Vânzând credinţa necredincioşilor: Noul film al lui Richard Dawkins

Apărut pe LifeSiteNews, 16 ianuarie 2014

 

Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru ?
Psalmi 76, 13
 
Cine este făcător afară de Dumnezeul nostru ?
II Împăraţi 22, 32
 
Unde ai fost când am întemeiat pământul ? Spune-mi
de ai cunoştinţă ? Cine au pus măsurile lui, de ştii ?
Iov 38, 4-5
 

Alte articole pe această temă

Februarie 2007. Prăznuind ziua lui Darwin, creştinii se leapădă de Dumnezeu

Iulie 2008. Apogeul darwinismului

Rezoluţia Consiliului Europei cu privire la creaţionism

Darwin – om de ştiinţă sau zeu ?

Iluzia câinelui: câteva remarci despre cartea de succes caustică a profesorului Richard Dawkins, Iluzia lui Dumnezeu

 

După ce au petrecut mare parte din anul 2013 încercând să însăileze un acord de difuzare a unui film, doi dintre cei mai sinceri atei ai lumii, biologul britanic Richard Dawkins şi fizicianul american Lawrence Krauss (foto), au anunţat că documentarul lor, Necredincioşii, va avea parte anul acesta de difuzare mondială prin intermediul Content Media Corporation Ltd, o companie de film, televiziuneCugetari 84 1 şi vânzări digitale cu sediul în Londra şi Los Angeles. Documentarul despre călătoriile celor doi pe meridiane în timp ce îşi prezintă opiniile către mase include interviuri cu celebrităţi ca Ricky Gervais, Woody Allen, Cameron Diaz, Tim Minchin şi James Morrison.

Tentativa de a populariza ateismul este, în mare măsură, mai degrabă un exerciţiu de marketing decât o încercare de a extinde graniţele discuţiei raţionale despre ,,chestiunea lui Dumnezeu”. Precum a subliniat Gary Goldstein în Los Angeles Times, apar puţine opinii contrare în film, pe care el îl descrie ca pe o ,,întrunire de dragoste cu înalte concepţii morale între doi intelectuali profund devotaţi şi mulţimile de atei, secularişti, gânditori liberi, sceptici şi activişti care alcătuiesc fundaţia de fani asemănătoare aceleia a unui star rock”.

Ironia exerciţiului este că are loc într-o perioadă în care ştiinţa însăşi a furnizat mai multe raţiuni ca oricând de a crede într-un creator inteligent. Desigur, ştiinţa se poate schimba, dar în ciuda pretenţiilor în sens contrar, actualul cadru ştiinţific susţine cu tărie argumentele filozofice tradiţionale pentru existenţa unui Dumnezeu. De pildă, biologia şi fizica au confirmat de câtăva vreme nivelul uluitor de reglare fină care sugerează o minte creatoare. În biologie, cercetarea s-a concentrat pe complexitatea uimitoare a celulelor celor mai simple care par să fi stat la baza evoluţiei. Şi în fizică a existat un curent constant de descoperiri despre început şi design-ul[1] evident care se află în spatele universului nostru.

Conceptul reglării fine nu este nou, ci a apărut cu secole în urmă, în vremea când fizicienii au recunoscut pentru prima oară că multe aspecte ale planetei Pământ şi ale locului său în cosmos erau potrivite precis pentru a susţine viaţa. De exemplu, dacă pământul ar fi fost puţin mai mic sau mai mare, sau dacă ar fi fost puţin mai aproape sau mai departe de soare, viaţa nu ar fi apărut niciodată. La acest nivel ar fi părut rezonabil să se tragă concluzia că omenirea a fost un pic norocoasă, la urma urmei, există multe planete în univers.

