Mitropolitul Irineu de Ierapole este noul patriarh al Ierusalimului

 

Anul 2001 a fost un an tulbure, plin de evenimente pentru Patriarhia Ierusalimului, generate de contextul politic din Orientul Mijlociu şi de consecinţele pe care le are acesta asupra Bisericii. Regiunea este zguduită de un îndelungat conflict armat, cauzat de neînţelegerile dintre israelieni şi palestinieni cu privire la teritoriile deţinute în Ţara Sfântă şi la statutul oraşului Ierusalim, oraş sfânt pentru cele trei mari religii monoteiste: creştinism, iudaism şi islam. Patriarhia Ierusalimului este implicată indirect în acest conflict arabo-israelian, pe de-o parte prin faptul că majoritatea credincioşilor ei sunt arabi (95 %) şi, pe de altă parte, pentru că deţine proprietăţi însemnate în Israel şi în Ierusalim.

Patriarhia Ortodoxă a Ierusalimului are în jurisdicţia sa Israelul, Iordania şi zonele aflate sub control palestinian. Ea controlează un imens patrimoniu funciar şi imobiliar în Israel, West Bank[1], Fâşia Gaza[2], Iordania şi alte ţări învecinate, printre care se numără Turcia, Cipru şi Grecia. De asemenea, ea deţine mai mult de două treimi din locurile sfinte creştine din Ţara Sfântă, circa 150 de biserici şi mânăstiri din Palestina şi alte peste 50 de locuri sfinte din Iordania[3]. Patriarhia deţine sute de clădiri – biserici, mânăstiri, instituţii de învăţământ, ateliere, fabrici, reşedinţe şi străzi întregi de afaceri şi magazine[4]. Se pare că niciodată nu a fost făcută publică, în mod oficial, o estimare a acestui patrimoniu.

Ierusalimul de Est, unde se află reşedinţa patriarhiei, a aparţinut Iordaniei din 1950 până în 1967, când a fost ocupat şi anexat de Israel. Potrivit tratatului de pace încheiat cu Israelul în 1994, care a recunoscut custodia Regatului Haşemit al Iordaniei asupra locurilor sfinte din Oraşul Vechi (n.r.: Ierusalimul de Est), patriarhia se află sub jurisdicţie iordaniană[5].

Proprietăţile patriarhiei au dobândit o importanţă deosebită în contextul actualului conflict israeliano-palestinian, ambele părţi dorind să uziteze de ele pentru a câştiga teritoriu în Ierusalim. După o păstorire de 20 de ani a celei mai vechi Biserici din Ţara Sfântă, moartea patriarhului Diodor, la 20 decembrie 2000, a reprezentat un moment delicat, având în vedere faptul că patriarhul Ierusalimului deţine ,,puteri considerabile, inclusiv controlul asupra fundaţiilor şi proprietăţilor Patriarhiei”[6].

În timpul vieţii, patriarhul Diodor a fost acuzat că a vândut şi închiriat Israelului, mai mult sau mai puţin legal, terenuri întinse ca suprafaţă, aparţinând Bisericii, inclusiv din suburbiile bogate ale Ierusalimului, precum şi terenuri pe care se află astăzi reşedinţele oficiale ale preşedintelui şi prim-ministrului israelieni[7], stârnind nemulţumirea credincioşilor arabi. La scurt timp de la moartea lui, cei 17 membri ai Sfântului Sinod al Patriarhiei Ierusalimului au ales ca patriarh interimar sau ,,Locum Tenens” pe Episcopul Cornelie de Petra, pentru a conduce Biserica şi a pregăti alegerea unui nou patriarh. În acest scop a fost alcătuită o listă cu 15 candidaţi, pe care un grup de 50 de electori greci şi arabi trebuia să o reducă la o listă de 3 persoane, urmând ca una dintre acestea să fie aleasă de Sfântul Sinod pentru scaunul patriarhal[8].

La 9 februarie 2001, conducerile israeliană, palestiniană şi iordaniană au fost înştiinţate de către Patriarhia Ierusalimului de lista cu cei 15 candidaţi, în virtutea unei legi din 1958 care stipula ca statul ce deţine Ierusalimul – la acea vreme Regatul Haşemit al Iordaniei – să îşi dea acordul cu privire la candidaţii la scaunul patriarhal[9]. Astfel, în contextul acestei legi, în luna mai a.c., Iordania şi Autoritatea Naţională Palestiniană şi-au dat consimţământul pentru această listă, în vreme ce, la începutul lunii iulie 2001, guvernul israelian a respins, printr-o scrisoare semnată de ministrul israelian de justiţie, Meir Sheetrit, 5 din cei 15 candidaţi la scaunul patriarhal, din motive de securitate[10] şi în beneficiul Israelului şi în interesul comunităţii creştine din regiune[11].

