La cea de-a VII-a Întâlnire Ecumenică Europeană

de la Strasbourg, Franţa, aprilie 2001, s-a semnat

documentul ecumenist intitulat


Charta Oecumenica


În perioada 17-22 aprilie 2001, a avut loc la Strasbourg, Franţa, a VII-a Întâlnire Ecumenică Europeană, eveniment cu implicaţii profunde în evoluţia relaţiilor existente între Bisericile europene şi a demersurilor realizate pe calea unităţii creştine. Această reuniune a avut ca scop principal elaborarea în forma finală, semnarea şi recomandarea spre adoptare şi aplicare de către Bisericile Europei a documentului ecumenist intitulat ,,Charta Oecumenica”.

Iniţiatoarele acestei întruniri au fost cele două mari organizaţii ecumeniste europene, Conferinţa Bisericilor din Europa (KEK) şi Consiliul Conferinţelor Episcopale din Europa (CCEE). Prima dintre acestea, fondată de ortodocşi şi protestanţi în 1958, la Geneva, în cadrul Consiliului Mondial al Bisericilor (CMB) reuneşte 124 de Biserici Ortodoxe, Vechi-Catolice, Anglicane, Luterane, Reformate, Baptiste, Penticostale şi Metodiste europene. Cea de-a doua, înfiinţată în 1971, la Roma, cuprinde cele 34 de Conferinţe Episcopale Catolice, ce reprezintă organismele de conducere, la nivel naţional, ale Bisericii Catolice în ţările Europei.

Această întâlnire ecumenică europeană este a treia de acest gen ca amploare şi complexitate, după cea de la Basel, Elveţia, din 1989 şi cea de la Graz, Austria, din 1997. Ea a fost prezidată de preşedintele KEK, Mitropolitul Ieremia Caligiorgis al Franţei, Spaniei şi Portugaliei, aparţinând Patriarhiei Constantinopolului şi de preşedintele CCEE, cardinalul Miloslav Vlk, arhiepiscop de Praga.

La această manifestare ecumenistă au participat 100 de conducători şi delegaţi ai Bisericilor europene şi 100 de reprezentanţi ai organizaţiilor de tineret din aproape toate ţările Europei. România a fost reprezentată de Î.P.S. Daniel, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, membru în Comitetul Executiv şi Central al Consiliului Mondial al Bisericilor din 1991 şi în Comitetul Central şi prezidiul KEK din 1997, arhiepiscopul romano-catolic de Bucureşti, Ioan Robu, doamna pastor Elfriede Dorr, aparţinând Bisericii Evanghelice de confesiune augustană Mediaş şi de pastorul Ioan Peia, reprezentant al Alianţei Evanghelice din România.

Astfel, pe 19 aprilie a avut loc, în aula mare a Universităţii ,,Marc Bloch”, deschiderea oficială a reuniunii de semnare a cartei, fiind citite mesajele Papei Ioan Paul al II-lea, Patriarhilor Bartolomeu I al Constantinopolului şi Alexie al II-lea al Rusiei, arhiepiscopului anglican de Canterbury şi al preşedintelui Federaţiei Mondiale Baptiste. Reuniunea a continuat cu un dialog pe grupe, zilnic săvârşindu-se slujbe religioase potrivit tradiţiei fiecărei confesiuni, precum şi slujbe ecumeniste.

La încheierea întrunirii, pe 22 aprilie, în Biserica Sfântul Toma din Strasbourg, a avut loc ceremonia de prezentare a documentului semnat de cei doi preşedinţi ai întrunirii, care l-au recomandat Bisericilor europene. Carta se concentrează pe angajamentul Bisericilor semnatare pentru unitatea vizibilă a Bisericii, misiunea lor comună într-o Europă secularizată şi pe mărturia şi contribuţia lor la construirea unei noi societăţi europene.

