Noile măsuri anti-terorism

- Mijloace coercitive de suprimare a libertăţilor civile -

 

PARTEA I

Incidentele controversate petrecute pe 11 septembrie 2001 în Statele Unite ale Americii au reprezentat o răscruce în cursul evenimentelor, urmată de impunerea de măsuri tot mai drastice de securitate împotriva terorismului. Fluturând spectrul înfricoşător al terorismului, autorităţile au promulgat legi precum Actul Patriot, au împânzit străzile şi clădirile publice cu camere de luat vederi, au intensificat controalele pe aeroporturi şi alte zone aglomerate, au umplut văzduhul cu drone şi alte dispozitive sofisticate de supraveghere.

De asemenea, este uluitoare viteza cu care se răspândesc pe glob metodele biometrice de identificare: scanarea irisului, amprentei, feţei, urechii etc. Cu aceeaşi repeziciune se propagă utilizarea cipurilor RFID în mărfuri şi în actele de identitate ale cetăţenilor sau chiar sub pielea acestora.

Însă toate aceste măsuri anti-terorism – pentru a căror implementare sunt cheltuite sume inimaginabil de mari şi sunt angajate armate de oameni – nu par a avea rezultatele scontate. Ştirile cotidiene ne vorbesc prea puţin despre prinderea vreunui terorist sau dejucarea vreunui atentat. Sau nu este acesta scopul urmărit de autorităţi ?

 

Scanere corporale pe aeroporturi

În noiembrie 2010, Administraţia pentru Securitatea Transportului din Statele Unite ale Americii (AST) a introdus noi măsuri de securitate pe aeroporturile americane, stârnind un adevărat scandal. Până la acea dată, pe aeroporturile americane şi europene se aplicau deja o serie de măsuri de securitate: existau detectoare de metale, călătorii suspecţi puteau fi percheziţionaţi, începuse introducerea de scanere corporale, care redau imaginea trupului gol cu mare fidelitate, putând depista eventuale obiecte nemetalice ascunse de pasageri.

Pentru a înăspri măsurile, autorităţile au folosit cazul controversat al nigerianului Umar Farouk Abdulmutallab, care în decembrie 2009 a circulat pe ruta Amsterdam-Detroit. Având ascuns în haine un dispozitiv exploziv, tânărul african a încercat fără succes să-l detoneze deasupra oraşului Detroit.

Ca urmare a acestui incident şi a altor alerte şi atentate eşuate, pe 1 noiembrie 2010, AST a introdus noi măsuri de securitate pe aeroporturi. În prezent, toţi pasagerii sunt obligaţi să treacă printr-un scaner corporal, persoanele care refuză scanarea sunt supuse unei percheziţii corporale extinse, iar pasagerii care nu sunt cetăţeni americani nu au dreptul să aleagă între cele două variante, fiind scanaţi obligatoriu.

Scanerele corporale cu tehnologie avansată de imagine sunt considerate actualmente cea mai eficientă măsură de securitate şi există deja pe aeroporturi din SUA, Canada, Australia, Rusia, Marea Britanie şi alte ţări ale Uniunii Europene. Numite Rapiscan Secure 1000, produse de compania Rapiscan Systems din California, dispozitivele arată ca o cabină cu pereţi de sticlă înăuntrul căreia se emite un fascicul de raze X sau de unde milimetrice cu energie mică. După ce şi-a scos toate obiectele din buzunare (portofel, şerveţele, batistă etc), pasagerul intră îmbrăcat în cabină, cu mâinile ridicate deasupra capului ca pentru arestare, unde este iradiat timp de până la 8 secunde.

 

Cugetari 59

Un alt gen de scaner aflat pe aeroporturi,
compus din două panouri între care se emite un fascicul de raze X

 

Radiaţia pătrunde extrem de puţin în trup, iar fasciculul reflectat este interpretat de un computer care creează o imagine tridimensională a trupului gol şi a eventualelor arme, explozibili sau droguri aflate asupra sa. Imaginea este suficient de clară pentru a se vedea pe suprafaţa corpului scanat operaţii chirurgicale, implanturi în epidermă sau cicatrici.

Scanerele au fost introduse în 2007, iar utilizarea lor s-a generalizat în 2010, după cumpărarea a 450 de dispozitive. În noiembrie 2010, AST declara că există 317 scanere corporale în uz pe 65 de aeroporturi americane, şi urma să amplaseze încă 500 până la sfârşitul anului şi alte 500 în 2011. Administraţia plănuieşte să înlocuiască detectoarele de metale cu scanere corporale în toate cele 2.000 de puncte de control de pe aeroporturi.

Care sunt problemele pe care le ridică aceste scanere corporale ? Lăsând deoparte faptul că un astfel de aparat este scump, costând aproximativ 150.000 dolari, mulţi oameni de ştiinţă şi medici au protestat faţă de utilizarea acestor dispozitive pentru toţi călătorii din cauza pericolelor pe care le reprezintă pentru sănătate. În 2007, după introducerea scanerelor pe mai multe aeroporturi din Marea Britanie, radiologul britanic dr. Sarah Burnett declara: ,,Este ilegal să expui oamenii la orice nivel de radiaţie fără justificare medicală. Prin urmare, cum i se permite guvernului să ne iradieze vrând-nevrând pe aeroporturi ? Sunt îngrijorată îndeosebi din pricina efectelor pe care le-ar putea avea asupra femeilor în primul trimestru de sarcină. Este extrem de mare riscul ca fătul să dezvolte anomalii genetice, deoarece expunerea la radiaţii poate vătăma ADN-ul organismului în formare”.

De altfel, în februarie 2010, Comitetul Inter-agenţii pentru Siguranţa Radiaţiei a emis un raport intern către Comisia Europeană, Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, Agenţia pentru Energie Nucleară, Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi alte organizaţii, avertizându-le că femeile însărcinate şi copiii nu ar trebui expuşi nicicând la scanarea cu aceste dispozitive.

În aprilie, oameni de ştiinţă eminenţi, specialişti de frunte în domeniul razelor X şi membri ai Academiei Naţionale de Ştiinţe au adresat o scrisoare Biroului pentru Ştiinţă şi Tehnologie al Casei Albe în care îşi exprimau îngrijorarea cu privire la ,,riscurile grave pentru sănătate” ale scanerelor.

Dr. Russell Blaylock, dr. John Sedat şi colegii lor susţin că 1) siguranţa acestor scanere corporale nu a fost demonstrată niciodată şi mai ales de nici un grup independent de oameni de ştiinţă specialişti în domeniu; 2) radiaţia ionizantă emisă de ele poate modifica structura moleculei de ADN; 3) pericolul este semnificativ mai mare deoarece doza de radiaţie este distribuită doar la nivelul pielii şi ţesuturilor subcutanate, nu în tot volumul corpului; 4) doza ar fi cu două ordine de mărime mai mare decât expunerea la radiaţia cosmică în avion sau radiografiile pulmonare; 5) Administraţia pentru Alimente şi Medicamente (Food and Drug Administration, sau FDA) a ocolit problema, calculând doza în raport cu volumul trupului, nu localizată doar la nivelul pielii.

Savanţii au afirmat că utilizarea scanerelor creşte alarmant riscul de cancer la sân, apariţia cancerului la persoanele cu sisteme imunitare vulnerabile, precum cei care au SIDA sau boli autoimune, apariţia cancerului la copii, adolescenţi, femei însărcinate şi fetuşi, persoane în vârstă, apariţia de mutaţii genetice la nivelul seminţei bărbăteşti (deoarece glandele sexuale bărbăteşti se află imediat sub piele), riscul de leziuni sau alte efecte necunoscute ale radiaţiei asupra corneei şi timusului.

Spre deosebire de metodele radiologice clasice, scanerul corporal emite un fascicul îngust şi intens. Dacă aparatul nu funcţionează corespunzător, dacă fasciculul întârzie asupra unei regiuni mai mult de o fracţiune de secundă, urmările sunt nebănuite. Recent, David Brenner, conducătorul Centrului de Cercetări Radiologice de la Universitatea Columbia, împreună cu colegii săi, a măsurat valorile radiaţiilor la care sunt expuşi călătorii şi a conchis că, deoarece fasciculele de raze X nu pătrund în trup ci se concentrează pe piele, doza efectivă de radiaţie poate fi chiar de 20 de ori mai mare decât s-a estimat anterior. În plus, razele X au efect cumulativ, lucru care îi va afecta îndeosebi pe cei care călătoresc des.

David Brenner a făcut parte din comisia guvernului SUA care a stabilit recomandările de siguranţă pentru scanere şi unul dintre membrii care a susţinut folosirea lor. Acum, el declară că nu ar fi fost de acord nicicând cu utilizarea scanerelor corporale dacă ar fi ştiut că vor fi folosite pentru toţi pasagerii. El avertizează: ,,Nu există realmente altă tehnologie cu care să scanăm cu raze X un număr atât de mare de persoane. Este un fenomen fără precedent în lumea radiaţiei”.

Varianta a doua de scanere – cu unde milimetrice – au avantajul că emit particule cu energie mai mică şi că radiaţia nu se acumulează în trup. Acest tip de radiaţie a fost ales pentru scanere deoarece pătrunde prin materii ca haine, lemn, hârtie şi alte materiale poroase. Însă, studiile au arătat că deşi energia particulelor este mică, efectele de rezonanţă permit undelor de acest tip să producă o vătămare gravă la nivel genetic. Undele ‘zgâlţâie’ helixul dublu al moleculei de ADN până la dezasamblare, afectând exprimarea genetică şi replicarea ADN-ului, perturbări care au urmări dintre cele mai grave. În plus, această tehnologie este foarte nouă şi se cunosc foarte puţine despre efectele undelor milimetrice.

Boian Alexandrov de la Centrul pentru Studii Neliniare din cadrul Laboratorului Naţional Los Alamos a publicat recent un articol care dezvăluie că undele generate de scanerele AST vatămă serios ADN-ul persoanelor expuse, ca şi al agenţilor AST aflaţi în vecinătatea aparatelor.

Biroul pentru Ştiinţă şi Tehnologie al Casei Albe a răspuns franc acestor îngrijorări, afirmând că ,,aceste scanere au fost testate în amănunţime de agenţiile guvernamentale americane şi respectă normele de sănătate”. Casa Albă a ignorat toate dovezile ştiinţifice care sugerează efecte negative asupra sănătăţii, iar AST ,,nu consideră o problemă expunerea suplimentară la radiaţii”. Mai mult, agenţia de ştiri AOL News a făcut o investigaţie privind calibrarea şi monitorizarea acestor aparate şi a descoperit că nici o organizaţie guvernamentală sau altă instituţie nu realizează nici un fel de verificări de rutină ale aparatelor.

O altă problemă, paradoxală, este aceea că scanerele nu sunt superioare altor metode de a preveni introducerea de obiecte sau dispozitive periculoase în avion. Există numeroase relatări potrivit cărora agenţii care se ocupă de scanarea pasagerilor nu au descoperit arme, cuţite şi dispozitive explozive artizanale. Chiar în cazul controversat al nigerianului Umar Farouk Abdulmutallab, care a constituit punctul de plecare al înăspririi măsurilor de securitate, autorităţile au eşuat în a depista explozibilul ascuns în haine, deşi tânărul a fost scanat. În martie 2010, Biroul de Răspundere al Guvernului a afirmat că este ,,neclar” dacă scanerele au detectat sau nu bomba lui Umar Farouk. Ulterior, au fost testate posibilităţile scanerelor şi s-a dovedit că se poate trece de ele cu diferite dispozitive artizanale, cuţite de vânătoare de peste 15 cm şi alte arme.

Fizicienii care au condus cercetarea şi perfecţionarea celei mai sofisticate tehnologii imagistice medicale de astăzi cred că scanerele corporale sunt nefolositoare din punct de vedere al scopului urmărit. Leon Kaufman şi Joseph W. Carlson, foşti profesori de fizică la Universitatea din California-San Francisco, consideraţi ,,geniile ştiinţifice” din spatele aparatelor de rezonanţă magnetică nucleară (RMN) din lumea medicală, şi-au folosit experienţa acumulată de-a lungul anilor de cercetare pentru a investiga metoda utilizată pentru scanarea a milioane de pasageri americani.

Pe 26 noiembrie 2010, ei au publicat un articol pe această temă în revista The Journal of Transportation Security în care îşi manifestă reticenţa faţă de această tehnologie. Studiind modul de operare al aparaturii, varietatea imaginilor şi tehnologia razelor X, cu ajutorul modelelor realizate pe calculator, ei au ajuns la concluzia că un terorist ar putea strecura cu uşurinţă în avion cantităţi mari de explozibil: ,,Este foarte probabil ca o clătită subţire, cu formă neregulată, mare, de 15-20 cm în diametru, cu margini teşite, lipită de abdomen să fie invizibilă pentru această tehnologie, deoarece – în mod ironic – din cauza volumului său mare poate fi confundată lesne cu anatomia normală. În acest fel, o cantitate de 0,33 kg PETN (tetranitrat de pentaeritrol – unul dintre cei mai puternici explozibili) ar putea trece neobservată de acest scaner de ‘înaltă tehnologie’”.

Se poate remarca faptul că problema sensibilităţii umane şi a dreptului la intimitate se află la coada listei obiecţiilor rezonabile faţă de scanerele corporale. Agenţiile guvernamentale pentru respectarea intimităţii şi datelor personale, ca şi autorităţile aeroportuare au insistat că nu există riscul păstrării imaginilor sau dezvăluirii detaliilor personale. Departamentul Securităţii Interne a declarat că imaginile obţinute în urma scanării nu sunt arhivate, fiind şterse automat la câteva secunde după verificare.

Însă, Centrul de Informaţii pentru Intimitatea Electronică a obţinut peste 100 de scanări şi afirmă că aceste imagini, ,,care sunt capturate în mod obişnuit de agenţia federală, dovedesc că dispozitivele de scanare corporală înregistrează şi stochează imagini personale”. Centrul a dezvăluit şi faptul că Administraţia pentru Securitatea Transportului a cerut producătorilor de scanere ca acestea să aibă capacitatea de a stoca şi transmite imagini. Administraţia a replicat că aceste facilităţi sunt doar pentru testare şi instruire şi că dispozitivele sunt livrate cu funcţiile de înregistrare şi stocare inactive.

Cu toate acestea, Centrul a cerut limitarea utilizării scanerelor corporale în aeroporturi, deoarece constituie un amestec fără precedent în viaţa a milioane de americani. Permiţând agenţiilor guvernamentale să surprindă imaginea trupurilor goale ale pasagerilor, se încalcă o serie de legi federale, ca şi protecţiile constituţionale care interzic controlul şi confiscarea nerezonabilă. ,,Administraţia pentru Securitatea Transportului supune toţi călătorii la cel mai invaziv şi extins control posibil. Controalele sunt mult mai invazive decât este necesar pentru a găsi arme”, declară avocaţii Centrului de Informaţii pentru Intimitatea Electronică.

De asemenea, Centrul acuză Administraţia că a impus folosirea scanerelor ca măsură de securitate primară fără să consulte în prealabil cetăţenii, precum specifică Actul de Procedură Administrativă.

