Aprilie 2007. Efectele dezastruoase ale reglementărilor

Uniunii Europene introduse în România

 

PARTEA I

Intrarea României în Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007 a atras după sine introducerea unei noi serii de reguli şi rânduieli, în principal, în plan economic, pentru alinierea standardelor româneşti la cele europene. Pe ici, pe colo, au început să se întrevadă urmările acestei armonizări a mentalităţii societăţii noastre la cea europeană contemporană, însă consecinţele acesteia sunt încă departe de a fi resimţite.

Pentru a ne face o idee despre ce s-a petrecut în România, măcar la un nivel superficial, de contact direct al autorităţilor locale cu normele europene, şi doar în plan economic, am scotocit presa românească din primele 4 luni ale acestui an. Prezentăm în continuare în mod succint perspectiva care s-a conturat înaintea ochilor noştri, ca în final să încercăm să desluşim ce semnificaţie şi ce repercusiuni ar putea avea aceasta asupra credinţei ortodoxe.

 

Pentru a se alinia standardelor europene, industria alimentară românească a suferit schimbări importante

După căderea regimului comunist în 1989, industria alimentară românească a suferit o seamă de schimbări fireşti, care au avut rolul principal de a moderniza structurile existente. Chiar această primă metamorfoză a industriei alimentare româneşti a avut consecinţe nefaste, cele mai evidente ca manifestare, dar şi ca urmări fiind infuzia puternică de substanţe chimice folosite pentru conservarea, depozitarea etc a alimentelor – unele cunoscute ca fiind vătămătoare sau chiar toxice pentru organismul uman, şi importul masiv de produse alimentare din occident, fie comercializate direct, fie disponibile în lanţuri de magazine gen McDonalds – a căror nocivitate este deja cunoscută.

Creştinul care trăieşte în sânul Bisericii a receptat în mod negativ aceste fenomene, pentru el au reprezentat o otrăvire continuă a hranei sale zilnice şi chiar o întinare a ei, cauzată de aditivii alimentari mai mult sau mai puţin neconvenţionali. Intrarea României în Uniunea Europeană presupune o nouă ajustare a reglementărilor din domeniul industriei alimentare, care va avea repercusiuni asupra vieţii creştineşti. Dar care sunt aceste noi impuneri din partea autorităţilor europene ?

 

Industria românească de procesare a cărnii a fost printre primele afectate

Încă de la începutul anului 2006, firmelor de procesare a cărnii de pe teritoriul României li s-a pus în vedere faptul că trebuie să se alinieze standardelor europene, fapt care se traducea în practică într-o investiţie de câteva milioane de euro. La 1 februarie 2006, Evenimentul zilei nota că din 32 de firme de procesare a laptelui şi cărnii din judeţul Timiş, doar una îndeplineşte normele europene, Agrotorvis SRL, care aparţine companiei americane Smithfield Foods Inc., lider mondial în domeniu.

Problema cea mai spinoasă a firmelor de profil este aceea că nimic nu le garantează faptul că proiectele de investiţie pe care le vor iniţia vor trece testele Direcţiei Sanitar-Veterinare. Mihai Vişan, directorul executiv al Asociaţiei Române a Cărnii, afirma: ,,Există posibilitatea ca aceia care investesc 1 milion de euro să treacă testul adaptării la standarde, dar să fie sufocaţi de concurenţă. Piaţa noastră este atât de plină, încât trebuie să fii magician să te menţii”.

Cele de mai sus conduc la concluzia că industria de procesare a cărnii din România îşi va închide în mare parte porţile, din cauza condiţiilor drastice impuse de Uniunea Europeană şi a existenţei unor reglementări aplicate în mod arbitrar, lăsând loc pe piaţa românească marilor firme occidentale şi produselor lor. Acest lucru se răsfrânge direct asupra consumatorului, care va plăti mai mult pentru aceleaşi produse, de o calitate posibil echivalentă cu cea a produselor româneşti, însă pline de substanţe chimice şi nu numai.

În plan general, această politică economică se răsfrânge asupra întregii ţări, ducând la sărăcirea populaţiei şi la acumularea de capital pe piaţa românească de către firmele străine.

Nici crescătorii particulari de animale nu au fost ocoliţi de noile reglementări ale Uniunii Europene cu privire la carnea de porc. Pe 27 decembrie 2006, cotidianul Ziua scria că autorităţile au stabilit că pot exista mai multe tipuri de ferme pentru creşterea porcilor, ,,cele mai blânde măsuri de biosecuritate fiind impuse proprietarilor de până la 3 porci. Oricum, potrivit legislaţiei actuale, aceşti porci nu au voie să părăsească ograda decât sub formă de preparate culinare. Normele impun, pe lângă o cocină uşor de spălat şi de dezinfectat, şi ,,o utilitate pentru spălarea şi dezinfectarea încălţămintei”.” Pentru gospodăriile cu mai mult de 3 porci, condiţiile sunt mult mai stricte.

În fine, este de remarcat faptul că din 2007, porcii nu vor mai putea fi sacrificaţi de ziua Sfântului Ignatie, după obiceiul creştinesc, în ogradă.

 

Crescătorii de oi au avut, de asemenea, de-a face cu măsurile impuse de autorităţi

Şi crescătorii de oi au fost afectaţi de alinierea la normele europene. Potrivit acestora, ciobanii nu mai au voie să plece cu oile în transhumanţă decât dacă obţin toate aprobările legale privind traseul de deplasare şi dacă asigură condiţii bune de transport pentru oi.

Pe 31 ianuarie 2007, România liberă nota: ,,Altfel, transhumanţa clasică este considerată ilegală, iar cei care o practică riscă amenzi cuprinse între 1.000 şi 3.000 RON, după cum a precizat Marian Avram, preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). (...) Pentru transportul animalelor sunt necesare mijloace de deplasare autorizate, în care să li se asigure adăparea, să se facă pauze la anumite intervale de timp”. Adevărul din 3 februarie 2007 adaugă, la condiţiile de mai sus, faptul că în timpul transhumanţei motorizate, ,,trebuie să fie realizate minimum două opriri în 24 de ore, iar în cazul transporturilor de peste două zile, animalele trebuie să fie cazate într-o fermă autorizată”.

Mai mult, într-o primă fază, ANSVSA a susţinut cu tărie că ,,transhumanţa este ilegală pentru că încalcă regulile de bunăstare animală şi de transport”, ca apoi să ceară ciobanilor să practice o transhumanţă motorizată, adică să transporte oile exclusiv în maşini speciale pentru aceasta şi să nu circule deloc pe jos. Numai presiunile crescătorilor de oi, ale societăţii româneşti şi nu în ultimul rând ale presei - care au adus în atenţia românilor faptul că există ţări ale Uniunii Europene, precum Franţa, Spania, Germania, Elveţia etc unde se practică transhumanţa, chiar şi pe jos, şi că există reglementări favorabile cu privire la acest obicei - au determinat Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară să accepte, în final, ca ciobanii să practice transhumanţa tradiţională, nemotorizată, însă cu condiţia ca traseul să fie aprobat de ea.