Referindu-se la documentul recent semnat, mitropolitul Ieremia a apreciat că ,,existenţa cartei este o reuşită şi oglindeşte evoluţia relaţiilor dintre Bisericile Europei şi tratarea lumii protestante şi a celei ortodoxe în toată complexitatea lor”. La rândul lui, cardinalul Vlk a afirmat că documentul, mai ales în cea de-a doua parte, reprezintă ,,un mare progres pentru continentul nostru, de unde au pornit toate diviziunile. Aici se arată cât de mult au în comun Bisericile creştine: Crezul, Evangheliile, Tatăl nostru”.

Fiind recomandată Bisericilor membre ale CCEE şi KEK ca ,,text de bază spre acceptare şi implementare în propriul context”, ,,Charta Oecumenica” constituie un pas important realizat de mişcarea ecumenistă mondială la nivel european. Astfel, prin acest document, s-a reuşit impunerea ideologiei ecumeniste cu privire la unirea tuturor confesiunilor creştine şi la rolul Bisericii în societatea contemporană.

Conştiente de importanţa adoptării unui atare act, forurile ecumeniste au prezentat Bisericilor Europei proiectul acestui document încă din anii anteriori, făcând numeroase presiuni pentru semnarea lui. Însemnătatea cartei rezidă, de asemenea, în faptul că este diferită de majoritatea documentelor ecumeniste semnate până în prezent, prin aceea că urmăreşte aplicarea în practică a tuturor noţiunilor ecumenismului adoptate la întrunirile europene şi mondiale.

Astfel, documentul, ce prezintă iniţial circumstanţele adoptării sale, este alcătuit din mai multe capitole care expun ,,liniile directoare” ale ideologiei ecumeniste şi aplicării practice a acesteia în viaţa cotidiană a Bisericilor europene. Fiecare capitol prezintă pe scurt câte un aspect şi se încheie cu ,,recomandări” pentru rezolvarea problemelor. Este demn de remarcat faptul că paragraful în care sunt ,,recomandate” soluţiile la diversele probleme dezbătute începe cu formula: ,,Ne obligăm”.

Printre aspectele expuse se numără unitatea Bisericii, cooperarea dintre Biserici la toate nivelele, mai ales la cel local, rugăciunea în comun şi comuniunea euharistică, dialogul ecumenist, participarea Bisericilor la construcţia unui continent european unit, democratizarea Europei, egalitatea femeii cu bărbatul în societate şi mai ales în Biserică, combaterea şomajului şi a situaţiei imigranţilor, salvarea creaţiei, dialogul interreligios etc.

Concret, carta vorbeşte despre comuniunea parţială atinsă de Biserici în cadrul mişcării ecumeniste: ,,Suntem foarte hotărâţi să păstrăm şi să continuăm comuniunea la care am ajuns împreună”, exprimare care minimalizează diferenţele dogmatice din învăţăturile Bisericilor. Un concept asemănător este cel al pluralismului la toate nivelele, de la cel cultural - ,,Europa poartă amprentele unei culturi pluraliste” - până la cel religios, ce modifică percepţia ortodoxă cu privire la Biserică.

Mai mult, documentul vehiculează viziunea protestantă asupra unităţii nevăzute a Bisericii, ce poate fi ,,dezvăluită” prin mişcarea ecumenistă şi îşi ,,găseşte expresia” în cele trei sfinte taine acceptate de protestanţi: botezul, euharistia şi slujirea (N.R.: înlocuieşte, la protestanţi, taina preoţiei).

Un alt aspect important este învinovăţirea tuturor confesiunilor pentru diviziunile existente astăzi între creştini. Textul insistă asupra existenţei ,,prejudecăţilor” şi ,,autosuficienţei”, care au rolul de a exprima lipsa dorinţei ortodocşilor de a renunţa la învăţătura lor.

De asemenea, carta susţine implicarea Bisericii în problemele sociale şi politice contemporane: ,,Este foarte important ca poporul lui Dumnezeu să pună în valoare Evanghelia în societatea publică prin angajare socială şi prin îndeplinirea de responsabilităţi politice”, ,,ca Biserici vrem să promovăm procesul de democratizare în Europa”, şi ,,ne angajăm  pentru o Europă umană şi socială, în care sunt respectate drepturile omului şi valorile fundamentale”.