Imagini cu caracter confidenţial au ajuns şi pe internet. O primă investigaţie a dezvăluit că peste 35.000 de imagini au fost stocate incorect, dacă nu chiar ilegal, pe aeroportul din Orlando, Florida. O altă agenţie federală, Serviciul Şerifilor din SUA, a admis că a stocat peste 30.000 de imagini înregistrate cu un scaner corporal. Şi acesta pare a fi doar începutul …

 

Surse selective
1. www.globalresearch.ca, 1 iulie 2010, ,,Health fear over new airport scanners”
2. www.foxnews.com, 22 octombrie 2010, ,,X-RAY VANS: Security measure or invasion of privacy ?”
3. www.dailymail.co.uk, 10 noiembrie 2010, ,,Air passengers face new pre-flight crackdown as security chiefs ‘profile’ high-risk travellers”
4. www.reuters.com, 11 noiembrie 2010, ,,Pilots and passengers rail at new airport patdowns”
5. www.kmov.com, 18 noiembrie 2010, ,,Woman says her Lambert security screening was sexual assault”
6. www.msnbc.msn.com, 20 noiembrie 2010, ,,AST forces cancer survivor to show prosthetic breast”
7. www.hotnews.ro, 22 noiembrie 2010, ,,Scandal în SUA după ce agenţii de securitate ai unui aeroport au efectuat o percheziţie corporală unui copil”
8. http://thehill.com, 23 noiembrie 2010,, Next step for tight security could be trains, boats, metro”
9. www.naturalnews.com, 3 decembrie 2010, ,,Radiation scientists agree AST naked body scanners could cause breast cancer and sperm mutations”
10. www.nydailynews.com, 8 decembrie 2010, ,,Khloe Kardashian: Going through airport security is like being raped in public”
11. www.washingtontimes.com, 9 decembrie 2010, ,,Exposed: AST’s X-rated scanner fraud”
12. www.worldnetdaily.com, 12 decembrie 2010, ,,Critics say AST comment ‘opens door to pedophiles’. Children’s advocates warn touching kids not a ‘game’”
13. www.gandul.info, 15 decembrie 2010, ,,Staţia de metrou de la Pentagon a fost închisă din cauza unui pachet suspect”
14. www.aolnews.com, 20 decembrie 2010, ,,AOL Investigation: No proof AST scanners are safe”
15. www.wtop.com, 21 decembrie 2010, ,,Metro randomly inspects passengers’ bags”

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 59/noiembrie-decembrie 2010 

 

 

 

PARTEA A II-A 

Percheziţii porno-corporale

În prezent, persoanele care refuză scanarea din diferite motive au alternativa unei percheziţii corporale extinse. Un agent al Administraţiei pentru Securitatea Transportului (AST) percheziţionează pasagerul din cap până în picioare pentru a descoperi aceleaşi amănunte ca o imagine obţinută prin scanare.

Însă aceste percheziţii corporale depăşesc nişte limite, călătorii afirmând adeseori că s-au simţit pur şi simplu abuzaţi de agenţii AST. Mai întâi de toate, este remarcabil faptul că, încă din clipa în care un pasager refuză scanarea corporală, agenţii fac publică această informaţie şi încearcă să pună într-o lumină cât mai defavorabilă atitudinea lui. Iată ce declara o persoană surprinsă de comportamentul agenţilor: ,,Pe Aeroportul Internaţional O’Hare din Chicago, agenţii au început să strige: ‘Refuz ! Avem un refuz !’ ca şi cum ar fi spus ‘avem un şarpe cu clopoţei’. Alţi agenţi au preluat strigătul ‘refuz’”.

Un alt călător mărturisea: ,,M-am întâlnit prima oară cu un scaner corporal când am venit din California şi am decis să refuz scanarea. Un agent AST mi-a spus să trec deoparte şi să aştept. Apoi, el a început să strige suficient de tare ca toţi ceilalţi călători şi agenţi să audă: ‘Un refuz ! Un refuz !’ – lucru făcut pentru a atrage atenţia asupra celor care refuză scanarea. Nu am întrezărit nici un scop dincolo de această alertă verbală, pentru că acelaşi agent care a strigat a fost cel care m-a percheziţionat”.

În general, angajaţii AST se comportă extrem de dur şi brutal cu pasagerii pe care îi percheziţionează, neţinând cont de sensibilităţile personale. O serie de incidente notabile au fost mediatizate de presă, stârnind furia americanilor. Cei implicaţi au dat dovadă de un curaj deosebit pentru a face public modul degradant în care au fost trataţi. Cu siguranţă au existat multe alte incidente similare care nu au ajuns în atenţia publicului din pricina stânjenelii sau traumei suferite de persoanele implicate.

Abuzurile agenţilor au afectat în primul rând persoanele care au diferite proteze sau dispozitive în urma unor boli teribile precum cancerul. Unii dintre aceştia au fost umiliţi într-un mod cumplit de personalul aeroportuar. De exemplu, Thomas Sawyer din statul Michigan a avut parte de atitudinea inumană a angajaţilor de pe Aeroportul Metropolitan din Detroit. Bărbatul în vârstă de 61 ani, suferind de cancer la vezica urinară, poartă un sac pentru colectarea urinei. El a explicat agenţilor AST că sacul pe care-l are trebuie să stea lipit de abdomen, prins în nişte chingi, pentru ca lichidul care se adună în el să nu se verse pe trup şi pe haine, însă nimeni nu l-a ascultat. Agentul care l-a percheziţionat i-a desprins sacul de pe abdomen, vărsându-i practic urina pe trup şi pe haine.

,,Când percheziţia s-a încheiat mi-au spus că pot să plec. Nu şi-au cerut iertare. Nu s-au oferit să mă ajute. S-au purtat ca şi cum nu ar fi văzut ce s-a întâmplat”, a spus Sawyer. El a fost nevoit să se urce aşa în avion şi abia după decolare s-a putut schimba de haine şi de sac. După incident, Thomas Sawyer a declarat: ,,Am fost umilit întru totul, nici nu mai puteam să vorbesc. Sunt un bun american şi vreau siguranţă pentru toţi pasagerii. Însă dacă această ţară va abdica de la a trata persoanele ca pe nişte fiinţe umane în numele siguranţei, atunci am pierdut deja războiul”.

Femeile care au supravieţuit cancerului de sân şi poartă în prezent proteze s-au ciocnit de asemenea de brutalitatea autorităţilor aeroportuare. Cathy Bossi din statul Carolina de Nord, care lucrează ca însoţitoare de zbor la compania U.S. Airways, a relatat presei situaţia stânjenitoare în care a pus-o o angajată AST care i-a cerut să-şi scoată proteza de sân din sutien şi să i-o arate: ,,Experienţa a fost atât de groaznică, nu puteam crede că cineva mi-ar putea face aşa ceva. Sunt însoţitoare de zbor. Încercam doar să merg la locul de muncă”.

Marlene McCarthy din statul Rhode Island s-a aflat într-o situaţie similară. După ce a fost scanată, o angajată a aeroportului i-a spus să meargă deoparte. ,,În văzul tuturor, ea mi-a pus dosul palmei pe sânul drept şi i-am explicat că port o proteză. Apoi a pus ambele mâini, una deasupra şi una dedesubtul protezei şi a mişcat-o stânga, dreapta, sus, jos. Am fost atât de umilită. Am depus plângere”, a afirmat Marlene McCarthy.

Nici persoanele handicapate nu sunt scutite de acest tratament barbar. Un bărbat din Nashville a mărturisit în ce fel este înjosit la punctul de control: ,,Ca persoană handicapată, sunt sătul până peste cap să fiu ‘violat’ la punctul de securitate. Îmi pierd cârjele şi proteza de la picior pentru a fi ‘radiat’ de scanerul cu raze X. Apoi transportat cu braţele şi cercetat pentru ‘posibili explozibili’. Destul”.

Un alt gen de abuz este cel de natură sexuală. Multe femei au protestat faţă de comportamentul nepotrivit al personalului care se ocupă de percheziţii corporale. O angajată a postului de televiziune ABC News, care a fost supusă unei percheziţii pe Aeroportul Internaţional Newark Liberty, declara: ,,Femeia care m-a verificat a ajuns cu mâinile în lenjeria mea intimă şi m-a pipăit peste tot. A fost mai rău decât a merge la ginecolog. A fost stânjenitor. A fost înjositor”.

O altă pasageră, Penny Moroney a avut parte de duritatea agenţilor de pe Aeroportul Lambert şi a comparat experienţa prin care a trecut cu un ,,atac sexual”. Actriţa Khloe Kardashian a afirmat că, pentru ea, a trece prin securitatea aeroportului echivalează cu a fi violată în public. Numeroase alte femei s-au plâns că agenţii au fost extrem de zeloşi cu percheziţionarea, mai ales în anumite zone de pe trup. De asemenea, ele au afirmat că aceştia vorbesc obscen şi chiar îşi permit să comenteze pe seama înfăţişării lor fizice, iar percheziţiile în sine sunt ,,violente, nenecesare şi extrem de supărătoare”, uneori de-a dreptul dureroase.

Sharon Kiss din California a relatat presei cum a fost controlată foarte amănunţit în părţile ascunse ale trupului. Femeia în vârstă de 66 ani are un stimulator cardiac şi, ca toţi cei ce posedă diferite proteze şi dispozitive pe trup, este supusă şi scanării şi percheziţiei corporale. Deranjată de modul în care a fost tratată, Sharon Kiss a ripostat, iar angajata aeroportului i-a răspuns: ,,Puteţi alege să nu zburaţi”. Remarca a înfuriat-o pe femeie: ,,Extrapolând acest lucru, ar trebui să nu punem planuri înclinate şi rampe pentru oamenii în scaune cu rotile, pentru că ei pot alege să stea acasă. Aceasta este o încălcare a drepturilor civile. Şi pentru că am o infirmitate, nu trebuie să fiu supusă unui atac sexual aprobat de guvern pentru a mă urca în avion”.

Legiuitorii americani au primit sute de reclamaţii privind noile metode de securitate de la pasageri, dintre care mulţi au asemănat aceste controale cu molestarea sexuală. Un jurnalist comenta: ,,Unele percheziţii pot fi descrise ca molestare sexuală şi activitate pedofilă, pentru care oricine altcineva ar fi trimis într-o închisoare federală”.

 

Copiii sunt supuşi unui tratament indecent

Deşi oficialii guvernamentali au afirmat că cei mici sunt scutiţi de percheziţii, pozele şi filmele făcute cu telefonul mobil de diverşi pasageri au dovedit contrariul. Protestele faţă de felul în care sunt trataţi copiii de către angajaţii aeroporturilor au fost extrem de serioase, cu atât mai mult cu cât unii copii au fost traumatizaţi psihic asistând la percheziţiile extrem de dure asupra părinţilor sau rudelor cu care călătoreau.

Tatăl unui băiat de 8 ani, care a fost percheziţionat pe Aeroportul Orlando din Florida, declara pentru agenţia de ştiri Reuters: ,,Nu am crezut că va fi atât de groaznic precum spusese agentul. Până acum am spus copilului că numai mama, tata şi medicul te poate atinge în părţile ascunse şi acum trebuie să adăugăm pe listă agentul AST şi este un lucru greşit. Într-un fel, teroriştii au câştigat”.

Specialiştii în lupta împotriva abuzului sexual asupra copiilor afirmă că metoda utilizată de agenţii AST pentru a-i face pe copii să se supună mai uşor percheziţiei – spunându-le că este ,,un joc” – este periculoasă. Ken Wooden, fondator al organizaţiei Prevenirea Ademenirii Copilului, care a depus de multe ori mărturie înaintea Congresului SUA pe probleme de securitate a copiilor, declară că ,,recomandarea AST de a li se spune copiilor că percheziţia este un joc pune copilul în pericol. A spune unui copil că se angajează într-un joc este una dintre căile cele mai comune pe care le folosesc abuzatorii sexuali, pentru a-i convinge pe copii să facă ce vor ei. Copiii nu au discernământul de a distinge între o percheziţie făcută de un angajat al aeroportului şi asaltul unui atacator sexual”.

El adaugă: ,,Cum pot fi atât de dezinformaţi şi prost îndrumaţi experţii de la Administraţia pentru Securitatea Transportului, încât să propună ca percheziţiile corporale ale copiilor să fie prezentate ca un joc ? A proceda astfel este contrar a ceea ce am încercat să realizăm în ultimii 30 de ani în domeniul prevenirii abuzului sexual”.

Împotriva acestei metode s-a ridicat şi dr. Judith Reisman, consultant cu privire la problema pedofiliei vreme de decenii la Departamentul de Justiţie, Departamentul Educaţiei şi Departamentul pentru Sănătate şi Servicii Umane. Ea a declarat: ,,Bineînţeles că acest lucru deschide poarta pentru viitorii pedofili, profesori, prieteni şi alţii care joacă ‘jocul percheziţiei’ cu copiii şi îl duc mai departe, în timp ce copilul traumatizat încearcă să înţeleagă ce se întâmplă. (…) Procesul de ‘formare’ a pedofililor s-a transformat în instruire internaţională. Cu congresmeni care frunzăresc revista Playboy în avion, sute de oficiali de la Pentagon care descarcă de pe internet pornografie pedofilă şi cadre universitare care doresc ‘în mod obiectiv’ ca pornografia pedofilă să devină legală, cine a mai rămas în societate să înţeleagă ce înseamnă comportamentul sexual normal, moral ?”

 

Proteste ale pasagerilor şi răspunsul autorităţilor

Pasagerii au protestat în mai multe feluri faţă de noile măsuri de securitate şi abuzurile săvârşite de agenţii Administraţiei pentru Securitatea Transportului. Ei au făcut poze şi filme în aeroporturi în timpul scanărilor şi percheziţiilor corporale, au relatat presei cele petrecute, au depus plângeri la autorităţile aeroportuare şi poliţie şi au trimis sute de scrisori legiuitorilor şi guvernului american.

Cea mai mare organizaţie independentă de piloţi de aviaţie din lume i-a îndemnat pe membrii săi să boicoteze scanerele corporale, citând pericolele expunerii excesive la nivele vătămătoare de radiaţie. Căpitanul Dave Bates, preşedintele Asociaţiei Piloţilor Aliaţi, care reprezintă 11.500 de piloţi americani, a trimis o scrisoare colegilor săi ca urmare a reţinerii şi suspendării unui pilot care a refuzat să fie scanat. În cele din urmă, AST i-a exceptat de la măsurile de securitate pe piloţi şi însoţitorii de zbor.

Diferite autorităţi locale sesizate de călători au început să ia decizii, într-o încercare de a limita abuzurile agenţilor AST. De exemplu, Biroul procurorului din Districtul San Mateo, California a dat un avertisment personalului AST din district, afirmând că oricine va atinge în mod nepotrivit un pasager în cursul unei percheziţii va fi dat în judecată pentru molestare sexuală.