Printre alte reguli impuse crescătorilor de oi se numără: oile trebuie mulse doar cu echipamente speciale, nu cu mâna, putinile de brânză să fie din inox, nu din lemn, să se depună ,,caiete de sarcini” pentru fiecare produs la Direcţiile Sanitar-Veterinare, brânza să fie ambalată în celofan şi să nu se vândă la distanţe mai mari de 30 km de domiciliul producătorului.

Un alt aspect a fost imposibilitatea în care s-au aflat ciobanii români de a-şi vinde mieii de Paşti. Acest lucru a fost provocat de faptul că ,,autorităţile sanitar-veterinare au uitat de montarea cerceilor de identificare şi nici nu au solicitat derogări de la Uniunea Europeană”, notează Evenimentul zilei din 9 februarie 2007 (n.r.: până la aderarea României la Uniunea Europeană, ovinele se identificau printr-o singură crotalie, iar după aderare, respectiv după 1 ianuarie 2007, prin două crotalii. Fără aceste elemente de identificare, ovinele nu se pot deplasa dintr-o localitate în alta, nici nu pot fi sacrificate).

Acelaşi cotidian scrie în continuare: ,,După ce ,,au rezolvat” producţia de carne de pui prin exagerarea crizei gripei aviare, porcii prin vaccinarea anti-pestă pe care nu ne-a solicitat-o nimeni şi au fost părtaşi la afacerea cai bolnavi de anemie infecţioasă, oficialii din domeniu ne mai pregătesc o bucurie. De Paşte, mieii ar putea lipsi din pieţe şi din galantarele magazinelor. Din cauză că autorităţile au întârziat să solicite Comisiei Europene derogările necesare pentru identificarea ovinelor şi pentru că au stopat, din noiembrie anul trecut, procesul de crotaliere (montarea de cercei de identificare) aflat în derulare, mieii nu vor putea fi transportaţi la abatoare şi centre de tăiere”.

Preşedintele Patronatului Crescătorilor şi Exportatorilor de Ovine (PACERO), Mihai Dumitriu, susţine că 700.000 de gospodării ţărăneşti îşi câştigă existenţa sau îşi completează veniturile din vânzarea mieilor şi oilor. Ceea ce înseamnă că actualele reglementări europene sugrumă activitatea din acest sector, facilitând prin aceasta accesul pe piaţa românească a produselor alimentare din occident, şi sărăceşte sistematic populaţia rurală.

Ar mai fi de remarcat faptul că mieii, ca şi porcii, nu mai pot fi sacrificaţi în ogradă, şi trebuie transportaţi la abator pentru tăiere. Gardianul din 6 martie 2007 ne informează: ,,Potrivit legislaţiei europene privind bunăstarea animalelor, mieii vor trebui gazaţi, electrocutaţi, loviţi sau chiar împuşcaţi cu un pistol special de asomare” (n.r.: care cauzează pierderea imediată a cunoştinţei până în momentul morţii).

Însă adevărata tragedie în ce priveşte creşterea animalelor în România o reprezintă distrugerea bazei de date a patrimoniului genetic al celor mai productive rase de animale din ţara noastră. Pe 30 ianuarie 2007, Ziua a adus la cunoştinţa românilor faptul că Institutul de Biologie şi Nutriţie Animală de la Baloteşti (IBNA Baloteşti), singurul institut cu acest profil din România, care deţinea întreaga ,,bibliotecă” genetică a raselor de pe teritoriul ţării noastre, a fost privatizat. Potrivit unui document oficial citat de cotidianul românesc, ,,rasele şi liniile pure deţinute la Baloteşti constituiau patrimoniul genetic naţional, iar în cazul distrugerii sale nu mai există posibilităţi tehnice şi financiare de refacere şi se creează o dependenţă păgubitoare faţă de furnizorii externi de material biologic, cu repercusiuni nefavorabile asupra producătorilor şi consumatorilor autohtoni”.

Cu alte cuvinte, potrivit normelor europene care cer crescătorilor de animale să crească doar rase recunoscute, cu caracteristici bune, eventual linii pure, românii vor fi nevoiţi să importe rase, deci pur şi simplu animale, într-un număr corespunzător necesităţilor de hrană din România ...

 

Măsuri drastice ale Uniunii Europene s-au făcut simţite pe piaţa brânzeturilor

Începând din ianuarie 2007, presa românească a început să scrie despre faptul că odată cu intrarea în Uniunea Europeană, brânzeturile produse în gospodăriile ţărăneşti vor dispărea din pieţe. Astfel, în 11 ianuarie 2007, cotidianul Ziua scria că ,,ţăranii nu vor mai putea vinde brânză şi carne pe pieţele marilor oraşe, decât cu mici excepţii, interdicţia totală fiind aplicabilă numai pentru Bucureşti. (...) Cu alte cuvinte, micii producători pot comercializa produsele lor numai dacă le vând direct din gospodărie sau pe piaţa locală, astfel că oraşele, unde se găsesc majoritatea clienţilor, nu vor mai putea fi piaţă de desfacere”.

În plus, ,,pentru a primi avizul de vânzare directă, micii producători vor trebui să aplice măsuri de prevenire a contaminării produselor; animalele trebuie să fie sănătoase; echipamentele utilizate în procesul de producţie trebuie să fie curate; trebuie dotare cu apă potabilă sau curată; personalul care manipulează produsele trebuie să fie sănătos şi trebuie să completeze registrul cu vânzările înregistrate. Cel mai interesant este faptul că micii producători vor trebui ,,să păstreze documentele referitoare la hrana animalelor”.”, informează acelaşi cotidian.

Măsurile drastice impuse de oficialii ANSVSA au condus la dispariţia brânzei proaspete de pe piaţă, ţăranii neavând voie să comercializeze decât brânză maturată. Astfel de măsuri favorizează apariţia şi dezvoltarea de magazine de desfacere, de vreme ce micul producător nu-şi mai poate comercializa direct produsele şi apelează la firme de procesare a laptelui; apoi, firmele de procesare sunt avantajate, pentru că laptele destinat comercializării se va îndrepta spre ele, iar în cazul excesului de marfă vor da un preţ mai mic producătorilor; în fine, statul este şi el avantajat de aceste măsuri, pentru că vânzările directe nu se efectuează cu TVA, iar de acum încolo comerţul se va desfăşura în cea mai mare parte în magazine, care vor trimite bani la stat.

