CELE ŞAPTE SFINTE TAINE ALE BISERICII (VIII)

De ce a îngăduit Mântuitorul ca, la Cina Cea de Taină, Iuda să se împărtăşească din sfintele taine ?

Mântuitorul nu l-a oprit pe Iuda de la a se împărtăşi, pentru ca noi să ştim că Dumnezeu nu lasă nimic la o parte din cele ce pot îndrepta pe cineva. Însă orbirea vânzătorului a fost foarte mare, iar aceasta se vede din faptul că s-a împărtăşit cu tainele şi a rămas acelaşi. Evanghelistul Luca a arătat aceasta spunând: ,,După pâine, a intrat în el satana” (Luca 22, 3; Ioan 13, 27), iar el nu a spus acestea ca să dispreţuiască trupul Stăpânului, ci ca să vădească neruşinarea vânzătorului. Păcatul lui Iuda a ajuns mai mare din două pricini: pentru că s-a apropiat de taine cu astfel de gând, şi pentru că apropiindu-se nu a devenit mai bun, nici datorită fricii, nici datorită binefacerii primite, nici datorită cinstei ce i s-a făcut. De aceea, şi mai înainte şi mai târziu, Mântuitorul i-a amintit necontenit şi l-a povăţuit, şi cu fapta şi cu cuvântul şi cu frica şi cu blândeţea şi cu ameninţarea şi cu cinstea. Dar nimic nu l-a făcut să se îndepărteze de boala aceasta cumplită a iubirii de arginţi.

De ce Mântuitorul a dat această nouă taină în ajunul patimilor Sale ?

În primul rând, El a săvârşit taina aceasta în timpul Paştelor pentru a ne arăta nouă că El este legiuitorul Vechiului Testament şi că pentru cele din Noul Testament au fost preînchipuite cele din Vechiul Testament. De aceea, acum a pus adevărul în locul preînchipuirii. Seara era dovada împlinirii vremurilor, dovadă că faptele pentru mântuirea oamenilor au ajuns la sfârşit.

În al doilea rând, Dumnezeu a rânduit începătura acestei mari şi înfricoşate taine în ajunul patimilor Domnului pentru a ne învăţa să mergem de bună voie la patimă, să suferim cu mulţumire orice necaz şi supărare, dându-ne şi prin aceasta bune nădejdi. Dacă preînchipuirea a slobozit poporul iudeu dintr-o robie atâta de grea, apoi cu mult mai mult adevărul va slobozi lumea din toate nevoile. De aceea, n-a dat sfintele taine mai dinainte, ci când trebuia să înceteze legea Vechiului Testament. Hristos a pus capăt celei mai mari sărbători a legii vechi şi i-a mutat pe ucenici la o altă masă, la o masă prea înfricoşătoare, spunând: ,,Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu, carele se frânge pentru mulţi” (Matei 26, 26).

Cum se face că ucenicii nu s-au tulburat la auzul acestor cuvinte ?

Hristos le spusese şi mai înainte multe şi mari lucruri despre taina aceasta. De aceea acum nu mai stăruie, ci spune numai pricina patimilor Sale, adică iertarea păcatelor. Numeşte sângele Său sânge al Noului Testament, adică al făgăduinţei, al legii noi. Făgăduise de multă vreme sângele Său, care este temelia Testamentului celui Nou. Şi după cum Vechiul Testament avea oi şi viţei, tot aşa şi Noul Testament are sângele Stăpânului. Prin aceste cuvinte, Hristos arată că are să moară; de aceea vorbeşte de Testament; şi aminteşte de Testamentul de mai înainte, că şi el fusese sfinţit prin sânge. Şi iarăşi vorbeşte de pricina morţii: ,,care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor”; şi adaugă: ,,Aceasta s-o faceţi spre pomenirea Mea” (Luca 22, 19).

Cum îi îndepărtează Hristos pe ucenici de obiceiurile iudaice ?

Hristos le spune ucenicilor că, după cum săvârşeau Paştele iudaic spre pomenirea minunilor din Egipt, tot aşa să îl săvârşească şi pe acesta spre pomenirea Lui. Sângele acela s-a vărsat spre mântuirea celor întâi-născuţi din Egipt; acesta însă, se varsă spre iertarea păcatelor întregii lumi, căci ,,acesta este sângele Meu, care se varsă spre iertarea păcatelor”. A spus aceste cuvinte şi spre a arăta prin ele că patima şi crucea sunt o taină, dar şi spre a mângâia pe ucenici. Şi după cum Moise a spus: ,,Aceasta este vouă spre pomenire veşnică” (Ieşirea 3, 15), tot aşa şi Domnul a spus: ,,Spre pomenirea Mea până ce voi veni”. De aceea a şi spus: ,,Mult am dorit să mănânc Paştele acesta” (Luca 22, 15), cu alte cuvinte: ,,Mult am dorit să vă dau vouă lucrurile acestea noi, să vă dau un Paşte prin care vreau să vă fac oameni duhovniceşti”.

De ce aminteşte Domnul mereu că a murit pentru noi ?