Autorităţile civile şi Administraţia pentru Securitatea Transportului au răspuns cu brutalitate la protestele cetăţenilor americani. AST a arătat o indiferenţă totală faţă de oprobriul public şi caută să intimideze călătorii pentru a-i determina să renunţe la orice obiecţie. În pofida tuturor protestelor, agenţii au continuat să creeze o atmosferă de teroare pe aeroporturi, umilindu-i, speriindu-i şi silindu-i pe călători să se supună măsurilor de securitate. Persoanele care au încercat să facă poze sau să filmeze au fost atenţionate că li se vor confisca aparatele. Unor pasageri care au cerut explicaţii privind noile măsuri li s-a răspuns că ,,măsurile au fost mereu aceleaşi în toate aeroporturile”. Altora li s-a replicat dur: ,,Puteţi alege să nu zburaţi”.

Confruntată cu perspectiva unui număr mare de persoane care refuză scanarea corporală, AST intenţionează să riposteze cu ameninţări cu amenzi şi arestări. Conducătorii agenţiei au declarat că oricine refuză atât scanarea corporală completă, cât şi percheziţia extinsă va fi arestat. Persoanei arestate i se va interzice să zboare, va fi deţinută pe termen nedefinit ca terorist suspect, se va confrunta cu o amendă de până la 11.000 dolari şi va fi eventual predată poliţiei locale.

Ca măsură suplimentară faţă de proteste, caracteristică mai degrabă regimurilor totalitare decât unui stat liber democratic, pe 22 noiembrie 2010, Janet Napolitano, secretarul Departamentului pentru Securitate Internă, a emis un memoriu intern care a fost oferit jurnaliştilor de un membru al departamentului, vădit deranjat de conţinutul acestuia.

În paragraful introductiv se spune că documentul a fost întocmit ,,ca răspuns la reacţia publică tot mai puternică împotriva procedurilor de control sporite ale AST şi ale agenţilor care realizează aceste proceduri”. Potrivit acestui memoriu, departamentul intenţionează nu numai să continue să aplice noile măsuri de securitate, ci şi să culeagă date despre persoanele care se opun acestora.

Persoanele care se opun sau luptă împotriva măsurilor sunt numite ,,extremişti domestici”, acest termen incluzând ,,orice persoană, grup sau sursă de presă alternativă” care ia atitudine. În ce-i priveşte pe pasagerii care protestează la punctele de control de pe aeroporturi, agenţii trebuie să le afle identitatea şi cât mai multe informaţii despre ei pe care să le transmită Departamentului pentru Securitate Internă.

(Aceleaşi surse ca la partea I)

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 61/ianuarie-februarie 2011 

 

 

 

PARTEA A III-A

Cele mai noi măsuri şi proiecte pentru aeroporturi

Autorităţile civile au anunţat că din vara anului 2011 se vor introduce treptat pe aeroporturi scanere de ADN portabile, care realizează testări genetice rapide la faţa locului. Ele susţin că acest gen de aparatură este necesară pentru combaterea traficului de persoane şi a imigraţiei ilegale şi găsirea persoanelor dispărute. Însă, Richard Seldon de la Compania NetBio care produce aceste dispozitive, afirmă limpede că ,,informaţia ADN are potenţialul de a deveni o parte din viaţa cotidiană”.

Colectarea de probe de ADN nu este un lucru nou. De exemplu, Pentagonul a fost nevoit să recunoască faptul că deţine în prezent o bază de date care cuprinde informaţia ADN a 80.000 de terorişti suspecţi străini, care creşte zilnic. Însă, autorităţile federale au colectat probe de ADN şi de la cetăţenii proprii. Începând din 2009, poliţia americană are autoritatea de a realiza percheziţii fără mandat în decursul cărora prelevează probe de salivă şi sânge de la cei arestaţi, chiar de la persoane care nu sunt condamnate pentru vreo infracţiune.

Din nefericire, ştirile arată că guvernul american prelevează în secret probe de ADN de la toţi copiii nou-născuţi din ţară, pe care le stochează pe termen nedefinit în bio-bănci, le analizează genetic şi le oferă spre cercetare unor departamente federale, dar şi unor instituţii de cercetare particulare. Toate acestea se realizează fără consimţământul sau cunoştinţa părinţilor.

Aceste prelevări au devenit o rutină pentru fiecare stat, iar în 2008, preşedintele Bush a promulgat o lege care anunţa că guvernul federal era angajat de ani de zile în acest proces de prelevare de probe de ADN de la toţi nou-născuţii din SUA, în decurs de 6 luni de la naştere.

Legea S 1858, sau Actul Analizei Nou-Născuţilor Salvează Vieţi, nu face decât să consfinţească şi să extindă practica folosită de ani de zile de autorităţile americane. Legea afirmă că guvernul federal trebuie să ,,continue să efectueze, să coordoneze şi să extindă cercetarea în analiza nou-născuţilor” şi să ,,menţină un centru de control al informaţiei curente referitoare la analiza nou-născuţilor (...) garantând că acesta este disponibil pe internet şi este actualizat cel puţin trimestrial”.

De asemenea, secţiuni din lege arată limpede că ADN-ul poate fi folosit pentru experimente şi analize genetice, realizate atât de guvern, cât şi de cercetători selectaţi pentru a manipula probele de ADN şi informaţia aferentă. Mulţi au descris legea ca fiind primul pas către înfiinţarea unei baze naţionale de probe de ADN, precum cea din Marea Britanie.

Twila Brase, expert în domeniul asistenţei medicale şi critic fervent al analizei ADN, preşedintele Consiliului Cetăţenilor pentru Asistenţă Medicală, avertizează că aceste măsuri reprezintă primul program extins de testare genetică a populaţiei: ,,Curând, potrivit acestei legi, ADN-ul tuturor cetăţenilor va fi stocat în bio-bănci genomice guvernamentale şi considerat proprietate a guvernului pentru cercetări guvernamentale. ADN-ul prelevat la naştere de la fiecare cetăţean este deţinut în esenţă de guvern şi fiecare cetăţean devine un subiect potenţial al cercetării genetice finanţate de guvern. Proiectul impune o agendă federală a bazelor de date şi cercetării genetice. Nu necesită consimţământ şi nu există condiţii pentru a informa părinţii despre stocarea ADN-ului copilului lor pentru cercetare genetică”.

Practica prelevării ADN-ului tuturor nou-născuţilor nu este limitată la SUA, existând ştiri asemănătoare despre Marea Britanie, Irlanda (care a dezvăluit că deţine o bază de date secretă ce cuprinde ADN-ul aproape al tuturor persoanelor născute după anul 1984), Australia şi Noua Zeelandă. Nu există îndoieli că practica funcţionează în multe ţări din lumea dezvoltată.

Tot pentru sporirea securităţii, autorităţile plănuiesc să introducă cât de curând o nouă generaţie de scanere corporale. Acestea folosesc radiaţie de putere mare care pătrunde profund în trup, într-un mod similar dispozitivelor medicale, şi permit personalului de securitate să vadă oasele şi organele interne. În lipsa unei explicaţii plauzibile pentru utilizarea unei asemenea aparaturi, rămâne varianta că Administraţia pentru Securitatea Transportului (AST) îi suspectează pe pasageri că au înghiţit bombe sau şi-au înlocuit oasele cu dispozitive explozive …

Şi poşta par avion este afectată de noile măsuri anti-terorism. De pildă, autorităţile aviatice americane au cerut Serviciilor Poştale Japoneze să nu mai permită transportul coletelor mai mari de o jumătate de kg dinspre Japonia spre SUA. Măsura se aplică tuturor expeditorilor, cu excepţia corporaţiilor. Coletele mai mari vor putea fi trimise doar cu vaporul.

Măsura nu se aplică numai Japoniei. AST a cerut ca nici o ţară străină să nu mai poată trimite colete mai mari de o jumătate de kg din cauza ameninţărilor teroriste cu bombă, decât dacă poştaşii urmează reguli extrem de stricte pentru a verifica expeditorul şi destinatarul. Însă regulile sunt atât de împovărătoare şi greu de respectat, încât multe oficii poştale preferă să suspende trimiterea unor astfel de colete.

 

Alte zone ale transportului afectate de noile măsuri

Această istorie nu se încheie aici. Agenţii AST şi ai altor agenţii federale de securitate urmează să ia în stăpânire întreg transportul în comun din SUA. La cererea Centrului de Informaţii pentru Intimitatea Electronică, Departamentul Securităţii Interne a dat publicităţii o serie de documente care arată că între anii 2006-2008 conducerea sa a încheiat mai multe contracte de dezvoltare de sisteme de supraveghere cu companiile Siemens Corporation şi Rapiscan Systems şi Universitatea de Nord-Est. În cadrul acestor contracte, departamentul cerea dezvoltarea de ,,scanere cu raze X amplasate pe camioane care se deplasează, alături de camere video pe clădiri şi stâlpi de utilitate pentru monitorizarea grupurilor de pietoni, estimarea obiectelor deţinute şi urmărirea mişcărilor ochilor lor”.

Alt proiect presupunea elaborarea ,,unui sistem de scanare cu raze X la distanţă pentru a stabili de la o distanţă de până la 9 metri ce obiecte de metal ar putea avea un individ asupra sa”. Multe dintre aceste tehnologii vor fi necunoscute publicului, permiţând autorităţilor să introducă ,,inspectarea ascunsă a subiecţilor în mişcare” în gări, stadioane, pe străzi. Folosindu-se de diferite incidente controversate, precum cel cu nigerianul Umar Farouk Abdulmutallab, agenţia guvernamentală americană urmăreşte implementarea unor astfel de dispozitive în staţiile de metrou şi de autobuz, în transportul feroviar şi maritim etc.

În cadrul emisiunii tv ,,Charlie Rose”, Janet Napolitano, secretarul Departamentului pentru Securitate Internă, afirma că teroriştii vor continua să caute punctele vulnerabile ale Statelor Unite ale Americii, făcând necesare standarde sporite de securitate: ,,Teroriştii vor continua să examineze sistemul şi să caute o cale de a se strecura. Cu cât vom avea măsuri mai stricte în transportul aviatic, cu atât trebuie să ne gândim şi la transportul în comun, transportul feroviar sau cel maritim”.

Încă din 2008, conducerea metroului american a anunţat că va începe să aplice măsuri de percheziţie aleatorie a bagajelor călătorilor, însă măsura nu a fost niciodată pusă în practică. În anunţul iniţial se specifica faptul că o echipă de ofiţeri de poliţie de transport instruită special urma să controleze bagajele călătorilor, inclusiv serviete, rucsacuri, cutii, sacoşe sportive, valize şi poşete.

În 2010, s-a ivit ‘ocazia’ potrivită pentru implementarea acestei măsuri. Pe 27 octombrie 2010, FBI-ul l-a arestat pe Farooque Ahmed din Ashburn, Virginia, pentru că a ajutat la punerea la punct a unui plan de atac în metroul din Washington. A doua zi, Michael Taborn, şeful Poliţiei de Transport cu Metroul, a anunţat că se gândeşte la introducerea de percheziţii ale bagajelor călătorilor. Pe 16 decembrie 2010, el preciza că ,,inspecţiile există de câţiva ani şi nu sunt un răspuns la vreo ameninţare particulară”.

Pe 21 decembrie 2010, după descoperirea unui dispozitiv explozibil în metroul din Roma, Italia, poliţia de metrou americană a început să percheziţioneze aleatoriu bagajele călătorilor în 2 staţii de metrou din Washington. În acele staţii, controalele au durat o oră şi au continuat pe tot parcursul zilei în diferite alte staţii. În plus, autorităţile intenţionează să înfiinţeze puncte de control în staţiile de metrou şi autobuz, iar pasagerii vor trece prin ele înainte de a intra în staţie sau de a se urca în autobuz.

Măsurile sporite de securitate – sau, de fapt, de limitare a libertăţilor cetăţeneşti – nu se opresc aici. Pe 26 decembrie 2010, Janet Napolitano declara: ,,SUA intensifică securitatea la ‘ţinte uşoare’ precum hoteluri şi complexe de magazine, ca şi gări şi porturi, (...) pentru care am făcut un efort anul trecut şi angajaţii lor au primit o instruire bună”.

Scanere corporale au fost deja introduse în mai multe tribunale statale. Două tribunale statale din districtele Douglas şi El Paso din Colorado folosesc scanere corporale cu unde radio pentru a detecta obiectele aflate asupra unei persoane. Toţi cei care circulă prin clădirea tribunalului din Districtul Douglas sunt scanaţi, iar în tribunalul din Districtul El Paso sunt controlaţi numai în orele de vârf. În plus, şerifii care se ocupă de protecţia judecătorilor federali doresc extinderea folosirii scanerelor în tribunalele federale.

În septembrie 2010, senatorul Joe Lieberman de Connecticut, preşedintele Comitetului pentru Securitate Internă din Senatul SUA, a introdus un proiect de lege care va autoriza folosirea scanerelor ca măsură de control pentru unele clădiri federale.

 

Vehicule şi portaluri cu scanere cu raze X

Pe lângă aceste măsuri pentru securitatea mijloacelor de transport în comun, autorităţile federale au început să realizeze controale severe pe autostrăzi. De pildă, în septembrie 2010, Departamentul pentru Securitate Internă, Administraţia pentru Securitatea Transportului şi Departamentul de Transport al SUA împreună cu autorităţile locale au efectuat o operaţiune de contra-terorism pe autostrada interstatală 20, la vest de Atlanta. Au fost oprite toate autovehiculele pentru a fi supuse controlului. Agenţii federali au utilizat câini şi dispozitive echipate cu scanere cu raze X pentru detectarea bombelor.

Autorităţile au început să folosească două tipuri de dispozitive echipate cu scanere cu raze X, produse de firma Ştiinţă şi Inginerie Americană. Primul dintre acestea este un vehicul, numit Z Backscatter Van, care costă între 729.000-825.000 dolari. El arată ca un camion obişnuit, însă este echipat cu un scaner cu raze X care nu este vizibil pentru ochii călătorilor, scanarea durează mai puţin de 15 secunde şi poate identifica explozibili, bombe, droguri sau oameni care se ascund în interiorul autovehiculelor.

Cel de-al doilea dispozitiv este numit Z Portal şi este un sistem de inspecţie ce înglobează un scaner cu raze X de forma unei porţi, prin care trec autovehiculele. El este capabil să scaneze maşini, furgonete, camioane şi încărcătura acestora într-un mod similar cu scanerele de pe aeroporturi. Portalul permite scanarea a circa 80 camioane sau 120 vehicule de pasageri pe oră.

 

Cugetari 62 2

Imagini obţinute cu dispozitive echipate cu scanere cu raze X

 

Recent, compania Ştiinţă şi Inginerie Americană a dezvăluit că a încheiat un contract cu guvernul american de 67 milioane de dolari pentru portaluri. Autorităţile statale şi locale intenţionează să se doteze cu vehicule şi portaluri de acest fel pentru a realiza controale inopinate pe autostrăzi, şosele, dar şi pe străzile oraşelor. Firma a mai afirmat că a vândut 400 vehicule la 85 clienţi din 46 de ţări.

