004, în Biserica Episcopală (n.r.: ramura americană a Bisericii Anglicane) a fost hirotonit primul episcop homosexual.

Gene Robinson (56 de ani), homosexual declarat, a fost ales episcop de New Hampshire în iunie 2003 şi ratificat de Convenţia Generală a Bisericii, în noiembrie, în prezenţa a 50 de episcopi anglicani. Alegerea sa a stârnit criticile şi protestele anglicanilor din întreaga lume, în ciuda faptului că orientarea sexuală a acestuia era cunoscută şi nu ridicase probleme în timpul celor 17 ani petrecuţi în cadrul diocezei din New Hampshire.

De-a lungul controverselor stârnite de candidatura sa, Robinson a declarat în mod repetat că întotdeauna au existat episcopi homosexuali, iar el este doar unul dintre aceştia care recunoaşte sincer acest lucru. Noul episcop are două fiice dintr-o căsătorie anterioară, iar de 15 ani are un partener de viaţă homosexual.

Decizia ramurii americane a Bisericii Anglicane reprezintă o sfidare a hotărârii adoptate la Londra, în cadrul unei reuniuni de urgenţă a liderilor comunităţilor anglicane din întreaga lume, în cursul căreia participanţii şi-au reafirmat opoziţia faţă de homosexualitate. Hotărârea Bisericii Episcopale i-a determinat pe membrii conservatori ai Bisericii Anglicane să ameninţe cu iniţierea unei schisme. Cele mai vehemente proteste au venit din partea liderilor anglicani africani, în opinia cărora homosexualitatea este un păcat. În final, Biserica Anglicană din Kenya a anunţat că rupe relaţiile cu comunitatea anglicană din America.

De asemenea, 2.800 de anglicani americani conservatori s-au reunit între 7-9 octombrie 2003, în Dallas, afirmând că sunt pregătiţi să se despartă de Biserica Episcopală. În declaraţia lor oficială se scrie: ,,Respingem confirmarea de către cea de-a 74-a Convenţie Generală a unui homosexual ca episcop al Bisericii. Această acţiune a întrerupt legătura cu trupul mai mare al Bisericii şi a pus Biserica Episcopală în faţa judecăţii lui Dumnezeu. Ne căim pentru partea noastră din păcatele Bisericii Episcopale şi ne rugăm pentru cei care au fost răniţi şi ispitiţi de aceste acţiuni”.

În ciuda avertismentelor că învestirea sa în funcţia de episcop al New Hampshire ar putea aduce cea mai mare ruptură înregistrată vreodată în cadrul Bisericii, Gene Robinson s-a declarat împăcat cu sine şi gata să accepte faptul că nu va fi recunoscut oficial de anglicanii din întreaga lume. Robinson a amintit presei de faptul că arhiepiscopul de Canterbury nu s-a opus numirii sale şi şi-a exprimat speranţa că, în curând, Biserica va accepta homosexuali în funcţii de conducere, datorită caracterului şi calităţilor, fără a ţine seama de orientarea lor sexuală.

Alegerea lui Robinson a fost favorizată de alegerea în decembrie 2002, ca arhiepiscop de Canterbury (conducător al Bisericii Anglicane din Marea Britanie şi lider al anglicanilor din întreaga lume) a lui Rowan Williams, anglican cu vederi liberale. Acesta şi-a făcut public în repetate rânduri sprijinul pentru acceptarea homosexualilor în Biserică şi alegerea de episcopi femei.

Agenţia Associated Press anunţa, la 17 noiembrie 2003, că Biserica Ortodoxă Rusă a luat poziţie faţă de alegerea primului episcop homosexual şi a declarat că întrerupe legăturile cu Biserica Episcopală din America, afirmând că homosexualitatea este un păcat şi că ,,nu poate tolera pervertirea naturii umane”: ,,Nu avem dreptul să îngăduim nici cea mai mică umbră de înţelegere faţă de poziţia lor, pe care o considerăm profund anti-creştină şi blasfemiatoare”.

În declaraţia Bisericii Ortodoxe Ruse se mai scrie: ,,Evenimentele care au loc în Biserica Episcopală Americană şi în alte comunităţi creştine din lumea occidentală reprezintă un mare pericol pentru omul modern. Acela că oamenii se obişnuiesc treptat cu ideea că homosexualitatea nu este o deviaţie, o perversiune, ci doar o formă de ,,dragoste” pe care chiar Biserica o binecuvintează” …

 

Adrian Popovici

 

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 29 (1/2004)