Cel dezavantajat este omul de rând, care va pierde bani, pentru că preţul brânzeturilor cumpărate din magazin este mai mare decât al celor cumpărate direct de la producător; apoi, omul de rând va pierde produsele lactate proaspete, deoarece tot ce va exista pe piaţă va fi procesat şi, în fine, micul producător, ţăranul român va pierde piaţa pe care o are şi va fi nevoit să se conformeze condiţiilor pe care i le vor impune firmele de procesare cărora le va vinde marfa. Evenimentul zilei din 16 ianuarie 2007 consemnează faptul că ţăranii au fost luaţi pe nepregătite de aceste măsuri: ,,Oamenii au fost luaţi pe nepregătite de noua lege şi văd în ea începutul sfârşitului. ,,Noi cu asta ne îndeletnicim: creştem animale şi trăim de pe urma lor. Ce ne facem de acum înainte ?”, au spus ţăranii”.

Cu toate acestea, situaţia producţiei de lapte este, de departe, una cu totul specială. Presa românească a comentat relativ puţin sau aproape deloc situaţia extrem de complicată creată de negocierile dintre România şi Uniunea Europeană pe tema producţiei de lapte, care are consecinţe devastatoare asupra populaţiei rurale din România. Deşi am scotocit pe cât ne-a stat în putinţă presa din primele 4 luni ale acestui an, nu am întâlnit decât două articole, ambele apărute în cotidianul Ziua (ediţia din 31 martie 2007, cu articolul ,,Lapte numai după cotă” şi cea din 3 aprilie 2007, cu articolul ,,Hărţuirea laptelui”) şi care au relatat pe scurt problematica laptelui: au adus la cunoştinţa cititorilor cota de lapte negociată între România şi Uniunea Europeană, adică ce cantitate de lapte are voie România să producă, ca şi problemele pe care le au firmele de procesare a laptelui cu alinierea la normele europene.

În schimb, am găsit în revista Ferma un articol lămuritor pe această temă: ,,Implicaţiile imediate ale cotei de lapte”, care explică într-amănunt situaţia creată de cerinţele europene. Aşadar, România a negociat cu structurile europene o cotă de lapte ca producţie de 3.057 milioane tone de lapte, din care 1.093 milioane tone merg la industrializare, iar 1.964 milioane tone la livrări directe. Potrivit autorului acestui articol, inginerul Traian Nicolae Sălăjeanu, această cotă a fost stabilită ţinându-se cont de producţiile de lapte din ultimii ani, care au fost scăzute, şi este cu totul insuficientă pentru consumul existent pe piaţa românească. Ceea ce înseamnă că suntem din nou nevoiţi să importăm, de această dată lapte, fără a mai socoti eventualele pierderi interne, care vor duce la neatingerea cotei anuale de lapte.

Dar problema esenţială este alta: ,,Trebuie să reamintim că mărimea medie a exploataţiilor în România este de 1,7 capete vaci şi că laptele se produce 85 % în gospodării şi doar 15 % în ferme (în ţările Uniunii Europene este cel puţin invers)”. Aşadar, 85 % din producţia actuală de lapte din ţară este asigurată de ţărani, iar reglementările proaspăt introduse lovesc, din nou, cu putere populaţia rurală. Dacă nici revoluţia industrială a începutului de secol XX, nici deceniile de comunism nu au reuşit să dezrădăcineze societatea românească preponderent agricolă şi să desfiinţeze vatra strămoşească a poporului român, alinierea la legislaţia europeană o va face.

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 35/mai-iunie 2007

 

 

 

PARTEA A II-A 

Patronatul Naţional al Viei şi Vinului, ca şi producătorii de zahăr s-au ciocnit, de asemenea, de noile reguli ale ANSVSA

România liberă din 22 noiembrie 2006 ne aduce la cunoştinţă faptul că ,,reforma vinului din Uniunea Europeană introduce şi în România registrul plantaţiilor şi carnetul de viticultor. Registrul plantaţiilor cuprinde datele de identificare a tarlalelor, parcelelor viticole şi a suprafeţelor pe soiuri din fiecare parcelă, pe persoană fizică şi juridică deţinătoare. (…) Fiecare producător de struguri pentru vin va fi obligat să aibă un carnet de viticultor, unde va avea obligaţia să ţină evidenţa producţiei şi a modului de valorificare a acesteia”.

De asemenea, potrivit normelor europene, de acum încolo România va trebui să cultive doar soiuri de viţă-de-vie admise de Oficiul Naţional al Denumirilor de Origine pentru Vinuri şi asociaţiile de producători şi este nevoită să defrişeze, până la finele anului 2014, suprafaţa ocupată cu hibrizi producători, care însumează 30.000 de hectare !

Ca şi cum situaţia existentă nu ar fi fost destul de grea, la începutul lunii februarie 2007 a izbucnit un scandal între Patronatul Naţional al Viei şi Vinului (PNVV) şi ANSVSA, din cauza taxelor de control introduse de aceasta din urmă. În cotidianul Ziua din 3 februarie 2007, directorul general al PNVV, Ovidiu Gheorghe, a declarat că ,,industria vinului ar trebui să plătească pentru control, anual, minimum 4,6 milioane euro, toată industria alimentară vizată alimentând conturile ANSVSA cu zeci de milioane euro”. Scandalul a fost generat de faptul că industria vinului este controlată de alte structuri economice decât ANSVSA – această instituţie controlând doar industria alimentelor de origine animală, conform regulamentelor europene – şi, prin urmare, taxa de control constituia un abuz grosolan.

Nu numai industria vinului a fost afectată de abuzul ANSVSA, acesta s-a răsfrânt şi asupra producătorilor de zahăr. Astfel, Adevărul din 23 ianuarie 2007 scrie că ANSVSA obligă toate firmele care produc produse de origine non-animală să se înregistreze şi să plătească taxă de control. Preşedintele Patronatului Producătorilor de Zahăr din România, Ion Armenean a replicat: ,,Nu ne vom înregistra la ANSVSA şi nu vom plăti nici un tarif pentru control, pentru că nici o fabrică din Uniunea Europeană nu este controlată sanitar-veterinar. Această măsură impusă de ANSVSA nu este conformă cu normele europene, nu reprezintă decât o cale de a impune noi taxe”.

Dacă nu se va renunţa la ea, introducerea acestei taxe de control se va traduce în practică în scumpirea vinului şi a zahărului, ceea ce înseamnă că tot omul de rând este cel dezavantajat, în vreme ce toate aceste măsuri se iau, în principal, pentru protecţia consumatorului şi în beneficiul lui ... Este de remarcat faptul că nu doar structurile europene impun condiţii restrictive industriei alimentare, ci şi autorităţile româneşti aplică reglementările existente în Uniune în mod arbitrar, având scopuri diverse.

Ar mai fi de specificat că şi cota de producţie de zahăr negociată de România cu Uniunea Europeană este mult mai mică decât necesarul, ceea ce înseamnă că şi în cazul zahărului suntem nevoiţi să importăm.

 

Nici ţuica nu a fost ocolită de măsurile europene

În ultima şedinţă din anul 2006, guvernul român a stabilit regulile cu privire la producerea şi comercializarea ţuicii. Astfel, într-un comunicat al guvernului se precizează următoarele: ,,Gospodăria individuală care deţine în proprietate livezi de pomi fructiferi şi suprafeţe viticole poate să producă pentru consum propriu din propria recoltă ţuică şi rachiuri de fructe, rachiuri din vin sau din subproduse de vinificaţie, numai dacă deţine în proprietate instalaţii de tip alambic”.