Însă apoi omul de ştiinţă ateu, matematiciaul şi astronomul Sir Fred Hoyle[2], a descoperit că ,,nivelele de energie de bază nucleare” necesare trebuie să fie extrem de fin reglate unele faţă de altele pentru ca viaţa să aibă o şansă de dezvoltare. O variaţie de doar 1% în orice sens, a descoperit el, ar fi împiedicat întregul univers să susţină orice fel de viaţă. Hoyle a spus că nimic nu a zguduit ateismul său atât de mult şi a mers până acolo încât s-a declarat teist.

Însă aceasta era numai o pregustare pentru ce avea să vină. Dovezi mai recente nu numai că indică reglarea fină, ci o reglare fină la un nivel aproape incredibil – un nivel de reglare infinitezimal, care copleşeşte. Pe scurt, dacă valoarea oricăreia dintre constantele din domeniul constantelor fizice fundamentale, precum gravitaţia sau particulele fundamentale, ar fi fost diferită cu 1 parte din trilioane de trilioane, nu ar mai exista stele, planete sau viaţă. Un exemplu dat de fizicianul Paul Davies[3] este raportul dintre forţa electromagnetică şi forţa gravitaţională despre care el afirmă că dacă ar fi fost diferită cu doar o parte din 1040 totul ar fi fost praf şi pulbere. Acesta este echivalent cu a fi diferit cu un singur grăunte de nisip din toţi grăunţii de nisip de pe 20 miliarde de planete Pământ. Alt exemplu de reglare fină este raportul dintre forţele de expansiune şi contracţie ale Big Bang-ului[4]. Dacă ele ar fi fost diferite cu doar o parte din 1055 viaţa nu ar fi apărut niciodată.

Există zeci de asemenea exemple, însă unul care a captivat imaginaţia multor fizicieni remarcabili, inclusiv atei şi agnostici, este valoarea ,,constantei cosmologice” (cunoscută şi ca forţa anti-gravitaţie sau ,,energia neagră”) care necesită un ordin de precizie de o parte din 10120. Comparativ cu acest număr, numărul de atomi din universul observabil (1080) este mic. Este un Cugetari 84 2număr care i-a constrâns pe mulţi fizicieni necredincioşi să caute cu disperare alternative la existenţa unui creator inteligent. Precum comentează Paul Davies (un necredincios în sens religios): ,,Clişeul că ’viaţa este în echilibru pe o lamă de cuţit’ este o subestimare uluitoare în acest caz: nici un cuţit din univers nu ar putea avea o lamă atât de fină”.

Dar există un număr încă mai uimitor. Fizicianul şi matematicianul englez Sir Roger Penrose[5] a calculat ,,improbabilitatea extrem de mare” a ,,universului nostru cu entropie[6] scăzută”, lucru care era o trăsătură esenţială pentru ca viaţa să se dezvolte. Penrose a descoperit că probabilitatea apariţiei din pură întâmplare a unui asemenea univers cu entropie scăzută este de 1 din 10 la puterea a 10-a la puterea a 123-a (adică, un număr cu doi exponenţi). Pentru a avea o idee despre cât de mare este un asemenea număr, gândiţi-vă că dacă aţi încerca să-l scrieţi punând cifre pe fiecare particulă din universul observabil (particulă, nu atom !), nu v-ar ajunge particulele.

Până şi scepticul Stephen Hawking recunoaşte reglarea fină. În cartea sa, Marele design (foto), el admite: ,,Legile naturii alcătuiesc un sistem care este extrem de fin reglat, şi foarte puţin din legea fizică poate fi alterat fără a distruge posibilitatea dezvoltării vieţii aşa cum o cunoaştem. Dacă nu ar fi existat o serie de coincidenţe surprinzătoare în detaliile precise ale legii fizice, se pare că oamenii şi formele de viaţă similare nu ar fi fiinţat niciodată”. Sau aşa cum a rezumat fizicianul Arno Penzias[7], laureat al Premiului Nobel: ,,Acest univers este atât de perfect reglat pentru viaţă, este incredibil. Legile fizicii ar putea fi toate puţin diferite într-un noian de moduri diferite, şi totuşi fiecare dintre ele este reglată fin pentru viaţă”.

