August 2012

Pot supravieţui creştinii în Siria ?

 

Articol apărut pe 11 august 2012 în The Wall Street Journal

 

În Siria, ţara convertirii Sfântului Apostol Pavel, vechile
comunităţi ortodoxă şi catolică se află de mai multă vreme
de partea nepotrivită a unui conflict partizan crescând

 

Siria este presărată cu monumente creştine de mare însemnătate istorică şi duhovnicească. Astfel, în apropiere de Aleppo se află Biserica Sfântului Simeon Stâlpnicul, care-l prăznuieşte pe vestitul pustnic din secolul al V-lea, care i-a uluit pe oamenii din timpul său trăind în vârful unui stâlp înalt, vreme de decenii, pentru a-şi arăta credinţa. Lângă Homs se află Krak des Chevaliers, o fortăreaţă care te înfioară, a Ordinului Cavalerilor Ospitalieri care erau în căutarea unui regat cruciat pe care să-l apere. În Saydnaya se află o mânăstire ortodoxă situată în vârful stâncilor, construită cel mai probabil în vremea împăratului Bizanţului, Iustinian cel Mare.

Săptămâna trecută, pe când stătea într-o firidă luminată de lumânări, înconjurată de icoane votive vechi de 1.000 ani, donate de credincioşii ruşi, cu pandantive de argint în forma părţii din trup pentru care au primit tămăduire – picioare, capete, mâini, chiar o pereche de plămâni şi un rinichi –, o maică de la Mânăstirea Saydnaya vorbea despre criza actuală din Siria.

 

Cugetari 72 1

Mânăstirea Născătoarei de Dumnezeu din Saydnaya

Cugetari 72 2

 

,,Nu ne confruntăm cu un lucru neînsemnat”, spune ea, vorbind totodată despre ţară şi despre credinţa ei. ,,Noi vrem doar să înceteze omorurile”.

Siria ocupă un loc central în lunga istorie a creştinismului. Aici s-a convertit Saul din Tars pe uliţa ce se cheamă Dreaptă, care există încă în Damasc. În aceste ţinuturi, el a făcut primele misiuni pentru a-i atrage pe neevrei la credinţa ce se năştea.

Cu un secol în urmă, Levantul avea o populaţie care era creştină în proporţie de 20%; astăzi, populaţia sa cuprinde cam 5% creştini. În Siria, există astăzi comunităţi pline de viaţă, chiar dacă în scădere, ale feluritelor confesiuni străvechi: ortodocşi sirieni, catolici sirieni, ortodocşi greci, greco-catolici şi ortodocşi armeni.

Însă comunităţile creştine din Siria sunt puse greu la încercare de revolta care a devastat ţara mai mult de un an de zile. Această stare de lucruri îi face să se gândească în trecut, la anul 636, când împăratul creştin al Bizanţului, Heraclie, şi-a văzut armata înfrântă de forţele musulmane la sud de actualul Damasc. Înainte de a se refugia în nord, către Antiohia, el s-a tânguit: ,,Pacea să fie cu tine, Siria. Ce ţară minunată vei fi pentru duşmanii noştri”. După un secol, o biserică vestită din Damasc a fost făcută una cu pământul pentru a face loc Moscheei Omeyyazilor, astăzi unul dintre cele mai sfinte locuri ale islamismului.

Nu puţini sunt creştinii din Siria contemporană care se tem că actuala criză s-ar putea sfârşi în acelaşi fel pentru ei, dacă Bashar al-Assad şi regimul său sunt învinşi de insurgenţa rebelilor.

Această îngrijorare este bizară din multe puncte de vedere. În cursul deceniilor de domnie a familiei Assad, creştinii şi musulmanii au trăit unii lângă ceilalţi, cu ciocniri minore. Istoric vorbind, comunităţile creştine locale i-au întâmpinat uneori chiar cu bucurie pe conducătorii musulmani, când aceştia îi eliberau de sub stăpânirea dură a Constantinopolului sau Romei. În multe locuri, cele două grupuri continuă să aibă relaţii una cu cealaltă chiar şi acum. Rebelii extremişti înşişi spun că ei nu au nimic împotriva creştinilor.

Însă, pe măsură ce conflictul dinlăuntrul ţării capătă nuanţe partizane tot mai puternice, şi creştinii sunt în mare măsură de partea regimului sau cel puţin refuză să i se opună în mod activ, câteva dintre cele mai vechi comunităţi creştine din ţinut se simt supuse presiunilor.

,,Noi am dus o viaţă care a fost obiectul invidiei multora”, spune Isadore Battikha, care a fost, până în 2010, arhiepiscop de Homs, Hama şi Yabroud pentru Biserica Greco-Catolică Melkită. ,,Dar astăzi, teama este o realitate”.