Mai mult, cei care deţin instalaţii de producţie au obligaţia de a se înregistra la autoritatea teritorială prin administraţia finanţelor publice în raza căreia îşi au domiciliul, iar în cazul gospodăriilor care realizează astfel de produse pentru consumul propriu, o dată cu înregistrarea au obligaţia de a declara cantităţile estimate a fi obţinute la nivelul unui an.

Producătorul de ţuică trebuie să plătească accize la stat pentru producţia pe care o obţine, beneficiind de o reducere de 50 % a accizei percepute pentru primii 50 litri de alcool pur pe care-i va folosi personal. Prin urmare, el va plăti 375 euro/hectolitru pentru cei 50 litri şi 750 euro/hectolitru pentru restul producţiei de ţuică.

Aceste măsuri pot duce, de asemenea, la creşterea preţului ţuicii, informează Ziua din 26 ianuarie 2007. Astfel, în vreme ce în prezent litrul de ţuică costă 7-8 lei, după introducerea accizelor, el va ajunge să coste aproximativ 15 lei.

În final, ar mai fi de precizat faptul că la situaţia creată de asprimea cerinţelor europene s-a adăugat lipsa de informare şi de transparenţă de care au dat dovadă autorităţile româneşti. Ziua din 16 ianuarie 2007 scria: ,,Modificările aduse de Uniunea Europeană în domeniul vânzării produselor alimentare erau cunoscute la nivel oficial cu cel puţin 3 ani în urmă, încă din perioada negocierii capitolului de aderare ,,Protecţia consumatorului şi a sănătăţii” – capitolul 23. Între 2003-2004, în România au fost adoptate legile care reglementează vânzarea produselor alimentare: legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora, legea nr. 296/2004 privind codul consumului, legea nr. 245/2004 privind securitatea generală a produselor. Efectele tuturor acestor legi au rămas în ultimii 3 ani practic necunoscute”.

Această lipsă de informare a contribuit la introducerea de măsuri faţă de care nu s-a putut lua atitudine, astfel că românii s-au trezit faţă în faţă doar cu efectele acestora. În cele de mai sus, am dat deja câteva exemple: impunerea cotei de lapte şi zahăr, care conduce la restricţionarea producţiilor interne şi la necesitatea importării de lapte şi zahăr etc.

 

La prima vedere, aceste reglementări ţin doar de domeniul economic, însă ele par să aibă efecte nebănuite asupra vieţii creştineşti a românilor

Un prim efect al acestor reguli este faptul că, în general, românul nu va mai avea de-a face cu produse proaspete, din gospodăriile ţărăneşti. Pe piaţa de consum vor exista preponderent alimente procesate, cărora li se vor adăuga diferite substanţe chimice, precum conservanţii, coloranţii, amelioratorii de gust, acidifianţii, îndulcitorii, emulsificatorii etc, numite în industria alimentară E-uri, sau aditivi alimentari. Aceste substanţe chimice, unele naturale, altele obţinute pe cale sintetică, se află în aproape toate produsele alimentare existente pe piaţa românească.

Invenţie a secolului XX, apărute mai precis în cea de-a doua jumătate a secolului, E-urile sunt folosite pe scară largă în industria alimentară, din motive pur economice: costuri de producţie extrem de scăzute (n.r.: în Occident, alimentele care sunt complet naturale, adică nu conţin astfel de E-uri sunt de 2-3 ori mai scumpe decât cele care conţin), creşterea timpului de depozitare a produselor, îmbunătăţirea calităţii (n.r.: oricine ar trebui să-şi pună întrebarea de ce este nevoie de o îmbunătăţire a calităţii) etc. Majoritatea acestor aditivi alimentari are o istorie şi o existenţă similare: sunt descoperite de laboratoarele de cercetare ale marilor firme de produse alimentare, lansate pe piaţă în produsele acestora, afirmându-se cu tărie că nu sunt nocive şi nu au efecte secundare, sunt înregistrate pe listele de substanţe admise de legile care reglementează controlul alimentelor, ca, ulterior, să se demonstreze că sunt toxice şi este nevoie de o lege care să le interzică.

Diverse institute de profil din ţară şi străinătate au studiat efectele acestor aditivi alimentari asupra sănătăţii şi au întocmit liste cu E-uri suspecte şi periculoase, E-uri toxice, E-uri cancerigene etc. Astfel, se cunoaşte faptul că ele au diverse efecte, dintre care enumerăm: tulburări digestive, însoţite de greaţă, vomă, indigestie, colici abdominale, spasme musculare, dureri articulare, tulburări de vedere, auz şi memorie, pierderea gustului, afecţiuni ale cavităţii bucale, iritaţii ale mucoasei gastrice, dermatite, reacţii alergice, crize de astm bronşic, scăderea imunităţii, calcemiei, nivelului vitaminei B1, B6, B12, creşterea glicemiei, nivelului colesterolului, presiunii sanguine, cefalee, insomnie, oboseală, micţiuni frecvente, panică, epilepsie, disfuncţii renale, boli cardio-vasculare, scleroză multiplă, diabet, tumori renale, tiroidiene, cerebrale, limfoame, sindroame extrapiramidale, modificări tisulare ireversibile ale ficatului, mutaţii cromozomiale, boala Parkinson, Alzheimer (E 621 – glutamat monosodic, E555 – silicat de aluminiu şi potasiu), retardare mintală, probleme placentare în timpul sarcinii care conduc la malformaţii congenitale etc.

(N.r.: Am subliniat unele din efectele E-urilor pentru a reliefa faptul că ele afectează sistemul nervos, generând tulburări de vedere, auz şi memorie, conduc la procese degenerative extrem de grave, de genul Alzheimer şi Parkinson, retardare mintală, tulburări psihice de genul panicii şi epilepsiei, pentru a nu mai pomeni mutaţiile cromozomiale şi malformaţiile congenitale)

Pe lângă aceste consecinţe, deloc de neglijat, ar fi de specificat faptul că unii aditivi alimentari conduc la tulburări hormonale grave, care pot distruge nu numai viaţa trupească (pentru că pot conduce, în final, la cancer uterin şi alte afecţiuni grave), ci şi viaţa sufletească, duhovnicească a creştinului, prin aceea că-l supune pe om unui război cumplit, cel al trupului.

 

Aditivii alimentari nu constituie nici pe departe singura primejdie din industria alimentară modernă

Deşi în mediile de cercetare ştiinţifică şi nu numai, în ultimii 10 ani, este cunoscut faptul că aditivii alimentari se află pe locul al 4-lea printre cauzele mortalităţii din întreaga lume, după abuzul de droguri, de medicamente şi accidentele rutiere, legislaţia europeană, ca şi cea românească, în particular, este permisivă faţă de utilizarea acestora în industria alimentară.