Aceste dispozitive ridică probleme asemănătoare cu scanerele corporale de pe aeroporturi, ce implică riscuri privind sănătatea publică şi dreptul la intimitate al cetăţenilor. Potrivit companiei producătoare, dispozitivul poate ‘vedea’ prin haine şi prin clădirile ‘uşoare’, fiind însă destinat scanării vehiculelor şi containerelor pentru a depista marfă de contrabandă şi ameninţări faţă de securitate. Congresmanul Jason Chaffetz, care lucrează la proiecte de lege ce vizează limitarea folosirii scanerelor pe aeroporturi, spune că şi aceste dispozitive necesită restricţii: ,,Un vehicul care circulă pe stradă şi vede pe sub hainele oamenilor, vede înăuntrul altor vehicule şi chiar în case ? Cred că este o invadare a intimităţii şi nu ceea ce ar trebui să facem”.

Jay Stanley, analist politic la Uniunea Americană pentru Libertăţi Civile (ACLU), spune că a şti că asemenea camioane sunt folosite acum pe străzi chiar de poliţia locală este un lucru supărător. ,,Această tehnologie are potenţialul de a reprezenta o invadare îngrozitoare a intimităţii personale”, a afirmat el. De asemenea, Peter Rez de la Universitatea de stat din California declara: ,,Cred că sunt utilizate într-un mod mai larg decât ne putem imagina”.

La rândul ei, avocata Ginger McCall de la Centrul de Informaţii pentru Intimitatea Electronică a spus: ,,Când mergeţi pe stradă, ar fi inacceptabil ca un ofiţer de poliţie să vină şi să vă percheziţioneze geanta fără un motiv probabil sau fără consimţământul dvs.. Acesta este echivalentul digital”.

 

Măsuri similare în Europa

Nici birocraţii Uniunii Europeane nu se lasă mai prejos în ce priveşte măsurile de supraveghere şi control introduse sub pretextul siguranţei călătoriilor cu avionul. Pe 2 februarie 2011, Comisia Europeană a prezentat Parlamentului European o propunere de directivă privind Registrul cu Numele Pasagerilor (RNP), propunere menită să contribuie la combaterea formelor grave de criminalitate şi a terorismului.

Potrivit proiectului, transportatorii aviatici au obligaţia de a furniza statelor membre ale Uniunii Europene o serie de date privind pasagerii care intră şi ies de pe teritoriul Uniunii. Aceste date cuprind numele şi prenumele călătorilor, adresa personală, numere de telefon, modul de efectuare a plăţii biletului, numărul cardului de credit cu care a fost efectuată plata, eventualii însoţitori, numărul locului din avion, itinerarul de zbor, comanda de mâncare din avion şi preţul biletului. Datele ar urma să fie stocate pentru o perioadă de 5 ani în baze de date uriaşe la care să aibă acces departamentele de poliţie din statele membre ale Uniunii.

Comisia afirmă că autorităţile americane stochează deja datele personale ale tuturor celor care călătoresc cu avionul către SUA. În prezent, Statele Unite ale Americii, Canada şi Australia obligă transportatorii aerieni europeni să pună la dispoziţie datele de tip RNP ale călătorilor.

Parlamentul European, ca şi susţinătorii libertăţilor civile privesc cu rezerve acest proiect de directivă. De pildă, parlamentarul european social-creştin Manfred Weber declara: ,,Am creat spaţiul Schengen în cadrul Uniunii Europene, garantând libertatea de circulaţie a europenilor. Din punctul meu de vedere, este de neconceput ca orice mişcare a oamenilor de pe acest continent să fie înregistrată şi stocată. Asemenea măsuri ar sugruma libertatea de circulaţie”.

Deşi se estimează că sunt necesari 2 ani pentru negocieri şi aprobarea proiectului de directivă, se preconizează că toate ţările Uniunii vor înfiinţa o aşa-numită Unitate de Informaţii despre Pasager. Datele vor fi înregistrate de ţara din care pleacă persoana şi de cea în care aterizează; alte state membre care investighează fapte de criminalitate ar putea cere să analizeze datele.

 

România se aliniază cu repeziciune măsurilor internaţionale

În luna martie 2011, aeroporturile Henri Coandă şi Aurel Vlaicu au fost dotate cu scanere corporale cu raze X, în valoare de 446.000 euro, donate de Ambasada Regatului Ţărilor de Jos la Bucureşti. În 2006, Ministerul Afacerilor Externe a Regatului Ţărilor de Jos şi Ministerul Administraţiei şi Internelor au semnat un memorandum de finanţare pentru introducerea unui proiect de combatere a traficului cu droguri prin scanare corporală în cele două aeroporturi.

Pe 19 martie 2011, la Aeroportul Internaţional Henri Coandă, în prezenţa şefului Departamentului Schengen din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, chestor şef de poliţie Marian Tutilescu şi a şefului Poliţiei Regiunii Amsterdam-Amstelland din Regatul Cugetari 62 3Ţărilor de Jos, Bernard Welten, a avut loc inaugurarea oficială a celor două dispozitive. Au mai participat Tanya Van Gool, ambasadorul Regatului Ţărilor de Jos la Bucureşti şi chestorul principal de poliţie Ioan Buda, şeful Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Române.

Cele două scanere (foto) oferă posibilitatea identificării persoanelor suspecte de deţinere de droguri, în special a celor care încearcă să folosească metoda disimulării, prin ingerarea stupefiantelor. Pentru folosirea celor două scanere în condiţii optime, în cele două aeroporturi s-au amenajat laboratoare de radiologie anti-drog, autorizate de Ministerul Sănătăţii şi Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare.

 

Surse selective
(Aceleaşi surse ca la partea I)
16. www.dw-world.de, 2 februarie 2011, ,,Datele personale ale celor care călătoresc cu avionul ar urma să fie stocate timp de 5 ani, spune CE”
17. www.activistpost.com, 27 februarie 2011, ,,DNA ‘genetic patdown’ introduced to airports by DHS”
18. http://blogs.forbes.com, 2 martie 2011, ,,Documents reveal TSA research proposal to body-scan pedestrians, train passengers”
19. www.usatoday.com, 4 martie 2011, ,,Homeland Security looked into covert body scans”
20. www.securityportal.ro, 20 martie 2011, ,,Scannere corporale la aeroporturile Otopeni şi Băneasa”
Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 62/martie-aprilie 2011 

 

 

 

PARTEA A IV-A

Noile măsuri anti-terorism

- Ochi pe cer -

 

Obişnuiţi a le vedea în filme ştiinţifico-fantastice, gen Războiul stelelor, cu care publicul a fost ‘alimentat’
decenii la rând, în ultimii câţiva ani dronele – dispozitive futuriste şi sofisticate – au pătruns în forţă în lumea
reală. Astăzi, târgul dintre industria cinematografică şi cea militară, în a căror conducere nu întâmplător se află
aceiaşi oameni, se apropie de sfârşit: marile companii de filme precum 20th Century Fox, Metro Goldwyn Mayer
sau Walt Disney au lansat astfel de dispozitive în filmele produse de ele, în schimbul unor contracte de multe
milioane de dolari, în timp ce industria militară pregăteşte tranziţia tehnologiilor extrem de avansate în
zona publică, cu alte cuvinte transformarea ştiinţifico-fantasticului în realitate

 

Scanerele şi percheziţiile corporale pe aeroporturi sunt doar o faţetă a noilor măsuri anti-terorism adoptate de autorităţi în ultima perioadă. Un dispozitiv inedit şi inovator chiar pentru câmpurile de luptă din lume, care începe să se furişeze în arsenalul forţelor de apărare a ordinii publice, este drona. Dronele, cunoscute şi sub denumirea de ‘vehicul aerian fără pilot’, sunt aeronave fără echipaj, comandate şi controlate de la distanţă de piloţi şi/sau computere aflate la sol. Ele au dimensiuni extrem de variate – de la mărimea avioanelor de vânătoare până la mărimea păsărilor colibri şi insectelor – şi pot fi dotate cu o mulţime şi varietate de echipamente de urmărire, supraveghere, senzori, ca şi arme letale şi non-letale. Sistemele de propulsie sunt diferite: dronele mari au motoare cu reacţie, iar cele mici baterii.

Cele mai mari drone au deschiderea aripilor mai mare decât a unei aeronave Boeing 737, iar greutatea lor variază între 0,42 - 15.300 kg, însă deoarece universul dronelor este în plină expansiune aceste valori se modifică mereu. De pildă, drona Phantom Ray (Urma fantomei) produsă de compania Boeing, aflată momentan în stadiul de experimentare, are deschiderea aripilor de 15 m, lungimea de 11 m, este proiectată să zboare la 12.000 m altitudine şi să atingă o viteză de peste 960 km/oră. ‘Sora’ sa, Phantom Eye (Ochiul fantomei), are deschiderea aripilor de 45 m, este alimentată cu hidrogen lichid, poate zbura până la altitudini de 19.500 m şi poate sta în aer până la 4 zile odată. Forma îi permite dronei Phantom Ray să se furişeze dincolo de liniile inamicului pentru a elimina instalaţiile radar. Spre deosebire de dronele de luptă existente, care sunt controlate de la distanţă de un pilot uman, aceasta ar putea realiza o misiune coordonată aproape în întregime de un computer.

 

Cugetari 63 3

Dronă de dimensiuni mari, expusă în hangarul de zbor modern
al Muzeului Forţelor Aeriene Americane

 

La polul opus se află dronele mici şi minuscule, numite micro- şi respectiv nano-drone. Micro-drona T-Hawk (T-Şoim) are o greutate de 9 kg, poate zbura 40 de minute odată, atinge altitudinea de 3.100 m şi viteza de 73 km/oră. Drona Nano-Hummingbird (Nano-Colibri), produsă de firma AeroVironment, are doar 19 grame.

 

Scurt istoric

În general, informaţiile referitoare la drone sunt ţinute cât se poate de departe de ochii publicului; puţinele lucruri care se cunosc sunt culese din diferite surse şi asamblate de jurnalişti şi istorici din domeniul aviaţiei.

Tehnologiile necesare construirii de drone par să se fi născut dintr-o cerinţă de aparate de zbor fără echipaj, capabile de misiuni periculoase şi secrete. Un alt obiectiv a fost efectuarea de zboruri pe vreme rea şi în zone ostile (China, Cuba, Rusia, Vietnam) unde riscul pierderilor umane era mare. Alte avantaje ale folosirii dronelor sunt: preţul mai mic decât al aeronavelor cu echipaj, greutatea mai mică, posibilitatea de a încărca mai mult combustibil în locul pilotului ceea ce înseamnă mai multe ore de zbor odată, ca şi faptul că astfel de dispozitive pot îndeplini ,,cele mai crude şi neplăcute misiuni pe care nici cel mai nebun pilot nu ar vrea să le efectueze”.

Astfel, între anii 1959-1962, Compania Aeronautică Ryan a construit pentru CIA o dronă de recunoaştere de altitudine mare, Firebee, numită codificat ‘Camionul roşu’. În 1962, compania a câştigat un contract de 1,2 milioane dolari pentru dronele Firefly (Licurici), care au fost utilizate pentru fotografierea unor zone militare din Cuba.

În anii ’1960, în Zona 51 – una dintre bazele de operaţiuni secrete ale Departamentului Apărării al SUA – au fost construite numeroase drone. Printre dronele de viteză mare testate şi folosite în anii ‘1960 s-a numărat Lightning Bug (Gândacul iute), o variantă a Licuriciului. Aceasta a efectuat peste 150 misiuni deasupra Chinei şi Vietnamului între anii 1965-1966.

Seria Lightning Bug 147 a înlocuit în majoritatea cazurilor misiunile de mare risc cu echipaj şi drona a fost fabricată în numeroase ‘ediţii’ specializate – toate adaptate pentru misiuni de război şi culegere de informaţii. Între anii 1968-1975, drona Buffalo Hunter (Vânătorul de bivoli) seria 147, construită în 1967 şi dezvăluită publicului în 1970, a efectuat 2.715 misiuni. În total, Statele Unite ale Americii au realizat 3.455 misiuni cu drone deasupra Chinei, Vietnamului de Nord şi Coreei de Nord.

Ulterior, companiile producătoare de aeronave şi armament au produs numeroase modele şi serii de drone. În 1983, compania AeroVironment a primit finanţare de la guvernul federal american pentru a construi drone cu panouri solare, numite HALSOL Pathfinder, proiect ţinut secret până în 1993. Aceeaşi companie a produs dronele Pointer, Pioneer şi Exdrone pe baza unor contracte secrete. Drona Pioneer a realizat 533 misiuni în timpul războiului din Golf, iar marina americană a efectuat în acelaşi conflict 60 misiuni cu modelul Exdrone.

La începutul anilor ‘1980, Agenţia pentru Proiecte de Cercetare Avansată în domeniul Apărării (Defense Advanced Research Projects Agency, DARPA) a finanţat cu 40 milioane dolari firma Leading Systems Corporation, care a proiectat drona Teal Rain, cunoscută mai târziu sub numele de Amber. Programul Amber a fost dat publicităţii parţial în 1987, deşi multe din caracteristicile sale rămân în continuare strict secrete.

În vara anului 1993, John Deutch, şeful de achiziţii al Pentagonului, a propus construirea unei drone cu anumite caracteristici tehnice. Ideile sale au condus la producerea dronei GNAT-750, la preţul de 800.000 dolari bucata, de către firma Leading Systems Corporation. Se pare că acest model a fost primul folosit în timpul războiului din fosta Iugoslavie din anii ’1990.

Doar încă două programe secrete au fost recunoscute şi dezvăluite de atunci încoace. Programele tehnologice secrete care au drept ţintă construirea unor noi modele de drone nu încep şi nu se sfârşesc în Zona 51. De exemplu, corporaţia americană RAND a primit fonduri considerabile pentru dezvoltarea dronelor. Mai vizibile pentru public sunt micile flote de drone de diferite dimensiuni folosite astăzi. Actualmente se estimează că armata SUA deţine peste 7.000 de drone de toate tipurile, şi alte 44 de ţări au în dotare astfel de dispozitive.

Forţele Aeriene Americane anticipează că în următorul deceniu va avea loc o scădere a numărului aeronavelor cu pilot, în timp ce numărul dronelor cu funcţii multiple va creşte de 4 ori. Deja începând din acest an, Forţele Aeriene Americane instruiesc mai mulţi piloţi de la distanţă decât piloţi de bombardiere şi avioane de luptă.

 

Utilizarea dronelor în scopuri militare

În războiul din Afganistan, s-au folosit următoarele tipuri de drone pentru localizarea partizanilor: vehiculul aerian tactic fără echipaj, Global Hawk şi RQ-1 Predator. Înarmate, rezistente şi de mare viteză, ele fac parte din seria esenţială de drone înarmate pentru Cugetari 63 4război. Pe 21 februarie 2001, Departamentul Apărării achiziţionase deja 79 drone RQ-1 Predator (foto), cu circa 553 milioane dolari. Alături de Predator au activat ‘suratele’ ei, Reaper şi Shadow; toate aceste drone sunt controlate de la distanţă – multe dintre ele chiar din baze militare de pe teritoriul SUA – de piloţi care folosesc joystick-uri şi ecrane de computer.