Fostul arhiepiscop Battikha se numără printre numeroşii susţinători devotaţi ai preşedintelui Assad din ierarhia Bisericii creştine.

Încă de la începutul conflictului actual din Siria, istoria şi religia au jucat un rol cheie în amplificarea pasiunilor de ambele părţi. Şi acest lucru a devenit mai pronunţat pe măsură ce conflictul a trenat, devenind din ce în ce mai sângeros şi nesănătos.

Una din afirmaţiile făcute de regimul sirian şi repetate adeseori speculează de fapt rivalităţi străvechi. Aceasta susţine că acest conflict este o încercare a neo-otomanilor din Turcia şi a ultra-conservatorilor musulmani din Arabia Saudită, care gândesc la expansiune – cunoscuţi ca wahhabiţi – de a dobândi un picior de pod în Siria.

Această variantă – a majorităţii musulmanilor sunniţi care covârşesc şi domină minorităţile – este, în momentul de faţă, o chestiune principală în cadrul buletinelor de ştiri de noapte ale televiziunii de stat siriene. Regimul ştie prea bine că acest mesaj are efect asupra creştinilor şi a altor minorităţi.

Otomanii, turcii care au domnit în Siria din 1516 până la primul război mondial, le-au acordat creştinilor un statut de cetăţeni de categoria a doua. Li se îngăduia să-şi practice religia şi să se conducă singuri în probleme care nu-i priveau pe musulmani. Dar li se cerea de asemenea să plătească taxe speciale şi existau o mulţime de restricţii când venea vorbea de relaţiile cu musulmanii. Wahhabismul, forma puternic conservatoare şi aspră a islamismului practicat în Arabia Saudită, este încă mai dur împotriva creştinilor.

Rebelii au bătătorit calea regimului către a specula astfel de temeri. Într-un efort de a-şi însufleţi propriii luptători şi de a intra în graţiile susţinătorilor din afara ţării – în primul rând Arabia Saudită şi Qatarul, singura ţară în afară de Arabia Saudită în care wahhabismul este religie de stat – unii încadrează conflictul ca o luptă de a restaura gloriile califatelor islamice şi de a scăpa Siria de domnia necredincioşilor.

Acest lucru se vede limpede în numele adoptate de brigăzile Armatei Siriene Libere – grupare vag legată de miliţii locale şi dezertori din armată. Multe miliţii sunt numite după persoane cinstite de musulmanii sunniţi, precum cel de-al treilea calif Umar ibn al-Khattab, al cărui titlu principal era al-Farouq, care înseamnă ,,cel care face distincţie între adevăr şi minciună”, şi războinicul şi comandantul militar islamic Khalid ibn al-Walid.

Ibn al-Walid, care lupta pentru califul Umar, a fost cel care l-a înfrânt pe împăratul Heraclie în 636, în timpul primului val de cuceriri musulmane care a venit din Peninsula Arabă în anii de după moartea profetului Mahomed.

Principala ţintă a celor mai mulţi rebeli cu gândire sectară nu sunt creştinii, ci alawiţii, grupul minoritar din care face parte familia Assad. Alawiţii, care alcătuiesc aproximativ 12% din populaţia Siriei, ca şi creştinii, sunt o sectă care s-a desprins din islamism. Ei sunt consideraţi de extremiştii musulmani a fi eretici, mult mai rău decât creştinii.

Cu toate acestea, mulţi creştini se tem că orice guvern care ar înlocui regimul Assad ar putea fi dominat de grupuri precum Frăţia Musulmană, care i-ar putea declasa din nou, la statutul de cetăţeni de categoria a doua. De asemenea, ei se tem că ar putea fi devastate comunităţile lor în schimburile de focuri dintre insurgenţii în mare parte musulmani sunniţi şi regimul alawit bine înarmat, aşa cum au pătimit grozav creştinii din Irakul învecinat în războaiele sectare din deceniul trecut.

Extinderea conflictului în cele mai mari oraşe siriene, Damasc şi Aleppo, a sporit temerile creştinilor. Se fac presiuni asupra lor din ambele tabere: din partea regimului, dar şi din partea rebelilor pentru a se alătura uneia din tabere şi a-şi face cunoscută loialitatea. Cei care vor să evite să se alăture oricăreia dintre tabere părăsesc ţara.

Deocamdată, mulţi creştini, ca musulmanii şi alţi refugiaţi, s-au mutat în zone din Siria sau în Libanul vecin, unde se simt mai în siguranţă. Până acum, nu au apărut problemele cu care s-au confruntat creştinii din Irak, de unde mulţi creştini au plecat pentru totdeauna în ţările occidentale.