Însă aceste E-uri nu sunt singurele responsabile de diversele probleme de sănătate care apar ca urmare a consumării alimentelor de pe piaţă. O altă categorie de substanţe care produc afecţiuni de o gravitate crescută o reprezintă cele care se găsesc în hrana animalelor crescute în ferme şi trec în laptele, ouăle şi carnea acestora, ajungând în produsele alimentare de pe piaţă. Astfel, endocrinologii români au avut de-a face cu cazuri de copii care prezentau dereglări hormonale acute, ca urmare a consumului de produse lactate existente pe piaţă.

În fine, o categorie aparte de substanţe prezente în alimentele de pe piaţa românească o reprezintă substanţele neconvenţionale, de origine animală sau umană, adăugate premeditat sau nu alimentelor, cu scopul de a le spurca. Nu credem că este nevoie să facem precizări la ce fel de substanţe ne referim, creştinii ştiu ce anume spurcă mâncarea, mai adăugăm doar faptul că avem cunoştinţă, din mai multe surse, despre faptul că diverse produse ale unor firme sunt spurcate.

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 36/iulie-august 2007

 

 

 

PARTEA A III-A 

Nu numai industria alimentară a fost afectată de alinierea la standardele europene

În episoadele precedente, în care am prezent foarte succint, dar sperăm că pe înţelesul cititorilor, noile măsuri introduse în industria alimentară românească, nu am mai amintit amenzile care se aplică pentru nerespectarea normelor europene, care sunt grozave. Spre elucidare: nedeclararea de către deţinătorii de animale a obţinerii – prin fătare, cumpărare, donaţie sau în alte moduri – a animalelor, precum şi înstrăinarea acestora fără documentele prevăzute se pedepseşte cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei RON; sacrificarea bovinelor identificate şi înregistrate în alte locuri decât în unităţile de sacrificare autorizate sanitar veterinar – amendă de la 6.000 la 7.000 lei RON; altele, precum lovirea, chinuirea, părăsirea sau creşterea animalelor în condiţii improprii, prin încălcarea normelor de creştere şi sanitare veterinare – amendă de la 300 lei la 600 lei RON etc.

O categorie aparte de măsuri luate pentru ,,armonizarea” legislaţiei româneşti cu cea europeană o constituie implementarea la nivel naţional a unui sistem de identificare şi înregistrare ale animalelor, ,,în corelaţie directă cu sistemul de etichetare şi marcare (prin codul de bare) utilizat pentru produsele şi subprodusele obţinute de la acestea”, iar pentru oameni introducerea permiselor de conducere europene unice, a paşaportului şi cărţii de identitate cu ... microcip. Aceste măsuri vor face obiectul serialului nostru ,,Rob libertăţii post-creştine”.

Nu numai industria alimentară a fost afectată de alinierea la standardele europene, vom mai specifica câteva din modificările operate în primele 4 luni ale anului 2007. Printre acestea se numără scumpirea poliţelor de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto (RCA), ca urmare a faptului că românii posesori de autoturisme trebuie să încheie asigurări valabile pentru întreg teritoriul Uniunii Europene (n.r.: până în prezent, doar cei care foloseau maşinile pentru a călători în afara României trebuiau să plătească ,,Cartea verde”, cu tarif mărit de asigurare pentru străinătate, dar de acum încolo acest tarif mărit va fi obligatoriu pentru toată lumea, în condiţiile în care, potrivit statisticilor, doar 5 % din posesorii de autoturisme din România îşi folosesc maşinile pentru a circula în afara ţării), scumpirea combustibilului, ca urmare a impunerii normelor Euro 5, care vor intra în vigoare în Uniunea Europeană din acest an, iar din 2009 şi în România şi Bulgaria, creşterea preţurilor cursurilor pentru obţinerea permiselor auto, ca urmare a votării de către parlamentarii români a unei legislaţii care obligă şcolile de şoferi să fie dotate cu echipamente tehnice, precum simulatoare, şi maşini noi etc.

O altă categorie de măsuri menite să introducă în societatea românească mentalitatea occidentală şi să scoată pur şi simplu în afara legii cugetarea creştină cuprinde proiectele de legi care aduc atingere moralităţii. Aici intră dezincriminarea homosexualităţii, legea concubinajului, legea prostituţiei etc. Aceste reglementări anti-creştine le vom trata separat, în cadrul unui serial, intitulat ,,Sodoma cucereşte lumea, cu sau fără voia noastră”.

 

Aparte de toate acestea, şi interferând direct cu tradiţia ortodoxă, sunt măsurile cu privire la înmormântare

Evenimentul zilei din 24 noiembrie 2006 a adus la cunoştinţa românilor faptul că de la 1 ianuarie 2007 nu vor mai putea să-şi privegheze morţii în casele lor, ci au obligaţia de a-i transporta cu un dric autorizat, la capelă. În plus, mortul trebuie acoperit cu un giulgiu dintr-un material biodegradabil şi aşezat într-un sicriu tip, din lemn gros de 3 cm, prin care nu trebuie să treacă apa. Aceste reguli vor duce în mod firesc la creşterea cheltuielilor necesare unei înmormântări, antreprenorii de pompe funebre apreciind că acestea se vor dubla.

Preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Materiale Funerare şi Antreprenorilor de Pompe Funebre, Ioan Ciocea, a declarat: ,,Noi trebuie mai întâi să ne facem o lege a pompelor funebre, să sperăm că tot de la 1 ianuarie se va întâmpla. În ce priveşte normele europene, nimeni nu ne-a spus nimic clar. Toată lumea e confuză, şi antreprenorii de pompe funebre, şi omul de rând”. El a mai adăugat: ,,Mentalitatea românului nu este aceeaşi cu a neamţului. Va merge foarte greu, mai ales la ţară, unde lumea cumpără sicriul de la meşterul satului şi nici nu se pune problema capelelor. Cum să le zici femeilor de la ţară că nu-şi mai pot jeli morţii acasă ?”

Însă această problemă a costurilor înmormântării nu vine singură. Directorul Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor din Bucureşti, preotul Dumitru Radu, s-a confruntat în ultimii ani cu un număr crescând de cazuri în care trupurile celor decedaţi nu mai putrezesc, ci se mumifică. Ziarul Libertatea din 4 august 2004 notează următoarele: ,,Problema a apărut la noi de câţiva ani, dar în ţările vestice e destul de cunoscută. Începând cu anii ’90, fenomenul s-a manifestat din ce în ce mai des, la noi ca o ciudăţenie, în occident dând bătăi de cap autorităţilor. Mumificarea decedaţilor are drept explicaţie cantităţile mari de conservanţi, în special E-uri, pe care oamenii le introduc în organism o dată cu alimentele «la modă». (...) Consumate aproape zilnic, conservanţii, în general şi E-urile, în special, ajung să nu mai poată fi eliminate din organism si rămân depozitate în celule, asigurându-le conservarea o lungă perioadă după decesul individului”. Directorul Institutului de Chimie Alimentară din Bucureşti, Gheorghe Mencinicopschi, a declarat: ,,Nu este o noutate pe plan mondial şi era de aşteptat să apară şi la noi”.