Biroul de presă al prim-ministrului israelian, Ariel Sharon, a refuzat să comenteze decizia, chiar şi atunci când s-a ridicat întrebarea dacă nu cumva există interese economice ale părţii israeliene în alegerea noului patriarh al Ierusalimului. Cu toate acestea, presa internaţională a comentat această hotărâre ca fiind datorată faptului că Israelul nu doreşte un patriarh pro-palestinian, temându-se de implicaţiile atât politice, cât şi economice ale unei eventuale imixtiuni a Bisericii Ierusalimului în conflictul israeliano-palestinian.

Decizia Israelului a stârnit o adevărată furtună în cadrul patriarhiei, care, într-o declaraţie de presă, a acuzat statul israelian de interferenţă în problemele sale: ,,Patriarhia condamnă acest amestec nebinevenit şi ilegal al guvernului israelian în problemele Bisericii, care slujeşte unor interese ascunse şi îndoielnice”[12]. De asemenea, ea a înaintat un protest oficial guvernului israelian, cerându-i să-şi retragă decizia. ,,Am fost şocaţi şi furioşi de decizie, care este o reminiscenţă a regimurilor despotice”[13], se afirma într-o scrisoare adresată prim-ministrului Ariel Sharon. Cei 5 candidaţi respinşi au acuzat Israelul de încălcare a libertăţii religioase, adresând un apel Curţii Supreme de Justiţie.

În urma acestor proteste, la 5 august a.c., guvernul israelian a anunţat oficial anularea deciziei sale, evitând astfel o criză adâncă între Biserică şi statul Israel[14], iar alegerile pentru succesorul la scaunul patriarhul şi-au continuat cursul. Astfel, la 13 august 2001, 50 de persoane din conducerea patriarhiei, majoritatea de origine greacă, au ales 3 candidaţi – pe Mitropoliţii Timotei de Vostron, Irineu de Ierapole şi Cornelie de Petra – dintr-o listă de 15 candidaţi, care a fost alcătuită după moartea patriarhului Diodor. Dintre cei 3 mitropoliţi, Sfântul Sinod al Patriarhiei Ierusalimului, format din 17 episcopi, toţi greci, l-au ales patriarh al Ierusalimului, prin vot secret, pe Mitropolitul Irineu de Ierapole, exarh al Patriarhiei Ierusalimului în Grecia[15].

Născut în 1939 în insula grecească Samos, mitropolitul Irineu a absolvit, în 1963, seminarul teologic în Ţara Sfântă, a fost hirotonit preot în 1965, a fost ales arhiepiscop de Ierapole în 1981, iar în 1994 a fost ridicat la rangul de mitropolit. Din 1972, el a reprezentat Biserica Ortodoxă a Ierusalimului la Atena, ca 7 ani mai târziu să devină episcop şi membru al Sfântului Sinod, şi exarh al acestuia în Grecia[16]. Se pare că alegerea mitropolitului Irineu, unul dintre cei 5 candidaţi respinşi iniţial de Israel, ca patriarh al Ierusalimului nu a fost de natură să bucure guvernul israelian. ,,Irineu este considerat mai puţin cooperant şi mai puţin doritor de a sprijini interesele Israelului, decât alţi candidaţi”, a afirmat rabinul David Rosen, un cunoscut militant interreligios[17].

La 23 august 2001, în Oraşul Vechi, mitropolitul Irineu a fost recunoscut oficial, printr-un decret regal, ca patriarh al Ierusalimului de către Iordania[18], iar la 15 septembrie, el a fost înscăunat patriarh în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, acestei ceremonii urmându-i o a doua, la 2 octombrie, în catedrala ortodoxă din capitala iordaniană. Cu toate acestea, nici după 3 luni de la alegerea sa, guvernul israelian nu l-a recunoscut oficial pe noul patriarh, Patriarhia Ierusalimului exprimându-şi, pe 20 noiembrie, consternarea faţă de această întârziere.