Conducerea Companiei General Atomics Aeronautical Systems Inc. a afirmat: ,,Cele mai avansate sisteme de recunoaştere sunt folosite pe scară largă de guvernul american, inclusiv Forţele Aeriene Americane, NASA, Departamentul Energiei şi Marina SUA, ca şi de către clienţi de peste hotare”. Această companie produce mai multe tipuri de drone, dintre care cele mai cunoscute sunt RQ-1 Predator, GNAT, Prowler II şi ALTUS UAV.

Cercetarea şi dezvoltarea dronelor sunt o industrie de miliarde de dolari, în care s-au implicat multe companii din domeniul aviatic şi de apărare: Boeing, Northrup Grumman, General Atomics, Lockheed Martin, Honeywell. Armata americană, guvernul american şi alte guverne au investit sume uriaşe, ca şi companiile însele, care au mizat pe interesul guvernelor şi armatelor pentru aceste dispozitive. Planurile militare actuale ale companiilor Northrup Grumman şi General Atomics includ eforturi de cercetare şi dezvoltare de multe miliarde de dolari pentru a introduce un ,,internet în cer” fără fir, care să permită miilor de drone să comunice rapid, în timp ce circulă într-o zonă de conflict cu viteze de până la 480 km/oră.

De un an şi jumătate, un grup de 300 de oameni de ştiinţă – cercetători din mai multe domenii, proiectanţi şi ingineri – coordonat de Biroul pentru Cercetare Navală lucrează la un proiect amplu, numit Reţeaua Inteligentă Multimedia de Agenţi Mobili Autonomi. Structura de comunicaţii în reţea, dezvoltată de profesorul Mario Gerla de la Universitatea California, va folosi drona care zboară la cea mai înaltă altitudine, Global Hawk, ca pe un ,,turn de telefonie mobilă în văzduh”. Printre alte proiecte în derulare se numără construirea de drone mari înzestrate cu drone mici care pot fi lansate pentru a culege informaţii; posibilitatea ca drone de dimensiuni mici să ‘marcheze’ prin diferite procedee sau să furnizeze coordonatele unor persoane fizice suspecte, pentru a putea fi depistate ulterior etc.

Un alt proiect de anvergură a constat în ataşarea la drone a unui sistem video complex, numit Gorgon Stare (Privirea Gorgonei, făptura din mitologia greacă ai cărei ochi împietreau pe oricine o privea), calificat de către oficiali ai armatei drept un ,,sistem de supraveghere aeriană revoluţionară”.

 

Cugetari 63 5

Dezvoltarea posibilităţilor de supraveghere ale dronelor. Primul tip posedă o singură cameră video care culege informaţii de la sol. Al doilea tip este înzestrat cu sistemul Gorgon Stare, care deţine 12 puncte de observaţie şi acoperă o zonă de 4 x 4 km. Al treilea tip deţine sistemele Gorgon Stare şi ARGUS cu 30 puncte de observaţie, acoperind o zonă de 10 x 10 km şi oferind până la 65 de imagini diferite către utilizatori

 

Acest sistem de supraveghere, care furnizează o cantitate atât de mare de informaţii, ridică problema capacităţii de analizare şi rapidităţii cu care poate fi utilizată această informaţie în mod eficient pe front. Dacă pentru prelucrarea imaginilor transmise de o dronă cu o cameră video sunt necesari 19 analişti, pentru imaginile oferite de Gorgon Stare se estimează că sunt necesari 2.000 analişti.

Tot în Afganistan urmează a fi instalat un alt ‘monstru’ aerian numit Blue Devil, un proiect de 211 milioane dolari. La bordul unui dirijabil imens, lung cât un stadion de fotbal, care va pluti la 6.000 m altitudine deasupra Afganistanului, vor fi amplasate camere video, radare, dispozitive de ascultare şi alţi senzori care comunică între ei, împreună cu un supercomputer care va analiza datele şi va ghida senzorii în direcţiile corespunzătoare. Scopul acestui proiect este de a oferi informaţia coordonată trupelor de la sol în mai puţin de 15 secunde.

În ultimii ani, armata americană a utilizat drone pe fronturi din diferite zone ale globului: Afganistan, Irak, Bosnia şi Kosovo, Pakistan, Yemen, Coreea de Nord. În martie a.c., Pentagonul a trimis o dronă Global Hawk deasupra centralei nucleare Fukushima Daiichi din Japonia pentru a evalua gradul ei de distrugere. În aprilie 2011, armata americană a folosit drone Predator împotriva forţelor colonelului Muammar el-Quaddafi, fostul preşedinte al Libiei.

Pe lângă multitudinea de avantaje şi posibilităţi deosebite, dronele au şi dezavantaje. Inteligenţa artificială cu care sunt înzestrate este limitată şi, prin urmare, capacitatea lor de a evalua situaţiile concrete de pe front este limitată. Din acelaşi motiv, numărul de ciocniri este mult mai mare decât în cazul aeronavelor cu echipaj.

O altă problemă cu care se confruntă militarii este rătăcirea dronelor. Aflaţi pe front, diverşi militari au relatat că există posibilitatea ca odată trimise în misiune dronele să nu revină la bază, pot apărea de asemenea greşeli de programare, sau acestea pot intra într-o zonă de zbor care necesită cererea unei autorizaţii, punând în dificultate pe cei care supraveghează zona respectivă.

 

Surse
- 9 noiembrie 2010, ,,Drone surveillance program targeting Americans ?”
- 28 ianuarie 2011, ,,Micro drone to fly surveillance missions over the U.S.”
- 8 aprilie 2011, ,,The future expansion of unmanned drones over the U.S.”
- 21 decembrie 2010, ,,Killer drones converge on California, ready to take off”
- 18 ianuarie 2011, ,,All-seeing blimp could be Afghanistan’s biggest brain”
- 10 februarie 2011, ,,Future police: Meet the UK’s armed robot drones”
- 2 ianuarie 2011, ,,With Air Force’s Gorgon Drone ‘we can see everything’”
- 23 ianuarie 2011, ,,Domestic use of aerial drones by law enforcement likely to prompt privacy debate”
- 2 martie 2011, ,,Unmanned spy drones and facial recognition cameras could soon be the norm”
- 16 martie 2011, ,,Mexico allows US drones into its territory”
- 30 martie 2011, ,,Parrot’s AR drone shows off its skills in New York City”
- 21 august 2011, ,,Tased from above ! New robot copter to begin patrolling our skies”
- 28 aprilie 2011, ,,The Air Force wants tiny drones that can squirt their prey with trackable sensor goo”
- 3 august 2011, ,,News Corp’s ‘The Daily’ has its own news-gathering aerial drone, which is drawing FAA inquiries”
7. www.webfairy.org, martie 2003, ,,Out of the blue. Space drones, black programs, unveiling of U.S. military offensives in weather as a weapon, the coming permanent state of energency”
8. Adevărul, 31 mai 2010, ,,Războiul dronelor: în ultimii 3 ani avioanele fără pilot au eliminat 14 lideri terorişti cu preţul a circa 700 de civili”
9. www.ekklesia.co.uk, 20 septembrie 2010, ,,Arms companies under fire over ‘science fiction’ weapons”
10. www.hotnews.ro, 7 noiembrie 2010, ,,SUA patrulează cu drone deasupra Yemenului pentru a găsi membri al-Qaeda”
11. www.dailymail.co.uk, 8 noiembrie 2010, ,,Celebs beware ! New Pandora’s box of ‘personal’ drones that could stalk anyone from Brangelina to your own child”
12. România Liberă, 3 decembrie 2010, ,,Un pakistanez dă în judecată SUA pentru un atac al unei drone”
13. www.miaminewtimes.com, 9 decembrie 2010, ,,Miami-Dade police buy drones”
14. www.uruknet.de, 2 ianuarie 2011, ,,US drones killed 2,043 people, mostly civilians, in Pak during last five years”
15. www.usatoday.com, 14 ianuarie 2011, ,,Police turn to drones for domestic surveillance”
16. www.ziuaveche.ro, 3 martie 2011, ,,Bigger Brother: spionarea oamenilor devine politică de stat”
17. Cotidianul, 4 martie 2011, ,,Securitate fără intimitate în SUA, Marea Britanie şi Franţa”
18. http://edition.cnn.hu, 24 aprilie 2011, ,,Pakistanis protest U.S. drone action”
19. www.nbcdfw.com, 4 mai 2011, ,,Arlington PD putting eye in the sky”
20. www.nytimes.com, 19 iunie 2011, ,,War evolves with drones, some tiny as bugs”
21. www.guardian.co.uk, 17 iulie 2011, ,,US drone strikes in Pakistan claiming many civilian victims, says campaigner”
22. www.digitaltrends.com, 30 iulie 2011, ,,Men build small flying spy drone that cracks Wi-Fi and cell data”

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 63/mai-iunie 2011 

 

 

 

PARTEA A V-A

Războiul ca un joc video, sau victime în rândul civililor

De dimensiuni mari sau mici, dronele indică existenţa unei discrepanţe între populaţie şi războaiele duse în numele ei de lideri. Specialiştii în etică din cadrul armatei recunosc că dronele pot transforma războiul într-un joc video cu victime civile şi fără cetăţeni americani aflaţi direct în pericol, fenomen care va atrage SUA mai uşor în conflicte. Dronele generează deja o criză de informaţie pentru analişti la sfârşitul unui potop video zilnic. Mai ales, Administraţia Federală a Aviaţiei are temeri cu privire la extinderea zborurilor de testare în SUA, aşa cum ar dori Pentagonul.

În armată, lumea spune că dronele salvează vieţile americanilor. Mulţi le socotesc versiuni avansate ale ,,sistemelor de arme la distanţă”. Cu toate acestea, după cum susţine Deane-Peter Baker, profesor de etică la Academia Navală a Statelor Unite ale Americii, ,,există un fel de nostalgie faţă de modul în care se desfăşurau războaiele odinioară. Dronele fac parte dintr-o epocă post-eroică”.

Pentru P.W. Singer de la Institutul Brookings, expert în drone şi autor al lucrării Conectaţi pentru război, dezbaterea pe marginea dronelor este asemănătoare celei din 1979 referitoare la computere: ele au apărut şi vor intra în folosinţa oamenilor, iar explozia dezvoltării lor de-abia a început.

Însă, în timp ce dezbaterile sunt la început, dronele fac nenumărate victime în rândul populaţiei civile din zonele de război. Conducătorii militari americani susţin că dronele ţintesc numai militanţi, însă rapoartele arată uciderea unui număr mare de civili. Raportul anual al Centrului pentru Monitorizarea Conflictului a dezvăluit că, în ultimii 5 ani, 2.043 de oameni în majoritate civili au fost ucişi în atacurile dronelor CIA în zonele de nord-vest ale Pakistanului. Acest raport numeşte atacurile dronelor ,,o campanie de asasinare care s-a dovedit a fi o campanie de răzbunare” şi a arătat că anul 2010 a fost cel mai teribil an ca număr de civili pakistanezi ucişi de drone.

Potrivit raportului, în regiunea FATA din Pakistan, numai în 2010 au fost înregistrate 134 atacuri cu drone, care au pricinuit 929 victime. Doar pe 17 decembrie 2010, cea mai cumplită zi din 2010, 3 drone au ucis 54 persoane în Khyber Agency. Referitor la victimele civile şi atacurile asupra femeilor şi copiilor, raportul spune: ,,Oamenii din zona tribală poartă arme şi muniţie ca pe o tradiţie. Drona americană va identifica orice persoană care poartă o armă ca militant şi în consecinţă acea persoană va fi ucisă”.

Documentul citează o analiză a Institutului Brookings, care sugera că, la fiecare militant ucis, au murit aproape 10 civili. El menţionează de asemenea un raport de cercetare al organizaţiei Campania pentru Victimele Inocente din Conflict care sublinia că cel puţin 2.100 civili au fost ucişi şi mulţi alţii răniţi în 2009, în războiul împotriva terorii şi ca urmare a atacurilor dronelor. În raportul Centrului pentru Monitorizarea Conflictului se mai afirmă: ,,Este neclar dacă CIA verifică informaţiile utilizând alte surse disponibile. Pentru că în Afganistan şi Pakistan, oamenii din regiunea tribală obişnuiesc să-şi rezolve duşmăniile personale acuzându-i pe opozanţii lor că sunt militanţi şi oferind informaţii eronate forţelor armate americane”. Acelaşi document a dezvăluit că nu a existat nici un mecanism prin care să se ia în calcul numărul civililor morţi: ,,Pierderile civile au fost în mod intenţionat neglijate pentru a evita reacţia publică”.

În septembrie 2010, asociaţia non-guvernamentală britanică Tovărăşia Reconcilierii a organizat o dezbatere pe tema dronelor. Ea a alcătuit chiar un raport intitulat ,,Uciderea convenabilă: Drone înarmate şi mentalitatea playstation”, în care avertizează că ,,în timp ce politicienii şi oficialii din domeniul apărării emit asigurări că dronele înarmate vor avea întotdeauna un om care să conducă atacul, industria militară pare să realizeze cercetări şi explorează posibilitatea dezvoltării de drone care au capacitatea de a lansa arme în mod autonom”. Şi conchide: ,,Dronele sunt ultimele dintr-o lungă serie de super-arme noi, dezvoltate şi folosite în credinţa greşită că ele vor oferi o soluţie curată şi îngrijită pentru conflictele umane. Timpul şi istoria au dovedit că acesta este un mit”.

 

Cugetari 64

Duminică, 24 aprilie 2011, în Pakistan au avut loc proteste împotriva atacurilor dronelor (foto). Imran Khan, un lider al opoziţiei, a condamnat guvernul pakistanez pentru că a permis forţelor militare americane să realizeze atacuri cu drone. Khan a declarat: ,,Pakistanezii nu sunt animale care pot fi ucise de drone. Ei au drepturile omului, ca şi americanii”.

O mărturie cumplită a oferit Noor Behram, care în ultimii 3 ani a mers în zonele atacate de drone din regiunea tribală a Pakistanului pentru a fotografia şi a documenta impactul rachetelor controlate de la mii de mile distanţă. Fotografiile sale au fost recent expuse la Galeria Beaconsfield din Londra.

Noor Behram spune că munca sa pe teren a dezvăluit un adevăr important, dar nespus, despre urmările atacurilor dronelor americane în regiunea tribală a Pakistanului: mult mai mulţi civili sunt răniţi sau ucişi decât recunosc americanii şi pakistanezii.

Mass-media de pretutindeni relatează imediat câţi militanţi au fost ucişi la fiecare lovitură, însă reporterii nu merg la locul incidentului, ci se bazează pe relatările oficialilor de securitate pakistanezi. Noor Behram crede că trebuie să mergi la faţa locului pentru a stabili dacă cei ucişi sunt chiar extremişti sau simpli civili: ,,La fiecare 10-15 oameni ucişi, poate să fie un militant. Nu merg să număr câţi talibani sunt ucişi. Merg să număr câţi copii, femei, oameni nevinovaţi sunt ucişi”.