Situaţia pe care o generează acest fenomen este bine reliefată de cotidian: ,,Faptul că decedaţii nu se mai descompun pune astfel probleme serioase autorităţilor, care se confruntă oricum cu lipsa spaţiilor de înhumare din cimitirele existente. Ce te faci cu mumiile ?” Cugetând pe marginea celor de mai sus, ne-am pus întrebarea dacă nu cumva, într-o bună zi, din cauza costurilor ridicate ale unei înmormântări creştineşti, dar şi a lipsei acute de locuri de veci, nu se va împământeni, printre români, obiceiul păgân al incinerării.

 

Introducerea de noi rânduieli care produc schimbări profunde la nivel social deschide drumul către o eradicare din ce în ce mai vizibilă a obiceiurilor creştine ale societăţii româneşti

Deschiderea graniţelor geografice ale României de după anul 1990, care a condus la deschiderea graniţelor sociale, economice, dar şi culturale şi religioase ale poporului şi la confruntarea acestuia cu o avalanşă de informaţii din toate domeniile a avut un efect devastator asupra mentalităţii ortodoxe a românului. Dezamăgit, pe de o parte, de situaţia generală a poporului său, creată în anii comunismului, şi atras, pe de altă parte, de mirajul occidentului, românul a primit de multe ori ceea ce venea din afară ca fiind apriori mai bun decât ceea ce avea la dispoziţie. Acest lucru a condus, în ani, la metamorfozarea mentalităţii societăţii româneşti, care a început să adopte din ce în ce mai mult conceptele păgâne, chiar anti-creştine ale Europei contemporane.

Astăzi, la câteva luni de la intrarea României în Uniunea Europeană, apar la orizont noi şi noi roade ale acestor ,,adopţii” – de cugete străine de gândirea ortodoxă, şi chiar de gândirea firească a românului de rând. De exemplu, Evenimentul zilei din 5 aprilie 2007 lua notă de îngrijorarea părinţilor care au refuzat să-şi lase copiii să se împărtăşească în Săptămâna Patimilor, de teamă ca aceştia să nu contacteze boli. O mamă declara: ,,Mi-este teamă pentru că fetiţa mea este foarte sensibilă şi răceşte foarte repede. Vă daţi seama că la biserică aceeaşi linguriţă este folosită de zeci de copii fără a fi spălată după ce bea fiecare vinul sfinţit. Anul trecut am mers cu o linguriţă din plastic, de unică folosinţă, dar preotul nu a acceptat să dea vin sfinţit copilului decât cu linguriţa de la biserică”.

Într-un cuget cu ea, medicii au avertizat că pericolul îmbolnăvirii este crescut în această perioadă a anului (n.r.: a Postului Mare), din cauza practicii Bisericii Ortodoxe de a împărtăşi poporul cu aceeaşi linguriţă. Evenimentul zilei mai notează: ,,Regulile privind sănătatea publică nu cuprind reglementări cu privire la acest ritual care se repetă săptămânal în bisericile din România şi se amplifică înaintea Paştelui”.

Câţiva preoţi ortodocşi au îndrăznit să aibă o opinie contrară celor de mai sus. Părintele Gabriel Badea, directorul Seminarului teologic din Slobozia, a afirmat: ,,Vă daţi seama că într-un sat nu există decât o singură biserică, deci un singur loc de împărtăşanie. Acolo ar fi trebuit să fie pandemie, nu-i aşa ?” De asemenea, părintele Costel Stoica, consilier patriarhal şi purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, a spus: ,,De 2.000 de ani, creştinii se împărtăşesc şi nimeni nu s-a îmbolnăvit vreodată. Noi, creştinii, credem şi susţinem că ne împărtăşim cu Sângele şi Trupul lui Hristos, deci cum ne putem îmbolnăvi ? Eu folosesc aceeaşi linguriţă de 15 ani şi nu m-am îmbolnăvit şi nici nu s-a îmbolnăvit nimeni”.

Aşadar, în ciuda faptului că astfel de temeri – că un copil poate contacta boli dacă se împărtăşeşte cu aceeaşi linguriţă cu care s-a mai împărtăşit cineva – sfidează logica, de vreme ce practica a dovedit contrariul (n.r.: fără a mai face nici o referire la lipsa de credinţă manifestată de aceşti părinţi), ele sunt din ce în ce mai multe pe zi ce trece, răsfrângându-se şi asupra altor obiceiuri ortodoxe. Reamintim în acest context demersul iniţiat de 2 deputaţi ţărănişti, în noiembrie 1999, de a amenda proiectul legii cultelor pentru a adăuga la textul acesteia articole prin care să se interzică sărutarea icoanelor şi a altor obiecte de cult, ca şi deshumarea persoanelor decedate, deoarece ,,aceste practici pot favoriza transmiterea bolilor contagioase” (a se vedea grupajul de ştiri din numărul 8-9 al revistei noastre, articolul Grav atentat la ritul ortodox).

În concluzie, îndrăznim să afirmăm că măsurile cerute de Uniunea Europeană cu privire la înmormântare fac parte dintr-o serie de reguli, impuse direct de forul european sau prin intermediul unor organizaţii neguvernamentale: fundaţii, asociaţii etc, oficial sau neoficial, cu scopul de a eradica treptat obiceiurile ortodoxe ale societăţii româneşti. În această serie de reguli pot fi incluse cererile celor 2 deputaţi ţărănişti, care ar putea fi oricând readuse în actualitate (n.r.: se poate găsi un Emil Moise al sărutării icoanelor în Biserică şi al interzicerii deshumării persoanelor decedate), iniţiativele particulare ale părinţilor care se opun împărtăşirii copiilor lor cu aceeaşi linguriţă (n.r.: şi aici poate apărea un Emil Moise al linguriţei de împărtăşanie) şi însăşi iniţiativa particulară a lui Emil Moise, de a cere eliminarea simbolurilor religioase din şcolile publice din România, care a fost susţinută, în mod cu totul abuziv, de o organizaţie guvernamentală, CNCD, care nu a avut nici un drept de a se amesteca în această chestiune (a se vedea serialul ,,Reînvierea iconoclasmului ca prim pas în prigonirea creştinismului în România” de pe site-ul nostru).

Surprinzător, în România s-a mai încercat introducerea unor astfel de măsuri în perioada interbelică, în cea comunistă şi chiar imediat după revoluţie. Momentele istorice au fost bine alese, încercându-se, în principal, să se profite de faptul că societatea era bulversată de diverse evenimente şi avea atenţia îndreptată în alte direcţii. Cu toate acestea, în acele vremuri, românii au dat dovadă de perspicacitate şi s-au opus acestor tentative; astăzi, însă, ei nu mai sunt interesaţi să-şi apere valorile tradiţionale, fiind mult prea atraşi de cele europene păgâne.