Pe scurt, reglarea fină a dat dureri de cap reale materialiştilor care stăteau mai liniştiţi cu vechea imagine a universului – modelul staţionar în care universul se credea a fi veşnic. Ei au fost siliţi să abandoneze acest model când dovezile pentru modelul Big Bang au devenit copleşitoare şi au indicat nu numai că universul a avut un început, ci şi unul extrem de impresionant cu adevărat. Eminentul fizician Stephen M. Barr[8] vorbeşte despre ,,eleganţa şi frumuseţea din matematicaCugetari 84 3 din spatele lumii fizice” şi despre descoperirile ştiinţifice care ,,năruiesc aşteptările materialistului şi le confirmă pe cele ale credinciosului în Dumnezeu”.

,,Am ajuns în punctul – spune Barr – în care vedem că ştiinţa nu poate să minimalizeze câtuşi de puţin însemnătatea design-ului bogat al naturii şi legilor ei. Ştiinţa a arătat doar că design-ul este mai grandios decât a visat cineva vreodată. Prin urmare, argumentul design-ului cosmic pentru existenţa lui Dumnezeu rămâne încă în picioare. Într-adevăr, este mai puternic ca oricând”.

Hermann Weyl[9], unul dintre marii matematicieni şi fizicieni din secolul XX, a exprimat o opinie asemănătoare: ,,În cunoaşterea noastră despre natura fizică am pătruns atât de departe, încât putem dobândi o perspectivă a armoniei desăvârşite care este în conformitate cu înţelepciunea sublimă”. Alt fizician de frunte din secolul XX, Sir James Jeans[10] este de acord: Ştiinţa – a spus el – a dezvăluit un univers care nu mai arată ca o maşinărie, ci ,,ca o mare cugetare”.

Însuşi Paul Davies subliniază cât de impresionantă este imaginea zugrăvită astăzi de ştiinţa modernă, în cartea sa recentă, Enigma muşchiului de pământ: De ce este universul potrivit precis pentru viaţă (foto): ,,Dacă aş fi o fiinţă atotputernică care a vrut să creeze un univers locuit ca al nostru, şi aş putea realiza aceasta simplu, făcând să apară (ca printr-o magie) ce am vrut când am vrut, nu aş socoti activităţile mele ca fiind Cugetari 84 4foarte inteligente. Dar a alege un set de legi care – fără nici o reparare şi micro-administrare periodică – poate aduce un univers la viaţă şi poate determina auto-organizare, auto-complexificare şi auto-asamblare a vieţii şi conştiinţei – ei bine, acest lucru arată într-adevăr foarte inteligent !”

Astfel, îndeajuns de straniu, nu oamenii de ştiinţă religioşi par să se minuneze cel mai mult de semnele design-ului, ci agnosticii ca Davies. Ei se străduiesc să explice cum ar putea apărea din întâmplare un asemenea univers reglat fin în amănunt. În prezent, cea mai populară alternativă la un creator inteligent este speculaţia că ar putea exista multe universuri dincolo de orizontul nostru – un ’multivers’ care produce fără încetare universuri. După cum se susţine, fiecare univers poate avea legi naturale şi constante diferite şi se întâmplă doar că noi am fost cei norocoşi într-un univers care are, în ciuda tuturor probabilităţilor pare-se imposibile, legile şi constantele potrivite pentru ca stelele, planetele şi viaţa să se desfăşoare. Şi, în fond, totul vine, ei bine, din nimic !

Propunerile pentru un multivers, mai ales cele care propun un număr infinit de universuri, sunt în mod limpede foarte speculative şi au atât de multe probleme, încât mulţi fizicieni, inclusiv atei de vază, refuză chiar să le susţină. Şi chiar dacă ar fi să le susţii, ar exista încă faptul că un multivers nu L-ar elimina pe Dumnezeu din schemă; mulţi teologi şi filozofi au susţinut vreme de secole că o creaţie infinită ar fi o expresie mai potrivită pentru puterile nelimitate ale unei fiinţe nemărginite. Şi mulţi oameni de ştiinţă adeveresc că un multivers doar ar împinge problema reglării fine la alt nivel.