În opinia sa, atacurile dronelor nu numai că ucid oameni nevinovaţi, ci şi rănesc foarte mulţi oameni şi radicalizează populaţia. ,,După o lovitură sunt numai bucăţi de carne de jur-împrejur. Nu poţi găsi trupuri. Astfel că localnicii strâng carnea şi blestemă America. Ei spun că America ne ucide înăuntrul propriei noastre ţări, înăuntrul propriilor noastre case şi numai pentru că suntem musulmani. Tineretul din zona unui atac turbează. Ura se înalţă în cei care au văzut un atac cu dronă. Americanii cred că atacurile cu drone funcţionează, însă vătămarea pe care o fac este mult mai mare”. Chiar atunci când drona loveşte ţinta dorită, forţa exploziei este atât de mare încât se prăbuşesc şi casele din vecinătate, zdrobind înăuntru pe locuitorii lor.

Clive Stafford Smith, conducătorul grupului Amnistia, a iniţiat o acţiune judecătorească împreună cu avocatul pakistanez Shahzad Akbar pentru a aduce în justiţie pe cei responsabili de moartea civililor. El a declarat: ,,Cred că aceste fotografii sunt o dovadă extrem de importantă. Ele oferă o imagine asupra a ceea ce se întâmplă cu oamenii, care este într-un contrast izbitor cu ceea ce sugerează SUA că fac operatorii săi din Nevada şi alte părţi (n.r.: de unde sunt comandate dronele). Ele arată realitatea uciderii oamenilor de rând şi distrugerea caselor lor, nu a membrilor de vârf ai al-Qaida”.

Un exemplu concludent îl oferă relatările presei din ziua de 7 septembrie 2009. În acea zi, Sadaullah, un băiat de 15 ani, a pierdut un ochi şi ambele picioare în urma unui atac cu dronă de lângă oraşul Mir Ali din nordul Waziristanului. Atunci au murit 3 membri ai familiei sale, inclusiv un unchi imobilizat într-un cărucior. Presa a relatat însă că în atac au fost ucişi 3 comandanţi talibani, nu 3 civili nevinovaţi …

(Aceleaşi surse ca la partea a IV-a)

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 64/iulie-august 2011

 

 

 

PARTEA A VI-A

Dronele încep să intre în dotarea forţelor de poliţie americane

După ce au revoluţionat războaiele purtate de Statele Unite ale Americii în lume, în ultimii ani, dronele au invadat alt domeniu: cel al apărării interne. Ele se încadrează în tendinţa recentă de militarizare tot mai accentuată a forţelor poliţieneşti (a se vedea articolul Guvernare şi societate. Noi metode de urmărire şi supraveghere ale cetăţenilor), elaborată sub pretextul luptei împotriva terorismului.

Jurnaliştii americani au remarcat că ,,în ultimii 3 ani au văzut cum supravegherea cu drone a devenit operaţională pe teren american”. În primul rând, în 2005, Congresul SUA a permis pentru prima oară ca Agenţia pentru Protecţia Graniţelor şi Vămilor să achiziţioneze drone Predator neînarmate pentru protejarea graniţelor din nord (cu Canada) şi din sud (cu Mexic) împotriva imigranţilor ilegali, traficanţilor de droguri şi altor contrabandişti.

De asemenea, Paza de Coastă a Statelor Unite ale Americii, care ţine în prezent de Departamentul Securităţii Interne, foloseşte de-a lungul coastei atlantice drone de tipul celor folosite de Forţele Aeriene Americane în Irak şi Afganistan. Achiziţionarea celor 76 drone face parte din programul Deepwater, care deţine fonduri de 17 miliarde dolari ,,pentru a înlocui echipamentul învechit şi a răspunde la noi provocări de securitate”.

În 2011, SUA şi Canada au format o alianţă de securitate şi comerţ care acoperă teritoriul celor două state, ce va fi supravegheat cu ajutorul dronelor. Din motive practice, nu se mai ţine cont de graniţa americano-canadiană, ceea ce permite dronelor să treacă dincolo de zona tampon de 16 km stabilită anterior şi să meargă chiar până la graniţa cu Canada. Aceasta permite în fond supravegherea pe întregul continent.

În aceeaşi notă, guvernul american a oferit sprijin statului Mexic, cu ,,multă bunăvoinţă”, în războiul împotriva traficanţilor de droguri. Pe 16 martie 2011, guvernul mexican a anunţat că a permis dronelor americane să survoleze teritoriul său pentru a culege informaţii despre traficanţii de droguri, insistând însă că operaţiunile se desfăşoară sub controlul său. Consiliul Naţional de Securitate al Mexicului a afirmat că ,,dronele au fost în mod special utile în atingerea unor obiective diferite de combatere a crimei şi au crescut semnificativ capacităţile şi superioritatea tehnologică a autorităţilor mexicane în lupta împotriva crimei”. Cu toate acestea, politicienii mexicani au criticat adesea implicarea agenţiilor americane pe teren mexican.

Pe lângă protecţia graniţelor, s-a susţinut că dronele sunt utile în operaţiuni precum căutarea copiilor pierduţi şi turiştilor rătăciţi în zone accidentate, depistarea culturilor ilegale de marijuana, dirijarea aglomeraţiilor din trafic, salvarea persoanelor din calea dezastrelor naturale sau luarea de probe şi supravegherea în regiuni afectate de cataclisme, precum uragane, incendii în păduri sau vulcani în erupţie. În unele dintre aceste situaţii, dronele au fost deja folosite.

În ce priveşte introducerea dronelor în uzul forţelor poliţieneşti, s-a lucrat treptat la estomparea diferenţelor dintre activităţile de control al graniţelor şi programele de urmărire internă. Într-un interviu recent, Michael C. Kostelnik, general în rezervă al Forţelor Aeriene Americane, care conduce biroul ce controlează dronele din cadrul Agenţiei pentru Protecţia Graniţelor şi Vămilor, afirma că dronele Predator ale agenţiei sunt utilizate ,,în multe zone din toată ţara, nu numai pentru operaţiuni federale, ci şi pentru acţiuni ale poliţiei locale şi statale şi situaţii de urgenţă”.

 

Cugetari 65 1

Dronă Predator a Agenţiei pentru Protecţia Graniţelor şi Vămilor

 

Într-o altă declaraţie făcută la începutul anului 2011, generalul John Priddy de la Centrul de Operaţiuni pentru Securitatea Aeriană Naţională a SUA a confirmat că ,,expansiunea continuă a supravegherii cu drone Predator este un scop declarat pentru următorii ani”. Afirmaţia sa a fost întărită de Al Palmer, director de instruire în domeniul aeronavelor fără echipaj la cel mai mare centru din lume, de la Universitatea din Dakota de Nord: ,,Lumea se pregăteşte să cheltuiască 80 miliarde dolari pe aeronave fără echipaj (drone) începând de acum până în 2016”.

Puţina atenţie pe care o primeşte utilizarea dronelor pe teritoriul american continuă să fie îndreptată către folosirea lor de-a lungul coastelor şi pentru controlul graniţelor pentru a combate traficul de droguri. Cu toate acestea, un articol recent din Public Intelligence lua în discuţie existenţa unui program din Las Vegas numit Silver Shield (Scutul de argint). Acest program pare să facă parte din ,,protecţia infrastructurii”, dar indică şi posibilităţi de supraveghere internă. Documentul este datat 2007, acelaşi an în care postul de radio local KPRC 2 din Houston semnala existenţa unui program asemănător în acel oraş. Se merită menţionat faptul că dacă Houston se află în apropierea coastei, Las Vegas este un oraş situat departe de coastă.

Un articol din 2006 îl cita pe Mike Heintz din partea Alianţei UNITE – care reprezintă corporaţiile uriaşe militar-industriale Northrop Grumman, Lockheed Martin şi Boeing – care prognoza că dronele vor fi utilizate în primul rând pentru supravegherea graniţelor şi anti-terorism, însă ,,alte exemple sunt limitate doar de imaginaţia dvs.”. Dată fiind această admitere tacită a începerii utilizării dronelor pe teritoriul propriu, problema legalităţii lor ar trebui să fie un subiect de importanţă capitală. Însă dezbaterea publică este extrem de redusă, în ciuda faptului că aceste vehicule sunt deja în uz.

 

Până nu demult, a afirma că dronele vor fi folosite de poliţie era socotit a fi ,,teorie a conspiraţiei”

Ideea supravegherii cetăţenilor de către forţele poliţieneşti cu ajutorul dronelor a fost ţinută secretă până de curând. Orice referire la acest subiect era catalogată imediat drept ,,teorie a conspiraţiei” şi combătută cu tărie în presa de mare circulaţie. În 2007, un post de televiziune local din Texas a surprins pe peliculă teste de zbor de drone realizate de Departamentul Securităţii Interne în colaborare cu poliţia locală. Mass-media importantă a negat cu duritate ştirea, încadrând în teoria conspiraţiei faptul că dronele ar putea zbura deasupra Statelor Unite ale Americii în programe ale poliţiei. În 2009, s-a dezvăluit că se pregătea organizarea unei operaţiuni care avea să utilizeze drone Predator în teritoriu, deasupra oraşelor importante, departe de misiunea acestora de control al graniţelor.

Tot în 2009, în Austin, Texas, poliţia realiza diverse manevre pentru a aresta un traficant de droguri înarmat, însă înainte de a acţiona, echipa SWAT (Special Weapons and Tactics, o unitate specială a poliţiei) a dorit verificarea proprietăţii acestuia pentru a depista eventuale pericole ascunse. Dacă ar fi folosit un elicopter, suspectul şi-ar fi dat seama de intenţia poliţiei şi probabil că ar fi fugit. Ca urmare, poliţiştii din Austin au făcut ceea ce nici o agenţie statală sau locală de protecţie a legii nu făcuse până atunci: au lansat o dronă.

Drona Wasp (Viespe), având dimensiunile unei păsări, a zburat la câteva sute de metri deasupra proprietăţii, trimiţând în direct imagini agenţilor de la sol. Primind confirmarea că nu existau pericole neprevăzute, echipa a atacat proprietatea şi a arestat traficantul. După operaţiunea din 2009, Agenţia pentru Protecţia Graniţelor şi Vămilor a mai realizat 6 intervenţii cu drone, toate în apropiere de graniţa sudică a SUA.

 

Cugetari 65 2

Drona Parrot (Papagal), de dimensiuni mici, care este comercializată şi în România

 

Forţele poliţieneşti apelează uneori la dronele agenţiei pentru operaţiuni delicate. De exemplu, profitând de vecinătatea cu baza forţelor aeriene Grand Forks din Dakota de Nord, poliţia din acest stat american a declarat că a folosit 2 drone Predator neînarmate pentru cel puţin 24 zboruri de supraveghere.

După ce a fost stabilit precedentul de a folosi drone în afara zonelor de război, armata începe să dezvăluie mai multe amănunte din tehnologia existentă. P.W. Singer, expert în drone şi autor al lucrării Conectaţi pentru război, afirma: ,,Poţi folosi aceste dispozitive oriunde, le poţi pune în orice loc şi ţinta nu va şti niciodată nici măcar că este urmărită”.

 

Reglementările actuale limitează folosirea dronelor de către poliţie

Operaţiunea din Austin, Texas, din 2009, a prevestit una dintre cele mai cuprinzătoare şi controversate utilizări ale dronelor: ca un instrument de supraveghere internă, nou şi relativ ieftin. În prezent, numai câteva departamente de poliţie şi birouri de şerifi de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii deţin drone, din cauza reglementărilor restrictive actuale ale Administraţiei Federale a Aviaţiei, agenţie ce controlează spaţiul aerian naţional. Această instituţie cere ca orice organism care doreşte să realizeze o operaţiune cu drone să ceară autorizaţie, pe care nu o acordă prea uşor.

La 1 decembrie 2010, agenţia acordase peste 270 autorizaţii active pentru aplicaţii civile ale dronelor, însă nu a permis intrarea dronelor pe scară largă în spaţiul aerian naţional. Circa 35% din acestea au fost acordate Departamentului Apărării, 11% Agenţiei NASA şi doar 5% Departamentului Securităţii Interne. În cele 5 procente sunt incluse şi autorizaţiile de a folosi drone Predator pe graniţe. Printre alţi utilizatori de drone pe teritoriul american care au primit autorizaţii se numără FBI şi alte agenţii de protecţie a legii, ca şi producători de drone şi instituţii academice care realizează teste.

Departamentele de poliţie şi şerifii care folosesc drone fac parte din programe pilot de testare şi verificare a acestor dispozitive. Programele pilot limitează folosirea dronelor la exerciţii de antrenament în zone nepopulate. Pentru moment, Administraţia Federală a Aviaţiei ezită să deschidă spaţiul aerian intern pentru drone, având în vedere două probleme critice, absolut necesare pentru siguranţa zborurilor: probleme de comandă şi control şi probleme de sesizare şi evitare a altor aeronave. Alte temeri includ intimitatea şi modurile creatoare în care criminalii şi teroriştii ar putea folosi dronele.

Studiile militare susţin că dronele au o rată mult mai mare de accidente decât aeronavele cu echipaj. În vara anului 2010, o dronă a Marinei, având o problemă de soft, a rătăcit în spaţiul aerian al Washington-ului. În decembrie 2010, o dronă a armatei mexicane s-a prăbuşit într-o grădină rezidenţială din El Paso.

,,Ce nivel de încredere acordăm acestei tehnologii ? Încă nu avem informaţii. Ne mişcăm cu precauţie pentru a păstra în siguranţă Sistemul Spaţiului Aerian Naţional pentru toate operaţiunile civile. Este responsabilitatea Administraţiei Federale a Aviaţiei să se asigure că nimeni nu este vătămat de un sistem de aviaţie fără echipaj din aer sau la sol”, a declarat John Allen, director al Serviciului de Standarde ale Zborului din Biroul de Siguranţă a Aviaţiei al agenţiei.

Se preconizează însă că în 2012 Administraţia Federală a Aviaţiei va formula reguli noi care vor permite poliţiei din întreaga ţară să utilizeze în mod curent drone mici, neînarmate, care să se înalţe până la 120 metri altitudine, suficient de sus pentru a fi în mare parte invizibile de la sol.

 

Presiuni pentru introducerea dronelor

Pentru deschiderea cât mai rapidă a spaţiului aerian pentru drone se fac presiuni puternice din mai multe direcţii. În primul rând, guvernele locale şi forţele poliţieneşti laudă tehnologia, prezentându-i avantajele. Printre acestea se numără preţul mult mai mic al dronelor, sub 50.000 dolari, faţă de elicoptere, care ajung până la un milion dolari bucata. Vorbind despre acest avantaj, Martin Jackson, preşedintele Asociaţiei de Protecţie a Legii în Aer, afirma că de îndată ce spaţiul aerian va fi deschis dronelor, ele îl vor invada.

În plus, dronele sunt dotate cu o mulţime de dispozitive de urmărire, precum camere video, camere cu infraroşii, care pot citi numerele de înmatriculare ale maşinilor de la o înălţime de peste 350 metri şi au imagine termică cu rezoluţie mare. Actualmente se încearcă înzestrarea dronelor cu sisteme de recunoaştere facială, care pot urmări mişcările unei persoane, cu cine se întâlneşte şi o sumedenie de alte amănunte despre acea persoană. Toate acestea facilitează extrem de mult supravegherea cetăţenilor.