 

Cel mai grav, Biserica Ortodoxă Română se dovedeşte a fi la fel de încântată de valorile europene anti-creştine

Într-un articol anterior, din cadrul grupajului de ştiri pe luna ianuarie 2007, am prezentat lansarea oficială a proiectului ,,Eu, integrarea şi Biserica”, la sediul Catedrei de Sociologie a Universităţii ,,Lucian Blaga” din Sibiu. Proiectul, finanţat de Uniunea Europeană prin Fondul Europa 2006, urmăreşte ,,mediatizarea informaţiei europene prin intermediul Bisericii” şi, în cadrul lui, un grup de 24 de preoţi din mediul rural al arhiepiscopiei vor aborda problemele integrării şi adaptării la mediul Uniunii Europene într-un şir de predici tematice, numite ,,Duminici europene”.

Ulterior, pe 20 martie a.c., la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia s-a desfăşurat prima dezbatere publică din cadrul proiectului ,,Acasă, în Europa !”, un proiect de informare europeană şi promovare a valorilor Ortodoxiei româneşti. Tema dezbaterii a fost ,,Compatibilitatea europeană a Ortodoxiei” şi la ea au participat 100 de studenţi teologi. Este interesant de subliniat faptul că şi acest program are ca ţintă 10 preoţi parohi din comunităţi rurale izolate, 10 cadre didactice din aceleaşi comunităţi şi 100 de studenţi la Facultatea de Teologie Pastorală a Universităţii ,,1 decembrie 1918” din Alba Iulia. De asemenea, dezbaterea va debuta cu un test prin care se vor sonda cunoştinţele studenţilor teologi despre valorile europene.

Apoi, pe 27 aprilie 2007, a avut loc în Bucureşti conferinţa intitulată ,,Bisericile din România şi integrarea europeană. Transformare socială şi misiune spirituală”. Ea a fost organizată la iniţiativa World Vision Romania, Confederaţiei Caritas România, Bisericii Ortodoxe Române şi Bisericii Internaţionale Bucureşti şi la ea au participat peste 100 de reprezentanţi ai Bisericilor şi organizaţiilor neguvernamentale din România. Ea a avut ca scop ,,demararea unor iniţiative comune pentru a întâmpina provocările integrării europene din perspectiva Bisericilor şi cultelor din România”.

Prin astfel de proiecte, conferinţe şi simpozioane, Biserica Ortodoxă Română nu numai că subscrie la valorile europene anti-creştine şi la întreaga cohortă de putregaiuri care vin în urma lor, dar reuşeşte, de asemenea, să infesteze acea parte a poporului, care mai ia aminte, cu multă credincioşie, la ce spun ierarhii săi.

 

Lupta împotriva Ortodoxiei în România se duce pe toate fronturile

În cele de mai sus, am încercat să prezentăm cititorilor noştri, în mod succint, perspectiva care s-a conturat înaintea ochilor noştri, cu privire la intrarea României în Uniunea Europeană. Putem conchide că aceasta va conduce la o metamorfozare completă a societăţii româneşti, la mai multe nivele.

În primul rând, are deja loc un proces de metamorfozare ca urmare a faptului că hrana noastră trupească este otrăvită. În viaţa sa duhovnicească, creştinul merge către mântuire atât cu trupul, cât şi cu sufletul, pentru că trupul este împreună-lucrător cu sufletul a credinţei şi faptelor bune. Sfinţii Părinţi ai Bisericii ne învaţă să nu arătăm dispreţ faţă de necesităţile fireşti ale trupului şi să ne îngrijim de trup, în mod cumpătat, ca de un cărăuş al sufletului nostru. Prin urmare, hrana trupească are importanţa ei în viaţa duhovnicească, iar otrăvirea ei permanentă - nu mai vorbim de spurcarea ei - are efecte
devastatoare asupra creştinului.

Apoi, are loc un proces de metamorfozare a mentalităţii societăţii, prin infuzia de curente filozofice, sociologice, psihologice de sorginte păgână, ca şi prin introducerea în sistemul de învăţământ (n.r.: vom discuta în cadrul grupajului de ştiri pe luna iunie despre reforma manualelor şcolare în ţările ortodoxe), dar şi la nivel de legislaţie, a unor concepte anti-creştine. Acest fenomen conduce către o otrăvire a hranei noastre culturale ca popor, către o intoxicare cu idei străine de cugetul ortodox şi de tradiţia noastră.

Seria de măsuri luate în plan economic pentru alinierea standardelor româneşti la cele europene va avea consecinţe dezastruoase asupra populaţiei rurale din România. Precum am arătat pe parcursul acestui articol, ţăranii nu vor mai putea să-şi vândă produsele din gospodărie direct pe piaţa de consum şi, în timp, se vor lovi de noi măsuri (n.r.: din partea firmelor de procesare, care le vor impune diferite standarde şi, oricum, le vor oferi preţuri mult mai mici decât cele pe care le-ar fi obţinut din vânzarea directă), menite să le restrângă posibilităţile financiare.

Acest lucru va conduce la metamorfozarea mediului rural, care va fi nevoit să se adapteze vremurilor. Astfel, ceea ce nu s-a reuşit în prima parte a secolului XX, odată cu naşterea în România a celui de-al doilea val economic, cel al tehnologiei, şi nici în vremea comunismului, în ciuda industrializării forţate pe care a făcut-o Ceauşescu, se va reuşi în timpurile noastre, când Uniunea Europeană, prin măsurile ei, va distruge vatra strămoşească a satului – cea care păstrează, precum un foc sfânt, credinţa ortodoxă – şi-l va dezrădăcina pe român, lăsându-l fără de nici un rost pe pământ.

În fine, cel mai grav fenomen este cel al otrăvirii sistematice a hranei noastre duhovniceşti. Aflaţi deja în derivă ca popor, ca urmare a ,,aruncării” noastre din negura comunismului, în care am stat izolaţi vreme de decenii, într-o altă negură, mai subtilă, a aşa-zisei democraţii şi a drepturilor omului, avem o nevoie stringentă de a ne hrăni duhovniceşte. De a ne regăsi, fiecare în parte, fiinţa noastră apartenentă la tradiţia unui popor, la credinţa strămoşească, de a ne regăsi rădăcinile cele adevărate, prin care curge Apa cea vie. Şi ce face Biserica noastră ,,strămoşească” ? Ne intoxică zi de zi cu aceleaşi putregaiuri europene, fără mai pomeni de faptul că ne fac părtaşi, ca popor, la toate necurăţiile credinţelor străine de învăţătura Sfinţilor Părinţi prin ,,mult-slăvitul” ecumenism.