Domnul ştia că se vor ivi eretici: marcioniţii, valentinienii şi maniheii, care aveau să tăgăduiască iconomia aceasta dumnezeiască; de aceea aminteşte necontenit de patimile Sale. Aminteşte de ele şi la darea sfintelor taine, pentru ca nimeni să nu se lase rătăcit. Prin masa aceasta sfântă ne şi mântuieşte, ne şi învaţă că ea este capul bunătăţilor. După ce a dat sfintele taine, spune: ,,Nu voi mai bea din rodul viţei acesteia până în ziua aceea când îl voi bea cu voi nou întru împărăţia Tatălui Meu” (Matei 26, 29).

Le vorbise până acum ucenicilor de patimile Sale şi de răstignire; acum le vorbeşte iarăşi de înviere, numind învierea Sa ,,împărăţie”.

Dar pentru ce Hristos a mai băut după ce a înviat ? Şi de ce n-a băut apă, ci vin ?

Pentru ca oamenii, care nu dau crezare decât numai simţurilor, să nu creadă că învierea a fost o nălucire; că majoritatea oamenilor socot băutul o dovadă a învierii. De aceea şi apostolii, pentru a-i încredinţa pe oameni de învierea Lui, grăiau: ,,Noi care am mâncat şi am băut împreună cu El” (Fapte 10, 41). După înviere, Hristos a mâncat şi a băut nu pentru că avea nevoie, căci trupul Lui nu avea nevoie de mâncare şi de băutură, ci a băut şi a mâncat pentru a-i încredinţa pe ucenici de învierea Sa.

El a băut vin, şi nu apă, ca să smulgă din rădăcini o altă învăţătură greşită, o altă erezie. Pentru că unii aveau să întrebuinţeze numai apă la sfintele taine, Domnul a întrebuinţat vin şi când a dat sfintele taine şi a întrebuinţat tot vin când a stat la o masă obişnuită, nu la săvârşirea sfintelor taine; că a spus: ,,Din rodul viţei”, iar viţa dă naştere la vin, nu la apă.

De ce a dat Mântuitorul trupul şi sângele Său sub forma pâinii şi a vinului ?

Să ne supunem, dar, totdeauna lui Dumnezeu şi să nu ne împotrivim Lui, chiar dacă par cuvintele lui Dumnezeu potrivnice judecăţii şi vederilor noastre; să punem cuvântul Lui mai presus de judecăţile şi vederile noastre. Aşa să facem şi când ne împărtăşim cu sfintele taine. Să nu ne uităm numai la materia ce ne stă înaintea ochilor, ci să avem în minte permanent cuvintele Domnului. Cuvântul Lui nu înşeală niciodată, pe când simţurile ne înşeală uşor. Cuvântul Lui n-a fost niciodată dezminţit, pe când simţurile noastre de foarte multe ori greşesc. Când cuvântul Lui spune: ,,Acesta este trupul Meu”, să ascultăm şi să credem şi să vedem trupul Lui cu ochii sufletului. Hristos nu ne-a dat nouă ceva material, ci, în lucrurile materiale, toate sunt duhovniceşti. Tot aşa şi cu taina botezului; botezul se face printr-un lucru material, apa, dar se săvârşeşte ceva duhovnicesc, naşterea şi reînnoirea în duh. Dacă ai fi fost fără de trup, ţi-ar fi dat daruri netrupeşti; dar pentru că sufletul este împletit cu trupul, ţi-a dat cele duhovniceşti în cele materiale.

Câţi oameni nu spun astăzi: ,,Aş fi voit să-I văd chipul, statura, încălţămintea !” Iată Îl vezi, te atingi de El, Îl mănânci ! Doreşti să-I vezi hainele ? Dar El Se dă pe El Însuşi ţie nu numai ca să Îl vezi, ci chiar să te atingi de El, să Îl mănânci, să Îl primeşti înlăuntrul tău. Nimeni să nu se apropie cu scârbă, nimeni să nu se apropie cu paşi şovăitori. Toţi să fim înflăcăraţi, toţi să fim cu sufletele clocotitoare, toţi să fim cu minţile treze. Dacă iudeii mâncau cu zel paştele stând în picioare, cu încălţămintea în picioare şi cu toiegele în mâini, cu mult mai mult noi trebuie să fim veghetori. Ei trebuiau să meargă în Palestina ; noi însă trebuie să mergem în cer.

De ce mulţumeşte Hristos lui Dumnezeu după ce îi împărtăşeşte pe ucenici, precum stă scris: ,,Iar după ce au cântat laude, au ieşit la Muntele Măslinilor” (Matei 26, 30) ?

Să audă aceste cuvinte toţi cei care mănâncă ca dobitoacele, care sunt zgomotoşi când stau la masă şi se scoală de la masă beţi. Să audă aceştia că trebuie să se scoale de la masă mulţumind şi cântând lui Dumnezeu laude. Ascultaţi aceste cuvinte toţi câţi nu aşteptaţi să se citească cea din urmă rugăciune a sfintelor taine. Rugăciunea aceasta preînchipuie rugăciunea făcută de Domnul după terminarea Cinei celei de Taină. Domnul a mulţumit înainte de a da ucenicilor Săi sfintele taine, ca şi noi să mulţumim; a mulţumit şi a cântat laude şi după ce le-a dat, ca şi noi să facem la fel. Să mulţumim, să cântăm şi să-L preaînălţăm pe Dumnezeul nostru întru toţi vecii.

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 22-23/ianuarie-februarie 2001