S-ar părea că singurul aspect captivant al conceptului unui multivers este că îi scoate pe atei şi agnostici din poziţia imposibilă în care se găsesc când se confruntă cu semnele copleşitoare ale design-ului din singurul univers pe care îl putem vedea şi pe care-l vom vedea probabil vreodată.

Consecinţa este că ştiinţa actuală este, cel puţin, pe deplin compatibilă cu argumentele filozofice tradiţionale pentru Dumnezeu. Acest lucru este în mod particular adevărat cu privire la argumentele pentru design. În realitate, mulţi oameni de ştiinţă, filozofi şi teologi insistă că aceste argumente nu au fost nicicând atât de relevante sau atât de puternice.

În pofida tuturor acestor lucruri, materialiştii stăruie că ştiinţa L-a îngropat pe Dumnezeu. Pentru a da consistenţă unei asemenea afirmaţii, ei ar trebui să arate că ştiinţa a făcut argumentele pentru existenţa lui Dumnezeu nu numai neconvingătoare – ceea ce în mod limpede nu este cazul – ci de neconceput. Această afirmaţie este evident o absurditate.

Între timp, spectacolul călătoriei necredincioşilor merge mai departe, alimentat de o credinţă impresionantă într-o afirmaţie imposibil de demonstrat: că nu există nici o minte în spatele acestui univers uluitor de ordonat. Nu este de mirare că Dawkins şi compania au recurs la propagandă şi tumult pentru a-şi vinde mesajul.

 


[1] Autorul vorbeşte despre şi susţine teoria design-ului inteligent, potrivit căreia complexitatea universului şi a vieţii pot fi explicate doar prin existenţa unei Cauze, a unui Designer inteligent, identificat cel mai adesea cu Dumnezeul creştin. Un creştin adevărat nu afirmă doar că Dumnezeu a creat universul şi acceptă măcar în parte teoria evoluţiei, precum fac cei care adoptă teoria design-ului inteligent – care, chiar dacă este un pas înainte, nu este încă de ajuns pentru un creştin –, ci afirmă răspicat că Dumnezeu a creat nu numai universul şi tot ce este în el, ci şi fiecare specie în parte, inclusiv pe om, negând de fapt explicit teoria evoluţiei.

[2] Astronom şi scriitor britanic (1915-2001), specialist în astro-fizică, a scris cărţi de astronomie şi lucrări ştiinţifico-fantastice.

[3] Fizician britanic născut în Australia în 1946. Profesor de filozofie naturală la Universitatea din Adelaide, Australia, şi autor al cărţii Mintea lui Dumnezeu (1992).

[4] Big Bang este o teorie potrivit căreia explozia unei aglomerări de materie extrem de densă a dat naştere universului.

[5] Matematician britanic (născut în 1931). A lucrat cu Stephen Hawking pe tema găurilor negre şi a avut contribuţii importante la matematica pură.

[6] Viteza cu care universul se deplasează de la ordine la dezordine.

[7] Fizician american (născut în 1933). Laureat al premiului Nobel pentru fizică pentru că a descoperit, împreună cu Robert Woodrow Wilson, radiaţia cosmică de fond.

[8] Profesor la Departamentul de Fizică şi Astronomie al Universităţii din Delaware.

[9] Matematician, fizician teoretician şi filozof german (1885-1955). A fost unul dintre cei mai influenţi matematicieni ai secolului XX şi un membru important al Institutului pentru Studii Avansate din Princeton în primii săi ani.

[10] Fizician, astronom şi matematician britanic (1877-1946).

 

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 84/mai-iunie 2014