Nu credeam să avem nevoie să vină cineva să ne înveţe cum să ne tăiem porcul, cum să ne facem ţuica sau brânza şi cum să ne ducem mortul la groapă. Dar dacă nu am ştiut să preţuim ceea ce am avut noi, românii - credinţa noastră strămoşească, neîntinată, păstrată cu sângele atâtor mucenici necunoscuţi şi cu rugăciunile a cine ştie câţi cuvioşi sihăstriţi prin munţii noştri - poate că merităm să ni se dea lecţii, măcar de ne-am înţelepţi într-al unsprezecelea ceas ...

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 37/septembrie-octombrie 2007

 

Adrian Popovici

 

Surse
1. Libertatea, 4 august 2004, ,,Morţii nu mai putrezesc din cauza E-urilor din mâncare”
2. Evenimentul zilei, 1 februarie 2006, ,,Măcelarii bănăţeni cu cuţitul la os”
3. Informaţia, 29 august 2006, ,,Preţul cărnii de porc va fi ajustat”
4. http://www.autorola.ro/stiri/2006/10/normele_euro_5_vor_duce_la_scumpirea_combustibilului.htm
5. România liberă, 22 noiembrie 2006, ,,Carnet de viticultor ,,made in Europe” ”
6. Evenimentul zilei, 24 noiembrie 2006, ,,Europa ne scoate mortul din casă”
7. România liberă, 6 decembrie 2006, ,,Permis unic european de conducere cu ... microcip”
8. România liberă, 20 decembrie 2006, ,,Ultimul an al porcului la Ignat”
9. Ziua, 27 decembrie 2006, ,,Ultimul Crăciun neaoş”
10. http://www.economice.ro/asigurari/rca-ul-extins-din-2007-pentru-intreg-teritoriul-ue/
11. http://www.zf.ro/articol_44631/producatorii_de_zahar__nemultumiti_de_cotele_de_import_negociate_cu_ue.html
12. Ziua, 11 ianuarie 2007, ,,Interzis brânză de la ţăran în Bucureşti”
13. Ziua, 16 ianuarie 2007, ,,Atac la telemea”
14. Evenimentul zilei, 16 ianuarie 2007, ,,Adio brânză şi ouă vândute la colţul străzii”
15. http://www.revista-ferma.ro/index-editorial_010.html, ,,Implicaţiile imediate ale cotei de lapte”
16. Adevărul, 23 Ianuarie 2007, ,,Fabricile de zahăr refuză înregistrarea la ANSVSA”
17. Ziua, 26 ianuarie 2007, ,,Ţuica va deveni produs de lux”
18. Ziua, 30 ianuarie 2007, ,,A ucis oaia uriaşă. Grecul Jean Valvis, care deţine ,,LaDorna”, a retezat proiectul de renaştere a Mioriţei pentru a pune mâna, aproape gratis, pe cele 64 hectare IBNA Baloteşti”
19. România liberă, 31 ianuarie 2007, ,,Transhumanţa interzisă de veterinari”
20. Adevărul, 31 ianuarie 2007, ,,Arestaţi-i pe ciobani !”
21. Adevărul, 3 februarie 2007, ,,Ciobanii primesc de la stat 40 de lei pe cap de oaie”
22. Ziua, 3 februarie 2007, ,,Fierbe vinul”
23. Ziua, 6 februarie 2007, ,,Transhumanţă cu motor. Veterinarii reinventează viaţa ciobanilor, propunându-le să devină şoferii oilor”
24. Ziua, 8 februarie 2007, ,,Taxă pe vin”
25. Jurnalul naţional, 9 februarie 2007, ,,Viticultură - Patronatul se revoltă”
26. Evenimentul zilei, 9 februarie 2007, ,,Cercelul european ne lasă fără miel de Paşte”
27. Ziua, 10 februarie 2007, ,,Vitaminizare cu forţa”
28. Ziua, 13 februarie 2007, ,,Naţiunea ca o turmă”
29. Cotidianul, 1 martie 2007, ,,Legea prostituţiei, comandament de grad zero pentru Ministerul de Interne”
30. Gardianul, 6 martie 2007, ,,Înainte de sacrificare, mieii trebuie gazaţi, electrocutaţi sau împuşcaţi”
31. www.crestinortodox.ro, 20 martie 2007, ,,Compatibilitatea europeană a Ortodoxiei – prima dezbatere publică a proiectului de informare europeană: Acasă, în Europa”
32. Ziua, 31 martie 2007, ,,Lapte numai după cotă”
33. Ziua, 3 aprilie 2007, ,,Hărţuirea laptelui”
34. Evenimentul zilei, 5 aprilie 2007, ,,Sfânta împărtăşanie, vaccin de la Domnul ?”
35. www.mitropolia-ardealului.ro, 27 aprilie 2007, ,,Conferinţa ,,Bisericile din România şi integrarea europeană. Transformare socială şi misiune spirituală”, Bucureşti, 27 aprilie 2007”

 

Pentru cei care doresc să afle mai multe despre aditivii alimentari, prezentăm mai jos articolele pe care le-am consultat pentru a ne face o imagine de ansamblu asupra acestei probleme
Dr Pavel Chirilă, ,,E-urile şi problemele de sănătate”, Editura Scara, Bucureşti 2001 
Curierul naţional, 7 februarie 2001, ,,Efectele devastatoare ale unor E-uri periculoase”
Cotidianul, 26 august 2001, ,,Aditivii alimentari în atenţia organismelor internaţionale”
Libertatea, 4 august 2004, ,,Morţii nu mai putrezesc din cauza E-urilor din mâncare”
Adevărul, 26 noiembrie 2004, ,,Aditiv alimentar pentru combaterea obezităţii”
România liberă, 31 mai 2005, ,,Ipoteză halucinantă a dermatologilor: E-urile ard pielea dacă ne expunem la soare”
arhiva.informatia.ro, ,,Norme privind aditivii alimentari”
www.copilul.ro, ,,E-uri sănătoase şi nesănătoase”
www.flpaloevera.ro, ,,Aditivi alimentari periculoşi pentru sănătate”
www.intoleranta.ro, ,,Test citotoxic – Aditivi alimentari, conservanţi şi coloranţi alimentari”
www.realitatea.net, 19 ianuarie 2007, ,,Legea antihamburgeri”
www.e-sana.ro, 22 ianuarie 2007, ,,Pericolul E-urilor”
www.realitatea.net, 17 februarie 2007, ,,Românii, speriaţi de aditivii alimentari”
www.ecolife.ro, 22 martie 2007, ,,Aditivii alimentari - un pericol pentru sănătate”
Jurnalul Naţional, 9 iunie 2007, ,,Ingredientul-aditiv”
www.realitatea.net, 11 iulie 2007, ,,Îndulcitorii şi coloranţii vor fi interzişi în alimentele pentru nou-născuţi şi copii”
Monitorul de Sibiu, 12 iulie 2007, ,,Decizii europene pentru o hrană mai sănătoasă”
Cronica română, 16 iulie 2007, ,,Atenţie la E-uri !”
www.realitatea.net, 22 iulie 2007, ,,Colorantul alimentar Roşu 2G va fi interzis de UE la fabricarea cârnaţilor”