Pe de altă parte, în ce priveşte ecologia şi apărarea creaţiei, carta ,,recomandă introducerea în Bisericile europene a unei zile de rugăciune pentru salvarea creaţiei” şi ,,susţine organizaţiile bisericeşti cu privire la mediu şi reţelele ecumeniste în responsabilitatea lor pentru salvarea creaţiei”.

Alături de acestea, dialogul interreligios este nelipsit, în ultimul deceniu, din dezbaterile întrunirilor ecumeniste. În acest context, iudeii sunt consideraţi ,,fraţii noştri mai mari”, având în vedere ,,profunda legătură a credinţei noastre cu iudaismul şi cooperarea creştino-iudaică”, iar în dialogul cu musulmanii se doreşte reliefarea ,,credinţei într-un singur Dumnezeu”. În plus, carta angajează Bisericile semnatare în respectarea şi susţinerea libertăţii de exprimare a altor religii şi ideologii: ,,Ne obligăm să recunoaştem libertatea religioasă şi de conştiinţă a oamenilor şi comunităţilor şi să activăm ca ei să-şi poată practica individual şi în comunitate religia sau concepţiile lor despre lume”.

În mod inedit, documentul propovăduieşte emanciparea femeii în societate, şi mai ales în Biserică: ,,Să întărim locul şi egalitatea în drepturi a femeilor în toate domeniile vieţii şi să promovăm dreapta comuniune dintre femei şi bărbaţi în Biserică şi societate”. Astfel, textul foloseşte de multe ori apelativele ,,bărbaţi şi femei”, ,,fraţi şi surori”, ,,creştini şi creştine”.

Carta diferă de documentele ecumeniste anterioare prin termenii folosiţi, deosebit de categorici: ,,Suntem foarte hotărâţi”, ,,nu avem voie să rămânem în situaţia actuală”, ,,nu trebuie să fim de acord cu această situaţie”, ,,nu există nici o alternativă la dialog”. Practic, utilizând limbajul ipocrit al ecumenismului, deşi se vorbeşte despre recomandarea cartei Bisericilor europene, semnarea acesteia impune acestora să se angajeze deplin în punerea ei în practică.

Urmând ,,sarcinile ecumenice de bază” şi ,,o serie de linii directoare şi angajamente”, carta susţine crearea unor ,,norme obligatorii” pentru dialog şi conlucrare, precizând, cu toate acestea, destul de limpede că acest document ,,nu are un caracter doctrinar-dogmatic sau juridic-bisericesc”. În acest mod, documentul, în timp ce susţine că nu atinge învăţătura şi rânduielile proprii ale Bisericilor semnatare, obligă la alinierea acestora la ,,sarcinile ecumenice de bază”, care presupun însă o ideologie nu de puţine ori contrară celei propovăduite de ele.

Prin ,,Charta Oecumenica” ecumenismul european depăşeşte etapa dezbaterilor şi a colaborărilor dintre Biserici, iniţiind transpunerea în practică a noţiunilor ecumeniste cu privire la unitatea Bisericii şi rolul acesteia în societatea contemporană, după cum afirmă preşedintele KEK, mitropolitul Ieremia Caligiorgis, ca şi preşedintele CCEE, cardinalul Miloslav Vlk: ,,Semnarea cartei nu înseamnă în nici un caz încheierea, ci începutul unui nou proces, în care diferitele Biserici îşi însuşesc şi realizează liniile directoare ale cartei”.

,,Graţie” acestui document, Bisericile Europei pot fi ,,eliberate” de ,,prejudecăţile şi intoleranţele” credinţei creştine, pentru ca, într-o lume secularizată şi apostată, să poată sluji altcuiva decât lui Dumnezeu …


Partenie Filipescu


Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 24-25 (2/2001)