Într-un discurs rostit după alegerea sa, Irineu a spus: ,,Ne urcăm pe tronul Sfântului Apostol Iacov, ruda Domnului, pe tronul mamei tuturor Bisericilor, Biserica din Ierusalim, care a fost sfinţită de sângele Mântuitorului, deplin conştient de responsabilităţile şi datoriile faţă de turma noastră din greu încercata regiune a Orientului Mijlociu, dar de asemenea conştient de datoriile faţă de fraţii noştri ortodocşi de pretutindeni, care iubesc şi cinstesc cele mai sfinte locuri din Ţara Sfântă … Ca toţi membrii obştei Sfântului Mormânt, noi păzim un (fel de) Thermopylae[19] în Ţara Sfântă în mijlocul a mii de pericole şi circumstanţe adverse. Noi simţim mângâiere, tărie şi nădejde când suntem aproape de credincioşi, fie că sunt fraţii noştri greci, fie că sunt grupuri din diaspora care au atenţia îndreptată spre noi”[20]. Într-adevăr, întreaga lume priveşte către Biserica Ierusalimului, sperând ca aceasta să reuşească să poarte mai departe flamura Ortodoxiei, neatinsă de duhul acestor vremuri …

 

Partenie Filipescu

 

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 26 (3/2001)

 


[1] Teritoriu aflat pe malul vestic al râului Iordan şi la nord-vest de Marea Moartă. În această regiune se află oraşe precum Ierihon, Hebron, Nablus şi Betleem. A devenit parte a Iordaniei în 1948 şi a fost ocupată de Israel după războiul de 6 zile din 1967. În 1993 s-a semnat o înţelegere ce oferă autonomie limitată palestinienilor, care reprezintă 97 % din locuitorii acestei regiuni, cu retragerea trupelor israeliene începând din 1994.

[2] O fâşie de teritoriu din Palestina, aflată pe coasta sud-estică a Mării Mediterane, ce include oraşul Gaza. Administrată de Egipt din 1949 şi ocupată de Israel din 1967, Fâşia Gaza devine o enclavă auto-guvernată în urma acordului dintre Israel şi Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei din 1994 şi îşi alege propriul consiliu legislativ din 1996.

[3] Jordan Times, 12 iulie 2001, ,,Biserica critică «interferenţa» Israelului în alegerile pentru patriarh”.

[4] Ha’aretz, 13 august 2001, ,,A fost ales noul patriarh ortodox grec al Ierusalimului”.

[5] Jordan Times, 31 iulie 2001, ,,Autoritatea Naţională Palestiniană cere sprijinul Iordaniei pentru a împiedica intervenţia Israelului în alegerile bisericeşti”.

[6] Jordan Times, 14 august 2001, ,,Biserica Ortodoxă Greacă îşi alege noul patriarh”. Presa occidentală foloseşte titulatura de ,,Biserica Ortodoxă Greacă” pentru Patriarhia Ortodoxă a Ierusalimului, în principal pentru a o deosebi de celelalte Biserici creştine desprinse din Biserica Ortodoxă, precum Biserica Coptă sau Biserica Armeană care folosesc, la rândul lor, titulatura de ,,Ortodoxă”, deşi ele nu mai aparţin Ortodoxiei.

[7] ENI News Service, 16 august 2001, ,,În ciuda obiecţiilor Israelului, Irineu este noul patriarh ortodox grec”.

[8] Baltimore Sun, 15 iulie 2001, ,,Acţiunea neortodoxă a Israelului provoacă Biserica creştină. Candidaţii ortodocşi greci respinşi”.

[9] Athens News, 13 iulie 2001, ,,Candidaţii la scaunul patriarhal condamnă Israelul în chestiunea libertăţii religioase”.

[10] Associated Press, 11 iulie 2001, ,,Ortodocşii greci resping sfatul Israelului”.

[11] Idem 3.

[12] Idem 10.

[13] Idem 4.

[14] Associated Press, 7 august 2001, ,,Israelul îşi retrage obiecţiile faţă de candidaţii la scaunul patriarhal ortodox”.

[15] Idem 4.

[16] Associated Press, 13 august 2001, ,,Biserica îşi alege noul patriarh”.

[17] Idem 7.

[18] Jordan Times, 24 august 2001, ,,Iordania îl recunoaşte oficial pe noul patriarh ortodox al Ierusalimului”.

[19] Thermopylae este o trecătoare între munţi şi mare în Grecia la aproximativ 200 km nord-vest de Atena, original îngustă, dar acum mult lărgită de recesiunea mării. În 480 î.Hr., 6.000 de greci, dintre care 300 spartani, în frunte cu regele lor Leonida, au murit apărând trecătoarea Thermopylae de invazia perşilor conduşi de Xerxes I.

[20] Athens News, 17 august 2001, ,,Irineu plin de speranţă pentru pacea din Orientul Mijlociu. Noul patriarh ortodox al Ierusalimului declară Agenţiei Athens News că ,,va păzi Thermopylae” în faţa miilor de pericole, găsindu-şi tăria în credincioşi”.