În al doilea rând, simţind interesul pieţei pentru asemenea dispozitive, companiile producătoare fac presiuni serioase pentru modificarea reglementărilor Administraţiei Federale a Aviaţiei. Mai mult, acestea lansează pe piaţă noi modele de drone concepute anume pentru monitorizarea urbană.

Compania AeroVironment Inc. din Monrovia, California, cel mai mare furnizor naţional de drone mici pentru armată, a produs prima dronă mică proiectată special pentru departamentele de poliţie. Drona Qube – de 22 kg, cu 4 motoare, încape într-un portbagaj şi are o rezoluţie a imaginilor extrem de mare – a fost prezentată la conferinţa Asociaţiei Internaţionale a Şefilor de Poliţie de la Chicago, din octombrie 2011. Cu această ocazie, mulţi analişti şi comentatori au afirmat încă o dată că, în cazul reducerii restricţiilor, ,,ne-am putea aştepta la o explozie a folosirii dronelor de către agenţiile de poliţie locale şi federale în viitorul apropiat”.

 

Surse
- 9 noiembrie 2010, ,,Drone surveillance program targeting Americans ?”
- 28 ianuarie 2011, ,,Micro drone to fly surveillance missions over the U.S.”
- 8 aprilie 2011, ,,The future expansion of unmanned drones over the U.S.”
- 21 decembrie 2010, ,,Killer drones converge on California, ready to take off”
- 18 ianuarie 2011, ,,All-seeing blimp could be Afghanistan’s biggest brain”
- 10 februarie 2011, ,,Future police: Meet the UK’s armed robot drones”
- 28 aprilie 2011, ,,The Air Force wants tiny drones that can squirt their prey with trackable sensor goo”
- 3 august 2011, ,,News Corp’s ‘The Daily’ has its own news-gathering aerial drone, which is drawing FAA inquiries”
- 23 septembrie 2011, ,,Australian Police want Aerial Surveillance Drones to track license plates and monitor cars of interest”
- 2 martie 2011, ,,Unmanned spy drones and facial recognition cameras could soon be the norm”
- 16 martie 2011, ,,Mexico allows US drones into its territory”
- 30 martie 2011, ,,Parrot’s AR drone shows off its skills in New York City”
- 21 august 2011, ,,Tased from above ! New robot copter to begin patrolling our skies”
- 27 noiembrie 2011, ,,Idea of civilians using drone aircraft may soon fly with FAA”
- 10 decembrie 2011, ,,Police employ Predator drone spy planes on home front”
7. www.miaminewtimes.com, 9 decembrie 2010, ,,Miami-Dade police buy drones”
8. www.usatoday.com, 14 ianuarie 2011, ,,Police turn to drones for domestic surveillance”
9. www.washingtonpost.com, 23 ianuarie 2011, ,,Domestic use of aerial drones by law enforcement likely to prompt privacy debate”
10. www.ziuaveche.ro, 3 martie 2011, ,,Bigger Brother: spionarea oamenilor devine politică de stat”
11. Cotidianul, 4 martie 2011, ,,Securitate fără intimitate în SUA, Marea Britanie şi Franţa”
12. www.nbcdfw.com, 4 mai 2011, ,,Arlington PD putting eye in the sky”
13. www.digitaltrends.com, 30 iulie 2011, ,,Men build small flying spy drone that cracks Wi-Fi and cell data”
14. http://defensetech.org, 16 noiembrie 2011, ,,Video: Civilian UAV films polish riots from above”
15. www.prisonplanet.com, 12 decembrie 2011, ,,Russian protesters encounter surveillance UAV drone”

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 65/septembrie-octombrie 2011

 

 

 

PARTEA A VII-A

Departamentele de poliţie locale stabilesc precedente, începând să achiziţioneze drone

În 2011, Districtul de poliţie Miami-Dade a finalizat cumpărarea unei drone de la firma de apărare Honeywell, depunând deja în noiembrie 2010 o cerere oficială la Administraţia Federală a Aviaţiei pentru a-i permite să o utilizeze în district. Deşi departamentul de poliţie nu a dat publicităţii amănuntele contractului, sursele au confirmat că este vorba despre o micro-dronă T-Hawk de 9 kg, cu camere video montate pe părţile laterale, care poate zbura 40 de minute odată şi poate atinge 3.200 metri altitudine şi viteza de 73 km/oră.

Departamentul a primit autorizaţie să lanseze drona până la 60 metri în aer, dar aceasta nu trebuie să se depărteze la mai mult de 300 metri de operator. Până în prezent, Administraţia Federală a Aviaţiei nu a aprobat ca o dronă să zboare în mod curent într-o zonă urbană, şi nu este clar cât timp va dura până când departamentul va obţine o asemenea permisiune. Când se va întâmpla acest lucru, Departamentul de Poliţie Cugetari 66Miami-Dade va putea folosi drona pentru a urmări suspecţii. ,,Le-am văzut în Irak şi Afganistan, unde trupele aveau nevoie de ‘ochi pe cer’, ele aduc beneficii uriaşe. Aceleaşi dotări se pot dovedi extrem de utile în oraşe”, a declarat Lindsay Voss, cercetător la Asociaţia Internaţională pentru Sisteme de Vehicule fără Echipaj.

Acţiunea districtului de poliţie marchează o premieră pentru agenţiile civile de protecţie a legii. De asemenea, poliţiştii din Houston au testat drone, iar biroul unui şerif din Colorado are o dronă pentru a căuta excursioniştii rătăciţi, însă nimeni nu a utilizat până în prezent o dronă într-o zonă metropolitană. P.W. Singer a afirmat: ,,În prezent, nu are importanţă realmente dacă eşti împotriva acestei tehnologii, pentru că ea vine cu paşi repezi. Precedentul stabilit în Miami ar putea fi colosal”.

Între timp, apar noi precedente. Oraşul Arlington, Texas, este singurul oraş american care a primit autorizaţie de la Administraţia Federală a Aviaţiei să folosească o dronă deasupra zonei urbane. Poliţia din acest oraş a cumpărat o dronă pentru evenimentul Super Bowl (cupa de fotbal american) şi nădăjduieşte că i se va permite să o folosească tot timpul deasupra oraşului, care are o densitate mare de populaţie.

În 2011, drona poliţiei din Arlington a intrat în faza de testare într-o zonă puţin locuită. Dispozitivul este folosit numai în operaţiuni de zi şi într-o zonă limitată; el trebuie să rămână în raza vizuală a pilotului şi să zboare la 120 metri înălţime. Toate datele zborului sunt trimise la Administraţia Federală a Aviaţiei pentru evaluare.

Potrivit şefului departamentului de poliţie din Arlington, Theron Bowman, în luna septembrie a.c., acest proiect a intrat în faza 1A, care înseamnă extinderea zonei de zbor a dronei. În ianuarie 2012, se poate intra în faza 2, faza ,,gata de misiune”. Astfel, cu aprobarea administraţiei, poliţia ar putea folosi drone în situaţii de urgenţă.

Primarul oraşului, Robert Cluck a declarat că susţine întru totul noua tehnologie: ,,Sunt de acord pe deplin. Şeful poliţiei crede că ele vor reprezenta un progres uriaş pentru siguranţa publică care va permite ofiţerilor să vadă întregul oraş prin supraveghere aeriană”. Printre locuitori părerile sunt împărţite. Unii afirmă că nu este o idee tocmai proastă, având în vedere atacurile teroriste din ultimii ani. Alţii spun însă că ,,este în mod categoric o invadare a elementului particular prin zborul dronelor şi filmarea sau înregistrarea a tot ceea ce se petrece la sol”.

Cu autorizaţie de urgenţă de la Agenţia pentru Protecţia Graniţelor şi Vămilor, Biroul Şerifului Districtului Mesa, Arizona, are o dronă, numită Draganflyer, pentru căutarea persoanelor pierdute. Ben Miller din cadrul biroului şerifului a declarat: ,,De la tazer (n.r.: armă care generează impulsuri electrice ce produc paralizie temporară) încoace, nici o tehnologie pentru protecţia legii nu a mai promis atât de mult”.

 

Un alt precedent: achiziţionarea de drone înarmate de către Biroul Şerifului Districtului Montgomery

În vara anului 2011, ca semn al noilor tactici de protecţie a legii, Departamentul Securităţii Interne a acordat Biroului Şerifului Districtului Montgomery, Texas, finanţare pentru o escadrilă de drone ShadowHawk. Drona, produsă de compania Vanguard Defense Industries din Texas, are 2 metri lungime, 22 kg, poate zbura 3,5 ore şi atinge viteza de 112 km/oră.

Ea are 4 variante cu diferite opţiuni de echipament: motor cu turbină sau pistoane, sisteme de ghidare cu laser, telemetre, reflectoare, camere video şi camere cu infraroşii. Decolarea, zborul şi aterizarea pot fi complet automate sau pot fi semi-autonome cu pilot. Însă, spre deosebire de dronele achiziţionate de celelalte agenţii de protecţie a legii, acest model este înarmat.

La cerere, firma îi poate ataşa lansator de grenade de 37 sau 40 mm, arme cu gloanţe calibrate sau un tazer XREP. Acest tazer are 4 electrozi, care pot lovi ţinta până la o distanţă de 30 metri, generând o ,,incapacitate neuro-musculară” vreme de 20 secunde. În ultimii ani, aceste tazere au produs mai multe accidente mortale, mai ales din cauza abuzului poliţiştilor.

Randy McDaniel, adjunctul şerifului Districtului Montgomery, afirmă: ,,Suntem extrem de impresionaţi de finanţare şi aşteptăm cu nerăbdare să ducem echipamentul în teren. Ambele echipe, de la droguri şi SWAT, au examinat numeroase moduri de a-l folosi şi cred cu tărie că va deveni o componentă critică a tuturor misiunilor SWAT, raidurilor echipelor de droguri şi operaţiunilor de urgenţă”.

Departamentele de poliţie din statele Texas, Florida şi Minnesota au fost interesate de potenţialul tehnologiei de a repera criminalii şi a-i urmări. O altă dovadă că autorităţile doresc să utilizeze dronele pe întreg teritoriul american o constituie iniţiativa de a construi o infrastructură de drone pentru misiuni aeriene în SUA, ca şi baze pentru drone. De asemenea, Administraţia Federală a Aviaţiei este preocupată de crearea unui spaţiu de zbor pentru drone.

În acelaşi scop, senatorii Charles Schumer şi Ron Wyden au propus un amendament la proiectul de lege S. 223, ,,Actul de Siguranţă şi Modernizare a Transportului Aerian”, care ar creşte numărul locurilor de testare din sistemul aviatic naţional de la 4 la 10.

Recent s-a propus iniţierea de misiuni de instruire în domeniul dronelor în Munţii Adirondack din statul New York. În acest caz, ar fi pregătiţi specialişti în manevrarea dronei Reaper, folosită de Garda Naţională Aeriană din Syracuse, New York. Există şi alte locuri de testare şi instruire pentru drone la: baza Forţelor Aeriene din Grand Forks, Dakota de Nord; Centrul Aviatic Naţional de Informaţii din Springfield, Ohio; baza Forţelor Aeriene Langley din Hampton, Virginia; baza Forţelor Aeriene Ellsworth din Rapid City, Dakota de Sud; baza Forţelor Aeriene din Mountain Home, Idaho; baza Forţelor Aeriene Whiteman din Knob Noster, Missouri. Totodată, sunt oferite sume mari de bani pentru crearea de programe educaţionale civile privind dronele.

 

Nici Marea Britanie nu rămâne mai prejos în ce priveşte introducerea dronelor în dotarea poliţiei

Oficiali din poliţia Marii Britanii au anunţat că, începând din 2012, ar putea introduce drone pentru supravegherea civilă. Poliţia britanică plănuieşte să folosească drone pentru supravegherea de ‘rutină’ a motocicliştilor anti-sociali, protestatarilor, cetăţenilor care îşi aruncă gunoiul în mod ilegal, a celor care depozitează sau deversează ilegal deşeuri poluante, hoţilor agricoli, într-o extindere semnificativă a supravegherii secrete a statului.

Potrivit Actului de Libertate a Informaţiei, cotidianul britanic The Guardian a obţinut documentele alcătuite în cadrul Parteneriatului Coastei de Sud, un proiect susţinut de Ministerul Afacerilor Interne în care Poliţia din Kent şi alţii elaborează un plan naţional de drone împreună cu firma producătoare de armament BAE Systems. Misiunea declarată a parteneriatului este de a introduce drone ,,în lucrarea de rutină a poliţiei, autorităţilor de frontieră şi altor agenţii guvernamentale” în toată Marea Britanie. Alte 5 forţe de poliţie au semnat programul, care este considerat un program pilot ce precede adoptarea în întreaga ţară a tehnologiei de ,,supraveghere, monitorizare şi culegere de dovezi”.

BAE Systems lucrează în prezent la adaptarea armamentului de tip militar pentru agenţiile guvernamentale conduse de Poliţia din Kent. Documentele dezvăluie că parteneriatul intenţionează să folosească drone începând cu Jocurile Olimpice din 2012.

Semnatarii parteneriatului şi-au pledat cauza la Autoritatea Aviatică Civilă – instituţia britanică răspunzătoare de siguranţa spaţiului aerian, afirmând că ,,dronele civile vor extinde considerabil capacitatea de supraveghere a guvernului şi vor revoluţiona poliţia”. Însă, ca în Statele Unite ale Americii, Autoritatea Aviatică Civilă ezită să permită zborul dronelor în spaţiul aviatic naţional, din cauza riscului ciocnirii cu alte aeronave.

Dronele sunt mult mai complexe decât roboţii cu elice controlaţi de la distanţă care plutesc la 50 metri deasupra solului, pe care poliţia britanică îi foloseşte deja, fiind programate să efectueze operaţiuni specifice. Ele pot să se abată de la un traseu de zbor de rutină dacă întâlnesc activitate suspectă la sol sau pot efectua simultan mai multe sarcini de recunoaştere. Datele sunt trimise către camere de control, prin echipamentul de monitorizare, precum camere video cu rezoluţie mare, dispozitive radar şi senzori cu infraroşii.

Anterior, oficialii sugeraseră utilizarea dronelor deasupra Canalului Mânecii pentru a supraveghea călătoriile maritime şi a detecta imigranţii care pătrund dinspre Franţa. Însă documentele dau de înţeles că această idee a fost, cel puţin în parte, o strategie de relaţii cu publicul plănuită a reduce îngrijorările privind libertatea civilă. ,,Există potenţialul ca aceste utilizări în domeniul maritim să fie proiectate mai degrabă ca ‘ştiri bune’ pentru public, decât ca ‘big brother’”, se consemnează într-un document de la una din întrunirile timpurii, din iulie 2007.