Cele mai evidente exemple de creştini care au luat partea regimului au fost în Homs. În oraşul Qusayr, situat la sud-vest de Homs, o familie creştină a ajutat forţele de securitate strângând arme şi echipând punctele de control. Consecinţa a fost un contraatac împotriva tuturor creştinilor de acolo şi de atunci oraşul s-a golit în mare parte de creştini.

În Wadi al-Nasara, sau Valea Creştinilor, altă enclavă de circa 30 sate la vest de Homs, o familie de creştini pro-regim a luptat alături de supuşii alawiţi, spun locuitorii care au fugit recent din zonă. Creştinii pro-regim au rechiziţionat două palate în valea pitorească, deţinute de diplomaţi arabi din Golf.

În apropiere, luptătorii sunniţi şi-au făcut o bază în castelul istoric din secolul al XII-lea, din vremea cruciaţilor, Krak des Chevaliers. ,,Acum este imposibil unui musulman să coboare în vale”, a spus un locuitor din zonă.

 

Cugetari 72 3

Castelul Cavalerilor Ospitalieri

(Krak des Chevaliers)

 

Preotul iezuit italian Paulo Dall’Oglio, care a trăit vreme de 30 ani în Siria, dar a fost expulzat de regim în iunie 2012, afirmă că mulţi creştini au legături foarte vechi cu regimul şi serviciile secrete care le-au modelat poziţia. ,,Mulţi creştini din Siria cred că nu există alternativă la regimul Bashar Assad”, spune el.

Cu toate acestea, unii creştini se străduiesc să unească ce este despărţit, încercând să ajungă la opoziţie şi rebeli, sau cel puţin să traverseze prăpastia sectară care îi desparte în mod crescând.

Basilios Nassar, un preot ortodox grec din oraşul central Hama, a fost împuşcat şi ucis de trăgătorii guvernului în ianuarie, în timp ce ajuta la evacuarea răniţilor din ciocnirile care au avut loc într-un cartier al oraşului. Probabil, trăgătorii l-au confundat cu un luptător islamist din cauza bărbii şi hainelor negre. Biserica din care făcea parte a declarat că el a fost ucis de ,,un grup terorist înarmat”.

În aprilie, o activistă creştină a fost arestată de forţele de securitate din Damasc în timp ce împărţea ouă de ciocolată de Paşti copiilor familiilor creştine, sunnite şi alawite strămutate de luptele din Homs.

La ouă erau ataşate bileţele cu citate din Biblie şi Coran. Această acţiune făcea parte din încercările creştinilor de a dărâma barierele care separă acum grupurile religioase din Siria din cauza conflictului.

Anterior, ea a ţinut să ajute soţiile şi copiii bărbaţilor ucişi în luptele din oraşul predominant sunnit Douma, din afara Damascului, împărţind mâncare şi plicuri cu bani.

De asemenea, ea a căutat să se întâlnească cu conducătorii bisericeşti pentru a le cere ,,să nu impună o poziţie asupra tuturor creştinilor”. Ea a afirmat că cei mai mulţi dintre ei fie au mustrat-o că este împotriva regimului, fie au refuzat să se întâlnească cu ea.

Iezuitul Nawras Sammour, de 44 ani, din Aleppo, conduce un program naţional de asistenţă cunoscut sub numele Serviciile Iezuite pentru Refugiaţi. În prezent, grupul oferă asistenţă la 6.000 familii siriene din toată ţara, care sunt strămutate din cauza violenţelor: musulmani sunniţi şi şiiţi, druzi, alawiţi, ca şi creştini.

El crede că numai prin depăşirea tuturor dezbinărilor religioase vor continua creştinii să fie o prezenţă vie în aceste ţinuturi străvechi. Este vizibilă provocarea şi sunt de înţeles îngrjorările creştinilor.

,,Priviţi la Irak, priviţi la Egipt”, spune el, enumerând ţările vecine unde schimbarea politică şi înlocuirea unui conducător autoritar cu o renaştere islamistă a lovit puternic comunităţile creştine. ,,Însă în ciuda acestor lucruri, trebuie să construim punţi. Acestea sunt principiile evanghelice. Nu putem doar să alegem o tabără şi să mergem cu ei”.

Alexander Haddad, un locuitor de 66 ani din satul de munte Maalula, este îngrijorat de soarta străvechii sale comunităţi creştine, însă priveşte în perspectivă. Ca alţi locuitori din zonă, el vorbeşte o variantă de aramaică, limba folosită de Însuşi Iisus Hristos.

,,Prin această ţară au trecut o mulţime de oameni: bizantinii, musulmanii, Timur Lenk, mongolii, otomanii”, spune Haddad, aşezat în umbra Mânăstirii Sfintei Mucenice Tecla.

,,Iisus Hristos a fost de loc de mai la sud de aici. Sfântul Apostol Pavel a venit în Maalula. Creştinismul este foarte puternic aici”.

 

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 72/septembrie-octombrie 2012