Însă, în spatele uşilor închise, domeniul de utilizare a dronelor s-a extins semnificativ. Discutând cu diferite departamente de poliţie, ca şi cu Agenţia pentru Crimă Organizată şi Gravă, Agenţiile Maritimă şi de Pescuit, Agenţia de Frontieră a Marii Britanii, firma BAE Systems şi Poliţia din Kent au alcătuit o listă lungă de utilizări potenţiale. Printre acestea se numără: detectarea jefuitorilor de bancomate, monitorizarea încălcării regulilor de circulaţie, verificarea drumurilor şi căilor ferate, securitatea marilor evenimente publice şi, nu în ultimul rând, supravegherea urbană ascunsă. De asemenea, ofiţerii au discutat despre ,,vinderea datelor de supraveghere unor companii particulare”.

 

Supravegherea este numai începutul …

Aşa cum arată documentele, dronele utilizate de poliţie vor evolua rapid de la recunoaştere la posibilitatea de a reacţiona, poliţia britanică intenţionând să le înarmeze cu arme non-letale.

Printre sistemele cu care vor fi echipate dronele se numără dispozitivul LRAD (Long Range Acoustic Device), care poate emite sunete pentru avertizarea oamenilor, suficient de puternice pentru a-i îndepărta. LRAD poate produce sunete intense şi poate asurzi ţinta cu zgomote stridente.

Compania American Technology, producător al LRAD, preferă să numească acest produs dispozitiv, şi nu armă, şi utilizează termeni ca ,,tonuri de intimidare” şi ,,influenţarea comportamentului”. Poliţia din SUA deţine deja un vehicul dotat cu LRAD pentru controlul mulţimilor şi risipirea protestatarilor, deşi au existat avertismente cu privire la riscul vătămării auzului.

O altă armă non-letală o constituie proiectoarele puternice şi dispozitivele cu lumini de intensitate mare care clipesc (bliţuri). Bliţurile de intensitate mare pot provoca ameţeală, dezorientare şi pierderea echilibrului, făcând imposibilă fuga.

Compania franceză Tecknisolar Seni a făcut o demonstraţie cu o dronă înarmată cu o armă cu două ţevi de 44 mm. Folosită de unităţile speciale de poliţie franceze, Flash-Ball seamănă cu o armă de mână de calibru mare şi poate lansa gloanţe non-letale, gaz lacrimogen şi gloanţe de cauciuc pentru a imobiliza un suspect fără o vătămare permanentă. Anul trecut s-au născut întrebări privind folosirea gloanţelor Flash-Ball de poliţia franceză. Asemenea altor gloanţe de impact, ele sunt proiectate să ţintească trupul, însă trăgând de pe o platformă zburătoare, controlată de la distanţă, creşte riscul vătămării capului.

O altă opţiune controversată este tazerul. Această armă este astăzi atât de uşoară, încât poate fi instalată pe drone mici. Firma SMP Technologies, care distribuie tazere în Franţa, asamblează acest tip de armă pe iDrona mică cu 4 motoare, numită şi ,,farfurie zburătoare”.

Actualmente, în Marea Britanie există mai multe departamente de poliţie care au folosit sau folosesc drone, precum cea din Liverpool, Merseyside (de 2 ani în fază de testare; operaţiuni de căutare-salvare, arestarea traficanţilor de droguri), Essex, Staffordshire şi Poliţia de Transport Britanică.

(Aceleaşi surse ca la partea a VI-a)

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 66/noiembrie-decembrie 2011

 

 

 

PARTEA A VIII-A

Dronele încep să fie utilizate şi în alte ţări

După cum dezvăluie ştirile, dronele încep să se răspândească în multe ţări de pe glob. Până nu demult, pe lângă Statele Unite ale Americii care deţineau un fel de monopol asupra dronelor, doar Israelul şi Marea Britanie utilizau asemenea dispozitive. Însă, în prezent, peste 50 de ţări dezvoltă sau cumpără drone, inclusiv China, Iran şi chiar entităţi non-statale.

Fermierii din Japonia, Australia şi alte ţări întrebuinţează drone pentru a stropi automat culturile cu pesticide. De asemenea, Argentina, Coreea de Sud şi Turcia cumpără drone de la Guided Systems Technologies Inc. pentru a obţine imagini aeriene ale terenului şi a stropi culturile. Anul trecut, au fost utilizate drone pentru a realiza inspecţii la centrala nucleară de la Fukushima, afectată de cutremur. Arheologii din Rusia folosesc drone mici şi camerele lor cu infraroşii pentru a cerceta movile unde se află locuri antice de îngropare. Brazilia utilizează drone pentru a cutreiera pădurile amazoniene în căutarea traficanţilor de droguri, iar cercetătorii din Costa Rica le trimit în norii de cenuşă vulcanică pentru a prevedea viitoare erupţii. Dronele sunt folosite în diferite ţări de organizaţiile de salvare a turiştilor din zone izolate şi accidentate. Companiile de servicii publice vor să urmărească cu ajutorul dronelor conductele de petrol, gaz şi apă. Organizaţiile umanitare vor să utilizeze drone pentru livrarea de alimente şi medicamente în zone inaccesibile din cauza lipsei sau stricării drumurilor, în zone afectate de dezastre naturale etc.

Aceasta este faţeta pozitivă a utilizării dronelor. Cea negativă este reprezentată de identificare, urmărire şi altele pe care le vizează poliţia. Cotidianul Canberra Times anunţa recent că poliţia australiană vrea să deţină drone de supraveghere. Autorităţile australiene discută utilizarea de drone alături de un nou sistem de recunoaştere a numerelor de înmatriculare şi urmărire a maşinilor. De asemenea, o conectare a camerelor de supraveghere existente deja în oraşe la drone le va oferi posibilitatea de a urmări anumite maşini.

Cu o repeziciune uimitoare, dronele se furişează pe cerul Europei de Est unde vor pătrunde mult mai lesne, din cauza unei democraţii defectuoase şi a unei legislaţii deficitare privind reglementarea strictă a traficului aerian şi respectarea intimităţii, şi nu în ultimul rând din cauza unei reacţii civice scăzute faţă de această invadare a spaţiului aerian.

De pildă, la manifestaţiile de protest din 11 noiembrie 2011 de la Varşovia, Polonia, a fost înregistrată prezenţa unei drone ISR care plana deasupra oraşului şi fotografia. Pe 10 decembrie 2011, cei 25.000 de protestatari ruşi adunaţi în Piaţa Bolotnaya din Moscova au fost uluiţi să vadă pe cer un obiect straniu, asemănător unui OZN, care plana exact deasupra lor. Unii s-au urcat în copaci să facă poze şi să-l vadă mai bine. Înregistrările arată limpede că este vorba de o dronă quadricopter mică, care urmărea manifestaţiile de protest şi filma protestatarii. Este posibil ca drona să fi avut dispozitive de a afecta pe cei prezenţi în stradă, precum bliţuri sau chiar tasere.

 

Alte utilizări

Trecerea dronelor în zona vizibilă a creat o adevărată efervescenţă, autorităţile, companiile şi persoanele particulare întrecându-se în a găsi tot felul de utilizări pentru acestea. Un ,,lider global în domeniul explorării petrolului, gazului şi industriei de producţie” a plătit companiei Vanguard Defense mai multe milioane de dolari pentru câteva drone Shadow Hawk. El vrea ca dronele să patruleze pe coasta de est a Africii împotriva piraţilor. Planul iniţial era de a folosi dronele numai pentru supraveghere, însă este posibilă înarmarea dronelor pentru ameninţarea piraţilor.

Pe de altă parte, proprietarul unui magazin de aeronave împreună cu un fost membru al Forţelor Aeriene Americane lucrează la o dronă care poate pătrunde în reţelele WI-FI şi de telefonie mobilă. Construită de Mike Tassey şi Richard Perkins, Platforma de Supraveghere Aeriană fără Fir (WASP) este o dronă zburătoare care are deschiderea aripilor de 1,8 metri, 1,8 metri lungime şi 6 kg. Dimensiunile mici ale dronei îi permit să nu fie reperată de radar, fiind adesea confundată cu o pasăre mare. Ea poate pătrunde în reţelele Wi-Fi şi GSM şi poate culege date din ele. Pentru a avea acces la datele unui telefon mobil, drona simulează că este turn de telefonie mobilă, determinând telefoanele mobile să se conecteze la una din cele 11 antene de la bord, moment în care poate înregistra convorbirile.

Departamentul de ştiri al publicaţiei americane The Daily a achiziţionat o dronă pentru culegerea de ştiri. Cotidianul a folosit drona pentru a face fotografii în timpul unor dezastre naturale, precum furtunile din Alabama sau inundaţiile din Dakota de Sud. Compania Google are o dronă similară pentru cartografiere aeriană.

O altă utilizare care se profilează la orizont este urmărirea particulară. Avocatul specializat în divorţuri Raoul Felder din New York afirma: ,,Dacă israelienii le pot folosi pentru a descoperi terorişti, cu siguranţă un soţ va putea să o urmărească pe soţia lui care iese la 11 noaptea şi să vadă unde merge”. Părinţii se gândesc la drone care să le urmărească copiii, paparazzii la urmărirea vedetelor, şi oamenii de rând eventual la urmărirea vecinilor – ca într-un mare Big Brother în care toţi se urmăresc între ei !

În februarie 2011, compania Orange împreună cu Parrot a adus în România drona AR, care poate fi controlată prin iPhone, iPod sau iPad, la preţul de 319 euro. Aceasta are 4 motoare, 2 camere de luat vederi, una în faţă şi una dedesubt, îndreptată spre sol, care transmit în timp real. Cu ajutorul aplicaţiilor, drona poate fi folosită şi ca un joc video în lumea reală.

Julien Ducarroz, conducătorul biroului de vânzări de la compania Orange România declara: ,,Venim cu o nouă propunere pentru împătimiţii Apple: o jucărie revoluţionară pentru cei pasionaţi de gadgeturi şi nu numai. Cu AR Drone vrem să oferim clienţilor o nouă modalitate de divertisment, în pas cu tendinţele tehnologice de astăzi. Elicopterul de la Parrot reprezintă începutul unei noi serii de produse, cea a jucăriilor inteligente. De acum, jocurile de pe telefon se mută din spaţiul virtual în cel real”.

 

Un nou pas spre dărâmarea hotarelor intimităţii

Din cauza faptului că dronele şi utilizările lor din domeniul militar au fost ţinute atât de secret, deşi aceste dispozitive sunt folosite deja în afara zonelor de război, publicul nu a avut posibilitatea de a comenta pe tema lor. S-a trezit cu aceste dispozitive planând deasupra capetelor lor, în oraşe şi în afara lor, în circumstanţe dintre cele mai variate. Însă multe persoane publice au abordat problema reducerii hotarelor intimităţii din cauza potenţialului de supraveghere al dronelor.

Când s-a aprobat achiziţionarea de drone Predator pentru protecţia graniţelor americane, Jane Harman, membră a Congresului SUA, care a făcut parte din subcomitetul de informaţii de securitate, a afirmat că nimeni nu a discutat niciodată folosirea dronelor de către agenţiile de poliţie locale: ,,A folosi drone Predator pentru operaţii de rutină ale poliţiei fără o dezbatere publică sau autoritate legală clară este o eroare”.

Mulţi analişti şi jurnalişti au declarat răspicat că poliţia va urmări mai uşor cetăţenii cu ajutorul dronelor. ,,Întotdeauna când există în mâinile poliţiei o unealtă ca aceasta, care face supravegherea mai uşoară, ei vor face mai mult din ea”, susţine Ryan Calo, director pentru intimitate şi robotică la Centrul pentru Internet şi Societate al Şcolii de Drept Stanford. Missy Cummings, profesor la Institutul de Tehnologie din Massachusetts (MIT) şi fost pilot al marinei militare, afirma: ,,Dacă oricine are suficienţi bani pentru a cumpăra astfel de dispozitive, noi toţi am putea să umblăm cu mici reţele de vehicule zburătoare deasupra capetelor noastre, care ne spionează. Această perspectivă deschide cu adevărat o cutie a Pandorei cu totul nouă privind ‘ce înseamnă să ai intimitate ?’”.

De asemenea, Peter Singer, expert renumit în probleme de etică, declara: ,,Toate complicaţiile şi problemele … legale, politice şi etice pe care trebuie să le descifrăm sunt uriaşe. Ceea ce în urmă cu câţiva ani părea de domeniul ştiinţifico-fantastic, astăzi devine realitate”. Judecătorul Antonin Scalia comenta astfel utilizarea feluritelor tehnologii pentru urmărirea spaţiului public şi particular: ,,Problema cu care ne confruntăm astăzi este ce limite există privind această putere a tehnologiei de a reduce tărâmul intimităţii garantate”. Jay Stanley, analist de politică în cadrul Proiectului pentru Discurs, Intimitate şi Tehnologie al ACLU (Uniunea Americană pentru Libertăţi Civile) afirma: ,,Dronele ridică perspectiva unei supravegheri mult mai universale. Noi nu suntem categoric împotriva lor. Ele pot fi un instrument valoros în anumite tipuri de operaţiuni. Însă ceea ce nu vrem să vedem este folosirea lor universală pentru urmărirea poporului american”.

Comentatorii au conchis că utilizarea dronelor nu mai înseamnă luptă împotriva terorismului, ci este chiar terorism, fiind un semn destul de limpede al instaurării statului poliţienesc. Ei se întrebau retoric: ,,Poate să joace poliţia jocuri video cu libertăţile civile şi vieţile noastre ?”

 

* * *

 

Armata română deţine drone de la jumătatea anilor ’1980, când a achiziţionat dispozitive Tupolev DR-3 REIS, de producţie sovietică. Acestea erau aeronave fără pilot, cu motor reactiv, destinat misiunilor de recunoaştere tactică. Aceste drone aveau 8 metri lungime, anvergura de 2 metri, atingeau o viteză de 900 km/h, şi puteau zbura până la o înălţime de 2.000 metri. Misiunea aeronavei era programată prin sistemul autonom de navigaţie şi ghidare. După unele surse, armata română ar fi avut în dotare între 6-12 astfel de dispozitive.

 

Cugetari 68 1

Cugetari 68 2

 

Acest tip de aeronave a rămas funcţional în cadrul Forţelor Armate Române până la jumătatea anilor ’1990, când a început achiziţionarea de drone RQ-7 Shadow 600, de fabricaţie americană (foto). Acestea au o lungime de 4,79 metri, anvergura de 6,83 metri, greutate 265 kg fără încărcătură, poate zbura până la 5.000 metri cu o viteză maximă de 200 km/h. Ele pot fi echipate cu senzori multipli, camere video, camere foto, sisteme radio etc. Dronele Shadow 600 au fost utilizate pe fronturile din Irak şi Afganistan. Câteva aeronave au fost pierdute în urma focului inamic, fiind necesară înlocuirea lor cu drone similare, dar cu un sistem de comandă şi control mult mai modern.

 

Cugetari 68 3

Dronă Shadow 600 în zbor

 

Specialiştii români au realizat un alt dispozitiv numit ARGUS XL. Acesta este o platformă aeriană autocomandată ce poate fi echipată cu diferite dispozitive precum cameră video, cameră foto etc. După unele surse, această aeronavă este operaţională din 2009, însă în număr mic.

(Aceleaşi surse ca la partea a VI-a)

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 68/ianuarie-februarie 2012 

 

Teodor Ionescu